Language of document : ECLI:EU:C:2015:7

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PEDRO CRUZ VILLALÓN

prezentate la 14 ianuarie 2015(1)

Cauza C‑62/14

Peter Gauweiler

Bruno Bandulet

Wilhelm Hankel

Wilhelm Nölling

Albrecht Schachtschneider

Joachim Starbatty

Roman Huber și alții

Johann Heinrich von Stein și alții

și

Fraktion DIE LINKE im Deutschen Bundestag

împotriva

Deutscher Bundestag

[cerere de decizie preliminară
formulată de Bundesverfassungsgericht (Germania)]

„Politica economică și monetară – Valabilitatea deciziei Consiliului guvernatorilor al Băncii Centrale Europene din 6 septembrie 2012 – Caracteristicile tehnice ale achizițiilor de titluri de stat pe piața secundară [«Outright Monetary Transactions» (TMD)] – Controlul constituționalității naționale a actelor Uniunii – Acte ultra vires – Identitate constituțională – Cooperare loială – Admisibilitate – Natura actului atacabil în cadrul unei proceduri preliminare – Politica de comunicare publică a Băncii Centrale Europene – Competențele Băncii Centrale Europene – Stabilitatea prețurilor – Restabilirea canalelor de transmitere a politicii monetare – Articolul 119 și articolul 127 alineatele (1) și (2) TFUE – Circumstanțe excepționale – Măsuri neconvenționale de politică monetară – Principiul proporționalității – Articolul 5 alineatul (4) TUE – Articolul 123 TFUE – Interdicția privind finanțarea monetară a statelor membre din zona euro”





Cuprins


I –   Cadrul juridic

A –   Cadrul juridic al Uniunii

B –   Cadrul juridic național

II – Situația de fapt și procedura în fața instanței naționale

III – Trimiterea preliminară adresată Curții de Justiție

IV – Observație introductivă: cu privire la dificultatea de natură „funcțională” a trimiterii preliminare, în contextul jurisprudenței relevante a BVerfG

V –   Admisibilitatea

VI – Întrebările preliminare

A –   Prima întrebare preliminară: articolul 119 și articolul 127 alineatele (1) și (2) TFUE și limitele politicii monetare a BCE

1.     Poziția intervenienților

2.     Analiză

a)     Observații preliminare

i)     Cu privire la statutul și la mandatul BCE

ii)   Măsurile neconvenționale de politică monetară și integrarea programului TMD în acestea

–       Măsurile neconvenționale de politică monetară, potrivit BCE

–       Programul TMD ca măsură neconvențională de politică monetară

b)     Competențele BCE și programul TMD

i)     Programul TMD și politica economică a Uniunii și a statelor membre drept limită a competențelor BCE

–       Politica economică și politica monetară a Uniunii

–       Programul TMD în lumina criteriilor definitorii ale politicii economice și ale politicii monetare ale Uniunii

ii)   Controlul de proporționalitate al programului TMD [articolul 5 alineatul (4) TUE]

–       Justificarea programului TMD, premisa proporționalității

–       Criteriul caracterului adecvat

–       Criteriul necesității

–       Criteriul proporționalității în sens strict

–       Concluzie intermediară

c)     Răspunsul la prima întrebare preliminară

B –   A doua întrebare preliminară: compatibilitatea programului TMD cu articolul 123 alineatul (1) TFUE (interdicția privind finanțarea monetară a statelor din zona euro)

1.     Poziția intervenienților

2.     Analiză

a)     Interdicția privind finanțarea monetară a statelor membre [articolul 123 alineatul (1) TFUE] și achiziția de titluri de stat de către BCE

b)     Programul TMD și compatibilitatea acestuia cu interdicția prevăzută la articolul 123 alineatul (1) TFUE

i)     Renunțarea la drepturi și statutul pari passu

ii)   Riscul de nerambursare

iii) Păstrarea titlurilor de stat până la scadență

iv)   Momentul achiziției

v)     Încurajarea achiziționării pe piața primară

3.     Răspunsul la cea de a doua întrebare preliminară

VII – Concluzie


1.        Printr-un comunicat de presă emis în urma reuniunii Consiliului guvernatorilor din 5 și 6 septembrie 2012, Banca Centrală Europeană a prezentat un acord privind crearea unui program de achiziție de titluri de stat emise de statele membre din zona euro, care va purta denumirea de TMD („Outright Monetary Transactions”, tranzacții monetare definitive). Comunicatul de presă conținea detalii cu privire la caracteristicile principale ale respectivului program de achiziție de titluri de stat. Cu toate acestea, aprobarea instrumentelor juridice de reglementare a programului a fost suspendată și a rămas astfel până în prezent.

2.        În cadrul comunicatului de presă menționat anterior, Banca Centrală Europeană (denumită în continuare „BCE”) își anunța disponibilitatea de a achiziționa, pe piața secundară, titluri de stat ale statelor din zona euro, în anumite condiții. Pentru a le menționa pe scurt, BCE condiționa punerea în aplicare a programului de aderarea statelor vizate la un program de asistență financiară derulat prin Fondul european de stabilitate financiară sau prin Mecanismul european de stabilitate, cu condiția ca respectivul program să includă posibilitatea ca achizițiile să fie derulate pe piața primară. De asemenea, tranzacțiile efectuate în cadrul programului TMD s-ar concentra pe perioade mai scurte în ceea ce privește randamentul, fără a fi prevăzute ex ante limite de natură cantitativă, acceptându-se totodată ca aceste tranzacții să beneficieze de același tratament (pari passu) ca în cazul creditorilor privați și obținându-se angajamentul sterilizării în totalitate a lichidității astfel create.

3.        Astfel, a luat naștere programul TMD, în contextul și ca răspuns la o situație considerată excepțională pentru viabilitatea politicii monetare încredințate BCE. Criza economică internațională declanșată în 2008 s-a transformat în 2010 într-o criză a datoriei publice a mai multor state membre din zona euro. În vara anului 2012, în contextul îndoielilor investitorilor cu privire la viabilitatea monedei euro, mai multe state membre din zona euro se îndreptau către o situație financiară nesustenabilă, ca urmare a creșterii aparent imparabile a primelor de risc aplicate titlurilor de stat. „Caracterul reversibil” al monedei euro și revenirea subsecventă la monedele naționale păreau destinate să devină o profeție auto-îndeplinită. În acest context precis, BCE a prezentat programul TMD, perceput, în general, ca o concretizare a promisiunii președintelui băncii, domnul Draghi, exprimată cu câteva săptămâni înainte, de a face, în limitele competențelor sale, „tot ce trebuie” pentru restabilirea încrederii în moneda unică.

4.        Pentru prima dată în istoria sa, Curtea Constituțională Federală germană (Bundesverfassungsgericht, denumită în continuare „BVerfG”) a sesizat Curtea de Justiție în temeiul articolului 267 TFUE, cu privire la legalitatea programului TMD. Astfel cum se arată în continuare, întrebările adresate de BVerfG ridică dificultăți majore de natură interpretativă, a căror soluționare revine Curții.

5.        Un prim punct de interes al acestei cauze constă în faptul că BVerfG formulează trimiterea preliminară în cadrul a ceea ce califică drept un control ultra vires al actelor Uniunii, cu repercusiuni asupra „identității constituționale” a Republicii Federale Germania. BVerfG pleacă de la premisa că actul în litigiu al BCE este nelegal prin raportare la dreptul constituțional național, însă, înainte de a continua analiza, se adresează Curții pentru ca aceasta să analizeze chestiunea în litigiu din perspectiva dreptului Uniunii.

6.        Curtea trebuie să abordeze deopotrivă problema admisibilității, din perspectiva caracterului atacabil al unui acord în privința căruia au fost prezentate doar caracteristicile principale, prin intermediul unui comunicat de presă. Dincolo de a fi un simplu comunicat de presă, care cu greu poate fi supus unui control al validității, circumstanțele prezentei cauze, la care se adaugă rolul special al comunicării publice în activitatea băncilor centrale, ar putea justifica un răspuns diferit.

7.        În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea se confruntă cu dificultățile pe care le prezintă de regulă situațiile de urgență pentru dreptul public. În fața posibilității producerii unei dezintegrări a zonei euro, Curtea este chestionată cu privire la competențele BCE, o instituție care, spre deosebire de alte bănci centrale, își desfășoară activitatea în temeiul unui mandat extrem de limitat. Potrivit BCE, programul TMD reprezintă un instrument adecvat pentru abordarea unor situații excepționale, întrucât, în pofida caracterului său „neconvențional” și a riscurilor pe care le implică, nu își propune altceva decât ceea ce se impune în vederea redobândirii capacității BCE de a folosi în mod eficient instrumentele de politică monetară. Dimpotrivă, reclamanții din procedura principală, precum și însăși instanța de trimitere se îndoiesc că acesta ar fi adevăratul scop al programului, deoarece, în opinia lor, obiectivul final al acestui program este de a transforma BCE într-un „creditor de ultim resort” pentru statele din zona euro.

8.        Această situație a determinat BVerfG să sesizeze Curtea cu privire la îndoielile sale referitoare la compatibilitatea programului TMD cu tratatele. În primul rând, BVerfG solicită Curții să stabilească dacă respectivul program reprezintă mai degrabă o măsură de politică economică aflată, prin urmare, în afara domeniului de aplicare al mandatului BCE, iar nu o măsură de politică monetară. În al doilea rând, instanța de trimitere dorește să afle dacă măsura menționată respectă interdicția privind finanțarea monetară, prevăzută la articolul 123 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

I –    Cadrul juridic

A –    Cadrul juridic al Uniunii

9.        Titlul VIII din partea a III-a din TFUE, denumit „Politica economică și monetară”, conține următoarea dispoziție introductivă:

„Articolul 119

(1)      În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, acțiunea statelor membre și a Uniunii presupune, în condițiile prevăzute de tratate, instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piața internă și pe definirea obiectivelor comune și conduse în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă.

(2)       În paralel, în condițiile și în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate, această acțiune presupune o monedă unică, euro, precum și definirea și aplicarea unei politici monetare unice și a unei politici unice a cursurilor de schimb, al căror obiectiv principal îl constituie menținerea stabilității prețurilor și, fără a aduce atingere acestui obiectiv, susținerea politicilor economice generale în Uniune, în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă.

(3)       Această acțiune a statelor membre și a Uniunii implică respectarea următoarelor principii directoare: prețuri stabile, finanțe publice și condiții monetare sănătoase, precum și o balanță de plăți stabilă.”

10.      În continuare, TFUE prevede o clauză privind interzicerea finanțării monetare a statelor membre, care are următorul conținut:

„Articolul 123

(1)       Se interzice Băncii Centrale Europene și băncilor centrale ale statelor membre, denumite în continuare «bănci centrale naționale», să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, administrațiilor publice centrale, autorităților regionale sau locale, celorlalte autorități publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre; de asemenea, se interzice cumpărarea de titluri de creanță direct de la acestea de către Banca Centrală Europeană sau de către băncile centrale naționale.

(2)       Alineatul (1) nu se aplică instituțiilor publice de credit care, în contextul furnizării de lichidități de către băncile centrale, beneficiază din partea băncilor centrale naționale și a Băncii Centrale Europene de același tratament ca și instituțiile private de credit.”

11.      Obiectivele și funcțiile principale ale BCE sunt reglementate în TFUE astfel:

„Articolul 127

(1)       Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale, denumit în continuare «SEBC», este menținerea stabilității prețurilor. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, SEBC susține politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. SEBC acționează în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise în care concurența este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor și respectând principiile stabilite la articolul 119.

(2)      Misiunile fundamentale care urmează să fie îndeplinite prin intermediul SEBC sunt:

–      definirea și punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii;

–      efectuarea operațiunilor de schimb valutar în conformitate cu articolul 219;

–      deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;

–      promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți.

[…]”

12.      Independența BCE este reglementată și garantată de articolul 130 TFUE, astfel:

„În exercitarea competențelor și în îndeplinirea misiunilor și îndatoririlor care le‑au fost conferite prin tratate și prin Statutul SEBC și al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile centrale naționale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita și nici accepta instrucțiuni din partea instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism. Instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și guvernele statelor membre se angajează să respecte acest principiu și să nu încerce să influențeze membrii organelor de decizie ale Băncii Centrale Europene sau ale băncilor centrale naționale în îndeplinirea misiunii lor.”

13.      Protocolul nr. 4 privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al BCE enumeră instrumentele de politică monetară de care dispune BCE, printre care se evidențiază, în sensul prezentei cauze, următorul:

„Articolul 18

Operațiunile de piață monetară și de credit

18.1. Pentru a atinge obiectivele SEBC și a‑și îndeplini misiunile, BCE și băncile centrale naționale pot:

–      să intervină pe piețele financiare, fie prin operațiuni simple de vânzare și cumpărare (la vedere și la termen) sau prin contracte de report, fie prin primirea sau acordarea de împrumuturi de creanțe și instrumente tranzacționabile exprimate în moneda euro sau în alte monede, precum și de metale prețioase;

–      să desfășoare operațiuni de creditare cu instituțiile de credit și cu alți participanți pe piață, pe baza unor garanții corespunzătoare.

18.2. BCE stabilește principiile generale ale operațiunilor de piață monetară și de credit desfășurate de ea însăși sau de băncile centrale naționale, inclusiv cele privind comunicarea condițiilor în care acestea sunt dispuse să participe la aceste operațiuni.”

14.      În anul 1993, înainte de înființarea BCE și în plin proces de tranziție spre uniunea economică și monetară, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 3603/93 din 13 decembrie 1993 de precizare a definițiilor necesare aplicării interdicțiilor menționate la articolele 104 și 104b alineatul (1) din tratat [articolul 123 TFUE] (JO L 332, p. 1, Ediție specială, 10/vol. 1, p. 27). În sensul prezentei proceduri, se impune evidențierea următoarelor dispoziții din respectivul regulament:

„[…]

întrucât statele membre trebuie să ia măsurile adecvate pentru a pune în practică efectiv și integral interdicțiile prevăzute la articolul 104 din tratat; întrucât în special achizițiile efectuate pe piața secundară nu trebuie să fie utilizate pentru a ocoli obiectivul articolului respectiv;

[…]

Articolul 1

(1) În sensul articolului 104 din tratat:

a)       «creditare pe descoperit de cont» înseamnă orice punere la dispoziția sectorului public de resurse financiare care se traduc sau sunt susceptibile să se traducă printr-un sold debitor;

b)       «alte tipuri de creditare» înseamnă:

i)       orice creanță asupra sectorului public care exista la 1 ianuarie 1994, cu excepția creanțelor scadente la data fixă, care au fost achiziționate înainte de această dată;

ii)       orice finanțare acordată sectorului public pentru stingerea obligațiilor sale față de terți;

iii)  fără a aduce atingere articolului 104 alineatul (2) din tratat, orice tranzacție cu sectorul public care se traduce sau este susceptibilă a se traduce printr-o creanță asupra acestuia;

[…]”

B –    Cadrul juridic național

15.      În contextul prezentei proceduri, se impune evidențierea următoarelor dispoziții din Legea fundamentală a Republicii Federale Germania:

„Articolul 1

(1)       Demnitatea omului este intangibilă. Toate autoritățile publice au obligația de a o respecta și de a o proteja.

(2)       Astfel, poporul german recunoaște inviolabilitatea și inalienabilitatea drepturilor omului ca temelie a oricărei comunități umane, a păcii și a justiției în lume.

(3)       Drepturile fundamentale menționate în continuare trebuie respectate de puterea legislativă, de puterea executivă și de puterea judecătorească, cu titlu de drepturi aplicabile în mod direct.

[…]

Articolul 20

(1)       Republica Federală Germania este un stat federal, democrat și social.

(2)       Întreaga putere de stat emană de la popor. Poporul o exercită prin alegeri și prin vot, precum și prin intermediul organelor specializate ale puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

(3)       Puterea legislativă se supune ordinii constituționale; puterea executivă și puterea judecătorească se supun legii și dreptului.

[…]

Articolul 23

(1)       În vederea realizării unei Europe unite, Republica Federală Germania contribuie la dezvoltarea Uniunii Europene, care este obligată să protejeze principiile democrației, statului de drept, social și federativ, precum și principiul subsidiarității și care garantează protecția drepturilor fundamentale, comparabilă, în esență, cu cea asigurată prin prezenta Lege fundamentală. În acest scop, Federația poate transfera drepturile suverane prin lege, cu aprobarea Bundesrat. Articolul 79 alineatele (2) și (3) este aplicabil în ceea ce privește crearea Uniunii Europene și reformele tratatelor constitutive, precum și toate reglementările similare prin care conținutul prezentei Legi fundamentale este modificat sau completat sau care fac posibile astfel de modificări sau completări.

Articolul 79

[…]

(3)       Nu este permisă efectuarea niciunei modificări a prezentei Legi fundamentale care afectează organizarea Federației în landuri sau principiul participării landurilor la legiferare sau principiile enunțate la articolele 1 și 20.

[…]

Articolul 88

Federația înființează o bancă de emisiune ca bancă federală. Atribuțiile și competențele acesteia pot fi transferate, în cadrul Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene, care este independentă și care este obligată să asigure obiectivul principal al stabilității prețurilor.”

16.      Bundesverfassungsgericht a dezvoltat o jurisprudență în temeiul căreia această jurisdicție efectuează un control al constituționalității actelor emise de instituțiile și de organele Uniunii, în cazul actelor efectuate prin abuz de putere manifest sau care afectează „identitatea constituțională”, astfel cum reiese din „clauza de perenitate” prevăzută la articolul 79 alineatul (3) din Legea fundamentală de la Bonn.

17.      În ceea ce privește controlul abuzurilor de putere manifeste, denumit „control ultra vires”, în hotărârea din 6 iulie 2010, BVerfG a arătat că acesta poate fi exercitat doar în modul cel mai favorabil aplicării dreptului Uniunii. De asemenea, BVerfG a subliniat că acest control implică recunoașterea caracterului obligatoriu al hotărârilor Curții, în interpretarea sa cu privire la dreptul Uniunii.

18.      În opinia BVerfG, controlul caracterului ultra vires al unui act al Uniunii are loc doar în cazul în care este evident că actele care emană de la instituțiile și organele europene au fost adoptate cu depășirea limitelor competențelor care le-au fost atribuite, cu condiția să fie vorba despre încălcări „suficient de grave”, având în vedere principiul atribuirii competențelor și principiul legalității, specific statului de drept(2).

II – Situația de fapt și procedura în fața instanței naționale

19.      Între începutul anului 2010 și începutul anului 2012, șefii de stat și de guvern din UE și din zona euro au adoptat mai multe măsuri pentru combaterea consecințelor grave ale crizei financiare care a afectat economia mondială. Pe măsură ce criza financiară se transforma într-o criză a datoriei publice în mai multe state membre, s-a convenit, printre alte inițiative, crearea cu caracter permanent a Mecanismului european de stabilitate, care are scopul de a menține stabilitatea financiară a zonei euro prin acordarea de asistență financiară oricăruia dintre statele participante la mecanism.

20.      În ciuda eforturilor Uniunii și ale statelor membre, primele de risc aplicate titlurilor de stat emise de mai multe state din zona euro au suferit creșteri foarte semnificative în vara anului 2012. Având în vedere îndoielile investitorilor cu privire la viabilitatea uniunii monetare, reprezentanții Uniunii și cei ai statelor din zona euro au atras atenția în mod repetat asupra ireversibilității monedei unice. Atunci președintele BCE a declarat, în termeni reproduși ulterior în mod excesiv, că, în limitele competențelor sale, ar face tot ceea ce este necesar pentru menținerea euro(3).

21.      Câteva săptămâni mai târziu și astfel cum reiese din procesul‑verbal al reuniunii nr. 340 din 5 şi 6 septembrie 2012, Consiliul guvernatorilor al BCE a aprobat elementele fundamentale ale programului de tranzacții monetare definitive pe piața secundară a titlurilor de stat, denumit în mod formal „Outright Monetary Transactions”. Conform observațiilor scrise transmise de către BCE în prezenta procedură, la această reuniune s-a aprobat de asemenea un proiect de decizie privind tranzacțiile monetare definitive și de abrogare a Deciziei BCE/2010/5, precum și un proiect de Orientări privind tranzacțiile monetare definitive. Ambele proiecte au făcut obiectul unor modificări ulterioare în cadrul reuniunilor Consiliului guvernatorilor din 4 octombrie și din 7 și 8 noiembrie 2012.

22.      La 6 septembrie 2012, președintele BCE a anunțat în cadrul conferinței de presă, desfășurată în urma ședinței Consiliului guvernatorilor, principalele elemente ale programului TMD, care au făcut de asemenea obiectul comunicatului de presă din aceeași zi, disponibil în limba engleză pe pagina de internet a BCE. Acest comunicat conține caracteristicile tehnice ale programului TMD, prezentate în următorii termeni:

„Astfel cum s-a anunțat la 2 august 2012, Consiliul guvernatorilor al Băncii Centrale Europene (BCE) a luat astăzi decizii cu privire la o serie de caracteristici tehnice ale tranzacțiilor monetare definitive de pe piețele secundare ale obligațiunilor guvernamentale din cadrul Eurosistemului care au ca scop asigurarea transmiterii corespunzătoare a orientării de politică monetară și menținerea unei politici monetare unice. Acestea vor fi cunoscute sub numele de tranzacții monetare definitive (TMD) și vor fi efectuate în următorul cadru:

Condiționalitate

O cerință obligatorie pentru tranzacțiile monetare definitive este condiționalitatea strictă și eficientă impusă unui program corespunzător derulat în cadrul Fondului european de stabilitate financiară/Mecanismului european de stabilitate (FESF/MES). Acestea pot consta într-un program complet FESF/MES de ajustare macroeconomică sau într-un program cu scop preventiv (linie de credit cu condiții mai stricte – Enhanced Conditions Credit Line), cu condiția să includă și posibilitatea ca FESF/MES să efectueze achiziții de pe piața primară. Se va solicita, de asemenea, implicarea FMI în elaborarea condiționalităților specifice fiecărei țări și monitorizarea programelor.

Consiliul guvernatorilor va lua în considerare efectuarea tranzacțiilor monetare definitive în măsura în care acestea sunt justificate din perspectiva politicii monetare, cu respectarea pe deplin a condiționalității programului, și le va suspenda după îndeplinirea obiectivelor vizate sau în caz de nerespectare a programului de ajustare macroeconomică sau a programului cu scop preventiv.

În urma unei evaluări detaliate, Consiliul guvernatorilor va decide asupra demarării, continuării și suspendării tranzacțiilor monetare definitive, acționând discreționar și cu respectarea mandatului său de politică monetară.

Sfera de acoperire

Se va avea în vedere realizarea tranzacțiilor monetare definitive în cadrul unor viitoare programe de ajustare macroeconomică sau al unor programe cu scop preventiv derulate în cadrul FESF/MES, conform celor menționate anterior. Poate fi avută în vedere efectuarea acestora și în cazul statelor membre care, în prezent, fac obiectul unui program de ajustare macroeconomică, în momentul redobândirii accesului pe piața obligațiunilor.

Tranzacțiile se vor concentra pe perioade mai scurte în ceea ce privește randamentul, și, în special, pe obligațiuni garantate de stat cu o scadență între un an și trei ani.

Nu sunt stabilite limite cantitative ex ante cu privire la mărimea tranzacțiilor monetare definitive.

Tratamentul creditorilor

Eurosistemul va clarifica în cadrul actului juridic relevant faptul că acceptă același tratament (pari passu) ca și cel aplicat creditorilor privați sau altor tipuri de creditori în ceea ce privește obligațiunile emise de țările din zona euro și achiziționate de către Eurosistem prin intermediul TMD, în conformitate cu termenii de emitere a obligațiunilor respective.

Sterilizare

Lichiditatea creată în urma efectuării tranzacțiilor monetare definitive va fi sterilizată în totalitate.

Transparență

Participațiile totale deținute din tranzacții monetare definitive vor fi publicate săptămânal. Publicarea duratei medii a deținerii de participații din tranzacții monetare definitive și detalierea pe țări se va face lunar.

Program pentru piețele de capital

Ca urmare a deciziei de astăzi privind tranzacțiile monetare definitive, încetează Programul pentru piețele de capital (Securities Markets Programme – SMP). Lichiditatea injectată prin SMP va continua să fie absorbită la fel ca în trecut, iar titlurile existente în portofoliul aferent acestui program vor fi deținute până la scadență.”

