Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOAMNA LAILA MEDINA
prezentate la 18 ianuarie 2024(1)
Cauza C‑240/22 P
Comisia Europeană
împotriva
Intel Corporation Inc.
„Recurs – Concurență – Abuz de poziție dominantă – Piața microprocesoarelor – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 102 TFUE și a articolului 54 din Acordul privind SEE – Reduceri de fidelitate – Calificare drept practică abuzivă – Analiza concurentului la fel de eficient – Strategie de ansamblu – Încălcare unică și continuă – Apreciere economică complexă – Extrapolare a datelor economice – Reduceri acordate sub formă de avantaje în natură”
I. Introducere
1. Prezentele concluzii privesc recursul introdus de Comisia Europeană în vederea anulării Hotărârii din 26 ianuarie 2022, Intel Corporation/Comisia (T‑286/09 RENV)(2). Această hotărâre a fost pronunțată în urma Hotărârii Curții de Justiție din 6 septembrie 2017, Intel/Comisia (C‑413/14 P)(3), care, la rândul său, a dispus atât anularea Hotărârii din 12 iunie 2014, Intel/Comisia (T‑286/09)(4), cât și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal.
2. Prin intermediul hotărârii atacate, Tribunalul a concluzionat că Decizia C(2009) 3726 final privind o procedură inițiată în temeiul articolului [102 TFUE] și al articolului 54 din Acordul privind SEE(5) ar trebui anulată în parte.
3. Mai exact, Tribunalul a constatat că Comisia nu a fost în măsură să stabilească faptul că reducerile de exclusivitate și plățile acordate de Intel anumitor producători de echipamente originale (denumiți în continuare „OEM”) și unui distribuitor european de calculatoare de birou erau de natură sau susceptibile să aibă efecte anticoncurențiale și că acestea constituiau, prin urmare, o încălcare a articolului 102 TFUE(6). Potrivit Tribunalului, acest lucru s‑a datorat erorilor de care este afectată decizia atacată în ceea ce privește, în primul rând, aprecierea efectuată de Comisie cu privire la testul concurentului la fel de eficient („as efficient competitor”, denumit în continuare „testul AEC”) și, în al doilea rând, aprecierea cotei de piață acoperite de practica Intel și a duratei acesteia(7).
4. Comisia contestă abordarea adoptată de Tribunal și prezintă șase motive în susținerea recursului său. Prin intermediul acestor motive, Comisia susține în esență că Tribunalul nu a efectuat o apreciere globală a capacității practicilor Intel de a exclude concurența în lumina tuturor circumstanțelor relevante, că a denaturat elementele de probă și a săvârșit mai multe erori de drept în ceea ce privește criteriul de control, că a interpretat în mod eronat testul AEC astfel cum a fost aplicat în decizia atacată și că a încălcat dreptul la apărare al Comisiei.
5. Curtea a solicitat examinarea a două chestiuni juridice specifice, care privesc cel de al patrulea și cel de al cincilea motiv de recurs. Ambele motive contestă aprecierea de către Tribunal a testului AEC în privința a doi dintre OEM care au beneficiat de practica societății Intel. În consecință, prezentele concluzii se vor concentra asupra acestor motive de recurs și în special asupra chestiunilor ridicate de acestea, referitoare, în primul rând, la marja de apreciere a Comisiei în aplicarea testului AEC în privința unui comportament determinat și, în al doilea rând, la aprecierea reducerilor acordate sub forma unor avantaje în natură.
II. Situația de fapt și procedura
6. În sensul prezentelor concluzii, situația de fapt și procedura pot fi rezumate după cum urmează(8).
A. Istoricul litigiului și procedura administrativă
7. Intel Corporation (denumită în continuare „Intel”) este o societate cu sediul în Statele Unite care asigură proiectarea, dezvoltarea, producția și comercializarea de microprocesoare (denumite în continuare „UCP‑uri”), de chipset‑uri și de alte componente semiconductoare, precum și de soluții pentru platforme în cadrul prelucrării datelor și al dispozitivelor de comunicare.
8. În urma înaintării unei plângeri oficiale la 18 octombrie 2000 de către Advanced Micro Devices, Inc. (denumită în continuare „AMD”), completată la 26 noiembrie 2003, Comisia a lansat investigații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului(9).
9. La 26 iulie 2007, Comisia a notificat societății Intel o comunicare privind obiecțiunile referitoare la comportamentul său în privința a cinci principali OEM, și anume Dell, Hewlett‑Packard Company (denumită în continuare „HP”), Acer Inc. (denumită în continuare „NEC Corp.”) și International Business Machines Corp. (denumită în continuare „IBM”).
10. La 17 iulie 2008, Comisia a notificat Intel o comunicare suplimentară privind obiecțiunile referitoare la comportamentul său în privința MSH, un distribuitor european de dispozitive microelectronice și principalul distribuitor european de calculatoare de birou. Această comunicare privind obiecțiunile viza și comportamentul Intel în privința Lenovo Group Ltd (denumit în continuare „Lenovo”) și cuprindea probe noi privind comportamentul Intel față de unii dintre OEM menționați mai sus.
11. După mai multe etape procedurale, Comisia a adoptat la 13 mai 2009 decizia atacată, al cărei rezumat este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2009, C 227, p. 13).
B. Decizia atacată
12. Potrivit deciziei atacate, Intel a săvârșit o încălcare unică și continuă a articolului 102 TFUE și a articolului 54 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) între luna octombrie 2002 și luna decembrie 2007, prin punerea în aplicare a unei strategii care viza excluderea unui concurent, respectiv AMD, de pe piața UCP‑urilor cu arhitectură x86 (denumite în continuare „UCP‑uri x86”).
1. Piața relevantă
13. Produsele în cauză în decizia atacată sunt UCP‑uri, și anume UCP‑uri x86, care reprezintă o componentă-cheie a oricărui calculator atât în ceea ce privește performanța globală, cât și costul sistemului. UCP‑urile sunt denumite adesea „creierul” calculatorului, iar procesul de producție a acestora presupune echipamente costisitoare de înaltă tehnologie. Înainte de anul 2000, existau pe piață mai mulți producători de UCP‑uri x86. Totuși, majoritatea acestor producători au ieșit între timp de pe piață. În decizia atacată se arată că Intel și AMD sunt în esență singurele societăți care încă mai produc UCP‑uri x86.
14. Piața geografică a fost definită ca fiind mondială.
2. Poziția dominantă
15. Pe baza, în primul rând, a unei cote de piață de peste sau de aproximativ 70 % deținute de Intel între anii 1997 și 2007 și, în al doilea rând, a barierelor semnificative la intrare și la extindere pe piața relevantă – care rezultă din investițiile nerecuperabile în cercetare și dezvoltare, în proprietatea intelectuală și în instalațiile de producție necesare –, Comisia a concluzionat că, cel puțin în perioada care face obiectul deciziei atacate, respectiv octombrie 2002-decembrie 2007, Intel a deținut o poziție dominantă pe această piață.
3. Tipuri de comportament
16. Decizia atacată a descris două tipuri de comportament al Intel în raport cu partenerii săi comerciali, și anume reduceri condiționate și restricții propriu‑zise.
17. În primul rând, potrivit deciziei atacate, Intel a acordat reduceri celor patru OEM, în speță Dell, Lenovo, HP și NEC, cu condiția să achiziționeze de la Intel totalitatea sau cvasitotalitatea UCP‑urilor x86. De asemenea, Intel ar fi efectuat plăți către MSH, cu condiția ca acesta să vândă exclusiv calculatoare echipate cu UCP‑uri x86 de la Intel.
18. Decizia atacată a concluzionat că reducerile condiționate acordate de Intel acestor OEM constituie reduceri de fidelitate. În privința MSH, decizia atacată a constatat că mecanismul economic al plăților condiționate efectuate de Intel în favoarea MSH era echivalent cu cel al reducerilor condiționate acordate OEM.
19. În plus, decizia atacată cuprinde de asemenea o analiză economică a capacității reducerilor de a exclude un ipotetic concurent la fel de eficient ca Intel, fără a ocupa totuși o poziție dominantă. Concret, analiza stabilește prețul la care un concurent la fel de eficient ca Intel ar fi trebuit să ofere UCP‑urile pentru a despăgubi un OEM pentru pierderea unei reduceri acordate de Intel. O analiză de același tip a fost realizată pentru plățile efectuate de Intel în favoarea MSH.
20. Probele strânse de Comisie au condus la concluzia că reducerile și plățile condiționate acordate de Intel au determinat fidelitatea unor OEM-cheie și a MSH. Aceste practici ar fi avut efecte suplimentare, în sensul că ar fi redus în mod semnificativ capacitatea concurenților de a rivaliza în ceea ce privește performanțele UCP‑urilor lor de tip x86. În consecință, comportamentul anticoncurențial al societății Intel a determinat limitarea posibilității de alegere a consumatorilor și o motivație mai scăzută pentru inovații.
21. În al doilea rând, în ceea ce privește restricțiile propriu‑zise, Comisia a susținut că Intel a efectuat plăți către trei OEM, și anume HP, Acer și Lenovo, cu condiția ca aceștia să amâne sau să anuleze lansarea de produse echipate cu UCP bazate pe tehnologia AMD și/sau să impună restricții în ceea ce privește distribuția acestor produse. Decizia atacată concluzionează că acest comportament al Intel a cauzat de asemenea un prejudiciu direct concurenței și nu ține de o concurență normală, bazată pe merite.
4. Abuzuri și amenzi
22. Comisia a concluzionat în decizia atacată că, în fiecare caz, comportamentul Intel în raport cu OEM și MSH a constituit un abuz în temeiul articolului 102 TFUE, însă fiecare dintre aceste abuzuri individuale făcea parte de asemenea dintr‑o strategie unică menită să excludă AMD, singurul concurent semnificativ al Intel, de pe piața UPC‑urilor x86. În consecință, aceste abuzuri individuale făceau parte dintr‑o încălcare unică și continuă a articolului 102 TFUE, săvârșită din octombrie 2002 până în decembrie 2007(10).
23. Prin aplicarea Orientărilor privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 04, p. 264), Comisia a aplicat Intel o amendă în cuantum de 1,06 miliarde euro(11).
C. Hotărârea inițială
24. La 22 iulie 2009, Intel a introdus o acțiune în anularea deciziei atacate. Association for Competitive Technology (denumită în continuare „ACT”) a fost autorizată să intervină în această procedură în susținerea Intel.
