HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
28 septembrie 2016(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene verbală FITNESS – Motive absolute de refuz – Lipsa caracterului distinctiv – Caracter descriptiv – Articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c), articolul 52 alineatul (1) litera (a) și articolul 76 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Norma 37 litera (b) punctul (iv) și norma 50 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 – Prezentarea unor probe pentru prima dată în fața camerei de recurs”
În cauza T‑476/15,
European Food SA, cu sediul în Drăgănești (România), reprezentată de I. Speciac, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de M. Rajh, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Société des produits Nestlé SA, cu sediul în Vevey (Elveția), reprezentată de A. Jaeger‑Lenz, de A. Lambrecht și de S. Cobet‑Nuse, avocați,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 19 iunie 2015 (cauza R 2542/2013‑4), privind o procedură de declarare a nulității între European Food și Société des produits Nestlé,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus, pe durata deliberărilor, din domnii S. Frimodt Nielsen, președinte, A. M. Collins (raportor) și V. Valančius, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 august 2015,
având în vedere memoriul în răspuns depus de EUIPO la grefa Tribunalului la 27 noiembrie 2015,
având în vedere memoriul în răspuns depus de intervenientă la grefa Tribunalului la 26 noiembrie 2015,
având în vedere că nicio cerere de stabilire a unei ședințe de judecată nu a fost formulată de părți în termenul de trei săptămâni de la comunicarea terminării procedurii scrise și hotărând, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 20 noiembrie 2001, intervenienta, Société des produits Nestlé SA, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1).
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal FITNESS.
3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 29, 30 și 32 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 29: „Lapte, frișcă, unt, brânzeturi, iaurturi și alte preparate alimentare pe bază de lapte, înlocuitori de produse lactate, ouă, jeleuri, fructe, legume, preparate de proteine pentru consum uman”;
– clasa 30: „Cereale și preparate din cereale; cereale gata pentru consum; cereale pentru micul dejun; produse alimentare pe bază de orez sau de făină”;
– clasa 32: „Ape necarbogazoase, carbogazoase sau carbonatate, ape de izvor, ape minerale, ape aromatizate, băuturi de fructe, sucuri de fructe, nectare, limonade, ape gazoase și alte băuturi nealcoolice, siropuri și alte preparate pentru fabricarea băuturilor”.
4 La 30 mai 2005, marca solicitată a fost înregistrată ca marcă a Uniunii Europene sub numărul 2470326, pentru produsele vizate la punctul 3 de mai sus (denumită în continuare „marca contestată”).
5 La 2 septembrie 2011, reclamanta, European Food SA, a depus o cerere de declarare a nulității mărcii contestate în temeiul articolului 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din același regulament.
6 La 18 octombrie 2013, divizia de anulare a respins cererea de declarare a nulității în totalitate.
7 La 16 decembrie 2013, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de anulare.
8 Prin decizia din 19 iunie 2015 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a EUIPO a respins calea de atac.
9 Camera de recurs a considerat că, în cadrul unei proceduri de anulare, sarcina probei faptului că marca contestată era lipsită de caracter distinctiv sau era descriptivă, în sensul articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009 revenea persoanei care a solicitat declararea nulității. Aceasta a adăugat că data relevantă cu privire la care trebuiau aduse dovezi era data depunerii mărcii contestate, și anume 20 noiembrie 2001. Pe de altă parte, în opinia sa, dat fiind că era vorba despre produse puțin oneroase de larg consum, publicul relevant dădea dovadă de un grad de atenție inferior mediei.
10 În ceea ce privește pretinsul caracter descriptiv, camera de recurs a considerat că majoritatea dovezilor prezentate în fața diviziei de anulare erau ulterioare datei relevante sau priveau teritoriul României anterior aderării acesteia la Uniunea Europeană. În ceea ce privește copiile dicționarelor referitoare la termenul „fitness”, aceasta a considerat că termenul menționat nu desemna o caracteristică intrinsecă a produselor în cauză în percepția consumatorilor în anul 2001. Ea a considerat că, pentru produsele în cauză, respectivul termen era sugestiv și reprezenta o evocare vagă. Prin urmare, în opinia sa, probele prezentate în fața diviziei de anulare nu erau suficiente pentru a dovedi caracterul descriptiv al mărcii contestate.
11 Pe de altă parte, camera de recurs a respins ca tardive, fără să le ia în considerare, o serie de probe prezentate pentru prima oară în fața sa. În această privință, ea a aplicat prin analogie norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO 1995, L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189) coroborată cu norma 37 litera (b) punctul (iv) din același regulament.
