HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)
3 martie 2022(*)
„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Statutul funcționarilor Uniunii Europene – Articolul 60 primul paragraf – Absență nemotivată – Domeniu de aplicare – Imputare asupra duratei concediului anual – Reținere din remunerație – Funcționar care nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 21 și 55 din statut”
În cauza C‑162/20 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 8 aprilie 2020,
WV, reprezentată de É. Boigelot, avocat,
recurentă,
cealaltă parte din procedură fiind:
Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), reprezentat de S. Marquardt și R. Spáč, în calitate de agenți, asistați de M. Troncoso Ferrer, abogado, și F.‑M. Hislaire, avocat,
pârât în primă instanță,
CURTEA (Camera a șaptea),
compusă din doamna I. Ziemele (raportoare), președintă a Camerei a șasea, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a șaptea, și domnii T. von Danwitz și A. Kumin, judecători,
avocat general: domnul J. Richard de la Tour,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 3 iunie 2021,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, WV solicită anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene din 29 ianuarie 2020, WV/SEAE (T‑471/18, nepublicată, denumită în continuare „ordonanța atacată”, EU:T:2020:26), prin care acesta a respins cererea sa întemeiată pe articolul 270 TFUE și având ca obiect anularea, pe de o parte, a deciziei Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) din 27 noiembrie 2017, care prevede reținerea din salariu până la concurența a 72 de zile calendaristice (denumită în continuare „decizia în litigiu”) și, pe de altă parte, în măsura în care este necesar, a deciziei SEAE din 2 mai 2018 de respingere a reclamației recurentei depuse la 3 ianuarie 2018 (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”).
Cadrul juridic
2 Articolul 1e alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă litigiului care a condus la prezentul recurs (denumit în continuare „statutul”), prevede:
„Funcționarii în activitate beneficiază de condiții de muncă ce respectă normele de sănătate și de siguranță corespunzătoare, cel puțin echivalente cu cerințele minime aplicabile în temeiul măsurilor adoptate în aceste domenii în temeiul tratatelor.”
3 Articolul 12a alineatul (1) din statut prevede că funcționarul se abține de la orice formă de hărțuire morală și sexuală. Acest articol 12a definește la alineatul (3) și, respectiv, la alineatul (4) hărțuirea morală și hărțuirea sexuală.
4 Potrivit articolului 21 din statut:
„Indiferent de poziția sa ierarhică, funcționarul are obligația de a acorda asistență și consiliere superiorilor săi; funcționarul este responsabil de executarea sarcinilor care îi sunt încredințate.
Funcționarul responsabil de asigurarea funcționării unui serviciu răspunde în fața superiorilor săi în ceea ce privește autoritatea care i‑a fost conferită și executarea ordinelor pe care le‑a dat. Răspunderea personală a subordonaților săi nu îl scutește de niciuna dintre responsabilitățile care îi revin.”
5 Articolul 55 din statut prevede:
„(1) Funcționarii în activitate sunt permanent la dispoziția instituției din care fac parte.
(2) Timpul de lucru săptămânal normal este cuprins între 40 și 42 de ore, orarul zilei de lucru fiind stabilit de autoritatea împuternicită să facă numiri. În cadrul acestei limite, autoritatea împuternicită să facă numiri poate, după consultarea prealabilă a comitetului pentru personal, să stabilească orare de lucru adecvate pentru anumite grupuri de funcționari care îndeplinesc sarcini speciale.
(3) În afară de aceasta, ca urmare a cerințelor serviciului sau a normelor de securitate la locul de muncă, un funcționar poate fi obligat să rămână la dispoziția instituției, la locul de muncă sau la domiciliu, în afara duratei normale a programului de lucru. Autoritatea împuternicită să facă numiri a fiecărei instituții adoptă normele de aplicare a prezentului alineat, după consultarea comitetului pentru personal.
[…]”
6 Articolul 60 primul paragraf din statut prevede:
„Cu excepția cazurilor de boală sau de accident, funcționarul nu poate absenta fără permisiunea prealabilă a superiorului său ierarhic. Fără a aduce atingere aplicării eventuale a măsurilor cu caracter disciplinar, orice absență nemotivată stabilită în mod corespunzător se scade din durata concediului anual al funcționarului în cauză. În cazul epuizării concediului, funcționarul în cauză pierde dreptul la remunerație pe perioada corespunzătoare.”
7 Articolul 86 din statut are următorul cuprins:
„(1) Neîndeplinirea de către un funcționar sau de către un fost funcționar a obligațiilor ce îi revin în temeiul prezentului statut, cu intenție sau din neglijență, îl face pasibil de sancțiuni disciplinare.
(2) În cazul în care autorității împuternicite să facă numiri sau Oficiului European Antifraudă li se aduc la cunoștință elemente de probă privind eventualitatea neîndeplinirii obligațiilor în sensul alineatului (1), acestea pot deschide o anchetă administrativă pentru a verifica abaterea presupusă.
(3) Regulile, procedurile și sancțiunile disciplinare, precum și normele și procedurile care reglementează anchetele administrative, sunt stabilite în anexa IX.”
8 Anexa IX la statut, intitulată „Procedura disciplinară”, prevede la articolul 9 alineatul (1):
„Autoritatea împuternicită să facă numiri poate aplica una dintre următoarele sancțiuni:
(a) avertisment scris;
(b) mustrare;
(c) suspendarea avansării în treaptă pe o perioadă cuprinsă între o lună și douăzeci și trei de luni;
(d) retrogradare în treaptă;
(e) retrogradare temporară pe o perioadă cuprinsă între 15 zile și un an;
(f) retrogradare în cadrul aceleiași grupe de funcții;
(g) încadrarea într‑o grupă de funcții inferioară, cu sau fără retrogradare;
(h) destituirea din funcție, însoțită, după caz, de reducerea pro tempore a pensiei sau o reținere, pentru o perioadă determinată, din prestația de invaliditate, fără ca efectele acestei sancțiuni să poată fi extinse asupra succesorilor în drepturi ai funcționarului. […]”
Istoricul litigiului
9 În vederea soluționării prezentului recurs, istoricul litigiului, astfel cum a fost prezentat la punctele 1-48 din ordonanța atacată, poate fi rezumat după cum urmează.
10 Recurenta, WV, este funcționară a Uniunii Europene. Ea este repartizată la SEAE de la 1 ianuarie 2011 și, începând de la această dată, și‑a exercitat atribuțiile în cadrul mai multor divizii ale SEAE. În special, de la 1 februarie 2015 până la 30 septembrie 2016, recurenta și‑a exercitat atribuțiile în cadrul diviziei EURCA West3 a SEAE.
11 De la 1 octombrie până la 15 noiembrie 2016, recurenta a fost transferată în interesul serviciului la divizia Americas.2, iar ulterior, la 16 noiembrie 2016, la divizia PRISM a SEAE. Recurenta arată că a sesizat administrația de mai multe ori pentru a cunoaște motivarea excluderii sale din divizia EURCA West3.
