HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua)
22 februarie 2024(*)
„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Articolul 7 punctul 2 – Competențe speciale în materie delictuală sau cvasidelictuală – Locul materializării prejudiciului – Folosire pe un vehicul a unui dispozitiv de manipulare care reduce eficiența sistemelor de control al emisiilor – Contract de vânzare a acestui vehicul încheiat într‑un alt stat membru decât statul de reședință al cumpărătorului și al sediului constructorului – Predare a vehiculului menționat și utilizare a acestuia din urmă conform destinației sale în statul membru de reședință al cumpărătorului”
În cauza C‑81/23,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), prin decizia din 15 decembrie 2022, primită de Curte la 15 februarie 2023, în procedura
MA
împotriva
FCA Italy SpA,
FPT Industrial SpA,
CURTEA (Camera a noua),
compusă din doamna O. Spineanu‑Matei (raportoare), președintă de cameră, domnul J.‑C. Bonichot și doamna L. S. Rossi, judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru MA, de M. Poduschka, Rechtsanwalt;
– pentru FPT Industrial SpA, de A. Wittwer, Rechtsanwalt;
– pentru Comisia Europeană, de S. Noë și L. Wildpanner, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între MA, un rezident austriac, pe de o parte, și FCA Italy SpA și FPT Industrial SpA, două societăți italiene, pe de altă parte, în legătură cu răspunderea acestora din urmă pentru prejudiciul rezultat din încorporarea unui dispozitiv de manipulare ce reduce eficiența sistemelor de control al emisiilor într‑un vehicul cumpărat de MA.
Cadrul juridic
Regulamentul nr. 1215/2012
3 Considerentele (15) și (16) ale Regulamentului nr. 1215/2012 sunt redactate după cum urmează:
„(15) Normele de competență ar trebui să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului. Astfel, competența ar trebui să fie întotdeauna determinată pe baza acestui criteriu, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt punct de legătură. […]
(16) În afară de instanța domiciliului pârâtului, ar trebui să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și acțiune sau în scopul bunei administrări a justiției. Existența unei legături strânse ar trebui să asigure securitatea juridică și să evite posibilitatea de a se introduce o acțiune împotriva pârâtului în fața unei instanțe dintr‑un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de către acesta. Acest lucru este important în special în litigiile privind obligații necontractuale care rezultă din încălcări ale intimității și ale drepturilor legate de personalitatea sa, inclusiv privind calomnia.”
4 Capitolul II din Regulamentul nr.°1215/2012, intitulat „Competența”, cuprinde printre altele secțiunea 1, intitulată „Dispoziții generale”, și secțiunea 2, intitulată „Competențe speciale”. Articolul 4 alineatul (1) din acest regulament, care figurează în această secțiune 1, prevede:
„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru.”
5 Articolul 7 din Regulamentul nr. 1215/2012, care figurează în secțiunea 2 din capitolul II din acesta, are următorul cuprins:
„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:
[…]
2. în materie delictuală și cvasidelictuală, în fața instanțelor de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă;
[…]”
Regulamentul (CE) nr. 715/2007
6 Potrivit articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO 2007, L 171, p. 1):
„Folosirea dispozitivelor de manipulare care reduc eficiența sistemelor de control al emisiilor este interzisă. […]”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
7 Prin contractul de vânzare din 14 martie 2019, MA, cu domiciliul în Krems an der Donau (Austria), a cumpărat, împreună cu soția sa, o autorulotă de la un vânzător de automobile stabilit în Germania. Predarea vehiculului către dobânditori a avut loc prin intermediul depozitului de livrare al vânzătorului, situat în Salzburg (Austria).
8 FCA Italy și FPT Industrial, două societăți cu sediul în Italia, sunt constructorul acestui vehicul și, respectiv, fabricantul motorului acestuia.
9 Apreciind că motorul vehiculului menționat era echipat în mod ilegal cu un dispozitiv de manipulare ce reduce eficiența sistemelor de control al emisiilor, în sensul articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007, MA a sesizat Landesgericht Salzburg (Tribunalul Regional din Salzburg, Austria) cu o acțiune în răspundere delictuală împotriva FCA Italy și a FPT Industrial. În opinia lui MA, această instanță avea competență internațională în temeiul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 pentru a soluționa această acțiune întrucât fapta prejudiciabilă s‑a produs în Salzburg, locul unde vânzarea s‑ar fi finalizat odată cu predarea bunului.
10 FPT Industrial a invocat o excepție de necompetență a acestei instanțe pentru motivul că din Hotărârea din 9 iulie 2020, Verein für Konsumenteninformation (C‑343/19, denumită în continuare „Hotărârea VKI”, EU:C:2020:534), ar reieși că, într‑o asemenea situație, locul unde se consideră că s‑a produs fapta prejudiciabilă, în sensul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, s‑ar situa în statul membru în care vehiculul a fost achiziționat de la vânzător. Or, potrivit FPT Industrial, achiziționarea autorulotei de către MA a avut loc în Germania, unde contractul de vânzare a fost semnat între părți. Ar rezulta de aici că locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă s‑ar situa în Germania, astfel încât instanțele germane ar fi competente să soluționeze cauza.
11 Prin ordonanța din 31 mai 2022, Landesgericht Salzburg (Tribunalul Regional din Salzburg) a respins această excepție, considerând că, astfel cum susținea MA, prejudiciul suferit de acesta din urmă nu s‑a materializat decât la momentul predării vehiculului în Austria.
12 Prin ordonanța din 3 octombrie 2022, Oberlandesgericht Linz (Tribunalul Regional Superior din Linz, Austria) a admis apelul declarat de FPT Industrial pentru motivul că instanța de prim grad de jurisdicție nu avea competența internațională să soluționeze cauza întrucât locul achiziționării vehiculului corespundea locului încheierii contractului de vânzare, care ar fi actul determinant pentru obligațiile reciproce ale părților.
13 Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), care este instanța de trimitere, a fost sesizată cu un recurs împotriva acestei ordonanțe.
14 Instanța de trimitere arată că, spre deosebire de situațiile în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea VKI, în speță, locul încheierii contractului de vânzare și locul predării vehiculului cumpărătorului nu coincid.
15 Instanța menționată precizează că, în dreptul austriac, dobândirea unui drept de proprietate asupra unui bun mobil se compune din actul obligațional (titulus) și din actul de dispoziție (modus), acesta din urmă intervenind numai la momentul și la locul predării acestui bun. Cu toate acestea, aplicarea dreptului național în vederea interpretării noțiunii de „locul unde s‑a produs […] fapta prejudiciabilă”, în sensul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, ar conduce la soluții divergente și ar fi astfel contrară caracterului autonom pe care această noțiune îl are în dreptul Uniunii.
16 Pe de o parte, instanța de trimitere observă că, în cazul în care locul încheierii contractului de vânzare ar trebui considerat determinant în vederea aplicării normelor de competență internațională, acest lucru ar contraveni cerinței legăturii strânse de proximitate dintre instanța sesizată și acțiune pe care se întemeiază aplicarea articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 întrucât litigiul principal nu ar prezenta o legătură semnificativă cu locul încheierii contractului, care se situează în Germania.
17 Pe de altă parte, potrivit acestei instanțe, deși în Hotărârea VKI Curtea a reținut criteriul „achiziționării” vehiculului pentru a determina locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă, punctele 30-35 din această hotărâre ar indica un alt criteriu de legătură important, Curtea considerând că un prejudiciu care constă într‑o pierdere de valoare ce rezultă din achiziționarea unui vehicul afectat de un viciu reprezintă un prejudiciu inițial care nu este pur patrimonial și care nu se materializează decât la achiziționarea bunului afectat de acest viciu de la vânzător.
18 S‑ar putea, așadar, deduce din hotărârea menționată că locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă ar fi, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, locul unde viciul bunului și‑a manifestat efectele. Or, potrivit instanței menționate, în măsura în care un vehicul afectat de un viciu face obiectul unei utilizări conforme cu destinația sa în statul membru de domiciliu al reclamantului, competența internațională de a soluționa o acțiune în răspundere delictuală ar reveni instanțelor din acest stat. O asemenea concluzie ar fi totodată compatibilă cu principiile enunțate în jurisprudența Curții referitoare la articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012.
19 Într‑adevăr, dacă, pentru stabilirea locului unde s‑a produs fapta prejudiciabilă, în scopul aplicării acestei dispoziții, ar trebui avut în vedere locul materializării prejudiciului, din această jurisprudență ar reieși că factori specifici ar putea justifica situarea de la bun început a acestui loc în statul membru în care se află domiciliul reclamantului, conducând astfel la un forum actoris. Aceasta ar fi situația în special în materie de acțiuni întemeiate pe încălcarea unei obligații de întocmire a unui prospect, pe încălcarea unei obligații legale de informare în statul membru de domiciliu al reclamantului sau pe un prejudiciu legat de administrarea unor conturi de investiții. Instanța de trimitere ridică, așadar, problema dacă, în același temei, locul unde își manifestă efectele un viciu care afectează funcționarea corectă a unui bun ar putea fi de asemenea considerat ca fiind locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă.
20 În aceste condiții, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 7 punctul 2 din [Regulamentul nr. 1215/2012] trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei acțiuni în despăgubire în materie delictuală împotriva producătorului, cu domiciliul în statul membru A (în speță Republica Italia), al unui motor diesel prevăzut cu un dispozitiv de manipulare interzis în sensul articolului 5 punctul 2 din [Regulamentul nr. 715/2007] privind omologarea de tip, locul materializării prejudiciului este, în situația în care vehiculul a fost cumpărat de reclamantul cu domiciliul în statul membru B (în speță Republica Austria) de la un terț cu domiciliul în statul membru C (în speță Republica Federală Germania):
a) locul încheierii contractului;
b) locul predării vehiculului
sau
c) locul materializării viciului generator de prejudicii al bunului și deci locul în care vehiculul este folosit conform destinației sale?”
Cu privire la întrebarea preliminară
21 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că, atunci când un vehicul, despre care se pretinde că este echipat de constructorul său, într‑un prim stat membru, cu un dispozitiv ilegal de manipulare prin care se reduce eficiența sistemelor de control al emisiilor, a făcut obiectul unui contract de vânzare încheiat într‑un al doilea stat membru și a fost predat dobânditorului într‑un al treilea stat membru, în care a fost utilizat conform destinației sale, locul materializării prejudiciului, în sensul acestei dispoziții, se situează la locul încheierii acestui contract, la locul predării acestui vehicul sau la locul utilizării sale.
22 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în măsura în care Regulamentul nr. 1215/2012 a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74), care a înlocuit el însuși Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3), astfel cum a fost modificată prin convențiile succesive referitoare la aderarea noilor state membre la această convenție, interpretarea dată de Curte dispozițiilor acestor din urmă instrumente juridice rămâne valabilă și pentru interpretarea Regulamentului nr. 1215/2012 atunci când dispozițiile respective pot fi calificate ca „echivalente”. Or, acesta este cazul articolului 5 punctul 3 din convenția menționată și din Regulamentul nr. 44/2001, pe de o parte, și al articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, pe de altă parte (Hotărârea VKI, punctul 22 și jurisprudența citată).
23 Pentru a răspunde la întrebarea adresată de instanța de trimitere, trebuie amintit, pe de o parte, că, potrivit unei jurisprudențe constante, norma de competență specială prevăzută la articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, care permite reclamantului, prin derogare de la norma generală de competență a instanțelor de la domiciliul pârâtului înscrisă la articolul 4 din acest regulament, să își formuleze acțiunea în materie delictuală sau cvasidelictuală în fața instanței de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă, trebuie interpretată în mod autonom și strict (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 martie 2022, BMA Nederland, C‑498/20, EU:C:2022:173, punctul 28 și jurisprudența citată).
24 Această normă specială de competență se întemeiază pe existența unei legături deosebit de strânse între litigiu și instanțele de la locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă, care justifică atribuirea competenței în favoarea acestora din urmă pentru motive legate de buna administrare a justiției și de organizarea utilă a procesului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 martie 2022, BMA Nederland, C‑498/20, EU:C:2022:173, punctul 29 și jurisprudența citată).
25 Astfel, în materie delictuală și cvasidelictuală, instanța de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă este în mod obișnuit în situația cea mai adecvată să se pronunțe asupra cauzei, în special din motive legate de proximitatea față de litigiu și de facilitatea administrării probelor (Hotărârea din 10 martie 2022, BMA Nederland, C‑498/20, EU:C:2022:173, punctul 30 și jurisprudența citată).
26 Pe de altă parte, trebuie amintit că noțiunea de „locul unde s‑a produs […] fapta prejudiciabilă” vizează atât locul materializării prejudiciului, cât și locul unde s‑a produs evenimentul cauzator al acestui prejudiciu, astfel încât pârâtul poate fi acționat în justiție, la alegerea reclamantului, în fața instanței de la unul dintre cele două locuri (Hotărârea VKI, punctul 23 și jurisprudența citată).
27 În speță, părțile din litigiul principal nu sunt de acord în ceea ce privește stabilirea locului unde s‑a produs prejudiciul.
28 În această privință, în primul rând, Curtea a statuat deja că trebuie să se facă distincție între, pe de o parte, prejudiciul inițial, care decurge direct din evenimentul cauzator, al cărui loc de survenire ar putea justifica competența instanței de la acest loc în temeiul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, și, pe de altă parte, consecințele prejudiciabile ulterioare care nu pot sta la baza unei atribuiri de competență în temeiul acestei dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Tibor‑Trans, C‑451/18, EU:C:2019:635, punctul 27 și jurisprudența citată).
29 Curtea a statuat astfel că un prejudiciu care nu este decât consecința indirectă a prejudiciului suferit inițial de alte persoane care au fost în mod direct victime ale prejudiciului materializat în alt loc decât cel în care victima indirectă a suferit ulterior prejudiciul nu ar putea să constituie temeiul competenței jurisdicționale potrivit dispoziției menționate (Hotărârea din 29 iulie 2019, Tibor‑Trans, C‑451/18, EU:C:2019:635, punctul 29 și jurisprudența citată).
30 În lumina acestei jurisprudențe, la punctele 29-31 din Hotărârea VKI, Curtea a calificat un prejudiciu care constă într‑o diminuare a valorii unui vehicul ce rezultă din diferența dintre prețul pe care dobânditorul l‑a plătit pentru acest vehicul și valoarea reală a acestuia, din cauza instalării unui program care manipulează datele referitoare la emisiile de gaze de eșapament, drept „prejudiciu inițial”, în măsura în care acesta din urmă nu exista înainte de cumpărarea vehiculului de către dobânditorul final, iar nu drept consecință indirectă a prejudiciului suferit inițial de alte persoane.
31 La punctele 32-34 din hotărârea menționată, Curtea a statuat de asemenea că un astfel de prejudiciu nu are un caracter pur patrimonial întrucât nu este vorba despre un prejudiciu care aduce atingere în mod direct activelor financiare ale părții prejudiciate, ci despre un prejudiciu material corespunzător diminuării valorii intrinseci a vehiculului pe care l‑a achiziționat și care se întâmplă să fie afectat de un viciu.
32 În speță, astfel cum reiese din dosarul de care dispune Curtea, nu se susține că natura și calificarea prejudiciului solicitat de reclamantul din litigiul principal sunt diferite de cele în discuție în Hotărârea VKI.
33 În ceea ce privește, în al doilea rând, locul producerii unui prejudiciu material precum cel în discuție în litigiul principal, Curtea a statuat, la punctele 30, 31 și 35 din Hotărârea VKI, că acesta nu se materializează decât la momentul cumpărării vehiculului afectat de un viciu, prin achiziționarea acestuia cu un preț mai mare decât valoarea intrinsecă a acestui vehicul. Prin urmare, Curtea a răspuns la întrebarea adresată de instan ța de trimitere în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre că articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuia interpretat în sensul că, atunci când un vehicul a fost echipat ilegal într‑un stat membru de constructorul său cu un program care manipulează datele referitoare la emisiile de gaze de eșapament înainte de a fi achiziționat de la un terț într‑un alt stat membru, locul materializării prejudiciului se situează în acest ultim stat membru, întrucât este vorba despre cel în care bunul a fost achiziționat.
34 În spe ță, instanța de trimitere ridică totuși problema situării locului materializării prejudiciului suferit de dobânditorul unui asemenea vehicul în ipoteza în care, spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea VKI, două state membre distincte pot fi cel în care acest vehicul a fost achiziționat. Astfel, în cauza principală, încheierea contractului de vânzare, pe de o parte, și predarea acestui vehicul, precum și utilizarea lui conform destinației sale, pe de altă parte, au avut loc în state membre diferite.
35 În acest context, instanța de trimitere ridică în esență problema dacă locul achiziționării unui vehicul afectat de un viciu și, prin urmare, „locul unde s‑a produs […] fapta prejudiciabilă”, în sensul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, astfel cum a fost interpretat în Hotărârea VKI, corespund locului încheierii contractului de vânzare a vehiculului, celui în care acesta din urmă a fost predat dobânditorului final sau locului în care a fost folosit vehiculul conform destinației sale.
36 În ceea ce prive ște, în primul rând, locul încheierii contractului de vânzare, acesta nu poate fi determinant în sine pentru a stabili locul achiziționării într‑un asemenea context.
37 Astfel, angajarea răspunderii delictuale a constructorilor unui vehicul se întemeiază, în principiu, pe existența unei fapte ilicite care constă în echiparea acestui vehicul cu un dispozitiv ilegal, a unui prejudiciu constând în diferența dintre prețul plătit de dobânditor și prețul real al vehiculului și pe stabilirea raportului de cauzalitate dintre o atare faptă ilicită și acest prejudiciu, modalitățile de achiziționare a vehiculului menționat fiind lipsite de relevanță în această privință. Prin urmare, nu este indispensabil, în vederea examinării comportamentului reproșat și a întinderii prejudiciului pretins, să se analizeze conținutul contractului de vânzare prin care victima a achiziționat același vehicul. În consecință, cerința unei bune administrări a justiției și a organizării utile a procesului nu impune, în contextul unei acțiuni în răspundere delictuală precum cea din litigiul principal, atribuirea competenței internaționale în favoarea instanței de la locul încheierii contractului de vânzare.
38 În al doilea rând, în măsura în care prejudiciul invocat în speță nu constituie un prejudiciu pur financiar, după cum rezultă din cuprinsul punctului 32 din prezenta hotărâre, „locul în care s‑a produs […] fapta prejudiciabilă”, în sensul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, nu trebuie să corespundă nici locului în care a luat naștere obligația de a plăti diferența dintre prețul pe care dobânditorul lezat l‑a plătit pentru vehiculul viciat și valoarea reală a acestuia din urmă. Astfel, o atribuire a competenței instanței de la locul în care pierderea financiară a grevat definitiv patrimoniul reclamantului nu se dovedește pertinentă decât în cazul unui prejudiciu pur financiar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2016, Universal Music International Holding, C‑12/15, EU:C:2016:449, punctele 30-32), ceea ce nu este cazul într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal.
39 În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește problema dacă locul achiziționării vehiculului afectat de un viciu și, în consecință, locul materializării prejudiciului, în sensul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, astfel cum a fost interpretat în Hotărârea VKI, corespunde locului în care vehiculul a fost predat dobânditorului final, trebuie amintit că, la punctul 27 din Hotărârea din 16 iulie 2009, Zuid‑Chemie (C‑189/08, EU:C:2009:475), Curtea a statuat că locul materializării prejudiciului este acela în care fapta generatoare își produce efectele prejudiciabile, cu alte cuvinte, acela în care se manifestă în mod concret prejudiciul antrenat de produsul cu defecte.
40 Având în vedere această jurisprudență, precum și motivele care figurează la punctele 36-39 din prezenta hotărâre, trebuie să se considere că, atunci când, precum în speță, semnarea contractului de vânzare, pe de o parte, și predarea vehiculului și utilizarea sa, pe de altă parte, au avut loc în state membre diferite, locul achiziționării acestui vehicul și, prin urmare, locul materializării prejudiciului, în sensul articolului 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, astfel cum a fost interpretat în Hotărârea VKI, este cel în care viciul care afectează vehiculul respectiv, și anume încorporarea dispozitivului ilegal, care constituie fapta generatoare de prejudicii, se manifestă și produce efecte prejudiciabile față de cumpărătorul final, și anume locul în care i‑a fost predat vehiculul.
41 O asemenea interpretare răspunde obiectivului de previzibilitate a normelor de competență, vizat de considerentul (15) al acestui regulament, în măsura în care, în continuarea a ceea ce Curtea a statuat deja la punctul 36 din Hotărârea VKI, și anume că un constructor de automobile stabilit într‑un stat membru care se pretează la manipulări ilicite ale unor vehicule comercializate în alte state membre se poate aștepta în mod rezonabil să fie chemat în judecată în fața instanțelor acestor state, este necesar să se considere că un astfel de constructor trebuie să se aștepte în același mod să fie chemat în judecată în fața instanțelor statelor membre în care vehiculele comercializate au fost predate dobânditorilor finali.
42 De altfel, locul utilizării vehiculului afectat de un viciu nu poate fi relevant pentru a determina locul materializării prejudiciului. Pe de o parte, spre deosebire de locul predării, un astfel de criteriu nu îndepline ște obiectivul de previzibilitate și, pe de altă parte, după cum reiese din considerațiile de mai sus, este necesar să se considere că prejudiciul se manifestă de la achiziționarea vehiculului, și anume, în speță, de la predarea lui.
43 Din ansamblul motivelor care precedă rezultă că articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că, atunci când un vehicul, pretins echipat de constructorul său, într‑un prim stat membru, cu un dispozitiv ilegal de manipulare care reduce eficiența sistemelor de control al emisiilor, a făcut obiectul unui contract de vânzare încheiat într‑un al doilea stat membru și a fost predat dobânditorului într‑un al treilea stat membru, locul materializării prejudiciului, în sensul acestei dispoziții, se situează în acest din urmă stat membru.
Cu privire la cheltuielile de judecată
44 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:
Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială
trebuie interpretat în sensul că ,
atunci când un vehicul, pretins echipat de constructorul său, într‑un prim stat membru, cu un dispozitiv ilegal de manipulare care reduce eficiența sistemelor de control al emisiilor, a făcut obiectul unui contract de vânzare încheiat într‑un al doilea stat membru și a fost predat dobânditorului într‑un al treilea stat membru, locul materializării prejudiciului, în sensul acestei dispoziții, se situează în acest din urmă stat membru.
Semnături