HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia extinsă)

7 iunie 2017(*)

„Răspundere extracontractuală – Reprezentarea Uniunii – Prescripție – Anihilarea efectelor juridice ale unei decizii rămase definitive – Precizia cererii introductive – Admisibilitate – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale – Termen rezonabil de soluționare – Egalitate de tratament – Prejudiciu material – Pierderi suferite – Beneficiu nerealizat – Prejudiciu moral – Legătură de cauzalitate”

În cauza T‑673/15,

Guardian Europe Sàrl, cu sediul în Bertrange (Luxemburg), reprezentată de F. Louis, avocat, și de C. O’Daly, solicitor,

reclamantă,

împotriva

Uniunii Europene, reprezentată de:

1) Comisia Europeană, reprezentată de N. Khan, de A. Dawes și de P. van Nuffel, în calitate de agenți,

2) Curtea de Justiție a Uniunii Europene, reprezentată de J. Inghelram și de K. Sawyer, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE prin care se urmărește repararea prejudiciului pe care reclamanta pretinde că l‑ar fi suferit ca urmare, pe de o parte, a duratei procedurii în cadrul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), și, pe de altă parte, a încălcării principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791 final a Comisiei din 28 noiembrie 2007 privind o procedură de aplicare a articolului [101 TFUE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cauza COMP/39165 – Sticlă plată) și în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494),

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă),

compus din domnul S. Papasavvas, președinte, doamna I. Labucka și domnii E. Bieliūnas (raportor), V. Kreuschitz și I. S. Forrester, judecători,

grefier: doamna C. Heeren, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 11 ianuarie 2017,

pronunță prezenta

Hotărâre

I.      Istoricul cauzei

1        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 12 februarie 2008, Guardian Industries Corp. și reclamanta, Guardian Europe Sàrl, au introdus o acțiune împotriva Deciziei C(2007) 5791 final a Comisiei din 28 noiembrie 2007 privind o procedură de aplicare a articolului [101 TFUE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cauza COMP/39165 – Sticlă plată) [denumită în continuare „Decizia C(2007) 5791”]. În cererea introductivă, acestea au solicitat în esență ca Tribunalul să anuleze în parte această decizie în măsura în care le privea și să reducă cuantumul amenzii care le‑a fost aplicată prin decizia menționată.

2        Prin Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), Tribunalul a respins acțiunea.

3        Prin cererea introductivă depusă la 10 decembrie 2012, Guardian Industries și reclamanta au declarat recurs împotriva Hotărârii din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494).

4        Prin Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), în primul rând, Curtea a anulat Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), în măsura în care prin aceasta s‑a respins motivul întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării în ceea ce privește calculul cuantumului amenzii aplicate în solidar Guardian Industries și reclamantei și le‑a obligat pe acestea la plata cheltuielilor de judecată. În al doilea rând, Curtea a anulat articolul 2 din Decizia C(2007) 5791 în măsura în care acesta stabilea cuantumul amenzii aplicate în solidar Guardian Industries și reclamantei la suma de 148 000 000 de euro. În al treilea rând, Curtea a stabilit cuantumul amenzii aplicate în solidar Guardian Industries și reclamantei ca urmare a încălcării constatate la articolul 1 din Decizia C(2007) 5791 la suma de 103 600 000 de euro. În al patrulea rând, Curtea a respins în rest recursul. În al cincilea rând, Curtea a repartizat cheltuielile de judecată.

II.    Procedura și concluziile părților

5        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 noiembrie 2015, reclamanta a introdus prezenta acțiune împotriva Uniunii Europene, reprezentată de Comisia Europeană și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

6        La 17 februarie 2016, Tribunalul a trimis prezenta cauză Camerei a treia extinse.

7        Comisia și Curtea de Justiție a Uniunii Europene au depus un memoriu în apărare la 16 februarie 2016 și, respectiv, la 18 februarie 2016.

8        La 22 aprilie 2016, reclamanta a depus o replică. Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Comisia au depus o duplică la 25 mai 2016 și, respectiv, la 7 iunie 2016.

9        La 12 septembrie 2016, Tribunalul a constatat că pregătirea judecății și soluționarea prezentei cauze impuneau, având în vedere obiectul acesteia, punerea la dispoziția sa a dosarului din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494) (denumită în continuare „cauza T‑82/08”). Astfel, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a decis depunerea la dosarul prezentei cauze a dosarului cauzei T‑82/08.

10      La 14 decembrie 2016, Tribunalul a solicitat reclamantei să depună anumite documente și să răspundă la o întrebare. Reclamanta a dat curs acestor cereri în termenul acordat.

11      La 16 decembrie 2016, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a solicitat notificarea dosarului cauzei T‑82/08.

12      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 11 ianuarie 2017.

13      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        obligarea Uniunii, reprezentată de Comisie și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, la repararea prejudiciului pe care l‑a suferit ca urmare a încălcării de către Tribunal a cerințelor legate de respectarea termenului rezonabil de soluționare, prin plata sumelor menționate în continuare, majorate cu dobânzi începând de la 12 februarie 2010, la rata medie aplicată de Banca Centrală Europeană (BCE) la momentul relevant pentru principalele sale operațiuni de refinanțare majorată cu două puncte procentuale:

–        936 000 de euro cu titlu de comisioane de constituire a garanției;

–        1 671 000 de euro cu titlu de costuri de oportunitate sau de beneficiu nerealizat;

–        14 800 000 de euro pentru prejudiciul moral;

–        obligarea Uniunii, reprezentată de Comisie și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, la repararea prejudiciului pe care l‑a suferit ca urmare a încălcării de către Comisie și de către Tribunal a principiului egalității de tratament, prin plata sumelor menționate în continuare, majorate cu dobânzi la rata medie aplicată de BCE la momentul relevant pentru principalele sale operațiuni de refinanțare majorată cu două puncte procentuale:

–        1 547 000 de euro cu titlu de comisioane de constituire a garanției;

–        9 292 000 de euro cu titlu de costuri de oportunitate sau de beneficiu nerealizat;

–        14 800 000 de euro pentru prejudiciul moral;

–        obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

14      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii în măsura în care este îndreptată împotriva sa;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

15      Curtea de Justiție a Uniunii Europene solicită Tribunalului:

–        respingerea ca inadmisibilă a cererii de despăgubiri în ceea ce privește prejudiciile anterioare datei de 19 noiembrie 2010 și în măsura în care aceasta are ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material aferent costurilor de oportunitate sau unui beneficiu nerealizat;

–        respingerea, în orice caz, ca nefondată a cererii de despăgubiri în ceea ce privește atât prejudiciul material, cât și prejudiciul moral;

–        cu titlu subsidiar, respingerea ca nefondată a cererii de despăgubiri pentru prejudiciul material și acordarea ex aequo et bono a unei despăgubiri în cuantum maxim de 5 000 de euro pentru prejudiciul moral;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

III. În drept

A.      Cu privire la admisibilitate

16      Comisia și Curtea de Justiție a Uniunii Europene invocă mai multe cauze de inadmisibilitate.

1.      Cu privire la admisibilitatea cererii de despăgubiri întemeiată pe o pretinsă încălcare a termenului rezonabil de soluționare în măsura în care această cerere este îndreptată împotriva Uniunii, reprezentată de Comisie

17      Comisia susține că cererea de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări a cerințelor legate de respectarea termenului rezonabil de soluționare (denumit în continuare „termen rezonabil de soluționare”) este inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva Uniunii, reprezentată de Comisie, pentru motivul că, în cadrul acestei cereri, reclamanta nu o critică în niciun fel.

18      În această privință, este suficient să se amintească faptul că Uniunea este reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cadrul unor acțiuni în despăgubire care au ca obiect repararea unor prejudicii pretins suferite ca urmare a unei eventuale încălcări a cerințelor legate de respectarea termenului rezonabil de soluționare de către o instanță a Uniunii (a se vedea Ordonanța din 6 ianuarie 2015, Kendrion/Uniunea Europeană, T‑479/14, nepublicată, EU:T:2015:2, punctele 14-19 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 2 februarie 2015, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană, T‑577/14, nepublicată, EU:T:2015:80, punctele 22-29 și jurisprudența citată).

19      Prin urmare, cererea de reparare a prejudiciilor pretins suferite de reclamantă din cauza unei presupuse încălcări a termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 trebuie respinsă ca inadmisibilă în măsura în care această cerere este îndreptată împotriva Uniunii, reprezentată de Comisie.

2.      Cu privire la cauzele de inadmisibilitate întemeiate pe prescripție

20      Comisia susține că cererea de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament este inadmisibilă în măsura în care această cerere este îndreptată împotriva Uniunii, reprezentată de Comisie. Astfel, în conformitate cu articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, această cerere ar fi admisibilă numai în măsura în care ar viza repararea prejudiciilor survenite cu mai puțin de cinci ani înainte de introducerea acțiunii în prezenta cauză, și anume după 19 noiembrie 2010. Or, în măsura în care reclamanta ar reproșa Tribunalului că nu a anulat, cel târziu la 12 februarie 2010, Decizia C(2007) 5791 pentru motivul că aceasta încălca principiul egalității de tratament, ar rezulta că, potrivit propriilor premise ale reclamantei, pretinsele prejudicii ulterioare datei de 12 februarie 2010 ar fi imputabile integral Curții de Justiție a Uniunii Europene.

21      Curtea de Justiție a Uniunii Europene susține că cele două cereri având ca obiect obținerea reparării prejudiciilor invocate sunt prescrise în măsura în care privesc prejudiciile survenite înainte de 19 noiembrie 2010. Astfel, cererile de despăgubiri ar fi inadmisibile în ceea ce privește perioadele anterioare acestei date.

22      Reclamanta susține, în ceea ce privește cererea de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament, că cererea sa de anulare în parte a Deciziei C(2007) 5791 a întrerupt termenul de prescripție prevăzut la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Pe de altă parte, în ceea ce privește cererea având ca obiect obținerea reparării prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări a termenului rezonabil de soluționare, reclamanta contestă afirmațiile Curții de Justiție a Uniunii Europene.

