ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

20 martie 2012

Cauza F‑2/12 R

Emil Hristov

împotriva

Comisiei Europene și

Agenției Europene pentru Medicamente

„Funcție publică – Procedură privind măsurile provizorii – Cerere de suspendare a executării – Urgență – Lipsă”

Obiectul: Cerere introdusă în temeiul articolelor 278 TFUE și 157 EA, precum și al articolului 279 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul Hristov solicită suspendarea deciziei consiliului de administrație al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) din 6 octombrie 2011 privind numirea directorului executiv al EMA

Decizia: Respinge cererea de acordare a măsurilor provizorii. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de acordare – „Fumus boni iuris” – Urgență – Caracter cumulativ – Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză – Ordine de examinare și mod de verificare – Putere de apreciere a judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii

[art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2) și art. 103 alin. (1)]

2.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de acordare – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Sarcina probei – Interesul reclamantului de a obține măsura provizorie

(art. 278 TFUE și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2)]

1.      În temeiul articolului 102 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cererile privind măsuri provizorii trebuie să indice, între altele, împrejurările care determină urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică la prima vedere dispunerea măsurilor solicitate.

Condițiile privind urgența și aparența temeiniciei cererii (fumus boni iuris) sunt cumulative, astfel încât o cerere de măsuri provizorii trebuie respinsă în cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită. Revine de asemenea judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii obligația de a efectua analiza comparativă a intereselor în cauză.

În cadrul acestei examinări de ansamblu, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dispune de o largă putere de apreciere și are libertatea de a determina, în lumina particularităților speței, modul în care diferitele condiții trebuie verificate, precum și ordinea examinării acestora, în măsura în care nicio normă de drept nu îi impune o schemă de analiză prestabilită pentru aprecierea necesității de a lua unele măsuri provizorii.

(a se vedea punctele 11-13)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 3 iulie 2008, Plasa/Comisia, F‑52/08 R, punctele 21 și 22 și jurisprudența citată; 15 februarie 2011, de Pretis Cagnodo și Trampuz de Pretis Cagnodo/Comisia, F‑104/10 R, punctul 16

2.      Scopul procedurii privind măsurile provizorii nu este asigurarea reparării unui prejudiciu, ci garantarea deplinei eficacități a hotărârii pe fond. În vederea atingerii acestui din urmă obiectiv, se impune ca măsurile solicitate să fie urgente, în sensul că este necesar, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor reclamantului, ca acestea să fie pronunțate și să își producă efectele înainte de decizia din acțiunea principală. În plus, părții care solicită acordarea măsurilor provizorii îi revine sarcina de a dovedi că nu poate aștepta finalizarea procedurii principale decât cu riscul de a suferi un prejudiciu de această natură.

Or, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, atunci când examinează condiția privind urgența, nu poate lua în considerare un prejudiciu grav și ireparabil invocat decât în măsura în care acesta din urmă este susceptibil să fi fost produs intereselor părții care solicită măsura provizorie.

(a se vedea punctele 15 și 18)

Trimitere la:

Curte: 25 martie 1999, Willeme/Comisia, C‑65/99 P(R), punctul 62

Tribunalul de Primă Instanță: 10 septembrie 1999, Elkaïm și Mazuel/Comisia, T‑173/99 R, punctul 25; 19 decembrie 2002, Esch‑Leonhardt și alții/BCE, T‑320/02 R, punctul 27

Tribunalul Funcției Publice: 14 iulie 2010, Bermejo Garde/CESE, F‑41/10 R, punctul 28 și jurisprudența citată