23.      Mai mulți reclamanți, cetățeni germani, au formulat în nume propriu o acțiune în apărarea drepturilor fundamentale în fața BVerfG, invocând omisiunea guvernului federal german de a introduce la Curtea de Justiție o acțiune în anulare împotriva comunicatului din 6 septembrie 2012 cu privire la programul TMD.

24.      De asemenea, formațiunea politică DIE LINKE, cu reprezentare parlamentară în Bundestag, a sesizat BVerfG în legătură cu soluționarea unui litigiu între organe constituționale, care urmărește ca Bundestag să acționeze în direcția anulării programului TMD, prezentat de BCE la 6 septembrie 2012.

III – Trimiterea preliminară adresată Curții de Justiție

25.      La 10 februarie 2014, a fost înregistrată pe rolul Curții o cerere de decizie preliminară formulată de BVerfG în cadrul procedurilor inițiate în nume propriu de reclamanții menționați anterior și de grupul parlamentar Die Linke.

26.      Întrebările preliminare adresate de instanța de trimitere sunt următoarele:

„1)      a) Decizia Consiliului guvernatorilor al Băncii Centrale Europene din 6 septembrie 2012 privind caracteristicile tehnice ale tranzacțiilor monetare definitive este incompatibilă cu articolul 119 și cu articolul 127 alineatele (1) și (2) TFUE, precum și cu articolele 17-24 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene deoarece depășește mandatul de politică monetară al Băncii Centrale Europene, astfel cum este reglementat de dispozițiile citate, și constituie o intervenție în domeniul de competență al statelor membre?

Depășirea de către Banca Centrală Europeană a mandatului său rezultă în special din faptul că Decizia Consiliului guvernatorilor al Băncii Centrale Europene din 6 septembrie 2012

(i)      este legată de programele de asistență politico-economică ale FESF sau ale MES (condiționalitate)?

(ii)      vizează achiziția de titluri de stat doar ale unor state membre ale zonei euro (caracter selectiv)?

(iii) prevede achiziția de titluri de stat ale țărilor participante la program în plus față de programele de asistență ale FESF sau ale MES (caracter paralel)?

(iv)      ar putea eluda limitările și condițiile cuprinse în programele de asistență ale FESF sau ale MES (eludare)?

b)      Decizia Consiliului guvernatorilor al Băncii Centrale Europene din 6 septembrie 2012 privind caracteristicile tehnice ale tranzacțiilor monetare definitive este incompatibilă cu interdicția privind finanțarea monetară prevăzută la articolul 123 TFUE?

Aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile articolului 123 TFUE în special deoarece Decizia Consiliului guvernatorilor al Băncii Centrale Europene din 6 septembrie 2012

(i)      nu prevede limite cantitative pentru achiziția de titluri de stat (volum)?

(ii)      nu prevede o durată între emisiunea titlurilor de stat pe piața primară și achiziția acestora de către Sistemul European al Băncilor Centrale pe piața secundară (formarea prețului de piață)?

(iii) permite păstrarea tuturor titlurilor de stat achiziționate până la data la care acestea ajung la scadență (imixtiune în logica pieței)?

(iv)      nu cuprinde cerințe minime cu privire la bonitatea titlurilor de stat care urmează a fi achiziționate (risc de nerambursare)?

(v)      prevede egalitatea de tratament între Sistemul European al Băncilor Centrale, titularii privați și ceilalți titulari ai unor titluri de stat (reducerea datoriei)?

2)      În subsidiar, în situația în care Curtea ar considera că Decizia Consiliului guvernatorilor al Băncii Centrale Europene din 6 septembrie 2012 privind caracteristicile tehnice ale tranzacțiilor monetare definitive, care este un act adoptat de un organism al Uniunii Europene, nu poate face în mod viabil obiectul unei cereri formulate în temeiul articolului 267 alineatul (1) litera (b) TFUE:

a)      dispozițiile articolelor 119 TFUE și 127 TFUE, precum și ale articolelor 17-24 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene trebuie interpretate în sensul că permit Eurosistemului, în mod alternativ sau cumulativ,

(i)      să condiționeze achiziția de titluri de stat de existența și de respectarea unor programe de asistență politico-economică ale FESF sau ale MES (condiționalitate)?

(ii)      să achiziționeze doar titluri de stat ale unor state membre (caracter selectiv)?

(iii) să achiziționeze titluri de stat ale țărilor participante la program în plus față de programele de asistență ale FESF sau ale MES (caracter paralel)?

(iv)      să eludeze limitările și condițiile cuprinse în programele de asistență ale FESF sau ale MES (eludare)?

b)      În ceea ce privește interdicția privind finanțarea monetară, dispozițiile articolului 123 TFUE trebuie interpretate în sensul că, în mod alternativ sau cumulativ, Eurosistemului îi este permis

(i)      să achiziționeze titluri de stat fără să existe o limitare cantitativă în acest sens (volum)?

(ii)      să achiziționeze titluri de stat fără să curgă o perioadă minimă de la emisiunea titlurilor de stat pe piața primară (formarea prețului de piață)?

(iii) să păstreze toate titlurile de stat achiziționate până la data la care acestea ajung la scadență (imixtiune în logica pieței)?

(iv)      să achiziționeze titluri de stat fără să existe cerințe minime în ceea ce privește bonitatea (risc de nerambursare)?

(v)      să accepte egalitatea de tratament dintre Sistemul European al Băncilor Centrale, titularii privați și ceilalți titulari ai unor titluri de stat (reducerea datoriilor)?

(vi)      să influențeze, prin exprimarea intenției de achiziție sau în alt mod, în aceeași perioadă cu emisiunea de titluri de stat ale statelor membre ale zonei euro, formarea prețurilor (încurajare la prima achiziție)?”

27.      Au formulat observații scrise, în nume propriu, reclamanții din procedura principală privind protecția drepturilor fundamentale, Die Linke, Republica Federală Germania, Republica Elenă, Republica Cipru, Republica Portugheză, Republica Polonă, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Țărilor de Jos, Regatul Spaniei, Republica Irlanda și Republica Finlanda, precum și Banca Centrală Europeană, Parlamentul European și Comisia Europeană.

28.      Cu titlu preliminar, trebuie subliniat că Parlamentul European, deși a prezentat observații scrise, nu deține calitate procesuală într-o cauză precum cea prezentă. Fiind vorba despre o trimitere preliminară privind validitatea, în care actul în litigiu nu a fost adoptat de respectiva instituție, conform articolului 23 din Statutul Curții, Parlamentul European nu are calitate procesuală pentru a lua parte în prezenta procedură în calitate de intervenient. Prin urmare, în opinia noastră, Curtea nu trebuie să ia în considerare observațiile scrise și orale formulate de Parlamentul European.

29.      Ședința a avut loc la 14 octombrie 2014. În cadrul acesteia, au participat intervenienții care formulaseră anterior observații scrise, cu excepția Republicii Cipru și a Republicii Finlanda.

IV – Observație introductivă: cu privire la dificultatea de natură „funcțională” a trimiterii preliminare, în contextul jurisprudenței relevante a BVerfG

30.      Decizia de trimitere prin care s-a formulat prezenta trimitere preliminară se remarcă prin faptul că dedică o amplă parte introductivă dispozițiilor și jurisprudenței naționale, considerate relevante. Desigur, această particularitate nu reiese din citarea dispozițiilor naționale, în acest caz fiind vorba despre un număr mic de prevederi constituționale (articolele 20, 23, 38, 79 și 88 din Legea fundamentală a Republicii Federale Germania, denumită în continuare „LF”), ci din prezentarea extinsă a jurisprudenței BVerfG cu privire la temeiul și la limitele constituționale ale integrării Republicii Federale Germania în Uniunea Europeană. Într-o secțiune din decizia de trimitere, dedicată „jurisprudenței BVerfG”(4), se interpretează domeniul de aplicare al jurisprudenței anterioare a BVerfG, compusă practic din hotărârile din 12 octombrie 1993 (Maastricht)(5), din 30 iunie 2009 (Lisabona)(6) și din 6 iulie 2010 (Honeywell)(7), imediat anterioară cauzei în discuție.

31.      S-ar putea crede că, la fel ca în multe alte cazuri, unicul scop al acestei părți introductive din decizia de trimitere este de a ajuta Curtea să pună în context întrebările adresate. Într-adevăr, respectivul paragraf îndeplinește acest obiectiv, deși nu se poate afirma că se limitează la a reproduce pe scurt jurisprudența națională menționată. În același timp, paragraful conține aprecieri care nu pot fi considerate irelevante(8).

32.      În opinia noastră, o astfel de prezentare a contextului jurisprudenței naționale, al cărei domeniu de aplicare este detaliat cu titlu preliminar în fața Curții, are consecințe imediate asupra funcționalității prezentei trimiteri preliminare. Este de la sine înțeles că această jurisprudență este suficient de complexă încât să procedăm la analiza sa cu prudență. Opiniile separate redate în decizia de trimitere reliefează pozițiile diferite cu privire la aplicarea în prezenta cauză a aspectelor reținute în Hotărârea Honeywell(9).

33.      Exprimat cât mai simplu posibil, din conținutul părții menționate anterior, dedicată jurisprudenței naționale, reies următoarele elemente. În anumite cazuri, a căror detaliere nu se impune pentru moment, răspunsul Curții la întrebarea adresată cu privire la un anumit act al Uniunii, astfel cum este cel din prezenta cauză, nu trebuie să reprezinte neapărat un factor determinant în soluționarea litigiilor a quo. Dimpotrivă, odată identificat criteriul de drept al Uniunii, BVerfG ar putea aplica, eventual, un alt criteriu de validitate în ceea ce privește același act în litigiu: însăși Constituția națională.

34.      Mai exact, acest criteriu constituțional privind analiza ulterioară a cauzei de către BVerfG ar avea ca temei atât conținutul imuabil al Constituției naționale [„identitatea constituțională”, la care face trimitere articolul 79 alineatul (3) LF], cât și principiul atribuirii competențelor [cu consecințele evidente asupra actelor „ultra vires” adoptate de Uniune, care reies din articolul 23 alineatul (1) LF]. Ambii parametri constituționali, departe de a se exclude reciproc, s-ar putea consolida reciproc(10), astfel cum pare să fie cazul în prezenta cauză. Iar acești parametri de validitate (denumiți „control de identitate” și „control ultra vires”) ar putea fi aplicați, prin definiție, numai de către însăși BVerfG(11).

35.      Astfel, nu este surprinzător faptul că mai multe state care au intervenit în prezenta procedură (Țările de Jos, Republica Italiană și Regatul Spaniei) au contestat sau chiar au negat, unele mai vehement decât altele, admisibilitatea prezentei trimiteri preliminare. Cu alte cuvinte, se susține că trimiterea preliminară privind validitatea nu reprezintă un mecanism procedural conceput să faciliteze efectuarea de către instanțele naționale a unui control de validitate a actelor Uniunii, efectuat de ele însele, astfel cum este cazul în prezenta cauză, ci să asigure efectuarea respectivului control în fața instanței cu competență exclusivă, și anume în fața Curții. În aceeași ordine de idei, în cazul în care instanța națională ar avea ultimul cuvânt cu privire la validitatea unui act al Uniunii, trimiterea preliminară ar avea, într-o asemenea ipoteză, doar un caracter consultativ, fiind astfel subminat rolul pe care îl are în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de tratate(12).

36.      În definitiv, o instanță națională nu ar trebui să poată sesiza Curtea cu o trimitere preliminară dacă această trimitere conține deja, în mod inerent sau conceptual, posibilitatea reală de a ignora răspunsul primit. Instanța națională nu ar avea această posibilitate, întrucât nu ne confruntăm cu o situație despre care se poate afirma că intră sub incidența articolului 267 TFUE(13).

37.      Astfel expusă dificultatea prezentei trimiteri preliminare, pe care ne permitem să o calificăm drept una de natură „funcțională”, apreciem că Curtea trebuie să o abordeze ca parte din răspunsul la întrebarea adresată. Cu toate acestea, Curtea ar trebui să procedeze astfel doar în măsura în care este necesar în sensul prezentei cauze, cu alte cuvinte prin raportare la consecințele pe care aceasta le are asupra validității trimiterii preliminare. Așadar, importanța și posibilele consecințe ale jurisprudenței BVerfG, menționată anterior, sunt incontestabile, astfel cum s-a arătat în repetate rânduri, demult, în diverse analize doctrinare(14). Este suficient să se observe, cu titlu de exemplu, aluzia de la punctul 30 din decizia de trimitere, conform căreia noțiunile „identitate constituțională” și „control ultra vires” fac parte din patrimoniul constituțional al mai multor state membre.

38.      În această ultimă privință, este cert că mai multe instanțe naționale constituționale și supreme, în mod destul de divers, dar, în principiu, cu aceeași finalitate precaută, au considerat oportună formularea sau enunțarea tezei – extremă în mod normal(15) – a rupturii „pactului constituțional” european care stă la baza procesului de integrare – pentru a o formula în termeni foarte generali – și mai precis, ca o consecință a acțiunilor unui organism al Uniunii.

39.      Or, la fel ca în cazul altor întrebări de aceeași importanță, nu apreciem că este esențial, în ceea ce privește prezenta cauză, ca Curtea să analizeze motivul existenței acestor teze – repetăm, prezentate în mod normal ca extreme –, nici generalizarea acestora, într-o măsură mai mică sau mai mare, la nivelul statelor membre și nici coincidența lor mai mică sau mai mare cu expunerile formulate de BVerfG. „One case at a time”(16), aceasta ar trebui să fie ideea prudentă după care ar trebui să ne ghidăm în prezenta cauză. Vom încerca să oferim o explicație în acest sens.

40.      Este de la sine înțeles că împrejurarea că aceasta reprezintă prima ocazie în care BVerfG se adresează Curții cu o întrebare preliminară, în 60 de ani, nu impune un comentariu deosebit din partea noastră, întrucât nu reprezintă decât confirmarea unei stări de fapt care începe să intre în normalitate. Așa-zisa densificare a ordinii juridice a Uniunii creează pentru jurisdicțiile specific constituționale ale statelor membre premisa de a se comporta, din ce în ce mai mult, ca instanțe în sensul articolului 267 TFUE(17). Caracterul singular al jurisdicției constituționale din majoritatea statelor membre explica, în trecut, în mod suficient de clar, de ce situațiile în care aceste instanțe se adresau Curții erau excepționale, atât în căutarea unei asistențe jurisdicționale, cât și pentru a colabora în vederea asigurării interpretării uniforme a dreptului Uniunii. Cadrul general începe să se modifice, iar prezenta trimitere preliminară probabil că are rolul de a confirma acest lucru.

41.      În același timp, această parte preliminară din decizia de trimitere evidențiază totuși un caracter „excepțional” evident în ceea ce privește trimiterea formulată de BVerfG. Nu reiese în mod evident că formularea trimiterii preliminare trebuie interpretată ca un element de normalizare în sensul menționat anterior.

42.      Astfel, din jurisprudența menționată rezultă că trimiterea preliminară pe care o analizăm ar reprezenta o consecință inevitabilă a unei situații apreciate ca „excepțională”, care poate fi calificată, în acest moment, prin simplificare, ca ultra vires: dacă un organism sau o instanță a Uniunii a săvârșit o încălcare gravă a competențelor derivate din tratate, însă întemeiată pe constituția națională și în condițiile prevăzute de aceasta. În această etapă, ne vom concentra asupra dimensiunii ultra vires a acestei jurisprudențe, lăsând deoparte dimensiunea „identității constituționale”.

43.      Prezenta cauză se referă exact la situația menționată anterior. Instanța națională pornește de la constatarea de principiu a unei acțiuni ultra vires efectuate de un organism al Uniunii(18). Mai precis, în temeiul dreptului național, ar fi vorba despre „o acțiune ultra vires evidentă, relevantă din punct de vedere structural”(19), cu repercusiuni, mai ales în acest caz, asupra conținutului de bază al ordinii constituționale naționale(20).

44.      În ceea ce privește funcționalitatea prezentei trimiteri preliminare, în Hotărârea Honeywell se arăta că, într-o situație asemănătoare și în contextul unui control ultra vires deja inițiat într-o oarecare măsură, Curții trebuie să i se „ofere ocazia” de a se pronunța cu privire la validitatea actului în litigiu, aspect care reprezintă, potrivit BVerfG, o „interpretare în principiu obligatorie a dreptului Uniunii”(21).

45.      Nu ne vom pronunța, deocamdată, cu privire la aspectul dacă acest mod de exprimare al instanței de trimitere este în conformitate cu datoria care revine instanțelor naționale de ultim grad, în sensul articolului 267 TFUE. Important este că, în acest mod, s-ar proceda la „includerea” într-o procedură principală care are ca obiect principal un control ultra vires al unei proceduri în fața Curții, cu privire la validitatea aceluiași act atacat. Desigur, se pleacă de la principiul conform căruia, în urma controlului actului în litigiu, interpretarea oferită de Curte dreptului Uniunii este obligatorie pentru instanța națională. Cu toate acestea, chestiunea în discuție este mai problematică.

46.      Acest din urmă argument nu ar exclude, astfel cum se arată în continuare și dacă am înțeles corect, un control ulterior („suplimentar”) efectuat de BVerfG, în cazul în care este „evident” că prin actul în litigiu s-a încălcat principiul atribuirii competențelor, aceasta însemnând că este „evidentă” situația menționată, în cazul în care aceasta ia naștere într-o „modalitate” care implică o „încălcare specifică” a respectivului principiu și, în plus, poate fi calificată drept „suficient de gravă”(22). Dacă interpretarea noastră cu privire la paragraful respectiv este corectă, este evident că așa-numita „includere” a trimiterii preliminare în cadrul unei proceduri privind examinarea definitivă a actului ultra vires, efectuată de instanța națională, ridică probleme care, în opinia noastră, sunt de natură funcțională.

47.      În același timp, se pare că această invitație adresată Curții – apreciată de BVerfG ca fiind necesară – de a se pronunța în prealabil cu privire la actul în litigiu, chiar dacă doar din perspectiva dreptului Uniunii, este prezentată ca o expresie a „raportului de cooperare” care trebuie să existe între ambele instanțe, noțiune creată de însăși instanța de trimitere.

48.      Acest „raport de cooperare” este departe de a avea un conținut precis, însă este evident că prin el se urmărește mai mult decât un vag „dialog” între instanțe. Temeiul ultim al raportului se regăsește în teza conform căreia sarcina de a asigura ordinea juridică de bază derivată din Constituția națională, care revine Curții Constituționale Federale, trebuie îndeplinită în conformitate cu o atitudine deschisă cu privire la dreptul Uniunii („europarechtsfreundlich”), o noțiune la care, probabil, s-ar fi ajuns și dacă se pleca de la principiul cooperării loiale [articolul 4 alineatul (3) TUE].

49.      Aceasta ilustrează întreaga ambiguitate cu care se confruntă Curtea în cadrul prezentei trimiteri preliminare: pe de o parte, este vorba despre o instanță constituțională națională care își asumă, în definitiv, condiția de instanță națională de ultim grad, în sensul articolului 267 TFUE, ca expresie a unui raport special de colaborare și a unui principiu general privind mijloacele de acțiune care favorizează așa-numitul „program de integrare”. Pe de altă parte, este totuși vorba despre o instanță națională care urmărește să se adreseze Curții (și procedează în acest sens) fără a renunța la responsabilitatea sa ultimă de a interpreta dreptul în ceea ce privește condițiile și limitele constituționale ale integrării statului respectiv în Europa. Această ambivalență este omniprezentă în trimiterea preliminară pe care o analizăm, eliminarea sa completă din analiza cauzei fiind extrem de dificilă.

50.      Referitor la dificultatea de natură funcțională a prezentei trimiteri preliminare, astfel cum am calificat-o, apreciem că este oportun să analizăm dacă această trimitere prezintă caracteristicile de bază ale procedurii de trimitere preliminară desfășurată în fața Curții, astfel cum a fost aceasta reglementată în tratatele succesive și cu privire la care a fost creată, în mod strategic, garanția jurisdicțională a dreptului Uniunii(23).

51.      Desigur, dacă unicul mod în care ar putea fi interpretată prezenta trimitere preliminară ar fi cel pe care îl susține expres Republica Italiană(24), nu am avea altă soluție decât să considerăm că, trecând peste aparențe, nu ne aflăm cu adevărat în prezența unei trimiteri preliminare „în sensul articolului 267”, ci a unei cereri diferite, care este, în orice caz, dificil de încadrat în tratat.

52.      Astfel cum în mod întemeiat susțin unii dintre intervenienții din această procedură, trimiterea preliminară nu a fost concepută niciodată ca o simplă „ocazie” acordată Curții de a își „armoniza” poziția cu cea a instanței naționale, fie în ceea ce privește aprecierea unui act drept ultra vires, fie altă apreciere, din care ar putea rezulta o posibilă „lipsă de armonizare” din partea Curții, care ar putea lipsi de relevanță răspunsul oferit de aceasta. Este evident că această interpretare nu este afectată de o atitudine deschisă, în principiu, cu privire la o anumită interpretare conformă a actului în litigiu. În final, în această situație, cererea adresată Curții de a se pronunța cu titlu preliminar ar putea chiar să determine consecința ultimă indezirabilă de a introduce Curtea în lanțul cauzal care să conducă la ruptura pactului constituțional care stă la baza integrării europene(25).

53.      Raportat la această percepție asupra prezentei trimiteri preliminare, instanța de trimitere pare a lăsa să se înțeleagă, tot cu privire la controlul ultra vires, că criteriul sau etalonul în funcție de care soluționează cauza privind actul în litigiu ar putea fi diferit de cel aplicat de Curte („ar putea să nu existe o concordanță deplină”)(26). Astfel, ar putea să existe, până la un anumit punct, o diferență între litigiul cu care este sesizată BVerfG și procedura preliminară desfășurată în fața Curții. Cu toate acestea, având în vedere atât prudența manifestată de BVerfG, cât și natura argumentelor invocate de către această instanță(27), considerăm că, din punct de vedere material, criteriul controlului ultra vires ar fi, în mare măsură, același.

54.      În acest sens, problema pe care o analizăm ar putea reprezenta un argument în acest sens. Astfel, dacă validitatea deciziei în litigiu, adoptată de BCE, depinde în mare măsură de interpretarea sferei competențelor băncii, în special a obiectivului principal de asigurare a „stabilității prețurilor”, noțiunea menționată face parte integrantă atât din tratat [articolul 127 alineatul (1) TFUE], cât și din Constituția națională (articolul 88 teza finală din LF). În ambele situații, ar fi vorba despre interpretarea domeniului de aplicare al aceleiași noțiuni de „stabilitate a prețurilor”, care reprezintă misiunea principală a BCE, indiferent dacă aceasta este reglementată în una sau în alta dintre normele fundamentale ori în ambele.

55.      Cu toate acestea, potrivit ordonanței de trimitere, în procedura principală nu se află în discuție doar principiul atribuirii competențelor (ultra vires), ci și „identitatea constituțională” a Republicii Federale Germania ca urmare a consecințelor generate de actul în litigiu asupra organismului constituțional național, a cărui misiune primordială este de a exprima voința cetățenilor. „Controlul ultra vires” și „controlul identității” se contopesc în acest caz în procedura principală, conform înseși terminologiei BVerfG.

56.      Or, aspectul privind criteriul de control diferit care va fi aplicat de cele două instanțe se regăsește în această secțiune a ordonanței de trimitere. Astfel, în ceea ce privește în mod specific „controlul identității”, BVerfG susține textual că, „în contextul raportului de cooperare existent, interpretarea măsurii este de competența Curții. Pe de altă parte, BVerfG are sarcina de a stabili nucleul intangibil al identității constituționale și de a verifica dacă această măsură (în interpretarea dată de Curte) interferează cu nucleul respectiv”(28).

57.      Din nou, în acest context s-ar impune exprimarea unor considerații de importanță evidentă. Cu toate acestea, ne vom limita la a sugera, fără a fi necesară analiza altor situații, că în prezenta cauză, în care toate elementele par să indice faptul că noțiunile „control ultra vires” și „control al identității” nu pot fi disociate, sunt în continuare valabile dificultățile menționate anterior cu privire la existența unei diferențe între criteriile de control utilizate de Curte și cele utilizate de BVerfG.

58.      În orice caz, ne permitem să formulăm, în acest stadiu al analizei efectuate, câteva comentarii de ordin general.

59.      În primul rând, considerăm că menținerea acestei Uniuni, în forma actuală, reprezintă o sarcină aproape imposibilă în cazul în care se susține că este supusă unei rezerve absolute, abia specificată, aflată practic la dispoziția fiecărui stat membru și creată în cadrul unei categorii numite „identitate constituțională”, cu atât mai mult cu cât se afirmă că aceasta este diferită sau, în orice caz, nu corespunde cu „identitatea națională” prevăzută la articolul 4 alineatul (2) TUE.

