Cauza T‑384/11

Safa Nicu Sepahan Co.

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva Iranului în scopul împiedicării proliferării nucleare – Înghețarea fondurilor – Eroare de apreciere – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Cerere de daune interese”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 25 noiembrie 2014

1.      Acțiune în anulare – Motive – Abuz de putere – Noțiune

2.      Uniunea Europeană – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Măsuri luate în cadrul combaterii proliferării nucleare – Întinderea controlului

(art. 275 al doilea paragraf TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Decizia 2010/413/PESC a Consiliului)

3.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Lipsa uneia dintre condiții – Respingerea în întregime a acțiunii în despăgubire

(art. 340 al doilea paragraf TFUE)

4.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Marja de apreciere a instituției Uniunii, redusă sau inexistentă la adoptarea actului – Necesitatea luării în considerare a unor elemente contextuale

(art. 340 al doilea paragraf TFUE)

5.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Normă de drept care conferă drepturi particularilor – Noțiune – Condiții privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului – Includere

(art. 340 al doilea paragraf TFUE; Regulamentele nr. 961/2010 și nr. 267/2012 ale Consiliului)

6.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Prejudiciu real și cert – Sarcina probei

(art. 340 al doilea paragraf TFUE)

7.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Noțiune – Sarcina probei

(art. 340 al doilea paragraf TFUE)

8.      Răspundere extracontractuală – Prejudiciu – Prejudiciu reparabil – Prejudiciu moral cauzat de publicarea în Jurnalul Oficial a unor măsuri restrictive care vatămă reputația entității vizate de aceste măsuri – Includere

(art. 340 al doilea paragraf TFUE; Regulamentele nr. 961/2010 și nr. 267/2012 ale Consiliului)

9.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Prejudiciu real și cert cauzat de un act nelegal – Prejudiciu moral cauzat prin adoptarea și menținerea măsurilor restrictive – Anulare a actului atacat care nu asigură repararea adecvată a prejudiciului moral

(art. 340 al doilea paragraf TFUE; Regulamentele nr.  961/2010 și nr. 267/2012 ale Consiliului)

10.    Răspundere extracontractuală – Prejudiciu – Prejudiciu reparabil – Noțiune – Ruperea relațiilor cu furnizorii – Excludere

(art. 340 al doilea paragraf TFUE)

11.    Răspundere extracontractuală – Prejudiciu – Reparare – Dobânzi moratorii – Modalități de calcul

(art. 340 al doilea paragraf TFUE)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 30)

2.      Instanțele Uniunii Europene trebuie, în conformitate cu competențele cu care sunt învestite în temeiul tratatului FUE, să asigure un control, în principiu complet, al legalității tuturor actelor Uniunii din perspectiva drepturilor fundamentale care fac parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii. Printre aceste drepturi fundamentale figurează în special dreptul la protecție jurisdicțională efectivă.

Efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene impune în special ca instanța Uniunii să se asigure că actul în cauză, care are o aplicabilitate individuală pentru persoana sau entitatea vizată, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune verificarea faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează actul menționat, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă respectivele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea actului în cauză – sunt întemeiate.

În acest scop, instanța Uniunii are sarcina să procedeze la această examinare solicitând, dacă este cazul, autorității competente a Uniunii să prezinte informații sau elemente de probă, confidențiale sau neconfidențiale, relevante pentru efectuarea unei asemenea examinări. Astfel, în caz de contestare, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei vizate, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei motivelor menționate.

(a se vedea punctele 32-36)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 47 și 48)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 50-55)

5.      Deși Regulamentele nr. 961/2010 și nr. 267/2012, privind măsuri restrictive împotriva Iranului, au în esență ca obiect să permită impunerea de către Consiliu a anumitor restrângeri ale drepturilor particularilor în vederea combaterii proliferării nucleare și a finanțării sale, dispozițiile care prevăd în mod limitativ condițiile în care sunt permise asemenea restrângeri au în esență ca obiect, a contrario, protecția intereselor individuale ale particularilor vizați, prin limitarea cazurilor de aplicare, a domeniului de aplicare sau a intensității măsurilor restrictive la care aceștia pot fi supuși în mod legal.

