HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera întâi)

6 octombrie 2015

Cauza F‑132/14

CH

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Asistenți parlamentari acreditați – Articolul 266 TFUE – Măsuri de executare a unei hotărâri de anulare a Tribunalului – Anularea unei decizii de concediere – Anularea unei decizii de respingere a unei cereri de asistență formulate în temeiul articolului 24 din statut – Întinderea obligației de asistență în prezența unui început de probă de hărțuire – Obligația AAIC de a efectua o anchetă administrativă – Posibilitatea funcționarului sau a agentului de a iniția o procedură judiciară națională – Comitetul consultativ privind hărțuirea la locul de muncă și prevenirea acesteia, în ceea ce privește plângerile depuse de asistenți parlamentari acreditați împotriva unor deputați în Parlament – Rol și prerogative – Prejudicii material și moral”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care CH solicită anularea deciziei Parlamentului European din 3 martie 2014, în măsura în care această instituție a refuzat, în temeiul măsurilor pe care le presupunea executarea Hotărârii din 12 decembrie 2013, CH/Parlamentul (F‑129/12, EU:F:2013:203, denumită în continuare „Hotărârea CH”), în sensul articolului 266 TFUE, deschiderea unei anchete administrative prin care se urmărește stabilirea caracterului real al faptelor, care pune în discuție un deputat în Parlament, astfel cum sunt denunțate în cererea sa de asistență formulată la 22 decembrie 2011; anularea deciziei Parlamentului din 2 aprilie 2014, în măsura în care, prin această decizie, a refuzat să îi plătească o sumă de 5 686 de euro, care corespunde diferenței de remunerație la care a considerat reclamanta că are dreptul în temeiul măsurilor pe care le presupunea executarea Hotărârii CH în sensul articolului 266 TFUE; anularea deciziei Parlamentului din 4 august 2014, prin care Parlamentul a respins reclamația introdusă de reclamantă împotriva celor două decizii sus‑menționate din 3 martie și din 2 aprilie 2014; obligarea Parlamentului la plata către reclamantă a sumelor de 144 000 de euro și, respectiv, de 60 000 de euro, în temeiul reparării prejudiciilor material și moral

Decizia:      Anulează decizia Parlamentului European din 2 aprilie 2014, astfel cum a fost confirmată prin decizia din 4 august 2014 de respingere a reclamației, întrucât Parlamentul European, cu încălcarea articolului 266 TFUE, a refuzat să îi plătească lui CH un cuantum suplimentar de 5 686 de euro în executarea Hotărârii din 12 decembrie 2013, CH/Parlamentul (F 129/12, EU:F:2013:203). Anulează decizia Parlamentului European din 3 martie 2014, astfel cum a fost confirmată prin decizia din 4 august 2014 de respingere a reclamației, întrucât, în urma anulării prin Hotărârea din 12 decembrie 2013, CH/Parlamentul (F‑129/12, EU:F:2013:203), a deciziei Parlamentului European din 15 martie 2012 de respingere a cererii de asistență a CH din 22 decembrie 2011, Parlamentul European nu a decis deschiderea unei anchete administrative cu privire la faptele pretinse de hărțuire morală și a încălcat astfel articolul 266 TFUE. Respinge în rest concluziile în anulare. Obligă Parlamentul European să îi plătească lui CH un cuantum de 5 686 de euro, majorat începând de la 1 iulie 2014, data încetării contractului de muncă al lui CH, cu dobânzi moratorii la rata stabilită de Banca Centrală Europeană pentru operațiunile principale de refinanțare, majorată cu două puncte. Obligă Parlamentul European să îi plătească lui CH un cuantum de 25 000 de euro pentru repararea prejudiciului moral suferit, majorat, începând de la 4 august 2014, cu dobânzi moratorii la rata stabilită de Banca Centrală Europeană pentru operațiunile principale de refinanțare, majorată cu două puncte. Respinge în rest concluziile privind despăgubirile. Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de CH.

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Anularea unei decizii de concediere a unui asistent parlamentar acreditat – Calculul remunerațiilor datorate – Deducerea indemnizației de concediu primite de la un angajator privat – Inadmisibilitate

(art. 266 TFUE)

2.      Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Anularea unei decizii de concediere a unui asistent parlamentar acreditat – Dispensă de îndeplinire a sarcinilor profesionale în interesul serviciului – Obligația de restituire către persoana interesată a instrumentelor de lucru legate de postul său – Inexistență

(art. 266 TFUE)

3.      Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Puterea de apreciere a administrației – Respingere de către autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă a unei cereri de asistență fără o anchetă administrativă – Neluare în considerare a elementelor prezentate de autorul cererii și a celor cunoscute de administrație – Inadmisibilitate

(Statutul funcționarilor, art. 12a și 24)

4.      Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune în despăgubire – Anularea actului atacat care nu asigură repararea adecvată a prejudiciului material – Repararea unei pierderi a șansei de a fi recrutat – Criterii