25. Prin hotărârea inițială, pronunțată la 12 iunie 2014, Tribunalul a respins acțiunea în întregime.
26. În hotărârea sa, Tribunalul a statuat în esență că reducerile acordate în favoarea OEM constituiau reduceri de exclusivitate, întrucât erau condiționate de achiziționarea de către clienți de la Intel fie pentru totalitatea necesarului lor de UCP‑uri x86, fie pentru o parte importantă a necesarului lor. În plus, Tribunalul a explicat că problema dacă astfel de reduceri pot fi calificate drept abuzive nu depinde de o analiză a împrejurărilor cauzei care să stabilească capacitatea acestor reduceri de a restrânge concurența și nici de demonstrarea unor potențiale efecte anticoncurențiale prin intermediul unui test AEC.
27. Din motive de exhaustivitate, Tribunalul a considerat, în cadrul unei examinări efectuate în subsidiar, că Comisia a demonstrat, în conformitate cu standardul juridic necesar și pe baza unei analize a împrejurărilor cauzei, că reducerile și plățile de exclusivitate acordate de Intel în favoarea Dell, HP, NEC, Lenovo și MSH erau de natură să restrângă concurența. În schimb, Tribunalul a considerat că nu era necesar să se examineze dacă Comisia a efectuat testul AEC în conformitate cu normele aplicabile și fără a săvârși erori.
D. Hotărârea pronunțată în primul recurs
28. La 26 august 2014, Intel a formulat recurs împotriva hotărârii inițiale.
29. Prin intermediul hotărârii pronunțate în primul recurs la 6 septembrie 2017(12), Curtea de Justiție a anulat hotărârea inițială și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului(13).
30. În special, după ce a respins cel de al cincilea și cel de al patrulea motiv de recurs, întemeiate pe aplicarea eronată de către Tribunal a criteriilor referitoare la competența Comisiei în privința acordurilor încheiate de Intel cu Lenovo și, respectiv, pe o neregularitate procedurală(14), Curtea a examinat și a admis primul motiv de recurs, întemeiat pe o eroare de drept ca urmare a neexaminării reducerilor în discuție în lumina tuturor împrejurărilor relevante.
31. În această privință, Curtea a amintit, în primul rând, că articolul 102 TFUE nu are nicidecum ca scop să împiedice o întreprindere să cucerească, prin propriile merite, poziția dominantă pe o piață. Această dispoziție nu urmărește nici să garanteze că rămân pe piață concurenți mai puțin eficienți decât întreprinderea care ocupă o poziție dominantă(15). Cu toate acestea, având în vedere răspunderea specială a unei întreprinderi care deține o poziție dominantă de a nu aduce atingere prin comportamentul său unei concurențe efective și nedenaturate pe piața internă, aceasta nu poate printre altele să adopte practici tarifare care produc efecte de excludere a concurenților săi considerați la fel de eficienți precum aceasta(16).
32. Pe baza acestor considerente, Curtea a considerat că principiile enunțate în Hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia(17), trebuie să fie precizate în cazul în care întreprinderea vizată susține, în cursul procedurii administrative, întemeindu‑se pe elemente de probă, că comportamentul său nu a avut capacitatea de a restrânge concurența și în special de a produce efectele de excludere reproșate(18). Într‑un astfel de caz, Comisia nu este doar obligată să analizeze, pe de o parte, importanța poziției dominante a întreprinderii pe piața relevantă și, pe de altă parte, rata de acoperire a pieței de către practica contestată, precum și condițiile și modalitățile de acordare a reducerilor în cauză, durata și cuantumul lor, ci este de asemenea obligată să aprecieze existența eventuală a unei strategii privind excluderea de pe piață a concurenților cel puțin la fel de eficienți precum întreprinderea dominantă(19).
33. În plus, Curtea a constatat că, deși, într‑o decizie care constată caracterul abuziv al unui sistem de reduceri, Comisia efectuează o analiză AEC, revine Tribunalului sarcina de a examina ansamblul argumentelor reclamantului care urmăresc să conteste temeinicia constatărilor efectuate de Comisie cu privire la capacitatea de excludere a sistemului de reduceri vizat(20).
34. În ceea ce privește decizia atacată, Curtea a observat că testul AEC a prezentat o importanță reală în aprecierea de către Comisie a capacității practicii reducerilor în discuție de a produce un efect de excludere a unor concurenți la fel de eficienți(21). În aceste condiții, Tribunalul era obligat, potrivit Curții, să examineze ansamblul argumentelor formulate de Intel în legătură cu acest test(22). Întrucât Tribunalul a considerat că nu era necesar să se examineze aspectul dacă calculele alternative propuse de Intel fuseseră efectuate în mod corect(23), acesta s‑a abținut în mod eronat să ia în considerare argumentația prezentată de Intel privind denunțarea pretinselor erori săvârșite de Comisie în cadrul testului AEC(24).
E. Hotărârea atacată
35. În urma trimiterii spre rejudecare, cauza a fost repartizată Camerei a patra extinse a Tribunalului.
36. Prin intermediul hotărârii atacate, pronunțate la 26 ianuarie 2022, Tribunalul a statuat că decizia atacată trebuia să fie anulată în parte.
37. Ca observație preliminară, Tribunalul a făcut referire la obiectul procedurii în urma trimiterii spre rejudecare(25). Mai exact, Tribunalul a concluzionat că obiectul litigiului privește în esență analiza capacității reducerilor în litigiu de a restrânge concurența în lumina (i) a precizărilor furnizate în ceea ce privește principiile stabilite în Hotărârea Hoffmann‑La Roche și (ii) a observațiilor principale și complementare ale părților cu privire la concluziile care trebuie deduse din aceste precizări(26).
38. În plus, Tribunalul a acceptat concluziile hotărârii inițiale cu privire la calificarea juridică a restricțiilor propriu‑zise și nelegalitatea acestora în temeiul articolului 102 TFUE(27). De asemenea, Tribunalul a acceptat aprecierea referitoare la calificarea reducerilor în litigiu drept „reduceri de exclusivitate”(28). Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat că, în conformitate cu hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție în primul recurs, această calificare nu înseamnă că aplicarea testului AEC nu era necesară în cadrul analizei capacității acestor reduceri de a restrânge concurența. Această calificare nici nu era suficientă pentru ca aceste reduceri să fie considerate abuzive în temeiul articolului 102 TFUE(29).
39. În ceea ce privește fondul cauzei, după ce a reamintit metoda definită de Curtea de Justiție pentru a aprecia capacitatea unui sistem de reduceri de a restrânge concurența(30) și principiile care rezultă din hotărârea pronunțată în primul recurs(31), Tribunalul a evaluat argumentele invocate de Intel și de ACT.
1. Argumente privind analiza juridică pe care s‑a bazat Comisia
40. În primul rând, Tribunalul a examinat argumentele invocate de Intel și ACT potrivit cărora decizia atacată se baza pe o analiză juridică incorectă. În această privință, Tribunalul a concluzionat că, pornind de la premisa că reducerile în discuție încălcau articolul 102 TFUE pentru motivul că erau prin natura lor abuzive, fără să țină seama în mod necesar de capacitatea acestor reduceri de a restrânge concurența, Comisia a viciat decizia atacată printr‑o eroare de drept(32). Cu toate acestea, având în vedere rolul important al testului AEC în aprecierea de către Comisie a capacității reducerilor în cauză de a produce un efect de excludere a unor concurenți la fel de eficienți, Tribunalul s‑a considerat obligat, într‑o a doua etapă, să examineze ansamblul argumentelor formulate de Intel în legătură cu acest test(33).
2. Argumente privind erorile care viciază analiza AEC
41. În al doilea rând, Tribunalul și‑a consacrat analiza argumentelor referitoare la testul AEC. Această analiză a fost împărțită în patru secțiuni.
42. Prima secțiune se referea la domeniul de aplicare al controlului exercitat de Tribunal(34), pe care acesta a considerat că trebuie să îl extindă, în conformitate cu jurisprudența Curții, la toate elementele deciziei Comisiei, în drept și în fapt, în lumina motivelor invocate de reclamantă și ținând seama de toate elementele relevante prezentate de aceasta din urmă. Cu toate acestea, Tribunalul a reamintit că, în cadrul controlului legalității actului în discuție, nu poate să substituie motivarea Comisiei cu propria motivare.
43. A doua secțiune conținea considerații generale privind testul AEC și era formulată după cum urmează(35):
„152. Punctul de plecare al testului AEC […] este că, ținând seama în special de natura produsului său, de imaginea mărcii și de profilul său, Intel era un partener comercial obligatoriu și că OEM ar fi cumpărat întotdeauna cel puțin o parte din nevoile lor de UCP‑uri de la Intel, independent de calitatea ofertei furnizorului alternativ. În consecință, numai în privința unei părți a pieței (denumită în continuare «partea disputabilă») clienții erau dispuși și erau în măsură să își transfere aprovizionarea către acest furnizor alternativ. Din această calitate de partener comercial obligatoriu rezulta capacitatea Intel de a utiliza partea nedisputabilă ca un levier pentru reducerea prețului pe partea disputabilă a pieței.
153. Astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 141 din hotărârea inițială, testul AEC efectuat în decizia atacată pornește de la principiul că un concurent la fel de eficient, care caută să obțină partea disputabilă a comenzilor, până la momentul respectiv onorate de o întreprindere dominantă, trebuie să ofere o compensație clientului pentru reducerea de exclusivitate pe care ar pierde‑o dacă ar achiziționa o parte mai redusă decât cea definită prin condiția de exclusivitate sau de cvasiexclusivitate. Testul AEC urmărește să determine dacă concurentul la fel de eficient ca întreprinderea aflată în poziție dominantă, care suportă aceleași costuri ca și aceasta, poate să își mai acopere costurile în acest caz.
154. Testul AEC, astfel cum este aplicat în speță, stabilește prețul la care un concurent la fel de eficient ca Intel ar trebui să ofere propriile UCP‑uri x86 în vederea acordării unei compensații către un OEM pentru pierderea oricărei plăți de exclusivitate efectuate de Intel. Acest preț este denumit în testul AEC «preț efectiv» sau «PE».
155. În principiu, partea din reducerile totale, pentru care un concurent la fel de eficient trebuie să ofere o compensație, cuprinde numai cuantumul reducerilor care este supus condiției de aprovizionare exclusivă, fiind excluse reducerile cantitative (denumită în continuare «partea condiționată a reducerilor»). […] [P]entru a lua în considerare numai partea condiționată a unei plăți, testul AEC se referă, în speță, la prețul de vânzare mediu (denumit în continuare «PVM»), și anume prețul de catalog, după deducerea reducerilor condiționate.
156. Cu cât partea disputabilă și, în consecință, cantitatea de produse cu care furnizorul alternativ poate intra în concurență este mai mică, cu atât este mai mare probabilitatea ca plata de exclusivitate să aibă capacitatea de a exclude un concurent la fel de eficient. Astfel, dacă pierderea plăților efectuate de Intel către clientul său trebuie repartizată pe o cantitate redusă de produse oferite de furnizorul alternativ pe partea disputabilă, ea determină o reducere semnificativă a prețului efectiv. Acesta din urmă va fi, așadar, mai probabil inferior indicatorului costului viabil pentru Intel.