12 La 16 ianuarie 2017, recurenta ar fi fost informată că absențele sale erau considerate „nemotivate”. Ea a fost informată de asemenea, în ceea ce privește prezența sa, că nu fusese încă văzută în biroul său.
13 La 10 februarie 2017, recurenta și‑a contactat superiorii ierarhici cu privire la absențele sale.
14 Prin e‑mailul din 3 aprilie 2017, recurenta a trimis un certificat medical pentru a‑și justifica absențele din 30 și din 31 martie 2017, precum și din 3 aprilie 2017.
15 Prin e‑mailul din 10 aprilie 2017, recurenta a comunicat superiorilor săi ierarhici faptul că absențele ar fi fost introduse în mod nejustificat în sistemul informatic de gestiune a personalului Sysper, dintre care unele pentru date viitoare.
16 La 11 aprilie 2017 a avut loc un schimb de e‑mailuri între recurentă și superiorii săi ierarhici cu privire la pretinsele absențe nejustificate.
17 La 25 și 26 aprilie 2017, recurenta a avut un schimb de e‑mailuri cu șeful său de unitate cu privire la faptul că șeful său de divizie aprecia că prezența sa în birou era considerată de administrație ca fiind o absență nemotivată. Șeful de unitate i‑a indicat recurentei, printre altele, condițiile care trebuiau îndeplinite pentru a fi considerată „prezentă” la locul de muncă.
18 La 12 septembrie 2017, șeful de unitate al recurentei i‑a adresat o notă în care se arăta că, pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 14 iulie 2017, avea 85 de zile calendaristice de absențe nemotivate, care urmau să fie deduse din salariul său conform articolului 60 din statut.
19 Prin e‑mailul din 15 septembrie 2017, recurenta a răspuns la această notă și a solicitat în special să îi fie transmise extrasele de pontaj de intrare și de ieșire din clădire.
20 La 25 septembrie 2017, șeful diviziei HR 3 i‑a indicat recurentei că nu poate, din motive de protecție a datelor, să dispună de aceste extrase.
21 Prin decizia în litigiu, SEAE a informat‑o pe recurentă că estimarea absențelor sale nemotivate a fost revizuită, și anume că 9 zile urmau să fie transformate în concediu anual și că echivalentul a 72 de zile va fi dedus din salariul său.
22 La 7 decembrie 2017, recurenta a fost informată cu privire la suma care urma să fie reținută din salariul său începând cu luna februarie 2018.
23 La 3 ianuarie 2018, recurenta a introdus o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut împotriva deciziei în litigiu.
24 La 6 februarie 2018, Oficiul pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei Europene a procedat la deducerea din salariul recurentei pe baza acestei decizii.
25 La 27 aprilie 2018, recurenta a obținut extrasele de pontaj de intrare și de ieșire din clădire pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 8 februarie 2017.
26 La 2 mai 2018, AIPN a adoptat decizia de respingere a reclamației.
Procedura în fața Tribunalului și ordonanța atacată
27 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 2 august 2018, recurenta a introdus o acțiune având ca obiect, pe de o parte, anularea deciziei în litigiu și, în măsura în care este necesar, anularea deciziei de respingere a reclamației și, pe de altă parte, ca Tribunalul să decidă că sumele care vor trebui să îi fie restituite vor fi majorate cu dobânzi de întârziere.
28 În plus, recurenta a solicitat Tribunalului, în temeiul articolului 89 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul de procedură al acestuia, să dispună ca SEAE să prezinte diverse documente și înscrisuri.
29 În susținerea acțiunii sale în fața Tribunalului, recurenta a invocat un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 1e alineatul (2), precum și a articolelor 12, 12a, 21, 25, 26, 55 și 60 din statut, a articolelor 1 și 2 din anexa IX la statut, a obligației de solicitudine, a principiului bunei administrări, a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142), a articolelor 41, 47 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, a dreptului la apărare și a articolului 296 TFUE.
30 Prin intermediul motivului unic, recurenta a invocat de asemenea abuzuri de drept, un abuz de procedură, o încălcare vădită a principiilor protecției încrederii legitime și egalității armelor, precum și o încălcare a principiului care impune administrației să adopte o decizie numai pe baza unor motive admisibile din punct de vedere legal, a principiilor proporționalității, contradictorialității și securității juridice, precum și a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).
31 Prin ordonanța atacată, Tribunalul a respins acțiunea recurentei ca fiind în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată.
32 În ceea ce privește cererea de anulare a deciziei în litigiu și a deciziei de respingere a reclamației, Tribunalul a considerat mai întâi că numai argumentele întemeiate pe încălcarea articolelor 21, 55 și 60 din statut, precum și a obligației de motivare au fost prezentate într‑o formă care să îndeplinească cerințele minime prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului și a respins celelalte argumente ca fiind vădit inadmisibile.
33 În continuare, Tribunalul a respins argumentele întemeiate pe încălcarea articolelor 21, 55 și 60 din statut, precum și a obligației de motivare ca fiind vădit nefondate.
34 În primul rând, în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolelor 21, 55 și 60 din statut, Tribunalul a considerat printre altele, la punctul 79 din ordonanța atacată, că, presupunând că s‑a dovedit că recurenta a fost efectiv prezentă la sediul SEAE, astfel cum susține aceasta, nu este mai puțin adevărat că, manifestându‑și în mod clar intenția de a nu lucra în cadrul diviziei PRISM pentru motivul că dorea să se concentreze numai asupra chestiunilor administrative legate de transferul său, recurenta nu a respectat cerințele impuse la articolele 21 și 55 din statut. Potrivit Tribunalului, nu se poate reproșa, prin urmare, SEAE că a considerat că recurenta se afla într‑o situație de absențe nemotivate. Pe de altă parte, Tribunalul a arătat că, din moment ce absențele reținute de SEAE nu fuseseră autorizate în prealabil de superiorii săi, reținerea din salariu până la concurența a 72 de zile calendaristice era doar consecința nerespectării cerințelor prevăzute la articolul 60 din statut.
35 În al doilea rând, în ceea ce privește pretinsa nemotivare a deciziei de respingere a reclamației, după ce a amintit, pe de o parte, că este posibil să se considere că o decizie este suficient motivată din moment ce a intervenit într‑un context cunoscut de funcționarul vizat, care îi permitea să înțeleagă conținutul acesteia, și, pe de altă parte, că cunoașterea de către persoana interesată a acestui context poate constitui o motivare a deciziei în cauză, Tribunalul a considerat, la punctul 85 din ordonanța atacată, că din decizia de respingere a reclamației reieșea că recurenta cunoștea foarte precis contextul în care se înscria decizia în litigiu. În această privință, el a precizat că recurenta însăși anexase la reclamație mai multe schimburi de scrisori și de e‑mailuri cu SEAE având ca obiect reținerea din salariu a zilelor considerate absențe nemotivate.
