HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
12 decembrie 2019(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative CANNABIS STORE AMSTERDAM – Motiv absolut de refuz – Marcă contrară ordinii publice – Articolul 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) 2017/1001 – Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001”
În cauza T‑683/18,
Santa Conte, cu domiciliul în Napoli (Italia), reprezentată de C. Demichelis, de E. Ortaglio și de G. Iorio Fiorelli, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de L. Rampini, în calitate de agent,
pârât,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 31 august 2018 (cauza R 2181/2017‑2) privind o cerere de înregistrare a semnului figurativ CANNABIS STORE AMSTERDAM ca marcă a Uniunii Europene,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea),
compus din doamnele V. Tomljenović, președintă, și A. Marcoulli și domnul A. Kornezov (raportor), judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 noiembrie 2018,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 12 februarie 2019,
în urma ședinței din 24 septembrie 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 19 decembrie 2016, reclamanta, Santa Conte, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele și serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasele 30, 32 și 43 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 30: „Produse de brutărie, produse de cofetărie, ciocolată și deserturi; sare, mirodenii, arome și condimente; gheață, înghețată, iaurt înghețat și șerbeturi; produse de patiserie aromate”;
– clasa 32: „Băuturi nealcoolice; bere și produse de bere; băuturi [preparate pentru fabricarea lor]”;
– clasa 43: „Restaurante [servirea mesei]”.
4 Prin Decizia din 7 septembrie 2017, examinatorul a respins cererea de înregistrare în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) și al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenite articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001].
5 Împotriva deciziei examinatorului, reclamanta a formulat la data de 9 octombrie 2017 o cale de atac la EUIPO în temeiul articolelor 66-68 din Regulamentul 2017/1001.
6 După ce a explicat, drept răspuns la observațiile reclamantei, că camerele de recurs au posibilitatea de a invoca un motiv absolut de refuz neinvocat în decizia examinatorului, sub rezerva respectării dreptului la apărare, camera de recurs, prin Decizia din 31 august 2018 (denumită în continuare „decizia atacată”), a respins acțiunea în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001, apreciind că semnul care făcea obiectul cererii de înregistrare a unei mărci era contrar ordinii publice.
Concluziile părților
7 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura administrativă.
8 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei să suporte cheltuielile de judecată.
În drept
9 În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 71 alineatul (1) și ale articolului 95 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 și, al doilea, pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (f) și a articolului 7 alineatul (2) din regulamentul menționat.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 71 alineatul (1) și ale articolului 95 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001
10 Potrivit reclamantei, reiese din jurisprudență că, în conformitate cu dispozițiile coroborate ale articolului 71 alineatul (1) și ale articolului 95 alineatul (1) prima teză din Regulamentul 2017/1001, în cadrul unei proceduri de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene, EUIPO are obligația de a pune în discuție din oficiu faptele relevante pentru procedură, printre care figurează aprecierea semnificației semnului a cărui înregistrare ca marcă este solicitată și înțelegerea acestuia de către publicul relevant. Or, această obligație, care ar fi expresia obligației de diligență care decurge din dispoziția în discuție, nu ar fi fost respectată de camera de recurs.
11 EUIPO contestă argumentele reclamantei.
12 Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, în temeiul articolului 71 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, în urma examenului de fond asupra căii de atac formulate împotriva unei decizii a unuia dintre forurile menționate la articolul 66 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, camera de recurs „poate fie să exercite competențele organului care a pronunțat decizia atacată, fie să retrimită cauza spre soluționare organului în cauză”. În conformitate cu articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, în cursul procedurii, EUIPO procedează la examinarea din oficiu a faptelor.
13 Astfel cum arată în mod întemeiat reclamanta, reiese din jurisprudență, în primul rând, că semnificația semnului a cărui înregistrare a fost solicitată și înțelegerea acestuia de către publicul Uniunii Europene fac parte în mod necesar din faptele care trebuie puse în discuție din oficiu de către EUIPO [Hotărârea din 25 septembrie 2018, Medisana/EUIPO (happy life), T‑457/17, nepublicată, EU:T:2018:599, punctul 11] și, în al doilea rând, că articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 este o expresie a obligației de diligență, potrivit căreia instituția competentă este obligată să examineze cu atenție și cu imparțialitate toate elementele de fapt și de drept pertinente ale cauzei [a se vedea Hotărârea din 25 ianuarie 2018, SilverTours/EUIPO (billiger‑mietwagen.de), T‑866/16, nepublicată, EU:T:2018:32, punctul 15 și jurisprudența citată]. În măsura în care, în al treilea rând, reclamanta invocă neluarea în considerare a unor fapte notorii de către camera de recurs, trebuie să se sublinieze, pe de o parte, că un reclamant are dreptul de a prezenta în fața Tribunalului documente fie pentru a susține, fie pentru a contesta în fața acestuia din urmă exactitatea unui fapt notoriu [a se vedea Hotărârea din 15 ianuarie 2013, Gigabyte Technology/OAPI – Haskins (Gigabyte), T‑451/11, nepublicată, EU:T:2013:13, punctul 22 și jurisprudența citată] și, pe de altă parte, că faptele notorii constau în fapte care pot fi cunoscute de orice persoană sau care pot fi cunoscute prin intermediul unor surse general accesibile [a se vedea Hotărârea din 10 februarie 2015, Boehringer Ingelheim International/OAPI – Lehning entreprise (ANGIPAX), T‑368/13, nepublicată, EU:T:2015:81, punctul 89 și jurisprudența citată].
14 Acestea sunt principiile în lumina cărora trebuie analizate argumentele reclamantei.
15 În primul rând, potrivit reclamantei, aprecierea camerei de recurs, în special cea cuprinsă la punctul 29 din decizia atacată, este afectată de o eroare în măsura în care a considerat că semnul a cărui înregistrare era solicitată făcea referire la „simbolul frunzei de marijuana” și că simbolul menționat făcea trimitere la produsul psihotrop. Or, ar fi cunoscut faptul că marijuana nu este o plantă, ci o substanță psihoactivă obținută nu din frunzele de canabis, ci din inflorescențele uscate ale florilor femele de canabis. În plus, principiul activ, tetrahidrocanabinol, (denumit în continuare „THC”) ar fi doar unul dintre cele 113 canabinoide prezente în inflorescențele florilor femele ale plantei Cannabis sativa. Cu toate acestea, EUIPO nu ar fi acordat importanță faptului că efectele psihotrope derivate ale THC erau legate numai de cantitatea în procente a acestui principiu activ în florile de Cannabis sativa, iar nu de conținutul frunzelor acestei plante, reprezentate în semnul a cărui înregistrare era solicitată. Prin urmare, ar fi vorba despre fapte notorii pe care camera de recurs nu le‑a luat în considerare, încălcând astfel articolul 95 alineatul (1) prima teză și articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001.
