Language of document :

Acțiune introdusă la 4 iulie 2013 – Zentralverband des Deutschen Bäckerhandwerks/Comisia

(Cauza T-354/13)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Zentralverband des Deutschen Bäckerhandwerks e.V. (Berlin, Germania) (reprezentanți: I. Jung, M. Teworte-Vey, A. Renvert și J. T. Saatkamp, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Deciziei pârâtei din 8 aprilie 2013 în cazul „Kołocz śląski/Kołacz śląski” - Schlesischer Streuselkuchen [Ares (2013) 619104 – 10 aprilie 2013].

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.

Primul motiv întemeiat pe un temei juridic eronat.

Reclamanta susține că pârâta și-a întemeiat în mod eronat în drept decizia privind cererea reclamantei de anulare a înregistrării „Kołocz śląski/Kołacz śląski” ca indicație geografică protejată pe Regulamentul (EU) nr. 1151/20121 , în versiunea în vigoare la momentul adoptării deciziei, în loc de Regulamentul (CE) nr. 510/20062 , în vigoare la momentul formulării cererii reclamantei. În acest fel, pârâta a încălcat principiul tempus regit actum.

Reclamanta invocă în continuare că cererea de anulare a înregistrării este, potrivit Regulamentului nr. 510/2006, admisibilă și întemeiată. În acest context, reclamanta constată, printre altele, că ar exista două motive de anulare în sensul articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul nr. 510/2006 [în cazul denumirii în litigiu, este vorba despre o mențiune generică în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 510/2006; zona geografică a Sileziei ar fi în mod eronat delimitată în caietul de sarcini] și că o interpretare și o aplicare diferite ale acestei dispoziții ar aduce atingere drepturilor întreprinderilor de panificație din Republica Federală Germania.Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea Regulamentului nr. 1151/2012.Reclamanta susține că cererea ar fi admisibilă și întemeiată, chiar dacă decizia s-ar întemeia pe Regulamentul nr. 1151/2012.