HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)
15 decembrie 2016(1)(2)
„Uniunea vamală – Import de produse derivate din ton originare din Ecuador – Recuperare ulterioară a taxelor la import – Cerere de nerecuperare a taxelor la import – Articolul 220 alineatul (2) litera (b) și articolul 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 – Notă de informare adresată importatorilor, publicată în Jurnalul Oficial – Bună-credință – Cerere de remitere a taxelor la import – Articolul 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92”
În cauza T‑548/14,
Regatul Spaniei, reprezentat inițial de A. Rubio González și ulterior de V. Ester Casas, abogado del Estado,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de P. Arenas, de A. Caeiros și de B.‑R. Killmann, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, prin care se solicită anularea articolului 2 din Decizia C(2014) 3007 final a Comisiei din 15 mai 2014, prin care se constată că, într‑un caz special, remiterea taxelor la import este justificată pentru un anumit cuantum, însă nu este justificată pentru un alt cuantum (REM 03/2013),
TRIBUNALUL (Camera a cincea),
compus, la deliberări, din domnii A. Dittrich, președinte, J. Schwarcz (raportor) și doamna V. Tomljenović, judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 6 aprilie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
Situația de fapt
1 Între 30 iunie 2009 și 24 septembrie 2010, ACTEMSA SA (denumită în continuare „debitorul”), întreprindere cu sediul în Spania, a importat în Uniunea Europeană produse rezultate din procesarea tonului, și anume conserve de ton și file de ton congelat, care au fost declarate ca fiind originare din Ecuador (denumite în continuare „importurile în litigiu”).
2 Debitorul a solicitat autorităților vamale spaniole aplicarea sistemului generalizat de preferințe tarifare (denumit în continuare „SGP”) importurilor în litigiu, prezentând, în susținerea declarațiilor sale vamale, certificate de origine de tip A eliberate de autoritățile ecuadoriene pe baza unui formular depus de exportator, care a declarat că originea produselor era neîndoielnic Ecuador și că erau îndeplinite condițiile pentru obținerea certificatelor de origine.
3 Pe baza certificatelor de origine prezentate de debitor, autoritățile vamale spaniole au constatat eligibilitatea importurilor în litigiu pentru acordarea tratamentului tarifar preferențial.
4 În timpul în care erau efectuate importurile în litigiu, amintită la punctul 1 de mai sus, și anume la 21 mai 2010, Comisia Europeană a publicat o notă de informare adresată importatorilor, intitulată „Importuri de ton din Columbia și El Salvador în [Uniune]” (JO 2010, C 132, p. 15) (denumită în continuare „nota de informare”), ale cărei pasaje pertinente pentru prezenta cauză pentru a se delimita domeniul de aplicare al notei de informare și pentru a se stabili dacă privește importurile în litigiu, sunt următoarele:
„Comisia […] informează operatorii din Uniune […] că există îndoieli temeinice în legătură cu aplicarea corectă a tratamentului preferențial și cu aplicabilitatea dovezilor originii prezentate în Uniune […] pentru conservele de ton și fileul de ton congelat înscrise la subpoziția 1604 14 din SA, importate din Columbia și El Salvador.
O serie de anchete au scos la iveală faptul că importante cantități de conserve de ton și fileul de ton congelat înscrise la subpoziția 1604 14 din SA sunt declarate ca fiind originare din Columbia sau din El Salvador, motiv pentru care nu sunt eligibile.
În plus, nu este exclus ca marfa să fie importată din alte țări care beneficiază de [SGP], fără a îndeplini cerințele regulilor de origine din cadrul SGP privind cumulul de origine.”
5 În intervalul 14-30 septembrie 2010, o misiune comună alcătuită din reprezentanți ai Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) și ai anumitor state membre s‑a deplasat în Ecuador pentru a stabili originea materiilor prime utilizate pentru fabricarea produselor rezultate din procesarea tonului provenit din această țară și exportate către Uniune cu certificate de origine de tip A emise în această țară pentru a beneficia de tratamentul tarifar preferențial.
6 Raportul final al OLAF a stabilit că autoritățile ecuadoriene eliberaseră în mod eronat certificate de origine de tip A pentru produse pe bază de ton procesate în Ecuador din materii prime capturate de nave de pescuit salvadoriene și panameze, întrucât nu fuseseră respectate regulile care permiteau să se considere că mărfurile erau originare din Ecuador.
7 OLAF a observat, în ceea ce privește peștele crud capturat de navele salvadoriene, că autoritățile acestei țări nu demonstraseră originea peștelui în conformitate cu articolele 72a și 80 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (JO 1993, L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3) și, în ceea ce privește peștele crud capturat de navele panameze, că certificatele de origine de tip A fuseseră eliberate de autoritățile panameze, însă nu fusese respectată regula privind valoarea adăugată prevăzută la articolul 70 din Regulamentul nr. 2454/93.
8 Întrucât importurile în litigiu nu puteau beneficia de tratamentul tarifar preferențial, autoritățile spaniole au inițiat în anul 2012 o procedură de recuperare ulterioară a taxelor la import și au aplicat operațiunilor respective tariful vamal comun de 24 %, astfel încât cuantumul taxelor vamale solicitate s‑a ridicat la 2 094 850,62 euro.
9 Prin intermediul mai multor scrisori, dintre care ultima este datată 7 februarie 2013, debitorul a solicitat autorităților spaniole remiterea taxelor la import, în temeiul articolului 236 coroborat cu articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58, denumit în continuare „CVC”) sau, cu titlu subsidiar, în temeiul articolului 239 din CVC.
