HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua)
12 septembrie 2018(*)
„Funcție publică – Agenți contractuali – Recrutare – Concurs intern – Constituirea unei liste de rezervă pentru recrutarea de asistenți – Condiție de admitere referitoare la vechimea în serviciu în cadrul Comisiei – Neadmiterea participării la probele unui concurs”
În cauza T‑55/17,
John Morrison Healy, agent contractual al Comisiei Europene, cu domiciliul în Celbridge (Irlanda), reprezentat de S. Orlandi și de T. Martin, avocați,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de G. Berscheid și de L. Radu Bouyon, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se solicită anularea deciziei comisiei de evaluare din cadrul concursului intern COM/02/AST/16 (AST 2) de respingere a candidaturii reclamantului,
TRIBUNALUL (Camera a noua),
compus din domnul S. Gervasoni, președinte, doamna K. Kowalik‑Bańczyk și domnul C. Mac Eochaidh (raportor), judecători,
grefier: doamna M. Marescaux, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 18 ianuarie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul litigiului
1 La 16 ianuarie 2013, reclamantul, domnul John Morrison Healy, a intrat în serviciul Comisiei Europene în calitate de agent contractual din grupa de funcții III (GF III), gradul 11, treapta 1.
2 La 9 februarie 2016, Comisia a publicat un anunț de concursuri interne pe bază de examene, în vederea constituirii unei liste de rezervă pentru recrutarea de secretari/personal administrativ de gradul 2 (AST/SC 2), de asistenți de gradul 2 (AST 2) și de administratori de gradul 6 (AD 6) (denumit în continuare „anunțul de concurs”). Aceste trei concursuri aveau următoarele numere de referință: COM/01/AST‑SC/16 (AST/SC 2) – Secretari/Personal administrativ, COM/02/AST/16 (AST 2) – Asistenți și, respectiv, COM/03/AD/16 (AD 6) – Administratori.
3 În cadrul titlului III, intitulat „Eligibilitate”, articolul 2.1 litera (a) din anunțul de concurs prevedea, printre altele, următoarele, în ceea ce privește statutul administrativ al candidaților:
„[Trebuie] să fi dobândit o vechime în serviciu cu o durată minimă de 42 de luni, care nu sunt neapărat consecutive, în calitate de funcționar, agent temporar sau agent contractual în cadrul Comisiei; perioadele de activitate efectuate în cadrul agențiilor sau al altor instituții nu sunt luate în considerare; nici perioadele de activitate efectuate în cadrul Comisiei în calitate de lucrător temporar, agent auxiliar, agent local sau expert național detașat (END) nu sunt luate în considerare.”
4 În cadrul aceluiași titlu, articolul 2.3 din anunțul de concurs prevedea următoarele, în ceea ce privește diploma sau experiența profesională cerută:
„[Trebuie să aveți] studii superioare absolvite cu diplomă sau studii secundare absolvite cu diplomă care permit accesul la învățământul superior și o experiență profesională adecvată de cel puțin trei ani sau o formare profesională sau o experiență profesională de nivel echivalent.”
5 Potrivit articolului 2 din anunțul de concurs, toate condițiile de eligibilitate trebuiau să fie îndeplinite.
6 La o dată nedeterminată, reclamantul și‑a depus candidatura la concursul intern COM/02/AST/16 (AST 2).
7 La 9 martie 2016, și anume data‑limită pentru înscrierea la concurs, reclamantul făcea dovada unei vechimi în serviciu de 38 de luni în cadrul Comisiei, în calitate de agent contractual din grupa de funcții III.
8 La 11 aprilie 2016, comisia de evaluare din cadrul concursului intern COM/02/AST/16 (AST 2) l‑a informat pe reclamant cu privire la decizia sa de a‑i respinge candidatura (denumită în continuare „decizia atacată”), întrucât nu îndeplinea condiția stabilită prin anunțul de concurs care impunea o vechime în serviciu în cadrul Comisiei cu o durată minimă de 42 de luni (denumită în continuare „condiția în litigiu”).
9 La 11 iulie 2016, reclamantul a introdus o reclamație împotriva deciziei atacate.
10 Prin decizia din 19 octombrie 2016, notificată în aceeași zi reclamantului, autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a respins reclamația acestuia.