16 Trebuie să se observe în această privință că este adevărat că decizia atacată cuprinde, la punctele 28 și 29, expresia „frunză de marijuana”. Această expresie este imprecisă, astfel cum admite EUIPO în memoriul în răspuns, în măsura în care marijuana nu este, stricto sensu, o specie de plante și, în consecință, nu poate avea frunze, ci reprezintă, în realitate, o substanță psihotropă extrasă din inflorescențele uscate ale plantelor femele de canabis.
17 Cu toate acestea, decizia atacată trebuie citită în întregime. Trebuie să se arate în această privință că, la punctul 27 din aceasta, camera de recurs a arătat că semnul în cauză conținea „reprezentarea a zece frunze de canabis” și că „forma specială a acestei frunze [era] adesea utilizată ca simbol mediatic al marijuanei, înțeleasă ca substanță psihoactivă, care se obține din inflorescențele uscate ale plantelor femele de canabis”. Pe de altă parte, reclamanta nu repune în discuție ca atare constatarea, efectuată de camera de recurs, potrivit căreia „forma specială a frunzei [de canabis] este adesea utilizată ca simbol mediatic al marijuanei”. În consecință, având în vedere explicația detaliată și riguroasă furnizată la punctul 27 din decizia atacată, inexactitatea identificată de reclamantă nu implică o nerespectare de către camera de recurs a obligației sale de a proceda la examinarea din oficiu a faptelor și în special a semnificației semnului a cărui înregistrare este solicitată, astfel încât inexactitatea menționată nu poate decât să rămână fără incidență asupra legalității deciziei menționate.
18 În al doilea rând, potrivit reclamantei, omițând să ia în considerare un alt fapt notoriu, și anume că conținutul de THC este cel care determină caracterul psihotrop sau nu al produselor care conțin canabis și că marijuana este extrasă din florile de canabis, iar nu din frunze, raționamentul camerei de recurs este lipsit de imparțialitate.
19 Însă, aceasta critică trebuie să fie respinsă ca lipsită de obiect, întrucât camera de recurs a expus, la punctul 21 din decizia atacată, că numai de la un anumit conținut de THC în sus, și anume 0,2 %, canabisul devine o substanță ilegală în numeroase țări ale Uniunii și, la punctul 23 din această decizie, că substanța menționată provine din florile femele ale canabisului. Prin urmare, camera de recurs a disociat în mod clar canabisul care are efecte psihotrope de cel care nu are astfel de efecte, tocmai în funcție de conținutul de THC. În consecință, deși există un fapt notoriu, camera de recurs l‑a identificat în mod expres.
20 În al treilea rând, reclamanta arată că camera de recurs a efectuat o apreciere, în special la punctele 29 și 30 din decizia atacată, care nu poate fi calificată drept imparțială, reținând numai propria înțelegere a elementului verbal „canabis” și asociindu‑l, pe de o parte, cu o percepție eronată a reprezentării frunzelor reproduse în semnul care face obiectul cererii de înregistrare a unei mărci ca fiind frunzele unei plante care nu există, și anume marijuana, și, pe de altă parte, cu indicația geografică „Amsterdam”.
21 Trebuie să se arate în această privință că, astfel cum subliniază în mod întemeiat EUIPO în memoriul în răspuns, criteriul determinant pentru evaluarea caracterului contrar ordinii publice al unui semn este percepția pe care o va avea publicul relevant cu privire la marcă, care se poate baza pe definiții imprecise din punct de vedere științific sau tehnic, ceea ce înseamnă că perceperea concretă și actuală a semnului este importantă, independent de exhaustivitatea informațiilor de care dispune consumatorul. Astfel, chiar dacă acest lucru nu corespunde sau corespunde numai în parte adevărului științific, faptul că reprezentarea frunzei de canabis este asociată în percepția publicului relevant cu substanța psihotropă corespunde cu ceea ce trebuie să examineze camera de recurs într‑o asemenea ipoteză, și anume percepția publicului menționat. Or, este tocmai ceea ce a făcut camera de recurs, astfel cum a amintit EUIPO atât în memoriul în răspuns, cât și în ședință, subliniind că „forma specială a frunzei de canabis este adesea utilizată ca simbol mediatic al marijuanei”. În mod evident, în acest caz nu este vorba despre un fapt științific, ci despre percepția publicului relevant, potrivit căreia frunza menționată a devenit „simbolul mediatic” al marijuanei. În consecință, această analiză nu este în niciun caz lipsită de imparțialitate.
22 În al patrulea rând, reclamanta susține că o altă lipsă de imparțialitate și de atenție afectează punctul 29 din decizia atacată. Astfel, cuvintele „canabis”, „cânepă”, precum și termenul în limba engleză „hemp” ar desemna fără distincție planta de cânepă. Pe de altă parte, alți termeni în limba engleză, și anume „store” și „amsterdam”, ar fi prezenți în elementul verbal al semnului care face obiectul cererii de înregistrare a unei mărci, ceea ce ar exprima o cerință de continuitate logică și idiomatică și preocuparea de a conferi cea mai mare aplicabilitate posibilă la nivel internațional semnului în cauză, engleza fiind limba principală a comerțului mondial. Astfel, camera de recurs ar fi efectuat o apreciere departe de a fi imparțială atunci când a arătat că reclamanta ar fi putut utiliza un alt termen decât cel de „canabis”, și anume cuvântul în limba italiană „canapa” (cânepă) sau cuvântul în limba engleză „hemp”, pentru a desemna produsele și serviciile în cauză.
23 Contrar celor susținute de reclamantă, nu se poate reproșa camerei de recurs că a adoptat un raționament lipsit de imparțialitate. În această privință, criticile sale privind a doua teză a punctului 29 din decizia atacată sunt sortite eșecului. Astfel, în această teză, camera de recurs a sugerat că reclamanta „ar fi putut” completa semnul în cauză cu elemente verbale mai adecvate pentru a sublinia caracteristicile de alimente și de băuturi fără THC, de exemplu cuvântul „canapa” sau „hemp”, și că ar fi putut omite referirea la Amsterdam sau simbolul mediatic al marijuanei. Independent de problema dacă cuvintele „canabis”, „cânepă” și „hemp” sunt sinonime, astfel cum pare să susțină reclamanta, trebuie să se constate că această sugestie făcută de camera de recurs nu este decât un obiter dictum și, prin urmare, nu poate afecta legalitatea deciziei atacate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2018, Recordati Orphan Drugs/EUIPO – Laboratorios Normon (NORMOSANG), T‑103/17, nepublicată, EU:T:2018:126, punctul 78]. Astfel, camera de recurs nu avea nicio obligație de a indica reclamantei alternative care puteau înlătura eventual obiecțiile reținute împotriva semnului în cauză. În orice caz, acest obiter nu demonstrează nicio lipsă de imparțialitate sau de atenție din partea camerei de recurs, contrar celor pretinse de reclamantă.