(art. 340 TFUE)

1.      În urma anulării unei decizii de concediere de către instanța Uniunii, potrivit articolului 266 TFUE, instituția pârâtă are obligația să adopte măsurile pe care le implica executarea hotărârii, plasându‑se la data la care a fost adoptată decizia de concediere anulată prin hotărârea menționată. În această privință, fiind vorba despre o persoană interesată legată printr‑un contract de muncă în calitate de asistent parlamentat acreditat (APA), restabilirea situației juridice în care se afla aceasta anterior adoptării deciziei de concediere anulate implica să îi plătească acesteia diferența dintre, pe de o parte, cuantumul remunerației la care persoana interesată ar fi avut dreptul dacă ar fi rămas în funcție și ar fi exercitat efectiv activități de APA, precum și, pe de altă parte, remunerația sau alocațiile de șomaj pe care le încasase efectiv din altă parte. Or, a lua în considerare cuantumul acestei indemnizații de concediu primite de la un angajator privat cu titlu de remunerație sau de indemnizație compensatorie încasată în perioada de venit dublu, respectiv în perioada dintre data concedierii nelegale și data la care persoana interesată nu a mai primit remunerația de la angajatorul privat, ar însemna să se ia în considerare un venit care, desigur, a fost deja plătit anticipat, dar care, în realitate, va trebui în principiu să fie ulterior dedus din salariul încasat și care se dovedește, astfel, că reprezintă remunerația pentru perioadele de concediu care urmează a fi efectuate în afara perioadei de venit dublu și pe care indemnizația în cauză trebuie să le acopere în termeni de remunerație.

(a se vedea punctele 61, 62 și 65)

2.      În temeiul măsurilor de executare a unei hotărâri de anulare a unei decizii de concediere a unui asistent parlamentar acreditat (APA) și în măsura în care, având în vedere statutul lor particular, caracterizat și justificat prin existența unei legături de încredere cu deputatul în Parlament pe care sunt însărcinați să îl asiste, APA nu au vocația de a ocupa un post permanent, autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă a instituției putea să considere că nu are obligația să o repartizeze pe persoana interesată, cu titlu temporar sau permanent, pe un post în unul dintre serviciile sale care putea fi ocupat de un agent temporar în sensul articolului 2 din Regimul aplicabil celorlalți agenți sau de un agent contractual în sensul articolului 3a din regimul menționat.

În această privință, chiar dacă funcționarii și alți agenți ai instituției vizate în activitate dispun în mod normal, pentru exercitarea funcțiilor lor, de un drept de acces permanent în incintele instituției și aceștia primesc un titlu de acces specific, sub forma unei legitimații, precum și, dacă este cazul, o vinietă de acces în parcările instituției care le permite să uzeze de acest drept, ca urmare a dispensării de care beneficia reclamanta de a‑și îndeplini sarcinile de APA pe perioada rămasă din contractul său de muncă, instituția vizată nu avea obligația de a restitui legitimația și vinieta revendicate de aceasta ca măsură de executare care decurge direct din hotărârea de anulare.

În plus, deși instituția poate, dacă consideră oportun, să permită funcționarilor și agenților săi să utilizeze, în afara orelor consacrate muncii, infrastructurile sale, inclusiv pe cea informatică, în scopuri exterioare serviciului, această posibilitate a instituției nu poate fi transformată în drept statutar al funcționarilor și al agenților, mai ales într‑o situație în care persoana interesată a fost dispensată de îndeplinirea sarcinilor sale profesionale în interesul serviciului.

(a se vedea punctele 68, 70, 71 și 74)

3.      În prezența unor acuzații de hărțuire, obligația de asistență include în special datoria administrației de a examina cu seriozitate, cu rapiditate și cu deplină confidențialitate plângerea privind hărțuirea și de a‑l informa pe reclamant despre urmarea plângerii sale. În ceea ce privește măsurile care trebuie adoptate, administrația dispune de o largă putere de apreciere, sub controlul instanței Uniunii, în alegerea măsurilor și a mijloacelor de punere în aplicare a articolului 24 din statut. Controlul instanței Uniunii constă astfel numai în a aprecia dacă instituția vizată a rămas în limite rezonabile și nu și‑a utilizat puterea de apreciere în mod vădit eronat.

În aceste condiții, în materie de hărțuire, atunci când persoana în cauză este o persoană care îndeplinește un mandat electoral prevăzut de tratate, instituția nu poate să aplice sancțiuni disciplinare sau de alt tip împotriva unei persoane vizate de o plângere privind hărțuirea, indiferent dacă este sau nu este vorba despre un superior ierarhic al pretinsei victime, decât dacă măsurile de anchetă dispuse stabilesc cu certitudine existența, din partea persoanei acuzate de funcționar sau de agent, a unui comportament care aduce atingere bunei funcționări a serviciului sau demnității și reputației presupusei victime.