23      În această privință, trebuie amintit că articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, prevede următoarele:

„Acțiunile formulate împotriva Uniunii în materie de răspundere extracontractuală se prescriu după cinci ani de la producerea faptului care a stat la baza lor. Prescripția este întreruptă fie prin cerere de chemare în judecată în fața Curții de Justiție, fie prin cererea prealabilă pe care partea prejudiciată o poate adresa instituției competente a Uniunii […]”

24      În speță, reclamanta solicită repararea unor prejudicii pe care le‑ar fi suferit ca urmare, pe de o parte, a duratei procedurii în cauza T‑82/08 și, pe de altă parte, a încălcării principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791 și în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494). Prejudiciile materiale pretins suferite ca urmare a acestor încălcări ar consta, în primul rând, în plata comisioanelor de constituire a garanției bancare aferente cuantumului amenzii neachitate imediat (denumite în continuare „comisioanele de constituire a garanției bancare”) și, în al doilea rând, într‑un beneficiu nerealizat care constă în diferența dintre, pe de o parte, dobânzile rambursate de Comisie aferente părții din cuantumul amenzii considerate în cele din urmă de Curte ca fiind nejustificată, în Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), și, pe de altă parte, veniturile pe care aceasta le‑ar fi putut realiza dacă, în loc să plătească Comisiei suma pe care Curtea a considerat‑o în cele din urmă nejustificată, reclamanta ar fi investit‑o în activitățile sale (denumită în continuare „beneficiul nerealizat”). Pe de altă parte, reclamanta solicită repararea unui prejudiciu moral care ar consta într‑o atingere adusă reputației sale.

25      Trebuie să se examineze, în primul rând, prescrierea acțiunii în repararea pretinselor prejudicii care ar fi fost cauzate printr‑o presupusă încălcare a termenului rezonabil de soluționare și, în al doilea rând, prescrierea acțiunilor în repararea pretinselor prejudicii care ar fi fost cauzate prin presupuse încălcări suficient de grave ale principiului egalității de tratament.

a)      Cu privire la prescrierea acțiunii în reparație întemeiate pe o pretinsă încălcare a termenului rezonabil de soluționare

26      În cazul specific al unei acțiuni în despăgubire prin care se urmărește repararea unui prejudiciu pretins suferit ca urmare a unei eventuale nerespectări a termenului rezonabil de soluționare, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de cinci ani prevăzut la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie să fie stabilit, atunci când o decizie a pus capăt termenului de soluționare în litigiu, la data la care această decizie a fost adoptată. Astfel, o asemenea dată constituie o dată certă, stabilită pe baza unor criterii obiective. Ea garantează respectarea principiului securității juridice și permite protecția drepturilor reclamantei (Hotărârea din 10 ianuarie 2017, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană, T‑577/14, EU:T:2017:1, punctul 47).

27      În speță, reclamanta solicită, prin primul capăt de cerere, repararea pretinselor prejudicii care i‑ar fi fost cauzate printr‑o presupusă încălcare a termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08. Această din urmă cauză a fost soluționată prin Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494). Prin urmare, termenul de prescripție a început să curgă de la 27 septembrie 2012.

28      Pe de altă parte, reclamanta a introdus acțiunea în prezenta cauză și a întrerupt astfel termenul de prescripție la 19 noiembrie 2015, și anume înaintea expirării termenului de cinci ani prevăzut la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

29      În consecință, acțiunea introdusă în prezenta cauză nu este prescrisă în măsura în care are ca obiect o cerere de reparare a pretinselor prejudicii care ar fi fost cauzate printr‑o eventuală încălcare a termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08.

30      Având în vedere cele ce precedă, trebuie respinsă cauza de inadmisibilitate invocată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și întemeiată pe prescrierea cererii de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări a termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08.

b)      Cu privire la prescrierea acțiunilor în reparație întemeiate pe pretinse încălcări suficient de grave ale principiului egalității de tratament

31      Trebuie să se distingă între prescrierea acțiunii întemeiate pe o pretinsă încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Decizia C(2007) 5791 și prescrierea acțiunii întemeiate pe o pretinsă încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494).

1)      Cu privire la prescrierea acțiunii întemeiate pe o pretinsă încălcare suficient de gravă săvârșită în Decizia C(2007) 5791

32      Rezultă din jurisprudență că, în cazul în care răspunderea Uniunii își are eventual originea într‑un act individual, termenul de prescripție începe să curgă atunci când decizia în discuție și‑a produs efectele față de persoanele pe care le vizează. O soluție diferită ar repune în discuție principiul autonomiei acțiunilor, făcând ca acțiunea în despăgubire să depindă de reușita unei acțiuni în anulare [Hotărârea din 19 aprilie 2007, Holcim (Deutschland)/Comisia, C‑282/05 P, EU:C:2007:226, punctul 30; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Evropaïki Dynamiki/Comisia, C‑469/11 P, EU:C:2012:705, punctul 38].

33      În primul rând, pe de o parte, trebuie să se constate că, în ceea ce privește prejudiciile materiale invocate, pretinsele efecte prejudiciabile ale Deciziei C(2007) 5791 s‑au produs în mod necesar față de reclamantă din momentul adoptării deciziei menționate, prin care aceasta a fost obligată la plata unei amenzi. Pe de altă parte, contrar celor susținute de reclamantă, termenul de prescripție nu putea fi întrerupt prin cererea sa de anulare în parte a Deciziei C(2007) 5791. Astfel, constatarea printr‑o hotărâre judecătorească a comportamentului nelegal al Uniunii nu prezintă importanță în ceea ce privește începutul termenului de prescripție [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, Holcim (Deutschland)/Comisia, C‑282/05 P, EU:C:2007:226, punctul 31].

34      Așadar, reclamanta ar fi putut să introducă o acțiune în constatarea răspunderii extracontractuale a Uniunii ca urmare a unei pretinse încălcări a principiului egalității de tratament săvârșite de Comisie în Decizia C(2007) 5791 din momentul în care cauza prejudiciilor invocate ar fi devenit sigură, adică, în speță, din momentul constituirii garanțiilor bancare pentru o parte din cuantumul amenzii și din momentul plății amenzii pentru cealaltă parte din cuantumul acesteia [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, Holcim (Deutschland)/Comisia, C‑282/05 P, EU:C:2007:226, punctul 32].

35      Pe de altă parte, termenul de prescripție a început să curgă din momentul în care prejudiciile materiale invocate s‑ar fi produs în mod efectiv, adică din momentul în care, în speță, comisioanele de constituire a garanției bancare ar fi devenit exigibile și ar fi apărut nerealizarea beneficiului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, Holcim (Deutschland)/Comisia, C‑282/05 P, EU:C:2007:226, punctul 33, și Hotărârea din 17 iulie 2008, Comisia/Cantina sociale di Dolianova și alții, C‑51/05 P, EU:C:2008:409, punctul 63].

36      Prin urmare, presupunând că sunt stabilite, prejudiciile materiale invocate de reclamantă, care ar consta în plata comisioanelor de constituire a garanției bancare și într‑un beneficiu nerealizat ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite de Comisie în Decizia C(2007) 5791, ar fi apărut în momentul plății primelor comisioane de constituire a garanției bancare și în momentul în care ar fi început să se producă nerealizarea beneficiului, și anume cu mai mult de cinci ani înainte de introducerea prezentei acțiuni.

37      În continuare, prejudiciile materiale invocate de reclamantă sunt constituite, pe de o parte, din sumele pe care aceasta ar fi trebuit să le plătească unei bănci pentru acordarea unei garanții și, pe de altă parte, din beneficiul nerealizat menționat la punctul 24 de mai sus. Or, astfel cum reiese din înscrisurile din dosar, cuantumul prejudiciilor materiale invocate ar fi fost majorat proporțional cu numărul de zile care s‑au scurs.

38      Rezultă că prejudiciile materiale invocate de reclamantă au un caracter continuu.

39      În sfârșit, trebuie amintit că, în cazul unui prejudiciu continuu, prescripția prevăzută la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene se aplică, în funcție de data actului de întrerupere a prescripției, perioadei care precedă cu mai mult de cinci ani această dată, fără să afecteze eventualele drepturi născute în perioadele ulterioare [Hotărârea din 21 aprilie 2005, Holcim (Deutschland)/Comisia, T‑28/03, EU:T:2005:139, punctul 70; a se vedea de asemenea Hotărârea din 16 decembrie 2015, Chart/SEAE, T‑138/14, EU:T:2015:981, punctul 58 și jurisprudența citată].

40      În consecință, în măsura în care reclamanta a introdus acțiunea în prezenta cauză și a întrerupt astfel termenul de prescripție la 19 noiembrie 2015, cererea de despăgubiri pentru prejudiciile materiale pretins suferite ca urmare a unei presupuse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791 este prescrisă în măsura în care privește prejudiciile materiale care ar fi fost suferite înainte de 19 noiembrie 2010.

41      În al doilea rând, în ceea ce privește prejudiciul moral invocat, care constă într‑o atingere adusă reputației reclamantei, trebuie subliniat că, în cererea introductivă, aceasta din urmă arată că prejudiciul respectiv a apărut la data adoptării Deciziei C(2007) 5791, și anume la 28 noiembrie 2007.

42      În plus, este necesar să se arate că, deși poate să îmbrace forme diferite, atingerea adusă reputației este în general un prejudiciu care se reînnoiește zilnic și se prelungește atât timp cât presupusa cauză a unei asemenea atingeri nu a încetat. Situația se prezintă astfel printre altele atunci când pretinsa atingere adusă reputației își are presupusa sursă într‑o decizie a Comisiei care, într‑o primă etapă, este adoptată și făcută publică prin intermediul unui comunicat de presă și care, într‑o a doua etapă, este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în forma unui rezumat.

43      Rezultă că prejudiciul moral constând în atingerea adusă reputației care este invocat de reclamantă și care ar decurge dintr‑o pretinsă încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită de Comisie în Decizia C(2007) 5791 are un caracter continuu.

44      Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței menționate la punctul 39 de mai sus, acțiunea în reparație este prescrisă în măsura în care vizează repararea unei atingeri aduse reputației anterioare datei de 19 noiembrie 2010.

45      În al treilea rând, trebuie respinsă argumentația Comisiei întemeiată pe faptul că, potrivit propriilor premise ale reclamantei, pretinsele prejudicii ulterioare datei de 12 februarie 2010 ar fi imputabile integral Curții de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, pe de o parte, această argumentație este întemeiată pe o interpretare eronată a conținutului înscrisurilor reclamantei. Pe de altă parte, anterior datei de 27 septembrie 2012, Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la legalitatea Deciziei C(2007) 5791 în lumina principiului egalității de tratament.

46      Ținând seama de cele ce precedă, acțiunea în repararea prejudiciilor materiale și a prejudiciului moral care ar fi fost suferite de reclamantă ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite de Comisie în Decizia C(2007) 5791 este prescrisă în măsura în care această acțiune privește prejudicii care ar fi fost suferite anterior datei de 19 noiembrie 2010.

2)      Cu privire la prescrierea acțiunii întemeiate pe o pretinsă încălcare suficient de gravă săvârșită în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08)

47      Trebuie să se arate că pretinsele prejudicii care ar fi fost cauzate printr‑o presupusă încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), sunt în mod necesar ulterioare datei pronunțării acestei hotărâri.

48      Astfel și în măsura în care acțiunea în despăgubire a fost introdusă la 19 noiembrie 2015, prezenta acțiune, introdusă la mai puțin de cinci ani de la pronunțarea Hotărârii din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), nu este afectată de prescripția menționată la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

49      Rezultă că acțiunea în repararea pretinselor prejudicii care ar fi fost cauzate printr‑o presupusă încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), nu este prescrisă.

3.      Cu privire la cauzele de inadmisibilitate întemeiate pe faptul că despăgubirea pentru beneficiul nerealizat invocat ar anihila efectele juridice ale unei decizii rămase definitive

50      Comisia și Curtea de Justiție a Uniunii Europene susțin că trebuie respinse ca inadmisibile cererile reclamantei care vizează repararea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat menționat la punctul 24 de mai sus. Astfel, ca urmare a Hotărârii din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), Uniunea ar fi plătit deja reclamantei dobânzi în cuantum de 988 620 de euro. Or, dacă reclamanta ar considera acest cuantum insuficient, ar fi trebuit să introducă o acțiune în anulare împotriva deciziei Comisiei din decembrie 2014 prin care a fost stabilit cuantumul acestor dobânzi, ceea ce nu a făcut.

51      Comisia arată de asemenea că, în urma Hotărârii din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), a plătit dobânzi reclamantei în conformitate cu articolul 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO 2012, L 362, p. 1). Această dispoziție ar limita cuantumul rambursării la cuantumul amenzii nejustificate majorat cu dobânzile produse în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din același regulament, care impune ca aceste fonduri să fie investite în mod prudent și, prin urmare, cu un randament relativ scăzut. Or, reclamanta s‑ar fi abținut să conteste articolul 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 printr‑o excepție de nelegalitate invocată în temeiul articolului 277 TFUE.

52      Reclamanta contestă aceste afirmații.

53      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, acțiunea în despăgubire în legătură cu răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru acțiunile sau omisiunile instituțiilor sale a fost instituită ca o cale de atac autonomă în raport cu alte acțiuni în justiție, cu funcție specială în cadrul sistemului căilor de atac și subordonată unor condiții de exercitare concepute în funcție de obiectul său specific (Hotărârea din 28 aprilie 1971, Lütticke/Comisia, 4/69, EU:C:1971:40, punctul 6, Hotărârea din 12 aprilie 1984, Unifrex/Comisia și Consiliul, 281/82, EU:C:1984:165, punctul 11, și Hotărârea din 10 iulie 2014, Nikolaou/Curtea de Conturi, C‑220/13 P, EU:C:2014:2057, punctul 54).

54      În speță, trebuie să se constate că, în decembrie 2014, Comisia a rambursat partea din cuantumul amenzii care a fost plătită de reclamantă și care în final a fost declarată nejustificată de Curte prin Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363). Pe de altă parte, Comisia a plătit dobânzi aferente acestei sume în valoare de 988 620 de euro.

55      Astfel, atunci când Comisia a rambursat, în decembrie 2014, partea din cuantumul amenzii declarată nejustificată prin Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), majorată cu dobânzi, această instituție a executat hotărârea menționată în conformitate cu articolul 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, care prevede printre altele că, după ce toate căile legale de atac au fost epuizate și în cazul în care amenda sau penalitatea a fost anulată sau redusă, sumele încasate în mod nejustificat și dobânda eventual generată sunt rambursate terțului respectiv.

56      Cu toate acestea, articolul 266 al doilea paragraf TFUE prevede în esență că obligația unei instituții emitente a actului anulat de a lua măsurile impuse de executarea unei hotărâri de anulare nu aduce atingere obligației care poate rezulta din aplicarea articolului 340 al doilea paragraf TFUE.

57      Pe de altă parte, Tribunalul a considerat deja că articolul 266 TFUE impune administrației obligația de a repara prejudiciul suplimentar care rezultă eventual din actul nelegal anulat numai dacă condițiile prevăzute la articolul 340 al doilea paragraf TFUE sunt îndeplinite (Ordonanța din 12 decembrie 2007, Atlantic Container Line și alții/Comisia, T‑113/04, nepublicată, EU:T:2007:377, punctul 62).

58      Or, în prezenta cauză, reclamanta, care invocă printre altele o încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Decizia C(2007) 5791, susține tocmai faptul că condițiile prevăzute la articolul 340 al doilea paragraf TFUE sunt îndeplinite și că prezenta acțiune are ca obiect să se aprecieze dacă situația se prezintă astfel.

59      În această privință, trebuie arătat că, primo, reclamanta nu invocă nelegalitatea măsurii adoptate de Comisie în decembrie 2014 prin care i‑a plătit dobânzi.

60      Secundo, acțiunea în despăgubire introdusă în prezenta cauză nu vizează repunerea reclamantei, din punct de vedere financiar, în situația în care s‑ar fi aflat în lipsa măsurii adoptate de Comisie în decembrie 2014. Cu alte cuvinte, prezenta acțiune nu vizează același rezultat ca o acțiune în anulare care ar fi fost introdusă împotriva măsurii din decembrie 2014.

61      Astfel, pe de o parte, reclamanta solicită repararea prejudiciului care constă în beneficiul nerealizat menționat la punctul 24 de mai sus. Prin urmare, aceasta nu solicită nici rambursarea părții din cuantumul amenzii declarată nejustificată prin Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), nici plata dobânzilor produse de suma respectivă atunci când aceasta era deținută de Comisie.

62      Pe de altă parte, eventuala anulare a măsurii din decembrie 2014 nu ar putea să determine plata în favoarea reclamantei a unei sume egale cu beneficiul nerealizat invocat și, prin urmare, a unei sume mai mari decât cuantumul dobânzilor rambursate de Comisie.

63      În consecință, trebuie să se constate că, în speță, reclamanta a solicitat repararea unui prejudiciu care, pe de o parte, este diferit de cel care ar rezulta dintr‑o executare necorespunzătoare a Hotărârii din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), și care, pe de altă parte, este suplimentar în raport cu sumele rambursate de Comisie în decembrie 2014.

64      Cererea de reparare formulată de reclamantă în ceea ce privește un pretins beneficiu nerealizat nu are, în consecință, nici același obiect și nici același efect ca o eventuală acțiune în anulare introdusă împotriva măsurii adoptate de Comisie în decembrie 2014 și, prin urmare, nu poate fi declarată inadmisibilă în temeiul unui abuz de procedură.

65      Așadar, cauzele de inadmisibilitate întemeiate pe faptul că repararea prejudiciului care constă în beneficiul nerealizat invocat ar anihila efectele unei decizii rămase definitive trebuie respinse.

4.      Cu privire la cauza de inadmisibilitate întemeiată pe lipsa de claritate și de precizie a cererii introductive în ceea ce privește cererea de reparare a prejudiciului moral invocat

66      Comisia consideră că cererea de reparare a prejudiciului moral invocat este vădit inadmisibilă pentru motivul că cererea introductivă conține numai afirmații vagi și nedovedite potrivit cărora amenda care a fost aplicată reclamantei a stigmatizat‑o în mod injust pe aceasta din urmă prin crearea unei impresii complet înșelătoare în ceea ce privește rolul său în cadrul încălcării normelor de concurență.

67      Totuși, cererea introductivă precizează că pretinsa stigmatizare ar rezulta din împrejurarea că amenda aplicată reclamantei prin Decizia C(2007) 5791 ar fi fost cea mai ridicată, deși reclamanta era cea mai mică dintre producătorii de sticlă plată, iar participarea sa la înțelegere a fost cea mai scurtă. Reclamanta deduce din aceasta că, între data adoptării Deciziei C(2007) 5791 și Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), care a diminuat cuantumul amenzii care i‑a fost aplicată, terții ar fi concluzionat că ea avea o responsabilitate specială în înțelegerea privind piața de sticlă plată.

68      Astfel, cererea introductivă furnizează indicații suficient de clare și de precise în ceea ce privește prejudiciul moral pretins suferit de reclamantă. Aceste indicații au permis Comisiei, pe de o parte, să înțeleagă argumentația reclamantei și, pe de altă parte, să își pregătească apărarea. De altfel, aceste indicații permit de asemenea Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii.

69      Prin urmare, cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie și întemeiată pe lipsa de claritate și de precizie a cererii introductive în ceea ce privește cererea de reparare a prejudiciului moral invocat trebuie respinsă.

5.      Concluzie cu privire la admisibilitate

70      Primo, acțiunea în repararea prejudiciilor care ar fi fost cauzate printr‑o pretinsă încălcare a termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 este inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva Uniunii, reprezentată de Comisie.

71      Secundo, acțiunea în repararea prejudiciilor care ar fi fost cauzate printr‑o pretinsă încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită de Comisie în Decizia C(2007) 5791 este prescrisă în ceea ce privește prejudiciile materiale și prejudiciul moral pretins suferite anterior datei de 19 noiembrie 2010.

72      În schimb, acțiunile în repararea prejudiciilor care ar fi fost cauzate printr‑o pretinsă încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), și printr‑o pretinsă încălcare a termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 nu sunt atinse de prescripție.

73      Tertio, cauzele de inadmisibilitate întemeiate pe faptul că repararea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat invocat ar anihila efectele juridice ale unei decizii rămase definitive și cauza de inadmisibilitate întemeiată pe lipsa de claritate și de precizie a cererii introductive în ceea ce privește cererea de reparare a prejudiciului moral invocat trebuie respinse.