Procedura și concluziile părților
11 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 ianuarie 2017, reclamantul a formulat prezenta acțiune.
12 Întrebat cu privire la acest aspect de către grefa Tribunalului, reclamantul, prin scrisoarea din 23 februarie 2017, s‑a declarat favorabil conexării prezentei cauze cu cauzele T‑73/17, RS/Comisia, și T‑79/17, Schoonjans/Comisia, pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii.
13 La 3 aprilie 2017, Comisia a depus memoriul în apărare.
14 Prin scrisoarea din 18 mai 2017, reclamantul a arătat că renunță la depunerea unui memoriu în replică.
15 Prin scrisoarea din 30 mai 2017, reclamantul a solicitat organizarea unei ședințe.
16 Prin decizia din 14 noiembrie 2017, președintele Camerei a noua a Tribunalului a decis să nu conexeze prezenta cauză cu cauzele T‑73/17, RS/Comisia, și T‑79/17, Schoonjans/Comisia.
17 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 18 ianuarie 2018.
18 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
19 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Argumentele părților
20 În susținerea acțiunii, reclamantul invocă un motiv unic, întemeiat, în esență, pe o excepție de nelegalitate bazată pe faptul că condiția în litigiu, pe care se fondează decizia atacată, încalcă dispozițiile imperative ale articolului 27 primul paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”). Prin faptul că a impus candidaților să dispună de o vechime în serviciu de 42 de luni, AIPN ar fi limitat în mod disproporționat accesul la concursul intern COM/02/AST/16 (AST 2).
21 Potrivit reclamantului, articolul 27 din statut impune, dimpotrivă, AIPN să desfășoare procedurile de recrutare pe o bază cât mai largă posibil, orice limitare a numărului de persoane care pot participa la un concurs intern trebuind să fie justificată în raport cu cerințele legate de posturile care urmează să fie ocupate și, mai general, cu interesul serviciului.
22 Or, cerința de a deține o vechime de 42 de luni în cadrul Comisiei nu ar fi justificată de interesul serviciului. Acest obiectiv nu ar fi de altfel urmărit în mod sistematic, întrucât, în cadrul titlului III, intitulat „Eligibilitate”, articolul 2.3 din anunțul de concurs ar prevedea că candidații trebuie să dispună de o experiență profesională cu o durată de cel puțin 36 de luni.
23 De altfel, o vechime în serviciu de 42 de luni nu poate, potrivit reclamantului, să fie în mod automat considerată mai relevantă decât o vechime de 36 de luni dobândită în cadrul Comisiei. Această condiție, luată separat, nu ar fi suficientă pentru a permite AIPN să aprecieze experiența profesională a unui agent și aptitudinea sa de a exercita funcțiile postului care urmează să fie ocupat, din moment ce aceasta nu ar ține seama de alte împrejurări – precum o reînnoire a unui contract anterior – care indică experiența și aptitudinea menționate.
24 În orice caz, prin faptul că prevede că agenții contractuali din grupele de funcții II, III și IV pot fi autorizați să participe la concursurile interne numai după ce au lucrat trei ani în instituție, articolul 82 alineatul (7) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”), pe care se întemeiază condiția în litigiu, s‑ar baza pe prezumția că agenții contractuali care dispun de o vechime în serviciu inferioară acestei durate nu ar fi niciodată susceptibili să fie identificați drept candidați potențiali care pot prezenta cel mai înalt nivel de competență pentru posturile care urmează să fie ocupate prin intermediul unor concursuri interne.
25 Prin faptul că a impus candidaților să facă dovada unei vechimi în serviciu de 42 de luni, anunțul de concurs ar fi afectat, prin urmare, în mod negativ capacitatea AIPN de a face alegerea cea mai judicioasă dintr‑un cerc de candidați suficient de extins, și aceasta cu încălcarea articolului 27 primul paragraf din statut. Întemeindu‑se în special pe Hotărârea din 31 martie 1965, Rauch/Comisia (16/64, EU:C:1965:29), reclamantul consideră, în sfârșit, că această cerință ar fi cu atât mai mult nelegală cu cât, anterior, expresia „concurs intern în cadrul instituției” privea, în principiu, ansamblul persoanelor care se află în serviciul instituției, indiferent de calitatea lor.
