Language of document : ECLI:EU:T:2011:374





Ordonanța Tribunalului (Camera a cincea) din 13 iulie 2011 — Djédjé/Consiliul

(Cauza T‑351/11)

„Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive adoptate cu privire la situația din Côte d’Ivoire — Acțiune în anulare — Termen de introducere a acțiunii — Tardivitate — Inadmisibilitate vădită”

1.                     Acțiune în anulare — Termene — Caracter de ordine publică — Examinare din oficiu de către instanța Uniunii [art. 263 al șaselea paragraf TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 102 alin. (1) și (2)] (a se vedea punctele 9 și 10)

2.                     Acțiune în anulare — Termene — Punct de plecare — Data publicării actului în cauză [art. 263 al patrulea și al șaselea paragraf TFUE și art. 275 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 560/2005 al Consiliului; Decizia 2010/656 a Consiliului] (a se vedea punctul 14)

Obiectul

Cerere de anulare, pe de o parte, a Deciziei 2011/221/PESC a Consiliului din 6 aprilie 2011 de modificare a Deciziei 2010/656/PESC de reînnoire a măsurilor restrictive impuse împotriva Côte d’Ivoire (JO L 93, p. 20) și, pe de altă parte, a Regulamentului (UE) nr. 330/2011 al Consiliului din 6 aprilie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 560/2005 de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Côte d’Ivoire (JO L 93, p. 10), în măsura în care acestea îl privesc pe reclamant

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îl obligă pe domnul Alcide Djédjé la plata cheltuielilor de judecată.

3)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cererilor de judecare potrivit procedurii accelerate și de judecare cu prioritate.