36 În al treilea rând, ca urmare a respingerii concluziilor în anularea deciziei în litigiu, precum și a deciziei de respingere a reclamației și pentru aceleași motive, Tribunalul a respins, la punctul 87 din ordonanța atacată, concluziile recurentei prin care se urmărea să se decidă că sumele care vor trebui să îi fie restituite vor fi majorate cu dobânzi de întârziere.
37 În sfârșit, ținând seama de respingerea acestor concluzii în anulare ca fiind în parte vădit inadmisibile și în parte vădit nefondate, Tribunalul a statuat, la punctele 88 și 89 din ordonanța atacată, că cererea formulată de aceasta în temeiul articolului 89 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul său de procedură trebuia să fie de asemenea respinsă. Potrivit Tribunalului, din cererea introductivă nu reieșea că documentele a căror prezentare fusese solicitată ar fi putut infirma constatarea cuprinsă la punctele 74-80 din ordonanța atacată, potrivit căreia recurenta nu le‑a acordat asistență superiorilor săi ierarhici prin executarea sarcinilor care i‑au fost încredințate și nu s‑a aflat în orice moment la dispoziția SEAE, în conformitate cu obligațiile care decurg din articolele 21 și 55 din statut, nici că aceste documente erau de natură să dovedească faptul că decizia de respingere a reclamației era insuficient motivată. În orice caz, recurenta nu ar fi identificat cu un grad de precizie suficient documentele a căror prezentare o solicita și nici nu ar fi furnizat Tribunalului un minim de elemente care să justifice utilitatea acestor documente în cadrul procedurii, în conformitate cu articolul 88 alineatul (2) din acest regulament.
Concluziile părților
38 Prin recursul formulat, WV solicită Curții:
– anularea ordonanței atacate;
– obligarea SEAE la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în fața Tribunalului, și
– trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, pentru ca acesta să se pronunțe asupra acțiunii.
39 SEAE solicită Curții:
– declararea recursului ca fiind inadmisibil sau cel puțin nefondat, și
– obligarea WV la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recurs
40 În susținerea recursului, recurenta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea principiului liberei administrări a probelor și a noțiunii de ansamblu de indicii concordante și, prin urmare, pe nerespectarea normelor privind sarcina probei, pe o denegare de dreptate, pe o discriminare, pe o denaturare a faptelor și pe erori vădite de apreciere care conduc la o motivare inexactă în drept a ordonanței atacate. Acest motiv este împărțit în șase aspecte.
41 SEAE consideră că motivul menționat trebuie respins ca inadmisibil, întrucât nu este conform cu cerințele care rezultă din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții sau, cel puțin, ca fiind nefondat.
Cu privire la admisibilitatea recursului
Argumentația părților
42 SEAE apreciază că recursul este inadmisibil întrucât motivul său unic este lipsit de claritate. Astfel, mai întâi, critica referitoare la o eroare vădită de apreciere a elementelor de probă de către Tribunal ar fi dezvoltată în mod dezordonat, fără a explica prin ce anume această pretinsă eroare ar trebui să conducă la anularea deciziei în litigiu. În continuare, motivul referitor la o pretinsă denegare de dreptate ar privi în realitate o încălcare a dreptului la o cale de atac efectivă. Or, recursul nu ar expune clar modul în care Tribunalul ar fi încălcat acest drept și nici principiul nediscriminării, invocat de asemenea. În sfârșit, enunțul motivului unic nu ar menționa o pretinsă încălcare a articolului 60 din statut.
43 Recurenta susține că recursul este admisibil.
Aprecierea Curții
44 Din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea sau din ordonanța a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (a se vedea Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții, C‑425/19 P, EU:C:2021:154, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 20 mai 2021, Dickmanns/EUIPO, C‑63/20 P, nepublicată, EU:C:2021:406, punctul 49 și jurisprudența citată).
45 Nu respectă aceste cerințe și trebuie declarat inadmisibil un motiv a cărui argumentație nu este suficient de clară și de precisă pentru a permite Curții să își exercite controlul de legalitate, în special întrucât elementele esențiale pe care se sprijină motivul nu rezultă în mod suficient de coerent și de comprehensibil din textul acestui recurs, care este formulat într‑un mod obscur și ambiguu în această privință. Curtea a statuat de asemenea că trebuie respins ca fiind vădit inadmisibil un recurs care nu are o structură coerentă, care se limitează la afirmații generale și care nu cuprinde indicații precise privind punctele din decizia atacată care ar fi afectate eventual de o eroare de drept (Hotărârea din 4 octombrie 2018, Staelen/Ombudsmanul, C‑45/18 P, nepublicată, EU:C:2018:814, punctul 15 și jurisprudența citată).
46 În speță, deși prezentarea unora dintre argumentele prezentului recurs ar fi putut fi, desigur, mai clară pentru a facilita înțelegerea acestora, nu este mai puțin adevărat că acest recurs cuprinde o serie de argumente juridice care se raportează tocmai la elemente clar identificate din ordonanța atacată. În consecință, argumentele SEAE nu pot conduce la declararea recursului menționat ca fiind inadmisibil în ansamblul său, ci trebuie apreciate în cadrul examinării fiecăruia dintre cele șase aspecte ale motivului unic al acestuia.
47 În aceste condiții, prezentul recurs trebuie declarat admisibil.
Cu privire la observația introductivă a recurentei
Argumentația părților
48 În partea din cererea sa de recurs intitulată „Situația de fapt și istoricul procedurii”, recurenta arată că, în expunerea situației de fapt și a antecedentelor litigiului, Tribunalul ar fi omis să citeze și să ia în considerare anumite elemente factuale pe care se întemeia analiza recurentei.
49 SEAE susține că recurenta nu indică consecințele concrete pe care o astfel de omisiune le‑ar fi avut asupra acțiunii sale în fața Tribunalului.
Aprecierea Curții
50 Trebuie arătat în această privință că recurenta se limitează să enumere elemente de fapt pe care pretinde că Tribunalul ar fi omis să le ia în considerare și face trimitere, în general, la critica întemeiată pe încălcarea principiului liberei administrări a probelor și a noțiunii de ansamblu de indicii concordante și, prin urmare, la nerespectarea normelor privind sarcina probei, fără a indica în mod precis ce puncte din ordonanța atacată ar fi afectate de o eroare de drept ca urmare a acestei pretinse omisiuni.
51 În consecință, astfel de afirmații nu îndeplinesc cerințele amintite la punctele 44 și 45 din prezenta hotărâre și trebuie, prin urmare, să fie respinse ca inadmisibile.