12 Camera de recurs a apreciat deopotrivă că, întrucât termenul „fitness” are un conținut evocator și ambiguu, acesta era apt să identifice produsele vizate de marca considerată ca provenind de la intervenientă și să le distingă, așadar, de cele ale altor întreprinderi. Prin urmare, aceasta a concluzionat că reclamanta nu demonstrase lipsa de caracter distinctiv al acestei mărci.
Concluziile părților
13 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– cu titlu subsidiar, modificarea deciziei atacate și anularea mărcii contestate;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
14 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca fiind în parte inadmisibilă și în parte neîntemeiată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
15 Intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, cu titlu subsidiar, ca neîntemeiată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitate
16 În temeiul articolului 173 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, intervenientul, vizat la alineatele (1) și (2), dispune de aceleași drepturi procedurale ca părțile principale. El poate susține concluziile unei părți principale, precum și să formuleze concluzii și să invoce motive autonome față de cele ale părților principale.
17 Intervenienta contestă admisibilitatea formală a acțiunii întemeindu‑se pe încălcarea articolului 177 din regulamentul de procedură. Astfel, reclamanta nu ar fi prezentat dovada existenței sale juridice, nici un mandat furnizat în mod valabil avocaților săi.
18 Referitor la dovada existenței juridice, este suficient să se constate că, împreună cu cererea introductivă, reclamanta a furnizat un extras din registrul comerțului, după cum impune articolul 177 alineatul (4) din Regulamentul de procedură Astfel, această dispoziție nu impune ca extrasul să conțină diferite mențiuni, contrar sugestiilor intervenientei.
19 În ceea ce privește mandatul, este necesar să se arate că, în primul rând, articolul 51 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, aplicabil în speță, spre deosebire de articolul 44 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, nu mai impune dovada ca mandatul acordat avocatului să fi fost emis de un reprezentant calificat în acest scop. În al doilea rând, trebuie să se constate că, contrar susținerilor intervenientei, mandatul desemnează nominal persoana care a semnat cererea introductivă ca avocat, și anume, I. Speciac. În al treilea rând, în ceea ce privește faptul că reclamanta nu a actualizat borderoul de anexe pentru a include în acesta mandatul, este suficient să se arate că eventuala încălcare a punctului 97 din Dispozițiile practice de punere în aplicare a Regulamentului de procedură al Tribunalului (JO 2015, L 152, p. 1) nu implică inadmisibilitatea acțiunii. În al patrulea rând, contrar susținerilor intervenientei, nu reiese din regulamentul de procedură că dovada mandatului avocatului care a semnat cererea introductivă trebuia să fi fost făcută anterior depunerii acesteia. Dimpotrivă, întrucât această neregularitate poate fi îndreptată în temeiul articolului 51 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, nimic nu se opune ca documentul care atestă existența mandatului să fie prezentat la o dată ulterioară depunerii cererii introductive [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 februarie 2015, KSR/OAPI – Lampenwelt (Moon), T‑374/13, nepublicată, EU:T:2015:69, punctele 11-13].
20 Având în vedere cele ce precedă, se impune respingerea argumentelor intervenientei în ceea ce privește inadmisibilitatea formală a acțiunii.
Cu privire la fond
21 În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive, referitoare, primul, la refuzul de a lua în considerare probele prezentate pentru prima dată în fața camerei de recurs, al doilea, la caracterul descriptiv al mărcii contestate și, al treilea, la lipsa caracterului distinctiv al acestei mărci.
Cu privire la primul motiv, referitor la refuzul de a lua în considerare probele prezentate pentru prima dată în fața camerei de recurs
– Argumentele părților
22 Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că, prin refuzul de a lua în considerare probele prezentate pentru prima dată în fața camerei de recurs, EUIPO a încălcat articolul 76 din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu norma 37 litera (b) punctul (iv) și cu norma 50 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2868/95.
23 În primul rând, reclamanta susține că, în temeiul articolului 76 din Regulamentul nr. 207/2009, în cauzele având ca obiect motive absolute de nulitate, EUIPO are obligația de a examina din oficiu faptele. Or, în opinia sa, în speță, EUIPO nu numai că a omis să efectueze o astfel de examinare din oficiu, ci a refuzat, în mod eronat, să ia în considerare probele pe care aceasta le depusese.
24 În al doilea rând, reclamanta arată că norma 37 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul nr. 2868/95 nu împiedică persoana care solicită declararea nulității să depună dovezi suplimentare în fața camerei de recurs.
25 În al treilea rând, reclamanta susține că reiese cu claritate din modul de redactare a normei 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95 că această dispoziție privește procedurile de opoziție. Cu titlu subsidiar, presupunând că dispoziția menționată este aplicabilă în speță, reclamanta consideră că EUIPO ar fi trebuit să ia în considerare probele în cauză, întrucât acestea veneau în completarea celor depuse anterior la divizia de anulare.