26 Comisia contestă argumentația reclamantului.
Aprecierea Tribunalului
27 Potrivit articolului 27 primul paragraf din statut, „[r]ecrutarea trebuie să vizeze asigurarea angajării funcționarilor cu cel mai înalt nivel de competență, eficiență și integritate, recrutați pe o bază geografică cât mai largă posibil dintre resortisanții statelor membre ale Uniunii. Niciun post nu poate fi rezervat resortisanților unui anumit stat membru”.
28 În primul rând, trebuie amintite principiile stabilite de jurisprudență referitoare la condițiile și la modalitățile de organizare a unui concurs.
29 Primo, rolul esențial al anunțului de concurs constă în informarea persoanelor interesate într‑un mod cât mai exact posibil cu privire la natura condițiilor necesare pentru a ocupa postul despre care este vorba, pentru a le da posibilitatea de a aprecia dacă este cazul să își depună candidatura (a se vedea Hotărârea din 31 ianuarie 2006, Giulietti/Comisia, T‑293/03, EU:T:2006:37, punctul 63 și jurisprudența citată).
30 Secundo, instituția dispune, în această privință, de o largă putere de apreciere pentru a determina criteriile de capacitate impuse de posturile care urmează să fie ocupate și pentru a determina, în funcție de aceste criterii și în interesul serviciului, condițiile și modalitățile de organizare a unui concurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 octombrie 2008, Chetcuti/Comisia, C‑16/07 P, EU:C:2008:549, punctele 76 și 77 și jurisprudența citată, Hotărârea din 31 ianuarie 2006, Giulietti/Comisia, T‑293/03, EU:T:2006:37, punctul 63 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, EU:T:2006:392, punctul 36 și jurisprudența citată).
31 Cu toate acestea, exercitarea puterii de apreciere care aparține instituțiilor în materie de organizare de concursuri, în special în ceea ce privește stabilirea condițiilor de admitere, trebuie să fie compatibilă cu dispozițiile imperative ale articolului 27 primul paragraf și ale articolului 29 alineatul (1) din statut. Articolul 27 primul paragraf din statut definește în mod imperativ scopul oricărei recrutări, iar articolul 29 alineatul (1) din statut stabilește în mod imperativ cadrul procedurilor care trebuie urmate în vederea ocupării posturilor vacante. În consecință, această putere trebuie exercitată întotdeauna în funcție de cerințele legate de posturile care urmează să fie ocupate și, mai general, de interesul serviciului (a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, EU:T:2006:392, punctul 37 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 17 noiembrie 2009, Di Prospero/Comisia, F‑99/08, EU:F:2009:153, punctele 28 și 29 și jurisprudența citată).
32 În ceea ce privește în mod specific condițiile care limitează înscrierea candidaților la un concurs, deși este cert că acestea sunt susceptibile să restrângă posibilitățile instituției de a recruta cei mai buni candidați în sensul articolului 27 primul paragraf din statut, totuși nu rezultă de aici că orice condiție care operează o astfel de limitare este contrară articolului menționat mai sus. Astfel, puterea de apreciere a administrației cu privire la organizarea concursurilor și, mai general, interesul serviciului permit instituției să impună condițiile pe care le consideră necesare și care, deși limitează accesul candidaților la un concurs și, prin urmare, inevitabil, numărul candidaților înscriși, nu presupun, cu toate acestea, riscul de a compromite obiectivul de a asigura înscrierea candidaților care prezintă cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, în sensul articolului 27 primul paragraf din statut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 noiembrie 2009, Di Prospero/Comisia, F‑99/08, EU:F:2009:153, punctul 30).
33 Nu sunt astfel considerate contrare articolului 27 primul paragraf din statut decât condițiile care limitează accesul candidaților la un concurs care presupun riscul de a compromite obiectivul de a asigura înscrierea candidaților cu cel mai înalt nivel (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 1997, de Kerros și Kohn‑Berge/Comisia, T‑40/96 și T‑55/96, EU:T:1997:28, punctul 40, și Hotărârea din 17 noiembrie 2009, Di Prospero/Comisia, F‑99/08, EU:F:2009:153, punctul 32).