157. Prețul efectiv trebuie comparat cu indicatorul costului viabil pentru Intel. Indicatorul costului viabil pentru Intel adoptat în decizia atacată este cel al costului evitabil mediu (denumit în continuare «CEM»).
158. […] [S]e poate concluziona că un sistem de plăți de exclusivitate este capabil să blocheze accesul pe piață al concurenților la fel de eficienți atunci când prețul efectiv este mai mic decât CEM al Intel. În acest caz, este vorba despre un rezultat negativ al testului AEC. Dacă, în schimb, prețul efectiv este mai mare decât CEM, un concurent la fel de eficient trebuie să își poată acoperi costurile și, prin urmare, să fie în măsură să aibă acces pe piață. În acest caz, testul AEC conduce la un rezultat pozitiv.
159. În lumina acestor considerații generale trebuie să se examineze temeinicia argumentelor reclamantei potrivit cărora analiza AEC este viciată de numeroase erori.”
44. Reiese în special din hotărârea atacată(36) că, potrivit metodologiei adoptate de Comisie, rezultatul – pozitiv sau negativ – al testului AEC, astfel cum este definit la punctul 158 din această hotărâre, este determinat, în ultimă instanță, prin intermediul unei comparații între partea disputabilă și partea necesară, aceasta din urmă fiind proporția din necesarul clientului pe care un concurent la fel de eficient trebuie să o obțină pentru a putea intra pe piață fără a suferi pierderi. În cazul în care partea disputabilă este mai mare decât partea necesară, rezultatul testului AEC este pozitiv pentru Intel. Situația opusă indică un rezultat negativ și faptul că reducerile contestate sunt capabile să excludă un concurent la fel de eficient ca Intel.
45. Cea de a treia secțiune se referea la sarcina probei și la standardul aplicabil în materie de probațiune(37).
46. În cea de a patra secțiune, Tribunalul a examinat pe fond argumentele Intel potrivit cărora decizia în cauză a fost viciată de numeroase erori în ceea ce privește testul AEC(38). Această secțiune cuprinde cinci subsecțiuni, fiecare dintre acestea vizând argumentele invocate de Intel cu privire la analiza AEC cuprinsă în decizia atacată în privința celor patru OEM în cauză, și anume Dell, HP, NEC și Lenovo, pe de o parte, și MSH, pe de altă parte. În lumina analizei sale, Tribunalul a acceptat argumentul Intel potrivit căruia analiza AEC efectuată de Comisie în decizia atacată a fost viciată de erori(39).
3. Argumente referitoare la criteriile menționate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în primul recurs
47. În al treilea rând, Tribunalul a examinat argumentele Intel și ACT potrivit cărora Comisia nu ar fi analizat în mod corespunzător criteriile menționate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în primul recurs(40).
48. În această privință, Tribunalul a considerat că Intel susținea în mod întemeiat că analiza efectuată în decizia atacată era viciată de mai multe erori, în măsura în care Comisia nu a examinat în mod corespunzător criteriul referitor la rata de acoperire a pieței de către practica contestată și nu a efectuat o analiză corectă a duratei reducerilor(41).
4. Concluzie
49. Tribunalul a constatat că, în lumina considerațiilor care precedă și având în vedere erorile care viciază decizia atacată în ceea ce privește, în primul rând, aprecierea testului concurentului la fel de eficient efectuat de Comisie și, în al doilea rând, aprecierea cotei de piață acoperite de practica Intel și a duratei acesteia(42), Comisia nu a fost în măsură să demonstreze că reducerile de exclusivitate acordate de Intel erau capabile sau susceptibile să aibă efecte de excludere anticoncurențiale și că ele constituiau, așadar, o încălcare a articolului 102 TFUE(43).
50. Prin urmare, Tribunalul a concluzionat că motivele deciziei atacate nu pot servi drept temei al articolului 1 literele (a)-(e) din această decizie în ceea ce privește în special reducerile de exclusivitate acordate de Intel. În consecință, acest articol a fost anulat(44). În plus, întrucât Tribunalul nu s‑a considerat în măsură să identifice cuantumul amenzii aferent numai restricțiilor propriu‑zise, care au fost considerate corect stabilite în hotărârea inițială(45), articolul 2 din decizia atacată a fost de asemenea anulat(46). În sfârșit, articolul 3 din decizia atacată a fost anulat în măsura în care se referea la reducerile de exclusivitate acordate de Intel. Tribunalul a respins în rest acțiunea(47).
III. Concluziile părților în fața Curții
51. Prin intermediul recursului său, depus la Curte la 5 aprilie 2022, Comisia solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate, cu excepția punctului 3 din dispozitivul acesteia;
– trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului;
– soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.
52. Prin decizia președintelui Curții de Justiție din 5 august 2022, s‑a admis cererea de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei formulată de Republica Federală Germania.
53. Intel și ACT susțin că Curtea ar trebui să respingă recursul și să oblige Comisia la plata cheltuielilor de judecată.
54. În prezenta cauză nu a avut loc o ședință.
IV. Apreciere
55. În susținerea recursului, Comisia invocă șase motive de recurs. În special, Comisia susține următoarele:
– Tribunalul s‑a pronunțat ultra petita, a aplicat în mod eronat hotărârea pronunțată în primul recurs și nu a efectuat nicio apreciere globală a capacității practicilor Intel de a exclude concurența (primul motiv de recurs);
– controlul exercitat de Tribunal asupra testului AEC a încălcat dreptul la apărare al Comisiei (al doilea motiv de recurs);
– Tribunalul a săvârșit o eroare în ceea ce privește standardul de control, a încălcat dreptul la apărare al Comisiei și a denaturat elementele de probă în cadrul examinării testului AEC în privința Dell (al treilea motiv de recurs);
– Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și a încălcat dreptul la apărare al Comisiei în cadrul examinării testului AEC în privința HP (al patrulea motiv de recurs);
– Tribunalul a interpretat în mod eronat testul AEC și articolul 102 TFUE, a denaturat elementele de probă și a încălcat dreptul la apărare al Comisiei în cadrul examinării acestui test în privința Lenovo (al cincilea motiv de recurs);
– în măsura în care hotărârea atacată se întemeiază pe controlul testului AEC în scopul anulării parțiale a deciziei atacate, Tribunalul nu a analizat în mod corespunzător implicațiile concluziilor sale (al șaselea motiv de recurs).
56. În conformitate cu solicitarea Curții, analiza noastră va fi dedicată celui de al patrulea și celui de al cincilea motiv de recurs.
A. Al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe o serie de erori de drept și pe încălcarea dreptului la apărare al Comisiei în cadrul examinării testului AEC în privința HP
57. Prin intermediul celui de al patrulea motiv de recurs, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că decizia atacată nu a demonstrat efectul de excludere al reducerilor acordate de Intel în favoarea HP pentru întreaga perioadă de încălcare.
58. Acest motiv de recurs este împărțit în patru părți principale, prin care se invocă, în primul rând, faptul că nu s‑a ținut seama în mod corespunzător de marja de apreciere a Comisiei într‑o materie economică complexă, în al doilea rând, neluarea în considerare a recunoașterii implicite a perioadei de referință de către Intel în cursul procedurii administrative, în al treilea rând, încălcarea dreptului la apărare al Comisiei și, în al patrulea rând, o eroare a Tribunalului în legătură cu concluzia adecvată care trebuie desprinsă cu privire la întreaga perioadă a practicii în discuție(48).
59. După evocarea constatărilor Tribunalului referitoare la reducerile acordate de Intel în favoarea HP, vom examina pe rând fiecare dintre aceste argumente.
1. Constatările Tribunalului referitoare la reducerile acordate de Intel în favoarea HP
60. Rezultă din hotărârea atacată că, potrivit deciziei atacate, Intel a încheiat cu HP, pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2002 și luna mai 2005, două contracte privind calculatoare de birou destinate întreprinderilor(49).
61. Primul dintre aceste acorduri (denumit în continuare „acordul HPA1”) a acoperit perioada cuprinsă între luna noiembrie 2002 și luna mai 2004, iar cel de al doilea (denumit în continuare „acordul HPA2”) a acoperit perioada cuprinsă între luna iunie 2004 și luna mai 2005. În ambele acorduri, acordarea de reduceri de către Intel a fost supusă condiției nescrise ca cea dintâi să furnizeze HP cel puțin 95 % din necesarul de UCP‑uri x86 pentru a echipa calculatoarele sale de birou. Potrivit Comisiei, testul AEC a demonstrat că aceste reduceri puteau avea un efect anticoncurențial de excludere(50).
62. Această concluzie se bazează pe o comparație între partea necesară a HP și partea disputabilă(51) și pe doi factori de consolidare(52).
63. În ceea ce privește calculul părții necesare a HP, care se află în miezul prezentului motiv de recurs, hotărârea atacată face referire, în primul rând, la tabelul 34 din decizia atacată (denumit în continuare „tabelul 34”)(53). Astfel cum arată Tribunalul, acest tabel stabilește parametrii și cifrele concrete utilizate de Comisie pentru a calcula partea necesară a HP, pe care le prezintă pe opt rânduri, care corespund fiecăruia dintre trimestrele cuprinse între al patrulea trimestru al exercițiului financiar 2003 și al treilea trimestru al exercițiului financiar 2005(54).
64. În al doilea rând, hotărârea atacată se referă la tabelul 35 din decizia atacată (denumit în continuare „tabelul 35”)(55), care prezintă calculul global al Comisiei cu privire la partea necesară a HP în ceea ce privește acordul HPA1 și acordul HPA2. Astfel cum observă Tribunalul, acest calcul global este rezultatul sumei sau mediei aritmetice a cifrelor stabilite în tabelul 34(56). Hotărârea atacată arată de asemenea că Comisia a constatat că partea necesară a HP a fost în mod constant superioară părții disputabile pe toată durata perioadei de încălcare(57).
65. În plus, rezultă din hotărârea atacată că Intel a susținut în fața Tribunalului că decizia atacată conținea o serie de erori referitoare printre altele la perioada încălcării care a fost examinată(58).
66. În această privință, Tribunalul a subliniat că tabelul 34 nu cuprindea nicio dată privind perioada inițială acoperită de acordul HPA1, și anume lunile noiembrie și decembrie ale anului 2002, și nici primele trei trimestre ale exercițiului financiar 2003(59). Cu toate acestea, calculul global al părții necesare a HP în privința acordului HPA1, astfel cum figurează în tabelul 35, a fost efectuat de Comisie pe baza sumei sau mediei aritmetice a cifrelor cuprinse în tabelul 34, în special în primele trei linii ale acestuia, denumite Q4 FY03, Q1 FY04 și Q2 FY04(60).