26 În opinia EUIPO, norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95 prevede că camera de recurs limitează examinarea acțiunii la faptele și la dovezile prezentate în termenele stabilite în primă instanță. În temeiul acestei dispoziții, camera de recurs dispune de putere de apreciere pentru a decide dacă este necesar să fie luate în considerare fapte și probe noi sau suplimentare care nu ar fi fost prezentate în termenele stabilite sau specificate de divizia de opoziție.
27 EUIPO arată, pe de altă parte, că norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95 nu este o derogare de la articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, în temeiul căruia acesta dispune de putere de apreciere pentru a accepta sau pentru a refuza probe care nu au fost prezentate în timp util. În consecință, părțile nu ar dispune de un drept necondiționat ca faptele sau probele tardive să fie luate în considerare de EUIPO.
28 În speță, camera de recurs ar fi apreciat, în aplicarea puterii sale de apreciere, că probele prezentate în afara termenului indicat de norma 37 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul nr. 2868/95 nu puteau fi luate în considerare. În această privință, EUIPO arată că era vorba despre primele probe prezentate referitoare la data relevantă, și anume data depunerii cererii de înregistrare. Pe de altă parte, acesta arată că, dat fiind că inițierea procedurii de anulare nu este supusă unei date limită, reclamanta avea timp să culeagă probele relevante și să le prezinte diviziei de anulare. EUIPO adaugă că reclamanta nu a indicat motivul pentru care probele în cauză nu puteau fi depuse decât în etapa căii de atac în fața camerei de recurs.
29 În sfârșit, EUIPO arată că, în cadrul unei proceduri de declarare a nulității, chiar dacă privește cauze absolute de nulitate, acesta nu este obligat să efectueze examinarea din oficiu a faptelor.
30 Intervenienta susține, mai întâi, că norma 37 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul nr. 2868/95 impune persoanei care solicită declararea nulității obligația de a prezenta probele în susținerea motivelor de nulitate invocate, deja la momentul cererii inițiale de declarare a nulității. În continuare, ea arată că obligația EUIPO de a examina din oficiu faptele, în temeiul articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, se aplică procedurii de înregistrare, iar nu procedurii de declarare a nulității. În sfârșit, aceasta consideră că camera de recurs a invocat, în mod întemeiat, marja de apreciere care îi este conferită de articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 și de norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95 pentru a respinge probele tardive în cauză.
– Aprecierea Tribunalului
31 Potrivit unei jurisprudențe constante, motivele absolute de refuz al înregistrării enumerate la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 urmăresc un scop de interes general (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2014, Pi‑Design și alții/Yoshida Metal Industry, C‑337/12 P-C‑340/12 P, nepublicată, EU:C:2014:129, punctul 44, și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Henkel/OAPI, C‑456/01 P și C‑457/01 P, EU:C:2004:258, punctul 45). Pe de altă parte, interesul general aflat la baza acestor motive de refuz poate, și chiar trebuie, să reflecte considerații diferite, în funcție de motivul de refuz în cauză (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Henkel/OAPI, C‑456/01 P și C‑457/01 P, EU:C:2004:258, punctul 46).
32 Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 urmărește interesul general de a garanta consumatorului identitatea originii produsului sau serviciului desemnat de marcă, permițându‑i să distingă fără vreo posibilitate de confuzie acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Henkel/OAPI, C‑456/01 P și C‑457/01 P, EU:C:2004:258, punctul 48, și Hotărârea din 14 iulie 2014, NIIT Insurance Technologies/OAPI (SUBSCRIBE), T‑404/13, nepublicată, EU:T:2014:645, punctul 57].
33 Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 urmărește să asigure că semne descriptive, în ceea ce privește una sau mai multe caracteristici ale produselor sau serviciilor, pentru care s‑a solicitat o înregistrare ca marcă pot fi utilizate în mod liber de toți operatorii economici care oferă astfel de produse sau servicii [Hotărârea din 10 iulie 2014, BSH/OAPI, C‑126/13 P, nepublicată, EU:C:2014:2065, punctul 19, Hotărârea din 12 aprilie 2011, Euro‑Information/OAPI (EURO AUTOMATIC PAYMENT), T‑28/10, EU:T:2011:158, punctul 44 și Hotărârea din 12 aprilie 2016, Choice/EUIPO (Choice chocolate & ice cream), T‑361/15, nepublicată, EU:T:2016:214, punctul 13]. Astfel, înregistrarea ca marcă a unui semn descriptiv nu ar fi compatibilă cu un sistem de concurență nedenaturată, în special întrucât ar risca să creeze un avantaj concurențial nelegitim în favoarea unui singur operator economic.