60.      O asemenea „rezervă de identitate”, configurată în mod autonom și interpretată de către organismele competente – de regulă de către cele jurisdicționale – din statele membre, care în prezent sunt în număr de 28, ar plasa probabil ordinea Uniunii într-o poziție reziduală, cel puțin din punct de vedere calitativ. Fără a intra în detalii și fără a intenționa să efectuăm o analiză, considerăm că aceste caracteristici ale prezentei cauze ar putea reprezenta un bun exemplu de scenariu despre care tocmai am făcut mențiune.

61.      În al doilea rând, considerăm că nu este inutil să amintim că Curtea a operat demult cu noțiunea „tradiții constituționale comune” ale statelor membre, în contextul creării sistemului de valori pe care se bazează Uniunea(29). În special, în cadrul acestor tradiții constituționale comune, Curtea a încercat de preferință să stabilească o cultură de drepturi proprie, și anume cultura drepturilor Uniunii. Uniunea a dobândit astfel, în plus față de caracterul de comunitate de drept, și pe cel de „comunitate de cultură constituțională”(30). Această cultură constituțională comună se înfățișează ca parte a identității comune a Uniunii, cu consecința, în opinia noastră, că identitatea constituțională a fiecărui stat membru – specifică, desigur, în măsura în care este necesar – nu se poate situa la o distanță astronomică de respectiva cultură constituțională comună, ca să folosim o formulare prudentă. Dimpotrivă, o atitudine deschisă, înțeleasă în mod corect, cu privire la dreptul Uniunii ar trebui să inspire, pe termen mediu și lung, principiul convergenței primordiale dintre identitatea constituțională a Uniunii și identitatea fiecărui stat membru.

62.      Revenind la dificultatea de natură funcțională a trimiterii preliminare, apreciem că riscul de „instrumentare” a acesteia, în contextul analizării la nivel național a unui caz de „control ultra vires” coroborat cu un „control de identitate”, este suficient de real pentru a se pune întrebarea dacă nu ar fi posibilă o accepțiune alternativă care să permită depășirea dificultății menționate. În opinia noastră, o astfel de lectură alternativă ar fi posibilă prin raportare la ceea ce par a fi originile acestei dispoziții jurisprudențiale, utilizând, în același timp, potențialul pe care îl prezintă principiul cooperării loiale [articolul 4 alineatul (3) TUE]. În definitiv, ar fi vorba despre exploatarea aspectelor pozitive ale ambiguității deja menționate, care pare a afecta trimiterea preliminară.

63.      Nu trebuie să pierdem din vedere că, aparent, așa-numitul angajament privind formularea unei trimiteri preliminare adresate Curții este cel inclus, cu caracter de noutate, în Hotărârea BVerfG din 6 iulie 2010 (Honeywell), cu scopul, astfel cum a fost recunoscut pe scară largă, de a menține deschis dialogul între instanțe, astfel încât acesta să continue realizând tot ceea ce este necesar în cauză(31). Din această perspectivă, prevederea trimiterii preliminare reprezintă o încercare loială ca interpretarea dreptului Uniunii, efectuată la momentul respectiv de către Curte, să permită formularea detaliată a răspunsurilor la cererile din cadrul procedurii a quo. Rezultatul final ideal ar fi ca un eventual control succesiv efectuat în temeiul criteriilor constituționale, în funcție de circumstanțele cauzei, să nu dea naștere unor concluzii aflate în vădită contradicție cu răspunsul Curții.

64.      În plus, este evident că principiul cooperării loiale se aplică de asemenea instanțelor, inclusiv celor implicate în acest proces important(32). Această loialitate reciprocă este cu atât mai urgentă în acele situații în care o instanță supremă dintr-un stat membru, în exercitarea responsabilă a competențelor sale constituționale, și fără a intra în alte considerații, indică îndoielile sale cu privire la o decizie pronunțată de un organism al Uniunii. Desigur, acest principiu al cooperării loiale este obligatoriu pentru instanța națională întrucât îi revine responsabilitatea să îi confere formă și efect. În ceea ce privește Curtea, având în vedere circumstanțele cauzei, apreciem că respectivul principiu creează acesteia obligații din două perspective.

65.      În primul rând și pe fond, trebuie să subliniem că, în temeiul principiului menționat, Curtea are obligația de a răspunde în cel mai loial mod posibil la o trimitere formulată la fel, acest aspect fiind neîndoielnic. În special, dacă instanța națională s-a exprimat într-o manieră deosebit de explicită atunci când a arătat în ce măsură actul în litigiu ridică îndoieli importante de validitate sau de interpretare, acest limbaj trebuie interpretat ca o expresie a nivelului său de preocupare în această privință. Apreciem că acesta este sensul propunerii guvernului german privind tratarea „în mod constructiv” a acestei cauze(33).

66.      În al doilea rând, și despre aceasta este vorba în special aici, principiul cooperării loiale obligă Curtea să depună un efort deosebit pentru oferirea unui răspuns pe fond la trimiterea formulată, dincolo de toate dificultățile la care s-a făcut referire în mod abundent. Aceasta ar presupune însă adoptarea unei anumite poziții de către Curte cu privire la răspunsul său final.

67.      Astfel, această ipoteză ar presupune să nu se respingă a priori cererea de trimitere preliminară și să existe încrederea că instanța națională, în lumina și în temeiul răspunsului acordat de Curte și fără a afecta exercitarea propriei responsabilități, își însușește răspunsul formulat de Curte cu privire la trimiterea preliminară ca fiind determinant în procedurile principale. Cooperarea loială presupune un element de încredere, iar această încredere poate avea o semnificație specială în această cauză. Trebuie avut în vedere faptul că prezenta trimitere preliminară pare formulată de către BVerfG astfel încât să permită Curții să aibă credința că, în limite rezonabile, BVerfG își va însuși răspunsul primit, drept satisfăcător, definitiv și suficient prin el însuși, astfel încât să asigure instanței de trimitere criterii suficiente pentru a putea soluționa cererile formulate în procedurile principale(34). „Foaia de parcurs” stabilită de BVerfG în cauza Honeywell ar putea confirma această abordare(35).

68.      În opinia noastră, în măsura în care acest diagnostic al situației este acceptabil, Curtea trebuie să se concentreze asupra problemei de „funcționalitate” ridicate prin această trimitere și să respingă diferitele ipoteze la care ne-am referit, întrucât pot fi considerate extreme, greu de avut în vedere și, în plus, insuficiente pentru a refuza un răspuns pe fond la întrebările formulate în cadrul prezentei trimiteri preliminare.

69.      În consecință, ca primă concluzie intermediară, propunem Curții să răspundă în sensul că întrebarea este susceptibilă să primească un răspuns pe fond.

V –    Admisibilitatea

70.      Un număr ridicat de state membre, precum și instituțiile care au formulat observații în prezenta procedură au ridicat problema admisibilității întrebărilor formulate cu titlu principal, întrucât se referă la validitatea unui act, programul TMD, care nu produce efecte juridice față de terți.

71.      Foarte pe scurt, intervenienții menționați subliniază caracterul nedefinitiv, chiar „preparatoriu”, am putea spune, al actului aprobat la 6 septembrie 2012, prin care Consiliul guvernatorilor a decis să adopte criteriile principale care reglementează respectivul program, care încă nu a fost aprobat definitiv. Astfel cum a confirmat Banca Centrală Europeană, în cadrul întâlnirii respective au fost aprobate unele dintre criterii, însă nu programul TMD în sine. Controlul validității respectivului program poate fi efectuat doar atunci când Consiliul guvernatorilor va adopta în mod formal programul și va proceda la publicarea sa, în conformitate cu sistemul actelor prevăzut în Statutul Băncii Centrale Europene.

72.      Jurisprudența Curții ar putea confirma, în principiu, această interpretare. Jurisprudența privind acțiunile în anulare se opune atacării actelor care sunt lipsite de efecte juridice(36). În contextul precis al trimiterii preliminare, Curtea a constatat deja, în trecut, inadmisibilitatea trimiterilor privind validitatea unui act atipic nepublicat și care nu produce efecte obligatorii(37). Potrivit unor intervenienți în prezenta procedură, în această situație se află și programul TMD anunțat la 6 septembrie 2012 de președintele Băncii Centrale Europene în cadrul unei conferințe de presă care a fost urmată de un comunicat de presă în care erau detaliate principalele aspecte tehnice.

73.      Din motivele pe care le vom expune în continuare, apreciem că programul TMD reprezintă un act a cărui validitate poate fi examinată în cadrul unei proceduri preliminare de validitate. Această concluzie se întemeiază pe două motive diferite. În primul rând, considerăm că este decisiv faptul că este vorba despre un act prin care se trasează, în linii generale, un program de acțiune al unei instituții a Uniunii. În al doilea rând, credem că este necesar să acordăm atenție importanței pe care o prezintă pentru Banca Centrală Europeană comunicarea publică în ceea ce privește punerea în aplicare a politicii monetare contemporane.

74.      De la începutul activității sale, Curtea a impus, în vederea atacării actelor, cerința privind caracterul obligatoriu al acestora și capacitatea lor de a produce efecte juridice(38). Aceste cerințe trebuie îndeplinite cumulativ, deși în anumite situații, cum ar fi controlul preliminar al validității recomandărilor, ele sunt alternative(39).

75.      Cu toate acestea, considerăm că ambele cerințe trebuie examinate în mod diferit, în funcție de destinatarul direct al actului atacat. Astfel cum vom arăta în continuare, jurisprudența este mai flexibilă în ceea ce privește aplicarea celor două cerințe atunci când actul atacat constituie o măsură de elaborare a unui program general de acțiune, menit să aibă caracter obligatoriu pentru autoritatea care a adoptat decizia, decât atunci când actul conține o măsură cu efecte constitutive în relațiile juridice cu terții. Motivul este acela că programele generale de acțiune ale unei autorități publice se pot manifesta în forme atipice și, cu toate acestea, dispun de capacitatea de a influența direct situația juridică a particularilor. Dimpotrivă, măsurile care vizează în mod direct particularii trebuie să respecte anumite condiții de formă și de fond, sub sancțiunea de a fi considerate inexistente.

76.      Un program general de acțiune precum cel în cauză ar putea să se concretizeze prin intermediul unor tehnici atipice, ar putea să aibă ca destinatar chiar autoritatea emitentă a actului, ar putea fi formal inexistent privit din exterior, însă faptul că are capacitatea de a influența în mod decisiv situația juridică a terților justifică analizarea sa ca „act” în cadrul unei abordări antiformaliste. Altfel, există riscul ca o instituție să denatureze sistemul de acte și garanțiile jurisdicționale corespunzătoare, disimulând în programe generale acte cu vocație de a produce efecte externe.

77.      În jurisprudența sa, Curtea a fost foarte flexibilă în privința analizării acestui tip de programe generale de acțiune care au capacitatea de a produce efecte externe.

78.      Hotărârea Comisia/Consiliul („AETR”)(40), pronunțată în 1971, reprezintă un punct de pornire important, întrucât în cadrul acesteia se abordează, printre altele, calitatea de act a unei deliberări a Consiliului privind negocierea și încheierea unui acord internațional de către statele membre. În opinia Consiliului, respectiva deliberare nu constituie un act supus căilor de atac, nici sub aspectul formei sale și nici al conținutului, fiind doar un acord politic între statele membre din Consiliu, fără nicio intenție de a crea un drept, de a impune o obligație sau de a modifica o situație juridică.

79.      Analizând argumentele invocate de Consiliu, Curtea a statuat că trebuie să facă obiectul controlului jurisdicțional „orice dispoziții adoptate de instituții, indiferent de natura sau de forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice”(41). În urma examinării acordului atacat, Curtea a evidențiat, în principal, două caracteristici: prima se referă la faptul că acordul nu era numai expresia unei coordonări voluntare, ci a avut ca obiectiv să stabilească o linie de conduită obligatorie(42); cea de a doua se referă la faptul că dispozițiile adoptate prin acordul menționat ar putea reprezenta „derogări de la procedurile prevăzute de tratat”(43).

80.      De asemenea, în plus față de soluția de principiu pronunțată prin Hotărârea AETR (EU:C:1971:32), Curtea a acordat o atenție specială circumstanțelor în care se adoptă actul atacat. Pe lângă componenta obiectivă menționată anterior, contextul în care se aprobă actul poate revela indicii suplimentare care confirmă fie intenția autorului actului ca acesta să producă efecte față de terți, fie faptul că autorul cunoștea potențialul impact extern al măsurii. Importanța circumstanțelor a fost relevată de Curte în cauza Franța/Comisia(44), în care a fost confirmat caracterul atacabil al unei instrucțiuni interne emise de Comisie, deoarece aceasta se diferenția de o simplă instrucțiune de serviciu „atât prin circumstanțele în care a fost adoptată, cât și prin modul în care a fost elaborată, redactată și publicată”(45).

81.      Pe fundalul acestei jurisprudențe, vom analiza în continuare caracterul atacabil al actului a cărui validitate este pusă la îndoială de instanța de trimitere.

82.      Programul TMD este o măsură – cel puțin în prezentarea sa formală – care are caracteristici atipice. Acesta a fost conceput de Consiliul guvernatorilor al Băncii Centrale Europene din 5-6 septembrie 2012, aspect care reiese din procesul-verbal al respectivei reuniuni, în care se face referire la publicarea unui comunicat de presă ulterior, care va conține caracteristicile tehnice ale programului. Așadar, caracteristicile tehnice ale programului au fost prezentate într-o conferință de presă de către președintele instituției, cu difuzarea ulterioară a unui comunicat de presă în limba engleză pe pagina de internet a BCE. Publicarea și diseminarea pe internet a programului reprezintă singurul text scris „oficial” disponibil referitor la programul TMD, dacă excludem proiectele de decizie și orientări prezentate de BCE în cadrul procedurii, care reprezintă totuși documente interne ale instituției, supuse aprobării definitive și publicării ulterioare în Jurnalul Oficial. Proiectele respective descriu în detaliu aspectele prezentate în termeni generali în comunicatul de presă, dar în același timp cu un grad considerabil de acuratețe.

83.      Fără îndoială, programul TMD reprezintă o decizie înzestrată cu un conținut exact, care a făcut obiectul discuțiilor timp de două zile, iar caracteristicile sale principale au fost aprobate în cadrul Consiliului guvernatorilor. De asemenea, publicarea caracteristicilor esențiale ale programului, atât în conferința de presă, cât și pe pagina de internet a BCE, confirmă intenția evidentă a instituției de a face cunoscute aspectele aprobate anterior în cadrul Consiliului guvernatorilor. Este vorba despre un program general de acțiune, deoarece prin acesta se stabilesc condițiile în care BCE va acționa în cazul blocării canalelor de transmitere a politicii monetare, însă programul reprezintă, în același timp, o măsură prin care se urmărește obținerea imediată a unui efect extern. Altfel, programul nu ar fi fost anunțat cu difuzare maximă în cadrul conferinței de presă, iar caracteristicile sale tehnice nu ar fi fost publicate pe pagina de internet a BCE.

84.      În plus, circumstanțele care înconjoară programul TMD par să confirme faptul că obiectivul BCE era acela de a „interveni” pe piețe, eventual într-un mod neconvențional, prin simplul anunț privind programul. Discursul președintelui BCE din 26 iulie, ținut la Londra, prin care a fost făcută publică adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru „salvarea monedei comune”, conferința de presă din 2 august, desfășurată ca urmare a reuniunii Consiliului guvernatorilor din acea zi, precum și situația pe care o traversau la acel moment mai multe state membre pe piețele titlurilor de stat confirmă faptul că intenția BCE prin anunțarea programului TMD nu era doar raportarea privind lucrările interne referitoare la o inițiativă aflată încă în etapa discuțiilor, ci și provocarea unui efect prin intermediul anunțului privind crearea unui program potențial ambițios și menit – după cum s-a susținut – să reducă unele dintre dificultățile cu care se confruntau la acel moment canalele de transmitere a politicii monetare. Dovadă în acest sens este impactul substanțial pe care l‑a provocat, conform tuturor indiciilor, anunțarea programului pe piețele financiare, un impact care, potrivit BCE și Comisiei, persistă chiar și după mai mult de doi ani.

85.      De asemenea, este important să subliniem că programul TMD nu reprezintă comunicarea unui simplu act individual, ci anunțarea unui adevărat program cu caracter normativ pentru viitor, înzestrat cu condiții relativ precise și cu vocație reglementară. În ceea ce privește conținutul său, putem adăuga că, la 6 septembrie 2012, BCE nu a anunțat adoptarea unei decizii de mică însemnătate. Dimpotrivă, în acea zi au fost făcute publice detaliile privind o măsură de maximă importanță pentru zona euro, care, în pofida caracterului său incomplet, era menită să reziste în timp.

86.      În acest moment, se impune să abordăm cea de a doua circumstanță pe care o considerăm relevantă în vederea respingerii obiecțiilor privind inadmisibilitatea. Este esențial să luăm în considerare că, în prezenta cauză, este vorba despre un act de comunicare publică emis de o bancă centrală, în temeiul căruia ia naștere un program de acțiuni de politică monetară. Actele de comunicare publică ale băncilor centrale nu sunt echivalente cu cele ale altor instituții, indiferent dacă sunt politice sau tehnice. Pe parcursul ultimilor 30 de ani, băncile centrale au înregistrat o importantă evoluție care a afectat instrumentele proprii de politică monetară, printre care se număra, potrivit opiniei unanime a experților, și comunicarea publică.

87.      Este recunoscut faptul că politica de comunicare publică a băncilor centrale s-a transformat într-unul dintre conceptele centrale ale politicii monetare contemporane. În fața imposibilității de a anticipa comportamente raționale pe piețe, o modalitate eficientă de a nu înșela anumite așteptări și, prin urmare, de a asigura eficacitatea politicii monetare constă în folosirea de către băncile centrale a întregului potențial de comunicare publică („strategii de comunicare”)(46). Având în vedere prestigiul și informațiile de care dispun aceste instituții, însă și competențele lor în privința instrumentelor convenționale de politică monetară, anunțurile, opiniile sau declarațiile reprezentanților băncilor centrale au, de regulă, un rol crucial în punerea în aplicare a politicii monetare contemporane(47).

88.      Este evident că și BCE a inclus comunicarea printre instrumentele sale centrale de politică monetară. Acest lucru a fost recunoscut chiar de către instituție în trecut și nimeni nu contestă faptul că această comunicare publică pe care o efectuează în mod regulat BCE și prin intermediul căreia anunță liniile principale de acțiune sau prin care transmite anumite opinii care pot reflecta viitoarele acțiuni ale instituției reprezintă un element central al activității sale(48). Considerăm că această circumstanță, aplicabilă în mod singular și caracteristic BCE, conturează în mod foarte semnificativ natura unui act precum programul TMD, anunțat la 6 septembrie 2012.

89.      În final și având în vedere importanța politicilor de comunicare ale BCE, trebuie menționat că cealaltă variantă, și anume constatarea caracterului inatacabil al unui act precum programul TMD, ar prezenta riscul ca un număr mare de decizii ale BCE să nu poată face obiectul niciunui control jurisdicțional, din simplul motiv că nu au fost încă adoptate în mod formal și publicate în Jurnalul Oficial. În definitiv, dacă, pentru a produce efecte în forma sa tipică, o măsură nu trebuie să fie publicată în mod oficial, fiind suficientă diseminarea sa printr-o conferință de presă sau printr-un comunicat de presă pentru ca aceasta să aibă impact în plan extern, sistemul actelor și al controlului jurisdicțional reglementat în tratate ar fi grav afectat dacă nu ar fi fost posibil controlul legalității acestei măsuri.

90.      Având în vedere considerațiile care precedă, în cazul specific al acestor acțiuni ale BCE, în care actele de comunicare publică dobândesc o importanță deosebită pentru efectivitatea politicii monetare, apreciem că un act precum cel în privința căruia instanța de trimitere are îndoieli, în forma care a fost anunțată la 6 septembrie 2012, reprezintă un act al unei instituții, a cărui validitate poate fi examinată în cadrul unei proceduri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, având în vedere conținutul său, efectele obiective pe care le poate produce, dar și circumstanțele în care a fost adoptată măsura.

91.      Prin urmare, considerăm că obiecțiile referitoare la admisibilitatea întrebărilor preliminare privind validitatea trebuie respinse și, în consecință, nu este necesară pronunțarea cu privire la trimiterea preliminară în interpretare, formulată în subsidiar de instanța de trimitere.

VI – Întrebările preliminare

A –    Prima întrebare preliminară: articolul 119 și articolul 127 alineatele (1) și (2) TFUE și limitele politicii monetare a BCE

92.      Prin intermediul primei întrebări preliminare, BVerfG contestă valabilitatea programului TMD, anunțat de BCE la 6 septembrie 2012, solicitând Curții în special să stabilească dacă este vorba despre o măsură incompatibilă cu articolul 119 TFUE și cu articolul 127 alineatele (1) și (2) TFUE și dacă aceasta aduce atingere competențelor statelor membre.

93.      În ordonanța de trimitere, în urma unei motivări ample și detaliate, BVerfG concluzionează că există suficiente elemente pentru a considera că BCE a adoptat o măsură de politică economică, iar nu de politică monetară, reținând, în același timp, o încălcare a principiului atribuirii competențelor care ar trebui să guverneze conduita BCE. BVerfG evidențiază patru aspecte ale programului TMD care ar confirma încălcarea menționată anterior: condiționalitatea, caracterul selectiv, caracterul paralel și eludarea. Preocupările exprimate de instanța de trimitere indică, în termeni mai generali, chestiunea limitelor competenței BCE în gestionarea unor situații excepționale, precum cele care au avut loc în vara anului 2012.

1.      Poziția intervenienților

94.      Toți reclamanții din procedura principală împărtășesc, în principiu, aceeași opinie în ceea ce privește interpretarea tratatelor, conform căreia un program precum cel anunțat de BCE la 6 septembrie 2012 ar reprezenta o măsură de politică economică. În opinia reclamanților, programul TMD încalcă mandatul stabilit BCE, cu prioritate în sensul îndeplinirii obiectivului privind stabilitatea prețurilor, întrucât reprezintă o măsură cu impact direct asupra surselor de finanțare ale statelor membre vizate, aspect care situează măsura atacată în domeniul politicii economice. În susținerile lor, reclamanții invocă în mod repetat Hotărârea Pringle(49), în care se statuează că înființarea MES constituie o măsură de politică economică, iar nu o măsură de politică monetară. Potrivit reclamanților, având în vedere caracteristicile comune MES și unui program precum TMD, acesta din urmă trebuie calificat de asemenea drept o măsură de politică economică.

95.      Atât domnul Gauweiler, cât și domnul Huber subliniază în special faptul că obiectivul real al programului TMD nu este acela de restabilire a canalelor de transmitere a politicii monetare, ci de „salvare a euro” prin intermediul unei comunitarizări a datoriei satelor respective, incompatibilă cu tratatele, întrucât expune unele state membre la asumarea datoriilor altor state membre. Cu siguranță, o astfel de măsură ar depăși „sprijinirea” politicii economice a Uniunii și a statelor membre, pe care BCE o poate realiza în temeiul tratatelor.

96.      La rândul său, domnul von Stein respinge ipoteza conform căreia piețele datoriilor publice au indicat rate artificiale ale dobânzii pe parcursul lunilor anterioare anunțului cu privire la programul TMD. În opinia sa, ratele respective nu reprezintă altceva decât reflexia unui preț de piață real, asupra căruia intervine BCE, manipulându-l în mod artificial, prin anunțarea disponibilității de a achiziționa titluri de stat emise de anumite state membre. Această modificare a pieței nu este în conformitate cu mandatul conferit BCE prin tratate, și anume menținerea stabilității prețurilor.

97.      Domnul Bandulet subliniază că programul TMD nu poate compensa deficiențele structurale din elaborarea uniunii monetare. În opinia sa, acest program este departe de a se încadra în competențele conferite BCE, deoarece acesta s-ar afla, dimpotrivă, în contradicție cu principiul democratic și cu principiul suveranității poporului.

98.      Grupul parlamentar Die Linke contestă de asemenea competența BCE de a adopta programul TMD, chiar dacă invocă argumente diferite. Die Linke atrage atenția asupra consecințelor economice pe care le-au avut în mai multe state membre programele de asistență financiară care s-au succedat. Acest impact ar confirma că sprijinirea acestor programe de asistență prin punerea în aplicare a programului TMD ar presupune implicarea BCE în politica economică a statelor membre. Die Linke invocă de asemenea mai multe dispoziții din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu scopul de a contesta intervențiile Uniunii și ale BCE în statele care fac obiectul unui program de asistență financiară.

