HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)

14 decembrie 2010

Cauza F‑67/05 RENV

Christos Michail

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Trimitere la Tribunal spre rejudecare după anulare — Raport asupra evoluției carierei — Exercițiul de evaluare pentru anul 2003 — Acțiune în anulare — Acțiune în despăgubire”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Michail solicită în special anularea raportului asupra evoluției carierei întocmit în privința sa pentru perioada 1 aprilie-31 decembrie 2003, precum și anularea deciziei din 15 aprilie 2005 de respingere a reclamației formulate în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene

Decizia:      Anulează raportul asupra evoluției carierei întocmit în privința reclamantului pentru perioada 1 aprilie-31 decembrie 2003. Obligă Comisia să plătească reclamantului o despăgubire de 1 000 de euro. Comisia suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Evaluare — Raport asupra evoluției carierei — Întocmire — Funcționar care nu a exercitat, în perioada de referință, nicio funcție care să poată fi evaluată

(Statutul funcționarilor, art. 43)

2.      Funcționari — Evaluare — Raport asupra evoluției carierei — Întocmire — Funcționar care nu a exercitat, în perioada de referință, nicio funcție care să poată fi evaluată

(Statutul funcționarilor, art. 43)

3.      Funcționari — Evaluare — Raport de evaluare — Obligația de motivare — Întindere

(Statutul funcționarilor, art. 43)

4.      Funcționari — Acțiune — Acțiune în despăgubire — Procedură precontencioasă — Desfășurare diferită în cazul sau în lipsa unui act care lezează

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

1.      La întocmirea unui raport asupra evoluției carierei, evaluatorii se pot baza pe rapoartele anterioare asupra evoluției carierei întocmite în privința funcționarului respectiv pentru a atribui note de merit, atunci când, fiind în prezența unei situații excepționale, imputabilă exclusiv administrației, aceștia nu pot acorda o notă din cauza lipsei prestațiilor care să poată face obiectul unei evaluări. Or, având totuși obligația să adopte o decizie care să respecte interesele funcționarului respectiv, evaluatorii pot, în temeiul obligației lor de solicitudine, să aprecieze în mod rezonabil că, în situația în care funcționarului i‑ar fi fost atribuite sarcini în perioada de referință, el și le‑ar fi îndeplinit cel puțin în aceleași condiții de competență, eficiență și conduită în serviciu precum în perioada evaluată în rapoartele anterioare asupra evoluției carierei.

(a se vedea punctul 56)

2.      În măsura în care, în perioada de referință, un funcționar nu a realizat prestații care să poată fi evaluate, stabilirea persoanei competente să întocmească raportul asupra evoluției carierei nu prezintă importanță. În astfel de împrejurări, administrația poate decide în mod valabil să încredințeze întocmirea raportului respectiv persoanei pe care o consideră cea mai potrivită.

(a se vedea punctul 62)

3.      Administrația are obligația de a motiva rapoartele de evaluare în mod detaliat și suficient și de a oferi posibilitatea persoanei interesate să formuleze observații cu privire la această motivare. În raportul de evaluare, o astfel de motivare figurează în principiu la rubrica „Apreciere generală” din formularul ad‑hoc. În cele trei secțiuni referitoare la competență, la eficiență și la conduita în serviciu, aceasta explică grila de apreciere analitică a aceluiași formular. Comentariile de ordin general care însoțesc aprecierile analitice trebuie să permită persoanei evaluate să aprecieze temeinicia lor în deplină cunoștință de cauză și, dacă este cazul, instanței Uniunii să își exercite controlul jurisdicțional și, în acest scop, trebuie să existe o coerență între aceste aprecieri și comentariile destinate să le justifice.

(a se vedea punctul 80)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 10 mai 2005, Piro/Comisia, T‑193/03, RecFP, p. I‑A‑121 și II‑547, punctul 41; 25 octombrie 2005, Micha/Comisia, T‑50/04, RecFP, p. I‑A‑339 și II‑1499, punctul 61; 13 decembrie 2005, Cwik/Comisia, T‑155/03, T‑157/03 și T‑331/03, RecFP, p. I‑A‑411 și II‑1865, punctul 80

4.      În sistemul căilor de atac reglementat prin articolele 90 și 91 din statut, o acțiune în despăgubiri, care constituie un mijloc de drept autonom în raport cu acțiunea în anulare, nu este admisibilă decât dacă a fost precedată de o procedură precontencioasă potrivit dispozițiilor statutare. Această procedură diferă după cum prejudiciul a cărui reparare este solicitată rezultă dintr‑un act care lezează în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut sau din conduita administrației lipsită de caracter decizional. În primul caz, revine persoanei interesate obligația de a sesiza autoritatea împuternicită să facă numiri, în termenele prevăzute, cu o reclamație îndreptată împotriva actului în cauză. În schimb, în al doilea caz, procedura administrativă trebuie să înceapă prin introducerea unei cereri în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut, care să aibă ca obiect acordarea unei despăgubiri. Numai respingerea, explicită sau implicită, a acestei cereri constituie o decizie care lezează, împotriva căreia se poate formula o reclamație, iar o acțiune în despăgubiri în fața Tribunalului se poate formula numai după respingerea, explicită sau implicită, a acestei reclamații.

(a se vedea punctul 112)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 11 mai 2010, Nanopoulos/Comisia, F‑30/08, punctul 83 și jurisprudența citată