Acțiune introdusă la 22 septembrie 2011 - MasterCard și alții/Comisia
(Cauza T-516/11)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamante: MasterCard, Inc. (Wilmington, Statele Unite), MasterCard International, Inc. (Wilmington) și MasterCard Europe (Waterloo, Belgia) (reprezentanți: B. Amory, V. Brophy și S. McInnes, avocaţi)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantele solicită Tribunalului:
constatarea admisibilităţii cererii;
anularea în totalitate a deciziei negative a Comisiei din 12 iulie 2011 bazată pe excepţiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima liniuţă şi la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2011 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 143, Ediție specială 01/vol. 3, p. 76);
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de procedură, inclusiv a cheltuielilor efectuate de reclamante.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantele invocă două motive.
Primul motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 4 alineatul (3) și a articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, întrucât
Comisia nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001;
elementele pe care s a întemeiat Comisia nu corespund situației de fapt; și
există un interes public imperativ în divulgarea documentelor furnizate de EIM Business and Policy Research în cadrul studiului "Costuri și avantaje ale comercianților legate de acceptarea diferitelor modalități de plată" (COMP/2009/D1/020).
Al doilea motiv întemeiat pe săvârșirea unei erori de drept de către Comisie prin încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima liniuţă şi a articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, întrucât:
- Comisia nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001;
- elementele pe care s-a întemeiat Comisia nu sunt credibile, şi
- există un interes public imperativ în divulgarea documentelor furnizate de EIM.
____________