Cu privire la fond
52 Primul și al doilea aspect ale motivului unic de recurs al recurentei privesc motivele ordonanței atacate prin care Tribunalul a respins anumite afirmații ale recurentei ca fiind vădit inadmisibile. Al treilea, al patrulea și al cincilea aspect ale acestui motiv privesc motivele ordonanței atacate prin care Tribunalul a respins ca vădit nefondate argumentele recurentei referitoare la încălcarea articolelor 21, 55 și 60 din statut, precum și a obligației de motivare. Al șaselea aspect al motivului menționat privește respingerea de către Tribunal a cererii de adoptare a unei măsuri de organizare a procedurii în temeiul articolului 89 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
Cu privire la primul și la al doilea aspect ale motivului unic
– Argumentația părților
53 Prin intermediul primului aspect al motivului său unic, care vizează punctele 63 și 64 din ordonanța atacată, recurenta reproșează Tribunalului că a considerat în mod eronat că încălcarea invocată a articolului 1e alineatul (2) și a articolului 12a din statut nu a făcut obiectul niciunei dezvoltări în cererea introductivă. Or, în primul rând, recurenta s‑ar fi întemeiat pe articolul 1e din statut, din moment ce, la punctul 54 din cererea sa introductivă în fața Tribunalului, ea ar fi arătat, pe de o parte, că revenea AIPN sarcina de a se asigura, în temeiul unei obligații de rezultat, că funcționarul își poate exercita profesia într‑un context adecvat, sănătos și lipsit de atacuri, de calomnie și/sau de hărțuire neîncetate și, pe de altă parte, că sănătatea ei s‑a deteriorat la locul de muncă, ca urmare a unor atitudini defăimătoare, supărătoare și hărțuitoare, denunțate și demonstrate. În al doilea rând, în această cerere introductivă depusă la Tribunal, recurenta ar fi arătat de asemenea că a suferit o hărțuire morală și ar fi făcut referire, la punctul 53 din aceasta, la termenii preciși ai articolului 12a alineatul (3) din statut.
54 Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului unic, recurenta reproșează Tribunalului soarta rezervată criticii sale întemeiate pe un abuz de procedură, precum și pe o încălcare a obligației de solicitudine și a obligației de rezultat de a asigura că un funcționar își poate exercita profesia într‑un context adecvat, sănătos și lipsit de atacuri, de calomnie sau de hărțuire.
55 În primul rând, Tribunalul ar fi motivat în mod confuz și, în consecință, viciat în drept refuzul de a examina această critică, întrucât, după ce a enunțat‑o la punctul 65 din ordonanța atacată, nici nu ar fi respins această critică ca inadmisibilă, nici nu ar fi examinat‑o pe fond.
56 În al doilea rând, recurenta contestă constatările efectuate de Tribunal la punctul 65 din ordonanța atacată și afirmă că, pentru a ajunge la aceste constatări, Tribunalul nu a luat în considerare întregul dosar și nu a examinat în mod complet probele. Astfel, Tribunalul ar fi încălcat principiul liberei administrări a probelor și noțiunea de ansamblu de indicii concordante și, prin urmare, ar fi încălcat normele privind sarcina probei, ceea ce ar fi condus la o denegare de dreptate. În special, recurenta arată că critica menționată este susținută de anexele A.4, A.8, A.10, A.16, A.21, A.24, A.25, A.26 și A.30 la cererea sa introductivă în fața Tribunalului.
57 SEAE susține, în ceea ce privește al doilea aspect al motivului unic, că, din cauza lipsei totale, în cererea introductivă în fața Tribunalului, a unei trimiteri la elementele de probă, recurenta nu poate reproșa Tribunalului că nu a ținut seama de înscrisurile care ar susține afirmațiile sale, și anume anexele A.4, A.8, A.10 și A.16, menționate pentru prima dată în stadiul recursului. Principiul disponibilității, care reglementează procedura în fața Tribunalului, ar impune ca recurenta să identifice cu precizie elementele de probă la care se raportează motivele de drept, fără ca Tribunalul să trebuiască din oficiu să caute în dosar elementele de probă care corespund criticilor recurentei.
Aprecierea Curții
58 În ceea ce privește primul aspect al motivului unic, prin care recurenta susține că Tribunalul a denaturat argumentația sa considerând în mod eronat că pretinsa încălcare a articolului 1e alineatul (2) și a articolului 12a din statut nu a făcut obiectul niciunei dezvoltări în cererea introductivă, trebuie amintit că, în cadrul unui recurs, controlul Curții are ca obiect, printre altele, să verifice dacă Tribunalul a răspuns corespunzător cerințelor legale la toate argumentele invocate de recurent (Hotărârea din 25 iunie 2020, Comisia/CX, C‑131/19 P, nepublicată, EU:C:2020:502, punctul 33 și jurisprudența citată).
59 Pe de altă parte, motivul întemeiat pe lipsa unui răspuns din partea Tribunalului la argumentele invocate în primă instanță echivalează în esență cu invocarea unei încălcări a obligației de motivare care decurge din articolul 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, și al articolului 119 din Regulamentul de procedură al Tribunalului (Hotărârea din 25 iunie 2020, Comisia/CX, C‑131/19 P, nepublicată, EU:C:2020:502, punctul 34 și jurisprudența citată).
60 Cu toate acestea, astfel cum a statuat Curtea în mod repetat, obligația Tribunalului de a‑și motiva deciziile nu poate fi interpretată în sensul că acesta este obligat să răspundă în detaliu la fiecare argument invocat de reclamant, în special dacă nu are un caracter suficient de clar și de precis (Hotărârea din 15 aprilie 2010, Gualtieri/Comisia, C‑485/08 P, EU:C:2010:188, punctul 41 și jurisprudența citată).
61 Astfel, nu se poate reproșa Tribunalului că a considerat, în prezența unor afirmații și a unor indicații generale precum cele cuprinse la punctele 53 și 54 din cererea introductivă în primă instanță, că pretinsa încălcare a articolelor 1e și 12a din statut nu a făcut obiectul niciunei dezvoltări juridice.
62 Prin urmare, primul aspect al motivului unic trebuie respins ca nefondat.
63 În ceea ce privește al doilea aspect al motivului unic, trebuie, în primul rând, să se constate că argumentul recurentei potrivit căruia Tribunalul nu și‑ar fi motivat refuzul de a examina această critică, întrucât nici nu ar fi declarat‑o inadmisibilă, nici nu ar fi examinat‑o pe fond, se întemeiază pe o interpretare eronată a ordonanței atacate.
64 Din versiunea nominală a ordonanței atacate, anexată la recursul recurentei, rezultă că, după ce a indicat, la punctul 64 din aceasta, că „afirmațiile menționate la punctul 63 [din această ordonanță] nu îndeplinesc cerințele minime de claritate și de coerență prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură”, Tribunalul a precizat, la punctul 65 din ordonanța menționată, că aceasta era „și situația obiecțiunii întemeiate pe un abuz de procedură și pe o încălcare a obligației de solicitudine și a obligației de rezultat de a asigura că un funcționar își poate exercita profesia într‑un context adecvat, sănătos și lipsit de atacuri, de defăimare sau de hărțuire”. Tribunalul a continuat arătând în special, la același punct 65, că, „în susținerea acestei critici, recurenta se [limita] să invoce, în mod general și deloc susținut, dacă nu o trimitere globală la «fapte astfel cum au fost dezvoltate în prezenta acțiune» și la «probe incontestabile», un «context întors împotriva [ei] în scopuri întunecate și într‑un cadru de excludere profesională clară»”, precum și mai multe alte elemente.