24 În al cincilea și în ultimul rând, potrivit reclamantei, alegerea cuvântului „amsterdam” face referire numai la originea canabisului pe care îl folosește, precum și la stilul și la atmosfera acestui oraș neerlandez, din care arată că se inspiră pentru furnizarea propriilor servicii de restaurant și în special pentru amenajarea punctelor sale de vânzare. Afirmația camerei de recurs potrivit căreia semnul care face obiectul cererii de înregistrare a unei mărci ar determina consumatorii să asocieze produsele și serviciile pe care le comercializează, perfect legale, cu substanțele vândute în „coffee shops” din Amsterdam ar demonstra o apreciere lipsită de imparțialitate și inexactă a semnificației semnului menționat, ținând seama mai ales de numărul important și tot mai mare al întreprinderilor care produc alimente și băuturi pe bază de canabis și al magazinelor care le comercializează.
25 Reclamanta percepe însă în mod eronat o lipsă de imparțialitate și de atenție în afirmația camerei de recurs potrivit căreia cuvântul „amsterdam” ar fi înțeles de publicul relevant ca făcând referire la orașul din Țările de Jos care tolerează consumul de droguri și este cunoscut pentru „coffee shops” (punctele 27-29 din decizia atacată). Dimpotrivă, camera de recurs a examinat cu atenție și cu imparțialitate argumentele prezentate de reclamantă. În ceea ce privește faptul că cuvântul „amsterdam” ar putea de asemenea să fie asociat cu alte semnificații, precum cele prezentate de reclamantă, este suficient să se amintească, pe de o parte, că reclamanta nu contestă faptul că orașul Amsterdam este cunoscut pentru „coffee shops” autorizate să vândă marijuana și „space cakes” și, pe de altă parte, că, potrivit jurisprudenței, trebuie să se respingă înregistrarea unui semn dacă, în cel puțin una dintre semnificațiile sale potențiale, caracterizează existența unui motiv absolut de refuz [a se vedea Hotărârea din 2 mai 2018, Alpine Welten Die Bergführer/EUIPO (ALPINEWELTEN Die Bergführer), T‑428/17, EU:T:2018:240, punctul 27 și jurisprudența citată].
26 În consecință, camera de recurs nu a încălcat dispozițiile coroborate ale articolului 71 alineatul (1) și ale articolului 95 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 prin adoptarea deciziei atacate, astfel încât este necesar să se respingă primul motiv.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (f) și a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001
27 Reclamanta susține că camera de recurs a săvârșit erori în definirea publicului relevant, ceea ce a nuanțat însă în ședință (a se vedea punctul 41 de mai jos), precum și în identificarea perceperii semnului în cauză de către publicul menționat și că semnul a cărui înregistrare a fost solicitată nu este contrar ordinii publice în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (f) și al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001.
28 EUIPO contestă aceste afirmații.
29 Trebuie amintit că, potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001, se respinge înregistrarea mărcilor care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri. Potrivit alineatului (2) al articolului menționat, alineatul (1) se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într‑o parte a Uniunii. O astfel de parte poate fi constituită, eventual, dintr‑un singur stat membru [a se vedea Hotărârea din 20 septembrie 2011, Couture Tech/OAPI (Reprezentarea stemei sovietice), T‑232/10, EU:T:2011:498, punctul 22 și jurisprudența citată].
30 Rezultă din jurisprudență că interesul general care stă la baza motivului absolut de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001 este de a evita înregistrarea unor semne care ar aduce atingere ordinii publice sau bunelor moravuri la utilizarea lor pe teritoriul Uniunii [Hotărârea din 20 septembrie 2011, Reprezentarea stemei sovietice, T‑232/10, EU:T:2011:498, punctul 29, și Hotărârea din 15 martie 2018, La Mafia Franchises/EUIPO – Italia (La Mafia SE SIENTA A LA MESA), T‑1/17, EU:T:2018:146, punctul 25].
31 Examinarea caracterului contrar ordinii publice sau bunelor moravuri al unui semn trebuie efectuată prin raportare la percepția acestui semn, cu ocazia utilizării sale ca marcă, de către publicul relevant situat în Uniune sau într‑o parte a acesteia [Hotărârea din 20 septembrie 2011, Reprezentarea stemei sovietice, T‑232/10, EU:T:2011:498, punctul 50, și Hotărârea din 9 martie 2012, Cortés del Valle López/OAPI (¡Que buenu ye! HIJOPUTA), T‑417/10, nepublicată, EU:T:2012:120, punctul 12].
32 Aprecierea existenței motivului de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001 nu se poate întemeia pe percepția acelei părți a publicului relevant pe care nimic nu o șochează și de altfel nici pe percepția acelei părți a publicului care poate fi foarte ușor ofensată, ci trebuie să se realizeze după criteriul unei persoane rezonabile cu un nivel mediu de sensibilitate și de toleranță [Hotărârea din 9 martie 2012, ¡Que buenu ye! HIJOPUTA, T‑417/10, nepublicată, EU:T:2012:120, punctul 21, Hotărârea din 14 noiembrie 2013, Efag Trade Mark Company/OAPI (FICKEN LIQUORS), T‑54/13, nepublicată, EU:T:2013:593, punctul 21, și Hotărârea din 11 octombrie 2017, Osho Lotus Commune/EUIPO – Osho International Foundation (OSHO), T‑670/15, nepublicată, EU:T:2017:716, punctul 103].
33 Pe de altă parte, publicul relevant nu poate fi restrâns, în vederea examinării motivului de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001, la publicul căruia îi sunt în mod direct adresate produsele și serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea mărcii. Astfel, trebuie să se țină seama de faptul că semnele vizate de acest motiv de refuz vor șoca nu doar publicul căruia îi sunt adresate produsele și serviciile desemnate de semn, ci și alte persoane care, fără a fi interesate de respectivele produse și servicii, se vor confrunta în mod incidental cu acest semn în viața lor cotidiană (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, FICKEN LIQUORS, T‑54/13, nepublicată, EU:T:2013:593, punctul 22, și Hotărârea din 11 octombrie 2017, OSHO, T‑670/15, nepublicată, EU:T:2017:716, punctul 104).
