Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de College van Beroep voor het bedrijfsleven (Țările de Jos) la 29 august 2023 – American Express Europe SA, American Express Carte France SA, Visa Europe Ltd, MasterCard Europe SA, Autoriteit Consument en Markt, Koninklijke Luchtvaart Maatschappij NV/International Card Services BV

(Cauza C-549/23, American Express Europe și alții)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

College van Beroep voor het bedrijfsleven

Părțile din procedura principală

Apelante: American Express Europe SA, American Express Carte France SA, Visa Europe Ltd, MasterCard Europe SA, Autoriteit Consument en Markt, Koninklijke Luchtvaart Maatschappij NV

Intervenientă: International Card Services BV

Întrebările preliminare

Articolul 2 punctul 11 din Regulamentul (UE) 2015/7511 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacțiile de plată cu cardul (denumit în continuare: „regulamentul”) trebuie interpretat, pentru aplicarea dispozițiilor de fond din acest regulament, în sensul că cuantumul total net al plăților, rabaturilor sau stimulentelor primite de către un partener de comarcare de la o schemă tripartită de plată cu cardul în legătură cu tranzacții de plată cu cardul sau cu activități conexe este considerat drept compensare netă, chiar dacă acest partener de comarcare nu acționează în calitate de emitent?

Articolul 4 din regulament coroborat cu articolul 2 punctul 10 a doua teză trebuie interpretat în sensul că compensarea netă intră direct în domeniul de aplicare al articolului 4?

Articolul 5 din regulament trebuie interpretat în sensul că acesta se referă și la comisioane, inclusiv compensarea netă, pe care un partener de comarcare le primește de la o schemă de plată cu cardul, dacă partenerul de comarcare nu acționează în calitate de emitent?

a.    Articolul 5 din regulament trebuie interpretat în sensul că un comision, inclusiv compensarea netă, pe care un partener de comarcare îl primește în legătură cu tranzacții de plată sau cu activități conexe, are un obiect echivalent cu comisionul interbancar, dacă acest comision urmărește extinderea activităților schemei de plată cu cardul?

b.    Articolul 5 din regulament trebuie interpretat în sensul că un comision, inclusiv compensarea netă, pe care un partener de comarcare îl primește în legătură cu tranzacții de plată sau cu activități conexe, are un efect echivalent cu comisionul interbancar, dacă acest comision urmărește extinderea activităților schemei de plată cu cardul?

c.    În cazul unui răspuns negativ la aceste întrebări, se pune întrebarea care sunt criteriile și/sau factorii pe baza cărora trebuie să se evalueze dacă un comision, inclusiv compensarea netă, pe care un partener de comarcare îl primește în legătură cu tranzacții de plată sau cu activități conexe, are un obiect sau efect echivalent cu comisionul interbancar?

Articolul 5 din regulament trebuie interpretat în sensul că un comision trebuie considerat, pentru aplicarea articolului 4 din regulament, ca făcând parte din comisionul interbancar, dacă comisionul are un obiect echivalent cu comisionul interbancar?

Articolul 2 punctul 11 din regulament trebuie interpretat în sensul că un comision perceput comercianților, plătit de un partener de comarcare unei scheme tripartite de plată cu cardul, poate fi dedus din plățile, rabaturile sau stimulentele primite de către partenerul de comarcare de la schema de plată cu cardul în legătură cu tranzacții de plată cu cardul sau cu activități conexe?

a.    Articolul 2 punctul 11 din regulament trebuie interpretat în sensul că nu numai comisioanele monetare ale partenerului de comarcare, ci și costurile sau contravaloarea economică a unei prestații a partenerului de comarcare pot fi deduse din cuantumul total pe care acesta din urmă le primește de la schema de plată cu cardul?

b.    În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, care sunt criteriile pe baza cărora trebuie stabilită această valoare?

____________

1 JO 2015, L 123, p. 1.