65 În continuare, Tribunalul a concluzionat, la punctul 66 din versiunea nominală a ordonanței atacate, anexată la recursul recurentei, că afirmațiile vizate la punctele 62-65 din aceasta trebuie respinse ca fiind vădit inadmisibile.
66 În consecință, afirmația potrivit căreia Tribunalul nu și‑ar fi motivat refuzul de a examina motivul întemeiat pe un abuz de procedură, precum și pe o încălcare a obligației de solicitudine și a obligației de rezultat de a asigura că un funcționar își poate exercita profesia într‑un context adecvat, sănătos și lipsit de atacuri, de defăimare sau de hărțuire nu este întemeiată.
67 În ceea ce privește, în al doilea rând, a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al motivului unic, menționat la punctul 56 din prezenta hotărâre, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții, „expunerea sumară a motivelor” care trebuie să fie indicată în orice cerere introductivă, în sensul articolului 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din acest statut și al articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, înseamnă că cererea introductivă trebuie să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea (Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia, C‑382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 39 și jurisprudența citată, precum și Ordonanța din 21 ianuarie 2016, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑103/15 P, nepublicată, EU:C:2016:51, punctul 31).
68 Astfel, pentru ca o acțiune în fața Tribunalului să fie admisibilă, este necesar ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive. Deși este adevărat că textul acesteia poate fi susținut și completat, cu privire la aspecte specifice, prin trimiteri la anumite pasaje din înscrisurile anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate la cererea introductivă, nu poate suplini absența elementelor esențiale ale argumentării în drept, care, în temeiul dispozițiilor amintite la punctul anterior din prezenta hotărâre, trebuie să figureze în cererea introductivă (Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia, C‑382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 40, precum și Ordonanța din 21 ianuarie 2016, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑103/15 P, nepublicată, EU:C:2016:51, punctul 32).
69 Funcția pur probatorie și de susținere a anexelor presupune că, în măsura în care acestea conțin elemente de drept pe care se întemeiază anumite motive invocate în cererea introductivă, aceste elemente trebuie să figureze în însuși textul acestei cereri introductive sau, cel puțin, să fie identificate în mod suficient în cuprinsul acesteia (a se vedea Hotărârea din 2 octombrie 2019, Crédit mutuel Arkéa/BCE, C‑152/18 P și C‑153/18 P, EU:C:2019:810, punctul 39 și jurisprudența citată).
70 În consecință, nu revenea Tribunalului sarcina de a căuta și de a identifica în anexe motivele și argumentele care ar putea fi considerate drept temei al acțiunii, anexele având o funcție pur probatorie și de susținere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2020, BP/FRA, C‑669/19 P, nepublicată, EU:C:2020:713, punctul 54).
71 A doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al motivului unic este, în consecință, nefondată.
72 Așadar, primul și al doilea aspect ale acestui motiv trebuie respinse ca nefondate.
Cu privire la al cincilea aspect al motivului unic
– Argumentația părților
73 Prin intermediul celui de al cincilea aspect al motivului unic, care trebuie analizat mai întâi, recurenta reproșează Tribunalului că a aplicat în mod eronat articolul 60 din statut și că a ignorat temeiul juridic al deciziei în litigiu. Potrivit recurentei, prin faptul că a considerat că această decizie, întemeiată pe articolul 60 din statut, este validă, Tribunalul a săvârșit erori de drept în analiza acestui articol 60 și, în plus, a denaturat faptele, considerând că recurenta era absentă în mod nelegal, deși era prezentă fizic.
74 În primul rând, Tribunalul ar fi analizat pretinsa existență a absențelor nejustificate nu în lumina articolului 60 din statut, care constituie temeiul juridic al deciziei în litigiu, ci în temeiul articolelor 21 și 55 din statut.
75 Confirmând analiza AIPN conținută în decizia în litigiu, care asimilează o prezență a recurentei în localurile instituției care nu ar răspunde așteptărilor acesteia din urmă în ceea ce privește disponibilitatea și asiduitatea, cu o absență nemotivată, Tribunalul ar fi încălcat articolul 60 din statut, care vizează absențe intervenite fără autorizație prealabilă, cu excepția cazurilor de boală sau de accident. Or, în măsura în care recurenta ar fi fost prezentă în aceste localuri, acest articol 60 nu ar fi aplicabil.
76 Dacă AIPN considera că recurenta nu răspundea acestor așteptări, ea ar fi trebuit să inițieze proceduri disciplinare. Or, o încălcare a articolelor 21 și 55 din statut nu poate fi sancționată printr‑o reținere din salariu sau printr‑o deducere din concedii, din moment ce astfel de măsuri nu sunt prevăzute la articolul 9 din anexa IX la statut. Astfel, o reținere din salariu nu poate constitui o pedeapsă disciplinară deghizată sau de înlocuire.
77 În al doilea rând și în orice caz, SEAE nu ar fi furnizat o descriere a postului, nici nu ar fi menționat obiectivele care trebuiau atinse și sarcinile concrete încredințate recurentei, nici nu ar fi dovedit refuzul acesteia de a se conforma. În această privință, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere făcând referire, la punctul 74 din ordonanța atacată, la răspunsul recurentei la raportul său de evaluare pentru anul 2016, deși pretinsele absențe nemotivate ale sale, astfel cum au fost definite de Tribunal, priveau anul 2017.
78 SEAE arată că al cincilea aspect al motivului unic, în măsura în care privește o pretinsă încălcare a articolului 60 din statut, nu figurează în enunțul motivului unic. În orice caz, aspectul menționat nu ar fi întemeiat. În această privință, Tribunalul ar fi arătat în mod întemeiat că funcționarul trebuie să fie în orice moment la dispoziția instituției, că acest articol 60 sancționează orice absență nemotivată și că impune, așadar, o prezență efectivă la locul de muncă, care este condiționată de respectarea de către funcționar a două condiții cumulative prevăzute la articolele 21 și 55 din statut, și anume să își asiste superiorii ierarhici în executarea sarcinilor care îi sunt încredințate și, în acest scop, să fie la dispoziția instituției în orice moment. În consecință, contrar celor susținute de recurentă, Tribunalul și AIPN s‑ar fi întemeiat pe articolele 21, 55 și 60 din statut, privite împreună, iar nu numai pe acest din urmă articol.
– Aprecierea Curții
79 În ceea ce privește pretinsa inadmisibilitate a celui de al cincilea aspect al motivului unic, trebuie arătat, pe de o parte, că, deși enunțarea acestui motiv cuprinde o afirmație referitoare la „erori vădite de apreciere care conduc la o motivare inexactă în drept” a ordonanței atacate, argumentele care figurează în acest al cincilea aspect indică în mod clar că, prin intermediul acestuia, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept prin aplicarea articolului 60 din statut.