99.      Toate statele care au intervenit în prezenta procedură, precum și BCE și Comisia consideră, sub diferite forme, că programul TMD, astfel cum a fost prezentat prin intermediul comunicatului de presă, reprezintă o măsură de politică monetară, compatibilă cu competențele atribuite BCE prin tratate.

100. Statele membre și instituțiilor menționate sunt de acord de asemenea asupra aspectului că BCE dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește definirea și punerea în aplicare a politicii monetare. Curtea ar trebui să recunoască această marjă și să accepte obiectivele prezentate de BCE odată cu anunțarea programului TMD. Printre aceste obiective, statele membre și instituțiile recunosc că BCE poate adopta măsuri neconvenționale de politică monetară, cu condiția ca acestea să fie necesare în mod strict pentru atingerea obiectivelor stabilite. Atât Republica Polonia, cât și Regatul Spaniei apreciază că programul TMD este coerent cu categoriile proprii principiului proporționalității.

101. De asemenea, contrar opiniei instanței de trimitere, statele membre și instituțiile nu sunt de părere că Hotărârea Pringle (EU:C:2012:756) conduce la concluzia că programul TMD constituie o măsură de politică economică. În opinia acestora, în hotărârea menționată se statuează că politica economică și politica monetară sunt strâns legate, astfel încât o măsură de politică economică poate avea impact asupra politicii monetare și viceversa, fără ca aceasta să influențeze natura măsurii. În prezenta cauză, faptul că programul TMD poate afecta politica economică nu îl transformă într-o măsură de politică economică.

102. În ceea ce privește faptul că programul TMD produce o modificare artificială a prețurilor de pe piața titlurilor de stat, guvernul Republicii Polone, Comisia și BCE subliniază că politica monetară, în ansamblu, are ca obiectiv modificarea prețurilor, întrucât influențarea piețelor cu măsuri care modifică anumite comportamente este o funcție inerentă respectivei politici, însă întotdeauna cu scopul îndeplinirii mandatului care i-a fost atribuit BCE, și anume, în acest caz, menținerea stabilității prețurilor.

103. La rândul său, Republica Federală Germania susține, în principiu, legalitatea programului TMD în condițiile cunoscute, deși a insistat că la momentul actual există doar un anunț cu privire la acesta, fiind necesară punerea sa în aplicare concretă pentru a aprecia dacă, într‑adevăr, este vorba despre o măsură de politică economică sau de politică monetară. În orice caz, Republica Federală Germania consideră că BCE dispune o marjă largă de apreciere și că numai în cazul în care o măsură ar fi în mod evident de politică economică ar exista o depășire a domeniului de aplicare al tratatelor. De asemenea, aceasta subliniază oportunitatea identificării de către Curte a unor criterii care permit aplicarea programului TMD în conformitate cu tratatele și, în măsura în care este posibil, cu structurile constituționale de bază ale Republicii Federale Germania.

104. BCE susține legalitatea programului TMD, întemeindu-și argumentele pe circumstanțele survenite în vara anului 2012. La acel moment, temerile legate de dispariția euro s-au răspândit în rândul investitorilor, determinând o creștere semnificativă a ratei dobânzilor plătite pentru titlurile de stat emise de mai multe state membre. În acest context, BCE susține că și-a pierdut capacitatea de punere în aplicare a politicii monetare prin canalele obișnuite de transmitere a acesteia, iar fragmentarea ulterioară a piețelor datoriei publice, precum și dificultatea mai multor state de a se finanța (prin extensie, și a instituțiilor financiare ale respectivelor state) împiedicau transmiterea corectă a impulsurilor emise în mod obișnuit de BCE. În opinia BCE, această împrejurare a justificat adoptarea unei măsuri neconvenționale de politică monetară, precum programul TMD. În concluzie, potrivit BCE, scopul programului nu este de a facilita condițiile de finanțare a anumitor state membre sau de a condiționa politicile lor economice, ci de a debloca respectivele canale de transmitere a politicii monetare a BCE.

105. Potrivit BCE, caracteristicile tehnice ale programului TMD nu ascund o măsură de politică economică. În opinia sa, „condiționalitatea” la care se face trimitere reprezintă un mijloc esențial pentru a evita ca punerea în aplicare a programului TMD să încurajeze statele vizate să abandoneze realizarea de reforme structurale, necesare pentru a-și îmbunătăți fundamentele economice. De asemenea, potrivit BCE, „caracterul selectiv” al măsurilor este inerent programului TMD, întrucât perturbarea canalelor de transmitere avea loc ca urmare a creșterii ratelor dobânzilor pentru titlurile de stat emise de anumite state. În definitiv, BCE consideră că programul TMD conține garanții care asigură integrarea sa în domeniul politicii monetare și concordanța sa cu competențele atribuite respectivei instituții prin tratate.

2.      Analiză

a)      Observații preliminare

106. Înainte de a proceda la analiza efectivă a trimiterii prezentate de BVerfG, este oportun să se rețină două aspecte determinante în această cauză: statutul și mandatul BCE, astfel cum sunt definite în tratate, și noțiunea „măsuri neconvenționale de politică monetară”. Cele două chestiuni ne oferă elementele principale pentru evaluarea unui program precum TMD, care, potrivit BCE, se numără printre respectivele măsuri neconvenționale de politică monetară.

i)      Cu privire la statutul și la mandatul BCE

107. BCE reprezintă instituția căreia tratatele îi încredințează exercitarea competențelor exclusive ale Uniunii în domeniul politicii monetare. BCE și băncile centrale naționale constituie SEBC, a cărui misiune principală este de a asigura „stabilitatea prețurilor”, fără a aduce atingere măsurilor care pot fi acordate pentru „sprijinirea politicii economice”(50). Prin urmare și spre deosebire de alte bănci centrale, BCE se caracterizează prin obligația de executare a unui mandat clar și în strânsă legătură cu lupta împotriva inflației. Lucrările pregătitoare care au condus la adoptarea Tratatului de la Maastricht(51), precum și istoriografia dedicată politicii monetare(52) confirmă importanta acestui mandat în negocierile care au condus la înființarea BCE.

108. Pe lângă stricta legătură cu obiectivul de asigurare a stabilității prețurilor, BCE se caracterizează printr-un nivel semnificativ de independență, atât funcțională, cât și organică(53). Tratatele au reiterat de mai multe ori natura independentă a tuturor acțiunilor desfășurate de BCE, la care se adaugă rigiditatea puternică a procedurilor de reformare a statutului SEBC și al BCE, aceasta diferențiind instituția de băncile centrale care o înconjoară, ale căror norme de organizare și funcționare pot fi modificate de parlamentul național respectiv(54). Acesta nu este cazul BCE, deoarece orice reformare a statutului său necesită o modificare a tratatelor(55).

109. La fel ca în cazul băncilor centrale naționale, independența BCE are obiectivul de a ține departe instituția de dezbaterile politice, interzicând categoric orice ordin care emană de la alte instituții sau de la statele membre(56). De asemenea, disocierea de activitatea politică se impune ca urmare a naturii puternic tehnice și a gradului ridicat de specializare prin care se caracterizează politica monetară(57).

110. Astfel, tratatele încredințează exclusiv BCE elaborarea și punerea în aplicare a politicii monetare, iar în acest scop i se pun la dispoziție mijloace importante pentru îndeplinirea funcțiilor sale. Datorită acestor mijloace, BCE dispune, în același timp, de cunoștințe și informații deosebit de valoroase, care îi permit să își îndeplinească mai eficient misiunea, în timp ce consolidează, odată cu trecerea timpului, capacitatea tehnică și reputația instituției. Aceste caracteristici sunt esențiale pentru a garanta că impulsurile de politică monetară ajung efectiv în economie întrucât, astfel cum s-a menționat deja, una dintre funcțiile băncilor centrale contemporane este de a gestiona așteptările, iar în acest scop, cunoștințele tehnice, reputația și comunicarea publică sunt instrumente fundamentale.

111. Drept consecință necesară a celor menționate anterior, BCE trebuie să beneficieze de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește elaborarea și punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii(58). Prin urmare, atunci când efectuează un control al activității BCE, instanțele trebuie să evite riscul de a se substitui respectivei instituții, întrucât ar pătrunde într-un domeniu foarte tehnic, în care sunt necesare o specializare și o experiență care, conform tratatelor, revin doar BCE. Astfel, dincolo de caracterul său imperativ, intensitatea controlului judiciar efectuat cu privire la activitatea BCE trebuie să se caracterizeze printr-un grad de prudență considerabil(59).

112. În cele din urmă, este important de subliniat că politica monetară a BCE este pusă în aplicare, astfel cum am arătat, prin intermediul a diverse „canale sau mecanisme de transmisie”, cu ajutorul cărora instituția intervine pe piață și își îndeplinește mandatul de asigurare a stabilității prețurilor(60). În scopul punerii în aplicare a politicii monetare proprii, BCE controlează baza monetară din economia zonei euro prin emiterea „impulsurilor” corespunzătoare, în special prin stabilirea ratelor dobânzilor, care vor fi ulterior transferate din sectorul financiar către întreprinderi și gospodării(61).

113. În acest sens, pentru a asigura buna funcționare a acestor canale de transmitere, prin Statutul SEBC și al BCE se atribuie SEBC o competență expresă privind adoptarea unei serii de „misiuni și operațiuni de politică monetară”. Printre aceste operațiuni se numără, în sensul prezentei cauze, cele prevăzute la articolul 18.1 din statut, care prevede că BCE și băncile centrale naționale pot „să intervină pe piețele financiare fie prin operațiuni simple de vânzare și cumpărare (la vedere și la termen) sau prin contracte de report, fie prin primirea sau acordarea de împrumuturi de creanțe și instrumente tranzacționabile exprimate în moneda euro sau în alte monede, precum și de metale prețioase”.

114. Cu toate acestea și astfel cum vom arăta, nu se poate susține despre un program precum TMD că face parte dintre instrumentele obișnuite de politică monetară a BCE. Programul TMD utilizează, în mod formal, una dintre tranzacțiile monetare menționate anterior, însă o face în termeni destul de neobișnuiți pentru a justifica încadrarea sa în categoria „măsură neconvențională de politică monetară”. În continuare, vom explica la ce se referă, mai exact, această noțiune, cum a fost ea justificată de BCE și în ce măsură constituie un mijloc legal prevăzut în tratate.

ii)    Măsurile neconvenționale de politică monetară și integrarea programului TMD în acestea

–       Măsurile neconvenționale de politică monetară, potrivit BCE

115. BCE susține legalitatea programului TMD, calificându-l drept intervenție care are scopul de a debloca canalele de transmitere a politicii monetare a Uniunii. Astfel cum s-a arătat anterior, aceste canale de transmitere a politicii monetare nu funcționează ca mecanisme cu efect imediat, ci ca un cadru prin care BCE lansează o serie de „impulsuri”, al căror scop este de a ajunge în economia reală. Potrivit BCE, politica monetară poate fi afectată de factori externi canalelor de transmitere, care ar putea afecta funcționarea corespunzătoare a impulsurilor emise de BCE: o criză politică sau economică internațională sau o schimbare semnificativă a prețului petrolului, pot,printre altele să afecteze serios „impulsurile” lansate de BCE prin intermediul canalelor de transmitere a politicii monetare.

116. Dacă se produce o astfel de situație, BCE se consideră competentă să intervină cu instrumentele sale proprii pentru a debloca canalele respective. Astfel, ar fi vorba despre alte intervenții decât cele obișnuite utilizate de BCE, întrucât nu ar implica o operațiune „obișnuită”, ci o operațiune de deblocare și de recuperare ulterioară a instrumentelor propriu-zise de politică monetară(62).

117. Atât BCE, cât și statele membre care au intervenit în prezenta procedură susțin legitimitatea utilizării acestui tip de măsuri neconvenționale ca parte a politicii monetare. Efectiv, din cuprinsul dosarului rezultă că este vorba despre un tip de intervenție utilizat de majoritatea băncilor centrale pe parcursul crizei financiare internaționale declanșate în 2008(63), inclusiv de către BCE, astfel cum reiese din prezenta cauză(64). În opinia BCE și a statelor membre care au intervenit în procedură, tratatele nu împiedică BCE să dispună de competențele necesare pentru a-și recupera instrumentele de politică monetară, în cazul unor circumstanțe care modifică în mod semnificativ funcționarea normală a canalelor de transmitere. În opinia Comisiei, această competență este compatibilă cu tratatele, cu condiția să se exercite în mod prudent și să fie însoțită de garanții.

118. Pe baza acestor premise, trebuie să analizăm natura exactă a programului TMD, astfel cum a fost acesta prezentat în comunicatul de presă din 6 septembrie 2012.

–       Programul TMD ca măsură neconvențională de politică monetară

119. Din punct de vedere formal, programul TMD face parte dintre operațiunile prevăzute la articolul 18.1 din Statutul SEBC și al BCE. Este evident că această dispoziție prin care se atribuie SEBC competența de a achiziționa titluri și alte instrumente negociabile urmărește ca BCE să dispună de instrumente cu care să controleze baza monetară, ca măsură convențională de menținere a stabilității prețurilor.

120. Cu toate acestea, trebuie adăugat imediat că programul TMD utilizează competențele prevăzute la articolul 18.1 din statut în termeni diferiți față de practica obișnuită privind operațiunile BCE. Este evident că o măsură selectivă, care vizează unul sau mai multe state din zona euro, constând în achiziționarea, fără limitări prealabile de natură cantitativă, a titlurilor de stat ale acestora, cu credința îmbunătățirii condițiilor de finanțare pe piață, reprezintă o chestiune nefirească pentru practica obișnuită a BCE.

121. Astfel cum se arată în comunicatul de presă din 6 septembrie 2012, programul TMD prevede o intervenție a BCE pe piața secundară a titlurilor de stat, oferindu-i posibilitatea de a achiziționa titluri de stat emise de statele din zona euro care fac obiectul unui program de asistență financiară și care, probabil, întâmpină dificultăți în ceea ce privește plasarea acestor titluri. Premisa pe care se bazează programul TMD constă în apariția unui factor extern care modifică canalele de transmitere a politicii monetare. Potrivit BCE, acel factor perturbator constă în creșterea relativ bruscă și, practic, greu de suportat a primelor de risc din anumite state din zona euro. În principiu, această creștere nu este conformă cu realitatea macroeconomică a respectivelor state și, în consecință, împiedică BCE să își transmită în mod eficient impulsurile și, prin urmare, să își îndeplinească mandatul de asigurare a stabilității prețurilor.

122. Prin urmare, luând în considerare cele expuse anterior, apreciem că programul TMD poate fi calificat drept o măsură neconvențională de politică monetară, cu consecințele pe care o astfel de calificare le atrage din perspectiva controlului acestuia.

b)      Competențele BCE și programul TMD

123. Având în vedere observațiile precedente, ne vom concentra pe cele două aspecte care trebuie analizate pentru a putea oferi un răspuns complet la prima întrebare adresată de BVerfG.

124. În primul rând, trebuie să analizăm dacă un program precum TMD poate fi calificat drept o măsură de politică monetară sau dacă este vorba, mai degrabă, despre o măsură de politică economică aflată, prin urmare, în afara sferei de acțiune a BCE, acordând o atenție deosebită caracteristicilor tehnice evidențiate de BVerfG. În continuare, în cazul în care programul TMD poate fi calificat drept măsură de politică monetară, astfel cum propunem, trebuie să examinăm programul TMD prin prisma principiului proporționalității, în sensul articolului 5 alineatul (4) TUE.

i)      Programul TMD și politica economică a Uniunii și a statelor membre drept limită a competențelor BCE

–       Politica economică și politica monetară a Uniunii

125. Astfel cum am arătat, BVerfG solicită Curții să stabilească dacă, prin aprobarea programului TMD, BCE a adoptat o măsură de politică economică, iar nu una de politică monetară, încălcând astfel competența atribuită Consiliului și statelor membre în temeiul articolului 119 alineatul (1) TFUE.

126. Dacă ne raportăm la dreptul primar al Uniunii, articolul 119 alineatul (1) TFUE prezintă sumar componentele principale ale politicii economice realizate de Uniune și prevede că aceasta se bazează „pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piața internă și pe definirea unor obiective comune, și [că se desfășoară] în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă”. Deși dispoziția este generică și, prin urmare, ambiguă, conține elementele principale și definitorii ale aspectelor politicii economice de competența Uniunii.

127. La rândul lor, tratatele nu conțin nicio prevedere cu privire la competența exclusivă a Uniunii privind politica monetară. Curtea a reflectat această constatare în Hotărârea Pringle, fiind nevoită să apeleze, ca unic criteriu de referință, la obiectivele politicii monetare trasate de TFUE(65). Obiectivul principal al politicii monetare a Uniunii, asigurarea stabilității prețurilor și sprijinul acordat politicilor economice generale ale Uniunii, reprezintă principalul criteriu definitoriu al politicii monetare [articolul 127 alineatul (1) TFUE și articolul 282 alineatul (2) TFUE]. Astfel a confirmat Curtea în Hotărârea Pringle, menționată anterior, în cadrul căreia unicul criteriu utilizat pentru a stabili dacă o reformare a tratatului făcea parte din domeniul politicii monetare era cel privind obiectivele atribuite politicii respective.

128. În ciuda criteriilor limitate oferite, la prima vedere, de către tratate, este evident că dreptul Uniunii dispune de instrumentele interpretative utile pentru a stabili dacă o decizie face parte din politica economică sau din politica monetară a Uniunii.

129. Deși poate părea evident, este important să subliniem că politica monetară face parte din politica economică generală. Distincția dintre cele două politici în dreptul Uniunii reprezintă o cerință impusă de structura tratatelor și de distribuția orizontală și verticală a competențelor în cadrul Uniunii, însă în termeni economici se poate afirma că, în definitiv, toate măsurile de politică monetară se încadrează în categoria mai largă a politicii economice generale. Această relație dintre cele două politici a fost reliefată chiar de către Curte și de către avocatul general Kokott în luarea de poziție prezentată în cauza Pringle, arătând că o măsură de politică economică nu poate echivala cu o măsură de politică monetară pentru simplul motiv că poate produce efecte indirecte asupra stabilității euro(66). Acest raționament este perfect valabil și invers, astfel cum au susținut BCE, Comisia și majoritatea statelor membre care au intervenit în această procedură, întrucât o măsură de politică monetară nu se transformă într-o măsură de politică economică pentru simplul motiv că poate produce efecte indirecte în politica economică a Uniunii și a statelor membre.

130. Faptul că tratatul nu definește exact politica monetară a Uniunii este în concordanță cu concepția funcțională privind rolul politicii monetare, conform căreia politica monetară este formată din toate măsurile adoptate prin intermediul instrumentelor specifice politicii monetare. Prin urmare, dacă o măsură face parte dintre instrumentele legal prevăzute pentru exercitarea politicii monetare, există o prezumție relativă în sensul că acea măsură constituie rezultatul exercitării politicii monetare a Uniunii. Desigur, este vorba despre o prezumție care poate fi răsturnată dacă, spre exemplu, prin măsura respectivă s-ar urmări atingerea altor obiective decât cele enumerate precis la articolul 127 alineatul (1) și la articolul 282 alineatul (2) TFUE.

131. De asemenea, alte dispoziții din tratat referitoare la politica monetară conțin indicii relevante care întregesc conținutul definitoriu al respectivei politici. Astfel, articolele 123 TFUE și 125 TFUE, pe care le vom examina mai atent cu ocazia analizării celei de a doua întrebări preliminare, introduc interdicții stricte privind finanțarea statelor membre, fie prin intermediul măsurilor de finanțare monetară, fie prin intermediul transferurilor între statele membre. Aceste interdicții confirmă faptul că, deși uniunea monetară face parte dintr-o Uniune întemeiată pe principiul solidarității (articolul 2 TUE)(67), prin aceasta se urmărește totodată menținerea stabilității financiare, în temeiul principiului disciplinei fiscale și necoresponsabilității financiare(68).

132. Prin urmare, pentru ca o măsură adoptată de BCE să fie inclusă efectiv în domeniul politicii monetare, este necesar ca aceasta să contribuie la îndeplinirea obiectivului principal privind menținerea stabilității prețurilor, cu condiția ca măsura respectivă să se concretizeze prin intermediul unuia dintre instrumentele de politică monetară prevăzute expres în tratate și de a nu compromite cerințele privind disciplina fiscală și necoresponsabilitatea. Dacă măsura atacată prezintă caracteristici specifice politicii economice, aceasta va fi compatibilă cu mandatul BCE doar cu condiția să servească drept „suport” pentru măsurile de politică economică și să respecte obiectivul principal al BCE.

–       Programul TMD în lumina criteriilor definitorii ale politicii economice și ale politicii monetare ale Uniunii

133. Concentrându-ne pe criteriile pe care tocmai le-am prezentat, trebuie să examinăm dacă programul TMD prezintă caracteristicile unei măsuri de politică monetară sau ale unei măsuri de politică economică. Instanța de trimitere a subliniat mai multe elemente care ar putea demonstra că este vorba despre o măsură de politică economică, elemente pe care le vom analiza individual. Cu toate acestea, trebuie să ne referim, în prealabil, la obiectivele prezentate de BCE pentru a justifica programul TMD, care au fost puse la îndoială de BVerfG și care au fost respinse de reclamanții din procedura principală. După examinarea respectivelor motive și după efectuarea calificării juridice a programului TMD, vom proceda la examinarea elementelor reliefate în mod individual de instanța de trimitere: condiționalitatea, caracterul paralel, caracterul selectiv și eludarea.

–        Obiectivele programului TMD

134. Potrivit susținerilor detaliate ale BCE din cuprinsul observațiilor sale scrise, în vara anului 2012, în economia zonei euro au apărut simultan mai multe circumstanțe excepționale: prime de risc excesive aplicate mai multor state membre, o volatilitate crescută pe piețele titlurilor de stat, o fragmentare a creditului pe piața interbancară și o creștere a costurilor de finanțare a întreprinderilor ca urmare a împrejurărilor expuse anterior. Aceste evenimente au fost totodată puternic influențate de o temere crescută a piețelor față de o dezintegrare ipotetică a monedei unice, fie prin părăsirea zonei euro de către unul sau mai multe state membre, fie prin dispariția monedei unice și revenirea la monedele naționale. Această stare de fapt nu a fost contestată în esență de niciuna dintre părțile din prezenta procedură preliminară.

135. Potrivit BCE, circumstanțele prezentate anterior au afectat instrumentele convenționale de politică monetară. Ratele dobânzilor pentru titlurile de stat nu erau stabilite în funcție de calitatea titlului de credit emis, ci prin raportare la locul unde se afla debitorul. O fragmentare teritorială a ratelor dobânzilor aferente titlurilor de stat emise de către statele din zona euro, în unele cazuri în condiții care nu corespundeau fundamentelor macroeconomice ale statelor vizate, reprezenta, în opinia BCE, un obstacol important în ceea ce privește politica monetară a respectivei instituții, întemeiată pe utilizarea a diverse mijloace și canale de transmitere. Atunci când piața titlurilor de stat, care reprezintă unul dintre principalele canale de transmitere a politicii monetare, a suferit o alterare semnificativă, BCE a pierdut o mare parte din marja de care dispune pentru îndeplinirea misiunii sale atribuite prin tratate.

136. În ceea ce privește circumstanțele factuale menționate, BCE susține că programul TMD ar avea un dublu scop, unul imediat și altul mediat: în primul rând, s-ar urmări o reducere a ratelor dobânzilor pentru titlurile de stat emise de un stat membru pentru „regularizarea” ulterioară a diferențelor și astfel pentru recuperarea instrumentele de politică monetară ale BCE.

137. Unii dintre reclamanții din procedura principală susțin că obiectivul BCE nu era cel expus anterior, ci acela de a „salva moneda unică” prin transformarea BCE într-un creditor de ultim resort al statelor membre, înlocuind astfel unele dintre deficiențele privind elaborarea uniunii monetare. În opinia noastră, nu există argumente concludente în acest sens. Faptul că în Buletinul lunar al BCE din august 2012, ca urmare a măsurilor concretizate în anunțul din 6 septembrie 2012, se face referire la raportul dintre program și „ireversibilitatea monedei euro” nu este suficient pentru a pune în discuție protecția constantă și reiterată a obiectivelor programului TMD, realizată de BCE începând cu momentul anunțării programului și până la data prezentei proceduri(69).

