Language of document :

Acțiune introdusă la 15 aprilie 2014 – Comisia/McCarron Poultry

(Cauza T-226/14)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: R. Van der Hout, avocat, și L. Cappelletti și F. Moro, agenți)

Pârâtă: McCarron Poultry Ltd (Killacorn Emyvale, Irlanda)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

obligarea pârâtei la plata către Comisia Europeană a sumei datorate, respectiv 976.663,34 euro, care corespunde sumei principale de 900.662,25 euro plus dobânzilor de întârziere în sumă de 76.001,09 euro, calculate la rata de 2,50% pentru perioada 1 decembrie 2010-15 aprilie 2014;

obligarea pârâtei la plata către Comisia Europeană a sumei de 61 690 euro pe zi drept dobânzi începând de la 16 aprilie 2014 până la data plății integrale a datoriei;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În prezenta cerere în temeiul articolului 272TFUE, se solicită Tribunalului obligarea pârâtei la rambursarea către Comisia Europeană a sumei principale de 900.662,25 plus dobânzile, în baza contractului nr. NNE5/1999/20229 pentru acțiuni de cercetare și dezvoltare tehnologică (RDT) în cadrul programului specific de cercetare, dezvoltare tehnologică și de demonstrare „Energie, mediu și dezvoltare durabilă (1998-2002)” (Partea B: energie).

În susținerea cererii formulate, Comisia Europeană invocă un singur motiv: Comisia susține că pârâta și-a încălcat obligațiile contractuale întrucât nu a rambursat Comisiei diferența dintre contribuția financiară a Uniunii datorată pârâtei și suma totală a finanțării deja primită de aceasta. Contribuția financiară datorată pârâtei este inferioară sumei totale plătite de reclamantă sub forma avansului și a plăților intermediare. Comisia susține așadar că, în temeiul contractului, pârâta datorează această sumă.