80 Pe de altă parte, al cincilea aspect menționat indică în mod precis elemente criticate din ordonanța atacată, precum și argumentele juridice care susțin în mod specific cererea de anulare a acestei ordonanțe, în conformitate cu cerințele amintite la punctul 44 din prezenta hotărâre.
81 Al cincilea aspect al motivului unic este, în consecință, admisibil.
82 În ceea ce privește prima critică din cadrul celui de al cincilea aspect al motivului unic, prin care recurenta reproșează Tribunalului că a aplicat în mod eronat articolul 60 din statut, trebuie arătat că, la punctele 70-80 din ordonanța atacată, Tribunalul a verificat dacă decizia în litigiu și decizia de respingere a reclamației erau conforme cu articolele 21, 55 și 60 din statut.
83 După ce a amintit, la punctele 71 și 72 din ordonanța atacată, conținutul acestor articole, precum și pe cel al punctului B din introducerea Deciziei C(2013) 9051 final a Comisiei din 16 decembrie 2013 privind concediile, aplicabilă SEAE în temeiul Deciziei SEAE DEC(2014) 009 din 13 februarie 2014, Tribunalul a constatat, la punctul 73 din această ordonanță, că recurenta a încălcat cerințele impuse prin aceste dispoziții.
84 Astfel, la punctele 74 și 75 din ordonanța menționată, Tribunalul a arătat mai întâi, în ceea ce privește condițiile prevăzute la articolele 21 și 55 din statut, că AIPN a reținut în mod întemeiat că din dosar și în special din răspunsul recurentei la raportul său de evaluare pentru anul 2016 reieșea că, din momentul transferului său în cadrul diviziei PRISM și în pofida diferitor avertismente și apeluri la ordine ale superiorilor săi, persoana interesată și‑a manifestat intenția de a nu lucra în cadrul acestei divizii.
85 În continuare, Tribunalul a arătat, la punctul 76 din ordonanța atacată, că voința de a nu‑și asista superiorii și de a nu executa sarcinile care îi reveneau apărea de asemenea într‑un e‑mail al recurentei din data de 11 aprilie 2017, în care recurenta a indicat că a fost prezentă în fiecare zi la SEAE pentru a încerca să rezolve situația în care se afla ca urmare a excluderii sale nelegale din cadrul diviziei EURCA West3 și a transferului său abuziv la divizia PRISM. În e‑mailul său, recurenta indica de asemenea că nu stătea neapărat așezată la birou toată ziua.
86 În sfârșit, Tribunalul a adăugat, la punctul 77 din ordonanța atacată, că, chiar dacă recurenta considera că transferul său nu îi convenea, putea solicita o altă repartizare, dar că acest lucru nu o dispensa, până la o astfel de repartizare, de a lucra în cadrul diviziei PRISM pentru a exercita sarcini legate de postul său și de a se pune în orice moment la dispoziția SEAE. La punctul 78 din această ordonanță, el a precizat că, dacă recurenta considera că transferul său era afectat de vreun viciu, ea se putea prevala de căile de atac care îi erau deschise, dar că obligațiile sale fundamentale de loialitate și de cooperare îi interziceau totuși să refuze să se conformeze obligațiilor care decurgeau din acest transfer.
87 Tribunalul a concluzionat, la punctul 79 din ordonanța atacată, că, presupunând că este dovedit că recurenta a fost efectiv prezentă la sediul SEAE, astfel cum susține aceasta, nu este mai puțin adevărat că, manifestându‑și în mod clar intenția de a nu lucra în cadrul diviziei PRISM pentru motivul că dorea să se concentreze numai pe chestiunile administrative legate de transferul său, recurenta nu a respectat în mod vădit condițiile impuse de articolele 21 și 55 din statut. În continuare, Tribunalul a adăugat că nu se poate reproșa SEAE că a considerat că recurenta se afla într‑o situație de absențe nejustificate și că, din moment ce absențele reținute de SEAE nu fuseseră autorizate în prealabil de superiorii săi, reținerea din salariu până la concurența a 72 de zile calendaristice nu era decât consecința nerespectării cerințelor prevăzute la articolul 60 din statut.
88 În sfârșit, Tribunalul a arătat, la punctul 80 din ordonanța atacată, că concluzia la care a ajuns la punctul 79 din aceasta nu poate fi repusă în discuție de afirmația recurentei potrivit căreia ea ar fi transmis numeroase elemente de probă care atestau prezența sa la birou și în cadrul diviziei PRISM. În această privință, Tribunalul a considerat în esență că aceste elemente nu permiteau, în pofida datei lor de expediere, să se demonstreze nici că recurenta își asistase superiorii ierarhici prin executarea sarcinilor care îi erau încredințate, nici că ea s‑a aflat în orice moment la dispoziția SEAE, în conformitate cu obligațiile care decurg din articolele 21 și 55 din statut.
89 Din considerațiile care precedă rezultă că Tribunalul a considerat în esență că, întrucât recurenta, manifestându‑și în mod clar intenția de a nu lucra în divizia în care fusese transferată, nu a respectat condițiile impuse de articolele 21 și 55 din statut, nu se poate reproșa SEAE că a considerat că ea se afla într‑o situație de absențe nejustificate și că, în consecință, în conformitate cu articolul 60 din statut, SEAE putea în mod valabil să procedeze la o reținere din salariu până la concurența a 72 de zile calendaristice, chiar presupunând că s‑a dovedit că recurenta a fost prezentă efectiv la sediul SEAE.
90 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că, deși Tribunalul se referă, în ordonanța atacată, la „absențele nejustificate” ale recurentei, din cuprinsul punctului 70 din această ordonanță reiese că Tribunalul a examinat dacă decizia în litigiu și decizia de respingere a reclamației erau conforme în special cu articolul 60 din statut, care vizează cazurile de „absență nemotivată”.
91 Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă faptul, presupunând că este dovedit, că un funcționar nu respectă obligațiile pe care i le impun articolele 21 și 55 din statut, și anume asistarea și consilierea superiorilor săi, răspunderea pentru executarea sarcinilor care îi sunt încredințate și aflarea în orice moment la dispoziția instituției, poate fi calificat drept „absență nemotivată”, în sensul articolului 60 primul paragraf din statut, și, prin urmare, poate permite aplicarea măsurilor prevăzute de această dispoziție funcționarului respectiv.
92 Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte [a se vedea în special Hotărârea din 28 ianuarie 2020, Comisia/Italia (Directiva privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților), C‑122/18, EU:C:2020:41, punctul 39 și jurisprudența citată].