138. În consecință și în lumina situației de fapt și a scopului invocat de BCE, considerăm că există suficiente elemente pentru a reține că obiectivele urmărite prin programul TMD, pot fi în principiu, acceptate ca fiind legitime. Nici circumstanțele factuale ivite în vara anului 2012, nici situația mai multor state membre pe piețele titlurilor de stat nu pot fi puse în discuție. În plus, trebuie să recunoaștem competența de care dă dovadă BCE în ceea ce privește evaluarea elementelor factuale.

139. În concluzie, apreciem că obiectivele urmărite prin programul TMD pot fi acceptate în termenii folosiți de BCE, având în vedere intenția BCE de a urmări, prin anunțarea programului TMD, un obiectiv de politică monetară. O altă chestiune este aceea dacă analiza conținutului programului TMD poate conduce la o concluzie contrară. În această privință, instanța de trimitere invocă diverse aspecte care, în opinia sa, ar transforma programul TMD într-o măsură de politică economică, argumente pe care ne vom concentra în continuare.

–        Condiționalitatea și caracterul paralel

140. BVerfG abordează două aspecte care pot fi analizate împreună. Pe de o parte, faptul că programul TMD depinde de existența unui program de asistență financiară în favoarea unuia sau mai multor statele membre, ale căror titluri fac obiectul achizițiilor pe piața secundară, în timp ce BCE leagă obiectivele programului TMD de cele ale programului de asistență financiară, ar confirma, potrivit BVerfG, că mijloacele de acțiune ale BCE fac parte din domeniul politicilor economice, iar nu din cel al politicii monetare(70). Aceeași poziție a fost susținută de toți reclamanții din procedura principală, nu întotdeauna cu aceeași motivare, însă cu același rezultat.

141. BCE susține că programul TMD ar deveni activ doar dacă un stat membru din zona euro ar face parte dintr-un program de asistență financiară derulat în cadrul MES sau al FESF, astfel încât condiționalitatea impusă prin respectivul program să garanteze faptul că punerea în aplicare a programului TMD nu va induce statelor membre o relaxare privind adoptarea reformelor structurale, fenomen calificat în mod normal drept „hazard moral”(71). Potrivit BCE, achiziția de titluri de stat pe piața secundară nu poate fi calificată ca o măsură de sprijin necondiționat, deoarece, în esență, intervenția BCE ar avea loc numai în situația în care ar fi puse în aplicare reformele structurale impuse prin intermediul programului corespunzător de asistență financiară. În opinia BCE, riscul de interferență în politica economică este compensat de efectul neutralizant asupra „hazardului moral” pe care l-ar putea implica o intervenție considerabilă a BCE pe piața secundară de titluri de stat.

142. Argumentul invocat de reclamanții din procedura principală nu este complet lipsit de temei. Cu toate că, potrivit BCE, conectarea programului TMD cu punerea în aplicare a programelor de asistență financiară reprezintă o condiție pe care și-o impune însăși BCE, la care poate renunța în orice moment, reclamanții și în special Die Linke au subliniat că BCE nu se limitează la a face trimitere la punerea în aplicare a unui program de asistență de care este complet străină. Dimpotrivă, BCE participă activ în cadrul respectivelor programe de asistență financiară. Acest „dublu rol” al BCE, pe de o parte, de titular al unui drept de creanță întemeiat pe un titlu de stat emis de un stat membru și, pe de altă parte, de autoritate de supraveghere și de negociere pentru un program de asistență financiară pus în aplicare aceluiași stat, care prevede o condiționalitate macroeconomică, ar pune serios la îndoială argumentul invocat de BCE.

143. Suntem total de acord cu această abordare. În pofida faptului că, în comunicatul de presă din 6 septembrie 2012, BCE condiționează punerea în aplicare a programului TMD de îndeplinirea efectivă a obligațiilor asumate în cadrul programului de asistență financiară, este evident că rolul acestei instituții în ceea ce privește programele de asistență financiară reprezintă mai mult decât o simplă adeziune unilaterală. Reglementarea MES(72), precum și experiența programelor de asistență financiară puse în aplicare și a celor aflate în curs de aplicare demonstrează cu certitudine faptul că BCE deține un rol semnificativ – sau chiar determinant – în crearea, aprobarea și supravegherea periodică a respectivelor programe(73). Pe de altă parte, astfel cum a subliniat Die Linke în cadrul observațiilor scrise și orale, condiționalitatea impusă în cadrul programelor de asistență financiară convenite până în prezent, în care BCE a participat activ, a avut un impact macroeconomic important în economiile statelor membre vizate, dar și în zona euro privită în ansamblu. Această constatare ar confirma faptul că, prin participarea în cadrul programelor de asistență menționate, BCE s-a implicat activ în adoptarea unor măsuri despre care se poate afirma că, în anumite circumstanțe, reprezintă mai mult decât un „sprijin” al politicilor economice.

144. Astfel, Tratatul privind MES atribuie BCE numeroase responsabilități pe parcursul unui program de asistență financiară, inclusiv participarea în cadrul negocierilor și al misiunilor de evaluare(74). Prin urmare, BCE participă la elaborarea condiționalității impuse statului membru care solicită asistență, implicându-se ulterior și în misiunile de evaluare a îndeplinirii acestei condiționalități, care sunt determinante pentru continuarea sau eventuala terminare a programului. Această sarcină este exercitată în comun de BCE și de Comisie, deși Tratatul privind MES acordă acesteia din urmă atribuții mai importante.

145. Astfel cum am arătat anterior, în vederea calificării programului TMD ca măsură de politică monetară, este esențial ca obiectivele sale să se integreze în respectiva politică și ca instrumentele utilizate să fie specifice celor de politică monetară. Corelarea programului TMD cu punerea în aplicare a programelor de asistență financiară poate fi justificată, fără nicio îndoială, prin preocuparea privind eliminarea oricărui „hazard moral” care poate rezulta ca urmare a unei intervenții semnificative a BCE pe piața titlurilor de stat. Cu toate acestea, faptul că aceeași instituție participă activ în derularea programelor de asistență financiară poate transforma programul TMD în ceva mai mult decât o măsură de politică monetară, dacă se leagă unilateral de acestea. A condiționa în mod unilateral achiziția de titluri de stat de îndeplinirea unor condiții stabilite de un terț nu este același lucru cu a proceda astfel atunci când respectivul terț nu este tocmai terț. În această situație, achiziția condiționată de titluri de stat se poate transforma într-un instrument suplimentar privind respectiva condiționalitate. Iar simplul fapt că acesta poate fi perceput ca un instrument pentru realizarea condiționalității macroeconomice poate avea un impact suficient de mare pentru a afecta sau chiar a denatura obiectivele de politică monetară urmărite prin programul TMD.

146. Este cert că BCE va putea să exercite în continuare presiuni asupra unui stat membru care face obiectul unui program de asistență financiară prin corelarea, chiar dacă în mod unilateral, a programului TMD cu respectarea condiționalității convenite în cadrul MES. Cu toate acestea, trebuie să facem diferența între o măsură menită să elimine „hazardul moral”, astfel cum poate fi crearea unei legături unilaterale între aceasta și condiționalitatea impusă în cadrul unui program de asistență financiară, și o măsură care, privită în ansamblul său, implică prezența BCE în calitate de instituție negociatoare și, mai presus de toate, de instituție cu atribuții de cosupraveghere directă a respectării acelei condiționalități(75).

147. În concluzie, considerăm că prin crearea și anunțarea programului TMD – în măsura în care acesta face parte dintr-un domeniu mai larg de intervenție a BCE în programele de asistență financiară convenite în cadrul MES –, BCE nu a adaptat în mod corespunzător impactul intervenției sale asupra respectivelor programe de asistență financiară la natura monetară a programului TMD.

148. În aceste condiții, se impune examinarea consecințelor imediate pe care le are această constatare asupra integrării programului TMD în politica monetară a Uniunii.

149. În opinia noastră, concluzia anterioară nu împiedică participarea, cu regularitate, a BCE la programele de asistență financiară, astfel cum prevede Tratatul privind MES. Aprobarea unui program de asistență financiară nu presupune, în niciun fel, că vor apărea circumstanțele necesare pentru ca BCE să activeze programul TMD.

150. Cu toate acestea, dacă sunt întrunite circumstanțele excepționale care justifică punerea în aplicare a programului TMD, pentru ca acesta să își mențină funcția de măsură de politică monetară este fundamental ca BCE să se delimiteze de orice participare directă la monitorizarea programului de asistență financiară aplicat în statul afectat. Nimic nu se opune ca BCE să fie informată și chiar ascultată(76), însă, în cazul în care un program precum TMD se află în desfășurare, este exclus ca BCE să participe în continuare la monitorizarea programului de asistență financiară la care este supus statul membru care, în același timp, face obiectul unei intervenții semnificative din partea BCE pe piața secundată a titlurilor de stat. În definitiv, pentru ca programul TMD să își păstreze caracterul de măsură de politică monetară, care vizează exclusiv recuperarea canalelor de transmitere a politicii monetare, considerăm că este necesar să se mențină această distanță de natură funcțională între cele două programe.

151. În concluzie și din perspectiva pe care tocmai am analizat-o, apreciem că programul TMD trebuie calificat drept măsură de politică monetară, cu condiția ca BCE să se abțină, în contextul aplicării respectivului program, de la orice intervenție directă în programele de asistență financiară convenite în cadrul MES sau al FESF.

–        Caracterul selectiv

152. Cea de a doua caracteristică subliniată de instanța de trimitere și care ar ridica îndoieli cu privire la caracterul monetar al programului TMD este cea referitoare la „caracterul selectiv”, care presupune că o măsură este aplicabilă unui stat sau unui grup de state, însă în niciun caz tuturor statelor din zona euro. Această caracteristică ar fi în dezacord cu practica obișnuită a BCE, care adoptă măsuri care vizează zona euro în ansamblul său, iar nu segmente teritoriale ale economiei. În plus, potrivit BVerfG, caracterul selectiv ar conduce la denaturarea condițiilor de finanțare pe piață, ceea ce ar putea afecta titlurile de stat emise de celelalte state membre.

153. Această obiecție nu pare concludentă, deoarece nu demonstrează că, prin el însuși, caracterul său selectiv transformă programul TMD într-o măsură de politică economică. Pe de o parte, BCE a argumentat în mod convingător că diferențele dintre ratele dobânzilor care pot bloca canalele de transmitere a politicii monetare existau în ceea ce privește titlurile de stat emise de un grup de state. Această circumstanță reprezintă temeiul programului TMD, deoarece, în caz contrar, nu ar fi necesară condiționarea aplicării acestuia de existența unui program de asistență financiară. Prin urmare, caracterul selectiv nu reprezintă decât consecința logică a unui program menit să remedieze blocajul din unele state membre. Faptul că această circumstanță afectează piața sau titlurile de stat ale altor state nu influențează calificarea programului TMD drept măsură de politică monetară, deoarece asigurarea eficacității acestuia s‑ar putea realiza doar orientând respectivul program către titlurile de stat ale statelor afectate.

154. Prin urmare, considerăm că aplicarea selectivă a programului TMD în unul sau mai multe state din zona euro nu afectează caracterul său de măsură de politică monetară în sensul articolului 127 alineatul (1) și al articolului 282 alineatul (2) TFUE.

–        Eludarea

155. În final, BVerfG subliniază că este posibil ca programul TMD să nu respecte obligațiile și condiționările prevăzute de programele de asistență financiară, deoarece cerințele privind achiziția de titluri de stat pe piețele secundare, reglementate de MES și prevăzute la articolele 18 și 14 din Tratatul privind MES, sunt mai stricte decât cele impuse prin programul TMD. Astfel, s-ar permite BCE să achiziționeze titluri de stat în condiții de piață mai favorabile pentru statul vizat, cu nerespectarea condiționărilor prevăzute de MES.

156. Acest argument este dificil de acceptat odată ce am analizat obiecțiile referitoare la condiționalitate și la caracterul paralel, prezentate la punctul anterior. Astfel, odată ce am arătat că autonomia programului TMD în raport cu programele de asistență financiară reprezintă, în condițiile prevăzute, un element care garantează caracterul de politică monetară al măsurii în discuție, este firesc ca BCE să stabilească propriile cerințe privind achiziția de titluri de stat, ca o consecință a acestei garanții.

157. În opinia noastră, problemele care ar putea surveni nu sunt cauzate de faptul abstract că fiecărei instituții i se aplică alte condiții, ci de cerințele specifice stabilite de BCE. Însă, dacă analizăm situația din perspectiva instanței de trimitere, reiese că nesupunerea BCE acelorași cerințe ca cele prevăzute în cazul MES nu conduce, în principiu, la transformarea programului TMD într-o măsură de politică economică.

–        Concluzie intermediară

158. În lumina argumentelor prezentate, considerăm că programul TMD, astfel cum este acesta descris în comunicatul de presă din 6 septembrie 2012, se integrează în politica monetară atribuită BCE în temeiul tratatului și nu constituie o măsură de politică economică, cu condiția ca, pe parcursul punerii în aplicare complete a unui eventual program TMD, BCE să se abțină de la orice intervenție directă în programele de asistență financiară de care depinde respectivul program.

ii)    Controlul de proporționalitate al programului TMD [articolul 5 alineatul (4) TUE]

159. Concluzia anterioară, referitoare la integrarea programului TMD în politica monetară a BCE, nu face nicio referire la proporționalitatea măsurii. În acest sens, mai mulți intervenienți s-au exprimat în favoarea programului, invocând în acest sens controlul de proporționalitate.

160. Exercitarea unei competențe care se recunoaște drept neconvențională trebuie să îndeplinească cel puțin două condiții. În primul rând, respectiva exercitare trebuie, înainte de toate, să nu încalce alte dispoziții de drept primar. Această chestiune va fi analizată odată cu răspunsul la cea de a doua întrebare, referitoare la interdicția privind finanțarea monetară a statelor membre.

161. În al doilea rând, verificarea respectării principiului atribuirii competențelor din perspectiva principiului proporționalității [articolul 5 alineatul (4) TUE] este obligatorie în cazul unei măsuri care se prezintă ca neconvențională și justificată prin circumstanțe excepționale. Dacă Uniunea trebuie să își exercite întotdeauna competențele derivate din principiul atribuirii cu respectarea principiului proporționalității [articolul 5 alineatul (4) TUE], această obligație devine cu atât mai stringentă atunci când este vorba despre competențe exercitate ca urmare a unor circumstanțe excepționale.

162. Acestea fiind spuse, trebuie menționat deja că prezenta cauză ridică o problemă deosebit de dificilă în ceea ce privește aprecierea proporționalității măsurii atacate. Astfel cum am arătat anterior, programul TMD reprezintă o măsură incompletă, nu numai pentru că aprobarea sa formală a fost amânată pentru un moment ulterior și nedeterminat, ci și pentru că, în fiecare caz și în plus față de motivul anterior, aplicarea sa efectivă nu a avut loc. Desigur, ne bazăm pe caracteristicile esențiale ale programului, însă este evident că acestea sunt departe de a satisface gradul de exhaustivitate care corespunde reglementării sale printr-un act juridic. Iar un control de proporționalitate integral nu ar fi posibil decât în contextul existenței unei asemenea reglementări.

163. Prin urmare, controlul realizat în această privință de către Curte trebuie să se concentreze în principal asupra măsurii, astfel cum a fost aceasta anunțată în septembrie 2012, fără a aduce atingere faptului că, având în vedere caracteristicile tehnice menționate de BCE, se impune exprimarea anumitor atenționări cu privire la anumite puncte, în ipoteza în care se va proceda la aplicarea efectivă a programului TMD.

164. Odată făcută această constatare, înainte de a aborda controlul de proporționalitate, vom începe analiza prin evidențierea unei caracteristici fundamentale în opinia noastră: motivarea obligatorie care trebuie să stea la baza programului TMD. În continuare, vom analiza cu atenție caracteristicile tehnice ale programului TMD în lumina celor trei componente ale principiului proporționalității: caracterul adecvat, necesitatea și proporționalitatea în sens strict.

–       Justificarea programului TMD, premisa proporționalității

165. Toate instituțiile Uniunii au obligația de a motiva actele juridice adoptate [articolul 296 alineatul (2) TFUE]. Această obligație se întemeiază pe rațiuni de transparență, dar și de control jurisdicțional: controlul jurisdicțional efectiv este posibil doar prin raportare la motivele pe care se întemeiază o decizie publică. Curtea s-a referit în numeroase rânduri la această dublă valență a obligației de motivare(77), care este aplicabilă de asemenea în ceea ce privește o măsură precum cea atacată în prezenta procedură preliminară.

166. Astfel, în cazul în care BCE pune în aplicare un program precum TMD în conformitate cu principiul proporționalității, va trebui să ofere toate elementele necesare pentru a-și justifica intervenția pe piața secundară a titlurilor de stat. Altfel spus, este esențial ca BCE să înceapă prin a identifica circumstanța excepțională și extraordinară care a determinat-o să adopte o măsură extraordinară precum cea în cauză.

167. În această privință, în primul rând, BCE va trebui să ofere informații exacte care să confirme o alterare semnificativă a circumstanțelor de piață care a determinat o perturbare externă a canalelor de transmitere a politicii monetare. De asemenea, trebuie să dovedească în ce măsură au fost blocate canalele de transmitere, nefiind suficientă o simplă declarație în acest sens. Totodată, BCE trebuie să ofere elemente care să confirme existența unui astfel de blocaj. În sfârșit, aceste motive trebuie comunicate public, asigurându-se confidențialitatea aspectelor esențiale a căror revelare poate compromite eficacitatea programului, însă avându-se în vedere regula generală conform căreia motivarea se va efectua cu deplină transparență.

168. Aceste criterii trebuie respectate cu strictețe de către BCE, ca premisă esențială pentru efectuarea unui control jurisdicțional ulterior.

169. În temeiul constatărilor anterioare, este evident că în comunicatul de presă din 6 septembrie 2012, al cărui scop principal era de a descrie caracteristicile programului TMD, nu există nicio trimitere efectivă la circumstanțe exacte care ar justifica adoptarea unui program precum TMD. Cunoașterea situației de urgență care ar justifica adoptarea programului nu a fost posibilă decât prin intermediul observațiilor introductive ale președintelui BCE, domnul Draghi, din deschiderea conferinței de presă din aceeași zi(78). Astfel, din perspectiva motivării măsurii în forma anunțată, trebuie să avem în vedere informațiile care au fost comunicate la momentul respectiv. Pe de altă parte, BCE a prezentat, în cadrul acestei proceduri, numeroase informații complementare cu privire la situația presantă cu care susține că s-a confruntat, astfel cum am menționat la punctele 115, 116, 117, 134, 135, 136 din aceste concluzii.

170. În definitiv, în sensul controlului de proporționalitate al programului TMD, vom utiliza informațiile furnizate în prezenta procedură, însă avertizând asupra faptului că, în situația punerii în aplicare a programului, atât actul juridic formal, cât și punerea în aplicare a acestuia vor trebui să respecte cerințele privind motivarea, astfel cum le-am descris la punctele 166 și 167 din aceste concluzii.

–       Criteriul caracterului adecvat

171. În ceea ce privește elementele din care este alcătuit principiul proporționalității, în primul rând se impune să analizăm dacă o măsură neconvențională precum programul TMD reprezintă un mijloc corespunzător pentru îndeplinirea obiectivelor de politică monetară stabilite. Prin urmare, trebuie să analizăm dacă măsura este coerentă în raport cu relația cauzală dintre mijloace și obiective(79).

172. Niciunul dintre intervenienții din prezenta procedură nu a negat că anunțul programului TMD a avut ca efect o reducere importantă a ratelor dobânzilor pentru titlurile de stat emise de unele state membre. Această consecință ar confirma deja caracterul adecvat al programului, întrucât dacă simplul anunț privind existența sa a produs un efect aproape imediat pe piețe, s-ar putea anticipa că punerea în aplicare a programului TMD în unul sau mai multe state membre ar avea cel puțin același impact. Este evident că această afirmație este supusă unei serii de condiționări care sunt imposibil de prevăzut la acest moment, dar, ca punct de plecare, efectul anunțului programului TMD oferă un indiciu cu privire la eficacitatea măsurii.

173. Cu toate acestea, este evident că efectele produse de anunțul privind programul TMD nu pot reprezenta singurul criteriu de referință pentru analiza caracterului adecvat al măsurii, deoarece acestea nu sunt decât simple indicii, chiar dacă au o importanță evidentă. Prin urmare, se impune să analizăm în detaliu – recunoscând în același timp o competență extinsă de apreciere în favoarea BCE – dacă elementele componente ale programului TMD sunt adecvate din punct de vedere obiectiv pentru atingerea scopurilor urmărite.

174. Dacă obiectivul imediat urmărit prin programul TMD este de a reduce ratele dobânzilor plătite de anumite state membre pentru titlurile de stat, mijlocul utilizat constă într-o achiziție de titluri de stat emise de anumite state din zona euro în condițiile menționate în comunicatul de presă din 6 septembrie 2012. Este vorba despre o achiziție condiționată de existența unui program de asistență financiară, fie complet, fie preventiv, prin intermediul căruia BCE se limitează la a achiziționa titluri pe perioade mai scurte în ceea ce privește randamentul, în special titluri a căror scadență este cuprinsă între unu și trei ani.

175. Din punct de vedere obiectiv, considerăm că un program precum TMD, care se axează pe achiziția de titluri de stat, este adecvat pentru obținerea unei reduceri a ratelor dobânzilor titlurilor de stat emise de statele afectate. Niciunul dintre intervenienții în această procedură nu a negat acest lucru. Respectiva reducere are ca rezultat restabilirea unei normalități financiare în ceea ce privește statele în cauză și, prin urmare, posibilitatea BCE de a realiza politica monetară în condiții de mai mare certitudine și stabilitate. Această constatare nu presupune că normalitatea financiară menționată nu este supusă riscurilor, aspect pe care îl vom prezenta în continuare. Cu toate acestea, în contextul analizei caracterului adecvat, trebuie examinată coerența logică dintre mijloc și obiectiv, condiție care apreciem că a fost îndeplinită în prezenta cauză.

176. Prin urmare, considerăm că programul TMD, astfel cum a fost anunțat la 6 septembrie 2012, reprezintă o măsură adecvată pentru atingerea obiectivelor urmărite de către BCE.

–       Criteriul necesității

177. Chiar dacă măsură analizată poate fi considerată adecvată, este evident că mijlocul utilizat poate fi excesiv dacă este comparat cu alternativele pe care le-ar fi avut la dispoziție instituția emitentă a actului(80). Din această perspectivă, trebuie să analizăm dacă BCE a adoptat o măsură imperios necesară pentru atingerea obiectivelor stabilite prin programul TMD.

178. În primul rând, faptul că programul TMD este circumscris doar acelor cazuri în care un stat membru a apelat la un program de asistență financiară acreditează ideea că este vorba despre o măsură limitată și specifică anumitor situații determinate. Programul TMD nu reprezintă un mijloc general de intervenție pe piața secundară a titlurilor de stat, aplicabil în orice situație. Chiar și atunci când canalele de transmitere a politicii monetare sunt blocate, programul TMD poate fi activat doar în condițiile în care un stat membru este supus unui program de ajustare macroeconomică sau unui program preventiv derulat în cadrul FESF/MES. Această circumstanță limitează deja în mod considerabil situațiile în care BCE poate acționa pe piața secundară a titlurilor de stat, ceea ce confirmă faptul că ne aflăm în prezența unei măsuri neconvenționale de politică monetară, excepțională în sine și care este specifică unor situații determinate. Faptul că BCE a condiționat activarea programului TMD de aprobarea prealabilă a unui program de asistență financiară confirmă caracterul excepțional al măsurii, însă o subordonează, în mod corect în opinia noastră, unei situații de asemenea excepționale.

179. De asemenea, din dosar rezultă că punerea în aplicare a programului TMD ar avea, prin însăși natura sa, un caracter limitat în timp. Astfel cum a susținut în mod corect Republica Franceză, un program precum TMD nu poate fi decât conjunctural(81). Atât comunicatul de presă, cât și observațiile prezentate de BCE indică faptul că programul ar fi aplicabil doar pe durata necesară pentru revenirea la nivelul obișnuit al pieței a ratelor dobânzilor aplicabile statului sau statelor vizate(82). Misiunea programului TMD nu constă doar în relaxarea condițiilor de finanțare pentru un anumit stat, ci în restabilirea acestor condiții la un nivel care este în conformitate cu realitatea macroeconomică din statul respectiv. Odată atins acest obiectiv și după deblocarea canelelor de transmitere, punerea în aplicare a programului TMD se încheie, dat fiind caracterul strict necesar al măsurii.