67. În consecință, Tribunalul a constatat că lunile noiembrie și decembrie ale anului 2002, precum și primele trei trimestre ale exercițiului financiar 2003 nu au fost luate în considerare de Comisie în calculele care au condus la stabilirea părții necesare a HP în privința acordului HPA1(61). În această privință, Tribunalul a adăugat în esență că Comisia nu a susținut că absența din calculele sale a valorilor pentru cele trei trimestre lipsă a fost rezultatul unei coincidențe sau că aceste valori au fost identice cu valorile celor trei trimestre lipsă din perioada acoperită de acest acord(62).
68. În aceste împrejurări, Tribunalul a concluzionat că calculul părții necesare nu acoperă întreaga perioadă cuprinsă între luna noiembrie a anului 2002 și luna mai a anului 2005, în privința căreia Comisia a apreciat că putea să demonstreze existența unui efect de excludere produs de reducerile pe care Intel le‑a acordat HP(63).
69. În plus, Tribunalul a respins argumentele Comisiei bazate pe faptul că rezultatul unui calcul pe o bază trimestrială nu diferă fundamental de rezultatul calculului global, pretins efectuat(64). În plus, Tribunalul a considerat că calculele suplimentare prezentate de Comisie în duplică – și anume în anexa D.17 la aceasta – erau inadmisibile și, în orice caz, nu puteau servi drept bază pentru constatările din decizia atacată(65).
2. Nerespectarea marjei de apreciere a Comisiei în chestiuni economice complexe
a) Argumentele părților
70. În primul rând, Comisia, susținută de Republica Federală Germania, susține că hotărârea atacată nu ține seama de natura testului AEC ca apreciere economică complexă și marja de apreciere recunoscută acestei instituții în astfel de cazuri. Această marjă de apreciere trebuie să cuprindă în mod necesar calculul părții necesare a unei întreprinderi în scopul aplicării testului AEC și în special alegerea parametrilor economici și a perioadei de referință pe care Comisia îi utilizează pentru acest calcul, care ar trebui să facă obiectul doar al unui control jurisdicțional limitat.
71. În plus, Comisia critică aprecierea Tribunalului potrivit căreia aceasta s‑ar fi bazat pe cifre incomplete pentru a calcula partea necesară a HP. Comisia susține că a fost justificat să se bazeze pe cifrele corespunzătoare ultimelor trei trimestre acoperite de acordul HPA1, întrucât acestea erau considerate suficient de reprezentative pentru întreaga perioadă, deoarece valoarea reducerilor pe parcursul acestei perioade a fost stabilă de la un trimestru la altul.
72. În sfârșit, Comisia susține că cifrele utilizate pentru calculul părții necesare pentru perioada acoperită de acordul HPA1, astfel cum se regăsesc în tabelul 35 din decizia atacată, erau favorabile Intel. În cazul în care decizia atacată ar fi utilizat datele disponibile pentru trimestrele anterioare, partea necesară pentru această perioadă ar fi fost chiar mai mare, indicând faptul că reducerile acordate de Intel erau și mai capabile să excludă concurența.
73. Intel, susținută de ACT, contestă aceste argumente. Aceasta susține că Comisia a ales să efectueze o evaluare AEC trimestrială pentru a stabili încălcarea de către Intel în raport cu HP și că, ulterior, Comisia nu a încorporat în calculele sale toate datele necesare pentru a demonstra efectele de excludere pentru întreaga perioadă acoperită de acordul HPA1. Această omisiune nu ar ține de o chestiune economică complexă, ci mai degrabă de o apreciere a situației de fapt. În plus, Intel contestă că cifrele medii din trimestrele ulterioare erau suficient de reprezentative pentru a se constata o încălcare pentru întreaga perioadă. În această privință, Intel arată că aprecierea respectivă pur și simplu nu rezultă din decizia atacată, iar calculele suplimentare prezentate de Comisie în cursul procedurii judiciare au fost declarate inadmisibile.
b) Analiză
74. Ca o observație preliminară, dorim să subliniem că argumentul invocat de Comisie cu privire la natura testului AEC ca o apreciere economică complexă se aplică în mod orizontal și altor motive de recurs invocate de aceasta în prezentul recurs. În consecință, unele dintre reflecțiile noastre ar putea fi aplicabile de asemenea în cazul analizei care urmează să fie efectuată de Curte cu privire la aceste motive suplimentare de recurs care nu sunt acoperite în mod specific de prezentele concluzii.
75. Conform unei jurisprudențe consacrate, nivelul de control exercitat de instanțele Uniunii asupra analizelor efectuate de Comisie pe baza normelor tratatului în materie de concurență trebuie să țină seama de marja de apreciere care stă la baza fiecărei decizii examinate și care este justificată de complexitatea aplicării acestor norme. Cauzele care implică un control restrâns trebuie limitate la cele în care decizia atacată se bazează pe o apreciere economică complexă(66).
76. Această jurisprudență, care stabilește standardul de control limitat în cazul aprecierilor economice complexe, a fost aplicată de instanțele Uniunii în toate domeniile dreptului concurenței(67), începând cu formularea sa inițială în Hotărârea Consten și Grundig/Comisia(68). Aceasta impune ca, atunci când se confruntă cu chestiuni economice complexe, instanțele Uniunii să își limiteze controlul la verificarea respectării normelor de procedură, a caracterului suficient al motivării și a exactității materiale a situației de fapt, a lipsei unei erori vădite de apreciere și a unui abuz de putere(69).
77. Cu toate acestea, Curtea a reamintit în mod constant că marja de apreciere recunoscută Comisiei atunci când abordează aprecieri economice complexe, în special în domeniul dreptului concurenței, este însoțită în mod necesar de anumite garanții pe care instanțele Uniunii sunt obligate să le verifice(70).
78. În consecință, în Hotărârea Comisia/Tetra Laval(71), Curtea a stabilit că, deși Curtea recunoaște că Comisia dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește chestiunile economice, aceasta nu înseamnă că instanțele Uniunii trebuie să se abțină să controleze interpretarea de către Comisie a informațiilor de natură economică. Instanțele Uniunii trebuie nu numai să verifice printre altele exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul informațiilor care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse(72).
79. Ulterior, în Hotărârea KME Germany și alții/Comisia(73) și Hotărârea Chalkor/Comisia(74), care decurg din afirmația anterioară din Hotărârea Tetra Laval, Curtea a subliniat că instanțele Uniunii nu se pot întemeia pe puterea de apreciere de care dispune Comisia pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat atât în drept, cât și în fapt(75).
80. În prezenta cauză, Comisia formulează o critică generală cu privire la standardul de control aplicat de Tribunal în hotărârea atacată. Comisia consideră că Tribunalul, atunci când a examinat testul AEC aplicat în decizia atacată, inclusiv în ceea ce privește reducerile acordate de Intel în favoarea HP, a depășit limitele aplicabile controlului jurisdicțional stabilite în jurisprudența sa.
81. Este important să se observe că problema ridicată de Comisie nu este dacă această instituție ar trebui să beneficieze de o marjă de apreciere în ceea ce privește alegerea testului specific pentru a stabili dacă practicile tarifare adoptate de o întreprindere aflată într‑o poziție dominantă au capacitatea de a exclude un concurent la fel de eficient ca această întreprindere(76). Nici Tribunalul în hotărârea atacată, nici pârâta în prezentul recurs nu repun în discuție utilizarea de către Comisie a testului AEC pentru a aprecia dacă reducerile vizate de decizia atacată erau de natură să submineze concurența în sensul articolului 102 TFUE.
82. În plus, contrar argumentelor Comisiei, nu se contestă că această instituție ar trebui să beneficieze de o marjă de apreciere în legătură cu aplicarea testului AEC unui anumit comportament, în special cu privire la selectarea parametrilor economici și a perioadei de referință care trebuie utilizate pentru a aplica acest test unui comportament specific.
83. Astfel, rezultă din hotărârea atacată(77), fără ca Tribunalul să conteste acest lucru, că testul AEC efectuat de Comisie în decizia atacată, în ceea ce privește reducerile acordate de Intel în favoarea HP, se baza pe un model econometric pe care Comisia a decis să îl aplice pe o bază trimestrială în cadrul unei perioade pe care o definise anterior, cuprinsă între luna noiembrie 2002 și luna mai 2005. Acest model presupunea, pe de o parte, calculul părții necesare și, pe de altă parte, calculul părții disputabile. În special, pentru a calcula partea necesară, care face obiectul prezentului aspect al motivului de recurs, s‑a ținut seama de partea condiționată a reducerilor acordate de întreprinderea aflată în poziție dominantă, de prețul de vânzare mediu și de costul evitabil mediu al acestei întreprinderi. În cele din urmă, rezultatul testului AEC, fie pozitiv sau negativ, a fost determinat prin compararea cifrelor obținute din calculul părții necesare a HP și al părții disputabile a pieței(78).
84. Dorim să subliniem, în acord cu argumentele Comisiei, că, în măsura în care calculul părții necesare cuprinde alegeri metodologice ample, acesta trebuie considerat o apreciere economică complexă. În consecință, Comisia trebuie să aibă posibilitatea de a defini în mod legitim parametrii utilizați pentru a calcula această cotă, sub rezerva unui control limitat din partea instanței Uniunii. Acest lucru presupune că, în exercitarea atribuțiilor lor, instanța Uniunii trebuie să se abțină de la a substitui aprecierea Comisiei cu propria sa apreciere(79), cu excepția cazului în care întreprinderea în cauză susține că a existat o eroare vădită de apreciere și de asemenea demonstrează o asemenea eroare(80).
85. Acestea fiind spuse, calculul părții necesare nu poate fi imun la controlul jurisdicțional al erorilor de calcul sau al examinării selective sau incomplete a probelor. Tocmai în aceste cazuri, jurisprudența stabilită în Hotărârea Tetra Laval, așa cum a fost reformulată ulterior în Hotărârea KME Germany și în Hotărârea Chalkor, este aplicabilă pe deplin. Astfel, elementele de probă pe care se bazează Comisia pentru a aprecia o situație complexă trebuie să fie exacte din punct de vedere faptic, fiabile și coerente, aceste elemente de probă trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru această apreciere și trebuie să fie în măsură să justifice concluziile deduse din acestea.
86. În cazul de față, considerăm că Tribunalul și‑a efectuat aprecierea în ceea ce privește calculul de către Comisie al părții necesare a HP în modul cerut de Curte.