93 În primul rând, trebuie arătat că articolul 60 din statut, care figurează în capitolul 2 din titlul IV din acesta, intitulat „Concedii”, prevede la primul paragraf că, „[c]u excepția cazurilor de boală sau de accident, funcționarul nu poate absenta fără permisiunea prealabilă a superiorului său ierarhic”, că, „[f]ără a aduce atingere aplicării eventuale a măsurilor cu caracter disciplinar, orice absență nemotivată stabilită în mod corespunzător se scade din durata concediului anual al funcționarului în cauză” și că, „[î]n cazul epuizării concediului, funcționarul în cauză pierde dreptul la remunerație pe perioada corespunzătoare”.
94 Deși această dispoziție nu definește noțiunea de „absență nemotivată”, rezultă că absența unui funcționar este nelegală atunci când acest funcționar nu a respectat interdicția de a absenta fără să fi fost autorizat în prealabil de superiorul său ierarhic, cu excepția cazurilor de boală sau de accident.
95 În vederea aplicării articolului 60 primul paragraf din statut, lipsa constatată în mod corespunzător a funcționarului vizat și lipsa unei permisiuni prealabile a superiorului său ierarhic în acest scop sunt determinante. Astfel, din această dispoziție reiese că pierderea beneficiului remunerației își are cauza determinantă în faptul că funcționarul absentează de la serviciu fără să fie autorizat în acest sens de statut sau de autoritatea împuternicită să facă numiri (Ordonanța din 30 noiembrie 1972, Perinciolo/Consiliul, 75/72 R, EU:C:1972:110, punctul 10).
96 După cum a arătat domnul avocat general la punctul 44 din concluzii, în limbajul curent, noțiunea „absență” servește la desemnarea faptului că cineva sau ceva nu se află în locul unde se așteaptă să se afle, ceea ce presupune o lipsă fizică.
97 Nimic din modul de redactare a articolului 60 primul paragraf din statut nu lasă să se presupună că, în scopul aplicării acestei dispoziții, noțiunea respectivă trebuie înțeleasă într‑un sens diferit de sensul comun al ei. În special, nu reiese nicidecum din acest mod de redactare că „absența nemotivată” a unui funcționar, în sensul dispoziției menționate, ar putea fi dedusă dintr‑o neîndeplinire a obligațiilor profesionale care îi revin în temeiul articolelor 21 și 55 din statut, independent de prezența sau de absența fizică a acestuia de la locul său de muncă.
98 Astfel, după cum a arătat domnul avocat general în esență la punctul 46 din concluzii, articolul 60 primul paragraf din statut nu conține nicio mențiune privind vreo neîndeplinire de către funcționar a obligațiilor profesionale menționate.
99 În al doilea rând, trebuie amintit că capitolul 2 din titlul IV din statut, intitulat „Concedii”, din care face parte articolul 60 din statut, prevede dispoziții referitoare la diferitele concedii de care beneficiază funcționarul, și anume concediul anual și cel special, reglementate la articolele 57 și 59a din statut, concediul de maternitate, reglementat de articolul 58 din statut, și concediul medical, reglementat de articolul 59 din statut. După cum a arătat domnul avocat general la punctul 54 din concluzii, toate aceste articole privesc situații în care funcționarul se află într‑o perioadă de inactivitate profesională și, în consecință, nu trebuie să fie prezent fizic la locul său de muncă.
100 Dacă articolele 57-59a din statut se referă la situațiile în care absența funcționarului este justificată de unul dintre concediile reglementate de aceste articole, articolul 60 primul paragraf din statut le vizează pe cele în care funcționarul este absent, fără a intra sub incidența vreuneia dintre situațiile prevăzute la articolele 57-59a și fără să fi obținut permisiunea superiorului său.
101 Apartenența articolului 60 primul paragraf din statut la capitolul 2 din titlul IV din acesta tinde să confirme că aplicabilitatea acestei dispoziții presupune o absență fizică a funcționarului vizat de la locul său de muncă.
102 În al treilea rând, un funcționar care se află în situație de „absență nemotivată stabilită în mod corespunzător”, în sensul articolului 60 primul paragraf din statut, se expune, fără a aduce atingere eventualei aplicări a dispozițiilor prevăzute în materie disciplinară, unei imputări a acestei absențe nemotivate asupra duratei concediului său anual sau, în cazul epuizării acestuia din urmă, pierderii beneficiului remunerației sale pentru perioada corespunzătoare respectivei absențe nemotivate.
103 În această privință, Curtea a statuat astfel că un funcționar aflat în situație de absență nemotivată stabilită în mod corespunzător și ale cărui drepturi la concediu sunt epuizate pierde de drept beneficiul remunerației sale (Hotărârea din 6 iulie 1983, Geist/Comisia, 285/81, EU:C:1983:192, punctul 21).
104 Pierderea beneficiului remunerației, prevăzută la articolul 60 primul paragraf din statut, nu constituie nici o sancțiune disciplinară, nici o măsură echivalentă (Hotărârea din 6 iulie 1983, Geist/Comisia, 285/81, EU:C:1983:192, punctul 21).
105 Rezultă de aici, pe de o parte, că imputarea unei absențe nemotivate asupra duratei concediului anual sau, în cazul epuizării acestuia din urmă, pierderea beneficiului remunerației pentru perioada corespunzătoare acestei absențe, prevăzute la articolul 60 primul paragraf din statut, sunt măsuri care, având în vedere natura și efectele lor, nu au ca obiectiv mustrarea sau sancționarea unui funcționar ca urmare a conduitei necorespunzătoare pe care ar fi adoptat‑o sau a incompetenței ori a indisponibilității pe care o dovedește în perioada în care lucrează, ci au ca obiectiv compensarea unei absențe fizice a acestui funcționar. Întrucât absența se calculează în număr de zile sau de jumătăți de zile, aceste măsuri se materializează prin scăderea unui număr de zile sau de jumătăți de zile din soldul de concediu anual restant sau, dacă este cazul, din remunerația funcționarului în cauză.
106 Or, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 63 din concluzii, spre deosebire de situațiile în care un funcționar lipsește de la locul său de muncă, nu este posibil să se cuantifice o eventuală neîndeplinire de către acesta a obligațiilor sale profesionale.
107 Pe de altă parte, măsurile vizate la punctul 105 din prezenta hotărâre nu au ca obiectiv să se substituie unei sancțiuni disciplinare ca urmare a unei astfel de neîndepliniri a obligațiilor.
108 În consecință, obiectivul măsurilor prevăzute la articolul 60 primul paragraf din statut confirmă interpretarea potrivit căreia această dispoziție vizează situații în care un funcționar este absent fizic de la locul său de muncă.
109 Prin urmare, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 64 din concluzii, a considera că un funcționar prezent la locul său de muncă, care își îndeplinește sarcinile în mod necorespunzător sau chiar se face vinovat de insubordonare, se află în situație de „absență nemotivată”, în sensul articolului 60 primul paragraf din statut, și, prin urmare, că pot fi aplicate rețineri din zilele sale de concediu sau din remunerația sa constituie o deturnare a procedurii disciplinare. Această calificare eronată drept „absență nemotivată” are ca efect aplicarea în privința funcționarului respectiv a unei sancțiuni pecuniare care nu este prevăzută de statut, fără ca el să fi putut beneficia de garanțiile unei proceduri disciplinare legale.