10 Prin scrisoarea din 18 aprilie 2013, autoritățile spaniole au solicitat Comisiei să stabilească dacă era justificată efectuarea unei remiteri a taxelor la import în temeiul articolului 236 coroborat cu articolul 220 alineatul (2) litera (b) din CVC și cu articolele 869 și 871 din Regulamentul nr. 2454/93 sau, cu titlu subsidiar, în temeiul articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 905 din Regulamentul nr. 2454/93.
11 Prin scrisorile din 8 mai 2013 și din 17 septembrie 2013, Comisia a solicitat informații suplimentare, pe care autoritățile spaniole le‑au furnizat prin scrisorile din 28 mai 2013 și din 21 octombrie 2013. Debitorul a putut să ia cunoștință despre fiecare dintre aceste solicitări de informații și să formuleze observații cu privire la răspunsurile pe care autoritățile spaniole intenționau să le trimită.
12 Prin scrisoarea din 12 februarie 2014, Comisia a invitat debitorul, în conformitate cu articolele 873 și 906a din Regulamentul nr. 2454/93, să formuleze observații asupra oricărei chestiuni de drept sau de fapt care, în opinia acestuia, era susceptibilă să conducă la respingerea cererii sale. Debitorul a răspuns prin scrisoarea din 5 martie 2014, în care a apreciat că nu trebuia să suporte răspunderea pentru o eroare a autorităților ecuadoriene. De asemenea, debitorul a subliniat buna sa credință, precum și dezacordul față de constatările Comisiei referitoare la lipsa sa de diligență în cazul importurilor realizate după 21 mai 2010.
13 La 8 mai 2014, în conformitate cu articolele 873 și 907 din Regulamentul nr. 2454/93, un grup de experți constituit din reprezentanți ai statelor membre s‑a reunit în vederea examinării dosarului.
14 În Decizia C(2014) 3007 final din 15 mai 2014, Comisia a considerat că, într‑un caz special, remiterea taxelor la import era justificată într‑un anumit cuantum, însă nu era justificată pentru un alt cuantum (REM 03/2013) (denumită în continuare „decizia atacată”).
15 În cadrul examinării cererii întemeiate pe articolul 236 coroborat cu articolul 220 alineatul (2) litera (b) din CVC, în considerentul (26) al deciziei atacate, Comisia a constatat că, pe de o parte, autoritățile vamale ecuadoriene aplicaseră în mod eronat normele referitoare la eliberarea certificatelor de origine de tip A și că, pe de altă parte, faptul că declarațiile inexacte au fost făcute la momentul solicitării certificatelor de către societatea exportatoare nu era suficient pentru a exclude existența unei erori imputabile autorităților ecuadoriene. Prin urmare, Comisia a considerat că trebuia să verifice dacă eroarea putea fi detectată în mod rezonabil de către debitor, luând în considerare împrejurările cauzei, natura erorii, experiența profesională și diligența debitorului.
16 În ceea ce privește natura erorii, în considerentul (28) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că repetarea erorii, rezultată din eliberarea unor certificate de origine de tip A de către autoritățile ecuadoriene pe parcursul unei perioade îndelungată, pleda în favoarea bunei credințe a debitorului și că nu era posibil să se stabilească dacă acesta ar fi putut să detecteze eroarea astfel săvârșită în cazul importurilor realizate înainte de 21 mai 2010.
17 În considerentul (29) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că debitorul era foarte experimentat din punct de vedere profesional, întrucât își desfășura activitatea în sectorul de import‑export al produselor din pescuit originare din America Latină, din Africa și din țările Asiei de Est.
18 În ceea ce privește diligența debitorului, în considerentele (30)-(36) ale deciziei atacate, Comisia a diferențiat importurile realizate de debitor înainte de 21 mai 2010, dată la care a publicat nota de informare, de cele realizate după această dată. Referindu‑se la faptul că nota de informare evidenția că „nu este exclus ca marfa să fie importată din alte țări care beneficiază de SGP, fără a îndeplini cerințele regulilor de origine din cadrul SGP privind cumulul de origine”, Comisia a considerat că după 21 mai 2010 debitorul ar fi trebuit să ia toate măsurile de precauție necesare în vederea controlării dovezilor de origine, pentru a se asigura cu privire la aplicarea corectă a regulilor referitoare la tratamentul preferențial și în special în raport cu regulile privind cumulul regional. Prin urmare, de la data publicării notei de informare, debitorul nu mai putea fi considerat ca fiind de bună-credință. În schimb, în cazul importurilor realizate înainte de publicarea notei de informare, nu exista niciun element care să permită punerea la îndoială a bunei-credințe a debitorului și nici a diligenței acestuia.
19 În continuare, în considerentele (39)-(48) ale deciziei atacate, Comisia a examinat condițiile prevăzute la articolul 239 din CVC pentru a fi acordată o remitere a taxelor în cazul importurilor ulterioare datei de 21 mai 2010. În ceea ce privește prima condiție, Comisia a apreciat că debitorul nu se afla într‑o situație specială în raport cu situația celorlalți operatori care desfășurau aceeași activitate economică, după ce a amintit că încrederea în validitatea certificatelor de origine, care reieșeau ca fiind lipsite de validitate, nu implica existența unei situații speciale. Comisia a precizat de asemenea că nu mai era îndeplinită a doua condiție privind diligența așteptată din partea unui importator experimentat și a făcut trimitere la considerațiile privind diligența debitorului, examinată în temeiul articolului 220 din CVC.
20 În consecință, în decizia atacată, Comisia a concluzionat următoarele:
„Articolul 1
Se procedează la remiterea taxelor la import în cuantum de 999 863,58 euro, solicitată de Regatul Spaniei la 18 aprilie 2013, în legătură cu importurile efectuate între 1 ianuarie 2009 și 20 mai 2010.