87. Astfel, rezultă din hotărârea atacată că Tribunalul a explicat mai întâi, în legătură cu perioada de referință stabilită chiar de Comisie, parametrii utilizați în tabelul 34 pentru calculul părții necesare a HP și evaluarea trimestrială aleasă tot de Comisie pentru a efectua acest calcul. Apoi, Tribunalul a indicat rezultatul calculului global al părții necesare a HP în privința acordului HPA1, prezentat în tabelul 35, care, după cum a și arătat Tribunalul, a rezultat din suma sau media aritmetică a cifrelor prezentate în tabelul 34. În continuare, Tribunalul a semnalat absența vreunei cifre corespunzătoare primei părți a perioadei acoperite de acest acord, în special lunilor noiembrie și decembrie 2002 și primelor trei trimestre ale exercițiului fiscal 2003. Acest lucru l‑a determinat să considere că calculul părții necesare a HP nu poate fi privit ca fiind demonstrat pentru întreaga perioadă de încălcare(81).
88. Rezultă că, așa cum susțin Intel și ACT, în timp ce Comisia a ales să efectueze o evaluare AEC trimestrială pentru a determina partea necesară a HP în cursul perioadei de referință care fusese stabilită în prealabil, nu a încorporat ulterior în calculele sale, astfel cum impune jurisprudența Curții, toate datele relevante și necesare. În aceste împrejurări, Tribunalul a fost îndreptățit să concluzioneze, fără a aduce atingere marjei de apreciere a Comisiei, că elementele de probă cuprinse în decizia atacată nu erau de natură să justifice concluziile acesteia cu privire la efectele de excludere ale reducerilor acordate de Intel pentru întreaga perioadă acoperită de acordul HPA1.
89. În consecință, critica Comisiei potrivit căreia Tribunalul a impus un standard de control care depășește limitele jurisprudenței Curții ar trebui, în opinia noastră, să fie respinsă.
90. În plus, în măsura în care Comisia susține că s‑a bazat în mod întemeiat pe cifrele corespunzătoare ultimelor trei trimestre acoperite de acordul HPA1 întrucât aceste cifre erau suficient de reprezentative pentru întreaga perioadă, acest argument invită Curtea să examineze dacă, în prezenta cauză, în lipsa unor elemente de probă concrete, se poate justifica efectuarea unei deducții prin extrapolare cu privire la data de început a acestei perioade.
91. După cum se știe, extrapolarea presupune estimarea unei valori necunoscute pe baza unei secvențe de valori cunoscute. În acest sens, aceasta implică un element de prezumție(82), care este un mecanism recurent utilizat în scopul de a ușura sarcina probatorie pe care o suportă (în mod obișnuit) Comisia atunci când stabilește o încălcare a normelor în materie de concurență prevăzute de tratat sau un element al acesteia(83). În plus, în măsura în care extrapolările urmăresc să deducă necunoscutul din cunoscut, acestea trebuie să se bazeze pe un model concret. Acest model este extras de regulă dintr‑o tendință care rezultă din secvența specifică de valori identificate sau, cel puțin, din experiența obișnuită sau din bunul simț. Este important de reținut că, cu excepția cazurilor în care este evident, modelul care permite efectuarea unei extrapolări trebuie definit și explicitat de către partea care poartă sarcina probei.
92. Am putea fi de acord cu faptul că definirea tiparului capabil să servească drept bază pentru o extrapolare a datelor se poate încadra, în anumite cazuri, în marja de apreciere de care dispune Comisia atunci când definiția sa implică o complexitate economică. Totuși, această problemă nici măcar nu se pune în prezenta cauză, întrucât decizia atacată nu face nicio referire la un model reprezentativ sau obișnuit care ar demonstra că datele pentru a doua parte a perioadei de aplicare a acordului HPA1 ar putea fi aplicate și în cazul primei părți a acestei perioade. În consecință, considerăm că nu este convingător argumentul Comisiei potrivit căruia omiterea datelor economice constatată de Tribunal cu privire la această perioadă ar fi fost, de fapt, rezultatul unei extrapolări voluntare efectuate de Comisie în cadrul exercitării marjei sale de apreciere.
93. În această privință, Tribunalul a observat în mod corect că, în decizia atacată, Comisia nu a susținut că demonstrarea părții necesare a HP pentru acordul HPA1, așa cum rezultă din tabelul 35, ar fi fost rezultatul unei coincidențe. Aceasta nu a susținut nici că diferitele valori prezentate în acest tabel erau identice pentru cele trei trimestre care lipsesc, precum și pentru următoarele trei trimestre(84). Din acest punct de vedere, Tribunalul era pe deplin îndreptățit să considere, astfel cum rezultă de asemenea din hotărârea atacată(85), că nu avea mare importanță dacă calculele Comisiei erau efectuate trimestrial sau global, întrucât lunile noiembrie și decembrie 2002, precum și primele trei trimestre ale exercițiului fiscal 2003 nu ar fi fost niciodată luate în considerare, indiferent de cifrele pe care le‑ar fi implicat.
94. Rezultă că argumentul Comisiei bazat pe o extrapolare a valorilor din ultimele trei trimestre ale perioadei acoperite de acordul HPA1 la partea inițială a acestei perioade ar trebui de asemenea respins.
95. În sfârșit, Comisia susține că cifrele utilizate pentru calculul părții necesare în cea de a doua parte a perioadei acoperite de acordul HPA1 au fost stabile de la un trimestru la altul și că, în orice caz, acestea au fost favorabile societății Intel. În această privință, dorim să remarcăm în mod succint, fără a aduce atingere analizei pe care o vom face în cadrul celui de al treilea aspect al prezentului motiv de recurs(86), că această apreciere în mod clar nu rezultă din decizia atacată și nici nu este de la sine evidentă. După cum vom explica mai târziu, aceasta nu poate fi, prin urmare, utilizată, în cadrul prezentei proceduri, pentru a justifica neaplicarea tuturor datelor necesare pentru a calcula partea necesară a HP pentru întreaga perioadă acoperită de acordul HPA1.
96. În lumina considerațiilor menționate anterior, considerăm că nu se poate reproșa Tribunalului că a încălcat marja de apreciere a Comisiei într‑o materie economică complexă și nici că a săvârșit celelalte erori invocate în cadrul acestei părți prin faptul de a concluziona că Comisia nu a demonstrat un efect de excludere cauzat de reducerile pe care Intel le‑a acordat în favoarea HP pe parcursul întregii perioade de referință.
97. În opinia noastră, primul aspect al celui de al patrulea motiv de recurs invocat de Comisie trebuie respins.
3. Recunoașterea implicită de către Intel în timpul procedurii administrative
a) Argumentele părților
98. În al doilea rând, Comisia susține că hotărârea atacată săvârșește o eroare prin faptul că neagă orice valoare probatorie recunoașterii implicite de către Intel, în cursul procedurii administrative, a perioadei de referință utilizate în cadrul testului AEC în raport cu HP.
99. Potrivit Comisiei, în primul rând, Intel nu a contestat, în cursul acestei proceduri, alegerea perioadei de referință utilizate în tabelul 35 din decizia atacată pentru a calcula partea necesară a HP. Intel și consilierii săi economici s‑au bazat pe cifrele propuse de Comisie în scopul propriilor lor calcule și nu au furnizat un contra‑calcul pentru trimestrele pretinse lipsă. În al doilea rând, Comisia subliniază că, întrucât există în continuare o prezumție juridică potrivit căreia reducerile de exclusivitate sunt ilegale, potrivit hotărârii adoptate de Curtea de Justiție în primul recurs, revenea Intel sarcina de a prezenta în cursul investigației elemente de probă care să demonstreze că reducerile sale nu erau de natură să excludă concurența.
100. Intel contestă aceste argumente. Aceasta susține că tabelul 35 din decizia atacată, care include date pentru cele trei trimestre în cauză și care a fost utilizat ca perioadă de referință pentru a calcula partea necesară a HP pentru întreaga perioadă a acordului HPA1, nu a fost niciodată furnizat de către Comisie societății Intel în cursul procedurii administrative. Acesta a fost introdus pentru prima dată în decizia atacată, ceea ce înseamnă că Intel nu a recunoscut niciodată alegerea perioadei de referință de Comisie în cursul acestei proceduri administrative. În orice caz, Intel susține, în conformitate cu hotărârea atacată, că nu există nicio obligație ca destinatarul unei comunicări privind obiecțiunile să conteste conținutul acesteia în cursul procedurii administrative.
b) Analiză
101. Potrivit jurisprudenței Curții, în cazul în care o întreprindere vizată de o investigație efectuată în temeiul normelor în materie de concurență prevăzute de tratat nu recunoaște în mod expres situația de fapt, Comisia trebuie să dovedească această situație de fapt, iar această întreprindere este liberă să invoce, la momentul potrivit și în special în cadrul procedurii în fața Curții, orice motiv în apărarea sa pe care îl consideră adecvat(87).
102. În plus, Curtea a declarat, în Hotărârea Knauf Gips/Comisia(88), că, în ceea ce privește aplicarea articolelor 101 și 102 TFUE, nicio dispoziție a dreptului Uniunii nu impune destinatarului comunicării privind obiecțiunile să conteste diferitele elemente de fapt sau de drept ale acesteia în cursul procedurii administrative, sub sancțiunea de a nu mai putea să facă acest lucru ulterior în etapa procedurii jurisdicționale.
103. În sfârșit, rezultă în mod expres din hotărârea pronunțată de Curte în primul recurs că, în cazul în care, într‑o decizie care constată caracterul abuziv al unui sistem de reduceri, Comisia efectuează o analiză AEC, revine Tribunalului sarcina de a examina ansamblul argumentelor reclamantului care urmăresc să conteste temeinicia constatărilor efectuate de Comisie cu privire la capacitatea de excludere a sistemului de reduceri vizat(89).
104. În prezenta cauză, observăm că, în hotărârea atacată(90), Tribunalul a făcut trimitere în mod corect la Hotărârea Knauf Gips ca răspuns la argumentul Comisiei potrivit căruia Intel nu a contestat, în cursul procedurii administrative, perioada de referință utilizată de Comisie pentru calculul părții necesare a HP. Această jurisprudență, care este în concordanță cu declarațiile Curții de Justiție din hotărârea pronunțată în primul recurs, este clară cu privire la valoarea limitată acordată de instanțele Uniunii, în cadrul unei acțiuni în anulare, poziției pe care o întreprindere ar fi putut să o adopte în cursul procedurii administrative(91).
105. Astfel, din jurisprudența Curții rezultă că recunoașterea explicită sau implicită de către o întreprindere a elementelor de fapt sau de drept în cursul procedurii administrative nu trebuie să limiteze însăși exercitarea dreptului la o cale de atac în fața Tribunalului de care dispune o persoană fizică sau juridică în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE(92). Această interpretare se întemeiază, în ultimă instanță, pe principiile fundamentale ale legalității și respectării dreptului la apărare, precum și pe dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, astfel cum sunt garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(93).