34 Trebuie de asemenea amintit că semnele susceptibile de a fi percepute ca fiind contrare ordinii publice sau bunelor moravuri nu sunt aceleași în toate statele membre, mai ales din motive lingvistice, istorice, sociale sau culturale (a se vedea Hotărârea din 15 martie 2018, La Mafia SE SIENTA A LA MESA, T‑1/17, EU:T:2018:146, punctul 28 și jurisprudența citată).
35 În consecință, pentru a aplica motivul absolut de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001, trebuie luate în considerare atât împrejurările comune tuturor statelor membre ale Uniunii, cât și împrejurările specifice unor state membre luate în mod individual, care pot influența percepția publicului relevant aflat pe teritoriul acestor state (Hotărârea din 20 septembrie 2011, Reprezentarea stemei sovietice, T‑232/10, EU:T:2011:498, punctul 34, și Hotărârea din 15 martie 2018, La Mafia SE SIENTA A LA MESA, T‑1/17, EU:T:2018:146, punctul 29).
36 În speță, semnul care face obiectul cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene, reprodus la punctul 2 de mai sus, cuprinde un element verbal, compus din termenii „canabis”, „store” și „amsterdam”, și un element figurativ, și anume trei rânduri de frunze verzi stilizate, care corespund reprezentării uzuale a frunzei de canabis, pe un fond negru cu două margini verzi fluorescente, în partea de sus și în partea de jos a motivului. Cele trei cuvinte sus‑menționate participă de asemenea la dimensiunea figurativă a semnului în discuție în măsura în care figurează în acesta cu litere mari, cuvântul „canabis” fiind reprezentat cu caractere de culoarea albă, mult mai mari decât celelalte două cuvinte, deasupra acestora, în mijlocul semnului. Având în vedere aceste considerații, este necesar să se constate că, fără a săvârși o eroare, camera de recurs a considerat, la punctul 20 din decizia atacată, că elementul verbal „canabis” era dominant, atât prin spațiul pe care îl ocupa, cât și prin poziția sa centrală în cadrul semnului care făcea obiectul cererii de înregistrare a unei mărci. De altfel acest lucru nu este contestat.
37 Cele două aspecte invocate de reclamantă în cadrul celui de al doilea motiv trebuie analizate în lumina acestor considerații.
Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe erorile săvârșite de camera de recurs în definirea publicului relevant, precum și a perceperii semnului în cauză de către acesta din urmă
38 Reclamanta afirmă că semnul în cauză este constituit dintr‑o expresie în limba engleză care va fi percepută în toate statele membre ale Uniunii și de către publicul relevant care cunoaște și înțelege limba engleză ca făcând referire la o denumire care înseamnă „magazin de canabis (care provine) din Amsterdam”. Or, termenul „canabis” nu ar face trimitere la niciun produs stupefiant ilegal, ci ar desemna numai cânepa în limbajul curent, atât în limba engleză, cât și în limba italiană. Camera de recurs ar fi omis de asemenea să atribuie importanța adecvată celorlalte două cuvinte în limba engleză, „amsterdam” și „store”.
39 În plus, camera de recurs nu s‑ar fi întemeiat pe criteriile unei persoane rezonabile cu o sensibilitate și o toleranță normale, normal informată și suficient de atentă și de avizată. În consecință, aprecierea perceperii semnului care face obiectul cererii de înregistrare a unei mărci de către publicul menționat ar fi eronată și nu ar reflecta evoluția în Uniune a concepției culturale și sociale cu privire la canabis și la folosirea sa în scopuri industriale și legale, ceea ce deja ar fi atestat în legislația Uniunii. În plus, camera de recurs nu ar fi analizat semnul în discuție în contextul folosirii sale normale, și anume cel al vânzării și al utilizării legale, în magazinele reclamantei, de alimente și de băuturi pe bază de cânepă.
40 În primul rând, în ceea ce privește presupusa eroare săvârșită de camera de recurs în definirea publicului relevant și, pe cale de consecință, aprecierea sa eronată a ceea ce ar fi perceperea de către publicul menționat a semnului care face obiectul cererii de înregistrare a unei mărci, trebuie să se arate că camera de recurs, deși a achiesat la analiza examinatorului potrivit căreia semnul în cauză conținea termeni în limba engleză, a atribuit o importanță deosebită prezenței dominante a cuvântului „canabis”, provenit din limba latină, utilizat pe scară largă și înțeles în numeroase limbi ale Uniunii, în afară de limba engleză, de exemplu în limbile daneză, germană, spaniolă, franceză, italiană, maghiară, polonă, portugheză, română și suedeză, astfel încât această împrejurare, consolidată de prezența frunzelor de canabis stilizate care compun semnul menționat, permite să se concluzioneze că publicul relevant nu ar fi constituit numai din consumatori anglofoni, ci din toți consumatorii Uniunii în măsură să înțeleagă semnificația termenului „canabis” asociat cu acest element figurativ.
41 La întrebarea dacă prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv reclamanta urmărește să definească publicul relevant ca fiind exclusiv publicul anglofon, aceasta a răspuns negativ în ședință și a admis că publicul menționat trebuia să fie înțeles într‑un mod mai larg. Astfel, ea a arătat că, în opinia sa, publicul de referință ar trebui înțeles ca fiind cel al întregii Uniuni care cunoaște bine limba engleză. În această privință, luând în considerare toate caracteristicile semnului care face obiectul cererii de înregistrare a unei mărci, trebuie să se confirme aprecierea efectuată de camera de recurs, din moment ce semnul menționat cuprinde cel puțin două cuvinte care pot fi înțelese cu mult în afara publicului anglofon, și anume, astfel cum a arătat camera de recurs, cuvântul de origine latină „canabis”, dar și cuvântul „amsterdam”, care desemnează un oraș din Țările de Jos cunoscut la nivel internațional, iar elementul figurativ prezent în semnul menționat poate, astfel cum a remarcat în mod întemeiat camera de recurs, să fie recunoscut ca fiind reprezentarea mediatică a marijuanei.
42 Prin urmare, trebuie să se controleze legalitatea examinării efectuate de camera de recurs cu privire la caracterul contrar ordinii publice al semnului care face obiectul cererii de înregistrare în raport nu numai cu publicul anglofon, ci, mai larg, cu publicul Uniunii, amintindu‑se că, în conformitate cu jurisprudența menționată la punctul 35 de mai sus, trebuie luate în considerare atât împrejurările comune tuturor statelor membre ale Uniunii, cât și împrejurările specifice unor state membre privite în mod individual, care pot influența percepția publicului relevant aflat pe teritoriul acestor state.
