Language of document :

Ordonanța președintelui Tribunalului din 5 ianuarie 2024 – Meucci/Parlamentul și SEAE

(Cauza T-1123/23 R)

[„Procedură de măsuri provizorii – Funcție publică – Funcționari – Pensionare – Respingerea cererii de menținere în activitate dincolo de limita de vârstă – Cerere de măsuri provizorii – Lipsa urgenței”]

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Paolo Meucci (Addis-Abeba, Etiopia) (reprezentanți: L. Levi și A. Champetier, avocate)

Pârâți: Parlamentul European (reprezentanți: S. Seyr și R. Schiano, agenți), Serviciul European de Acțiune Externă (reprezentanți: R. Coesme și S. Falek, agenți)

Obiectul

Prin cererea întemeiată pe articolele 278 și 279 TFUE, reclamantul solicită, pe de o parte, suspendarea executării deciziilor Parlamentului European din 24 octombrie 2023 de autorizare a acestuia să își desfășoare activitatea până la 30 noiembrie 2023 și și de autorizare a detașării sale la Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) până la aceeași dată, precum și a deciziei Parlamentului din 9 noiembrie 2023 de reîncadrare a sa în cadrul serviciilor acestuia și de pensionare a sa de la 30 noiembrie 2013 și a deciziei SEAE din 13 noiembrie 2023 de încheiere a repartizării sale în cadrul secțiunii politice, subsecțiunea afaceri parlamentare, a delegației pe lângă Uniunea Africană la 30 noiembrie 2023 și, pe de altă parte, prelungirea autorizării sale de a lucra până la 31 august 2024 în cadrul secțiunii politice, subsecțiunea afaceri parlamentare, a delegației menționate și, dacă este cazul, obligarea Parlamentului de a-l detașa la SEAE, iar a SEAE de a-l repartiza în cadrul secțiunii politice, subsecțiunea afaceri parlamentare, a delegației menționate.

Dispozitivul

Respinge cererea de măsuri provizorii.

Revocă Ordonanța din 1 decembrie 2023, Paolo Meucci/Parlamentul și SEAE (T-1123/23 R, nepublicată).

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

____________