106. În consecință, controlul jurisdicțional care implică articolele 101 și 102 TFUE nu poate împiedica întreprinderile să invoce argumente și să se bazeze pe elemente de fapt pe care nu le‑au menționat sau nu le‑au contestat în cursul procedurii administrative, precum și să prezinte elemente de probă de care Comisia nu dispunea în momentul adoptării deciziei atacate(94).
107. Cu toate acestea, Comisia reamintește că, în Hotărârea Knauf Gips, Curtea a considerat de asemenea că recunoașterea de către o întreprindere a unor elemente de fapt sau de drept în cursul procedurii administrative în fața Comisiei poate constitui un element de probă suplimentar pentru aprecierea temeiniciei unei acțiuni jurisdicționale(95).
108. În această privință, este suficient să subliniem că nu rezultă din hotărârea atacată și nici din observațiile Comisiei în prezenta cauză că, în ceea ce privește reducerile acordate de Intel în favoarea HP, Comisia ar fi adus elemente de probă suplimentare în cursul procedurii administrative, inclusiv elemente de probă referitoare la pretinsa recunoaștere implicită de către Intel a perioadei de referință utilizate în cadrul testului AEC în privința HP, care să poată corobora partea necesară a HP pentru întreaga perioadă acoperită de acordul HP1A.
109. Rezultă că afirmația din Hotărârea Knauf Gips a Curții, citată de Comisie, nu este relevantă în scopul prezentei cauze.
110. În sfârșit, în măsura în care Comisia susține, în cadrul prezentului aspect al motivului de recurs, că, în orice caz, revenea Intel sarcina de a prezenta elemente de probă în cursul investigației pentru a demonstra că reducerile sale nu erau de natură să excludă concurența în lunile și trimestrele lipsă din perioada de referință, acest argument are, în opinia noastră, o legătură redusă cu afirmația sa reală privind recunoașterea implicită de către Intel a acestei perioade pentru calculul părții necesare a HP.
111. În orice caz, acest argument trebuie respins în lumina jurisprudenței citate la punctul 103 de mai sus, care rezultă, după cum s‑a arătat deja, din hotărârea Curții pronunțată în primul recurs(96). De asemenea, această jurisprudență este suficientă pentru a stabili că Tribunalul nu a săvârșit o eroare nici în răspunsul său la argumentul potrivit căruia Intel a utilizat perioada de referință furnizată de Comisie pentru propriile calcule în cadrul procedurii administrative. Astfel cum reiese din hotărârea atacată(97), această perioadă a făcut parte din motivarea deciziei atacate și, prin urmare, putea fi contestată de reclamantă în fața Tribunalului.
112. În lumina celor menționate anterior, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o eroare în aprecierea valorii probatorii a poziției Intel în cursul procedurii administrative în privința perioadei de referință utilizate în cadrul testului AEC pentru calculul părții necesare a HP.
113. În opinia noastră, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv ar trebui respins.
4. Încălcarea dreptului la apărare al Comisiei
a) Argumentele părților
114. În al treilea rând, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a refuzat să ia în considerare calculele suplimentare pe care aceasta le‑a prezentat în cadrul procedurii în fața acestei instanțe, în special în anexa D.17 la duplică, pentru a contesta argumentele Intel privind perioada de încălcare acoperită de acordul HPA1.
115. Comisia subliniază că această anexă a demonstrat că argumentele Intel nu erau de natură să vicieze rezultatul testului AEC, astfel cum a fost efectuat în decizia atacată în raport cu HP. În plus, Comisia consideră că, deși Tribunalul a permis Intel să prezinte noi analize pentru a contesta perioada de referință a testului AEC aplicat în privința HP, acesta a refuzat Comisiei dreptul de a răspunde. În această privință, Comisia se întemeiază în principal pe Hotărârea Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia(98).
116. Intel contestă aceste argumente. În esență, aceasta susține că afirmația Comisiei potrivit căreia ar trebui să i se permită să prezinte o nouă analiză AEC pentru prima dată în cadrul procedurii jurisdicționale, în special în etapa duplicii, este în mod evident incompatibilă cu jurisprudența constantă a Curții.
b) Analiză
117. Este important de reamintit faptul că, prin anexa D.17 la duplica sa, Comisia a prezentat pentru prima dată în fața Tribunalului calcule suplimentare bazate pe o cifră furnizată de HP pentru două dintre cele trei trimestre lipsă din perioada acoperită de acordul HPA1, și anume al doilea și al treilea trimestru ale exercițiului financiar 2003(99). Astfel cum s‑a menționat deja(100), scopul acestei prezentări a fost de a demonstra că, întrucât valoarea reducerilor acordate de Intel în favoarea HP a fost stabilă pe parcursul perioadei acoperite de acordul HPA1, rezultatele părții necesare a HP ar fi fost aceleași dacă s‑ar fi luat în considerare lunile și trimestrele lipsă. Anexa D.17 la duplică a demonstrat de asemenea, potrivit Comisiei, că rezultatele calculului care includea datele pentru lunile și trimestrele lipsă erau mai puțin favorabile societății Intel decât rezultatele medii pe care se baza decizia atacată.
118. În hotărârea atacată, Tribunalul a respins cererea de luare în considerare a acestor calcule suplimentare, declarând, în primul rând, că acestea nu reies din decizia atacată și au fost prezentate pentru prima dată în cursul procedurii judiciare. În opinia Tribunalului, luarea în considerare a acestor calcule ar fi însemnat, în contradicție evidentă cu jurisprudența Curții, înlocuirea raționamentului prezentat de Comisie în decizia atacată cu propria sa apreciere(101). În al doilea rând, indiferent de situație, Tribunalul a concluzionat în esență că valoarea reducerilor acordate de Intel în favoarea HP nu era decât unul dintre parametrii necesari pentru calculul părții necesare a HP și că lipseau în continuare informații cu privire la ceilalți parametri, și anume volumul achizițiilor efectuate de HP și prețul mediu de vânzare. În acest context, Tribunalul a precizat că nu exista nicio garanție că datele referitoare la lunile și trimestrele care nu au fost luate în considerare pentru testul AEC nu sunt diferite de cele identificate pentru perioadele trimestriale analizate(102).
119. Trebuie să precizăm de la bun început că, în măsura în care, în cadrul prezentului recurs, Comisia nu susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în aprecierea calculelor suplimentare prezentate în anexa D.17 la duplică, argumentul Comisiei întemeiat pe încălcarea dreptului său la apărare ar trebui respins ca fiind lipsit de consecințe(103). În orice caz, din punctul de vedere al admisibilității, considerăm că Tribunalul a procedat corect atunci când a refuzat să ia în considerare conținutul acestei anexe.
120. În această privință, dorim să reamintim că refuzul de a accepta motive suplimentare din partea Comisiei în cursul procedurii judiciare în scopul susținerii unei încălcări a normelor în materie de concurență prevăzute de tratat poate fi abordat din mai multe unghiuri, care privesc atât forma (legalitatea externă), cât și fondul (legalitatea internă) ale deciziei adoptate de această instituție.
121. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții, chiar dacă, în cadrul procedurii în fața Tribunalului, Comisia poate explica mai detaliat, în apărarea sa, raționamentul unei decizii atacate, ea nu poate introduce motive complet noi în această procedură. Această interdicție se întemeiază pe faptul că lipsa inițială de motivare nu poate fi remediată în etapa procedurii în fața instanțelor Uniunii permițându-se persoanei în cauză să ia cunoștință de aceste motive numai în cursul unei asemenea proceduri(104). După cum a subliniat avocatul general Kokott, această limită privind introducerea de motive noi este de o importanță crucială în cadrul procedurilor penale și cvasipenale, precum procedurile în temeiul articolului 102 TFUE(105).
122. În plus, aceeași interdicție poate fi întemeiată pe obligația Comisiei de a‑și fundamenta deciziile doar pe obiecțiunile asupra cărora părțile în cauză au putut prezenta comentarii(106). Astfel, Comisia trebuie să ofere unei întreprinderi posibilitatea, în cursul procedurii administrative, de a‑și face cunoscut punctul de vedere cu privire la veridicitatea și pertinența elementelor de probă prezentate de Comisie în sprijinul afirmației sale că a existat o încălcare a tratatului(107). Această obligație privește, printre alte elemente esențiale ale încălcării, durata efectivă a acesteia.
123. În sfârșit, așa cum a constatat în mod corect Tribunalul în hotărârea atacată, Curtea a declarat că modificarea unei omisiuni în motivarea unei decizii atacate prin luarea în considerare a unor motive suplimentare care nu se regăsesc în această decizie determină această instanță să substituie aprecierea deciziei atacate cu cea proprie și, prin urmare, să săvârșească o eroare de drept(108).
124. Considerăm că oricare dintre abordările anterioare, bazate pe jurisprudența Curții, era suficientă pentru a permite Tribunalului să declare inadmisibilă anexa D.17 la duplică, inclusiv abordarea pe care a adoptat‑o în mod expres în hotărârea sa, cu privire la interdicția de a substitui aprecierea din decizia atacată cu cea proprie. În realitate, o concluzie contrară ar fi condus, în opinia noastră, la săvârșirea de către Tribunal a unei erori de drept prin omiterea constatării unei încălcări de către Comisie a obligației sale de motivare, prin omiterea constatării unei încălcări a dreptului la apărare al Intel în cursul procedurii administrative sau prin substituirea aprecierii din decizia atacată cu propria apreciere.
125. Ca răspuns la constatările menționate anterior, Comisia se bazează pe Hotărârea Dole Food. În această hotărâre, Curtea a declarat că, odată ce o chestiune este ridicată pentru prima dată în cererea de sesizare a instanței, Comisia poate, fără a încălca interdicția de a introduce motive noi, să își susțină aprecierea care figurează în decizia în litigiu prin raportare la orice informație furnizată în cursul judecății(109).
126. Cu toate acestea, în opinia noastră, contextul faptic din cauza Dole Food și situația de față diferă. În Hotărârea Dole Food, Curtea a confirmat abordarea Tribunalului potrivit căreia precizările făcute în cadrul procedurii în fața sa au servit în esență doar la elucidarea motivării deja cuprinse în decizia în cauză(110). În schimb, în prezenta cauză, Tribunalul a constatat că decizia atacată nu a reușit să demonstreze că, în cazul în care s‑ar fi luat în considerare lunile și trimestrele lipsă, partea necesară a HP ar fi fost aceeași pentru perioada inițială a acordului HPA1. În consecință, calculele suplimentare cuprinse în anexa D.17 la duplică, care au fost furnizate ex novo de Comisie în etapa judiciară, nu au fost în niciun moment ancorate în raționamentul deja prezent în decizia atacată.