34 Tertio, trebuie amintit că, având în vedere larga putere de apreciere recunoscută instituțiilor în acest domeniu, controlul Tribunalului privind respectarea condiției referitoare la interesul serviciului trebuie să se limiteze la aspectul dacă instituția s‑a menținut în limite rezonabile, necriticabile, și nu și‑a utilizat puterea de apreciere într‑un mod vădit eronat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iunie 2015, Z/Curtea de Justiție, T‑88/13 P, EU:T:2015:393, punctul 106).
35 În al doilea rând, trebuie să se stabilească domeniul de aplicare al articolului 82 alineatul (7) prima teză din RAA.
36 Articolul 82 alineatul (7) prima teză din RAA prevede că agenții contractuali angajați în grupele de funcții II, III și IV pot fi autorizați să participe la concursurile interne numai după ce au lucrat trei ani în instituție.
37 Primo, contrar celor susținute de reclamant, legiuitorul Uniunii Europene a ales, la articolul 82 alineatul (7) prima teză din RAA, să limiteze marja de apreciere a instituțiilor prin stabilirea unui prag de trei ani de vechime în serviciu sub care agenții contractuali din grupele de funcții II, III și IV nu pot, indiferent de calitățile și de meritele lor profesionale, să fie autorizați să participe la concursuri interne. O asemenea limitare decurge, având în vedere articolul 29 alineatul (1) al treilea paragraf din statut, din caracterul excepțional al organizării de concursuri interne deschise agenților contractuali menționați. Această interpretare este, de altfel, confirmată de lectura lucrărilor pregătitoare ale Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (JO 2013, L 287, p. 15). Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European precizase astfel că agenții contractuali puteau fi admiși la asemenea concursuri numai „cu condiția ca aceștia să fi lucrat pentru instituția în cauză […] timp de minimum trei ani la data‑limită pentru înscrierea la concursul respectiv” [amendamentul nr. 30 la Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (COM(2011)0890 – C7-0507/2011 – 2011/0455(COD)), p. 26].
38 Secundo, jurisprudența a admis deja, înainte de această reformă legislativă, condiții de vechime în serviciu cu o durată de trei ani (Hotărârea din 6 martie 1997, de Kerros și Kohn‑Berge/Comisia, T‑40/96 și T‑55/96, EU:T:1997:28, punctul 47, și Hotărârea din 17 noiembrie 2009, Di Prospero/Comisia, F‑99/08, EU:F:2009:153, punctul 31), de cinci ani (Hotărârea din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, EU:T:2006:392, punctele 38, 40 și 42), și de zece ani (Hotărârea din 21 noiembrie 2000, Carrasco Benítez/Comisia, T‑214/99, EU:T:2000:272, punctele 56 și 61), având în vedere că, în acele cauze, instituția în cauză își exercitase larga putere de apreciere cu respectarea condiției legate de interesul serviciului.
39 Tertio, s‑a statuat deja că cerința privind un anumit număr de ani de vechime în serviciu constituie o măsură adecvată pentru a se asigura că funcționarii au calitățile prevăzute de articolul 27 primul paragraf din statut și, prin urmare, pentru a garanta interesul serviciului. Astfel, deținerea unei anumite vechimi și, așadar, a unei experiențe semnificative în cadrul instituțiilor Uniunii Europene constituie un „indiciu sigur” cu privire la existența calităților sus‑menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, EU:T:2006:392, punctul 40 și jurisprudența citată).
40 O asemenea condiție de vechime permite să se asigure că persoanele admise la concursul intern au fost supuse regimului aplicabil personalului administrativ al instituțiilor, în special normelor referitoare la evaluare și la disciplină, pe o anumită perioadă și că acestea au făcut dovada aptitudinilor lor în acest cadru. Procedura de recrutare asigură, așadar, angajarea de către instituție a unor funcționari cu cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, astfel cum au fost apreciate acestea de către instituțiile înseși (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, EU:T:2006:392, punctul 41).