43 În al doilea rând, trebuie să se observe că prin intermediul acestui prim aspect reclamanta intenționează să vizeze deopotrivă compunerea publicului relevant și nivelul de atenție al acestuia din urmă. Interogată cu privire la acest aspect în ședință, ea a precizat că publicul relevant este în cea mai mare parte un public tânăr, având între 20 și 30 de ani, care este cu siguranță foarte informat cu privire la toate cunoștințele disponibile privind canabisul. Ea a apreciat că, în cadrul publicului menționat, nu trebuia să se distingă publicul care se află pe teritoriul statelor membre care au o legislație ce interzice substanța psihotropă provenită din canabis de cel situat pe teritoriul statelor membre care au o abordare mai puțin strictă.
44 În această privință, nu se contestă faptul că produsele și serviciile vizate în cererea de înregistrare a mărcii sunt destinate consumatorilor, astfel încât publicul relevant este constituit din publicul larg al Uniunii. Or, este clar că acesta nu dispune neapărat de cunoștințe științifice sau tehnice precise despre stupefiante în general și despre cel provenit din canabis în special, chiar dacă această situație poate varia în funcție de statele membre pe teritoriul cărora se află publicul menționat și în special de dezbaterile care au condus eventual la adoptarea unei legislații sau a unei reglementări care permite sau tolerează utilizarea terapeutică sau recreativă a produselor cu un conținut de THC suficient pentru a produce efecte psihotrope.
45 În plus, din moment ce în cererea de înregistrare a unei mărci reclamanta vizează produse și servicii de consum curent, destinate publicului larg, fără distincție în funcție de vârstă, nu există niciun motiv valabil pentru a limita, astfel cum a preconizat reclamanta în ședință, publicul relevant numai la publicul tânăr, având între 20 și 30 de ani. De asemenea, trebuie să se adauge că, astfel cum a subliniat în mod întemeiat EUIPO, în cadrul special al articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001, publicul relevant nu este numai publicul căruia îi sunt adresate în mod direct produsele și serviciile pentru care este solicitată înregistrarea, ci și cel compus din alte persoane care, fără a fi interesate de respectivele produse și servicii, se vor confrunta în mod incidental cu acest semn în viața lor cotidiană (a se vedea punctul 33 de mai sus), ceea ce conduce la înlăturarea, și pentru acest motiv, a afirmației reclamantei, formulată în ședință, potrivit căreia publicul menționat ar fi în principal un public tânăr, compus din persoane cu vârsta de 20-30 de ani.
46 În al treilea rând, în ceea ce privește nivelul de atenție al publicului relevant, deși este adevărat că decizia atacată nu cuprinde precizări explicite în această privință, reiese totuși din aceasta că camera de recurs nu a repus în discuție definiția examinatorului potrivit căreia, în ceea ce privește produsele de consum curent, precum cele vizate în cererea de înregistrare a unei mărci, acestea erau destinate în principal consumatorului mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat (punctul 3 din decizia atacată), ceea ce corespunde, în esență și mutatis mutandis, unui public compus din persoane rezonabile care au un nivel mediu de sensibilitate și de toleranță, care trebuie luat în considerare în vederea aplicării articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 32 de mai sus. Prin urmare, ținând seama de produsele și serviciile în cauză, definiția publicului relevant și a nivelului său de atenție pe care camera de recurs și‑a însușit‑o pare lipsită de eroare.
47 În al patrulea rând, reclamanta reproșează de asemenea camerei de recurs că nu a ținut seama de evoluția în Uniune a concepției culturale și sociale cu privire la canabis și la utilizarea sa în scopuri legale, astfel încât nu ar fi apreciat în mod corect percepția publicului relevant (punctul 40 din cererea introductivă). În această privință, ea citează două regulamente în domeniul agricol referitoare la cultivarea cânepii, și anume Regulamentul delegat (UE) 2017/1155 al Comisiei din 15 februarie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 639/2014 în ceea ce privește măsurile de control legate de cultivarea cânepii, anumite dispoziții referitoare la plata de ecologizare, plata pentru tinerii fermieri care exercită controlul asupra unei persoane juridice, calcularea cuantumului per unitate în cadrul sprijinului cuplat facultativ, părțile de drepturi la plată și anumite cerințe în materie de notificare legate de schema de plată unică pe suprafață și de sprijinul cuplat facultativ, precum și de modificare a anexei X la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO 2017, L 167, p. 1) și Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 608).
48 În această privință trebuie să se sublinieze că, desigur, numeroase analize sunt efectuate la ora actuală atât cu privire la utilizarea produselor provenite din canabis care nu sunt stupefiante, având în vedere conținutul de THC, cât și cu privire la utilizarea acestora, atunci când sunt stupefiante, în scopuri terapeutice sau chiar recreative. Astfel, în această privință, însăși legislația câtorva state membre a evoluat deja sau este pe cale să evolueze.
49 Nu este mai puțin adevărat că, astfel cum a arătat în mod pertinent camera de recurs la punctul 21 din decizia atacată, „în numeroase țări ale Uniunii Europene (cu titlu de exemple neexhaustive: Bulgaria, Finlanda, Franța, Ungaria, Irlanda, Polonia, Slovacia, Suedia și Regatul Unit)”, produsele provenite din canabis care au un conținut de THC mai mare de 0,2 % sunt considerate stupefiante ilegale.
50 Dreptul Uniunii, la rândul său, nu reglementează utilizarea produselor provenite din canabis atunci când ele sunt stupefiante. Astfel, articolul 168 alineatul (1) al treilea paragraf TFUE prevede că Uniunea completează acțiunea statelor membre în vederea reducerii efectelor nocive ale drogurilor asupra sănătății, inclusiv prin informare și prevenire. În ceea ce privește Regulamentul nr. 1307/2013, acesta prevede, la articolul 32 alineatul (6), că suprafețele utilizate pentru producția de cânepă constituie hectare eligibile numai în cazul în care conținutul de THC din soiurile utilizate nu depășește 0,2 %. Prin Regulamentul delegat 2017/1155, Comisia a adoptat normele care permit punerea în aplicare a acestei dispoziții.
51 Rezultă că la ora actuală nu există nicio tendință unanim acceptată în Uniune, nici măcar preponderentă, privind legalitatea utilizării sau consumului de produse provenite din canabis având un conținut de THC mai mare de 0,2 %.