180. În plus, într-un context atât de delicat precum cel analizat, orice modificare a circumstanțelor și, prin urmare, a caracterului excepțional al acestora dobândește relevanță în ceea ce privește testul necesității. În acest sens, în opinia noastră, comportamentul BCE din luna septembrie 2012, când aceasta s-a limitat la a anunța caracteristicile tehnice ale programului, corespunde unei analize a evoluției situației de pe piețele financiare, consecventă cerințelor specifice testului necesității.

181. În final, se impune să facem referire la posibilitatea – amintită de BverfG – ca programul TMD să conțină, în contextul unei interpretări conforme, unele caracteristici tehnice diferite față de cele anunțate în comunicatul de presă din 6 septembrie 2012, care ar elimina îndoielile cu privire la validitatea măsurii. Analizarea acestei posibilități trebuie realizată în acest moment, odată cu aplicarea testului necesității, întrucât dacă ar exista măsuri alternative mai puțin restrictive, precum cele la care face referire instanța de trimitere la punctul 100 din ordonanța de trimitere, s-ar confirma faptul că programul TMD este incompatibil cu criteriul respectiv.

182. Cu toate acestea, apreciem că alternativele propuse de instanța de trimitere ar implica riscul compromiterii în mod grav a eficacității programului TMD. Potrivit BCE și Comisiei, trebuie să admitem că o limitare cantitativă ex ante a operațiunilor de achiziție de titluri de stat ar aduce atingere eficacității urmărite prin intervenția pe piața secundară, existând riscul de a da naștere unor tranzacții speculative.

183. În același mod, este posibil ca prin recunoașterea unui rang de creditor privilegiat în favoarea BCE să se aducă atingere poziției celorlalți creditori și, indirect, impactului final asupra valorii titlurilor pe piața secundară. Astfel cum a arătat Comisia, faptul că investitorii sunt atrași de titlurile de stat emise de statul vizat, iar nu invers, ar contribui la creșterea cererii pentru aceste titluri și, în consecință, la reducerea concomitentă a ratei dobânzii. Recunoașterea calității de creditor neprivilegiat a BCE contribuie la asigurarea unei normalizări mai eficiente a prețurilor pe piața secundară, ceea ce, la rândul său, înlesnește garantarea solvabilității pe termen mediu și lung a statelor vizate și, în consecință, reducerea riscurilor pe care le implică.

184. Prin urmare, considerăm că măsurile de precauție adoptate de BCE sunt suficiente pentru a concluziona că programul TMD, astfel cum a fost prezentat în comunicatul de presă menționat, respectă criteriul necesității, indiferent dacă acest aspect se confirmă în cuprinsul actului juridic prin care se aprobă, eventual, programul.

–       Criteriul proporționalității în sens strict

185. În ultimul rând, trebuie să analizăm dacă măsura atacată menține un echilibru just între toate elementele sale componente, astfel încât să nu fie disproporționată.

186. În ceea ce privește analiza criteriului proporționalității în sens strict, acest al treilea element impune un echilibru care, în circumstanțele prezentei cauze, ne obligă să analizăm dacă „avantajele” măsurii atacate depășesc „costurile” sale(83). Este vorba, evident, despre o analiză care impune examinarea tuturor avantajelor și a costurilor, care pot fi redate în următorii termeni: pe de o parte, programul TMD permite BCE ca, într-o situație excepțională, să intervină pentru redobândirea instrumentelor sale de politică monetară și astfel să asigure eficacitatea mandatului său; pe de altă parte, este vorba despre o măsură care expune BCE unui risc financiar, care se adaugă hazardului moral cauzat de modificarea artificială a valorii titlurilor de stat ale statului vizat.

187. Ne permitem să reamintim că prin acest control de proporționalitate, care va fi realizat în prezenta cauză, trebuie să se recunoască o marjă largă de apreciere în favoarea BCE. Aceasta presupune, în special în ceea ce privește al treilea eșalon al controlului de proporționalitate, că echilibrul just pe care BCE este obligată să îl respecte într-o situație precum cea creată prin programul TMD implică o marjă largă de apreciere, atât timp cât nu provoacă un dezechilibru disproporționat.

188. De asemenea, trebuie menționat că proporționalitatea în sens strict a unui program precum TMD ar putea fi analizată în mod definitiv doar după o eventuală activare a programului și în special având în vedere dimensiunile pe care le poate atinge. Analiza prezentată în continuare se întemeiază pe informațiile referitoare la program, incluse în comunicatul de presă.

189. Reclamanții din procedura principală, precum și BVerfG au subliniat că aplicarea programului TMD expune BCE și, în ultimă instanță, contribuabilii din statele membre unui risc excesiv care ar putea conduce inclusiv la insolvabilitatea instituției. Aceasta implică, în mod evident, un cost ridicat și imperios, care poate anula avantajele programului TMD.

190. Astfel cum a detaliat reprezentantul domnului Gauweiler, aplicarea programului TMD ar presupune ca BCE să includă în bilanțul său un număr semnificativ de titluri de valoare cu solvabilitate îndoielnică, iar în caz de neplată, acestea ar conduce la insolvabilitatea BCE. Prin urmare, faptul că programul TMD nu conține nicio limită privind nivelul achiziției de titluri transformă această ipoteză într-un scenariu real, a cărui concretizare ar confirma caracterul disproporționat al măsurii.

191. În acest sens, BCE a precizat, atât în cuprinsul observațiilor sale scrise, cât și în cele orale, că intervențiile sale pe piața secundară a titlurilor de stat ar fi supuse unor limite cantitative, care nu au însă un caracter prealabil sau predeterminat din punct de vedere juridic. Potrivit BCE, programul TMD nu poate fi prezentat ca un canal de achiziție limitată deoarece, în caz contrar, acesta ar facilita un atac speculativ care ar afecta obiectivul programului. În același mod, dacă BCE anunță ex ante volumul exact al achizițiilor, măsura și-ar pierde potențialul. Prin urmare, soluția propusă de BCE constă în a anunța că nu se vor stabili ex ante limite cantitative în ceea ce privește volumul achizițiilor, fără a aduce atingere dreptului instituției de a opera, la nivel intern, cu propriile limite cantitative, a căror valoare nu poate fi divulgată din rațiuni strategice care, în esență, au rolul de a garanta eficacitatea programului TMD.

192. Din perspectiva proporționalității în sens strict, considerăm că inexistența unei limite cantitative ex ante, precum și riscurile asumate de către BCE prin punerea în aplicare a programului TMD nu sunt elemente suficiente per se pentru a concluziona că este vorba despre o măsură disproporționată.

193. Concret, toate tranzacțiile derulate pe o piață financiară presupun un anumit risc, care este asumat de către toți actorii participanți. Randamentele pe care piețele financiare le oferă investitorilor sunt proporționale cu riscurile asumate care depind în general de succesul sau eșecul eventual al investiției. Piața titlurilor de stat, la fel ca orice altă piață financiară, funcționează după aceeași logică. Toți investitorii care participă pe această piață sunt conștienți că succesul investiției poate depinde de factori aleatorii și imprevizibili.

194. Astfel cum se știe, băncile centrale intervin pe piața titlurilor de stat, întrucât operațiunile de achiziție sau contractele de report care au ca obiect titluri de stat fac parte dintre instrumentele de politică monetară, reprezentând mijloace de control al bazei monetare. Prin intervenția pe această piață, băncile centrale își asumă întotdeauna un anumit risc, care a fost de asemenea asumat la momentul deciziei creării BCE de către statele membre.

195. Având în vedere această premisă, obiecțiile privind riscul excesiv asumat de către BCE ar fi întemeiate dacă instituția ar realiza un volum de achiziții care ar conduce în mod inevitabil la o situație de insolvabilitate. Cu toate acestea, pentru motivele prezentate în continuare, nu considerăm că această ipoteză s-ar aplica în cazul programului TMD.

196. Având în vedere modul în care a fost configurat programul TMD, este evident că BCE s-a expus unui risc, însă nu neapărat unui risc de insolvabilitate. Riscul există, fără îndoială, deoarece se vor achiziționa titluri emise de un stat aflat în dificultate financiară, a cărui capacitate de respectare a angajamentelor de plată este compromisă. Este evident că BCE își asumă un risc prin achiziția de titluri emise de un stat aflat într-o astfel de situație, însă apreciem că acestea nu sunt riscuri diferite din punct de vedere calitativ de altele pe care BCE ar putea să și le asume în alte situații specifice activității sale obișnuite.

197. Este unanim acceptat faptul că un stat care se confruntă cu probleme de lichiditate nu va intra, în mod necesar, în incapacitate de plată a datoriei. Un stat se poate confrunta cu probleme temporare de lichiditate și, în același timp, poate fi solvabil. Crizele succesive care au existat în anii ʼ80 și ʼ90 confirmă această realitate(84). Prin urmare, faptul că programul TMD are ca obiect titluri emise de către unul sau mai multe state supuse unui program de asistență financiară nu presupune automat că respectivele state se vor afla în incapacitate totală sau parțială de plată. Faptul că respectivul stat sau respectivele state sunt supuse unei condiționalități menite să îmbunătățească fundamentele macroeconomice, la care se adaugă împrejurarea că aceste state fac parte din piața internă, în cadrul unei uniuni întemeiate pe cooperare și loialitate între membrii săi, poate mai degrabă să confirme că un program de asistență financiară oferă statului vizat un ajutor suficient pentru ca, în viitor, să respecte acordurile la care este parte.

198. În plus, obiectivul mediat al programului TMD, și anume deblocarea mecanismelor de transmisie a politicii monetare, este îndeplinit printr-o reducere a ratelor dobânzilor aferente titlurilor de stat, până la atingerea unor nivele considerate coerente cu piața și cu situația macroeconomică din statul vizat. BCE a declarat în mai multe ocazii că obiectivul programului TMD nu este de a reduce ratele dobânzilor pentru titlurile de stat astfel încât acestea să ajungă la același nivel cu cele aplicabile altor state membre, ci de a le reduce până la nivele considerate coerente cu piața și cu situația macroeconomică, care, la rândul lor, să permită instituției să utilizeze în mod eficient instrumentele sale de politică monetară. Aceasta înseamnă că, tocmai datorită activării programului TMD, este de presupus că statul afectat ar putea emite titluri de stat în condiții mai sustenabile pentru finanțele proprii și care, prin urmare, sporesc posibilitățile de a-și îndeplini obligațiile. Cu alte cuvinte, intervenția BCE ar trebui să contribuie în mod obiectiv la sprijinirea statului în vederea asumării angajamentelor financiare viitoare, reducând astfel riscul asumat de instituție prin activarea programului TMD.

199. În final, existența unor limite cantitative obiective în ceea ce privește volumul de achiziții ar confirma caracterul limitat al riscului. Astfel cum chiar BCE a recunoscut, aceste limite vor exista, nu sunt publice din motive de strategie, însă au rolul de a limita expunerea instituției. În același mod, BCE a admis că, dacă va observa o creștere excesivă a volumului titlurilor de stat emise de un stat membru supus programului TMD, va întrerupe imediat punerea în aplicare a acestuia. Cu alte cuvinte, dacă un stat decide să profite de oportunitatea reprezentată de achiziția de către BCE a titlurilor de stat pe piața secundară, pentru a se îndatora excesiv, chiar și în condiții mai avantajoase decât cele existente înainte de intervenția BCE, instituția nu își va asuma acest risc. Toate acestea ar confirma faptul că, în ipoteza insolvabilității BCE, aplicarea programului TMD ar fi suspendată. Altfel spus, BCE nu își va asuma riscuri care o expun unui scenariu de insolvență.

200. Desigur, aceasta este o analiză care vizează eventualitatea punerii în aplicare a programului TMD, însă considerăm că este esențial, dacă trebuie confirmat caracterul strict proporțional al programului TMD, ca limitarea riscurilor la care face referire BCE să aibă loc în mod efectiv la momentul punerii în aplicare a respectivului program.

201. Acestea fiind spuse, având în vedere argumentele prezentate anterior, considerăm că BCE, prin anunțarea programului TMD, a apreciat în mod corespunzător avantajele și costurile.

–       Concluzie intermediară

202. În rezumat și în lumina argumentelor prezentate la punctele anterioare, programul TMD adoptat de către BCE, astfel cum reiese din caracteristicile tehnice menționate în comunicatul de presă, nu încalcă principiul proporționalității. În aceste condiții, programul TMD poate fi considerat licit, cu condiția ca, dacă se procedează la punerea sa în aplicare, să se îndeplinească în mod strict cerințele privind motivarea și caracterul proporțional.

c)      Răspunsul la prima întrebare preliminară

203. În definitiv și ca răspuns la prima întrebare preliminară formulată de BVerfG, apreciem că programul TMD este compatibil cu articolul 119 și cu articolul 127 alineatele (1) și (2) TFUE, cu condiția ca, în eventualitatea în care programul este pus în aplicare, BCE

–        să se abțină de la orice intervenție directă în cadrul programelor de asistență financiară de care depinde programul TMD;

–        să respecte cu strictețe obligația de motivare și cerințele derivate din principiul proporționalității.

B –    A doua întrebare preliminară: compatibilitatea programului TMD cu articolul 123 alineatul (1) TFUE (interdicția privind finanțarea monetară a statelor din zona euro)

204. Prin intermediul celei de a doua întrebări adresate, BVerfG dorește să afle dacă programul TMD, atunci când oferă BCE posibilitatea de a achiziționa, pe piața secundară, titluri de stat ale statelor membre din zona euro, respectă interdicția prevăzută la articolul 123 alineatul (1) TFUE, în temeiul căruia achiziționarea de titluri de stat direct de la statele membre de către BCE sau de către băncile centrale naționale este interzisă.

205. Potrivit BVerfG, cu toate că programul TMD respectă, din punct de vedere formal, condiția prevăzută expres la articolul 123 alineatul (1) TFUE, care se referă doar la achiziția titlurilor de stat pe piața primară, prin programul menționat s-ar putea eluda această interdicție, întrucât intervențiile BCE pe piața secundară, la fel ca achizițiile pe piața primară, ar constitui o măsură de asistență financiară prin intermediul politicii monetare. În susținerea acestei abordări, BVerfG se referă la diverse caracteristici tehnice ale programului TMD: renunțarea la drepturi, risc de nerambursare, păstrarea titlurilor de stat până la scadență, momentul la care se pot achiziționa titluri și încurajarea achizițiilor pe piața primară. Toate acestea sunt dovezi clare ale efectului eludării interdicției prevăzute la articolul TFUE 123 alineatul (1).

1.      Poziția intervenienților

206. În opinia reclamanților din procedura principală, ale căror argumente coincid în mare măsură, programul TMD încalcă articolul 123 alineatul (1) TFUE. În acest sens, reclamanții își însușesc îndoielile instanței de trimitere cu privire la aspectele specifice ale programului, care ar confirma că programul respectiv eludează interdicția prevăzută la articolul 123 alineatul (1) TFUE.

207. Domnul Huber subliniază în special că prin achiziția de titluri de stat pe piața secundară are loc o eludare a interdicției prevăzute la articolul 123 alineatul (1) TFUE, și anume cea din teza finală a dispoziției. La rândul său, domnul Bandulet face referire la riscul excesiv asumat de BCE prin efectuarea de achiziții precum cele prevăzute în programul TMD, criticând de asemenea colectivizarea pierderilor pe care le-ar implica respectivele achiziții, rezultatul acestor acțiuni fiind incompatibil cu tratatele și cu principiul necoresponsabilității financiare.

208. Domnul von Stein susține de asemenea că există efectul eludării interdicției, atrăgând totodată atenția asupra impactului unei măsuri precum programul TMD pe piața Uniunii. În opinia sa, achiziția masivă de titluri de stat ar denatura concurența în cadrul pieței interne și, de asemenea, ar conduce la încălcarea articolului 51 TFUE și a Protocolului nr. 27 privind piața internă și concurența.

209. Toate statele care au intervenit în prezenta procedură, precum și Comisia și BCE susțin compatibilitatea programului TMD cu articolul 123 alineatul (1) TFUE deoarece, în opinia lor, achiziția de titluri de stat pe piața secundară este expres prevăzută în tratate. Potrivit acestora, articolul 123 alineatul (1) TFUE interzice doar achiziționarea directă a titlurilor de stat emise de un stat membru, în timp ce articolul 18.1 din Protocolul privind SEBC și BCE autorizează BCE și băncile centrale ale statelor membre să desfășoare acest tip de tranzacții.

210. În același timp, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Țărilor de Jos, Republica Polonă și Republica Portugheză, precum și Comisia și BCE susțin că teza finală a articolului 123 alineatul (1) TFUE conține de asemenea o interdicție privind eludarea, cu alte cuvinte interdicția de a efectua tranzacții care au același efect ca achiziția directă de titluri de stat. Această interpretare ar fi confirmată de Regulamentul nr. 3603/93, și anume de al șaptelea considerent al acestuia.

211. Cu toate acestea, mai multe state, precum Republica Polonă, Republica Franceză și Regatul Țărilor de Jos, precum și Comisia apreciază că BCE nu ar comite o astfel de eludare a interdicției prevăzute la articolul 123 alineatul (1) TFUE dacă s-ar garanta că obligațiunea emisă de statul vizat ar atinge prețul pieței. În aceste condiții și sub rezerva ca măsura să urmărească un obiectiv de politică monetară, nu s-ar produce o încălcare a articolului 123 alineatul (1) TFUE.

212. În acest context, statele interveniente, Comisia și BCE resping ipoteza conform căreia caracteristicile prezentate ar presupune incompatibilitatea programului TMD cu articolul 123 alineatul (1) TFUE. Termenii în care sunt prezentate caracteristicile tehnice în comunicatul de presă, precum și proiectele de decizie privind programul TMD, întocmite de BCE, dar care sunt încă în faza de aprobare, confirmă preocuparea deosebită a BCE de a evita o perturbare a pieței contrară articolului 123 alineatul (1) TFUE. Astfel, următoarele elemente sunt evidențiate cu titlu de dovezi privind măsurile de precauție adoptate de către BCE: condiționarea achiziției de titluri de stat de cerințele de politică monetară, lipsa unui anunț preliminar în care să se indice momentul sau volumul achiziției, posibilitatea suspendării sau a limitării achizițiilor în funcție de volumul de titluri emise de statul vizat, refuzul BCE de a accepta restructurări ale datoriei, precum și existența unei „perioade de embargo” între data emiterii și data achiziției de către BCE pe piața secundară.

213. În ultimul rând, Republica Federală Germania solicită Curții să interpreteze articolul 123 alineatul (1) TFUE prin prisma conformității sau, după caz, a compatibilității sale cu identitatea constituțională a statelor membre. După ce subliniază contextul în care este formulată prezenta trimitere preliminară, Republica Federală Germania susține că interpretarea respectivei dispoziții trebuie să respecte de asemenea cerințele constituționale ale statelor membre.

2.      Analiză

214. În termeni similari celor utilizați în cadrul răspunsului oferit la întrebarea anterioară, vom începe prin a situa interdicția prevăzută la articolul 123 alineatul (1) TFUE în contextul mai larg al rolului său în elaborarea uniunii economice și monetare. În continuare, vom aborda problema compatibilității programului TMD cu articolul respectiv, analizând individual fiecare dintre caracteristicile tehnice indicate de instanța de trimitere.

a)      Interdicția privind finanțarea monetară a statelor membre [articolul 123 alineatul (1) TFUE] și achiziția de titluri de stat de către BCE

215. Uniunea economică și monetară pe care o formează în prezent Uniunea Europeană este guvernată de o serie de principii privind atât obiectivele, cât și limitele sale, care formează, în ansamblu, „cadrul constituțional” al acesteia. Având în vedere importanța lor, tratatele consacră în mod expres aceste principii, transformându-le în elemente rigide de care instituțiile și statele membre nu pot dispune, acestea putând fi modificate numai prin intermediul unei proceduri obișnuite de revizuire a tratatelor. Dacă, în ceea ce privește obiectivele, trebuie menționat mandatul privind menținerea stabilității prețurilor și obținerea ulterioară a stabilității financiare [articolul 127 alineatul (1) TFUE și articolul 282 TFUE], limitele cele mai reprezentative sunt interdicția privind salvarea statelor membre (articolul 125 TFUE) și interdicția privind finanțarea monetară a statelor membre (articolul 123 TFUE).

216. În continuare, vom analiza cea de a doua interdicție, dar este evident că, pentru o înțelegere cât mai exactă a acesteia, trebuie cercetată originea sa, sistemul din care face parte și obiectivele care stau la baza ei. În continuare, ne vom concentra pe scurt asupra acestui aspect, făcând apel însă la constatările formulate de Curte și de avocatul general (EU:C:2012:675) în cauza Pringle (EU:C:2012:756) cu privire la articolul 123 TFUE.

217. Lucrările pregătitoare care s-au concretizat în Tratatul de la Maastricht, în care a fost inclus pentru prima dată actualul articol 123 TFUE (la acel moment, articolul 104 din Tratatul de instituire a Comunității Europene), demonstrează că una dintre principalele preocupări ale negociatorilor responsabili cu elaborarea instituțională a uniunii economice și monetare a fost menținerea unei discipline bugetare viabile, care să nu afecteze funcționarea eficientă a monedei unice(85). Existența unor state membre cu conturi publice compromise ar constitui un scenariu care cu greu ar fi compatibil atât cu o creștere stabilă în zona euro, cât și cu instrumentele limitate ale politicii monetare de care ar dispune BCE. Având în vedere transferul competențelor politice de către statele membre din zona euro în favoarea unei instituții comune, însă cu păstrarea atribuțiilor din domeniul economic, era esențial să se asigure mijloacele necesare care să garanteze ținerea riguroasă a contabilității statelor din zona euro(86). Ca urmare a acestei preocupări, au luat naștere normele privind disciplina bugetară, prevăzute la articolul 126 TFUE, în temeiul cărora statele membre se conformează anumitor obiective privind deficitul bugetar, precum și interdicțiilor prevăzute de articolele 125 TFUE și 123 TFUE, prin intermediul cărora se interzice finanțarea statelor membre de către alte state, respectiv de către BCE sau de către băncile centrale ale statelor membre.

218. Prin urmare, articolul 123 TFUE este reflexia unei îngrijorări foarte prezente a celor care au elaborat arhitectura instituțională a uniunii economice și monetare, motiv pentru care s-a dispus introducerea în dreptul primar a unei interdicții stricte a oricărei forme de finanțare a statelor membre, care poate avea ca efect compromiterea obiectivelor privind disciplina fiscală prevăzute în tratate. Una dintre aceste formule interzise este așa-numita „finanțare monetară”, prin intermediul căreia o bancă centrală, instituție care are capacitatea de a emite monedă, achiziționează titluri de stat emise de un stat membru. Este evident că această formă de finanțare poate compromite capacitatea statului de a-și respecta angajamentele financiare pe termen mediu și lung și, în același timp, poate fi o sursă importantă de inflație a prețurilor. În măsura în care o politică economică și monetară comună implică existența unor state cu conturi publice sănătoase și o politică a cărei prioritate este menținerea stabilității prețurilor, este evident că, în astfel de circumstanțe, mecanismul de finanțare monetară compromite grav aceste obiective.

219. Cele menționate anterior ne determină să apreciem că interdicția privind finanțarea monetară contribuie, la nivelul Uniunii, astfel cum a arătat deja Curtea în Hotărârea Pringle, făcând referire la articolul 125 TFUE, „la realizarea unui obiectiv superior, și anume menținerea stabilității financiare a uniunii monetare”(87). În definitiv, interdicția pe care o analizăm dobândește statutul de regulă fundamentală a „cadrului constituțional”, care reglementează uniunea economică și monetară, iar excepțiile de la aceasta trebuie interpretate în mod restrictiv.

220. De asemenea, o interpretare sistematică a articolului 123 TFUE confirmă atât importanța principiului pe care se întemeiază interdicția, cât și caracterul său restrictiv. Contrar articolului 125 TFUE, prin care se interzice statelor membre să „își asume” sau să „răspundă” de angajamentele altor state membre, articolul 123 este redactat în termeni mai restrictivi. Diferența dintre cele două dispoziții a fost evidențiată de Curte în Hotărârea Pringle(88), în cadrul căreia s-a confirmat compatibilitatea cu articolul 125 TFUE a măsurilor care facilitează acordarea de credite între statele membre, operațiune care, dimpotrivă, este interzisă în mod expres de articolul 123 TFUE, care exclude „acordarea de credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit”.