41 Rezultă că, astfel cum susține Comisia, instituția care decide să organizeze, în cazuri excepționale, un concurs intern deschis agenților contractuali angajați în grupele de funcții II, III și IV este obligată să respecte pragul celor trei ani de vechime în serviciu impus de articolul 82 alineatul (7) prima teză din RAA. Acestei instituții îi este totuși permis, având în vedere larga sa putere de apreciere și cu respectarea dispozițiilor imperative prevăzute la articolul 27 primul paragraf și la articolul 29 alineatul (1) din statut, să stabilească pentru anumite posturi sau pentru anumite grupe de funcții condiții mai severe, impunând, printre altele, să se dispună de o vechime în serviciu superioară minimului prevăzut de articolul 82 alineatul (7) prima teză din RAA (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 13 iulie 1989, Jaenicke Cendoya/Comisia, 108/88, EU:C:1989:325, punctul 24).
42 Această concluzie, care implică excluderea agenților contractuali care nu îndeplinesc condițiile de vechime în serviciu definite de instituția în cauză, nu poate fi infirmată, contrar celor susținute de reclamant, de faptul că, anterior, expresia „concurs intern în cadrul instituției” privea în principiu ansamblul persoanelor care se află în serviciul acesteia, indiferent de calitatea lor.
43 Astfel, obligația de a admite la un concurs intern în cadrul instituției toate persoanele care se află în serviciul acesteia ar aduce atingere largii sale puteri de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 octombrie 2008, Chetcuti/Comisia, C‑16/07 P, EU:C:2008:549, punctele 70-76, și Hotărârea din 24 septembrie 2009, Brown/Comisia, F‑37/05, EU:F:2009:121, punctul 68) și niciun drept absolut de a participa la un concurs intern în cadrul unei instituții nu poate, prin urmare, să fie recunoscut agenților și funcționarilor acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 1997, de Kerros și Kohn‑Berge/Comisia, T‑40/96 și T‑55/96, EU:T:1997:28, punctul 39, și Hotărârea din 8 noiembrie 2006, Chetcuti/Comisia, T‑357/04, EU:T:2006:339, punctul 42).
44 În speță, este necesar să se constate că condiția în litigiu, care impune candidaților la concursurile interne să dispună de o vechime în serviciu de 42 de luni, care nu sunt neapărat consecutive, respectă condiția legată de interesul serviciului.
45 Reiese astfel din jurisprudența citată la punctele 38-40 de mai sus că cerința privind un anumit număr de ani de vechime în serviciu constituie un „indiciu sigur” cu privire la existența, în cazul candidaților la concursurile interne, a calităților prevăzute de articolul 27 primul paragraf din statut.
46 În această privință, anunțul de concurs precizează astfel în mod explicit că interesul serviciului impune ca recrutarea de agenți temporari în calitate de funcționari să garanteze Comisiei serviciile funcționarilor cu cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate și că, în acest temei, numai candidații care au o experiență dovedită într‑o anumită grupă de funcții devin funcționari imediat operaționali.
47 Astfel cum a arătat Comisia în memoriul în apărare, organizarea concursurilor interne prevăzute în anunțul de concurs exprimă astfel interesul serviciului sub forma unui dublu obiectiv, și anume, pe de o parte, regularizarea situației anumitor agenți temporari și contractuali prin titularizarea lor și, pe de altă parte, recrutarea unui personal nu numai înalt calificat, ci și imediat operațional.
48 Mai trebuie arătat că, în răspunsul la o întrebare scrisă a Tribunalului, Comisia a transmis procesul‑verbal al reuniunii de dialog social cu privire la concursurile interne deschise agenților contractuali din 11 decembrie 2015. Din acesta rezultă că Comisia prevăzuse inițial să impună o vechime în serviciu de patru ani. Această condiție era motivată „de faptul că, prin impunerea [a patru] ani de experiență profesională în cadrul instituțiilor, exista o anumită siguranță cu privire la calitatea profesională a agenților vizați, în măsura în care acești agenți au beneficiat de o reînnoire a contractului”. Cu toate acestea, ținând seama de observațiile mai multor organizații sindicale care propuneau ca această vechime în serviciu să fie de trei ani, Comisia a stabilit în mod definitiv durata condiției în litigiu la trei ani și jumătate (pagina 4 din procesul‑verbal).