127. În plus, rezultă din Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza Dole Food că elementele de probă abordate în cauza respectivă de Comisie în fața Tribunalului erau cuprinse în dosarul de investigație(111). Aceasta înseamnă că, spre deosebire de prezenta cauză, întreprinderea respectivă luase cunoștință de aceste informații în cursul procedurii administrative.
128. În consecință, considerăm că Hotărârea Dole Food, citată de Comisie, nu este un precedent valabil în sprijinul argumentelor acesteia.
129. În lumina celor menționate anterior, considerăm că Tribunalul nu a încălcat dreptul la apărare al Comisiei prin refuzul de a lua în considerare calculele suplimentare furnizate în anexa D.17 la duplică.
130. În consecință, în opinia noastră, al treilea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs invocat de Comisie trebuie respins.
5. Eroarea săvârșită de Tribunal în legătură cu concluzia adecvată care trebuie desprinsă cu privire la întreaga perioadă a practicii în discuție
a) Argumentele părților
131. Comisia susține că, chiar presupunând că Tribunalul a considerat în mod întemeiat în hotărârea atacată că Comisia nu a demonstrat efectele de excludere pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2002 și luna septembrie 2003, acest lucru nu ar vicia concluzia potrivit căreia reducerile acordate de Intel în favoarea HP au putut avea efecte de excludere cel puțin în perioada octombrie 2003-mai 2005.
132. Intel contestă acest argument. În special, aceasta susține că hotărârea atacată stabilește în mod corect că, întrucât nu a luat în considerare în mod corespunzător criteriul referitor la cota de piață acoperită de practica contestată și nu a analizat corect durata reducerilor, Comisia nu a demonstrat efectele de excludere ale reducerilor acordate în favoarea HP pentru întreaga perioadă de referință.
b) Analiză
133. Astfel cum s‑a arătat deja, Tribunalul a constatat în hotărârea atacată, în primul rând, că Comisia a considerat în mod eronat că calculul său privind partea necesară a HP îi permitea să desprindă concluzii cu privire la efectul de excludere al acestor reduceri pentru întreaga perioadă cuprinsă între luna noiembrie 2002 și luna mai 2005. În opinia Tribunalului, Comisia nu a reușit să demonstreze că acest efect a existat pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2002 și luna septembrie 2003(112).
134. În al doilea rând, în cadrul examinării de către Tribunal a criteriilor menționate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în primul recurs, această instanță a constatat de asemenea că Comisia nu a luat în considerare în mod corespunzător, în decizia atacată, criteriul referitor la cota de piață acoperită de practica societății Intel și la durata acesteia(113).
135. Tribunalul a concluzionat în continuare, pe baza acestor considerații, în ceea ce privește reducerile acordate de Intel în favoarea HP, că, chiar dacă ar fi necesar să se deducă că testul AEC ar putea fi considerat concludent pentru o parte din perioada de încălcare, erorile de examinare a criteriilor menționate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în primul recurs au făcut ca efectul de excludere al reducerilor să nu fie demonstrat în mod corespunzător cerințelor legale(114).
136. În opinia noastră, critica raționamentului Tribunalului nu este justificată. Acest raționament este de fapt în concordanță cu punctele 138, 139 și 141 din hotărârea pronunțată în primul recurs, pe care și hotărârea atacată le reamintește în mod corect(115). Această jurisprudență prevede că, atunci când o întreprindere aflată într‑o poziție dominantă susține, în cursul procedurii administrative, pe baza unor elemente justificative, că comportamentul său nu a fost în măsură să restrângă concurența și în special nu a fost în măsură să producă pretinsele efecte de excludere, Comisia trebuie să analizeze capacitatea de excludere a sistemului de reduceri prin aplicarea celor cinci criterii enumerate la punctul 139 din hotărârea pronunțată în primul recurs. În plus, în cazul în care Comisia a efectuat un test AEC, acest test constituie unul dintre elementele pe care Comisia trebuie să le ia în considerare pentru a aprecia dacă sistemul de reduceri este în măsură să restrângă concurența.
137. În prezenta cauză, este suficient să se observe că, în măsura în care Tribunalul a considerat că criteriul referitor, inter alia, la acoperirea pieței de practica în litigiu nu a fost corect apreciat de Comisie, această instanță a fost îndreptățită să concluzioneze că efectele de excludere ale reducerilor acordate de Intel în favoarea HP nu puteau fi demonstrate nici măcar pentru perioada cuprinsă între octombrie 2003 și mai 2005(116).
138. Rezultă că, contrar celor susținute de Comisie, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare în ceea ce privește concluzia adecvată care trebuie desprinsă pentru întreaga perioadă a încălcării în privința reducerilor acordate de Intel în favoarea HP.
139. În opinia noastră, al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs ar trebui respins.
6. Concluzie intermediară
140. Având în vedere cele menționate anterior, trebuie să concluzionăm că, în opinia noastră, niciuna dintre părțile analizate ale celui de al patrulea motiv de recurs nu este de natură să repună în discuție concluzia Tribunalului potrivit căreia decizia atacată nu a demonstrat efectul de excludere al reducerilor acordate de Intel în favoarea HP pentru întreaga perioadă cuprinsă între luna noiembrie 2002 și luna mai 2005.
141. În consecință, al patrulea motiv de recurs trebuie respins(117).
B. Al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe o serie de erori de drept, pe denaturarea elementelor de probă și pe încălcarea dreptului la apărare al Comisiei în cadrul examinării testului AEC în privința Lenovo
142. Prin intermediul celui de al cincilea motiv de recurs, Comisia contestă aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la testul AEC aplicat în decizia atacată în privința Lenovo. În special, Comisia critică această apreciere în ceea ce privește cuantificarea a două avantaje în natură acordate de Intel în schimbul obligației de exclusivitate a Lenovo, și anume prelungirea garanției standard de un an a Intel și utilizarea îmbunătățită a unei platforme situate în Shenzhen (China).
143. Constatările Tribunalului cu privire la acest aspect specific pot fi rezumate după cum urmează.
1. Constatările Tribunalului în ceea ce privește avantajele în natură acordate de Intel în favoarea Lenovo
144. Rezultă din hotărârea atacată că Tribunalul a considerat că în hotărârea inițială s‑a stabilit că Intel și Lenovo au încheiat o declarație de intenție, Memorandum of Understanding din anul 2007 (denumit în continuare „MoU 2007”), care era supusă unei condiții nescrise de exclusivitate(118). Rezultă de asemenea din hotărârea atacată că, potrivit Comisiei, cuantumul reducerilor acordate de Intel în favoarea Lenovo a fost stabilit în acest memorandum, care prevedea un sprijin financiar de 180 de milioane de dolari americani (USD) pentru anul 2007, sub forma unor plăți trimestriale(119).
145. În plus, în hotărârea atacată(120), Tribunalul a arătat că, în cursul procedurii administrative în fața Comisiei, Intel a invocat argumentul potrivit căruia suma relevantă pentru dimensiunea reducerilor era de numai 138 milioane USD. Acest lucru se explica prin faptul că, din sprijinul financiar de 180 de milioane USD prevăzut pentru Lenovo în MoU 2007, numai 135 de milioane USD au fost atribuite în numerar. Restul sprijinului financiar a fost acordat sub formă de avantaje în natură, și anume extinderea garanției standard a Intel de un an și propunerea unei utilizări mai bune a unei platforme a Intel situate în China. Comisia a subliniat că Intel arătase că, deși valoarea acestor două contribuții nemonetare către Lenovo era de 20 și, respectiv, de 24 de milioane USD, costul lor pentru Intel era net inferior, și anume de 1,7 și, respectiv, de 1,3 milioane USD. Potrivit Intel, în vederea analizei concurentului la fel de eficient, aceste elemente trebuiau evaluate nu în funcție de valoarea lor pentru Lenovo, ci de costul lor economic pentru Intel. Intel a ajuns la cuantumul de 138 de milioane USD prin adăugarea la sprijinul financiar în numerar de 135 de milioane USD a acestor costuri de 1,7 și de 1,3 milioane USD.
146. Tribunalul a observat de asemenea că, în decizia atacată, Comisia a respins argumentul Intel, considerând că acesta se baza pe o înțelegere greșită a principiilor analizei concurentului la fel de eficient(121). Potrivit Comisiei, această analiză presupunea examinarea prețului la care un concurent la fel de eficient ca întreprinderea dominantă – dar care nu este dominant – ar trebui să propună produsele sale clientului pentru a compensa pierderea avantajelor condiționate acordate de întreprinderea dominantă, pierdere rezultând din transferul de către clientul menționat a părții disputabile a nevoilor sale de aprovizionare de la întreprinderea dominantă către acest concurent ipotetic la fel de eficient(122). În opinia Comisiei, reieșea în mod clar că era necesară evaluarea pierderii pentru client, din moment ce tocmai această pierdere era cea pe care concurentul la fel de eficient trebuia să o compenseze, iar nu costul economic pentru întreprinderea dominantă, în cazul în care cele două cifre erau diferite(123).
147. Contrar punctului de vedere al Comisiei și în acord cu argumentul principal al Intel, Tribunalul a constatat, în hotărârea atacată, că această instituție a procedat pe baza unei ipoteze contrare fundamentului testului AEC stabilit în decizia atacată, care se baza pe principiul potrivit căruia concurentul ipotetic este la fel de eficient ca Intel, în special din punctul de vedere al costurilor de extindere a unei platforme sau a unei garanții(124).
2. Interpretarea eronată a testului AEC aplicat în decizia atacată și a articolului 102 TFUE
a) Argumentele părților
148. Comisia susține că hotărârea atacată săvârșește o eroare de drept în definirea naturii testului AEC aplicat în decizia atacată, ceea ce constituie în ultimă instanță o aplicare eronată a articolului 102 TFUE. Aceasta consideră că Tribunalul a apreciat în mod eronat, în termeni de cost‑preț, dacă un concurent este la fel de eficient ca o întreprindere dominantă în contextul reducerilor acordate sub forma unor avantaje în natură.
149. Comisia afirmă, de la început, că testul AEC este un instrument analitic care implică o serie de alegeri metodologice tehnice. Ca atare, constatările din decizia atacată referitoare la reducerile acordate de Intel în favoarea Lenovo nu ar putea fi anulate decât în cazul unei erori vădite, pe care Tribunalul nu a constatat‑o.
150. În plus, potrivit Comisiei, eroarea Tribunalului a constat în faptul că a concluzionat că baza de apreciere a valorii avantajelor în natură acordate de Intel a fost reprezentată de costurile suportate de întreprinderea menționată pentru acordarea acestora, iar nu de valoarea lor pentru Lenovo. În această privință, Comisia reiterează în esență răspunsul dat în decizia atacată la argumentul invocat de Intel în cursul procedurii administrative, așa cum a fost descris la punctul 146 de mai sus.