Astfel, în cazul în care informațiile prezentate la data formulării cererii de asistență, respinsă fără deschiderea unei anchete administrative, și cele revelate ulterior, cu ocazia cererii de măsuri de executare a unei hotărâri de anulare, constituie indicii susceptibile să dea naștere la îndoieli serioase cu privire la aspectul dacă condițiile impuse la articolul 12a din statut sunt îndeplinite, ca urmare a anulării deciziei de respingere a cererii de asistență, autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă a fost din nou sesizată cu cererea de asistență rămasă nesoluționată. În consecință, autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă din cadrul Parlamentului avea obligația, în cadrul măsurilor de executare a hotărârii de anulare, să soluționeze în mod corespunzător această cerere de asistență, în special prin deschiderea unei anchete administrative, cu atât mai mult cu cât nimic nu împiedica Parlamentul, invocând articolul 9 alineatul (2) din regulamentul său intern, să invite un deputat în Parlament să colaboreze la o anchetă administrativă, pentru a verifica comportamentul prin care se pretinde că s‑a încălcat articolul 12a din statut a cărui victimă persoana interesată susținea că este.

(a se vedea punctele 86, 88-90, 93 și 94)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea din 9 noiembrie 1989, Katsoufros/Curtea de Justiție, 55/88, EU:C:1989:409, punctul 16

Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 28 februarie 1996, Dimitriadis/Curtea de Conturi, T‑294/94, EU:T:1996:24, punctul 39, Hotărârea din 15 septembrie 1998, Haas și alții/Comisia, T‑3/96, EU:T:1998:202, punctul 54, Hotărârea din 4 mai 2005, Schmit/Comisia, T‑144/03, EU:T:2005:158, punctele 98 și 108, Hotărârea din 25 octombrie 2007, Lo Giudice/Comisia, T‑154/05, EU:T:2007:322, punctul 137

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Klug/EMEA, F‑35/07, EU:F:2008:150, punctul 74, Hotărârea din 16 septembrie 2013, Faita/CESE, F‑92/11, EU:F:2013:130, punctul 98, Hotărârea din 26 martie 2015, CN/Parlamentul, F‑26/14, EU:F:2015:22, punctul 56, și Hotărârea din 26 martie 2015, CW/Parlamentul, F‑124/13, EU:F:2015:23, punctele 38, 39 și 143, care face obiectul unui recurs la Tribunalul Uniunii Europene, cauza T‑309/15 P

4.      În cadrul unei cereri de reparare a prejudiciului material rezultat din pierderea șansei de a fi recrutată, pe de o parte, șansa pierdută trebuie să fi fost reală și, pe de altă parte, această pierdere trebuie să fie definitivă. Astfel, în ceea ce privește gradul de certitudine al legăturii de cauzalitate, acesta este atins în cazul în care nelegalitatea săvârșită de o instituție a Uniunii a privat în mod cert o persoană nu neapărat de o recrutare, cu privire la care persoana interesată nu va putea dovedi niciodată că s‑ar fi produs, ci de o șansă serioasă de a fi recrutată ca funcționar sau ca agent, având drept consecință pentru persoana interesată un prejudiciu material constând într‑o pierdere de venituri.

Într‑un caz precum cel al unui asistent parlamentar acreditat (APA), în care reiese că recrutarea și eventuala continuare a raportului său de muncă sau reînnoirea contractului său de muncă sunt, prin definiție, tributare existenței unei legături de încredere cu deputatul în Parlament pe care îl asistă, un APA în funcție aflat în serviciul unui deputat în Parlament nu poate nici să fie asigurat că va fi angajat pentru a asista un alt deputat în Parlament, nici să fie sigur că, după angajarea sa, același deputat în Parlament, reales, va continua să recurgă la serviciile sale. În ceea ce privește scăderea șanselor de a fi recrutată de un deputat în Parlament nou ales din cauza punerii la dispoziție cu întârziere a instrumentelor de lucru, trebuie să se sublinieze că, deși aceste aspecte pot facilita contactele, ele nu constituie și nici nu furnizează în niciun mod o garanție de angajare sau de acces la un post. Prin urmare, ele nu pot fi erijate, în mod speculativ, în elemente constitutive ale unei șanse reale și certe de recrutare.

(a se vedea punctele 109-112)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea din 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, EU:C:2008:107, punctul 54

Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 5 octombrie 2004, Eagle și alții/Comisia, T‑144/02, EU:T:2004:290, punctul 165, și Hotărârea din 6 iunie 2006, Girardot/Comisia, T‑10/02, EU:T:2006:148, punctul 96

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 5 iulie 2011, V/Parlamentul, F‑46/09, EU:F:2011:101, punctul 159, Hotărârea din 17 octombrie 2013, BF/Curtea de Conturi, F‑69/11, EU:F:2013:151, punctul 73, și Hotărârea din 19 mai 2015, Brune/Comisia, F‑59/14, EU:F:2015:50, punctul 76