49 De la bun început, Comisia a intenționat astfel să solicite candidaților să dispună de o vechime în serviciu minimă, inițial de patru ani și în cele din urmă de trei ani și jumătate, din moment ce aceasta conferă o anumită siguranță cu privire la calitatea lor profesională. În aceste condiții, instituția menționată nu și‑a utilizat puterea de apreciere în mod vădit eronat atunci când a impus în anunțul de concurs drept condiție referitoare la vechimea în serviciu o durată care depășește cu numai șase luni durata minimă prevăzută de articolul 82 alineatul (7) prima teză din RAA.
50 Pe de altă parte, nici argumentul reclamantului întemeiat pe incompatibilitatea condiției în litigiu cu principiul proporționalității nu poate fi admis.
51 Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea acestor obiective (Hotărârea din 8 aprilie 2014, Digital Rights Ireland și alții, C‑293/12 și C‑594/12, EU:C:2014:238, punctul 46 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, având în vedere larga putere de apreciere de care dispune AIPN pentru a determina criteriile de capacitate impuse pentru posturile care urmează să fie ocupate și pentru a determina, în funcție de aceste criterii și, mai general, în interesul serviciului, condițiile și modalitățile de organizare a unui concurs (Hotărârea din 5 februarie 1997, Petit‑Laurent/Comisia, T‑211/95, EU:T:1997:13, punctul 54), numai caracterul vădit inadecvat al condiției în litigiu în raport cu obiectivele urmărite poate afecta legalitatea anunțului de concurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2010, Vodafone și alții, C‑58/08, EU:C:2010:321, punctul 52). În sfârșit, trebuie amintit că finalitatea oricărui concurs organizat în cadrul Uniunii constă, astfel cum reiese din articolul 27 primul paragraf din statut, în a asigura angajarea de către instituție, ca și de către oricare organ, a funcționarilor cu cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate (Hotărârea din 14 aprilie 2011, Clarke și alții/OAPI, F‑82/08, EU:F:2011:45, punctul 181).
52 În această privință, în primul rând, din considerațiile expuse la punctele 44-49 de mai sus reiese că cerința de a dispune de o vechime în serviciu de 42 de luni este de natură să atingă dublul obiectiv urmărit, și anume, pe de o parte, regularizarea situației anumitor agenți temporari și contractuali prin titularizarea lor și, pe de altă parte, recrutarea unui personal nu numai înalt calificat, ci și imediat operațional.
53 În al doilea rând, condiția în litigiu nu depășește limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea acestui dublu obiectiv. Pe de o parte, prin faptul că a impus obligația de a dispune de o vechime în serviciu de 42 de luni, aceasta depășește cu numai șase luni durata minimă prevăzută de articolul 82 alineatul (7) prima teză din RAA. Or, Tribunalul a admis deja, astfel cum s‑a arătat la punctul 38 de mai sus, condiții de vechime în serviciu cu o durată mult mai mare de 42 de luni, în cazul în care, precum în speță, instituția în cauză își exercitase larga putere de apreciere într‑un mod compatibil cu interesul serviciului. Pe de altă parte, astfel cum a precizat Comisia în răspunsul la o întrebare scrisă a Tribunalului, 84 % din cei 615 candidați înscriși la concursul intern COM/02/AST/16 (AST 2) erau eligibili.
54 Această din urmă constatare este suficientă, în sfârșit, pentru a înlătura argumentul reclamantului potrivit căruia condiția în litigiu nu ar fi permis AIPN să desfășoare procedura de recrutare pe o bază cât mai largă posibil. Din cifrele comunicate de Comisie reiese astfel că 519 candidați au putut participa la concursul intern în cauză.
55 Având în vedere aceste elemente, este necesar să se considere că, prin stabilirea condiției în litigiu, Comisia nu și‑a utilizat puterea de apreciere în mod vădit eronat și că, prin urmare, aceasta nu a încălcat dispozițiile imperative ale articolului 27 primul paragraf din statut.
56 Se impune, așadar, înlăturarea excepției de nelegalitate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii.
Cu privire la cheltuielile de judecată
57 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a noua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Îl obligă pe domnul John Morrison Healy la plata cheltuielilor de judecată.
Gervasoni | Kowalik‑Bańczyk | Mac Eochaidh |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 septembrie 2018.
Semnături