Cauzele T‑383/06 și T‑71/07

Icuna.Com SCRL

împotriva

Parlamentului European

„Acțiune în anulare — Acțiune în despăgubiri — Contracte de achiziții publice de servicii — Procedură comunitară de cerere de ofertă — Respingere a unei oferte — Decizia de a anula procedura de cerere de ofertă — Acțiune vădit nefondată — Nepronunțarea asupra fondului”

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual

[art. 230 alin. (4) CE]

2.      Bugetul Comunităților Europene – Regulamentul financiar – Dispoziții aplicabile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice

(Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 101 primul paragraf)

3.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Menționarea temeiului juridic al unui act

(art. 253 CE)

4.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a dreptului comunitar

(art. 288 al doilea paragraf CE)

1.      O decizie a Parlamentului European privind anularea unei proceduri de cerere de ofertă pentru atribuirea unui contract de achiziții publice produce efecte în mod direct asupra situației juridice a unei întreprinderi ofertante, întrucât, fiind în discuție anularea întregii proceduri menționate, decizia amintită implică anularea unei decizii prin care se respinge oferta sa, însă și a unei decizii care anula o decizie prin care se atribuia contractul acestei întreprinderi, precum și a unei decizii prin care i se atribuia contractul. Întreprinderea respectivă este, prin urmare, în mod direct vizată prin decizia privind anularea procedurii de cerere de ofertă. Pentru același motiv, decizia menționată cauzează un prejudiciu reclamantei, care are, așadar, interesul de a solicita anularea acesteia. De asemenea, aceasta este în mod individual vizată prin această decizie, prin faptul că era singura ofertantă căreia i‑a fost atribuit contractul în cadrul procedurii cererii de ofertă anulate. Acest element este de natură să o individualizeze în raport cu toți ceilalți ofertanți necâștigători.

(a se vedea punctele 47 și 48)

2.      Articolul 101 primul paragraf din Regulamentul nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene are ca obiect să reglementeze, în ipoteza unei renunțări la contract sau a unei anulări a procedurii de cerere de ofertă de către autoritatea contractantă, conflictul dintre interesele private ale ofertanților și cele ale ofertantului căruia îi este atribuit contractul, pe de o parte, și interesul general pe care autoritatea contractantă este chemată să îl urmărească, pe de altă parte. Într‑adevăr, trebuie să se distingă două etape în cadrul aplicării acestei dispoziții.

În primul rând, înainte de semnarea contractului cu ofertantul selectat, autoritatea contractantă nu și‑a asumat vreo obligație și poate, astfel, în cadrul misiunii sale de interes general, să renunțe în mod liber la contract sau să anuleze procedura de cerere de ofertă. Articolul 101 din regulamentul menționat exclude, în această ipoteză, orice drept de despăgubire al candidaților sau al ofertanților în urma unei astfel de renunțări sau de anulări.

În al doilea rând, după semnarea contractului, autoritatea contractantă s‑a obligat prin contract față de ofertantul selectat. În consecință, în principiu, aceasta nu mai poate să renunțe la contract sau să anuleze în mod unilateral procedura de cerere de ofertă. Situația ar fi diferită numai în împrejurări excepționale precum cele din prezenta cauză, în care părțile contractante au decis, de comun acord, să renunțe la contract.

Interpretarea articolului 101 primul paragraf din regulamentul menționat, potrivit căreia, după ce a fost semnat contractul cu ofertantul căruia i‑a fost atribuit, autoritatea contractantă nu mai are competența să anuleze procedura de atribuire a contractului, chiar dacă acel ofertant căruia îi este atribuit contractul a renunțat la poziția sa contractuală, ar risca, într‑un caz în care autoritatea contractantă a constatat, după semnarea contractului, prezența eventuală a unor nereguli în procedura de atribuire, să plaseze părțile la această procedură într‑un impas. Pe de o parte, executarea contractului le‑ar expune, într‑o astfel de situație, riscului unei suspendări a executării sau riscului anulării deciziei de atribuire în urma introducerii de către un ofertant necâștigător a unei acțiuni la Tribunal. Pe de altă parte, autoritatea contractantă nu ar putea anula procedura sau nu ar putea renunța la contract, chiar dacă ofertantul căruia îi este atribuit contractul era pregătit să renunțe la contract. Or, articolul 101 din regulamentul menționat nu poate fi interpretat în sensul că se opune voinței comune a părților unui contract de a‑l anula înainte de începerea executării acestuia. Într‑o astfel de situație, autoritatea contractantă trebuie, prin urmare, să aibă dreptul să anuleze procedura de cerere de ofertă.

(a se vedea punctele 58-61)

3.      Întinderea obligației de motivare depinde de natura actului în cauză și de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să evidențieze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției, astfel încât, pe de o parte, să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a‑și putea apăra drepturile și să verifice dacă decizia este sau nu este temeinică și, pe de altă parte, instanței comunitare să își exercite controlul de legalitate.

În ceea ce privește în special menționarea temeiului juridic al unui act legal, omisiunea de a indica o anumită dispoziție poate să nu constituie un viciu substanțial atunci când temeiul juridic al unui act poate fi determinat cu ajutorul altor elemente, o astfel de menționare explicită fiind indispensabilă numai atunci când, în lipsa acesteia, persoanele interesate și instanța comunitară rămân în incertitudine cu privire la temeiul juridic precis.

(a se vedea punctele 67 și 68)

4.      Angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității în sensul articolului 288 al doilea paragraf CE este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul invocat și prejudiciul pretins. În măsura în care aceste trei condiții de angajare a răspunderii sunt cumulative, absența uneia dintre ele este suficientă pentru ca o acțiune în despăgubiri să fie respinsă. În ceea ce privește prima dintre aceste condiții, comportamentul ilegal imputat unei instituții comunitare trebuie să constea într‑o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor.

Dacă o cerere de anulare formulată de persoana interesată este vădit nefondată, în lipsa unui comportament ilegal al instituției, iar o cerere de despăgubiri este întemeiată pe aceleași argumente pe care a fost întemeiată și cererea de anulare, cererea respectivă de despăgubiri trebuie respinsă ca vădit nefondată, în lipsa unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor.

(a se vedea punctele 77-79 și 81)