221. Cu toate acestea, interpretarea sistematică a articolului 123 TFUE permite de asemenea o nuanțare importantă a domeniului de aplicare al interdicției. Astfel cum se arată în continuare, este vorba despre tratamentul specific prevăzut pentru operațiunile de achiziție de către BCE și de către băncile centrale ale statelor membre a titlurilor de stat emise de statele membre.

222. Emisiunea de titluri de stat reprezintă una dintre sursele principale de finanțare de care dispune un stat. Oricine achiziționează titlurile de stat emise de un stat membru, prin definiție, îl finanțează, direct sau indirect, sub în considerarea unei contraprestații, care transformă actul juridic într-un fel de împrumut. Proprietarul titlului de stat deține o creanță împotriva statului membru emitent, devenind astfel creditorul acestuia. Statul emite titlul cu o rată a dobânzii determinată inițial, la data emiterii, în funcție de cerere și ofertă. Prin urmare, operațiunea efectuată de cele două părți, statul emitent și cel care achiziționează titlul de stat, reflectă aceeași structură ca în cazul acordării unui credit. Astfel, se justifică faptul că articolul 123 alineatul (1) TFUE conține o teză finală, prin care interzice de asemenea „achiziționarea de titluri de creanță direct de la [statele membre] de către Banca Centrală Europeană sau de către băncile centrale naționale”.

223. Inițial, această teză a fost adăugată în etapa finală a redactării Tratatului de la Maastricht(89), iar includerea sa se înțelege doar prin coroborare cu articolul 18.1 din Statutul SEBC și al BCE. Astfel cum am arătat anterior, această dispoziție din statut acordă BCE și băncilor centrale posibilitatea de a interveni pe piețele financiare, fie prin operațiuni simple de vânzare și cumpărare, fie prin contracte de report, fie prin primirea sau acordarea de împrumuturi de creanțe și instrumente tranzacționabile. Astfel de intervenții sunt fundamentale și, în esență, servesc obiectivului privind controlul de către SEBC al bazei monetare din zona euro, printre ele numărându-se și cele referitoare la achiziția titlurilor de stat pe piața secundară(90).

224. Prin urmare și astfel cum a confirmat BCE în răspunsul la întrebările formulate în cadrul ședinței, teza finală a articolului 123 alineatul (1) TFUE trebuie interpretată prin coroborare cu articolul 18.1 din Statutul SEBC și al BCE, deoarece doar în acest mod s-ar crea un cadru legal pentru o măsură tradițională de politică monetară, constând în achiziția de titluri de stat pe piața secundară. Dacă nu ar exista teza finală a articolului 123 alineatul (1) TFUE, articolul 18.1 din Statutul SEBC și al BCE ar trebui interpretat în sensul că exclude intervențiile privind titlurile de stat pe piața secundară, ceea ce care ar priva Eurosistemul de un instrument esențial pentru administrarea curentă a politicii monetare.

225. Însă, având în vedere cele menționate anterior și importanța articolului 123 TFUE, este evident că nu este suficient ca BCE să se limiteze la a achiziționa titluri de stat pe piața secundară pentru a evita nerespectarea interdicției prevăzute la dispoziția respectivă. Dimpotrivă, în opinia noastră, interpretarea articolului 123 TFUE impune o abordare prin care se acordă o atenție deosebită conținutului material al măsurii. Această abordare, folosită de multe ori de către Curte în interpretarea prevederilor tratatelor, se aplică de asemenea articolului 123 TFUE, astfel cum au arătat toate statele membre interveniente, Comisia și chiar BCE.

226. Această preocupare reiese și din dreptul derivat, mai exact din Regulamentul nr. 3603/93, adoptat anterior înființării BCE, care conține o prevedere expresă cu privire la interdicția eludării mandatului la care se face referire în dispoziția respectivă. Al șaptelea considerent al Regulamentului nr. 3603/93 prevede că statele membre trebuie să ia măsurile adecvate astfel încât, în special, „achizițiile efectuate pe piața secundară [să nu fie utilizate] pentru a ocoli obiectivul articolului respectiv”(91).

227. În definitiv, în opinia noastră, articolul 123 alineatul (1) TFUE nu interzice numai achizițiile directe pe piața primară, ci interzice de asemenea BCE și băncilor centrale naționale să efectueze tranzacții pe piața secundară care ar avea ca efect eludarea interdicției menționate. Altfel spus, prin tratat nu sunt interzise tranzacțiile pe piața secundară, însă se impune BCE ca, atunci când intervine pe această piață, să asigure garanții suficiente care să permită concilierea intervenției sale cu interdicția privind finanțarea monetară.

228. În lumina celor de mai sus, trebuie să se stabilească în prezent dacă programul TMD, prin care BCE intervine pe piața secundară a titlurilor de stat, chiar dacă este în conformitate cu teza finală a articolului 123 alineatul (1) TFUE, poate constitui o măsură care are ca scop eludarea interdicției prevăzute la dispoziția respectivă.

b)      Programul TMD și compatibilitatea acestuia cu interdicția prevăzută la articolul 123 alineatul (1) TFUE

229. Cu titlu preliminar și înainte de a trece la analiza programului TMD din perspectiva specifică a interdicției privind finanțarea monetară a statelor membre, prevăzută la articolul 123 alineatul (1) TFUE, atragem atenția cu privire la faptul că pentru oferirea acestui răspuns se pleacă de la premisa că eventuala punere în aplicare a programului TMD se va efectua cu respectarea strictă a principiului proporționalității, la care ne-am referit în cuprinsul răspunsului propus la prima întrebare. Unele dintre abordările expuse în continuare pot fi considerate pertinente doar în acest context.

230. Astfel cum am arătat, atât BVerfG, cât și reclamanții din procedura principală consideră că programul TMD încalcă articolul 123 alineatul (1) TFUE, întrucât eludează interdicția prevăzută la această dispoziție. În acest scop, instanța de trimitere subliniază o serie de caracteristici tehnice care, în opinia sa, confirmă această concluzie. Pe de altă parte, statele interveniente, Comisia și BCE au combătut această susținere a BVerfG, invocând exact aceleași caracteristici tehnice.

231. Astfel cum vom arăta în continuare, îndoielile BVerfG se întemeiază pe o anumită interpretare a comunicatului de presă din 6 septembrie 2012. BCE a contestat această interpretare și a oferit dovezi în sprijinul argumentelor sale. În opinia sa, caracteristicile tehnice ar avea chiar scopul de a funcționa ca un ansamblu de garanții prin care se urmărește împiedicarea eludării articolului 123 TFUE.

232. În lumina celor de mai sus, în continuare vom analiza individual caracteristicile indicate de instanța de trimitere.

i)      Renunțarea la drepturi și statutul pari passu

233. Renunțarea totală sau parțială la a solicita executarea drepturilor de creanță încorporate în titlurile de stat emise de statul vizat de programul TMD este prima caracteristică a acestui program care, potrivit BVerfG, l-ar putea transforma într-o măsură contrară articolului 123 alineatul (1) TFUE. În opinia instanței de trimitere, precum și a mai multor reclamanți din procedura principală, faptul că BCE și băncile centrale, în calitate de creditori, nu dețin un rang privilegiat (pari passu) și pot fi nevoite să accepte o renunțare totală sau parțială în contextul unui acord de restructurare(92) ar transforma măsura într-o metodă indirectă de finanțare a statului debitor.

234. În opinia noastră, acest argument nu este pe deplin convingător. În primul rând, nu trebuie să ignorăm faptul că riscul pe care îl implică renunțarea parțială sau totală se răsfrânge doar asupra unui scenariu viitor și ipotetic de restructurare a datoriei statului debitor și nu reprezintă un așa-zis element inerent programului TMD. Astfel cum am arătat la punctele 193 și 194 din aceste concluzii, asumarea de riscuri este inerentă activității unei bănci centrale, astfel încât producerea unui eveniment precum cel indicat de instanța de trimitere nu se poate transforma într-o consecință necesară a punerii în aplicare a programului, pornind de la simpla sa posibilitate.

235. Pe de altă parte, BCE a declarat în observațiile sale scrise că instituția va vota întotdeauna împotriva renunțării totale sau parțiale în contextul unei restructurări care face obiectul „CAC”. Cu alte cuvinte, BCE nu va contribui activ la producerea unei restructurări, ci va urmări recuperarea integrală a dreptului de creanță încorporat în titlul de stat. Faptul că BCE acționează cu scopul de a asigura integritatea dreptului confirmă că aceasta nu urmărește să acorde un avantaj financiar statului debitor, ci să asigure îndeplinirea obligației asumate de acesta.

236. În definitiv, trebuie subliniat de asemenea faptul că o achiziție de către BCE, în calitate de creditor neprivilegiat, de titluri de stat emise de un stat membru implică, în mod inevitabil, o anumită perturbare a pieței care, cu toate acestea, pare suportabilă din perspectiva interdicției prevăzute la articolul 123 alineatul (1) TFUE. Pe de altă parte și astfel cum am arătat la punctul 183 din aceste concluzii, achizițiile efectuate în calitate de creditor privilegiat au un efect disuasiv asupra celorlalți investitori, deoarece prin acestea se transmite mesajul că un creditor semnificativ, în acest caz o bancă centrală, are prioritate în ceea ce privește recuperarea creanțelor, această situație afectând implicit cererea de titluri de stat. În opinia noastră, clauzele parri passu pot fi privite ca un mijloc prin care se urmărește limitarea alterării funcționării normale a pieței de către BCE, ceea ce, în cele din urmă, reprezintă o garanție suplimentară privind respectarea articolului 123 alineatul (1) TFUE.

237. Astfel, faptul că, în ipoteza efectuării unei restructurări a datoriei unui stat membru, BCE poate fi nevoită să renunțe total sau parțial la drepturile de creanță încorporate în titlurile de stat, drept urmare a unei eventuale activări a programului TMD, nu echivalează cu o măsură de finanțare monetară contrară articolului 123 alineatul (1) TFUE.

ii)    Riscul de nerambursare

238. BVerfG subliniază de asemenea că o achiziție de titluri de stat cu rating scăzut de credit, previzibil într-o anumită măsură, expune BCE unui risc de nerambursare implicit excesiv și, prin urmare, incompatibil cu articolul 123 alineatul (1) TFUE. Deși instanța de trimitere recunoaște că asumarea de riscuri este inerentă activității unei bănci centrale, în opinia sa, tratatele nu permit asumarea riscului de pierdere a unei sume semnificative.

239. Facem trimitere, încă o dată, la argumentele deja prezentate la punctele 193-199 din aceste concluzii, în cuprinsul cărora ne-am referit în detaliu la asumarea de riscuri de către BCE. În opinia noastră, acest raționament este perfect valabil și în ceea ce privește această chestiune, deoarece, astfel cum s-a arătat atunci, eventualitatea – care, în principiu, nu poate fi exclusă – a apariției unei situații de insolvabilitate a BCE sau de nerambursare a datoriei de către un stat membru nu transformă riscul, din cauza acestei simple împrejurări, într-o certitudine. Faptul că un program de achiziție de titluri de stat expune BCE unui risc reprezintă, cum este de așteptat, un aspect inerent acestui tip de tranzacții, astfel încât ar trebui să se ridice îndoieli privind legalitatea doar atunci când caracteristicile tehnice ale programului sau aplicarea sa efectivă în viitor ar confirma faptul că BCE se confruntă în mod concludent cu scenariul nerambursării.

240. Astfel, caracteristicile tehnice ale programului TMD nu indică faptul că BCE se expune, cu un anumit grad de previzibilitate, unui scenariu precum cel prezentat de BVerfG. Trebuie amintit că obiectivul principal al programului TMD este de a stabiliza ratele dobânzilor pentru anumite titluri de stat, cu scopul final de a recupera instrumentele de politică monetară. Cu toate acestea, scopul imediat, și anume reducerea prețului de finanțare a statului vizat, contribuie tocmai la recuperarea capacității statului respectiv de a-și îndeplini obligațiile pe termen mediu și lung. Contextul adoptării programului TMD este menit să elimine sau cel puțin să reducă în mod considerabil un astfel de risc. Astfel cum am arătat la punctul 198 din aceste concluzii, faptul că operațiunile prezentate în legătură cu programul TMD, privite în ansamblu, confirmă intenția BCE de a preveni sau de a împiedica unele procese mai mult sau mai puțin iraționale care să genereze sau să sporească în mod semnificativ riscurile atestă că o măsură precum cea în litigiu nu implică o eludare a interdicției prevăzute la articolul 123 TFUE.

241. În concluzie, considerăm că s-a arătat că intenția BCE are suficient temei pentru a putea susține că o achiziție de titluri de stat, chiar și cu un rating scăzut de credit, care poate expune BCE unui risc relativ de nerambursare, nu contravine ca atare, în împrejurările descrise, interdicției privind finanțarea monetară prevăzută la articolul 123 alineatul (1) TFUE.

iii) Păstrarea titlurilor de stat până la scadență

242. BVerfG susține de asemenea că păstrarea titlurilor de stat până la scadență poate fi contrară articolului 123 alineatul (1) TFUE, întrucât ar contribui la limitarea ofertei de titluri de stat pe piața secundară, afectând astfel formarea normală a cotațiilor.

243. Într-adevăr, astfel cum susține BVerfG, dacă BCE ar achiziționa titluri de stat cu angajamentul de a le păstra până la scadență, s-ar produce o alterare importantă a pieței secundare a titlurilor de stat. Aceasta s-ar baza pe un investitor, BCE, care deține un portofoliu semnificativ de titluri de stat ce nu ar circula pe piața respectivă, indiferent de evoluția cotațiilor acestora.

244. La rândul său, în replică, BCE a subliniat că în cadrul comunicatului de presă din 6 septembrie 2012 nu s-a susținut în niciun moment că titlurile de stat achiziționate în cadrul programului TMD vor fi păstrate până la scadență(93).

245. În opinia noastră, argumentele invocate de BCE sunt concludente, nu numai pentru că instituția a susținut că intenția sa nu este de a păstra titlurile de stat până la scadență, ci și pentru că astfel s-a procedat și în cazul programelor anterioare în care BCE a intervenit pe piața secundară a titlurilor de stat(94). Este rezonabil să fie așa, întrucât BCE a explicat că intervențiile pe piața secundară trebuie să se caracterizeze printr-un grad considerabil de flexibilitate, care să permită instituției să pună în aplicare programul TMD și, în același timp, să efectueze tranzacții care să nu genereze pierderi și să nu perturbe excesiv piața. Flexibilitatea pe care BCE pretinde că o exercită, astfel cum reiese din proiectul de decizie, este conformă cu necesitățile menționate anterior. De asemenea, faptul că programul TMD se concentrează exclusiv pe tranzacții cu obligațiuni cu scadența cuprinsă între unu și trei ani ar confirma că BCE a luat măsuri de precauție pentru a preîntâmpina atât riscul pierderilor, cât și perturbarea pieței.

246. În final, este evident că programul TMD nu conține, conform datelor existente – nici în comunicatul de presă din 6 septembrie 2012, nici în eventualitatea unei puneri în aplicare a programului –, niciun element care să indice un acord expres privind menținerea titlurilor de stat până la scadență. Astfel, se impune respingerea îndoielilor ridicate de BVerfG în acest sens.

iv)    Momentul achiziției

247. Instanța de trimitere subliniază de asemenea că faptul că BCE achiziționează titluri de stat pe piața secundară pentru o sumă semnificativă și fără o estimare a duratei raportat la momentul emisiunii ar avea un efect similar achiziției directe pe piața primară, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor articolului 123 alineatul (1) TFUE.

248. Trebuie, fără îndoială, să admitem că o achiziție pe piața secundară, efectuată la scurt timp de la momentul emisiunii titlurilor de stat pe piața primară, ar putea estompa diferența dintre cele două piețe, cu toate că, în mod formal, achiziția s-a efectuat pe piața secundară. De fapt, aceasta nu este o situație pur ipotetică, deoarece, astfel cum s-a arătat în observațiile scrise și orale din prezenta procedură, o tranzacție pe piața secundară poate avea loc la doar câteva secunde după achiziționarea directă de la statul emitent.

249. BCE a subliniat că această preocupare din partea BVerfG este neîntemeiată, din moment ce tranzacțiile efectuate în cadrul programului TMD ar face obiectul așa-zisei „perioade de embargo”, în temeiul căreia Eurosistemul nu va efectua nicio operațiune din momentul emisiunii până la expirarea unei perioade determinate, chiar dacă aceasta nu ar fi fost anunțată ex ante. Perioada respectivă ar permite formarea unui preț de piață pentru titlurile de stat aferente. Astfel, BCE nu ar interveni la momentul emisiunii, ci la câteva zile după, când deja s-a format un preț al pieței.

250. În opinia noastră, obiecția formulată de BVerfG este întemeiată în ipoteza în care domnul Bandulet invocă cvasisimultaneitatea. O astfel de practică ar eluda în fapt interdicția prevăzută la articolul 123 alineatul (1) TFUE, opinie împărtășită se pare și de BCE, care a afirmat în mod repetat că nu a efectuat astfel de achiziții în trecut și nu va efectua nici în cadrul programului TMD(95).

251. Cu toate acestea, din comunicatul de presă nu reiese în niciun moment concluzia că se va respecta o anumită „perioadă de embargo”.

252. În opinia noastră, pentru ca un eventual program TMD să respecte pe fond dispozițiile articolului 123 alineatul (1) TFUE, este necesar ca titlurile de stat în cauză să aibă o șansă reală în sensul formării unui preț al pieței, chiar și în circumstanțele deosebite din prezenta cauză, astfel încât să se mențină până la un anumit punct diferența dintre o achiziție de titluri pe piața primară și o achiziție pe piața secundară.

253. Cu toate acestea, în cele din urmă, trebuie subliniat că nu este necesar ca „perioada de embargo” să fie determinată în mod explicit și public în prealabil. Pe de altă parte, astfel cum a explicat în mod corect BCE, este necesar să se evite o perioadă excesiv de scurtă, care ar fi contrară articolului 123 alineatul (1) TFUE, dar și o perioadă prea lungă, care ar provoca o suprapunere cu alte operațiuni în desfășurare, afectând în final eficacitatea programului TMD. Pare admisibil ca BCE să dispună de o marjă largă de apreciere în stabilirea termenelor, cu condiția ca acestea să permită în mod real ca prețul titlurilor să fie în acord cu valoarea de piață.

254. Prin urmare, în opinia noastră, pentru a fi conform cu articolul 123 alineatul (1) TFUE, programul TMD trebuie pus în aplicare astfel încât să fie posibilă formarea unui preț de piață pentru titlurile de stat în cauză.

v)      Încurajarea achiziționării pe piața primară

255. În sfârșit, BVerfG subliniază că anunțul privind punerea în aplicare a programului TMD într-un caz concret va avea ca rezultat stimularea achizițiilor pe piața primară, creând un efect de atracție care ar transforma BCE într-un „creditor de ultim resort”, cu sporirea ulterioară a riscurilor asociate acestei calități.

256. Pe de altă parte, BCE și Comisia atrag atenția asupra faptului că această analiză pornește de la o premisă eronată, întrucât implică existența unui anunț public care este anterior demarării operațiunilor de achiziție de către BCE. Din comunicatul de presă din 6 septembrie 2012 nu reiese că BCE va acționa astfel, ci dimpotrivă, deoarece un anunț anterior și detaliat, în care se precizează momentul exact la care s-ar efectua astfel de achiziții, ar denatura obiectivele programului TMD.

257. Împărtășim opinia BCE și a Comisiei. În cuprinsul comunicatului de presă din 6 septembrie 2012 nu există niciun element care să indice că BCE va prezenta cu titlu preliminar informații detaliate cu privire la caracteristicile programului pe care trebuie să îl pună în aplicare sau cu privire la momentul exact la care va efectua operațiunile. Dimpotrivă, practica anterioară a BCE în contextul unor programe similare, precum și paragraful din proiectul de decizie privind programul TMD referitor la perioadele de embargo arată că instituția va interveni cu prudență deosebită pe piața secundară, cu scopul de a evita comportamente speculative care subminează eficiența programului TMD.

258. Obiecția ridicată de instanța de trimitere ar fi întemeiată dacă BCE ar avea o politică de comunicare publică detaliată, care ar conduce la o denaturare imediată a pieței la un anumit moment și ca urmare a anunțului anterior al BCE. În opinia noastră, BCE nu va adopta o astfel de poziție, fapt confirmat și de practica sa anterioară.

259. Cu toate acestea, în temeiul celor menționate anterior, trebuie reamintit că faptul că punerea în aplicare a programului TMD implică un anumit grad de stimulare a investitorilor în sensul achiziționării titlurilor de stat pe piața primară este o consecință aproape inevitabilă, având în vedere caracteristicile respectivului program. Dacă scopul imediat al programului TMD este de a reduce la nivelul normal ratele dobânzilor aplicate anumitor state membre, în vederea atingerii scopului mediat, și anume deblocarea canalelor de transmitere a politicii monetare, este evident că o astfel de normalizare se bazează pe o cerere mai mare pe piața primară. Prin urmare, stimularea în vederea achiziției este practic inerentă programului TMD.

260. De o importanță fundamentală este conformitatea respectivelor efecte asupra operatorilor economici cu obiectivul pe care programul TMD ar trebui să îl atingă, toate acestea reliefând importanța respectării principiului proporționalității și din perspectiva interdicției în discuție.

261. Având în vedere cele menționate anterior, considerăm că, astfel cum reiese din comunicatul de presă din 6 septembrie 2012, nu există suficiente elemente care să indice faptul că punerea în aplicare a programului TMD va da naștere, drept consecință a activării și a anunțării acestuia, unui stimul disproporționat pentru achiziția de titluri de stat pe piața primară.

3.      Răspunsul la cea de a doua întrebare preliminară

262. În cele din urmă și ca răspuns la a doua întrebare preliminară formulată de BVerfG, apreciem că programul TMD este compatibil cu articolul 123 alineatul (1) TFUE, cu condiția ca, în eventualitatea punerii sale în aplicare, aceasta să se realizeze în circumstanțe temporale care să permită efectiv formarea unui preț de piață al titlurilor de stat.

VII – Concluzie

263. În consecință, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Bundesverfassungsgericht după cum urmează:

„1)      Programul Outright Monetary Transactions (TMD) al Băncii Centrale Europene, anunțat la 6 septembrie 2012, este compatibil cu articolul 119 și cu articolul 127 alineatul (1) și (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu condiția ca, în eventualitatea în care programul este pus în aplicare, Banca Centrală Europeană

–        să se abțină de la orice intervenție directă în cadrul programelor de asistență financiară de care depinde programul TMD;

–        să respecte cu strictețe obligația de motivare și cerințele derivate din principiul proporționalității.

2)      Programul TMD este compatibil cu articolul 123 alineatul (1) TFUE, cu condiția ca, în eventualitatea punerii sale în aplicare, aceasta să se realizeze în circumstanțe temporale care să permită efectiv formarea unui preț de piață al titlurilor de stat.”


1 – Limba originală: spaniola.


2 – Hotărârea 126, 286, paginile 303 și 304.


3 – Textul integral al discursului domnului Draghi era următorul: „Când se vorbește despre fragilitatea monedei euro, despre fragilitatea tot mai mare a monedei euro și chiar despre criza monedei euro, de cele mai multe ori, statele membre sau liderii statelor care nu fac parte din zona euro subestimează valoarea capitalului politic investit în această monedă.


      Prin urmare, în opinia noastră de observatori subiectivi, moneda euro este ireversibilă [...].


      Cu toate acestea, doresc să vă transmit un alt mesaj.


      În cadrul mandatului nostru, BCE este pregătită să facă tot posibilul pentru menținerea euro. Și credeți-mă, va fi suficient.”


      A se vedea textul transcris și complet al intervenției domnului Draghi la: http://www.ecb.europa.eu/press/key/date/2012/html/sp120726.en.html


4 – Punctele 17-32.


5 – BVerfGE, 89, 155 (1992).


6 – 123 BVerfGE 267 (2009).


7 – 2 BvR 2661/06.


8 – Este suficient să cităm, cu titlu de exemplu, argumentele menite să explice de ce noțiunea „identitate constituțională” în sensul dreptului național nu poate coincide cu noțiunea „identitate națională” prevăzută la articolul 4 alineatul (2) TUE (punctul 29 din ordonanța de trimitere).


9 – A se vedea opiniile separate ale magistraților Lübbe-Wolff și Gerhardt cu privire la decizia privind prezenta trimitere preliminară. A se vedea în special argumentele doamnei Lübbe‑Wolff (punctul 28) și ale domnului Gerhardt (punctele 14-18).