110 Rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, în ordonanța atacată, că, chiar presupunând că s‑a dovedit că recurenta se afla efectiv la sediul SEAE, aceasta nu ar fi respectat condițiile impuse la articolele 21 și 55 din statut, întrucât și‑a manifestat intenția de a nu lucra în cadrul diviziei, că, prin urmare, nu se poate reproșa SEAE că a considerat că recurenta se afla într‑o situație de absențe nejustificate și că, întrucât absențele reținute de SEAE nu au fost autorizate în prealabil de superiorii ierarhici ai recurentei, SEAE putea, în conformitate cu articolul 60 din statut, să procedeze la o reținere din salariu până la concurența a 72 de zile calendaristice.
111 Din considerațiile care precedă rezultă că prima critică din cadrul celui de al cincilea aspect al motivului unic este fondată.
112 În consecință, se impune anularea ordonanței atacate, fără a fi necesară examinarea celei de a doua critici din cadrul celui de al cincilea aspect al motivului unic, nici a celorlalte aspecte ale acestui motiv.
Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului
113 Conform articolului 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta din urmă poate, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.
114 Această situație se regăsește în prezenta cauză.
Cu privire la cererea de anulare a deciziei în litigiu și a deciziei de respingere a reclamației
115 Trebuie arătat că eroarea de drept menționată la punctul 110 din prezenta hotărâre afectează în egală măsură decizia în litigiu și decizia de respingere a reclamației.
116 Din decizia de respingere a reclamației reiese că SEAE a considerat că un funcționar este prezent în cadrul acestui serviciu atunci când îndeplinește cele două condiții cumulative care decurg din articolele 21 și 55 din statut, și anume să își asiste superiorii ierarhici prin executarea sarcinilor care îi sunt încredințate și să fie în orice moment la dispoziția instituției. În această privință, SEAE a apreciat, pe de o parte, că un funcționar care și‑a declarat intenția de a nu‑și asista superiorii ierarhici și de a nu executa sarcinile care îi sunt încredințate nu întrunea condițiile de prezență efectivă în cadrul serviciului și se afla în situație de absență nejustificată. Pe de altă parte, a respins elementele de probă invocate de recurentă ca neatestând o „prezență efectivă”, în sensul condițiilor impuse la articolele 21 și 55 din statut.
117 SEAE a dedus dintr‑o pretinsă neîndeplinire a obligațiilor impuse de articolele 21 și 55 din statut că recurenta se afla într‑o situație de „absență nemotivată”, în sensul articolului 60 din statut. Or, astfel cum s‑a amintit la punctul 95 din prezenta hotărâre, în scopul aplicării acestui articol 60 primul paragraf, absența stabilită în mod corespunzător a funcționarului vizat și lipsa unei permisiuni prealabile din partea superiorului său ierarhic în acest scop sunt, cu excepția cazurilor de boală sau de accident, determinante, această absență trebuind să fie înțeleasă ca fiind o absență fizică de la locul său de muncă.
118 Decizia în litigiu și decizia de respingere a reclamației trebuie, în consecință, să fie anulate.
Cu privire la cererea de restituire
119 Prin intermediul acțiunii în fața Tribunalului, recurenta a solicitat de asemenea ca sumele care vor trebui să îi fie restituite să fie majorate cu dobânzi de întârziere la rata de 5 % pe an sau la orice altă rată, calculată la data rambursării efective și în funcție de data diferitor rețineri operate.
120 În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 91 alineatul (1) a doua teză din statut, Tribunalul dispune, în ceea ce privește litigiile de natură financiară, de o competență de fond (Hotărârea din 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, EU:C:2008:107, punctul 58).
121 Competența de fond conferită instanței Uniunii prin articolul 91 alineatul (1) din statut învestește instanța cu sarcina de a oferi o soluție completă în litigiile cu care este sesizată, mai precis de a se pronunța asupra tuturor drepturilor și obligațiilor agentului, sub rezerva posibilității de punere în sarcina instituției respective, sub controlul instanței, a executării unei părți a hotărârii în condițiile stabilite de instanță (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Weißenfels/Parlamentul, C‑135/06 P, EU:C:2007:812, punctul 67).
122 Este de competența instanței Uniunii să pronunțe, dacă este cazul, o hotărâre prin care obligă o instituție să plătească o sumă la care recurenta are dreptul în temeiul statutului sau al unui alt act juridic (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Weißenfels/Parlamentul, C‑135/06 P, EU:C:2007:812, punctul 68, și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Reexaminare Missir Mamachi di Lusignano/Comisia, C‑417/14 RX‑II, EU:C:2015:588, punctul 40).
123 Constituie „litigii de natură financiară”, în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut, nu numai acțiunile în răspundere formulate de agenți împotriva unei instituții, ci și toate acțiunile care au ca obiect plata de către o instituție unui agent a unei sume la obținerea căreia acesta din urmă consideră că este îndreptățit în temeiul statutului sau al unui alt act care reglementează raporturile lor de muncă (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Weißenfels/Parlamentul, C‑135/06 P, EU:C:2007:812, punctul 65).
124 În speță, cererea recurentei prin care solicită ca SEAE să îi ramburseze sumele deduse din remunerația sa și ca aceste sume să fie majorate cu dobânzi de întârziere are caracter pecuniar, în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut.
125 Având în vedere anularea deciziei în litigiu și a deciziei de respingere a reclamației, este necesar să se admită această cerere și să se oblige SEAE să ramburseze recurentei sumele deduse în mod nejustificat din remunerația sa, până la concurența a 71,5 zile, întrucât decizia de respingere a reclamației a admis cererea recurentei referitoare la o jumătate de zi. Aceste sume vor fi majorate, din motive de echitate, cu dobânzi de 5 % pe an începând de la data deducerii lor.
Cu privire la cheltuielile de judecată
126 În conformitate cu articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
127 Articolul 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât WV a solicitat obligarea SEAE la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de WV atât în primă instanță, cât și în cadrul prezentului recurs.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară și hotărăște:
1) Anulează Ordonanța Tribunalului Uniunii Europene din 29 ianuarie 2020, WV/SEAE (T‑471/18, nepublicată, EU:T:2020:26).
2) Anulează decizia Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) din 27 noiembrie 2017, care prevede reținerea din salariu până la concurența a 72 de zile calendaristice, și decizia SEAE din 2 mai 2018 de respingere a reclamației recurentei depuse la 3 ianuarie 2018.
3) Obligă SEAE la rambursarea către recurentă a sumelor deduse în mod necuvenit din remunerația sa, până la concurența a 71,5 zile. Aceste sume se vor majora cu dobânzi de 5 % pe an începând de la data deducerii lor.
4) SEAE suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile efectuate de WV atât în primă instanță, cât și în cadrul prezentului recurs.
Semnături