Articolul 2
Nu se procedează la remiterea taxelor la import în cuantum de 1 094 987,04 euro, solicitată de Regatul Spaniei la 18 aprilie 2013, în legătură cu importurile efectuate între 21 mai 2010 și 24 septembrie 2010.”
Procedura și concluziile părților
21 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 iulie 2014, Regatul Spaniei a introdus prezenta acțiune. Comisia a depus memoriul în apărare la 7 octombrie 2014. La 22 decembrie 2014, Regatul Spaniei a depus replica, iar la 17 februarie 2015, Comisia a depus duplica.
22 La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a cincea) a decis deschiderea fazei orale a procedurii.
23 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 6 aprilie 2016.
24 Regatul Spaniei solicită Tribunalului:
– anularea articolului 2 din decizia atacată;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
25 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea în totalitate a acțiunii;
– obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
26 În susținerea acțiunii, Regatul Spaniei prezintă trei motive. Primul este întemeiat pe o încălcare a articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din CVC, al doilea pe o încălcare a articolului 239 din CVC, iar al treilea, invocat cu titlu subsidiar, pe o încălcare a articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din CVC în ceea ce privește regula cumulului regional prevăzută în Regulamentul nr. 2454/93.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din CVC
27 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 220 alineatul (2) litera (b) din CVC prevede că trebuie să fie îndeplinite trei condiții cumulative pentru ca autoritățile naționale să nu poată recurge la recuperarea ulterioară a taxelor la import (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 noiembrie 2002, Ilumitrónica, C‑251/00, EU:C:2002:655, punctul 37 și jurisprudența citată).
28 Astfel, mai întâi, este necesar ca taxele să nu fi fost percepute ca urmare a unei erori din partea autorităților competente înseși. În continuare, eroarea săvârșită de acestea trebuie să fie de asemenea natură încât nu putea fi detectată în condiții rezonabile de debitorul de bună-credință, în pofida experienței sale profesionale și a diligenței de care trebuia să facă dovadă. În sfârșit, acesta din urmă trebuie să fi respectat toate dispozițiile prevăzute de legislația în vigoare în ceea ce privește declarația sa vamală (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 noiembrie 2002, Ilumitrónica, C‑251/00, EU:C:2002:655, punctul 38 și jurisprudența citată).
29 Respectarea acestor condiții trebuie să fie apreciată în lumina obiectivului articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC, care constă în protejarea încrederii legitime a debitorului cu privire la temeinicia tuturor elementelor care intervin în decizia de a proceda sau de a nu proceda la recuperarea ulterioară a taxelor vamale (a se vedea prin analogie Hotărârea Ilumitrónica din 14 noiembrie 2002, Illumitrónica, C‑251/00, EU:C:2002:655, punctul 39 și jurisprudența citată).
30 Cu toate acestea, în temeiul articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din CVC, debitorul nu poate invoca buna sa credință atunci când Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz adresat importatorilor în care sunt semnalate suspiciuni întemeiate în ceea ce privește aplicarea corectă a regimului preferențial de către țara terță beneficiară (a se vedea în acest sens Ordonanța din 1 octombrie 2009, Agrar‑Invest‑Tatschl/Comisia, C‑552/08 P, EU:C:2009:605, punctele 56 și 57), posibilitatea debitorului de a demonstra buna sa credință prin luarea unor măsuri suplimentare în vederea asigurării autenticității și a exactității certificatelor în scop preferențial nefiind prevăzută de această dispoziție (Hotărârea din 8 octombrie 2008, Agrar‑Invest‑Tatschl/Comisia, T‑51/07, EU:T:2008:420, punctul 42).
31 Primul motiv al acțiunii trebuie examinat în lumina acestor considerații.
32 Cu titlu principal, Regatul Spaniei susține în esență că, în cazul în care intenționează să respingă poziția autorităților naționale, Comisia trebuie să dovedească, pe baza unor elemente de fapt pertinente, existența unui comportament vădit neglijent din partea operatorului. Comisia s‑ar fi limitat să se refere la obligația importatorilor de a lua toate măsurile de precauție necesare pentru a controla dovezile de origine cuprinse în nota de informare, fără a demonstra modul în care debitorul nu și‑ar fi îndeplinit obligația de diligență sau de bună-credință. Or, în opinia Regatului Spaniei, publicarea notei de informare nu l‑ar împiedica pe debitor să invoce buna sa credință deoarece această notă de informare ar privi doar importurile originare din Columbia și din El Salvador, iar efectele sale nu ar putea fi extinse altor țări care fac parte din grupul regional II, ca Ecuador, între care se aplică regula cumulului regional (a se vedea de asemenea punctul 48 de mai jos).
33 Comisia consideră că argumentația Regatului Spaniei trebuie respinsă. În esență, aceasta amintește în prealabil că, în principiu, în cazul în care o marfă care a beneficiat eventual de tratamentul tarifar preferențial nu are originea invocată sau în cazul în care originea acesteia nu poate fi verificată, autoritățile competente trebuie să recurgă la înscrierea contabilă ulterioară a taxelor la import.
34 Potrivit Comisiei, prima condiție prevăzută la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din CVC pentru a nu se recurge la recuperarea ulterioară este îndeplinită în măsura în care autoritățile ecuadoriene au săvârșit o eroare prin eliberarea unor certificate de origine de tip A, în pofida nerespectării regulilor privind cumulul regional.