34 În ceea ce privește motivele relative de refuz prevăzute la articolul 8 din Regulamentul nr. 207/2009, rezultă din economia respectivului regulament, precum și din modul de redactare a dispoziției menționate că aceasta urmărește să soluționeze eventualele conflicte între o marcă a cărei înregistrare se solicită și drepturile titularului unei mărci anterioare, de exemplu, atunci când mărcile și produsele în cauză sunt identice sau atunci când sunt simulare și există un risc de confuzie. În consecință, interesul a cărui protecție poate fi asigurată în temeiul articolului menționat este în special de natură privată, chiar dacă protejează simultan un anumit interes public cum este cel de a evita riscul de confuzie a consumatorilor.
35 Aceste constatări au următoarele patru consecințe.
36 În primul rând, chiar dacă terțe părți pot adresa observații scrise EUIPO privind motivele pentru care înregistrarea mărcii ar trebui refuzată din oficiu în temeiul articolului 7 din Regulamentul nr. 207/2009, articolul 40 din regulamentul menționat precizează că acestea nu dobândesc calitatea de părți în procedura aflată pe rolul EUIPO. În schimb, reiese din articolele 41 și 42 din respectivul regulament că solicitantul mărcii și titularul unei mărci anterioare care a formulat opoziție au calitatea de părți în cadrul procedurii de opoziție.
37 Jurisprudența a confirmat natura inter partes a procedurii de opoziție [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2004, Ruiz‑Picasso și alții/OAPI – DaimlerChrysler (PICARO), T‑185/02, EU:T:2004:189, punctul 31, și Hotărârea din 4 februarie 2013, Marszałkowski/OAPI – Mar‑Ko Fleischwaren (WALICHNOWY MARKO), T‑159/11, nepublicată, EU:T:2013:56, punctul 48] de unde reiese necesitatea de a respecta pe deplin principiul contradictorialității, precum și egalitatea armelor între părți [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2006, DEF‑TEC Defense Technology/OAPI – Defense Technology (FIRST DEFENSE AEROSOL PEPPER PROJECTOR), T‑6/05, EU:T:2006:241, punctul 43]. Într‑o asemenea procedură, trebuie amintit că un avantaj acordat uneia dintre părți constituie un dezavantaj pentru cealaltă, EUIPO trebuind în acest caz să își păstreze imparțialitatea față de fiecare dintre acestea [Hotărârea din 12 decembrie 2007, K & L Ruppert Stiftung/OAPI – Lopes de Almeida Cunha și alții (CORPO livre), T‑86/05, EU:T:2007:379, punctul 21].
38 În al doilea rând și fără a aduce atingere articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009, potrivit căruia deciziile EUIPO nu se pot întemeia decât pe motive asupra cărora părțile au avut posibilitatea de a formula observații, EUIPO examinează motivele absolute de refuz al înregistrării din oficiu. Având în vedere principiul continuității funcționale a EUIPO, camerele de recurs au competența de a relua examinarea cererii de înregistrare din perspectiva tuturor motivelor absolute de refuz enunțate la articolul 7 din regulamentul menționat, fără a fi limitate de raționamentul examinatorului. Acestea pot, așadar, să invoce din oficiu noi motive absolute de refuz al înregistrării [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 1999, Procter & Gamble/OAPI (BABY‑DRY), T‑163/98, EU:T:1999:145, punctele 38 și 43, și Hotărârea din 16 februarie 2000, Procter & Gamble/OAPI (Forma unui săpun), T‑122/99, EU:T:2000:39, punctele 26-28] sub rezerva respectării dreptului la apărare.
39 În schimb, reiese de la articolul 8 și de la articolul 76 alineatul (1) in fine din Regulamentul nr. 207/2009 că motivele relative de refuz al înregistrării sunt examinate doar la opoziția titularului unei mărci anterioare și nu pot fi invocate din oficiu de EUIPO [a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 septembrie 2003, Henkel/OAPI – LHS (UK) (KLEENCARE), T‑308/01, EU:T:2003:241, punctul 32].
40 În al treilea rând, conform articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, în cadrul examinării motivelor absolute de refuz, examinatorii și, eventual, camerele de recurs ale EUIPO trebuie să examineze din oficiu faptele pentru a stabili dacă marca a cărei înregistrare se solicită se încadrează sau nu se încadrează în vreunul dintre motivele de refuz al înregistrării prevăzute la articolul 7 din regulamentul menționat. Rezultă că organele competente ale EUIPO sunt obligate să examineze din oficiu faptele relevante care le‑ar putea determina să aplice un motiv absolut de refuz și pot ajunge să își întemeieze deciziile pe fapte care nu ar fi fost invocate de solicitant [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2013, Fürstlich Castell'sches Domänenamt/OAPI – Castel Frères (CASTEL), T‑320/10, EU:T:2013:424, punctul 26 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 23 noiembrie 2015, Actega Terra/OAPI – Heidelberger Druckmaschinen (FoodSafe), T‑766/14, nepublicată, EU:T:2015:913, punctul 31].
41 Atunci când este vorba însă despre o procedură privind un motiv relativ de refuz, EUIPO nu își poate întemeia decizia decât pe fapte și pe probe prezentate de părți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 septembrie 2003, KLEENCARE, T‑308/01, EU:T:2003:241, punctul 32). Limitarea bazei faptice a examinării efectuate de camera de recurs nu exclude totuși ca aceasta să ia în considerare fapte notorii, și anume fapte susceptibile să fie cunoscute de orice persoană sau care pot fi cunoscute prin intermediul unor surse general accesibile [Hotărârea din 1 iunie 2016, Wolf Oil/EUIPO – SCT Lubricants (CHEMPIOIL), T‑34/15, nepublicată, EU:T:2016:330, punctul 64). În plus, în temeiul normei 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95, în cazul în care calea de atac este îndreptată împotriva unei decizii a unei divizii de opoziție, camera de recurs își limitează examinarea căii de atac la faptele și la probele prezentate în termenele stabilite sau specificate de divizia de opoziție conform regulamentului și prezentelor norme, cu excepția cazului în care camera consideră că ar trebui să se țină seama de fapte și de probe noi sau suplimentare, în temeiul articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, EU:C:2007:162, punctele 44, 48 și 64).
42 Astfel, în Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul (C‑29/05 P, EU:C:2007:162), care privește o procedură de opoziție, iar nu o cerere de declarare a nulității pentru un motiv absolut de refuz, Curtea a concluzionat că camera de recurs nu era obligată să ia în considerare fapte și probe pe care partea care a formulat opoziție le prezenta pentru prima dată în etapa căii de atac la camera de recurs. Această soluție corespunde normei 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95, introdusă de Regulamentul (CE) nr. 1041/2005 al Comisiei din 29 iunie 2005 de modificare a Regulamentului nr. 2868/95 (JO 2005, L 172, p. 4, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 71) și a fost aplicată unei decizii a camerei de recurs care fusese emisă într‑o procedură de opoziție anterior modificării normei menționate.
43 În al patrulea rând, trebuie amintit că regimul Regulamentului nr. 207/2009 prevede un control anterior înregistrării în cadrul examinării ex parte a motivelor absolute de refuz și al procedurii de opoziție inter partes pentru motive relative de refuz (a se vedea mai sus), precum și un control a posteriori în cadrul procedurii de declarare a nulității pentru motive absolute și relative de refuz.
44 Prezentul litigiu vizează o cerere de declarare a nulității pentru motive absolute de refuz, formulată în temeiul articolului 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din regulamentul menționat. În consecință, Tribunalul trebuie să examineze dacă această procedură trebuie să se inspire din procedura de examinare a motivelor absolute de refuz al unei cereri de înregistrare sau mai degrabă din procedura de opoziție pentru motive relative de refuz, în special în ceea ce privește aspectele referitoare la probă. În această privință, este, pe de o parte, util să se arate că articolul 52 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat face trimitere în mod explicit la articolul 7 din acest regulament. Pe de altă parte, nu se poate ignora că articolul 52 alineatul (1) din același regulament prevede că procedura de declarare a nulității este inițiată la cererea unei părți, întocmai procedurii de opoziție.
45 Primul motiv trebuie analizat în lumina acestor considerații. În acest scop, trebuie precizat că, la punctele 40 și 41 din decizia atacată, camera de recurs a considerat că probele în cauză fuseseră prezentate pentru prima dată în fața sa și, prin urmare, fuseseră depuse tardiv. În acest context, în exercitarea puterii sale discreționare, camera de recurs a decis să nu țină seama de aceste probe.
46 În primul rând, astfel cum s‑a amintit la punctul 40 de mai sus,, rezultă din articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 că, în cadrul examinării motivelor absolute de refuz, camerele de recurs ale EUIPO trebuie să examineze din oficiu faptele pentru a stabili dacă marca a cărei înregistrare se solicită se încadrează sau nu se încadrează în vreunul dintre motivele de refuz al înregistrării prevăzute la articolul 7 din acest regulament.
47 Cu toate acestea, în cadrul unei proceduri de declarare a nulității, EUIPO nu poate fi obligat să realizeze din nou examinarea din oficiu a faptelor relevante efectuată de examinator care l-ar putea determina să aplice motivele absolute de refuz. Din dispozițiile articolelor 52 și 55 din Regulamentul nr. 207/2009 reiese că marca Uniunii Europene este considerată validă până când este declarată nulă de EUIPO în urma unei proceduri de declarare a nulității. Aceasta beneficiază, așadar, de o prezumție de validitate, care constituie consecința logică a controlului efectuat de EUIPO în cadrul examinării unei cereri de înregistrare (Hotărârea din 13 septembrie 2013, CASTEL, T‑320/10, EU:T:2013:424, punctul 27, și Ordonanța din 23 noiembrie 2015, FoodSafe, T‑766/14, nepublicată, EU:T:2015:913, punctul 32).
48 Această prezumție de validitate limitează obligația EUIPO, prevăzută la articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, de a examina din oficiu faptele relevante care l‑ar putea determina să aplice motivele absolute de refuz la examinarea cererii de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene efectuată de examinatorii EUIPO și, în calea de atac, de camerele de recurs în cadrul procedurii de înregistrare a mărcii respective. Or, în cadrul unei proceduri de declarare a nulității, întrucât marca Uniunii Europene înregistrată este prezumată valabilă, revine persoanei care a formulat cererea de declarare a nulității sarcina de a invoca în fața EUIPO elementele concrete care ar pune în discuție validitatea sa (Hotărârea din 13 septembrie 2013, CASTEL, T‑320/10, EU:T:2013:424, punctul 28, și Ordonanța din 23 noiembrie 2015, FoodSafe, T‑766/14, nepublicată, EU:T:2015:913, punctul 33).
49 Reiese din cele de mai sus că, în cadrul procedurii de declarare a nulității, camera de recurs nu era obligată să examineze din oficiu faptele relevante care ar fi putut să o determine să aplice motivele absolute de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009, în mod contrar susținerilor reclamantei.
50 În al doilea rând, în pofida lipsei unei obligații de a examina din oficiu faptele în prezenta cauză, trebuie să se examineze dacă camera de recurs putea considera că elementele de probă prezentate pentru prima dată în fața sa de către reclamantă au fost depuse tardiv, astfel cum pretinde EUIPO.
51 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, EUIPO poate să nu ia în considerare faptele pe care părțile nu le‑au invocat sau dovezile pe care nu le‑au furnizat în timp util.
52 EUIPO dispune de o marjă de apreciere pentru a lua în considerare anumite probe numai în cazul în care au fost depuse tardiv. În schimb, în cazul în care aceste probe au fost prezentate în timp util, dispoziția menționată nu conferă EUIPO nicio marjă discreționară de a nu le lua în considerare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, EU:C:2007:162, punctele 41-43 și 63).
53 Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă, pentru motivele expuse la punctele 36, 38, 40 și 43 de mai sus, probe depuse pentru prima dată în fața camerei de recurs în cadrul unei proceduri de declarare a nulității pentru un motiv absolut trebuie să fie considerate ca nefiind prezentate în timp util și, în consecință, tardive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, EU:C:2007:162, punctul 49).
54 În ceea ce privește existența unui termen pentru prezentarea probelor, EUIPO invocă norma 37 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul nr. 2868/95, potrivit căreia o cerere de declarare a nulității unei mărci a Uniunii Europene formulate în fața sa conține, în ceea ce privește motivele invocate în cerere, faptele, dovezile și observațiile prezentate în sprijinul cererii.
55 Contrar susținerilor EUIPO, nu reiese în niciun mod din norma 37 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul nr. 2868/95 că camera de recurs este obligată să considere drept tardive probele care nu au fost depuse în fața diviziei de anulare. Astfel, norma menționată se limitează să precizeze că cererea de declarare a nulității trebuie să includă probele pe care se întemeiază. Rezultă că norma menționată nu implică în mod necesar ca orice probă prezentată după introducerea cererii de declarare a nulității, fie în fața diviziei de anulare, fie în fața camerei de recurs, să fie considerată tardivă.
56 În plus, trebuie să se constate că Regulamentele nr. 207/2009 și nr. 2868/95 nu conțin nicio dispoziție care să stabilească un termen pentru prezentarea probelor în cadrul unei cereri de declarare a nulității pentru un motiv absolut de refuz, spre deosebire de anumite dispoziții care stabilesc termenele, precum și consecințele nerespectării acestora, aplicabile procedurilor de opoziție [norma 19 alineatul (1), norma 20 alineatul (1) și norma 22 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2868/95; a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, New Yorker SHK Jeans/OAPI, C‑621/11 P, EU:C:2013:484, punctele 25-28], de decădere [norma 40 alineatul (5) din același regulament; a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 2013, Centrotherm Systemtechnik/OAPI și centrotherm Clean Solutions, C‑610/11 P, EU:C:2013:593, punctele 80-82] și de nulitate pentru motive relative de refuz [norma 40 alineatul (6) din regulamentul menționat; a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 2015, Menelaus/OAPI – Garcia Mahiques (VIGOR), T‑361/13, EU:T:2015:859, punctele 51 și 52 (nepublicate)].
57 Pe de altă parte, trebuie amintită existența unei continuități funcționale între organele EUIPO care statuează în primă instanță, precum examinatorul, diviziile de opoziție și de anulare, pe de o parte, și camerele de recurs, pe de altă parte [a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 septembrie 2003, KLEENCARE, T‑308/01, EU:T:2003:241, punctul 25, și Hotărârea din 11 iulie 2006, Caviar Anzali/OAPI – Novomarkși (Asetra), T‑252/04, EU:T:2006:199, punctul 30].
58 În lumina celor ce precedă, este necesar să se concluzioneze că articolul 76 din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu norma 37 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul nr. 2868/95 nu implică faptul că probele care au fost prezentate pentru prima dată în fața camerei de recurs trebuie să fie considerate tardive de aceasta din urmă în cadrul unei proceduri de declarare a nulității pentru un motiv absolut de refuz.
59 În al treilea rând, EUIPO susține că norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95 se aplică prin analogie în speță.
60 În această privință, trebuie să se constate că, ținând seama de modul său de redactare, norma 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95 vizează în mod expres procedura căii de atac împotriva deciziei diviziei de opoziție, iar nu procedura căii de atac împotriva deciziei diviziei de anulare privind un motiv absolut de refuz.
61 În plus, potrivit jurisprudenței, dacă primul paragraf al normei 50 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2868/95 instituie principiul conform căruia dispozițiile referitoare la procedurile derulate în fața organului care a pronunțat decizia atacată sunt aplicabile mutatis mutandis procedurii căii de atac, al treilea paragraf al aceleiași dispoziții constituie o normă specială, care derogă de la acest principiu. Această normă specială este proprie procedurii căii de atac împotriva deciziei diviziei de opoziție și precizează regimul, în fața camerei de recurs, al faptelor și al probelor prezentate după expirarea termenelor stabilite sau specificate în primă instanță (Hotărârea din 3 octombrie 2013, Rintisch/OAPI, C‑120/12 P, EU:C:2013:638, punctul 28).
62 Astfel cum s‑a indicat la punctul 42 de mai sus, această normă specială a fost introdusă în Regulamentul nr. 2868/95 cu ocazia modificării sale prin Regulamentul nr. 1041/2005, care, potrivit considerentului (7) al acestuia, urmărește să clarifice consecințele juridice care decurg din neregularitățile procedurale intervenite în cursul procedurilor de opoziție. Această constatare confirmă că efectele asociate, în fața camerei de recurs, întârzierii intervenite în administrarea probei în fața diviziei de opoziție trebuie stabilite în temeiul respectivei norme (Hotărârea din 3 octombrie 2013, Rintisch/OAPI, C‑120/12 P, EU:C:2013:638, punctul 30).
63 Trebuie semnalat că, precum motivele relative de refuz al înregistrării în procedurile de opoziție, cauzele de nulitate relativă nu sunt examinate de EUIPO decât la cererea titularului mărcii anterioare în cauză. În consecință, procedura de declarare a nulității privind o cauză de nulitate relativă este, în principiu, reglementată de aceleași principii ca și procedurile de opoziție [Hotărârea din 25 mai 2005, TeleTech Holdings/OAPI – Teletech International (TELETECH GLOBAL VENTURES), T‑288/03, EU:T:2005:177, punctul 65].
64 Or, primul motiv privește o procedură de declarare a nulității pentru motive absolute de refuz, care diferă de motivele relative de refuz. Desigur, procedura de declarare a nulității pentru motive absolute de refuz este inițiată la cererea unei părți, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009. Cu toate acestea, articolul 52 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat face trimitere în mod direct la motivele de refuz prevăzute la articolul 7 din acest regulament, care, după cum s‑a menționat la punctele 31-33 de mai sus, urmăresc scopuri de interes general. Trebuie adăugat că aceste considerații de interes general care stau la baza articolului 7 din același regulament trebuie luate în considerare, de asemenea, în cadrul unei proceduri de declarare a nulității pentru motive absolute de refuz (a se vedea în acest sens Ordonanța din 30 aprilie 2015, Castel Frères/OAPI, C‑622/13 P, nepublicată, EU:C:2015:297, punctele 41 și 43-45). Pe de altă parte, trebuie amintit că procedura de declarare a nulității pentru motive absolute de refuz are ca obiect în special să permită EUIPO să verifice validitatea înregistrării unei mărci și să adopte o poziție pe care ar fi trebuit, eventual, să o adopte din oficiu în temeiul articolului 37 din regulamentul în cauză (a se vedea în acest sens Ordonanța din 30 aprilie 2015, Castel Frères/OAPI, C‑622/13 P, nepublicată, EU:C:2015:297, punctul 42). În consecință, aplicarea prin analogie a normei 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95 în privința unei proceduri de declarare a nulității pentru motive absolute ar contraveni interesului general urmărit de dispozițiile articolului 7 din Regulamentul nr. 207/2009.
65 Prin urmare, nici modul de redactare a normei 50 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 2868/95, care reflectă voința expresă a legiuitorului Uniunii, nici natura și finalitatea procedurii de declarare a nulității pentru motive absolute de refuz nu permit aplicarea prin analogie a normei menționate. Prin urmare, în mod eronat, EUIPO a invocat această dispoziție în speță.
66 Reiese din cele ce precedă că, prin faptul că a considerat că elementele de probă prezentate de reclamantă în fața camerei de recurs pentru prima dată nu trebuiau luate în considerare din cauza depunerii lor tardive, camera de recurs a săvârșit o eroare de drept.
67 Trebuie examinate totuși consecințele pe care le implică în mod necesar această eroare. Potrivit unei jurisprudențe constante, o neregularitate procedurală nu antrenează anularea, în totalitate sau în parte, a unei decizii decât dacă se stabilește că, în lipsa acestei neregularități, decizia atacată ar fi putut să aibă un conținut diferit [Hotărârea din 10 iulie 2006, La Baronia de Turis/OAPI – Baron Philippe de Rothschild (LA BARONNIE), T‑323/03, EU:T:2006:197, punctul 69, și Hotărârea din 11 iulie 2006, Asetra, T‑252/04, EU:T:2006:199, punctul 45].
68 În speță, nu se poate exclude că probele pe care camera de recurs a refuzat în mod nejustificat să le ia în considerare pot fi de natură să modifice conținutul deciziei atacate dat fiind că era vorba despre primele probe prezentate referitoare la data relevantă, și anume data depunerii cererii de înregistrare (a se vedea punctul 28 de mai sus). În această privință, nu revine totuși Tribunalului sarcina de a se substitui EUIPO în aprecierea elementelor în cauză (Hotărârea din 10 iulie 2006, LA BARONNIE, T‑323/03, EU:T:2006:197, punctul 70, și Hotărârea din 11 iulie 2006, Asetra, T‑252/04, EU:T:2006:199, punctul 46).
69 Prin urmare, primul motiv trebuie să fie admis și, în consecință decizia atacată trebuie să fie anulată.
Cu privire la al doilea și la al treilea motiv referitoare la caracterul descriptiv și la lipsa de caracter distinctiv și cu privire la al doilea capăt de cerere, referitor la decizia atacată și la anularea mărcii contestate
70 Astfel cum rezultă din analiza primului motiv, nu este necesar ca Tribunalul să examineze al doilea și al treilea motiv referitoare la pretinsul caracter descriptiv și, respectiv, la pretinsa lipsă a caracterului distinctiv al mărcii contestate. Pe de altă parte, în măsura în care s‑a admis cererea de anulare a deciziei atacate care a fost formulată cu titlu principal, nu este necesar să se statueze cu privire la al doilea capăt de cerere referitor la modificarea deciziei atacate și la anularea mărcii contestate, introdus cu titlu subsidiar de reclamantă și a cărui admisibilitate este contestată în parte de EUIPO.
Cu privire la cheltuielile de judecată
71 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât EUIPO a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia.
72 Potrivit articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate decide ca un intervenient, altul decât cei menționați la alineatele (1) și (2) ale aceluiași articol, să suporte propriile cheltuieli de judecată. În împrejurările din prezenta cauză, trebuie să se decidă că fiecare parte va suporta propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 19 iunie 2015 (cauza R 2542/2013‑4) privind o procedură de declarare a nulității între European Food și Société des produits Nestlé.
2) EUIPO suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de European Food.
3) Société des produits Nestlé suportă propriile cheltuieli de judecată.
Frimodt Nielsen | Collins | Valančius |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 28 septembrie 2015.
Semnături