Asemenea dispoziții asigură astfel protecția intereselor individuale ale persoanelor și entităților susceptibile să fie vizate și, prin urmare, trebuie considerate norme de drept care au ca obiect conferirea de drepturi particularilor. În cazul în care nu sunt întrunite condițiile de fond respective, persoana sau entitatea în cauză are într‑adevăr dreptul de a nu i se impune măsurile în discuție. Un asemenea drept implică obligatoriu ipoteza ca persoana sau entitatea căreia i se impun măsuri restrictive în condiții care nu sunt prevăzute de dispozițiile în discuție să poată solicita să fie despăgubită pentru efectele prejudiciabile ale acestor măsuri dacă se dovedește că impunerea lor se întemeiază pe o încălcare suficient de gravă a normelor de drept substanțial puse în aplicare de Consiliu.

(a se vedea punctele 56-58)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 70)

7.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 71)

8.      Atunci când o entitate este vizată de măsuri restrictive, ca urmare a susținerii pe care se pretinde că a acordat‑o proliferării nucleare, ea este asociată public unui comportament care este considerat drept o amenințare gravă la adresa păcii și a securității internaționale, cu consecința suscitării oprobriului și a neîncrederii în privința sa, fiindu‑i astfel afectată reputația, și a cauzării, prin urmare, a unui prejudiciu moral.

Astfel, pe de o parte, oprobriul și neîncrederea suscitate de măsuri restrictive nu se referă la capacitățile economice și comerciale ale entității în cauză, ci la voința sa de a fi implicată în activități considerate reprobabile de comunitatea internațională. În acest mod, entitatea respectivă este afectată dincolo de sfera intereselor sale comerciale curente. Pe de altă parte, atingerea adusă reputației entității în cauză este cu atât mai gravă cu cât rezultă nu din exprimarea unei opinii personale, ci din adoptarea unei poziții oficiale a unei instituții a Uniunii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și însoțită de consecințe juridice obligatorii.

În această privință, publicarea măsurilor restrictive constituie o parte integrantă a procesului adoptării lor, dat fiind în special că ea condiționează intrarea în vigoare a acestora față de terți. În aceste împrejurări, publicarea măsurilor respective în Jurnalul Oficial nu constituie o împrejurare de natură să rupă legătura de cauzalitate dintre adoptarea și menținerea măsurilor restrictive și atingerea adusă reputației entității vizate.

(a se vedea punctele 80 și 82-84)

9.      Anularea înscrierii unei entități pe lista entităților implicate în proliferarea nucleară este de natură să constituie o formă de reparare a prejudiciului moral pe care l‑a suferit această entitate, întrucât hotărârea în anulare constată că asocierea sa cu proliferarea nucleară este nejustificată și, prin urmare, nelegală.

Cu toate acestea, în cazul în care afirmația privind implicarea entității respective în proliferarea nucleară a afectat conduita unor entități terțe, situate în majoritate în afara Uniunii, față de aceasta, anularea înscrierii acestei entități poate să modereze cuantumul despăgubirii care trebuie acordată, dar nu și să constituie o reparație integrală a prejudiciului suferit. Or, aceste efecte nu pot fi contrabalansate integral prin constatarea a posteriori a nelegalității înscrierii respective, dat fiind că adoptarea măsurilor restrictive față de o entitate tinde să atragă mai mult atenția și să suscite mai multe reacții, în special în afara Uniunii, decât anularea lor subsecventă.

În plus, teza reținută de Consiliu împotriva entității în cauză este deosebit de gravă, prin aceea că o asociază cu proliferarea nucleară iraniană, adică cu o activitate care prezintă, potrivit Consiliului, un pericol pentru pacea și securitatea internațională.

(a se vedea punctele 86-89)

10.    În materia răspunderii extracontractuale a Uniunii, refuzul de a furniza produse nu reprezintă, ca atare, un prejudiciu. Astfel, acesta se naște doar dacă refuzul se repercutează asupra rezultatelor economice ale societății respective. Așa se întâmplă în special atunci când societatea este obligată să cumpere aceleași produse în condiții mai puțin favorabile de la alți furnizori sau atunci când refuzul livrării cauzează o întârziere în executarea contractelor încheiate cu clienții, expunând în acest mod societatea la sancțiuni pecuniare. De asemenea, în cazul în care nu se poate găsi un furnizor alternativ, contractele existente pot fi reziliate, iar societatea în cauză poate fi împiedicată să participe la cererile de ofertă în curs.

(a se vedea punctul 110)

11.    A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 151)