Language of document :

Hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 10 septembrie 2008 - Republica Franceză/Comisia Comunităţilor Europene

(Cauza T-370/05)1

("FEOGA - Secțiunea "Garantare" - Cheltuieli excluse de la finanțarea comunitară - Sector vitivinicol - Ajutor la restructurare și la reconversie - Noțiunea de suprafață eligibilă")

Limba de procedură: franceza

Părţile

Reclamantă: Republica Franceză (reprezentanţi: inițial G. de Bergues şi A. Colomb, ulterior G. de Bergues şi A.-L. During, agenţi)

Pârâtă: Comisia Comunităţilor Europene (reprezentant: M. Nolin, agent)

Obiectul

Cerere de anulare a Deciziei 2005/579/CE a Comisiei din 20 iulie 2005 de excludere de la finanțarea comunitară a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în temeiul Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), secțiunea "Garantare" (JO L 199, p. 84), în măsura în care aceasta exclude de la finanțarea comunitară anumite cheltuieli drept măsură corectivă în legătură cu determinarea suprafețelor eligibile pentru ajutorul la restructurarea și la reconversia podgoriilor aferent exercițiului 2001-2003.

Dispozitivul

Anulează Decizia 2005/579/CE a Comisiei din 20 iulie 2005 de excludere de la finanțarea comunitară a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în temeiul Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), secțiunea "Garantare", în măsura în care aceasta exclude de la finanțarea comunitară suma de 13 519 122,05 euro drept măsură corectivă impusă Republicii Franceze în legătură cu determinarea suprafețelor eligibile pentru ajutorul la restructurarea și la reconversia podgoriilor aferent exercițiului 2001-2003.

Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1 - JO C 315, 10.12.2005.