35 Dacă celelalte două condiții prevăzute la acest articol ar fi îndeplinite înainte de 21 mai 2010, ele nu ar mai fi fost îndeplinite ulterior. Începând cu această dată, debitorul nu mai avea posibilitatea, în temeiul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC, să invoce buna sa credință, întrucât nota de informare ar fi aplicabilă și Ecuadorului și întrucât debitorul nu ar fi făcut dovada diligenței pentru a se asigura cu privire la respectarea condițiilor referitoare la tratamentul tarifar preferențial.
36 Comisia consideră că jurisprudența Uniunii nu a soluționat chestiunea dacă articolul 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din CVC instituie o prezumție irefragabilă. În opinia Comisiei, în anumite împrejurări excepționale, un operator poate invoca buna sa credință după ce a demonstrat că fuseseră efectuate verificări suplimentare în urma publicării unei note de informare adresate importatorilor.
37 În plus, Comisia apreciază că, în cazul publicării unei note de informare adresate importatorilor, sarcina probei bunei-credințe și a diligenței revine debitorului. În speță, Regatul Spaniei nu a făcut dovada măsurilor suplimentare luate de debitor pentru a se asigura cu privire la originea mărfurilor după publicarea notei de informare.
38 Comisia arată că nota de informare menționează Columbia și El Salvador și, în cazul celorlalte nouă țări din grupul regional II, eventualitatea unor nereguli privind produsele încadrate în aceeași subpoziție tarifară ca importurile în litigiu. Astfel, în opinia sa, nota de informare se referă la aceste alte nouă țări, fără a le menționa în mod expres. Un operator experimentat ar deduce din nota de informare existența unor riscuri în cazul tuturor țărilor din grupul regional II în ceea ce privește cumulul regional. Comisia amintește deopotrivă că, într‑o notă de informare adresată importatorilor, poate să se refere în mod legal și general la mai multe țări, după cum a procedat anterior în două situații.
39 Nota de informare ar atenționa importatorii cu privire la necesitatea de a lua măsuri de precauție în privința importurilor provenite din orice țară din grupul II. Astfel, materiile prime originare din Columbia sau din El Salvador ar putea fi exportate către o altă țară din grupul II pentru a fi utilizate la fabricarea unor produse rezultate din procesarea tonului pentru a fi exportate către Uniune. Prin aplicarea principiului cumulului regional, aceste produse ar putea fi considerate ca fiind originare din Ecuador, fără ca originea materiei prime să fie cunoscută de importatorul din Uniune.
40 Mai mult, Comisia susține că nu reiese nici din textul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC, nici din Comunicarea din 5 decembrie 2000 de stabilire a condițiilor pentru informarea operatorilor economici și a administrațiilor statelor membre, în materia regimurilor tarifare preferențiale, asupra cazurilor de „îndoieli întemeiate” cu privire la originea mărfurilor (JO 2000, C 348, p. 4) și din Comunicarea din 30 octombrie 2012 de stabilire, în contextul regimurilor tarifare preferențiale, a condițiilor pentru informarea operatorilor economici și a administrațiilor statelor membre asupra cazurilor de „îndoieli întemeiate” cu privire la originea mărfurilor (JO 2012, C 332, p. 1), la care face trimitere Regatul Spaniei în fața Tribunalului, că îndoielile întemeiate trebuie exprimate în privința țărilor sau a produselor care fac parte din domeniul de aplicare al notei de informare, aceste îndoieli, formulate în privința anumitor țări, implicând deopotrivă existența unor nereguli privind celelalte țări din același grup regional.
41 În ceea ce privește perioada ulterioară publicării notei de informare, Comisia consideră că debitorul ar fi trebuit să ia măsuri pentru a se asigura cu privire la originea mărfurilor. Aceasta apreciază că nota de informare invita la dublarea precauției în ceea ce privește importurile originare din orice țară a grupului regional II, un produs pretins originar din Ecuador putând include materia primă originară din Columbia sau din El Salvador posibil în neregulă. Având în vedere numărul foarte mic de note de informare adresate importatorilor și publicate de Comisie, un debitor care importă produse dintr‑o țară care aparține aceluiași grup regional ca cel care face obiectul notei de informare, fără ca acesta să fie luat în considerare, nu poate fi calificat ca fiind diligent. În orice caz, debitorul nu ar fi luat măsurile de precauție necesare pentru a asigura un control adecvat al dovezilor de origine în vederea aplicării tratamentului tarifar preferențial.
42 În duplică, Comisia susține că, deși raportul final al OLAF prevede posibilitatea abrogării sau a modificării notei de informare dacă El Salvador își schimbă comportamentul, ea nu privește decât această țară, în timp ce rămâne în vigoare în privința celorlalte țări din grupul regional II. În opinia Comisiei, notele de informare adresate importatorilor pe care le citează nu ar fi afectate de lipsa securității juridice și nu ar constitui o excepție de la regimul general. În ceea ce privește diligența operatorului, Comisia adaugă că, din moment ce nota de informare exprima îndoieli cu privire la aplicarea corectă a dispozițiilor referitoare la cumulul regional, potrivit jurisprudenței, debitorul avea obligația să se informeze și să identifice toate clarificările posibile pentru a nu încălca dispozițiile menționate, însă nu a procedat în acest mod.
43 În sfârșit, Comisia apreciază că, deși trebuia să dovedească lipsa de diligență a debitorului, a îndeplinit această sarcină prin explicarea conținutului notei de informare, prin menționarea experienței semnificative a debitorului în privința importurilor produselor vizate, astfel încât acesta ar fi trebuit să aibă îndoieli față de aplicarea corectă a regulilor de origine, și prin evidențierea lipsei unor măsuri de precauție suplimentare luate de debitor după publicarea notei de informare.