10 – Punctul 25 din ordonanța de trimitere.


11 – Punctele 26 și 27 din ordonanța de trimitere.


12 – A se vedea de asemenea în acest sens argumentul de la punctul 11 din opinia separată a doamnei Lübbe-Wolff, citată anterior.


13 – Curtea a statuat în repetate rânduri că trimiterea preliminară nu poate servi drept procedură prin care se emit opinii consultative. Potrivit jurisprudenței, cererea de decizie preliminară nu se formulează cu scopul de a emite opinii consultative cu privire la chestiuni generale sau ipotetice, ci rezultă din necesitatea inerentă de a soluționa în mod eficient un litigiu referitor la dreptul Uniunii (a se vedea printre altele Hotărârea Djabali, C‑314/96, EU:C:1998:104, punctul 19, Hotărârea Alabaster, C‑147/02, EU:C:2004:192, punctul 54, și Hotărârea Åkerberg Fransson, C‑617/10, EU:C:2013:105, punctul 42).


14 – A se vedea printre altele Paul Craig, „The ECJ and ultra vires action: A conceptual analysis”, Common Market Law Review (2011) 48; Kumm, M., „Who Is the Final Arbiter of Constitutionality in Europe?”, Common Market Law Review (1999) 36; Millet, F.‑X., „L’Union européenne et l’identité constitutionnelle des États membres”, LGDJ, París, 2013; Payandeh, M., „Constitutional review of EU law after Honeywell: Contextualizing the relationship between the German Constitutional Court and the EU Court of Justice”, Common Market Law Review (2011) 48.


15 – A se vedea, în plus față de hotărârile BVerfG citate anterior, la notele de subsol 5-7, deciziile Consiliului de Stat din Franța din 27 iulie 2006 și din 9 iunie 2011 (decizia nr. 2006-540 DC și decizia nr. 2011-631), declarația nr. 1/2004 a Curții Constituționale a Spaniei din 13 decembrie 2004, hotărârea nr. 183/1973 și hotărârea nr. 168/1991 ale Curții Constituționale a Italiei, hotărârea Curții Supreme a Danemarcei din 6 aprilie 1998 (I 361/1997), hotărârea Curții Constituționale a Poloniei din 11 mai 2005 (K 18/04) sau hotărârea Curții Supreme a Regatului Unit din 22 ianuarie 2014 ([2014] UKSC 3).


16 – Sunstein, C., One Case at a Time. Judicial Minimalism on the Supreme Court, Ed. Harvard University Press, Cambridge, 2001.


17 – A se vedea, în acest sens, Martinico, G., „Preliminary Reference and Constitutional Courts: are You in the Mood for Dialogue ?”, în Fontanelli, F., Martinico, G., și Carrozza, P., Shaping Rule of Law through Dialogue: International and Supranational Experiences, Ed. Europa Law Publishing, Groningen, 2010, Alonso García, R., Justicia Constitucional y Unión Europea, ediţia a doua, Ed. Thomson-Civitas, Madrid, 2014, Ukrow, J., „Von Luxemburg lernen heißt Integrationsgrenzen bestimmen. Anmerkungen zur Vorlage-Entscheidung des Bundesverfassungsgerichts vom 14. Januar 2014”, Zeitschrift für Europarechtliche Studien, 2014, p. 122, Mayer, F., „Multilevel Constitutional Jurisdiction”, în Bogdandy, A., și Bast, J. (ed.), Principles of European Constitutional Law, ediţia a doua, Ed. Hart-Beck-Nomos, 2010, și Komárek, J., „The Place of Constitutional Courts in the EU”,European Constitutional Law Review (2013) 9.


18 – A se vedea jurisprudența BVerfG citată la punctul 24 din ordonanța de trimitere.


19 – Punctul 33 din ordonanța de trimitere.


20 – Punctul 28 din ordonanța de trimitere și referinţele menționate în cuprinsul acestuia cu privire la „identitatea constituțională”.


21 – Astfel cum se statuează, în mod literal, în Hotărârea Honeywell, menționată anterior, și cum reiterează instanța de trimitere la punctul 24 din ordonanța de trimitere.


22 – Hotărârea Honeywell, citată anterior, punctul 61.


23 – Cu privire la trimiterea preliminară și rolul său în sistemul jurisdicțional al Uniunii, a se vedea Lecourt, R., L’Europe des juges, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2008, și Ruiz‑Jarabo Colomer, La Justicia de la Unión Europea, Ed. Thomson-Civitas, Madrid, 2011.


24 – Punctele 5-12 din observațiile scrise ale guvernului italian.


25 – A se vedea formularea lui Funke, A., „Virtuelle verfassungsgerichtliche Kontrolle von EU-Rechtsakten: der Schlussstein?; Anmerkung zu BVerfGE 126, 286 (Honeywell bzw. Mangold-Urteil EuGH)”, Zeitschrift für Gesetzgebung, 26, nr. 2, 2011, p. 172. A se vedea de asemenea Hobe, S., „Abkehr von Solange? – Die Entscheidungen des Bundesverfassungsgerichts zur Vorratsdatenspeicherung und zu Honeywell”, în Sachs, M., și Siekmann, H., Der grundrechtsgeprägte Verfassungsstaat Festschrift für Klaus Stern zum 80. Geburtstag, Ed. Duncker & Humblot, Berlín, 2012, p. 753.


26 – Punctul 26 din ordonanța de trimitere (a trimiterii preliminare).


27 – Potrivit BVerfG, în „cazurile-limită” de exces de competență din partea Uniunii, este posibil ca perspectivele celor două instanțe să nu fie „complet” armonizate, având în vedere că, pe de o parte, statele membre sunt în mod constant „stăpâne ale tratatului”, iar pe de altă parte, dreptul Uniunii nu se bucură de aceeași poziție (supremaţie sau prioritate de aplicare) ca legislația federală în ceea ce privește landurile (supremație).


28 – Punctul 27 din ordonanța de trimitere.


29 – A se vedea Pizzorusso, Il patrimonio costituzionale europeo, Ed. Il Mulino, Bologna, 2012, capitolele IV și V.


30 – A se vedea Häberle, P., Europäische Verfassungslehre, ediţia a şasea, Ed. Nomos, Baden-Baden, 2009, p. 478 și urm., citat de Vosskuhle, A., „Der Europäische Verfassungsgerichtsverbund”, TranState Working Papers, nr. 16, Staatlichkeit im Wandel – Transformations of the State, Bremen, 2009, p. 22.


31 – A se vedea inițiativa unui grup de 35 de juriști care au propus adoptarea unei modificări a Legii privind BVerfG, ca reacție la lipsa menționării raportului de cooperare în cadrul Hotărârii din 30 iunie 2009. Inițiativă disponibilă la adresa www.europa-union-de/fileadmin/files_eud/Appell_Vorlagepflicht_BVerfG.pdf


32 – A se vedea în acest sens, Streinz, R, „Der Kontrollvorbehalt des BVerfG gegenüber dem EuGH nach dem Lissabon‑Urteil und dem Honeywell-Beschluss”, în Sachs, M., și Siekmann, H., Der grundrechtsgeprägte […], op. cit., p. 978.


33 – Aceasta a fost exprimarea folosită de Republica Federală Germania în observațiile sale scrise și orale, prezentate în această procedură, pentru a sublinia necesitatea interpretării de către Curte a tratatelor astfel încât să se evite un conflict între componentele principale ale ordinii constituționale a statelor membre și dreptul Uniunii.


34 – Caracterul virtual al clauzei privind respectarea identității naționale [articolul 4 alineatul (2) TUE] în contextul unei eventuale trimiteri preliminare formulate de către BVerfG rămâne un subiect deschis (a se vedea Dederer, H.-G., „Die Grenzen des Vorrangs des Unionsrechts”, JuristenZeitung, 7/2014). A se vedea în acest sens sugestia Comisiei referitoare la o extindere prealabilă a criteriului european de control, eventual într-o procedură preliminară ulterioară, pentru ipoteza improbabilă în care BVerfG ar constata caracterul ultra vires al actului Uniunii, în pofida răspunsului Curții, care confirmă legalitatea acestuia (punctul 37 din observațiile Comisiei ).


35 – În acest sens, BVerfG apreciază (punctul 66 din Hotărârea Honeywell) că garantarea principiului integrării ar trebui să conducă la o exercitare a controlului ultra vires, calificată de instanța de trimitere drept „rezervată” („zurückhaltend”). Mai mult, caracterul propriu al metodelor de interpretare ale Curții ar trebui să determine instanța națională să nu le înlocuiască cu propriile sale metode de interpretare. În acest sens, potrivit instanței naționale, ar fi justificată o „așteptare” a Curții privind recunoașterea unui anumit grad de toleranță în cazul unor posibile inadvertențe („Anspruch auf Fehlertoleranz”).


36–      A se vedea printre multe altele Hotărârile CEE în cauzele Cimenteries și alții/Comisia (8/66-11/66, EU:C:1967:7, punctul 91), Sucrimex/Comisia (C‑133/79, EU:C:1980:104, punctele 12-19) și Gauff/Comisia (C‑182/80, C:1982:78, punctul 18).


37–      Hotărârea Friesland Coberco Dairy Foods (C‑11/05, EU:C:2006:312, punctele 38-41).


38 – A se vedea jurisprudența citată la nota de subsol 36.


39–      A se vedea Hotărârile Grimaldi (C‑322/88, EU:C:1989:646, punctele 8 și 9) și Deutsche Shell (C‑188/91, EU:C:1993:24, punctul 18).


40 – C‑22/70, EU:C:1971:32.


41Ibidem, punctul 42.


42Ibidem, punctul 53.


43Ibidem, punctul 54.


44 – C‑366/88. EU:C:1990:348.


45Ibidem, punctul 10.


46 – A se vedea Binder, Alan S., Ehrmann, M., Fratzscher, M., de Hann, J., Jansen, D.‑J., „Central Bank Communication and Monetary Policy. A Survey of Theory and Evidence” și Woodford, Michael, „Fedspeak: Does It Matter How Central Bankers Explain Themselves?”, Universidad de Columbia, aprilie 2013.


47 – În opinia actualului președinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, doamna Yellen, „efectele politicii monetare depind, în mod esențial, de recepționarea de către public a unui mesaj privind tipul de politică desfășurată în următoarele luni și ani”. Discurs la Society of American Business Editors and Writers 50th Anniversary Conference, Washington D.C., disponibil la adresa http://www.federalreserve.gov/newsevents/speech/yellen20130404a.htm


48 – Banca Centrală Europeană, La politique monétaire de la BCE, Frankfurt, 2011, p. 94 și urm.


49 – C‑370/12, EU:C:2012:756.


50 – Articolul 119 alineatul (2) TFUE, articolul 127 alineatul (1) TFUE, articolul 282 alineatul (2) TFUE, precum și articolul 2 și articolul 3 alineatul (3.3) din Statutul SEBC și al BCE.


51 – A se vedea în special Raportul cu privire la uniunea economică și monetară în Comunitatea Europeană, mai cunoscut sub denumirea Raportul Delors, din 17 aprilie 1989, cu precădere punctul 32.


52 – A se vedea printre altele Dyson, K., și Featherstone, K., The Road to Maastricht. Negotiating Economic and Monetary Union, Ed. Oxford University Press, Oxford, 1999, p. 378 și urm.; Ungerer, H., A Concise History of European Monetary Integration. From EPU to EMU, Ed. Quorum Books, Westport-Londra, 1997, p. 209 și urm., și Viebig, J., Der Vertrag von Maastricht. Die Positionen Deutschlands und Frankreichs zur Europäischen Wirtschafts- und Währungsunion, Ed. Schäffer‑Poeschel, 1999, p. 150 și urm.


53 – Articolul 282 alineatul (3) TFUE: „Banca Centrală Europeană are personalitate juridică. Aceasta este singura abilitată să autorizeze emisiunea de monedă euro. Aceasta este independentă în exercitarea competențelor și în administrarea finanțelor sale. Instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și guvernele statelor membre respectă această independență.”


54 – De Grauwe, P., Economics of Monetary Union, ediţia a zecea, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2014, p. 156-159.


55 – A se vedea Sparve, R., „Central Bank Independence under European Union and other international standards” în Legal Aspects of the European System of Central Banks. Liber Amicorum Paolo Zamboni Garavelli, Ed. ECB, Frankfurt pe Main, 2005.


56Ibidem.


57 – În ceea ce privește autonomia BCE și limitele acesteia, a se vedea în special Zilioli, C., și Selmayr, M., „The European Central Bank: An Independent Specialized Organization of Community Law”, Common Market Law Review, nr. 37, 3, 2000, p. 591 și urm., Dernedde, I., Autonomie der Europäische Zentralbank. Im Spannungsfeld zwischen demokratischer Legitimation der Europäischen Union und Währungsstabilität, Ed. Dr. Kovac, Hamburg, 2002, și, din perspectivă comparată, Amtenbrink, F., The Democratic Accountability of Central Banks. A Comparative Study of the European Central Bank, Ed. Hart, Oxford-Portland, 1999.


58 – A se vedea, chiar dacă este vorba despre alte domenii decât cel al politicii monetare, Hotărârile Sison/Consiliul (C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctele 32-34), Arcelor Atlantique et Lorraine și alții (C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 57) și Vodafone și alții (C‑58/08, EU:C:2010:321, punctul 52).


59 – În acest sens, a se vedea Louis, J.‑V., L’Union européenne et sa monnaie, Commentaire J. Mégret, ediţia a treia, Ed. Université de l’Université de Bruxelles, Bruxelles, 2009, p. 211, Craig, P., „EMU, the European Central Bank and Judicial Review” în Beaumont, P., și Walker, N. (ed.), Legal Framework of the Single European Currency, Ed. Hart, Oxford‑Portland, 1999, p. 97-114, și Malatesta, A., La Banca Centrale Europea, Ed. Giuffrè, Milano, 2003, p. 183 și urm.


60 – „Procesul prin care deciziile privind politica monetară afectează economia, în general, și nivelul prețurilor, în special, este cunoscut sub numele de mecanism de transmisie a politicii monetare.”, La politique monétaire de la BCE, Ed. BCE, Frankfurt pe Main, 2011, p. 62. A se vedea în acest sens Angeloni, I., Kashyap, A., și Mojon, B. (ed.), Monetary Policy Transmission in the Euro Area, Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2003, și Suardi, M., „Monetary Policy Transmission in EMU”, în Buti, M., și Sapir, A., EMU and Economic Policy in Europe. The Challenge of the Early Years, Ed. E. Elgar, Cheltenham-Northampton, 2002.


61 –      „Transmiterea impulsurilor politicii monetare către sectorul economiei reale este asociată unor mecanisme și acțiuni ale agenților economici în diferite stadii ale procesului. În consecință, în general, măsurile de politică monetară au nevoie de un timp considerabil pentru a produce efecte asupra evoluției prețurilor. În plus, amploarea și intensitatea diferitor efecte pot varia în funcție de starea economiei, ceea ce determină ca impactul exact să fie greu de apreciat. În ansamblu, băncile centrale se confruntă, de regulă, cu întârzieri mari, variabile și incerte în ceea ce privește punerea în aplicare a politicii monetare”, La politique monétaire de la BCE, Ed. BCE, Frankfurt pe Main, 2011, p.  62 și 63. A se vedea de asemenea Angeloni, I., Kashyap, A., și Mojon, B. (ed.), op. cit.


62 – A se vedea în acest sens Cour-Thimann, P., și Winkler, B., „The ECB’s Non‑Standard Monetary Policy Measures. The Role of Institutional Factors and Financial Structure”, Oxford Review of Economic Policy, 2012, 28, p. 72 și urm.


63 – A se vedea analiza comparată efectuată de Lenza, M., Pill, H., și Reichlin, L., „Monetary Policy in Exceptional Times”, Economic Policy, 2010, p. 62, și García-Andrade, J., „El Sistema Monetario en una Unión Europea de Derecho”, Salvador Armendáriz, M.‑A. (ed.), Regulación bancaria: transformaciones y Estado de Derecho, Ed. Aranzadi, Cizur Menor, 2014.


64 – BCE a folosit diferite măsuri neconvenționale în trecut, precum furnizarea de lichiditate cu dobândă fixă și atribuire completă, extinderea listei activelor eligibile oferite ca garanție, furnizarea de lichiditate pe termen mai lung sau achiziționarea de diverse titluri privind anumite acțiuni. În ceea ce privește aceste măsuri, a se vedea Hinarejos, A., The Euro Area Crisis in Constitutional Perspective, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2014, capitolul 3, punctul 3.1.


65 – Hotărârea Pringle (EU:C:2012:756, punctul 55).


66 – Hotărârea Pringle (EU:C:2012:756, punctul 56) și Luarea de poziţie prezentată de avocatul general Kokott în respectiva cauză (EU:C:2012:675, punctul 85).


67 – Luarea de poziţie a avocatului general Kokott prezentată în cauza Pringle (EU:C:2012:675, punctele 142 și 143).


68 – Hotărârea Pringle (EU:C:2012:756, punctul 135), în care se statuează că „respectarea unei [astfel de] discipline [bugetare] contribuie la scara Uniunii la realizarea unui obiectiv superior, și anume menținerea stabilității financiare”.


69 – Astfel cum arată Comisia în observațiile sale scrise, Buletinele lunare ale BCE aferente lunilor septembrie și octombrie 2012 confirmă, în mod repetat, faptul că scopul ultim al programului TMD este recuperarea canalelor de transmitere a politicii monetare.


70 – În ceea ce îl priveşte, în măsura în care condiţiile la care este supusă achiziţia de titluri de stat pot să nu coincidă cu cele stabilite de FESF/MES, programul ar opera ca o şansă de „salvare paralelă”. Prin urmare, considerăm că este vorba despre două îndoieli care pot fi analizate împreună.


71 – Potrivit Krugman și Wells, expresia „hazard moral” se referă la modul în care indivizii, atunci când iau decizii importante, își asumă riscuri mai mari în situația în care posibilele consecințe negative ale acțiunilor lor nu sunt asumate de ei înșiși, ci de un terț. A se vedea în acest sens și mai detaliat Krugman, P., și Wells, R., Microeconomics, ediţia a treia, Ed. Worth Publishers, 2012.


72 – A se vedea în special articolul 4 alineatul (4), articolul 5 alineatul (3) și alineatul (5) litera (g), articolul 6 alineatul (2); articolul 13 alineatele (1), (3) și (7) și articolul 14 alineatul (6) din Tratatul privind instituirea Mecanismului european de stabilitate (MES).


73 – Cu privire la rolul instituțional al BCE în programele de salvare, a se vedea Beukers, T., „The new ECB and its relationship with the eurozone Member States: Between central bank independence and central bank intervention”, (2013) 50 Common Market Law Review, nr. 6, p. 1588 și urm.


74 – A se vedea în special articolul 13 alineatele (3) și (7) din Tratatul MES.


75 – A se vedea cu titlu de exemplu condițiile generale ale acordurilor de asistență financiară, aprobate de Consiliul de Administrație al MES la 22 noiembrie 2012 (disponibile pe site-ul www.esm.europa.eu), care confirmă rolul BCE în supravegherea programelor de asistență financiară (a se vedea în concret articolele 3.3.2, 3.4.2, 5.3.4, 5.12.1, 6.2.6, 9.6, 9.8.2 și 12.2)


76 – De fapt, modul de redactare a Tratatului MES ar permite o intervenție de acest tip. Expresia „în colaborare cu”, utilizată în Tratatul MES la articolele 13 și 14, ar permite BCE să întreprindă o gamă largă de acțiuni în cadrul unui program de asistență financiară, inclusiv acțiuni „pasive”, precum cele propuse aici.


77 – Conform jurisprudenței Curții, obligația de motivare prevăzută în tratat „nu urmărește doar un obiectiv formal, ci este menită să permită părților să își apere drepturile, Curții să exercite controlul propriu, iar statelor membre, precum și oricărui cetățean interesat, să cunoască împrejurările în care [instituția] a aplicat tratatul”. A se vedea printre altele Hotărârile Germania/Comisia (C‑24/62, EU:C:1963:14, punctul 143) și DIR International Film și alții/Comisia (C‑164/98 P, EU:C:2000:48, punctul 33).


78 – Declarațiile președintelui BCE, domnul Draghi, în conferința de presă din 6 septembrie 2012, disponibile la pagina http://www.ecb.europa.eu/press/pressconf/2012/html/is120906.en.html.


79 – A se vedea în acest sens Hotărârile National Panasonic/Comisia (C‑136/79, EU:C:1980:169, punctele 28-30) și Roquette Frères (C‑94/00, EU:C:2002:603, punctul 77).


80 – A se vedea printre altele Hotărârile Fedesa și alții (C‑331/88, EU:C:1990:391, punctul 13) și Țările de Jos/Comisia (C‑180/00, EU:C:2005:451, punctul 103).


81 – Observațiile scrise ale Republicii Franceze, cu privire la caracterul „ciblée et provisoire” al programului TMD (punctul 40).


82 – În comunicatul de presă din 6 septembrie 2012, în plus față de referirea la condiționalitatea privind programele de asistență financiară drept „condiție necesară”, se arată că suspendarea programului TMD se va efectua prin intermediul unei decizii „discreționare” a Consiliului guvernatorilor, „în conformitate cu mandatul său de politică monetară”.


83 – A se vedea Tridimas, T., The General Principles of EU Law, ediţia a doua, 2010, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2010, capitolul 3.


84 – A se vedea în acest sens Sunkel, O., și Griffith‑Jones, S., Debt and Development Crises in Latin America: The End of An Illusion, Ed. Oxford University Press, Oxford, 1989.


85 – A se vedea Raportul Delors, citat la nota de subsol 51, în special punctul 30.


86 –      A se vedea Siekmann, H., „Law and Economics of Monetary Union”, în Eger, T., și Schäfer, H.‑B., Research Handbook on the Economics of European Union Law, Ed. E. Elgar, Cheltenham‑Northampton, 2012, p. 370 și urm.


87 – Hotărârea Pringle (EU:C:2012:756, punctul 135).


88Ibidem, punctul 132.


89 – A se compara formularea inițială propusă în articolul 104 A alineatul (1) litera (a) din proiectul de tratat de revizuire a Tratatului de instituire a Comunității Economice Europene, cu scopul de a crea o uniune economică și monetară, Buletinul Comunităților Europene, nr. 2/91, cu formularea finală a aceluiași articol, care coincide cu actualul articol 123 TFUE. Cu privire la negocierile care au condus la actuala formă a articolului 123 TFUE, a se vedea Conthe, M., „El Tratado de la Unión Europea: la Unión Económica y Monetaria”, în VVAA, España y el Tratado de la Unión Europea. Una aproximación al Tratado elaborada por el equipo negociador en las Conferencias Intergubernamentales sobre la Unión Política y la Unión Económica y Monetaria, Ed. Colex, 1994, p. 295-297.


90 – Cu privire la operațiunile de open market, prevăzute la articolul 18.1 din statut, a se vedea Orientările BCE din 20 septembrie 2011 privind instrumentele și procedurile de politică monetară ale Eurosistemului, în versiunea reformată (BCE/20011/4).


91 – Articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 3603/93 adaugă, la punctul (ii), că „alte tipuri de creditare” înseamnă de asemenea „orice finanțare acordată sectorului public pentru stingerea obligațiilor sale față de terți”.


92 – În temeiul clauzelor convenționale aplicabile în cazurile de restructurare (Collective Action Clauses, „CAC”), restructurarea este condiționată de o regulă de majoritate a creditorilor .Cu privire la clauzele CAC și la rolul BCE, a se vedea Hofmann, C., „Enfranchisement and Disenfranchisement in Collective Action Clauses”, în Bauer, K.‑A., Cahn, A. și Kenadjian, S. (eds.), Collective Action Clauses and the Reestructuring of Sovereign Debt, Institute for Law and Finance Series, Ed. De Gruyter, 2013, p. 56 și urm.


93 – Nu numai că nu există o obligație de a păstra titlurile până la scadență, ci, potrivit BCE, proiectul de decizie privind TMD stabileşte în mod expres vânzarea titlurilor de către BCE la o dată anterioară.


94 – Astfel cum observă BCE, acesta ar fi cazul programului pentru piețele de capital (Securities Market Programme, denumit în continuare „SMP”), în cadrul căruia titlurile nu trebuie neapărat păstrate până la scadență.


95 – Astfel cum arată BCE în observațiile sale scrise, programul SMP, derulat anterior programului TMD, prevedea de asemenea o perioadă de embargo.