52 În aceste împrejurări, pe de o parte, trebuie să se constate că, în speță, camera de recurs a ținut seama de evoluțiile descrise la punctele 47 și 48 de mai sus, atât la nivel legislativ, cât și la nivel societal, subliniind posibilitățile recunoscute de utilizare legală a canabisului, supuse însă unor condiții deosebit de stricte, și amintind cadrul de reglementare al Uniunii privind această materie (punctul 11 a șasea și a zecea liniuță și punctul 25 din decizia atacată). Pe de altă parte, camera de recurs a luat în considerare, de asemenea în mod întemeiat, faptul că legislația a numeroase state membre califica drept ilegal consumul de canabis, întrucât produsele care sunt derivate din acesta conțin THC în cantitate mai mare de 0,2 %. Astfel, semnele susceptibile de a fi percepute ca fiind contrare ordinii publice sau bunelor moravuri nu sunt aceleași în toate statele membre, mai ales din motive lingvistice, istorice, sociale sau culturale (a se vedea Hotărârea din 15 martie 2018, La Mafia SE SIENTA A LA MESA, T‑1/17, EU:T:2018:146, punctul 28 și jurisprudența citată). Prin urmare, camera de recurs a invocat legislația acestor state membre în conformitate cu jurisprudența, întrucât, în contextul articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001, aceste elemente sunt luate în considerare nu pentru valoarea lor normativă, ci ca indicii de fapt care permit să se aprecieze percepția de către publicul relevant din statele membre în cauză a semnului în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2011, Reprezentarea stemei sovietice, T‑232/10, EU:T:2011:498, punctul 37).
53 În al cincilea și în ultimul rând și astfel cum arată EUIPO, problema conținutului real de THC din produsele comercializate de reclamantă este lipsită de pertinență, din moment ce aprecierea pe care camera de recurs era obligată să o efectueze în materie trebuia să fie independentă de comportamentul reclamantei și întemeiată numai pe percepția publicului relevant [a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 aprilie 2003, Durferrit/OAPI – Kolene (NU‑TRIDE), T‑224/01, EU:T:2003:107, punctul 76, și Hotărârea din 13 septembrie 2005, Sportwetten/OAPI – Intertops Sportwetten (INTERTOPS), T‑140/02, EU:T:2005:312, punctul 28].
54 În sfârșit, problema dacă publicul relevant percepe semnul în cauză ca făcând referire la utilizarea legală a cânepii, astfel cum susține reclamanta, sau, dimpotrivă, ca evocând canabisul ca stupefiant ilegal face, astfel cum reiese din decizia atacată, obiectul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv și va fi examinată în continuare.
55 Ansamblul acestor considerații permite să se stabilească faptul că camera de recurs nu a săvârșit erorile care îi sunt reproșate de reclamantă.
56 Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe faptul că semnul a cărui înregistrare a fost solicitată nu este contrar ordinii publice
57 În primul rând, potrivit reclamantei, semnul a cărui înregistrare este solicitată nu face trimitere la niciun produs stupefiant ilegal. Chiar presupunând că aceasta ar fi situația, această împrejurare nu ar fi suficientă pentru a fundamenta respingerea înregistrării semnului menționat ca marcă a Uniunii Europene. Astfel, simpla trimitere sau indicarea directă a unui produs ilegal nu ar fi suficiente pentru a declara o cerere de înregistrare a unei mărci contrară ordinii publice, întrucât ar trebui, în plus, ca semnul în cauză să determine o stimulare, o banalizare sau aprobarea utilizării sau consumului produsului stupefiant ilegal. Or, în speță, semnul care face obiectul cererii de înregistrare a unei mărci nu ar cuprinde nicio denumire și nu ar avea nicio semnificație care, în cadrul utilizării sale normale pentru produsele și serviciile vizate de această cerere, ar stimula, ar banaliza sau ar vehicula aprobarea utilizării unui produs stupefiant ilegal.
58 În al doilea rând, caracterul neîntemeiat al motivului absolut de refuz pe care camera de recurs l‑a opus reclamantei ar rezulta de asemenea în mod clar din modalitățile de consum, pe de o parte, al produselor și serviciilor vizate de cererea de înregistrare a unei mărci și, pe de altă parte, al produselor stupefiante precum marijuana, care, în mod normal, se fumează. Reclamanta se prevalează în această privință de Decizia diviziei de anulare din 20 martie 2009 în cauza 2665 C privind cererea de înregistrare ca marcă verbală a semnului COCAINE pentru produse cuprinse în clasele 3, 25 și 32, în special pentru beri, în care s‑ar fi arătat printre altele că modalitatea de consum al produselor în cauză era relevantă în vederea aplicării articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001 și că simplul efect perturbator sau imaginea negativă care poate deriva din perceperea unei mărci nu erau relevante pentru stabilirea caracterului contrar ordinii publice.
59 EUIPO se opune acestor argumente.
60 În primul rând, trebuie să se analizeze dacă camera de recurs a concluzionat în mod întemeiat că semnul a cărui înregistrare era solicitată ar fi fost perceput în întregime de publicul relevant ca făcând trimitere la un produs stupefiant ilegal.
61 În această privință, camera de recurs a amintit, la punctul 23 din decizia atacată, că, în conformitate cu jurisprudența Tribunalului [Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Torresan/OAPI – Klosterbrauerei Weissenohe (CANNABIS), T‑234/06, EU:T:2009:448, punctul 19], termenul „canabis” are trei posibile semnificații. În primul rând, termenul „canabis” face referire la o plantă textilă a cărei organizare comună a pieței este reglementată în cadrul Uniunii și a cărei producție este supusă unei legislații foarte stricte în ceea ce privește conținutul de THC, care nu poate depăși pragul de 0,2 %. În al doilea rând, termenul „canabis” face referire la o substanță stupefiantă interzisă într‑un număr mare de state membre, în prezent majoritar. În al treilea rând, acesta desemnează o substanță a cărei utilizare terapeutică posibilă este în curs de discuții.
62 Camera de recurs, la punctul 24 din decizia atacată, a tras concluzia că, în conformitate cu părerea reclamantei, acest termen nu trebuie înțeles în mod automat ca referindu‑se la stupefiant, decât dacă există „alte indicii” în acest sens. Prin urmare, camera de recurs a integrat perfect faptul că substanța ilegală corespundea numai uneia dintre accepțiunile termenului „canabis” și, astfel, reclamanta nu are motive întemeiate să susțină că aceasta nu ar fi luat în considerare, în această privință, existența „faptului notoriu” că THC, și anume substanța psihoactivă, era numai unul dintre canabinoizii prezenți în canabis și faptul că această substanță devine ilegală numai peste un anumit prag.