151. Astfel, chiar presupunând că avantajele în natură acordate de Intel trebuiau să fie examinate din perspectiva costurilor pe care le implică pentru această întreprindere acordarea lor, Tribunalul nu a luat în considerare în mod eronat, în opinia Comisiei, faptul că un concurent mai mic decât Intel nu ar fi dispus de platforme precum cea oferită de Intel în favoarea Lenovo și nu ar fi fost în măsură să ofere o garanție extinsă similară pentru produsele sale. În consecință, acest concurent ar fi trebuit să ofere o compensație în numerar pentru pierderea de către Lenovo a avantajelor în natură ale Intel.
152. În sfârșit, Comisia susține că, în cazul în care Curtea ar respinge susținerile de mai sus, refuzul Tribunalului de a lua în considerare anexa D.39 la duplică pentru a respinge pretențiile Intel a încălcat dreptul la apărare al acesteia.
153. Intel contestă aceste argumente. În opinia sa, abordarea Tribunalului este în concordanță cu jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia articolul 102 TFUE se concentrează pe concurenți la fel de eficienți, nu pe cei mai puțin eficienți, și, în special, potrivit căreia această apreciere a practicilor tarifare trebuie să se bazeze pe costurile și pe strategia întreprinderii dominante propriu‑zise. De fapt, propriile orientări ale Comisiei cu privire la articolul 102 TFUE afirmă de asemenea că Comisia va utiliza informații privind costurile întreprinderii dominante, atunci când sunt disponibile. O abordare diferită ar penaliza o întreprindere dominantă pentru că funcționează mai eficient decât rivalii săi și, astfel, livrează un produs unui client la un cost mai redus.
b) Analiză
154. Ca o observație preliminară, dorim să subliniem, în primul rând, că nu există niciun dezacord între părți cu privire la faptul dacă avantajele în natură, cum ar fi cele în discuție în prezenta cauză, trebuiau luate în considerare în scopul aplicării testului AEC în privința Lenovo. Aspectul controversat este mai degrabă modul de calcul al acestor avantaje în scopul aplicării acestui test. Comisia consideră, de fapt, că Tribunalul a înțeles greșit principiile care stau la baza testului AEC, astfel cum au fost enunțate în decizia atacată, și a interpretat în mod eronat modul de aplicare a acestui test în termeni de cost‑preț. Trebuie remarcat că, potrivit jurisprudenței Curții, testul AEC se dovedește util chiar și în cazul în care elementele practicii în cauză nu sunt exprimate în numerar, dar pot fi totuși cuantificate(125).
155. În al doilea rând, contrar celor susținute de Comisie, nu considerăm că aprecierea Tribunalului din hotărârea atacată a repus în discuție configurația testului CEA sau, după cum afirmă Comisia, „alegerile metodologice” făcute de această instituție în cadrul stabilirii testului respectiv. În schimb, reiese din hotărârea atacată că Tribunalul a verificat dacă aplicarea testului AEC la avantajele în natură acordate de Intel în favoarea Lenovo era conformă cu fundamentul acestui test definit în mod specific de Comisie în decizia atacată. Din acest punct de vedere, în opinia noastră, Tribunalul nu ar trebui criticat pentru faptul că ar fi încălcat marja de apreciere a Comisiei în ceea ce privește încadrarea testului AEC. Analiza Tribunalului se referă, de fapt, la coerența internă a aplicării de către Comisie a testului CEA în acest caz particular.
156. Cu privire la faptul dacă Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a anulat abordarea adoptată de Comisie în legătură cu avantajele în natură acordate de Intel în favoarea Lenovo, rezultă în mod corect din hotărârea atacată(126) că logica inerentă testului AEC, astfel cum a fost aplicat în decizia atacată, a constat în a examina dacă, ținând seama de propriile costuri și de efectul reducerii, Intel ar fi ea însăși în măsură să intre pe piață la o scară mai restrânsă fără a suferi pierderi. Tribunalul a subliniat în continuare, fără a săvârși vreo eroare, că analiza AEC a fost configurată în decizia atacată ca un exercițiu pur ipotetic, în sensul că a încercat să analizeze dacă accesul pe piață al unui concurent la fel de eficient ca Intel în ceea ce privește producerea și furnizarea de UCP‑uri x86 cu o valoare echivalentă celei pe care Intel o acordă clienților săi, dar care nu ar avea o bază de vânzare atât de largă precum Intel, ar fi blocat(127).
157. Observăm că, în jurisprudența sa, Curtea de Justiție a declarat că aprecierea practicilor de stabilire a prețurilor trebuie să se bazeze „pe costurile și pe strategia întreprinderii dominante înseși”(128) și, în special, că testul AEC trebuie efectuat luând în considerare un concurent ipotetic care are o structură a costurilor analogă celei a întreprinderii aflate în poziție dominantă(129). În plus, Curtea a declarat că validitatea unei astfel de abordări este întărită de faptul că aceasta este conformă și cu principiul general al securității juridice, întrucât luarea în considerare a costurilor și prețurilor întreprinderii dominante îi permite acesteia să aprecieze legalitatea propriilor comportamente, fapt care este în acord cu răspunderea specială care îi revine în temeiul articolului 102 TFUE(130). În consecință, interpretarea Tribunalului cu privire la fundamentul testului AEC din decizia atacată pare a fi conformă cu jurisprudența Curții.
158. În plus, această interpretare este în concordanță și cu modul în care trebuie calculați, potrivit deciziei atacate, diferiții parametri necesari pentru aplicarea testului AEC. Astfel cum arată Tribunalul în hotărârea atacată(131), testul AEC este conceput în această decizie pentru a determina dacă un concurent la fel de eficient ca întreprinderea aflată în poziție dominantă, care se confruntă cu aceleași costuri ca aceasta din urmă, poate totuși să își acopere costurile pe o scară mai mică. Prin urmare, în fiecare etapă de calcul care conduce la aplicarea testului AEC, astfel cum este descrisă, de exemplu, la punctele 43 și 83 din prezentele concluzii, costurile întreprinderii dominante se află în centrul analizei.
159. Este adevărat că, în cazul în care o reducere de exclusivitate este acordată în numerar, valoarea acesteia este obiectivă și este aceeași atât pentru întreprinderea dominantă, cât și pentru beneficiarul reducerii. În schimb, în cazul în care această reducere este acordată în natură, valoarea pentru întreprinderea respectivă și pentru beneficiar ar putea fi diferită, ceea ce ridică problema modului în care aceasta trebuie evaluată. Acestea fiind spuse, logica de calcul a acestei valori trebuie să respecte același fundament în ambele cazuri. În caz contrar, aprecierea faptului că o reducere este capabilă să aibă un efect de excludere nu s‑ar face prin raportare la operatorul economic relevant. În prezenta cauză, nu există niciun dubiu, astfel cum arată în mod corect Tribunalul în hotărârea atacată(132), că acest operator economic relevant ar trebui să fie, în principiu, un concurent la fel de eficient ca Intel care să ofere avantaje în natură în favoarea Lenovo în aceleași condiții precum această întreprindere dominantă.
160. În sfârșit, nu se poate exclude ca această din urmă valoare să necesite o anumită ajustare pentru a permite luarea în considerare a faptului că concurentul la fel de eficient nu deține o poziție dominantă și că acest concurent ar putea funcționa la o scară mai mică. În decizia atacată, Comisia a ilustrat această situație referindu‑se în esență la cazul în care concurentul la fel de eficient al întreprinderii dominante nu ar fi capabil să ofere acces la o platformă de distribuție similară sau la o extindere a garanției(133).
161. Cu toate acestea, chiar presupunând această posibilitate, acest lucru nu justifică faptul că o reducere în natură trebuie evaluată, în scopul unei analize AEC, la nivelul valorii pe care această reducere o reprezintă pentru beneficiarul său. Ar fi trebuit să se calculeze costul pe care îl presupune pentru un concurent la fel de eficient ca Intel furnizarea accesului la o platformă de distribuție. În consecință, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că aprecierea cuantificată efectuată de Comisie cu privire la avantajele în natură oferite de Intel societății Lenovo era în sine afectată de o eroare(134).
162. Având în vedere aceste considerații, apreciem că trebuie respinse criticile formulate de Comisie cu privire la abordarea adoptată de Tribunal. În opinia noastră, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare atunci când a concluzionat că, în cadrul aprecierii avantajelor în natură acordate de Intel în favoarea Lenovo, Comisia a procedat pe baza unei ipoteze care era contrară fundamentului testului AEC prezentat în decizia atacată.
163. În rest, în măsura în care Comisia susține că Tribunalul a încălcat dreptul său la apărare din cauza refuzului de a lua în considerare anexa D.39 la duplică, acest capăt de cerere trebuie respins pentru motive similare celor expuse în detaliu în analiza noastră privind al treilea aspect al celui de al patrulea motiv de recurs(135).
164. În special, anexa D.39 la duplică a demonstrat, potrivit Comisiei, că, chiar dacă s‑ar fi acceptat faptul că un concurent la fel de eficient ca Intel avea o platformă de distribuție în China, costul pe care l‑ar fi suportat pentru a pune această platformă la dispoziția Lenovo ar fi fost semnificativ mai mare decât costul pe care Intel l‑a suportat pentru a oferi acest avantaj.
165. În această privință, dorim numai să subliniem că această analiză corespunde observației noastre de la punctul 160 de mai sus, prin care acceptăm că o anumită ajustare s‑ar putea dovedi necesară la calculul costului de producție al părții necesare, pentru a lua în considerare faptul că un concurent la fel de eficient ca Intel operează la o scară mai mică.
166. Cu toate acestea, în măsura în care Comisia nu a furnizat un răspuns la această întrebare decât în etapa duplicii, așa cum subliniază de asemenea în mod corect Tribunalul(136), acesta era îndreptățit să refuze să ia în considerare analiza suplimentară furnizată în anexa D.39 la duplică fără a încălca dreptul la apărare al Comisiei.
3. Concluzie intermediară
167. Având în vedere cele menționate anterior, concluzionăm că criticile Comisiei cu privire la aprecierea de către Tribunal a testului AEC, astfel cum a fost aplicat în privința Lenovo în decizia atacată, în special în ceea ce privește cele două avantaje în natură acordate de Intel în schimbul obligației sale de exclusivitate, nu sunt întemeiate și trebuie respinse.
168. În consecință, al cincilea motiv de recurs ar trebui respins.
V. Concluzie
169. În lumina analizei din prezentele concluzii, propunem Curții să respingă recursul în ceea ce privește cel de al patrulea motiv de recurs și cel de al cincilea motiv de recurs.
170. Nu ne exprimăm cu privire la respingerea recursului cu privire la restul motivelor de recurs invocate de Comisie și nici cu privire la partea care trebuie obligată la plata cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție.