HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi extinsă)
24 martie 2021(*)
[Text îndreptat prin Ordonanța din 16 aprilie 2021]
„Funcție publică – Agenți contractuali – Reforma statutului din 2014 – Măsuri tranzitorii referitoare la anumite modalități de calcul al drepturilor la pensie – Modificarea regimului ca urmare a semnării unui nou contract de agent contractual – Noțiunea de «a fi în funcție»”
În cauza T‑769/16,
Maxime Picard, cu domiciliul în Hettange‑Grande (Franța), reprezentat de M. A. Lucas și M. Bertha, avocați,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de B. Mongin și G. Gattinara, în calitate de agenți,
pârâtă,
[astfel cum a fost îndreptat prin Ordonanța din 16 aprilie 2021] având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se solicită anularea, pe de o parte, a răspunsului gestionarului sectorului „Pensii” al Oficiului pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei din 4 ianuarie 2016 și, pe de altă parte, în măsura în care este necesar, a deciziei din 25 iulie 2016 a directorului Direcției E a Direcției Generale Resurse Umane a Comisiei de respingere a reclamației reclamantului din 1 aprilie 2016 împotriva deciziei sau a lipsei unei decizii rezultate din răspunsul de la 4 ianuarie 2016,
TRIBUNALUL (Camera întâi extinsă),
compus din domnii H. Kanninen, președinte, M. Jaeger, doamnele N. Półtorak, O. Porchia (raportoare) și M. Stancu, judecători,
grefier: doamna M. Marescaux, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 14 septembrie 2020,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Reclamantul, domnul Maxime Picard, este agent contractual al Comisiei Europene.
2 Între aprilie 2004 și iunie 2008, reclamantul a fost angajat succesiv de două societăți în calitate de agent de supraveghere, și anume, mai întâi, la societatea Brinks până la 31 martie 2006, apoi la societatea Group 4 Securicor (denumită în continuare „G 4S”) începând cu 1 aprilie 2006. În această perioadă, a fost pus atât la dispoziția Centrului de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT), pentru a îndeplini sarcini de natură administrativă legate de securitate, cât și la dispoziția Comisiei, în calitate de formator.
3 După ce a fost laureat, în anul 2005, al procedurii de selecție EPSO/CAST/25/05 inițiate de Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) în vederea constituirii unei liste de rezervă pentru recrutarea de agenți contractuali pentru prima grupă de funcții (denumită în continuare „GF I”), reclamantul a participat, în anul 2007, la procedura EPSO/CAST/27/07, care permite accesul la a doua grupă de funcții (denumită în continuare „GF II”).
4 La 14 aprilie 2008, reclamantul a fost invitat la o probă orală de selecție în vederea ocupării unui post de agent contractual GF II în cadrul Unității 5 a Oficiului pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei. El a promovat această probă.
5 La 10 iunie 2008, reclamantul a fost recrutat, cu efect de la 1 iulie 2008, de Comisie, în calitate de agent contractual în cadrul Unității 5 a PMO (denumit în continuare „contractul din 2008”). Prin această recrutare, efectuată în temeiul procedurii de selecție EPSO/CAST/25/05, reclamantul a fost încadrat în GF I, gradul 1 treapta 1, în temeiul articolului 80 din Regimul aplicabil celorlalți agenți (denumit în continuare „RAA”).
6 În cadrul procedurii de selecție EPSO/CAST/27/07, Direcția Generală (DG) Resurse Umane a Comisiei a considerat că nu s‑a dovedit că reclamantul îndeplinise condiția de trei ani de experiență profesională adecvată la data limită pentru depunerea candidaturilor prevăzută de cererea de exprimare a interesului, pentru motivul că atribuțiile sale în calitate de angajat al societăților Brinks și G 4S exercitate în cadrul CdT fuseseră aparent cele de agent de supraveghere din cadrul GF I.
7 Contractul din 2008 a fost prelungit de trei ori pentru o durată determinată și, prin decizia din 3 mai 2011, pentru durată nedeterminată.
8 La 15 iunie 2011, reclamantul a participat la un comitet de reîncadrare lansat de Unitatea 5 din PMO pentru a‑i propune o reîncadrare în GF II. El a fost considerat eligibil sub rezerva confirmării din partea DG Resurse Umane a Comisiei. Unitatea 7 a PMO însărcinată cu resursele umane a introdus, așadar, o cerere de reîncadrare la direcția generală menționată.
9 Prin e‑mailul din 9 decembrie 2011 al DG Resurse Umane, reclamantul a fost informat cu privire la respingerea cererii de reîncadrare pentru motivul că nu îndeplinea condițiile de eligibilitate la data limită de înscriere din 27 aprilie 2007 la procedura EPSO/CAST/27/07, și anume o experiență profesională adecvată de cel puțin trei ani.
10 În anul următor, în iunie 2012, reclamantul a transmis Unității 7 din cadrul PMO un atestat privind experiența profesională, datat 1 iunie 2012, emis de CdT. Acest atestat acoperea perioada cuprinsă între luna aprilie 2004 și luna iulie 2007, în care reclamantul a fost angajat la societățile Brinks și G 4S (a se vedea punctul 2 de mai sus). Atestatul menționat urmărea să certifice că reclamantul îndeplinise în realitate sarcini care intrau în sfera GF II, iar nu a GF I.
11 Pe baza aceluiași atestat, la sfârșitul lunii iunie 2012, Unitatea 7 a PMO a solicitat DG Resurse Umane, în mod informal, să studieze din nou cererea de reîncadrare respinsă în anul 2011 (a se vedea punctele 8 și 9 de mai sus).
12 Cu toate acestea, DG Resurse Umane a exprimat îndoieli cu privire la posibilitatea de a‑și modifica poziția, având în vedere că atestatul din partea CdT a fost prezentat la cinci ani după data faptelor, nu provenea de la angajatorii reclamantului (societățile Brinks și G 4S), ci de la clientul lor, CdT, și părea să contrazică un atestat mai vechi emis de G 4S în anul 2008. În urma acestei luări de poziție informale, Unitatea 7 a PMO s‑a abținut să introducă o cerere oficială de reîncadrare în beneficiul reclamantului.
13 În anul 2014, Unitatea 7 a PMO a adresat DG Resurse Umane o cerere de recrutare într‑un post GF II, prezentând în susținere un nou atestat emis direct de societatea Brinks, datat 31 martie 2014, care confirma informațiile furnizate în anul 2012 de CdT, fără a preciza însă natura sarcinilor îndeplinite de reclamantul‑angajat ca agent de supraveghere.
14 Ținând seama de acest element nou și în măsura în care atestatul respectiv era puțin detaliat, DG Resurse Umane a contactat societatea Brinks pentru a valida conținutul atestatului menționat. Acest lucru a condus în cele din urmă, la 25 aprilie 2014, la confirmarea atestatului din 31 martie 2014 al societății Brinks și a celui din 1 iunie 2012 al CdT de către șeful resurselor umane al societății Brinks, prezentând elemente care dovedesc că reclamantul a îndeplinit efectiv sarcini „corespunzătoare” din sfera GF II pe întreaga durată a contractului său cu această societate, și anume de la 1 aprilie 2004 până la 31 martie 2006.
15 Având în vedere acest atestat și în urma unui nou act de candidatură pe care reclamantul l‑a putut prezenta în măsura în care figura în baza de date constituită la încheierea procedurii EPSO/CAST/27/07, a cărei validitate a fost prelungită până la sfârșitul lunii decembrie 2016, la 16 mai 2014, DG Resurse Umane a propus reclamantului un nou contract în calitate de agent contractual, pe care acesta din urmă l‑a semnat în aceeași zi, în temeiul articolului 3a din RAA (denumit în continuare „contractul din 16 mai 2014”). Acest contract, pe durată nedeterminată, a intrat în vigoare la 1 iunie 2014, cu încadrarea reclamantului în GF II, în gradul 5 treapta 1.
16 La 20 august 2014, reclamantul a formulat o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) împotriva deciziei din 16 mai 2014. Acesta arăta în esență că contractul din 16 mai 2014, prin care era încadrat în GF II, ar fi trebuit să producă efecte de la 1 iulie 2008, dată la care fusese recrutat inițial în calitate de agent contractual din cadrul GF I.
17 Prin decizia din 10 decembrie 2014, comunicată reclamantului la 11 decembrie 2014, directorul Direcției B a DG Resurse Umane, în calitatea sa de autoritate abilitată să încheie contractele de muncă, a respins reclamația menționată, cu titlu principal, ca inadmisibilă pentru tardivitate și, cu titlu subsidiar, ca fiind neîntemeiată.
18 Reclamantul nu a introdus o acțiune la instanța Uniunii împotriva acestei decizii din 10 decembrie 2014, care, prin urmare, a rămas definitivă.
19 Între timp, statutul și RAA au fost modificate prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (JO 2013, L 287, p. 15), care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2013 și aplicabil, în ceea ce privește dispozițiile relevante în prezenta cauză, începând cu 1 ianuarie 2014 (denumită în continuare „reforma din 2014”).
20 În urma reformei din 2014, articolul 77 al doilea paragraf din statut, aplicabil de asemenea agenților contractuali prin trimitere la articolul 109 alineatul (1) din RAA, definește un nou coeficient anual de acumulare a drepturilor de pensie de 1,8 %, mai puțin favorabil decât coeficientul anterior de 1,9 %. În plus, articolul 77 al cincilea paragraf din statut stabilește vârsta de pensionare la 66 de ani, față de 63 de ani înainte.
21 Cu toate acestea, a fost prevăzut un regim tranzitoriu. Astfel, articolul 21 al doilea paragraf din anexa XIII la statut, referitoare la „[m]ăsuri tranzitorii aplicabile funcționarilor Uniunii”, prevede, mai întâi, că funcționarii „încadrați în muncă în perioada cuprinsă între 1 mai 2004 și 31 decembrie 2013” continuă să aibă dreptul, în pofida intrării în vigoare a noului articol 77, la un coeficient anual de 1,9 % pentru drepturile de pensie. În plus, potrivit tabelului care figurează la articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din anexa XIII la statut, „funcționarul în vârstă de cel puțin 35 de ani la 1 mai 2014 încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014 are dreptul la o pensie pentru limită de vârstă la vârsta de 64 de ani și 8 luni” (denumite în continuare „articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut”, precum și „dispozițiile tranzitorii privind coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie și vârsta de pensionare”). În sfârșit, articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA prevede că, în afara articolului 22 alineatul (4) din anexa XIII la statut, aceste dispoziții tranzitorii privind coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie și vârsta de pensionare „se aplică prin analogie celorlalți agenți în funcție la 31 decembrie 2013”.
22 Prin e‑mailul din 4 ianuarie 2016, reclamantul, având îndoieli cu privire la implicațiile pe care reforma din 2014 le‑ar putea avea asupra situației sale în urma semnării contractului din 16 mai 2014, a solicitat explicații administratorului sectorului „Pensii” din Unitatea 4 a PMO (denumit în continuare „gestionarul sectorului «Pensii»”) (denumit în continuare „e‑mailul din 4 ianuarie 2016”).
23 Prin e‑mailul din aceeași zi, gestionarul sectorului „Pensii” i‑a confirmat reclamantului că drepturile sale de pensie se schimbaseră în urma schimbării contractului și că, în consecință, în ceea ce îl privește, vârsta normală de pensionare și coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie deveniseră 66 de ani și, respectiv, 1,8 % începând cu 1 iunie 2014 (denumit în continuare „răspunsul din 4 ianuarie 2016”).
24 La 4 aprilie 2016, reclamantul a depus o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut împotriva deciziei din 4 ianuarie 2016.
25 Prin decizia din 25 iulie 2016, comunicată reclamantului la 26 iulie 2016, directorul Direcției E a DG Resurse Umane, în calitatea sa de autoritate abilitată să încheie contractele de muncă, a respins reclamația menționată, cu titlu principal, ca inadmisibilă în lipsa unui act care lezează și, cu titlu subsidiar, ca neîntemeiată (denumită în continuare „decizia de respingere din 25 iulie 2016”).
Procedura și concluziile părților
26 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 noiembrie 2016, reclamantul a formulat prezenta acțiune.
27 Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 6 februarie 2017, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca vădit inadmisibilă;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
28 La 24 aprilie 2017, reclamantul și‑a prezentat observațiile cu privire la excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie, în care solicită Tribunalului:
– respingerea excepției de inadmisibilitate sau cel puțin unirea acesteia cu fondul;
– admiterea concluziilor cuprinse în cererea sa introductivă.
29 Prin Decizia din 12 octombrie 2017, președintele Camerei a treia a Tribunalului a decis, după ascultarea părților, suspendarea cauzei în temeiul articolului 69 litera (d) din Regulamentul de procedură până când decizia prin care se finalizează judecata în cauza T‑128/17, Torné/Comisia, a dobândit autoritate de lucru judecat.
30 În urma pronunțării Hotărârii din 14 decembrie 2018, Torné/Comisia (T‑128/17, EU:T:2018:969), și în lipsa introducerii unui recurs împotriva acesteia din urmă, părțile și‑au prezentat observațiile cu privire la consecințele hotărârii menționate pentru prezenta cauză în termenul stabilit.
31 Prin Ordonanța din 13 mai 2019, în conformitate cu articolul 130 alineatul (7) din Regulamentul de procedură, Tribunalul (Camera a treia) a unit cu fondul excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.
32 Prin scrisoarea din 16 mai 2019, judecătorul raportor a propus părților să examineze posibilitățile unei soluționări amiabile a litigiului. Nu s‑a ajuns la niciun acord între părți în vederea examinării acestor posibilități.
33 La 27 iunie 2019, Comisia a depus memoriul în apărare. Replica și duplica au fost depuse la 15 octombrie 2019 și, respectiv, la 26 noiembrie 2019.
34 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, în temeiul articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, președintele Tribunalului a reatribuit cauza unui alt judecător raportor, care a fost repartizat Camerei întâi în noua sa compunere, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.
35 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 18 decembrie 2019, reclamantul a solicitat organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor.
36 La 28 aprilie 2020, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Tribunalul (Camera întâi) a adresat în scris întrebări părților. Părțile au răspuns la aceste întrebări în termenul stabilit.
37 În aceeași zi, printr‑o măsură de organizare a procedurii prevăzută la articolul 89 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Tribunalul a interogat părțile cu privire la aspectul dacă acestea doreau să fie ascultate în cadrul unei ședințe de audiere a pledoariilor în pofida crizei sanitare legate de COVID-19.
38 Comisia și reclamantul au răspuns la 30 aprilie și, respectiv, la 29 iulie 2020 că doreau să fie ascultate.
39 La propunerea Camerei întâi, la 3 iunie 2020, Tribunalul a decis, în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul de procedură, să trimită cauza în fața unui complet extins.
40 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 14 septembrie 2020.
41 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea deciziei de stabilire în mod anticipat a anumitor elemente ale drepturilor sale la pensie sau abținerea de a adopta o asemenea decizie impusă de statut rezultată din mesajul adresat reclamantului la 4 ianuarie 2016 de către un administrator al sectorului „Pensii” al Unității 4 a PMO, indicându‑i, ca răspuns la cererea sa din aceeași zi, că calculul drepturilor sale la pensie s‑au modificat ca urmare a reangajării sale în cadrul GF II de la 1 iunie 2014, că vârsta la care ar accede la pensie ajungea la 66 de ani, iar coeficientul de acumulare a drepturilor sale la pensie la 1,8 % începând cu 1 iunie 2014;
– anularea în măsura în care este necesar a deciziei din 25 iulie 2016 a directorului Direcției E a DG Resurse Umane a Comisiei, în măsura în care prin aceasta se respinge ca inadmisibilă, în lipsa unui act care lezează, și cu titlu subsidiar ca neîntemeiată, reclamația din 1 aprilie 2016 a reclamantului împotriva deciziei sau a lipsei unei decizii rezultate din răspunsul din 4 ianuarie 2016;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
42 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca vădit inadmisibilă sau, cu titlu subsidiar, ca vădit neîntemeiată;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitate
43 În cadrul excepției sale de inadmisibilitate, Comisia invocă o cauză de inadmisibilitate întemeiată pe lipsa unui act care lezează în sensul articolului 91 din statut. Comisia reiterează și dezvoltă argumentele sale privind admisibilitatea acțiunii în memoriul în apărare.
44 Reclamantul, pe de o parte, contestă excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie și, pe de altă parte, arată că argumentele Comisiei cuprinse în memoriul în apărare referitoare la admisibilitatea acțiunii nu ar trebui luate în considerare.
45 În această privință, trebuie amintit că instanța Uniunii Europene are dreptul de a aprecia, potrivit împrejurărilor fiecărei spețe, dacă buna administrare a justiției justifică respingerea pe fond a acțiunii, fără a se pronunța în prealabil asupra cauzei de inadmisibilitate invocate de pârâtă (Hotărârea din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, EU:C:2002:118, punctele 50-52, și Hotărârea din 13 ianuarie 2017, Deza/ECHA, T‑189/14, EU:T:2017:4, punctul 26).
46 În împrejurările speței, Tribunalul consideră că este necesar, din motive de economie a procedurii, să se examineze de la bun început motivele invocate de reclamant, fără a se pronunța în prealabil cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie și, pe cale de consecință, cu privire la cauza de inadmisibilitate aferentă opusă de reclamant, acțiunea fiind, în orice caz și pentru motivele prezentate în continuare, neîntemeiată.
Cu privire la fond
47 Prin acțiunea formulată, reclamantul solicită anularea, pe de o parte, a răspunsului din 4 ianuarie 2016 și, pe de altă parte, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere din 25 iulie 2016.
48 În susținerea acțiunii, reclamantul invocă un singur motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe încălcarea articolului 77 al doilea și al cincilea paragraf din statut, aplicabil agenților contractuali în temeiul articolului 109 din RAA, precum și a articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut, în măsura în care reiese din răspunsul din 4 ianuarie 2016 că data angajării în muncă luată în considerare pentru aplicarea dispozițiilor statutare menționate a fost cea de 1 iunie 2014, data începerii contractului din 16 mai 2014, în condițiile în care ar fi trebuit să se rețină data de 1 iulie 2008, dată la care acesta a fost încadrat în muncă la Comisie, ca agent contractual din categoria GF I.
49 Acest motiv este împărțit în două aspecte, ambele întemeiate pe o eroare de drept, prima întrucât data angajării în muncă prevăzută la articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut trebuie să fie cea a primei recrutări, a doua întrucât contractul din 16 mai 2014, având ca obiect și ca efect reîncadrarea reclamantului fără schimbarea substanțială a atribuțiilor, nu constituia o întrerupere a continuității în cariera sa.
50 Mai precis, în susținerea primului aspect, reclamantul observă, cu titlu introductiv, că răspunsul din 4 ianuarie 2016 l‑a exclus din domeniul de aplicare al articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut pentru simplul motiv că la 1 iunie 2014 a avut acces la GF II prin efectul unui nou contract care, astfel cum s‑ar fi precizat în decizia de respingere din 25 iulie 2016, a pus capăt contractului precedent și constituia o nouă recrutare.
51 În această privință, reclamantul susține că, presupunând chiar că respectivul contract din 16 mai 2014 ar fi constituit o nouă recrutare la 1 iunie 2014, data angajării în muncă prevăzută la articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut ar fi în mod vădit data recrutării inițiale a funcționarilor și, prin analogie, a celorlalți agenți, inclusiv agenții contractuali, iar nu data la care un funcționar poate să acceadă, după ce a promovat un concurs general, la un post care aparține unui grad sau unui grup de funcții superior celui al postului pe care acesta a fost angajat inițial, sau, prin analogie, data la care un agent contractual accede, după ce a îndeplinit o procedură generală de selecție, la un post care aparține unui grad sau unui grup de funcții superior, conform articolului 87 alineatul (4) din RAA.
52 Prin urmare, potrivit reclamantului, considerând, în principiu, că, pentru agenții contractuali, orice schimbare de statut sau de tip de contract în cadrul RAA ar trebui considerată drept o întrerupere în continuitatea serviciului care determină aplicarea normelor statutare aplicabile la data începerii noului contract, PMO și DG Resurse Umane au săvârșit o eroare de drept și au încălcat noțiunea de încadrare în muncă prevăzută la articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut. Pe de altă parte, în susținerea acestei concluzii, reclamantul face trimitere, pe de o parte, la Hotărârea din 14 decembrie 2011, De Luca/Comisia (T‑563/10 P, EU:T:2011:746, punctele 46 și 48-52), și, pe de altă parte, la Hotărârea din 16 septembrie 2015, EMA/Drakeford (T‑231/14 P, EU:T:2015:639, punctul 40), și la Hotărârea din 5 februarie 2014, Drakeford/EMA (F‑29/13, EU:F:2014:10, punctele 46-48).
53 În replică, reclamantul precizează că articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut îi erau aplicabile în temeiul articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA, astfel încât nu ar lipsi condiția specifică de aplicabilitate a dispozițiilor menționate.
54 În această privință, în primul rând, acesta susține că argumentul Comisiei potrivit căruia, pentru ca articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut să se aplice reclamantului, acesta trebuia nu numai să fie în funcție la 31 decembrie 2013, ci trebuia de asemenea să rămână în funcție în aceeași calitate după această dată, ar constitui o argumentație inoperantă atât în fapt, întrucât el era în continuare agent contractual GF I la 1 ianuarie 2014, cât și în drept, pentru motivul că, în esență, Comisia adaugă la textul articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA condiția de a rămâne în funcție în aceeași calitate după această dată. Situația ar fi aceeași în ceea ce privește argumentul Comisiei întemeiat pe expresia „înainte de intrarea în vigoare a [modificărilor aduse statutului prin Regulamentul nr. 1023/2013]” care figurează în considerentul (29) al Regulamentului nr. 1023/2013.
55 În al doilea rând, reclamantul susține că Comisia efectuează o interpretare abuzivă a e‑mailului său din 4 ianuarie 2016 ca fiind întemeiată numai pe contractul din 16 mai 2014 și își încalcă argumentația prin care urmărește să susțină că, în temeiul contractului său din 10 iunie 2008, iar nu în temeiul celui din 16 mai 2014, se afla el în funcție la 31 decembrie 2013, în sensul articolului 1 alineatul (1) din RAA. Acesta susține de asemenea că contractul din 16 mai 2014 nu constituia o nouă încadrare în muncă sau o discontinuitate a angajării sale, de unde ar rezulta că articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut încetează să îi fie aplicabile. A susține, astfel cum procedează Comisia, că aplicabilitatea inițială a articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut impune nu numai să fie în activitate sau în funcție cu o zi înainte de intrarea în vigoare a noilor norme, ci și să rămână în activitate sau în funcție după această dată sau că această aplicabilitate trebuie apreciată după poziția administrativă sau după contractul persoanei interesate atunci când situația sa evoluează ar genera erori de drept. Ar fi de asemenea eronat în drept să se considere că orice schimbare de statut sau de contract pune capăt faptului de a fi în activitate sau în funcție ori chiar determină o discontinuitate a activității sau a funcțiilor.
56 În al treilea rând, potrivit reclamantului, din cuprinsul punctelor 90-93 din Hotărârea din 14 decembrie 2018, Torné/Comisia (T‑128/17, EU:T:2018:969), rezultă că necesitatea de a concilia obiectivele de menținere a drepturilor dobândite și de control al costurilor bugetare ar impune să se considere că criteriul care permite aprecierea noțiunii de „personal angajat înainte de intrarea în vigoare a reformei” și „încadrat în muncă între 1 mai 2004 și 31 decembrie 2013” sunt echivalente și că, deși beneficiul dispozițiilor tranzitorii presupune ca persoana interesată să fie încă în funcție după 31 decembrie 2013, un nou contract cu un nou angajator intervenit ulterior nu împiedică acest lucru, din moment ce nu antrenează întreruperea continuității în afilierea și în cotizarea la acest regim. În ceea ce îl privește pe reclamant, întrucât afilierea sa și contribuția sa la sistemul de pensii al Uniunii nu au fost întrerupte la momentul succedării contractului său din 1 iulie 2008 de cel din 16 mai 2014, acesta era, așadar, încă în funcție la 1 iunie 2014 în sensul articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA și în activitate în sensul articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut.
57 În al patrulea rând, reclamantul susține că încheierea unui nou tip de contract nu ar pune capăt aplicării articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut, ci ar permite o evoluție a carierei agenților care nu s‑ar putea face altfel fără a aduce atingere drepturilor lor de pensie.
58 În susținerea celui de al doilea aspect, reclamantul arată, în primul rând, că, deși, prin efectul contractului din 16 mai 2014, a avut cu siguranță acces la o grupă de funcții mai înaltă decât cea în care fusese recrutat inițial, după ce a îndeplinit o procedură generală de selecție, acest nou contract nu se înscria totuși în cadrul unui alt sistem de muncă prevăzut de RAA decât cel de agent contractual și nu determina o schimbare esențială a carierei sale care se manifestă printr‑o modificare substanțială a atribuțiilor sale.
59 În această privință, reclamantul susține, mai întâi, că nici natura, nici nivelul atribuțiilor sale nu s‑au schimbat în urma acestui contract. În continuare, dacă postul de agent contractual care intră în sfera GF I ar fi fost intitulat în mod diferit de cel de agent contractual care intră în sfera GF II, la care acesta a avut acces prin noul contract, finalitatea generală a acestor două posturi, precum și responsabilitățile concrete care îi reveneau ar fi fost definite în termeni strict identici în cele două descrieri ale postului. În plus, astfel cum ar rezulta din scrisoarea din 16 mai 2014, contractul din 16 mai 2014 cuprindea o încadrare în gradul 5 treapta 1, care ar implica, pe de o parte, luarea în considerare a unei părți din experiența pe care o dobândise la Comisie în cadrul GF I și, pe de altă parte, faptul că această experiență era de nivelul GF II.
60 În al doilea rând, reclamantul susține în esență că contractul din 16 mai 2014 nu a afectat nici afilierea sa, nici contribuția sa la sistemul de pensii al Uniunii.
61 Comisia contestă argumentele prezentate de reclamant atât în susținerea primului aspect, cât și a celui de al doilea aspect.
62 Cele două aspecte ale motivului unic fiind strâns legate, acestea trebuie analizate împreună.
63 Prezentul litigiu ridică în esență problema dacă semnarea de către un agent contractual precum reclamantul a unui nou contract după intrarea în vigoare a reformei din anul 2014 reprezintă o schimbare a raportului de muncă cu administrația Uniunii, care ar exclude posibilitatea ca agentul respectiv să poată beneficia de dispozițiile tranzitorii privind coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie și vârsta de pensionare.
64 Cu titlu introductiv, trebuie să se interpreteze articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA și, prin urmare, să se precizeze care sunt condițiile care determină, în temeiul articolului menționat, aplicarea în cazul agenților contractuali a articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut.
Cu privire la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA și la condițiile de aplicare a articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut în privința celorlalți agenți care intră sub incidența RAA
65 În primul rând, astfel cum se amintește la punctul 21 de mai sus, potrivit articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1023/2013, „[a]rticolul 21, articolul 22, cu excepția alineatului (4) din anexa [XIII la statut,] se aplică, prin analogie, celorlalți agenți încadrați în muncă la 31 decembrie 2013”.
66 În al doilea rând, trebuie arătat că articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut prevăd că funcționarul care a fost încadrat în muncă între 1 mai 2004 și 31 decembrie 2013 are dreptul la un coeficient anual de acumulare a drepturilor de pensie de 1,9 % și, respectiv, dacă este în vârstă de cel puțin 35 de ani la 1 mai 2014 și a fost încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, acesta are dreptul la o pensie pentru limită de vârstă la vârsta de 64 de ani și 8 luni.
67 Astfel cum se precizează în considerentul (29) al Regulamentului nr. 1023/2013, legiuitorul Uniunii a prevăzut, în special la articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut și la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA, „norme tranzitorii care să permită aplicarea treptată a noilor norme și măsuri, garantând, totodată, respectarea drepturilor dobândite și a așteptărilor legitime ale personalului angajat înainte de intrarea în vigoare a acestor modificări ale Statutului funcționarilor”.
68 În calitate de dispoziții tranzitorii, acestea fac, potrivit unei jurisprudențe constante, obiectul unei interpretări stricte, din cauza caracterului lor derogatoriu (a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2010, Kirin Amgen, C‑66/09, EU:C:2010:484, punctul 33, și Hotărârea din 17 ianuarie 2013, Comisia/Spania, C‑360/11, EU:C:2013:17, punctul 18 și jurisprudența citată) și a implicațiilor lor bugetare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 iunie 2005, Olesen/Comisia, T‑190/03, EU:T:2005:264, punctul 48 și jurisprudența citată), fără însă ca această interpretare să poată contraveni obiectivelor urmărite de legiuitorul Uniunii, precum și sistemului instituit prin statut și prin RAA (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2018, Torné/Comisia, T‑128/17, EU:T:2018:969, punctul 80 și jurisprudența citată).
69 În al treilea rând, din modul de redactare a articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA rezultă că legiuitorul Uniunii a prevăzut o aplicare prin analogie a anexei XIII la statut în privința agenților care intră sub incidența RAA, astfel încât articolele 21 și 22 din această din urmă anexă se aplică agenților respectivi în măsura în care este posibil să se stabilească o analogie între aceștia din urmă și funcționari, ținând seama de caracteristicile proprii fiecăreia dintre aceste categorii de personal.
70 În acest scop, trebuie amintit, cu titlu introductiv, în ce mod categoria agenților diferă de cea a funcționarilor.
71 În această privință, primo, este necesar să se arate că definirea fiecăreia dintre diferitele categorii de persoane angajate de Uniune, fie ca funcționari propriu‑ziși, fie ca diferite categorii de agenți care intră sub incidența RAA, corespunde unor nevoi legitime ale administrației Uniunii și naturii sarcinilor, permanente sau temporare, pe care aceasta are misiunea să le îndeplinească (a se vedea Hotărârea din 19 octombrie 2006, De Smedt/Comisia, F‑59/05, EU:F:2006:105, punctul 76 și jurisprudența citată).
72 Mai exact, în sensul articolului 3a din RAA, agentul contractual, în scopul RAA, este agentul care nu este repartizat într‑un post prevăzut în schema de personal anexată la secțiunea din buget aferentă instituției respective și care este angajat în vederea exercitării unor atribuții, fie cu normă redusă, fie cu normă întreagă.
73 În plus, din considerentul (36) al Regulamentului (CE, Euratom) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități (JO 2004, L 124, p. 1), care a introdus categoria agenților contractuali, reiese că aceștia din urmă sunt în general repartizați în sarcini îndeplinite sub controlul funcționarilor sau al agenților temporari. Pe de altă parte, trebuie arătat că, potrivit aceluiași considerent al acestui regulament, drepturile și obligațiile agenților contractuali menționați erau definite prin analogie cu cele ale agenților temporari, în special în ceea ce privește securitatea socială, alocațiile și indemnizațiile și condițiile de muncă.
74 În schimb, funcționarii care, potrivit articolului 1a din statut, „[sunt] […] orice persoan[e] care [au fost numite], în condițiile prevăzute de prezentul statut, într‑un post permanent al uneia dintre instituțiile Uniunii, printr‑un act scris al autorității împuternicite să facă numiri a instituției în cauză”, sunt singurii care pot exercita în permanență sarcini de serviciu public.
75 Secundo, trebuie subliniat că, astfel cum se precizează în jurisprudență, diferența dintre funcționari și agenți constă nu numai în natura sarcinilor pe care au misiunea să le îndeplinească, ci și în special în faptul că, în timp ce raportul juridic dintre un funcționar și administrație este de natură statutară, astfel încât drepturile și obligațiile funcționarilor pot fi modificate în orice moment de legiuitor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2020, Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros și alții, C‑119/19 P și C‑126/19 P, EU:C:2020:676, punctul 143 și jurisprudența citată), situația agenților al căror regim este reglementat de RAA este caracterizată prin natura contractuală a raportului de muncă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 2006, De Smedt/Comisia, F‑59/05, EU:F:2006:105, punctul 76 și jurisprudența citată).
76 Rezultă că, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat în ședință, dacă funcționarul intră și rămâne în serviciul administrației Uniunii în temeiul unui act de numire care rămâne neschimbat pentru întreaga sa carieră, un agent contractual intră și rămâne în funcție în temeiul unui contract potrivit articolului 3a din RAA atât timp cât acesta își produce efectele. Prin urmare, acesta este legat de administrația Uniunii și își poate exercita atribuțiile în temeiul unui contract în vigoare.
77 Având în vedere considerațiile care precedă, articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA trebuie interpretat în sensul că precizează că, pentru a putea beneficia de normele tranzitorii prevăzute pentru funcționari la articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut, ceilalți agenți trebuie „să fie încadrați în muncă la 31 decembrie 2013”, și anume trebuie să fie angajați printr‑un contract în sensul articolului 3a din RAA la această dată.
78 În speță, părțile au opinii divergente în special cu privire la ceea ce trebuie să se înțeleagă prin a fi „încadrați în muncă la 31 decembrie 2013” în sensul articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA.
79 Astfel, în această privință, Comisia susține că, pentru ca articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut să fie aplicabile celorlalți agenți, nu numai că agentul trebuie să fie în funcție la o anumită dată, și anume la 31 decembrie 2013, ci el trebuie să fie „încă încadrat în muncă/încă activ”, și anume trebuie să își fi menținut statutul în ceea ce privește serviciul atât la 31 decembrie 2013, cât și după această dată. Prin urmare, potrivit Comisiei, orice schimbare de contract determină o întrerupere a raportului de muncă cu administrația Uniunii, astfel încât agentul nu poate beneficia de aplicarea articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut.
80 În schimb, reclamantul susține în esență că, pentru ca articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut să fie aplicabile unui agent care intră sub incidența RAA, este suficient ca acesta din urmă să fie angajat printr‑un contract la data de 31 decembrie 2013, independent de orice modificare succesivă a contractului. Prin urmare, acesta reproșează Comisiei că adaugă la condiția de a fi „încadra[t] în muncă la 31 decembrie 2013”, prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA, o condiție suplimentară, și anume condiția de a rămâne în funcție fără întrerupere după această dată.
81 În acest sens, trebuie arătat că, spre deosebire de ceea ce susține reclamantul, Comisia nu adaugă o condiție, ci se limitează să interpreteze noțiunea de „prin analogie” care figurează la articolul 1 alineatul (1) din anexa la RAA, care presupune că agenții se află într‑o situație similară celei a funcționarilor. Astfel, această situație nu poate fi stabilită decât în cazul în care agentul nu ar fi semnat un nou contract care implică începerea unui nou raport de muncă cu administrația Uniunii. În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, contractul corespunde instrumentului juridic prin care se concretizează un raport de muncă între un agent, pe de o parte, și administrația Uniunii, pe de altă parte. Mai precis, Tribunalul a statuat că raportul de muncă menționat poate rămâne neschimbat, chiar în urma semnării unui nou contract distinct în mod formal de contractul inițial, cu condiția ca ultimul contract să nu aducă o modificare substanțială a atribuțiilor agentului, în special a grupei de funcții, de natură să repună în discuție continuitatea funcțională a raportului său de muncă cu administrația Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2015, EMA/Drakeford, T‑231/14 P, EU:T:2015:639, punctul 40).
82 Prin urmare, din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că articolele 21 și 22 din anexa XIII la statut sunt dispoziții tranzitorii care se aplică, conform articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA, prin analogie celorlalți agenți în funcție la 31 decembrie 2013 și care rămân în funcție, după această dată în temeiul unui contract, astfel cum se definește la punctul 81 de mai sus, până la examinarea poziției lor în vederea calculării drepturilor de pensie.
83 Această interpretare permite, pe de o parte, să se recunoască, urmând o abordare funcțională, valoarea juridică a semnării unui nou contract în cadrul RAA și, pe de altă parte, să se păstreze drepturile dobândite și așteptările legitime ale personalului, în conformitate cu considerentul (29) al Regulamentului nr. 1023/2013.
84 În lumina observațiilor care precedă trebuie să se examineze dacă semnarea unui nou contract după intrarea în vigoare a reformei din anul 2014 exclude aplicarea la situația reclamantului a articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut.
Cu privire la situația reclamantului
85 În speță, în primul rând, trebuie amintit că reclamantul a fost angajat ca agent contractual pentru prima dată în anul 2008 printr‑un contract pe perioadă determinată care a fost prelungit de trei ori, apoi, pentru o perioadă nedeterminată, începând cu 3 mai 2011. Acest contract a fost în vigoare până când contractul din 16 mai 2014 a devenit efectiv, și anume la 1 iunie 2014. Astfel, la 31 decembrie 2013, reclamantul era în funcție în temeiul contractului semnat în anul 2008, și anume contractul de angajare inițial. La această dată, el exercita atribuțiile, în cadrul GF I, de agent responsabil pentru sarcini manuale sau pentru suport administrativ efectuate sub controlul unor funcționari sau al unor agenți temporari, astfel cum se prevede în tabelul de la articolul 80 alineatul (2) din RAA.
86 În al doilea rând, trebuie arătat că, la 16 mai 2014, reclamantul a semnat ceea ce el însuși admite că este „în mod indubitabil un nou contract”. Este vorba în special, astfel cum confirmă reclamantul, despre un contract de muncă în calitate de agent contractual pe perioadă nedeterminată cu încadrarea în GF II gradul 5 treapta 1, în temeiul articolului 87 alineatul (4) din RAA. Mai exact, din articolul 2 din acest nou contract reiese că, prin acesta din urmă, reclamantul a fost angajat pentru a exercita atribuțiile de agent însărcinat cu sarcini de birou, de secretariat sau sarcini echivalente, astfel cum se prevede în tabelul de la articolul 80 alineatul (2) din RAA. Acesta a efectuat de asemenea o perioadă de probă de șase luni încheiată printr‑un raport de evaluare a perioadei de probă. În consecință, astfel cum s‑a precizat la punctul 81 de mai sus, schimbarea grupei de funcții a repus în discuție continuitatea funcțională a raportului de muncă al reclamantului cu administrația Uniunii.
87 Pe de altă parte, niciunul dintre argumentele invocate de reclamant în cadrul celui de al doilea aspect nu este susceptibil să dovedească existența în speță a vreunei continuități substanțiale a atribuțiilor pe care le‑ar fi exercitat.
88 Primo, astfel cum s‑a amintit la punctul 86 de mai sus, este cert că, prin efectul contractului din 16 mai 2014, aceasta a avut acces la un post aparținând unei grupe de funcții mai înalte decât cel în care fusese recrutat inițial. Secundo, astfel cum recunoaște reclamantul, titlul postului de agent contractual din sfera GF I era diferit de cel al postului de agent contractual din sfera GF II, primul fiind „asistent administrativ‑cheltuieli de experți”, în timp ce al doilea este „gestionar administrativ‑cheltuieli de expert”. În plus, astfel cum arată Comisia, prin contractul din 16 mai 2014, reclamantul a fost repartizat într‑un alt post identificat printr‑un alt număr. În al treilea rând, faptul că descrierea funcțiilor și a responsabilităților care figurează în profilul celor două posturi a fost formulată în mod identic nu dovedește că reclamantul a exercitat în mod substanțial aceleași sarcini/atribuții în calitate de agent contractual care intră mai întâi în sfera GF I și ulterior a GF II.
89 În sfârșit, reclamantul pretinde că încadrarea sa în gradul 5 treapta 1 din GF II, prevăzută în contractul din 16 mai 2014, a implicat luarea în considerare a unei părți din experiența dobândită în GF I, ceea ce ar demonstra că experiența menționată era de nivelul GF II. Cu toate acestea, trebuie arătat că, presupunând că încadrarea prevăzută în contractul din 16 mai 2014 a implicat luarea în considerare a unei părți din experiența reclamantului în GF I, această împrejurare nu implică o recunoaștere, cu efecte ex tunc, a faptului că atribuțiile exercitate de reclamant în calitate de agent contractual din sfera GF I, sub egida unui contract diferit, intrau în realitate în sfera GF II. Astfel, cu ocazia propunerii unui nou contract, experiența profesională este luată în considerare de instituție numai în scopul încadrării, cu efecte ex nunc. În plus, trebuie să se constate că eventuala luare în considerare a unei părți din experiența dobândită de reclamant în cadrul postului său din GF I ca intrând în realitate în sfera GF II nu dovedește că a exercitat, de la 1 iulie 2008 până la semnarea contractului din 16 mai 2014 și, prin urmare, fără întrerupere, numai funcții care intrau în sfera GF II. Reclamantul nu prezintă astfel niciun element de probă care să susțină această continuitate.
90 Astfel, noul contract, prin care reclamantul a avut acces la o nouă grupă de funcții, a determinat, astfel cum se precizează la punctul 81 de mai sus, încetarea tuturor efectelor contractului din 2008 în temeiul căruia acesta era „în funcție la 31 decembrie 2013” potrivit articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA și, prin urmare, o încetare a raportului de muncă cu administrația Uniunii.
91 În al treilea rând, trebuie subliniat că intrarea în funcție ca urmare a noului contract nu afectează drepturile dobândite de reclamant în temeiul contractului din 2008 până la data intrării în vigoare a contractului din 16 mai 2014 în ceea ce privește coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie. Astfel, din articolele 2 și 3 din anexa VIII la statut, aplicabile agenților în temeiul articolului 109 din RAA, reiese că pensia unui agent contractual precum reclamantul depinde de însumarea diferitor coeficienți anuali de acumulare care au fost acreditați de acesta din urmă în fiecare an de serviciu.
92 În speță, întrucât contractul semnat la 16 mai 2014 a devenit efectiv la 1 iunie 2014, reclamantul a beneficiat, până la această dată, de sistemul de pensii în vigoare înainte de reformă, în timp ce, între 1 ianuarie 2014 și 1 iunie 2014, acesta a beneficiat de același regim în temeiul dispozițiilor tranzitorii. Prin urmare, la momentul calculării drepturilor sale de pensie, reclamantul va putea beneficia de coeficientul de acumulare de 1,9 % pentru anii de serviciu efectuați în temeiul contractului din 2008, acest coeficient constituind un drept dobândit al reclamantului, dar va beneficia de coeficientul de acumulare de 1,8 % începând de la data la care contractul din 16 mai 2014 a devenit efectiv.
93 Rezultă din tot ceea ce precedă că PMO și DG „Resurse umane” au considerat, fără a săvârși o eroare de drept, că respectivul contract din 16 mai 2014, prin care reclamantul a avut acces la o grupă de funcții superioară, conducea la o nouă încadrare în muncă în vederea aplicării articolului 1 alineatul (1) din anexa la RAA, care nu permite reclamantului să beneficieze de aplicarea dispozițiilor tranzitorii privind coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie și vârsta de pensionare.
94 Această concluzie nu poate fi repusă în discuție prin celelalte argumente invocate de reclamant.
95 Primo, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe o pretinsă analogie cu Hotărârea din 14 decembrie 2011, De Luca/Comisia (T‑563/10 P, EU:T:2011:746), trebuie subliniat, asemenea Comisiei, că această hotărâre privește aplicarea unei dispoziții în materie de recrutare precum articolul 12 alineatul (3) din anexa XIII la statut, privind încadrarea în treaptă a funcționarilor înscriși pe o listă de candidați eligibili înainte de 1 mai 2006 și recrutați între 1 mai 2004 și 30 aprilie 2006, în privința unui funcționar în activitate numit în alt post în calitate de candidat care a reușit la un concurs general și pentru care statutul nu prevede dispoziții specifice. Or, trebuie să se constate că respectiva cauză în care s‑a pronunțat hotărârea menționată nu prezintă nicio analogie cu cauza în discuție, care privește aplicarea dispozițiilor tranzitorii care intră în domeniul drepturilor de pensie în privința unui agent contractual.
96 Secundo, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe pretinsa analogie cu Hotărârea din 16 septembrie 2015, EMA/Drakeford (T‑231/14 P, EU:T:2015:639), și cu Hotărârea din 5 februarie 2014, Drakeford/EMA (F‑29/13, EU:F:2014:10), trebuie precizat, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 81 de mai sus, că acest argument este inoperant în speță, în măsura în care contractul din 16 mai 2014 este un nou contract care conferă reclamantului acces la noi atribuții și, prin urmare, care implică încetarea raportului său de muncă cu administrația Uniunii.
97 Tertio, în ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia un nou contract nu ar împiedica beneficiul articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut, din moment ce nu determină discontinuitate în afilierea și în contribuția la sistemul de pensii al Uniunii, trebuie arătat că aplicarea articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut în privința agenților nu poate depinde de afilierea pretins neîntreruptă la sistemul de pensii al Uniunii, ci de continuitatea funcțională a raportului de muncă (a se vedea punctul 81 de mai sus).
98 Quarto și în ultimul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantului prin care se urmărește în esență să se susțină că încheierea unui nou tip de contract nu ar pune capăt aplicării articolelor 21 și 22 din anexa XIII la statut, ci ar permite o evoluție a carierei agenților care nu ar putea să se facă altfel fără a se aduce atingere drepturilor lor de pensie, trebuie amintit că încheierea unui nou contract nu implică o pierdere a drepturilor de pensie deja dobândite. Pe de altă parte, în această privință, trebuie precizat că, prin natura lor și sub rezerva respectării drepturilor dobândite, condițiile de afiliere la sistemul de pensii sunt condiții care se pot schimba în viitor prin voința legiuitorului Uniunii.
99 Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se respingă motivul unic ca fiind neîntemeiat și, în consecință, acțiunea în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
100 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi extinsă)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Îl obligă pe domnul Maxime Picard la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 martie 2021.
Semnături
Cuprins