63 Prin urmare, pentru a răspunde la primul argument al reclamantei, trebuie să se stabilească dacă, considerând că există „alte indicii” care demonstrează că publicul relevant va asocia semnul solicitat cu stupefiantul ilegal, ceea ce reclamanta contestă, și anume cuvintele „amsterdam” și „store”, precum și reprezentarea stilizată a frunzei de canabis, camera de recurs a săvârșit o eroare de apreciere.
64 Camera de recurs a apreciat, în mod întemeiat, că trebuia să se definească în special ceea ce ar fi percepția publicului relevant în raport cu toate elementele care compun semnul care face obiectul cererii de înregistrare a unei mărci (punctele 26 și 27 din decizia atacată). Ea a apreciat că, având în vedere combinarea prezenței, în semnul în discuție, a reprezentării stilizate a frunzei de canabis, simbol mediatic al marijuanei, și a cuvântului „amsterdam”, care face referire la faptul că orașul Amsterdam conține numeroase puncte de vânzare a stupefiantului provenit din canabis, ca urmare a caracterului tolerat, în anumite condiții, al comercializării acestuia din urmă în Țările de Jos, era foarte probabil ca, în împrejurările cauzei, consumatorul să interpreteze cuvântul „canabis” ca făcând referire la substanța stupefiantă, ilegală în „numeroase țări ale Uniunii Europene” (a se vedea punctul 49 de mai sus).
65 Trebuie să fie confirmată această interpretare cu atât mai mult ținând seama de menționarea în semnul care face obiectul cererii de înregistrare a unei mărci a cuvântului „store”, care înseamnă în mod obișnuit „butic” sau „magazin”, astfel încât semnul menționat, al cărui element dominant este termenul „canabis” (a se vedea punctul 36 de mai sus), va fi perceput de publicul relevant anglofon ca însemnând „magazin de canabis la Amsterdam” și de publicul relevant care nu este anglofon ca însemnând „canabis la Amsterdam”, ceea ce, în ambele cazuri, consolidat de imaginea frunzelor de canabis, simbol mediatic al marijuanei, constituie o aluzie clară și univocă la produsul stupefiant care este comercializat în acest oraș. Prin urmare, publicul menționat s‑ar putea aștepta ca produsele și serviciile comercializate de reclamantă să corespundă celor pe care le‑ar propune un astfel de magazin.
66 Explicațiile reclamantei, întemeiate pe faptul că cuvântul „amsterdam” desemnează originea canabisului pe care îl folosește la fabricarea produselor sale și stilul de viață și atmosfera care caracterizează orașul Amsterdam, nu pot infirma această analiză. Astfel, nu aceasta va fi prima percepție a publicului relevant atunci când va întâlni termenii „amsterdam” și „canabis” asociați cu simbolul mediatic al marijuanei, în condițiile în care Țările de Jos și acest oraș în special sunt cunoscute pentru că au adoptat o reglementare care tolerează, în anumite condiții, consumul acestui stupefiant.
67 Nu pot convinge nici argumentele întemeiate pe faptul că motivul stilizat care reprezintă frunza de canabis ar fi utilizat de asemenea de toate sectoarele industriale, în special sectorul textil și farmaceutic, care au recurs la canabis. Astfel, camera de recurs nu și‑a întemeiat concluzia pe perceperea de către publicul relevant a motivului stilizat care reprezintă frunza de canabis, considerat izolat, ci pe conjugarea diferitor elemente care compun semnul în discuție, care conduce la concluzia, amintită de camera de recurs la punctul 29 din decizia atacată, că reclamanta a atras atenția, chiar dacă în mod involuntar, asupra conceptului de canabis ca produs stupefiant.
68 Deși reclamanta susține totuși că produsele și serviciile vizate de cererea de înregistrare a unei mărci nu au nicio legătură cu instituțiile din Amsterdam de tip „coffee shop” (punctul 31 din cererea introductivă) și că modalitățile de consum al produselor pe care le comercializează diferă de cele ale stupefiantelor, care în mod normal se fumează (punctul 53 din cererea introductivă), trebuie amintit din nou că dintr‑o interpretare de ansamblu a diferitor litere ale articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 reiese că acestea se referă la calitățile intrinseci ale semnului care face obiectul cererii de înregistrare a unei mărci, iar nu la împrejurări legate de comportamentul persoanei care este solicitantul mărcii (Hotărârea din 9 aprilie 2003, NU‑TRIDE, T‑224/01, EU:T:2003:107, punctul 76, Hotărârea din 13 septembrie 2005, INTERTOPS, T‑140/02, EU:T:2005:312, punctul 28, și Hotărârea din 15 martie 2018, La Mafia SE SIENTA A LA MESA, T‑1/17, EU:T:2018:146, punctul 40). În orice caz, nu se contestă faptul că canabisul, ca stupefiant, poate fi de asemenea ingerat, prin intermediul unor băuturi sau alimente, de exemplu în prăjituri, ceea ce corespunde anumitor produse vizate de cerere de înregistrare a unei mărci.
69 Rezultă din cele de mai sus că în mod întemeiat camera de recurs a considerat că semnul în cauză va fi perceput în ansamblu de publicul relevant ca făcând referire la o substanță stupefiantă interzisă într‑un mare număr de state membre.
70 În al doilea rând, trebuie să se analizeze dacă semnul a cărui înregistrare este solicitată este contrar ordinii publice în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 7 alineatul (2) din același regulament, precizându‑se că camera de recurs a reținut acest motiv absolut de refuz.
71 În această privință trebuie să se arate că Regulamentul 2017/1001 nu conține nicio definiție a noțiunii de „ordine publică”. În aceste împrejurări, ținând seama de stadiul actual al dreptului Uniunii, descris la punctul 50 de mai sus, precum și de textul articolului 7 alineatul (2) din regulamentul menționat, potrivit căruia alineatul (1) al aceluiași articol se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într‑o parte a Uniunii, este necesar să se concluzioneze că dreptul Uniunii nu impune o scară uniformă de valori și recunoaște că cerințele de ordine publică pot varia de la un stat membru la altul și de la o perioadă la alta, statele membre fiind, în esență, libere să stabilească conținutul acestor cerințe, în conformitate cu nevoile lor naționale. Astfel, cerințele de ordine publică, deși nu pot include interese economice și nici simpla prevenire a tulburării ordinii sociale pe care o reprezintă orice încălcare a legii, pot cuprinde protecția diferitor interese pe care statul membru vizat le consideră fundamentale potrivit propriului sistem de valori [a se vedea prin analogie Concluziile avocatului general Saugmandsgaard Øe prezentate în cauzele conexate K. și H. (Dreptul de ședere și acuzațiile de crime de război), C‑331/16 și C‑366/16, EU:C:2017:973, punctele 60 și 63 și jurisprudența citată].