44 Potrivit unei jurisprudențe constante, principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie să fie respectate printre altele de instituțiile Uniunii (a se vedea Hotărârea din 9 iulie 2015, Salomie și Oltean, C‑183/14, EU:C:2015:454, punctul 30 și jurisprudența citată). Din aceasta rezultă în special că legislația Uniunii trebuie să fie certă, iar aplicarea sa trebuie să fie previzibilă pentru justițiabili, acest imperativ al securității juridice impunându‑se cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecințe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască în mod exact întinderea obligațiilor pe care aceasta le‑o impune (Hotărârea din 15 decembrie 1987, Irlanda/Comisia, 325/85, EU:C:1987:546, punctul 18, și Hotărârea din 9 iulie 2015, Salomie și Oltean, C‑183/14, EU:C:2015:454, punctul 31).
45 Pe de altă parte, s‑a statuat că excluderea absolută a bunei-credințe în cazul publicării unei note de informare adresate importatorilor asigura un nivel de securitate juridică foarte ridicat (Hotărârea din 8 octombrie 2008, Agrar‑Invest‑Tatschl/Comisia, T‑51/07, EU:T:2008:420, punctul 43).
46 Astfel, din însuși textul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC rezultă că publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unui aviz adresat importatorilor în care se semnalează că există suspiciuni întemeiate în ceea ce privește aplicarea corectă a regimului preferențial de către țara terță beneficiară interzice importatorilor, începând cu data publicării, să invoce buna lor credință, asigurând astfel un nivel de securitate juridică foarte ridicat și determinând autoritățile naționale sau Comisia să respingă cererea de nerecuperare a taxelor la import.
47 În speță, la articolul 2 din decizia atacată se respinge cererea de nerecuperare a taxelor la import pentru perioada care începe la 21 mai 2010, data publicării notei de informare.
48 Întrucât Regatul Spaniei contestă aplicarea notei de informare în privința importurilor în litigiu, care sunt originare din Ecuador, iar nu din Columbia și din El Salvador, țări vizate de nota de informare, trebuie să se stabilească domeniul de aplicare al notei de informare înainte de a se răspunde eventual la argumentele prin care s‑a susținut că debitorul a acționat cu bună-credință. În această privință, cu titlu introductiv și luând în considerare argumentele Comisiei prezentate în fața Tribunalului, trebuie să se arate că, în conformitate cu articolul 72 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 2454/93, în vederea aplicării cumulului regional, grupul regional II este compus din următoarele țări: Bolivia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Panama, Peru și Venezuela.
49 În primul rând, trebuie să se arate că nota de informare se adresează operatorilor economici care sunt importatori în Uniune ai unor produse pe bază de ton, cu alte cuvinte profesioniști, un anumit număr dintre ei putând fi experimentați sau foarte experimentați.
50 În al doilea rând, trebuie să se constate că în nota de informare nu este făcută nicio mențiune despre Ecuador, nici în titlu, nici în textul acestuia. Dimpotrivă, din primul paragraf al notei de informare rezultă în mod clar că se face referire la importuri de produse pe bază de ton în Uniune care sunt declarate ca fiind originare din Columbia sau din El Salvador.
51 În al treilea rând, nota de informare emenționează, fără altă precizare, „îndoieli temeinice” în legătură cu aplicarea corectă a tratamentului preferențial și cu aplicabilitatea dovezilor de origine prezentate în Uniune, o serie de anchete evidențiind faptul că importante cantități de produse pe bază de ton erau declarate ca fiind originare din Columbia sau din El Salvador și că nu erau eligibile pentru regimul preferențial.
52 În al patrulea rând, nota de informare nu exclude ipoteza ca importurile să fie realizate din alte țări care beneficiază de SGP, fără a îndeplini cerințele regulilor de origine din cadrul SGP privind cumulul de origine. În această privință, trebuie să se arate că nu este menționată nicio precizare suplimentară referitoare la SGP vizat.
53 Trebuie să se constate că aceste ultime două elemente nu sunt clare, chiar dacă se impune luarea în considerare a unei interpretări efectuate de un profesionist experimentat sau foarte experimentat. Astfel, ele nu dau posibilitatea să se înțeleagă, pe de o parte, motivul pentru care importurile declarate ca fiind originare din Columbia și din El Salvador nu sunt eligibile pentru regimul preferențial și, pe de altă parte, dacă expresia referitoare la importurile originare din alte țări vizează produse declarate ca atare la importul lor în Uniune sau produse declarate ca fiind originare din Columbia sau din El Salvador, dar care, în realitate, sunt originare din alte țări care beneficiază de SGP. În sfârșit, astfel cum Regatul Spaniei susține în mod întemeiat, este posibil să se ridice problema dacă, prin menționarea SGP, nota de informare vizează toate țările care beneficiază de un asemenea regim sau numai pe cele care fac parte din același grup regional ca și Columbia și El Salvador, și anume grupul regional II.
54 Pentru a se stabili cu exactitate sensul și domeniul de aplicare ale notei de informare, trebuie să se verifice celelalte versiuni lingvistice ale acesteia, care, eventual, pot evidenția mai clar conținutul informării adresate importatorilor. Cu toate acestea, unica împrejurare că este necesară compararea diferitor versiuni lingvistice ale unei note de informare adresate importatorilor pentru înțelegerea în mod corect a domeniului de aplicare al acesteia constituie deja un indiciu negativ în ceea ce privește claritatea și precizia notei de informare respective. Astfel, în principiu, fiecare versiune lingvistică ar trebui, în mod individual, să permită operatorilor vizați să fie suficient informați cu privire la aspectele pertinente și la riscurile avute în vedere de Comisie, întrucât acelorași operatori nu li se poate impune să recurgă în mod generalizat la o exegeză comparativă a sensului unei note de informare luând în considerare diferitele sale versiuni lingvistice.