B.      Cu privire la fond

74      Articolul 340 al doilea paragraf TFUE prevede că, în materie de răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul funcțiunilor lor.

75      Potrivit unei jurisprudențe constante, reiese din articolul 340 al doilea paragraf TFUE că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii și exercitarea dreptului la repararea prejudiciului suferit depind de îndeplinirea unui ansamblu de condiții, și anume nelegalitatea comportamentului reproșat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între acest comportament și prejudiciul invocat (Hotărârea din 29 septembrie 1982, Oleifici Mediterranei/CEE, 26/81, EU:C:1982:318, punctul 16, și Hotărârea din 9 septembrie 2008, FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, C‑120/06 P și C‑121/06 P, EU:C:2008:476, punctul 106).

76      În cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, acțiunea trebuie respinsă în întregime, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții ale răspunderii extracontractuale a Uniunii (Hotărârea din 14 octombrie 1999, Atlanta/Comunitatea Europeană, C‑104/97 P, EU:C:1999:498, punctul 65; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 15 septembrie 1994, KYDEP/Consiliul și Comisia, C‑146/91, EU:C:1994:329, punctul 81). În plus, instanța Uniunii nu este obligată să examineze aceste condiții într‑o ordine determinată (Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, EU:C:2010:147, punctul 42; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 1999, Lucaccioni/Comisia, C‑257/98 P, EU:C:1999:402, punctul 13).

77      În speță, reclamanta solicită repararea prejudiciilor pe care le‑ar fi suferit, în primul rând, din cauza pretinselor încălcări suficient de grave ale principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791 și în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), și, în al doilea rând, din cauza unei pretinse încălcări a termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08.

1.      Cu privire la cererile de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite de reclamantă din cauza pretinselor încălcări suficient de grave ale principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791 și în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08)

78      În primul rând, reclamanta amintește că, în Decizia C(2007) 5791, Comisia a exclus vânzările interne ale producătorilor de sticlă plată integrați vertical atunci când a calculat cuantumul amenzilor aplicate producătorilor respectivi. Pe de altă parte, reclamanta subliniază că, în Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), Curtea a anulat Decizia C(2007) 5791 pentru încălcarea principiului egalității de tratament. În aceste condiții, reclamanta solicită repararea prejudiciilor pe care le‑ar fi suferit ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791.

79      În al doilea rând, reclamanta amintește că prin Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), s‑a respins acțiunea sa formulată împotriva Deciziei C(2007) 5791 chiar dacă, prin acțiunea respectivă, ea a solicitat reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată ca urmare a discriminării provocate de excluderea vânzărilor interne cu ocazia calculului amenzii aplicate producătorilor de sticlă plată integrați vertical. Pe de altă parte, reclamanta subliniază că, prin Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), Curtea a anulat Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), pentru încălcarea principiului egalității de tratament. În aceste condiții, reclamanta solicită repararea prejudiciilor pe care le‑ar fi suferit ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494).

a)      Cu privire la cererea de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791

80      Reclamanta susține că pretinsa încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită de Comisie în Decizia C(2007) 5791 i‑a cauzat prejudicii materiale și un prejudiciu moral care trebuie reparate.

81      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, prejudiciul a cărui reparare se solicită în cadrul unei acțiuni în răspundere extracontractuală a Uniunii trebuie să fie real și cert, fapt ce trebuie dovedit de reclamant (a se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 2006, Agraz și alții/Comisia, C‑243/05 P, EU:C:2006:708, punctul 27 și jurisprudența citată). Revine acestuia din urmă sarcina de a prezenta dovezi concludente atât cu privire la existența, cât și cu privire la întinderea prejudiciului pe care îl invocă (a se vedea Hotărârea din 16 septembrie 1997, Blackspur DIY și alții/Consiliul și Comisia, C‑362/95 P, EU:C:1997:401, punctul 31 și jurisprudența citată).

82      Tot potrivit unei jurisprudențe constante, condiția referitoare la legătura de cauzalitate prevăzută la articolul 340 al doilea paragraf TFUE privește existența unei legături suficient de directe de la cauză la efect între comportamentul instituțiilor și prejudiciu (Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, EU:C:2010:147, punctul 53, și Hotărârea din 14 decembrie 2005, Beamglow/Parlamentul și alții, T‑383/00, EU:T:2005:453, punctul 193; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 1979, Dumortier și alții/Consiliul, 64/76, 113/76, 167/78, 239/78, 27/79, 28/79 și 45/79, EU:C:1979:223, punctul 21). Revine reclamantului sarcina de a prezenta dovada existenței unei legături de cauzalitate între comportamentul reproșat și prejudiciul invocat (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 1998, Coldiretti și alții/Consiliul și Comisia, T‑149/96, EU:T:1998:228, punctul 101 și jurisprudența citată).

83      În lumina acestor principii trebuie apreciată temeinicia cererii reclamantei.

1)      Cu privire la prejudiciile materiale invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

84      Reclamanta susține că pretinsa încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Decizia C(2007) 5791 i‑a cauzat două categorii de prejudicii materiale, și anume, în primul rând, un prejudiciu corespunzător plății comisioanelor de constituire a garanției bancare și, în al doilea rând, un prejudiciu corespunzător beneficiului nerealizat menționat la punctul 24 de mai sus.

i)      Observații introductive

85      Atunci când Comisia a comunicat Decizia C(2007) 5791 reclamantei, această instituție a arătat că, în cazul în care reclamanta ar iniția o procedură în fața Tribunalului sau a Curții, nicio măsură de recuperare nu ar fi luată atât timp cât cauza ar fi pendinte, în măsura în care erau îndeplinite două condiții înaintea datei expirării termenului de plată. În temeiul articolului 86 alineatul (5) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 2002, L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3), aceste două condiții erau următoarele: în primul rând, creanța Comisiei trebuia să producă dobânzi de la data expirării termenului de plată la rata de 5,64 %, în al doilea rând, o garanție bancară acceptabilă pentru Comisie, care să acopere atât datoria, cât și dobânzile sau majorările datoriei, trebuia furnizată înaintea datei limită de plată.

86      În cererea introductivă pe care a depus‑o în prezenta cauză, reclamanta explică că prin Decizia C(2007) 5791 a fost obligată la plata unei amenzi în cuantum de 148 000 000 de euro. Ea susține că, într‑o primă etapă, a plătit imediat suma de 111 000 000 de euro și a constituit o garanție bancară pentru a acoperi soldul de 37 000 000 de euro. Reclamanta arată că, într‑o a doua etapă, a anulat garanția bancară cu efect de la 2 august 2013 și a plătit Comisiei suma de 37 000 000 de euro majorată cu dobânzi de întârziere la rata de 5,64 %, adică 48 263 003 euro. Aceasta subliniază că, într‑o a treia etapă, ca urmare a Hotărârii din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), care a redus cuantumul amenzii cu 44 400 000 de euro, a rezultat că amenda ajustată de 103 600 000 de euro era acoperită de la început prin plata sumei de 111 000 000 de euro. În consecință, Comisia a rambursat reclamantei suma de 55 663 003 euro majorată cu dobânzi în cuantum de 988 620 de euro. Suma de 55 663 003 euro a fost obținută prin adunarea, pe de o parte, a cuantumului plătit Comisiei ca urmare a anulării garanției bancare, și anume 48 263 003 euro, și, pe de altă parte, a sumei de 7 400 000 de euro. Această din urmă sumă corespunde cuantumului de 111 000 000 de euro, plătit imediat, din care trebuie să se deducă cuantumul amenzii datorate în final, și anume 103 600 000 de euro.

ii)    Cu privire la pretinsa plată a comisioanelor de constituire a garanției bancare și presupusa legătură de cauzalitate

87      Reclamanta subliniază că, între 4 martie 2008, data de la care produce efecte garanția bancară, și 2 august 2013, data de la care produce efecte anularea garanției menționate, a plătit comisioane de constituire a garanției bancare în cuantum total de 1 547 000 de euro. Aceste cheltuieli ar fi fost cauzate de încălcarea principiului egalității de tratament. Astfel, în cazul în care Comisia ar fi stabilit de la început cuantumul amenzii la 103 600 000 de euro în Decizia C(2007) 5791, garanția bancară nu ar fi fost niciodată necesară. Pe de altă parte, dacă acest raționament nu ar trebui urmat, ar trebui în orice caz să se acorde reclamantei o despăgubire de 1 268 935 de euro, care ar corespunde comisioanelor de constituire a garanției bancare plătite în perioada cuprinsă între 12 februarie 2010, data la care Hotărârea Tribunalului ar fi trebuit să fie pronunțată în cauza T‑82/08, și 2 august 2013, data la care produce efect anularea garanției.

88      Comisia contestă aceste afirmații.

89      În speță, trebuie subliniat că reclamanta, care a introdus o acțiune împotriva Deciziei C(2007) 5791, avea următoarea opțiune: fie să plătească amenda la momentul exigibilității sale și, dacă era necesar, să plătească dobânzi de întârziere la rata stabilită de Comisie în Decizia C(2007) 5791, fie să solicite suspendarea executării deciziei în conformitate cu articolul 242 CE și cu articolul 104 și următoarele din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, fie să constituie o garanție bancară destinată să garanteze plata amenzii și a dobânzilor de întârziere, în conformitate cu condițiile stabilite de Comisie [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 1995, CB/Comisia, T‑275/94, EU:T:1995:141, punctul 54, și Hotărârea din 21 aprilie 2005, Holcim (Deutschland)/Comisia, T‑28/03, EU:T:2005:139, punctul 122].

90      Opțiunea de a constitui o garanție bancară pentru o parte din cuantumul amenzii aplicate prin Decizia C(2007) 5791 și de a plăti cealaltă parte din cuantumul acestei amenzi a fost lăsată la libera apreciere a reclamantei și nu avea un caracter obligatoriu. Cu alte cuvinte, nimic nu a împiedicat‑o pe reclamantă să plătească integral cuantumul amenzii la scadența termenului stabilit prin Decizia C(2007) 5791 în pofida introducerii unei acțiuni împotriva acestei decizii la Tribunal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2008, Knauf Gips/Comisia, T‑52/03, nepublicată, EU:T:2008:253, punctul 498).

91      Or, astfel cum reiese din cererea introductivă, reclamanta a decis, ulterior adoptării Deciziei C(2007) 5791, să nu își execute integral obligația de plată imediată a amenzii, ci să constituie o garanție bancară pentru o parte din cuantumul amenzii, în conformitate cu posibilitatea oferită de Comisie.

92      Prin urmare, reclamanta nu poate să susțină în mod valabil că comisioanele de constituire a garanției bancare pe care le‑a plătit rezultă în mod direct din nelegalitatea Deciziei C(2007) 5791. Astfel, prejudiciul pe care aceasta îl invocă rezultă în mod direct și determinant din propria alegere, ulterioară adoptării Deciziei C(2007) 5791, de a nu își executa obligația de a plăti integral amenda. Dacă reclamanta ar fi optat pentru plata imediată a cuantumului total al amenzii, aceasta nu ar fi trebuit să plătească comisioane de constituire a garanției bancare pentru cuantumul amenzii neachitate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 aprilie 2005, Holcim (Deutschland)/Comisia, T‑28/03, EU:T:2005:139, punctele 123 și 124, Ordonanța din 12 decembrie 2007, Atlantic Container Line și alții/Comisia, T‑113/04, nepublicată, EU:T:2007:377, punctul 38, și Hotărârea din 4 septembrie 2009, Inalca și Cremonini/Comisia, T‑174/06, nepublicată, EU:T:2009:306, punctele 91 și 92].

93      Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la argumentul Comisiei întemeiat pe o eventuală contribuție a reclamantei la prejudiciul său, existența unei legături de cauzalitate suficient de directe între pretinsa încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Decizia C(2007) 5791 și plata comisioanelor de constituire a garanției bancare trebuie să fie înlăturată.

94      În consecință, cererea de reparare a prejudiciului material invocat care constă în plata comisioanelor de constituire a garanției bancare ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșită în Decizia C(2007) 5791 trebuie respinsă.

iii) Cu privire la beneficiul nerealizat invocat și la presupusa legătură de cauzalitate

95      Mai întâi, reclamanta explică faptul că dobânzile rambursate de Comisie aferente părții din cuantumul amenzii declarată nejustificată prin Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), s‑au ridicat la 988 620 de euro pentru întreaga perioadă cuprinsă între martie 2008 și noiembrie 2014.

96      În continuare, reclamanta susține că cuantumul dobânzilor este mult mai mic decât veniturile pe care ar fi putut să le obțină dacă, în loc să plătească Comisiei suma declarată în final de Curte drept nejustificată, ar fi investit‑o în activitățile sale. În susținerea acestei afirmații, reclamanta prezintă raportul unui cabinet de audit și de consultanță care a calculat costul mediu ponderat al capitalului său. Utilizarea costului mediu ponderat al capitalului s‑ar întemeia pe faptul că o societate trebuie să câștige cel puțin costul capitalului său, care este randamentul minim cerut de investitori pentru a investi în această societate, în loc să investească în altele. Or, în conformitate cu media valorilor extreme ale costului mediu ponderat al capitalului reclamantei, stabilit astfel la suma de 7 400 000 de euro între 4 martie 2008 și 27 iulie 2013, iar ulterior la suma de 48 263 003 euro între 27 iulie 2013 și 12 noiembrie 2014, reclamanta ar fi câștigat cel puțin 10 281 000 de euro. Prin urmare, întrucât dobânzile plătite de Comisie în decembrie 2014 s‑ar ridica la aproximativ 989 000 de euro, ar rezulta de aici că reclamanta ar fi suferit un prejudiciu constând dintr‑un beneficiu nerealizat de 9 292 000 de euro.

97      În sfârșit, ar fi incontestabil faptul că, dacă încălcarea principiului egalității de tratament nu ar fi fost săvârșită în Decizia C(2007) 5791, acest prejudiciu constând în beneficiul nerealizat ar fi fost evitat.

98      Comisia contestă aceste afirmații.

99      În această privință, trebuie subliniat că, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a solicitat reclamantei să prezinte probe scrise pentru a demonstra că a plătit Comisiei suma de 111 000 000 de euro în martie 2008 și suma de 48 263 003 euro în iulie 2013, astfel cum a susținut în cererea introductivă.

100    Or, în primul rând, reiese din documentele furnizate de reclamantă ca răspuns la această cerere că Guardian Industries, iar nu reclamanta, a plătit Comisiei 20 000 000 de euro în martie 2008.

101    În al doilea rând, documentele depuse de reclamantă arată că, în mod cert, în martie 2008, aceasta a plătit Comisiei suma de 91 000 000 de euro. Totuși, anterior acestei plăți, și anume în luna ianuarie 2008, reclamanta a încheiat un acord cu fiecare dintre cele șapte filiale operaționale ale sale pentru a prevedea ca fiecare dintre ele să suporte, începând din 31 decembrie 2007 și din punct de vedere contabil și financiar, o parte din cuantumul amenzii aplicate prin Decizia C(2007) 5791. În plus, prin acordurile încheiate în decembrie 2008 între reclamantă și filialele sale, s‑a procedat la repartizarea definitivă, între fiecare dintre filialele menționate, a sumei de 91 000 000 de euro plătite de reclamantă.

102    În al treilea rând, documentele depuse de reclamantă atestă că, în iulie 2013, cele șapte filiale operaționale ale reclamantei sunt cele care au plătit direct Comisiei, fiecare, o parte din suma de 48 263 003 euro.

103    Rezultă că reclamanta nu a suportat personal sarcina legată de plata amenzii aplicate prin Decizia C(2007) 5791. Prin urmare, reclamanta nu poate în mod vădit să pretindă că a suferit un prejudiciu real și cert care ar consta în diferența dintre, pe de o parte, dobânzile rambursate de Comisie pentru o parte din cuantumul amnezii declarate în final de Curte drept nejustificată prin Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), și, pe de altă parte, veniturile pe care le‑ar fi putut obține dacă, în loc să plătească suma în discuție Comisiei, ar fi investit‑o în alte activități.

104    Această concluzie nu este repusă în discuție prin argumentul invocat de reclamantă și întemeiat, pe de o parte, pe faptul că Guardian a fost considerată drept o întreprindere unică prin Decizia C(2007) 5791 și, pe de altă parte, pe faptul că toate sumele au fost plătite de entități care aparțin întreprinderii Guardian.

105    Astfel, în primul rând, reclamanta nu prezintă niciun document care ar împuternici‑o să reprezinte, în cadrul prezentei acțiuni, cele șapte filiale operaționale care au suportat, fiecare, plata unei părți din cuantumul amenzii aplicate prin Decizia C(2007) 5791.

106    În al doilea rând, reclamanta nu prezintă nici vreun document care ar împuternici‑o să reprezinte, în cadrul prezentei acțiuni, societatea Guardian Industries. În această privință, reclamanta nu poate invoca un memorandum intern care ar fi datat din 15 noiembrie 2015 și care i‑ar fi fost adresat de Guardian Industries. Astfel, acest memorandum nu este semnat de reprezentanții legali ai Guardian Industries. Pe de altă parte, respectivul memorandum nu prevede vreo împuternicire expresă, dată reclamantei, pentru a reprezenta societatea Guardian Industries în cadrul prezentei proceduri. Astfel, acest memorandum prevede numai că, dacă reclamanta ar obține o despăgubire pentru comisioanele de constituire a garanției bancare, aceasta ar plăti Guardian Industries 18 % din despăgubirea respectivă. În sfârșit, trebuie adăugat că acordul cu privire la repartizarea răspunderii încheiat între Guardian Industries și reclamantă în martie 2008 este lipsit de relevanță în speță, în măsura în care acesta ar privi plata amenzii aplicate de Comisie, iar nu prezenta acțiune în despăgubire.

107    Prin urmare, cererea de reparare a prejudiciului care constă în beneficiul nerealizat care ar fi fost suferit de reclamantă ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791 trebuie respinsă.

2)      Cu privire la prejudiciul moral invocat și la presupusa legătură de cauzalitate

108    Reclamanta susține că, de la 28 noiembrie 2007, data Deciziei (2007) 5791, până la 12 noiembrie 2014, data Hotărârii Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), încălcarea principiului egalității de tratament săvârșită în decizia menționată ar fi creat o impresie înșelătoare cu privire la rolul său în cadrul încălcării. Această atingere adusă reputației ar trebui reparată prin acordarea unei despăgubiri care ar corespunde unei părți de 10 % din cuantumul amenzii care fusese aplicată inițial reclamantei.

109    Comisia contestă aceste afirmații.

110    În această privință, trebuie să se arate că pretinsa atingere adusă reputației nu este legată de impresia înșelătoare că reclamanta ar fi participat la o încălcare a normelor de concurență. De altfel, acțiunea introdusă la Tribunal în cauza T‑82/08 ar viza numai anularea în parte a Deciziei C(2007) 5791. În plus, în cadrul recursului declarat în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), reclamanta nu a contestat aprecierile Tribunalului prin care acesta din urmă a respins cererea de anulare în parte menționată.

111    Astfel, pretinsa atingere adusă reputației ar consta numai în faptul că Decizia C(2007) 5791 ar fi creat o impresie înșelătoare cu privire la rolul reclamantei în cadrul încălcării la care aceasta din urmă a participat efectiv. Această impresie înșelătoare ar rezulta din faptul că amenda care a fost aplicată reclamantei era mai importantă decât cea care a fost aplicată celorlalți participanți la încălcare (a se vedea punctul 67 de mai sus).

112    Or, în primul rând, argumentația reclamantei nu este susținută de elemente de probă care să demonstreze că, prin gravitatea sa, pretinsa încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Decizia C(2007) 5791 ar putea să aibă o incidență asupra reputației sale dincolo de incidența legată de participarea sa la înțelegere.

113    În aceste condiții, reclamanta nu demonstrează că pretinsa încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Decizia C(2007) 5791 era de natură să cauzeze o atingere adusă reputației sale.

114    În al doilea rând, presupunând că pretinsa încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Decizia C(2007) 5791 în ceea ce privește calculul cuantumului amenzii aplicate reclamantei a adus atingere reputației acesteia din urmă, ar fi necesar să se constate că, având în vedere natura și gravitatea acestei încălcări, prejudiciul moral suferit de reclamantă ar fi fost reparat în mod suficient prin anularea deciziei menționate și prin reducerea cuantumului amenzii stabilite de Curte prin Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363). Aceasta cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, reclamanta a putut invoca introducerea unei acțiuni împotriva Deciziei C(2007) 5791 și, pe de altă parte, Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), a făcut obiectul unui comunicat de presă în ziua pronunțării sale, care preciza că instanța Uniunii a redus în final cuantumul amenzii aplicate reclamantei pentru rolul său în cartelul sticlei plate de la 148 000 000 de euro la 103 600 000 de euro.

115    Prin urmare, cererea de reparare a prejudiciului moral care ar fi fost cauzat reclamantei printr‑o pretinsă încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Decizia C(2007) 5791 trebuie respinsă.

116    În consecință, în conformitate cu jurisprudența menționată la punctul 76 de mai sus, cererea de reparare a pretinselor prejudicii care ar fi fost cauzate printr‑o presupusă încălcare a principiului egalității de tratament săvârșită în Decizia C(2007)  5791 trebuie respinsă în ansamblul său.

b)      Cu privire la cererea de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08)

117    Reclamanta susține că eroarea săvârșită în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), constituie o încălcare gravă a principiului egalității de tratament și că încălcarea respectivă i‑a cauzat prejudicii.

118    Astfel, mai întâi, ar fi indiscutabil că o hotărâre a Tribunalului poate angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii. Pe de o parte, Curtea ar fi recunoscut dreptul unui reclamant de a obține o despăgubire în caz de încălcare a termenului rezonabil de soluționare. Pe de altă parte, această răspundere ar fi corolară jurisprudenței Curții potrivit căreia instanțele dintr‑un stat membru pot angaja răspunderea acestui stat atunci când ele privează un reclamant de beneficiul unui drept conferit de dreptul Uniunii (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Köbler, C‑224/01, EU:C:2003:513).

119    În continuare, Tribunalul nu ar fi dispus de nicio marjă de apreciere și nu ar fi avut posibilitatea de a confirma, astfel cum a făcut, excluderea vânzărilor interne care figurează în Decizia C(2007) 5791 dacă aceasta ar penaliza unicul destinatar al deciziei respective care nu era integrat vertical, și anume reclamanta.

120    În sfârșit, ar fi incontestabil, în lumina unei jurisprudențe consacrate, aferentă obligației de a lua în considerare vânzările interne, că Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), ar fi încălcat în mod vădit principiul egalității de tratament.

121    Curtea de Justiție a Uniunii Europene contestă aceste afirmații.

122    În această privință, trebuie subliniat că răspunderea Uniunii nu poate fi angajată din cauza conținutului unei decizii jurisdicționale care nu a fost pronunțată de o instanță a Uniunii de ultim grad de jurisdicție și care, prin urmare, putea face obiectul unui recurs.

123    Pe de altă parte, în speță, eroarea săvârșită în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), a fost rectificată de Curte în Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), ca urmare a exercitării căii de atac de către reclamantă.

124    Trebuie să se precizeze totuși că aprecierea formulată la punctul 122 de mai sus nu afectează posibilitatea reclamantei de a angaja, în cazuri excepționale, răspunderea Uniunii ca urmare a unor disfuncționalități jurisdicționale grave, în special de natură procedurală sau administrativă, care afectează activitatea unei instanțe a Uniunii. Or, astfel de disfuncționalități nu sunt invocate de reclamantă în cadrul prezentei cereri, care este aferentă conținutului unei decizii jurisdicționale.

125    În consecință, cererea de reparare a pretinselor prejudicii care ar fi fost cauzate printr‑o presupusă încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament săvârșită în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), trebuie respinsă.

126    Ținând seama de toate cele ce precedă, cererile privind repararea prejudiciilor care ar fi fost suferite de reclamantă ca urmare, pe de o parte, a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791 și, pe de altă parte, a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), trebuie respinse.

2.      Cu privire la cererea de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări a termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08

127    În primul rând, reclamanta susține că durata procedurii în cauza T‑82/08 a încălcat termenul rezonabil de soluționare. În al doilea rând, aceasta arată că respectiva încălcare i‑a cauzat prejudicii care trebuie reparate.

a)      Cu privire la pretinsa încălcare a termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08

128    Reclamanta arată că durata procedurii în cauza T‑82/08 a încălcat termenul rezonabil de soluționare, ceea ce ar constitui o încălcare suficient de gravă a unei norme a dreptului Uniunii care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor.

129    Curtea de Justiție a Uniunii Europene contestă aceste afirmații. Astfel, în primul rând, nu se poate considera că Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), a soluționat definitiv problema existenței unei încălcări a termenului rezonabil de soluționare. În al doilea rând, afirmația reclamatei potrivit căreia termenul rezonabil de soluționare era de doi ani în cauza T‑82/08 ar fi complet nerealistă în lumina duratei medii a procedurilor în fața Tribunalului constatate între 2006 și 2010 în cauzele care priveau aplicarea dreptului concurenței. În al treilea rând, caracterul rezonabil al unui termen de soluționare nu poate fi apreciat pe baza unui termen forfetar și ar trebui apreciat în funcție de împrejurările proprii fiecărei cauze și în special în lumina prezenței eventuale a unei perioade de inactivitate anormal de lungi. În al patrulea rând, în ceea ce privește durata cuprinsă între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii, eventuala perioadă de inactivitate neexplicată în soluționarea cauzei T‑82/08 ar fi mult mai limitată decât pretinde reclamanta. Astfel, durata de 3 ani și 5 luni care s‑a scurs între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii în cauza T‑82/08 ar fi depășit cu doar 11 luni durata medie a acestei faze a procedurii constatată între 2008 și 2011 în cauzele referitoare la aplicarea dreptului concurenței. Pe de altă parte, ar trebui să se țină seama de complexitatea cauzelor de concurență, de mediul multilingv în care operează Curtea de Justiție a Uniunii Europene și de durata limitată a mandatului judecătorilor.

130    Trebuie subliniat că articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede printre altele că „[o]rice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într‑un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege”.

131    În speță, reiese dintr‑o examinare detaliată a dosarului cauzei T‑82/08 că, astfel cum a subliniat în mod întemeiat Curtea în Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), durata procedurii în cauza T‑82/08, care s‑a ridicat la aproximativ 4 ani și 7 luni, nu poate fi justificată de niciuna dintre circumstanțele proprii acestei cauze.

132    În primul rând, trebuie să se arate că în cauza T‑82/08 era vorba despre un litigiu referitor la existența unei încălcări a normelor de concurență și că, potrivit jurisprudenței, cerința fundamentală a securității juridice de care trebuie să beneficieze operatorii economici, precum și obiectivul de a se asigura că pe piața internă nu este denaturată concurența prezintă un interes considerabil nu numai pentru reclamantul însuși și pentru concurenții săi, ci și pentru terți, din cauza numărului mare de persoane vizate și a intereselor financiare aflate în joc (Hotărârea din 16 iulie 2009, Der Grüne Punkt – Duales System Deutschland/Comisia, C‑385/07 P, EU:C:2009:456, punctul 186).

133    În al doilea rând, trebuie să se constate că în cauza T‑82/08, între, pe de o parte, finalizarea fazei scrise a procedurii, marcată prin depunerea, la 3 iulie 2008, a unei scrisori în care reclamanta a informat Tribunalul că renunța la depunerea unei replici, și, pe de altă parte, deschiderea fazei orale a procedurii, la 13 decembrie 2011, s‑a scurs o durată de aproximativ 3 ani și 5 luni, adică 41 de luni.

134    Caracterul rezonabil al acestei perioade depinde în special de complexitatea litigiului, precum și de comportamentul părților și de survenirea unor incidente procedurale.

135    În ceea ce privește complexitatea litigiului, mai întâi, o durată de 15 luni între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii constituie în principiu o durată adecvată pentru examinarea cauzelor care privesc aplicarea dreptului concurenței, precum cauza T‑82/08. În continuare, examinarea paralelă a unor cauze conexe nu poate justifica, în speță, o prelungire a perioadei cuprinse între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a acesteia. În sfârșit, gradul de complexitate factuală, juridică și procedurală a cauzei T‑82/08 nu justifică reținerea unei durate mai lungi în speță. În această privință, trebuie să se arate în special că, între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii, procedura nu a fost nici întreruptă, nici întârziată de adoptarea de către Tribunal a unei măsuri de organizare a acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 ianuarie 2017, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană, T‑577/14, EU:T:2017:1, punctele 65-74).

136    În ceea ce privește comportamentul părților și survenirea unor incidente procedurale, durata care s‑a scurs între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a procedurii în cauza T‑82/08 nu a fost influențată în niciun fel de un asemenea comportament sau de asemenea incidente.

137    În consecință, în raport cu circumstanțele cauzei T‑82/08, trebuie să se decidă că în durata de 41 de luni care s‑a scurs între finalizarea fazei scrise a procedurii și deschiderea fazei orale a acesteia există o perioadă de inactivitate nejustificată de 26 de luni.

138    În al treilea rând, examinarea dosarului cauzei T‑82/08 nu a evidențiat nicio circumstanță care să permită să se concluzioneze în sensul existenței unei perioade de inactivitate nejustificate, pe de o parte, între data depunerii cererii introductive și finalizarea fazei scrise a procedurii și, pe de altă parte, între deschiderea fazei orale a procedurii și pronunțarea Hotărârii din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494).

139    Rezultă că procedura care a fost urmată în cauza T‑82/08 și care s‑a finalizat cu pronunțarea Hotărârii din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), a încălcat articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale prin faptul că a depășit cu 26 de luni termenul rezonabil de soluționare, ceea ce constituie o încălcare suficient de gravă a unei norme a dreptului Uniunii care are ca obiect conferirea unor drepturi particularilor.

b)      Cu privire la prejudiciile invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

140    Reclamanta susține că încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 i‑a cauzat prejudicii materiale și un prejudiciu moral între 12 februarie 2010, data la care Tribunalul ar fi trebuit să se pronunțe, și 27 septembrie 2012, data la care această hotărâre a fost pronunțată efectiv.