72 În ceea ce privește mai precis interpretarea acestei noțiuni în cadrul articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001, avocatul general Bobek, la punctul 76 din Concluziile prezentate în cauza Constantin Film Produktion/EUIPO (C‑240/18 P, EU:C:2019:553), a evidențiat că ordinea publică este o expresie normativă a valorilor și a obiectivelor definite de autoritățile publice vizate, care vor fi urmărite în prezent și în viitor, adică prospectiv. Rezultă, a continuat acesta, că ordinea publică exprimă dorințele autorității publice de reglementare în ceea ce privește normele care trebuie respectate în societate.
73 Ținând seama de cele de mai sus, reclamanta are motive întemeiate să susțină, în esență, că nu orice caracter contrar legii echivalează neapărat cu un caracter contrar ordinii publice în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul menționat. Astfel, trebuie ca acest caracter contrar să afecteze un interes care este considerat fundamental pentru statul membru sau statele membre în cauză potrivit propriilor sisteme de valori.
74 În speță, trebuie să se constate că, în statele membre în care consumul și utilizarea substanței stupefiante provenite din canabis rămân interzise, lupta împotriva răspândirii acesteia prezintă o sensibilitate cu totul specială, care răspunde unui obiectiv de sănătate publică de a combate efectele nocive ale unei asemenea substanțe. Astfel, această interdicție tinde să protejeze un interes pe care aceste state membre îl consideră fundamental potrivit propriilor sisteme de valori, astfel încât regimul aplicabil consumului și utilizării substanței menționate intră în sfera noțiunii de „ordine publică” în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 7 alineatul (2) din acest regulament.
75 Pe de altă parte, importanța pe care o are protejarea acestui interes fundamental este și mai mult subliniată de articolul 83 TFUE, potrivit căruia traficul ilicit de droguri constituie unul dintre domeniile criminalității de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră, în care este prevăzută intervenția legiuitorului Uniunii, precum și de articolul 168 alineatul (1) al treilea paragraf TFUE, potrivit căruia Uniunea completează acțiunea statelor membre în vederea reducerii efectelor nocive ale drogurilor asupra sănătății, inclusiv prin informare și prevenire.
76 Prin urmare, în mod întemeiat camera de recurs a apreciat, examinând caracterul contrar ordinii publice al semnului în discuție în raport cu toți consumatorii din Uniune în măsură să înțeleagă semnificația acestuia și dat fiind că percepția acestora din urmă se înscrie în mod necesar în contextul menționat la punctele 74 și 75 de mai sus, că semnul în cauză, care va fi perceput de publicul relevant ca o indicare a faptului că alimentele și băuturile vizate de reclamantă în cererea de înregistrare a unei mărci, precum și serviciile aferente conțin substanțe stupefiante ilegale în mai multe state membre, este contrar ordinii publice în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul menționat.
77 Reclamanta nu poate infirma această concluzie susținând că camera de recurs a omis să examineze dacă, în plus, semnul în cauză stimula, banaliza sau vehicula aprobarea utilizării unui produs stupefiant ilegal. Astfel, faptul că acest semn va fi perceput de publicul relevant ca o indicare a faptului că alimentele și băuturile vizate de reclamantă în cererea de înregistrare a unei mărci, precum și serviciile aferente conțin substanțe stupefiante ilegale în mai multe state membre este suficient pentru a reține caracterul contrar ordinii publice al acestuia în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul menționat, așa cum a constatat în mod întemeiat camera de recurs, ținând seama de interesul fundamental evidențiat la punctele 74 și 75 de mai sus. În orice caz, din moment ce una dintre funcțiile unei mărci constă în a identifica originea comercială a produsului sau a serviciului pentru a permite astfel consumatorului care achiziționează produsul sau serviciul desemnat de marcă să facă aceeași alegere, cu ocazia unei achiziții ulterioare, dacă experiența se dovedește pozitivă sau să facă o altă alegere dacă aceasta se dovedește negativă [a se vedea Hotărârea din 5 martie 2003, Alcon/OAPI – Dr. Robert Winzer Pharma (BSS), T‑237/01, EU:T:2003:54, punctul 48 și jurisprudența citată], semnul menționat, în măsura în care va fi perceput în modul descris mai sus, stimulează, în mod implicit, dar necesar, achiziționarea unor astfel de produse și servicii sau, cel puțin, banalizează consumul lor.
78 În sfârșit, reclamanta nu poate infirma această concluzie nici invocând argumentul privind existența unor mărci ale Uniunii Europene care conțin termeni precum „canabis” sau „cocaină”.
79 În această privință, reclamanta se prevalează de Decizia diviziei de anulare din 20 martie 2009 privind cererea de înregistrare ca marcă verbală a semnului COCAINE (a se vedea punctul 58 de mai sus) și în ședință a făcut referire și la cererea de înregistrare a mărcii CANNABIS STORE AMSTERDAM ORIGINAL AMSTERDAM, în legătură cu care examinatorul ar fi ridicat recent obiecții. Cu toate acestea, reiese din jurisprudență că referirile făcute la deciziile adoptate în primă instanță de EUIPO nu pot fi obligatorii nici pentru camerele de recurs ale acestuia, nici, a fortiori, pentru instanța Uniunii [Hotărârea din 25 ianuarie 2018, Brunner/EUIPO – CBM (H HOLY HAFERL HAFERL SHOE COUTURE), T‑367/16, nepublicată, EU:T:2018:28, punctul 103]. În special, ar fi contrară atribuției de control a camerei de recurs, astfel cum este definită în considerentul (30) și la articolele 66-71 din Regulamentul 2017/1001, reducerea competenței sale la respectarea deciziilor care emană de la organe de primă instanță ale EUIPO [a se vedea Hotărârea din 8 mai 2019, Battelle Memorial Institute/EUIPO (HEATCOAT), T‑469/18, nepublicată, EU:T:2019:302, punctul 52 și jurisprudența citată], astfel încât reclamanta nu poate să invoce în mod util deciziile menționate.
80 Rezultă din cele de mai sus că camera de recurs nu a încălcat dispozițiile coroborate ale articolului 7 alineatul (1) litera (f) și ale articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001. Prin urmare, se impune respingerea celui de al doilea motiv al acțiunii și, în consecință, a acțiunii în ansamblu.
Cu privire la cheltuielile de judecată
81 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor EUIPO.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) O obligă pe doamna Santa Conte la plata cheltuielilor de judecată.
Tomljenović | Marcoulli | Kornezov |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 decembrie 2019.
Semnături