55 În speță, în ceea ce privește al doilea paragraf al notei de informare, ale cărui sens și domeniu de aplicare nu rezultă în mod evident din interpretarea versiunii franceze (a se vedea punctul 53 de mai sus), versiunea în limba spaniolă, în mod specific pertinentă în speță din cauza operatorilor și a țărilor în discuție, este următoarea: „Diversas investigaciones han permitido constatar que cantidades importantes de atún en conserva y de lomos de atún congelados de la subpartida 1604 14 del SA se declaran como originarias de Colombia o El Salvador, sin cumplir las condiciones para ello.” Din aceasta rezultă că importurile declarate ca fiind originare din Columbia sau din El Salvador nu îndeplinesc condițiile pentru a fi declarate ca fiind originare dintr‑una dintre aceste două țări. Versiunea în limba engleză menționează același lucru: „From various investigations, it results that significant quantities of canned tuna and frozen tuna loins of HS subheading 1604 14 are declared as having origin of Colombia or El Salvador, for which they are not eligible.”
56 Din aceste versiuni lingvistice ale notei de informare rezultă că, în mod întemeiat, nu era posibil ca importurilor de produse pe bază de ton declarate ca fiind originare din Columbia sau din El Salvador să li se recunoască o asemenea origine, aspect care oferă o anumită explicație refuzului aplicării regimului preferențial, menționat în versiunea în limba franceză în mod insuficient pentru înțelegerea domeniului de aplicare al notei de informare. Cu toate acestea, trebuie să se constate că celelalte versiuni lingvistice citate anterior nu adaugă niciun element în ceea ce privește temeiurile exacte ale refuzului menționat. Astfel, nu a fost menționat motivul exact pentru care nu era posibil, în mod întemeiat, ca importurilor în discuție să li se recunoască originea respectivă.
57 Prin urmare, din primele două paragrafe ale notei de informare trebuie doar să se deducă faptul că, din cauza unor îndoieli temeinice cu privire la aplicabilitatea dovezilor de origine prezentate în Uniune, importurile de produse pe bază de ton declarate ca fiind originare din Columbia sau din El Salvador au fost considerate neeligibile pentru acordarea regimului preferențial, pentru motivul că aceste dovezi nu demonstrau că, în temeiul SGP, era posibil ca produselor în discuție să li se recunoască o asemenea origine.
58 Cu alte cuvinte, nota informează importatorii că produsele declarate ca fiind originare din Columbia sau din El Salvador nu pot fi considerate ca având o asemenea origine, indiferent dacă originea a fost dedusă din faptul că aceste produse fuseseră pescuite și procesate în aceste țări sau dacă originea a fost dedusă din faptul că aceste produse fuseseră considerate ca fiind originare din aceste două țări, după ce fuseseră pescuite sau procesate într‑o altă țară care beneficia de SGP. După cum s‑a constatat deja, nota de informare menționează regimul preferențial SGP fără nicio altă precizare, în special în ceea ce privește grupul de țări vizat.
59 Or, desigur, deși se poate deduce dintr‑una dintre interpretările posibile ale notei de informare că această mențiune urmărește în esență să facă trimitere la grupul regional II, din care fac parte țările în discuție, în special pe baza celei referitoare la „cumulul de origine”, nu este mai puțin adevărat că, din cauza redactării lipsite de precizie a notei de informare, nu se poate exclude nici faptul ca anumiți operatori, chiar foarte experimentați, să poată interpreta nota de informare în sensul că privește toate importurile originare din indiferent ce țară beneficiară a unui SGP, care nu îndeplinesc totuși criteriile necesare pentru acest SGP referitoare la cumulul de origine, fiind însă declarate ca fiind originare din Columbia și din El Salvador. Această interpretare este posibilă întrucât, pe de o parte, în nota de informare s‑a menționat doar că importurile în discuție „[nu] îndeplin[esc] cerințele regulilor de origine din cadrul SGP privind cumulul de origine”, fără o altă explicație, și, pe de altă parte, trebuie să se țină seama de faptul că al treilea paragraf al notei de informare este interpretat în mod obligatoriu în lumina primelor sale două paragrafe, care ar sugera că problemele au legătură cu importurile desemnate ca fiind originare din Columbia și din El Salvador.
60 În această privință, având în vedere importanța specială a unei note de informare adresate importatorilor, în conformitate cu constatările cuprinse la punctele 44 și 45 de mai sus, aceasta trebuie să fie deosebit de clară, în special în ceea ce privește problema de a ști care sunt țările vizate. Această caracteristică este cu atât mai importantă cu cât din textul articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din CVC rezultă în mod direct că un asemenea aviz trebuie să semnaleze suspiciuni întemeiate în ceea ce privește aplicarea corectă a regimului preferențial „de către țara beneficiară”. Astfel, această dispoziție nu se referă nici la un „grup de țări”, nici la mai multe țări pe care operatorii ar trebuie să le stabilească prin deducție, pe baza unor afirmații generale ale Comisiei privind o eventuală existență a unor riscuri neprecizate. Mai mult, trebuie să se constate că, în lipsa unor inconveniente majore, Comisia avea posibilitatea să precizeze domeniul de aplicare al notei de informare, menționând fiecare țară în parte, cu atât mai mult cu cât, după cum admite, publicase anterior un număr limitat de note de informare adresate importatorilor (a se vedea punctul 41 de mai sus), aspect care constituie un fapt din care rezultă că nu este posibilă luarea în considerare a unei anumite necesități de facilitare administrativă care ar determina obligația, în vederea asigurării rapidității, să se recurgă la o desemnare printr‑un grup de țări.