141    Trebuie să se aprecieze temeinicia acestor afirmații în lumina jurisprudenței menționate la punctele 81 și 82 de mai sus.

1)      Cu privire la prejudiciul moral invocat și la presupusa legătură de cauzalitate

142    În primul rând, reclamanta susține că a suferit o atingere adusă reputației în valoare de 14 800 000 de euro pentru motivul că, între 12 februarie 2010 și 27 septembrie 2012, a fost percepută în mod greșit ca suportând o răspundere agravată pentru încălcarea sancționată în Decizia C(2007) 5791 (a se vedea punctul 67 de mai sus). În al doilea rând, încălcarea principiului egalității de tratament săvârșită de Comisie în Decizia C(2007) 5791 ar fi fost agravată între 12 februarie 2010 și 27 septembrie 2012, perioadă în care procedura în cauza T‑82/08 nu ar fi respectat termenul rezonabil de soluționare. În al treilea rând, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ar exista o prezumție puternică, chiar dacă refragabilă, potrivit căreia durata excesivă a procedurii produce un prejudiciu moral. În al patrulea rând, prejudiciul suferit de reclamantă ar trebui evaluat la 10 % din cuantumul amenzii care îi fusese aplicată inițial prin Decizia C(2007) 5791. Astfel, pe de o parte, despăgubirea pe care aceasta ar putea să o pretindă ar trebui legată de cuantumul amenzii care îi fusese aplicată în cursul încălcării termenului rezonabil de soluționare. Pe de altă parte, cuantumul de 5 % reținut de Tribunal în anumite cauze care ar privi o încălcare a termenului rezonabil de către Comisie ar fi prea scăzut.

143    Curtea de Justiție a Uniunii Europene contestă aceste afirmații. Cu titlu subsidiar, aceasta arată că prejudiciul material reparabil ar trebui evaluat la maximum 5 000 de euro.

144    În speță, în primul rând, presupunând că, prin argumentația sa, reclamanta susține că a fost percepută o perioadă mai lungă ca având o răspundere specială în cadrul încălcării ca urmare a nerespectării termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08, această argumentație nu este susținută de elemente de probă care să demonstreze că, prin gravitatea sa, nerespectarea termenului rezonabil de soluționare putea să aibă o incidență asupra reputației sale, dincolo de incidența cauzată prin Decizia C(2007) 5791.

145    În aceste condiții, reclamanta nu demonstrează că încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 era de natură să cauzeze atingerea invocată a reputației sale.

146    În al doilea rând, și în orice caz, constatarea încălcării termenului rezonabil de soluționare efectuată la punctul 139 de mai sus ar fi suficientă, având în vedere obiectul și gravitatea acestei încălcări, pentru repararea atingerii aduse reputației, invocată de reclamantă.

147    Ținând seama de cele ce precedă, reclamanta nu demonstrează că încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 era de natură să cauzeze o atingere adusă reputației sale și, în orice caz, constatarea încălcării termenului rezonabil de soluționare efectuată la punctul 139 de mai sus ar fi suficientă, având în vedere obiectul și gravitatea acestei încălcări, pentru a repara atingerea adusă reputației, invocată de reclamantă.

148    Prin urmare, cererea de reparare a unei pretinse atingeri aduse reputației reclamantei trebuie respinsă.

2)      Cu privire la prejudiciile materiale invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

149    Reclamanta susține că pretinsa încălcare a termenului rezonabil de soluționare i‑a cauzat două categorii de prejudicii materiale între 12 februarie 2010 și 27 septembrie 2012, și anume, în primul rând, un prejudiciu corespunzător plății comisioanelor de constituire a garanției bancare și, în al doilea rând, un prejudiciu corespunzător beneficiului nerealizat menționat la punctul 24 de mai sus.

150    Trebuie să se examineze prejudiciile materiale invocate de reclamantă și presupusa legătură de cauzalitate între aceste prejudicii și încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 în lumina observațiilor preliminare formulate la punctele 85 și 86 de mai sus.

i)      Cu privire la beneficiul nerealizat invocat și la presupusa legătură de cauzalitate

151    Mai întâi, reclamanta explică faptul că dobânzile rambursate de Comisie ca urmare a Hotărârii din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), s‑ar fi ridicat la 224 000 de euro pentru întreaga perioadă cuprinsă între 12 februarie 2010 și 27 septembrie 2012. În continuare, în aplicarea mediei valorilor extreme ale costului mediu ponderat al capitalului său definit la punctul 96 de mai sus la suma de 7 400 000 de euro, reclamanta susține că ar fi câștigat cel puțin 1 895 000 de euro între 12 februarie 2010 și 27 septembrie 2012. Astfel, în măsura în care dobânzile plătite de Comisie s‑ar ridica la 224 000 de euro, reclamanta ar fi suferit un prejudiciu corespunzător unui beneficiu nerealizat de 1 671 000 de euro. În sfârșit, încălcarea termenului rezonabil de soluționare ar fi cauza suficient de directă și determinantă a beneficiului nerealizat invocat de reclamantă. Astfel, dacă termenul rezonabil de soluționare nu ar fi fost nerespectat în cauza T‑82/08, reclamanta ar fi dispus mai devreme de sumele pe care în final Curtea le‑a declarat drept nejustificate prin Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363).

152    Curtea de Justiție a Uniunii Europene contestă aceste afirmații.

153    În această privință, rezultă din cuprinsul punctelor 99-103 de mai sus că reclamanta nu a suportat personal sarcina legată de plata amenzii aplicate prin Decizia C(2007) 5791. Prin urmare, reclamanta nu poate în mod vădit să pretindă că, între 12 februarie 2010 și 27 septembrie 2012, ar fi suferit un prejudiciu real și cert care ar consta în diferența dintre, pe de o parte, dobânzile rambursate de Comisie pentru o parte din cuantumul amenzii declarate în final de Curte drept nejustificată prin Hotărârea din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), și, pe de altă parte, veniturile pe care le‑ar fi putut obține dacă, în loc să plătească suma în discuție Comisiei, ar fi investit‑o în activitățile sale.

154    Prin urmare, în conformitate cu jurisprudența menționată la punctul 76 de mai sus, cererea de reparare a prejudiciului corespunzător beneficiului nerealizat invocat de reclamantă trebuie respinsă fără a fi nevoie să se aprecieze existența unei presupuse legături de cauzalitate.

ii)    Cu privire la pretinsa plată a comisioanelor de constituire a garanției bancare și la presupusa legătură de cauzalitate

155    Reclamanta solicită repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a plății comisioanelor suplimentare de constituire a garanției bancare în perioada cuprinsă între 12 februarie 2010 și 27 septembrie 2012.

156    Curtea de Justiție a Uniunii Europene arată că reclamanta nu a dovedit că ar exista o legătură de cauzalitate suficient de directă între, pe de o parte, comisioanele de constituire a garanției bancare plătite între 12 februarie 2010 și 27 septembrie 2012 și, pe de altă parte, pretinsa încălcare a termenului rezonabil de soluționare. Astfel, mai întâi, acest prejudiciu material ar decurge din propria opțiune a reclamantei de a nu executa imediat obligația sa de a plăti integral cuantumul amenzii. În continuare, în lumina definiției legăturii de cauzalitate care prevalează în dreptul Uniunii, existența unei legături de cauzalitate nu ar putea fi stabilită doar pe baza constatării că, în cazul în care nu s‑ar fi depășit termenul rezonabil de soluționare, reclamanta nu ar fi avut obligația de a plăti comisioanele de constituire a garanției bancare pentru perioada corespunzătoare acestei depășiri. În sfârșit, chiar presupunând că trebuie aplicată definiția legăturii de cauzalitate propusă de reclamantă, împrejurarea că aceasta din urmă a anulat garanția la 2 august 2013, și anume la 10 luni după pronunțarea Hotărârii din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), și cu 16 luni înainte de pronunțarea Hotărârii din 12 noiembrie 2014, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (C‑580/12 P, EU:C:2014:2363), ar confirma lipsa unei legături directe între perioada în care reclamanta a furnizat o garanție bancară și orice întârziere în soluționarea cauzei T‑82/08.

157    În această privință, în primul rând, trebuie arătat că, în cererea introductivă, reclamanta susține că, între 12 februarie 2010 și 27 septembrie 2012, a plătit comisioane de constituire a garanției bancare în sumă de 936 000 de euro. În susținerea cererii sale, reclamanta prezintă un document bancar care conține detaliile comisioanelor trimestriale plătite unei bănci pe întreaga durată a procedurii în cauza T‑82/08.

158    Totuși, în răspunsul la o cerere formulată de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, reclamanta a precizat că 82 % din comisioanele de constituire a garanției bancare menționate în cererea introductivă îi fuseseră facturate ei și că 18 % din comisioanele respective fuseseră facturate Guardian Industries.

159    Rezultă că reclamanta face numai dovada că a suferit un prejudiciu real și cert constând în plata a 82 % din comisioanele de constituire a garanției bancare plătite în perioada care corespunde depășirii termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08. Pe de altă parte și astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 106 de mai sus, reclamanta nu demonstrează că ar fi fost împuternicită să reprezinte Guardian Industries în cadrul prezentei proceduri.

160    În al doilea rând, există o legătură de la cauză la efect între încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 și survenirea prejudiciului care a fost suportat de reclamantă ca urmare a plății de către aceasta a comisioanelor de constituire a garanției bancare în perioada care corespunde depășirii acestui termen rezonabil de soluționare. Pe de altă parte, în speță, trebuie să se arate că, primo, în momentul în care reclamanta au introdus acțiunea în cauza T‑82/08, la 12 februarie 2008, și în momentul în care aceasta a constituit o garanție bancară, în februarie 2008, cu efecte de la 4 martie 2008, încălcarea termenului rezonabil de soluționare era imprevizibilă. În plus, reclamanta se putea aștepta în mod legitim ca acțiunea respectivă să fie soluționată într‑un termen rezonabil. Secundo, depășirea termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 a intervenit ulterior opțiunii inițiale a reclamantei de a constitui o garanție bancară. Astfel, nu se poate ca legătura dintre depășirea termenului rezonabil de soluționare și plata comisioanelor de constituire a garanției bancare în perioada care corespunde acestei depășiri să fi fost ruptă de alegerea inițială a reclamantei de a nu plăti imediat o parte din amenda aplicată prin Decizia C(2007) 5791 și de a constitui o garanție bancară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 ianuarie 2017, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană, T‑577/14, EU:T:2017:1, punctele 115-121).

161    Rezultă că există o legătură de cauzalitate suficient de directă între încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 și prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a plății comisioanelor suplimentare de constituire a garanției bancare în perioada care corespunde depășirii acestui termen rezonabil.

iii) Cu privire la evaluarea prejudiciului suferit

162    În primul rând, trebuie amintit că durata procedurii a depășit cu 26 de luni termenul rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 (a se vedea punctele 134-139 de mai sus).

163    În al doilea rând, rezultă din documentele prezentate de reclamantă că, în cursul celor 26 de luni care au precedat pronunțarea Hotărârii din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), aceasta a plătit personal comisioanele trimestriale de constituire a garanției bancare după cum urmează:

Trimestre	Comisioane de constituire a garanției plătite (euro)	Perioadă indemnizabilă (în luni)	Prejudiciu indemnizabil (euro)
3/2010	72 523,66	2	48 349,11
4/2010	72 523,66	3	72 523,66
1/2011	48 874,64 + 23 137,15	3	72 011,79
2/2011	75 195,73	3	75 195,73
3/2011	76 022,06	3	76 022,06
4/2011	76 022,06	3	76 022,06
1/2012	52 884,91 + 23 337,53	3	76 222,44
2/2012	78 656,11	3	78 656,11
3/2012	79 520,47	3	79 520,47
		Total	654 523,43

164    Rezultă că, în cursul celor 26 de luni care au precedat pronunțarea Hotărârii din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), comisioanele de constituire a garanției bancare plătite de reclamantă s‑au ridicat la 654 523,43 euro.

165    Ținând seama de considerațiile de mai sus, este necesar să se acorde o despăgubire în cuantum de 654 523,43 euro reclamantei pentru repararea prejudiciului material pe care i l‑a cauzat încălcarea termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08 și care constă în plata comisioanelor suplimentare de constituire a garanției bancare.

3)      Cu privire la dobânzi

166    Reclamanta solicită Tribunalului să adauge la cuantumul despăgubirii pe care i‑o poate acorda dobânzi începând de la 12 februarie 2010 la rata medie aplicată de BCE la momentul relevant pentru operațiunile sale principale de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale.

167    În această privință, trebuie să se distingă între dobânzile compensatorii și dobânzile moratorii (Hotărârea din 27 ianuarie 2000, Mulder și alții/Consiliul și Comisia, C‑104/89 și C‑37/90, EU:C:2000:38, punctul 55).

168    În primul rând, în ceea ce privește dobânzile compensatorii, despăgubirea datorată reclamantei cu titlu de reparație pentru prejudiciul material poate fi majorată cu astfel de dobânzi pentru perioada cuprinsă între 27 iulie 2010, și anume cu 26 de luni înainte de pronunțarea Hotărârii din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494), și data pronunțării prezentei hotărâri. Pe de altă parte, în măsura în care reclamanta nu a furnizat nicio probă care să permită să se demonstreze că comisioanele de constituire a garanției bancare pe care le‑a plătit între 27 iulie 2010 și 27 septembrie 2012 ar fi putut să producă dobânzi a căror rată ar fi cea aplicată de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale, este necesar să se considere că deprecierea monetară legată de trecerea timpului se reflectă în rata anuală a inflației constatată, pentru perioada în cauză, de Eurostat (Oficiul de Statistică al Uniunii Europene) în statul membru în care este stabilită reclamanta, în limita cererii formulate de aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 ianuarie 2017, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană, T‑577/14, EU:T:2017:1, punctele 168-177 și jurisprudența citată).

169    În al doilea rând, în ceea ce privește dobânzile moratorii, despăgubirea vizată la punctul 165 de mai sus, inclusiv dobânzile compensatorii care o însoțesc, trebuie majorată cu dobânzi moratorii, începând de la pronunțarea prezentei hotărâri până la plata completă. Pe de altă parte, rata dobânzilor moratorii va fi cea stabilită de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale, astfel cum solicită reclamanta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 ianuarie 2017, Gascogne Sack Deutschland și Gascogne/Uniunea Europeană, T‑577/14, EU:T:2017:1, punctele 178-182 și jurisprudența citată).

4)      Concluzie cu privire la cuantumul despăgubirii și la dobânzi

170    Ținând seama de ansamblul considerațiilor de mai sus, prezenta acțiune trebuie admisă în parte în măsura în care urmărește repararea prejudiciilor suferite de reclamantă ca urmare a încălcării termenului rezonabil de soluționare în cauza T‑82/08.

171    Despăgubirea datorată reclamantei pentru repararea prejudiciului pe care l‑a suferit ca urmare a plății comisioanelor suplimentare de constituire a garanției bancare se ridică la 654 523,43 euro, majorată cu dobânzi compensatorii începând cu 27 iulie 2010 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la rata anuală a inflației constatată de Eurostat în statul membru în care este stabilită această societate.

172    Cuantumul despăgubirii menționate la punctul 171 de mai sus, inclusiv dobânzile compensatorii care o însoțesc, va fi majorat cu dobânzi moratorii în condițiile stabilite la punctul 169 de mai sus.

173    Respinge în rest acțiunea.

IV.    Cu privire la cheltuielile de judecată

174    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

175    În speță, reclamanta a căzut în pretenții în ceea ce privește cererile sale de despăgubiri îndreptate împotriva Uniunii, reprezentată de Comisie. Prin urmare, este necesară obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Uniune, reprezentată de Comisie.

176    În temeiul articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

177    În speță, capetele de cerere ale reclamantei îndreptate împotriva Uniunii, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, au fost admise în parte. Totuși, aceasta a căzut în pretenții în mare măsură în ceea ce privește cererea sa de despăgubiri. În aceste condiții și având în vedere ansamblul împrejurărilor cauzei, este necesar să se decidă că reclamanta, pe de o parte, și Uniunea, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pe de altă parte, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Obligă Uniunea Europeană, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, la plata unei despăgubiri de 654 523,43 euro către Guardian Europe Sàrl pentru prejudiciul material suferit de această societate ca urmare a încălcării termenului rezonabil de soluționare în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T‑82/08, EU:T:2012:494). Această despăgubire va fi reevaluată prin calcularea de dobânzi compensatorii începând cu 27 iulie 2010 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la rata anuală a inflației constatată pentru perioada în cauză de Eurostat (Oficiul de Statistică al Uniunii Europene) în statul membru în care este stabilită această societate.

2)      Despăgubirea menționată la punctul 1) va fi majorată cu dobânzi moratorii de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la plata integrală, la rata stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale.

3)      Respinge în rest acțiunea.

4)      Guardian Europe suportă cheltuielile de judecată efectuate de Uniune, reprezentată de Comisia Europeană.

5)      Guardian Europe, pe de o parte, și Uniunea, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pe de altă parte, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Papasavvas Labucka Bieliūnas

Kreuschitz       Forrester

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 7 iunie 2017.

Semnături

Cuprins

I. Istoricul cauzei

II. Procedura și concluziile părților

III. În drept

A. Cu privire la admisibilitate

1. Cu privire la admisibilitatea cererii de despăgubiri întemeiată pe o pretinsă încălcare a termenului rezonabil de soluționare în măsura în care această cerere este îndreptată împotriva Uniunii, reprezentată de Comisie

2. Cu privire la cauzele de inadmisibilitate întemeiate pe prescripție

a) Cu privire la prescrierea acțiunii în reparație întemeiate pe o pretinsă încălcare a termenului rezonabil de soluționare

b) Cu privire la prescrierea acțiunilor în reparație întemeiate pe pretinse încălcări suficient de grave ale principiului egalității de tratament

1) Cu privire la prescrierea acțiunii întemeiate pe o pretinsă încălcare suficient de gravă săvârșită în Decizia C(2007) 5791

2) Cu privire la prescrierea acțiunii întemeiate pe o pretinsă încălcare suficient de gravă săvârșită în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T82/08)

3. Cu privire la cauzele de inadmisibilitate întemeiate pe faptul că despăgubirea pentru beneficiul nerealizat invocat ar anihila efectele juridice ale unei decizii rămase definitive

4. Cu privire la cauza de inadmisibilitate întemeiată pe lipsa de claritate și de precizie a cererii introductive în ceea ce privește cererea de reparare a prejudiciului moral invocat

5. Concluzie cu privire la admisibilitate

B. Cu privire la fond

1. Cu privire la cererile de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite de reclamantă din cauza pretinselor încălcări suficient de grave ale principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791 și în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T82/08)

a) Cu privire la cererea de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite în Decizia C(2007) 5791

1) Cu privire la prejudiciile materiale invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

i) Observații introductive

ii) Cu privire la pretinsa plată a comisioanelor de constituire a garanției bancare și presupusa legătură de cauzalitate

iii) Cu privire la beneficiul nerealizat invocat și la presupusa legătură de cauzalitate

2) Cu privire la prejudiciul moral invocat și la presupusa legătură de cauzalitate

b) Cu privire la cererea de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări suficient de grave a principiului egalității de tratament săvârșite în Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries și Guardian Europe/Comisia (T82/08)

2. Cu privire la cererea de reparare a prejudiciilor care ar fi fost suferite ca urmare a unei pretinse încălcări a termenului rezonabil de soluționare în cauza T82/08

a) Cu privire la pretinsa încălcare a termenului rezonabil de soluționare în cauza T82/08

b) Cu privire la prejudiciile invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

1) Cu privire la prejudiciul moral invocat și la presupusa legătură de cauzalitate

2) Cu privire la prejudiciile materiale invocate și la presupusa legătură de cauzalitate

i) Cu privire la beneficiul nerealizat invocat și la presupusa legătură de cauzalitate

ii) Cu privire la pretinsa plată a comisioanelor de constituire a garanției bancare și la presupusa legătură de cauzalitate

iii) Cu privire la evaluarea prejudiciului suferit

3) Cu privire la dobânzi

4) Concluzie cu privire la cuantumul despăgubirii și la dobânzi

IV. Cu privire la cheltuielile de judecată

*      Limba de procedură: engleza.