61 În aceste împrejurări, în ceea ce privește al treilea paragraf al notei de informare, trebuie să se constate tot în mod specific că semnificația acestuia nu este suficient de clară pentru a se înțelege domeniul de aplicare exact al notei de informare, nici în versiunea în limba franceză, redactată în termeni foarte generali, nici în alte versiuni lingvistice pertinente.
62 În versiunea în limba spaniolă se menționează: „Por otro lado, no se puede excluir que haya importaciones procedentes de otros países que se acojan al sistema de preferencias generalizadas (SPG) sin cumplir los requisitos fijados en las normas de origen del SPG relativas a la acumulación de origen.” Aceasta are semnificația că nu se poate exclude să fi existat importuri originare din alte țări care beneficiază de SGP, fără a fi îndeplinite cerințele regulilor de origine privind cumulul de origine. Or, o asemenea formulare este deosebit de largă și puțin precisă în ceea ce privește țările vizate în mod concret sau cerințele exacte care nu erau îndeplinite, cu alte cuvinte în ceea ce privește temeiul pentru care se constatase că nu putea fi acordat cumulul de origine.
63 În ceea ce privește versiunea în limba engleză, aceasta nu aduce precizări suplimentare: „Moreover, it cannot be excluded that consignments are imported from other countries benefitting from the generalized system of preferences (GSP) without fulfilling requirements of GSP rules of origin concerning cumulation of origin.” Importurile în discuție pot fi cele declarate ca fiind originare din Columbia sau din El Salvador, însă sunt în realitate originare dintr‑o altă țară.
64 Astfel, primele trei paragrafe ale notei de informare, chiar interpretate în ansamblu, nu conțin informații suficiente pentru definirea cu exactitate a domeniului de aplicare al acesteia.
65 După cum s‑a arătat deja, din primele două paragrafe ale notei de informare rezultă doar că, din cauza unor îndoieli întemeiate pe aplicabilitatea dovezilor de origine prezentate în Uniune, importurile de produse pe bază de ton declarate ca fiind originare din Columbia sau din El Salvador au fost considerate neeligibile pentru regimul preferențial, deoarece aceste dovezi nu demonstrau că, în temeiul SGP, produselor în cauză li se putea recunoaște o asemenea origine (a se vedea punctul 57 de mai sus). Așadar, s‑a constatat o nerespectare a regulilor de origine în ceea ce privește importurile declarate ca fiind originare din două țări ale grupului regional II pentru aplicarea SGP.
66 În plus, al treilea paragraf al notei de informare menționează că „nu este exclus” ca unele importuri să fie originare din alte țări care beneficiază de SGP, însă nu îndeplinesc cerințele regulilor de origine din cadrul SGP privind cumulul de origine, astfel cum arată în special versiunea în limba spaniolă. Or, pe de o parte, după cum s‑a subliniat deja, deși articolul 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din CVC menționează în mod expres „țara beneficiară”, al treilea paragraf al notei de informare nu menționează nominal o asemenea țară sau asemenea țări. Pe de altă parte, contrar celor afirmate de Comisie, în lipsa mai multor precizări cu privire la eroarea săvârșită, a cărei consecință consta în imposibilitatea îndeplinirii cerințelor regulilor de origine, nu este posibil, cel puțin cu suficientă certitudine, să se concluzioneze că orice operator economic ar înțelegere că nota de informare viza numai țările din grupul regional II, și anume țările din același grup ca și Columbia și El Salvador.
67 Astfel, în această ultimă privință, trebuie să se arate și că, în cazul în care a avut o asemenea intenție, Comisia avea obligația să redacteze textul notei de informare cel puțin prin efectuarea unei limitări precise la grupul II al SGP, astfel încât „țările beneficiare” să fi putut să fie identificate fără nicio îndoială de către orice operator interesat. Or, această mențiune nu este cuprinsă în nota de informare și nu poate fi dedusă neîndoielnic, după cum s‑a arătat mai sus, din unica trimitere făcută la „cumulul regional”. În aceste împrejurări, nu este exclus ca un operator să poată interpreta nota de informare în sensul că aceasta cuprinde o referire generalizată la toate situațiile care pot apărea în privința oricărui regim de SGP și care să aibă în vedere toate măsurile de eludare a regulilor privind cumulul de origine.
68 Prin urmare, trebuie să se considere că, în cadrul interpretării notei de informare, nici măcar un importator experimentat nu trebuia să înțeleagă în mod necesar că importurile de produse pe bază de ton în discuție originare dintr‑o țară din același grup regional ca și Columbia și El Salvador, și anume grupul regional II, erau singurele vizate de îndoielile exprimate cu privire la dovezile de origine. Caracterul insuficient de clar al notei de informare, care conținea doar o mențiune generală potrivit căreia nu puteau fi excluse nereguli în alte țări, nu permitea înlăturarea îndoielilor referitoare la întinderea aplicării sale geografice.
69 În sfârșit, faptul că operatorii au obligația să efectueze o analiză în detaliu a notei de informare, încercând să o interpreteze în toate accepțiunile eventual posibile sau să compare diferitele sale versiuni lingvistice, este un indiciu suplimentar că redactarea acestei note de informare nu poate fi considerată suficient de exactă în scopul aplicării principiilor stabilite de jurisprudența amintită la punctele 44 și 45 de mai sus, cu alte cuvinte în scopul asigurării securității juridice și a protecției încrederii legitime a operatorilor. De altfel, în cadrul ședinței, însăși Comisia a admis că ar fi fost mai exact să menționeze nominal țările vizate de nota de informare. În aceste împrejurări, chiar dacă ultimul paragraf al notei de informare se referă la faptul că operatorii din Uniune iau „toate măsurile de precauție necesare” care se raportează la „bunurile respective”, nu se poate considera că aceste noțiuni puteau fi înțelese, pe baza textului notei de informare, ca privind și importurile în litigiu originare din Ecuador.
70 În consecință, Comisia săvârșește o eroare de drept atunci când susține că nota de informare privește importurile în litigiu originare din Ecuador, țară care face parte din grupul regional II în vederea aplicării SGP, chiar dacă această țară nu este menționată în nota de informare. Prin urmare, având în vedere analizele rezultate din cuprinsul punctelor 49-69 de mai sus, Comisia a săvârșit o eroare de drept și atunci când a considerat că debitorul nu putea invoca astfel buna sa credință.
71 Celelalte susțineri ale Comisiei nu pot infirma această concluzie. Astfel, în primul rând, chestiunea practicii sale în cadrul altor note de informare adresate importatorilor, care nici ele nu ar menționa întotdeauna în mod nominal țările în discuție, nu prezintă importanță, chiar dacă este considerată confirmată, întrucât, pe de o parte, condițiile stabilite de însuși textul articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf din CVC sunt clare și, pe de altă parte, chestiunea dacă o notă de informare specifică adresată importatorilor îndeplinește sau nu îndeplinește condițiile prevăzute de legislație trebuie să rezulte dintr‑o apreciere ad-hoc, iar nu dintr‑o analiză în raport cu o pretinsă practică anterioară a Comisiei.
72 În al doilea rând, întrucât Comisia se referă la finalitatea notelor de informare, care este în special, pe de o parte, de a permite statelor membre să protejeze interesele financiare ale Uniunii și, pe de altă parte, de a permite operatorilor să își protejeze interesele economice, trebuie să se constate că lipsa de precizie a notei de informare în discuție nu permitea îndeplinirea acestor scopuri. În cazul în care Comisia aprecia că trebuia să se acționeze astfel încât finalitatea notei de informare să nu fie eludată în ceea ce privește Columbia și El Salvador, avea obligația să redacteze această notă de informare într‑un mod mai precis în ceea ce privește celelalte țări vizate pentru a exclude orice eventualitate a unor deplasări frauduloase a fluxurilor comerciale privind pescuitul produselor respective.
73 În al treilea rând, în ceea ce privește referirile multiple la faptul că operatorii în cauză sunt, în speță, profesioniști foarte experimentați și care își desfășoară activitatea în diverse părți geografice ale lumii, trebuie să se arate că în acest context nu este vorba despre o împrejurare din care ar trebui să se deducă suportarea de către aceștia a răspunderii pentru redactarea puțin clară de către Comisie a unei note de informare care ar fi trebuit tocmai să le servească drept ghid în activitățile lor.
74 Rezultă din toate cele de mai sus că, în decizia atacată, Comisia nu putea susține pe baza notei de informare că debitorul nu putea invoca buna sa credință în cadrul aplicării articolului 220 alineatul (2) litera (b) din CVC pentru a obține nerecuperarea taxelor la import în ceea ce privește situația ulterioară datei de 21 mai 2010.
75 Atât din decizia atacată, în special din considerentul (30) și următoarele, cât și din răspunsurile pe care Comisia le‑a dat la întrebările adresate de Tribunal reiese că, în temeiul articolului 220 alineatul (2) litera (b) al cincilea paragraf și întrucât a considerat că nota de informare privea și importurile în litigiu originare din Ecuador, Comisia a exclus buna-credință a debitorului, precum și diligența acestuia. Trebuie să se adauge că, astfel cum reiese din considerentul (28) și din articolul 1 din decizia atacată, Comisia a apreciat că debitorul nu putea să detecteze eroarea înainte ca nota de informare să fi fost adoptată. Pe de altă parte, părțile nu contestă că debitorul a acționat cu aceeași diligență și înainte, și după adoptarea notei de informare din 21 mai 2010, Comisia imputându‑i mai degrabă faptul că nu a efectuat un control mai extins în urma publicării notei de informare [a se vedea în acest sens considerentul (33) al deciziei atacate].
76 Or, întrucât, după cum s‑a constatat, această notă de informare nu poate fi interpretată în sensul că privește cu suficientă precizie și importurile originare din Ecuador, debitorului nu i se poate impune să își fi modificat abordarea ca urmare a publicării acesteia. O abordare diferită ar reduce securitatea juridică a operatorilor, întrucât ar fi obligați, în cazul unor îndoieli privind domeniul de aplicare al oricărei note de informare adresate importatorilor, să aplice întotdeauna din precauție măsuri de protecție suplimentare, chiar și în cazul unor importuri originare din țări care nu sunt identificate în mod clar ca fiind cele în privința cărora Comisia are îndoieli.
77 În consecință, se impune admiterea primului motiv formulat de Regatul Spaniei și, prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea asupra celorlalte motive, anularea articolului 2 din decizia atacată, prin care Comisia a decis să nu efectueze remiterea taxelor la import în cuantum de 1 094 987,04 euro.
Cu privire la cheltuielile de judecată
78 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
79 Întrucât Comisia a căzut în pretenții, aceasta va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Regatul Spaniei, conform concluziilor acestuia.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a cincea)
declară și hotărăște:
1) Anulează articolul 2 din Decizia C(2014) 3007 final a Comisiei Europene din 15 mai 2014, prin care se constată că, într‑un caz special, remiterea taxelor la import este justificată pentru un anumit cuantum, însă nu este justificată pentru un alt cuantum (REM 03/2013).
2) Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.
Dittrich | Schwarcz | Tomljenović |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 decembrie 2016.
Semnături
2 Punctul 76 din prezentul text a făcut obiectul unei modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări.