HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
12 aprilie 2018(*)
„Trimitere preliminară – Dreptul la reîntregirea familiei – Directiva 2003/86/CE – Articolul 2 partea introductivă și litera (f) – Noțiunea «minor neînsoțit» – Articolul 10 alineatul (3) litera (a) – Dreptul unui refugiat la reîntregirea familiei cu părinții săi – Refugiat cu vârsta sub 18 ani la momentul intrării sale pe teritoriul statului membru și al depunerii cererii sale de azil, dar major la momentul la care este adoptată decizia prin care i se acordă azilul și la care a depus cererea de reîntregire a familiei – Data determinantă pentru a aprecia calitatea de «minor» a persoanei interesate”
În cauza C‑550/16,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga, Țările de Jos), prin decizia din 26 octombrie 2016, primită de Curte la 31 octombrie 2016, în procedura
A,
S
împotriva
Staatssecretaris van Veiligheid en Justitie,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din domnul M. Ilešič (raportor), președinte de cameră, domnul A. Rosas, doamnele C. Toader și A. Prechal și domnul E. Jarašiūnas, judecători,
avocat general: domnul Y. Bot,
grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 14 septembrie 2017,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru A și S, de N. C. Blomjous și de S. Wierink, advocaten;
– pentru guvernul neerlandez, de M. K. Bulterman, de M. A. M. de Ree și de H. S. Gijzen, în calitate de agenți;
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de C. Cattabriga și de G. Wils, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 26 octombrie 2017,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO 2003, L 251, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 164).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între A și S, resortisanți eritreeni, pe de o parte, și staatssecretaris van Veiligheid en Justitie (secretarul de stat pentru securitate și justiție, Țările de Jos) (denumit în continuare „secretarul de stat”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul celui din urmă de a le acorda acestora, precum și celor trei fii minori ai lor o autorizație de ședere temporară în scopul reîntregirii familiei cu fiica lor cea mare.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Directiva 2003/86
3 Directiva 2003/86 stabilește condițiile în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.
4 Considerentele (2), (4), (6) și (8)-(10) ale Directivei 2003/86 au următorul cuprins:
„(2) Măsurile privind reîntregirea familiei ar trebui adoptate în conformitate cu obligația de protecție a familiei și de respectare a vieții de familie, care este consacrată în numeroase instrumente de drept internațional. Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și respectă principiile recunoscute în special de articolul 8 din [Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950] și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
[…]
(4) Reîntregirea familiei este o modalitate necesară pentru a face posibilă viața în familie. Ea contribuie la crearea unei stabilități socio‑culturale care facilitează integrarea resortisanților țărilor terțe în statele membre, fapt care permite, de asemenea, promovarea coeziunii economice și sociale, obiectiv fundamental al Comunității, enunțat de tratat.
[…]
(6) Pentru a asigura protecția familiei, precum și menținerea sau crearea unei vieți de familie, este necesar să se stabilească, pe baza unor criterii comune, condițiile materiale pentru exercitarea dreptului la reîntregirea familiei.
[…]
(8) O atenție deosebită ar trebui acordată situației refugiaților, ca urmare a motivelor care i‑au constrâns să își părăsească țara și care îi împiedică să ducă o viață în familie normală în țara lor. Prin urmare, ar trebui prevăzute condiții mai favorabile pentru exercitarea dreptului acestora la reîntregirea familiei.
(9) Reîntregirea familiei ar trebui să vizeze, în orice caz, membrii familiei nucleare, și anume soțul (soția) și copiii minori.
(10) Statele membre sunt cele care ar trebui să decidă dacă doresc să autorizeze reîntregirea familiei în ceea ce privește ascendenții pe linie directă, copiii majori celibatari, […]”
5 Articolul 2 din Directiva 2003/86 prevede următoarele:
„În sensul prezentei directive:
(a) «resortisant al unei țări terțe» înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul articolului 17 alineatul (1) din tratat;
(b) «refugiat» înseamnă orice resortisant al unei țări terțe sau apatrid care beneficiază de statutul de refugiat în sensul Convenției privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, astfel cum a fost modificată prin protocolul semnat la New York la 31 ianuarie 1967;
(c) «susținător al reîntregirii» înseamnă un resortisant al unei țări terțe care are reședința în mod legal într‑un stat membru și care solicită reîntregirea familiei sau ai cărui membri de familie solicită reîntregirea;
(d) «reîntregirea familiei» înseamnă intrarea și șederea într‑un stat membru a membrilor familiei unui resortisant al unei țări terțe care are reședința în mod legal în respectivul stat membru, în scopul menținerii unității familiale, indiferent dacă legăturile de familie sunt anterioare sau posterioare intrării susținătorului reîntregirii;
[…]
(f) «minor neînsoțit» înseamnă orice resortisant al unei țări terțe sau apatrid cu vârsta sub 18 ani, care intră pe teritoriul unui stat membru fără a fi însoțit de o persoană adultă care să fie responsabilă pentru el prin lege sau cutumă și atâta timp cât nu este efectiv luat în îngrijire de o astfel de persoană, sau orice persoană minoră care este lăsată neînsoțită după intrarea pe teritoriul unui stat membru.”
6 Articolul 3 din Directiva 2003/86 prevede următoarele:
„(1) Prezenta directivă se aplică atunci când susținătorul reîntregirii este titularul unui permis de ședere eliberat de un stat membru pentru o perioadă de valabilitate mai mare sau egală cu un an, care are perspective întemeiate de a obține un drept de ședere permanent, dacă membrii familiei sale sunt resortisanți ai unei țări terțe, indiferent de statutul lor juridic.
(2) Prezenta directivă nu se aplică atunci când susținătorul reîntregirii este un resortisant al unei țări terțe
(a) care solicită recunoașterea statutului de refugiat și a cărui cerere nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive;
(b) autorizat să locuiască într‑un stat membru în temeiul unei protecții temporare sau care solicită o autorizare de ședere în acest temei și este în așteptarea unei decizii cu privire la statutul său;
(c) autorizat să locuiască într‑un stat membru în temeiul unei forme subsidiare de protecție, în conformitate cu obligațiile internaționale, cu legislațiile interne sau cu practicile statelor membre, sau care solicită o autorizare de ședere în acest temei și este în așteptarea unei decizii cu privire la statutul său.
[…]
(5) Prezenta directivă nu aduce atingere posibilității statelor membre de a adopta sau de a menține condiții mai favorabile.”
7 Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2003/86 prevede următoarele:
„Statele membre pot, prin acte cu putere de lege sau de reglementare, autoriza intrarea și șederea, în temeiul prezentei directive, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, a următorilor membri ai familiei:
(a) rudele de gradul întâi pe linie ascendentă directă ale susținătorului reîntregirii sau ale soțului acestuia, dacă acestea se află în întreținerea sa și nu beneficiază de sprijinul familial necesar în țara de origine;
[…]”
8 Articolul 5 din Directiva 2003/86 enunță:
„(1) Statele membre stabilesc dacă, în scopul exercitării dreptului la reîntregirea familiei, o cerere de intrare și de ședere trebuie depusă pe lângă autoritățile competente ale statului membru în cauză fie de către susținătorul reîntregirii, fie de către membrii familiei.
[…]
(4) De îndată ce este posibil și, în orice caz, nu mai târziu de nouă luni de la data depunerii cererii, autoritățile competente ale statului membru notifică în scris persoanei care a depus o cerere decizia în legătură cu aceasta.
În cazuri excepționale legate de complexitatea examinării cererii, termenul prevăzut la primul paragraf poate fi prelungit.
Decizia de respingere a cererii se motivează în mod corespunzător. Orice consecință a absenței unei decizii la expirarea termenului prevăzut la primul paragraf trebuie reglementată prin legislația internă a statului membru în cauză.
(5) În timpul examinării cererii, statele membre se asigură că acordă atenția cuvenită interesului superior al copilului minor.”
9 Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/86 prevede că statele membre pot cere persoanei care a depus cererea de reîntregire a familiei dovada că susținătorul reîntregirii dispune de o locuință, de o asigurare de sănătate și de resurse care îndeplinesc cerințele pe care le enumeră dispoziția menționată.
10 În capitolul V din Directiva 2003/86, intitulat „Reîntregirea familiei refugiaților”, figurează articolele 9-12 din aceasta. Articolul 9 alineatele (1) și (2) din această directivă prevede următoarele:
„(1) Prezentul capitol se aplică reîntregirii familiei refugiaților recunoscuți ca atare de statele membre.
(2) Statele membre pot limita aplicarea prezentului capitol la refugiații ale căror legături de familie sunt anterioare intrării pe teritoriu.”
11 Articolul 10 din Directiva 2003/86 enunță:
„(1) Articolul 4 se aplică definiției membrilor familiei, cu excepția alineatului (1) al treilea paragraf, care nu se aplică în cazul copiilor refugiaților.
(2) Statele membre pot autoriza reîntregirea familiei pentru alți membri ai familiei care nu sunt menționați la articolul 4, în cazul în care aceștia se află în întreținerea refugiatului.
(3) În cazul în care refugiatul este un minor neînsoțit, statele membre:
(a) autorizează intrarea și șederea în scopul reîntregirii familiei pentru rudele sale de gradul întâi pe linie ascendentă directă fără a fi aplicate condițiile stabilite la articolul 4 alineatul (2) litera (a);
(b) pot autoriza intrarea și șederea în scopul reîntregirii familiei pentru tutorele său legal sau pentru orice alt membru al familiei, atunci când refugiatul nu are rude pe linie ascendentă directă sau atunci când acestea nu pot fi găsite.”
12 Articolul 11 din Directiva 2003/86 are următorul cuprins:
„(1) În ceea ce privește depunerea și examinarea cererii, se aplică articolul 5, sub rezerva alineatului (2) al prezentului articol.
(2) Atunci când un refugiat nu poate furniza documentele justificative oficiale care să ateste legăturile de familie, statul membru ține seama de alte dovezi ale existenței acestor legături, care trebuie apreciate în conformitate cu dreptul intern. O decizie de respingere a cererii nu se poate întemeia numai pe absența documentelor justificative.”
13 Articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2003/86 prevede următoarele:
„Prin derogare de la articolul 7, statele membre nu pot impune refugiatului și/sau membrilor familiei să furnizeze, în ceea ce privește cererile privind membrii familiei menționați la articolul 4 alineatul (1), elemente justificative care să ateste că îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 7.
Fără a aduce atingere obligațiilor internaționale, atunci când reîntregirea familiei este posibilă într‑o țară terță cu care susținătorul reîntregirii și/sau membrii familiei au o legătură specială, statele membre pot solicita elementele justificative menționate în primul paragraf.
Statele membre pot solicita refugiatului să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1), în cazul în care cererea de reîntregire a familiei nu este depusă în termen de trei luni de la data acordării statutului de refugiat.”
Directiva 2011/95/UE
14 Potrivit considerentelor (18), (19) și (21) ale Directivei 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO 2011, L 337, p. 9):
„(18) Atunci când pun în aplicare prezenta directivă, statele membre ar trebui să țină seama, în primul rând, de «interesul superior al copilului», în concordanță cu Convenția din 1989 a Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului. Atunci când evaluează interesul superior al copilului, statele membre ar trebui să țină seama în mod corespunzător de principiul unității familiei, de bunăstarea și dezvoltarea socială a minorului, de considerații privind siguranța și securitatea și de opiniile minorului, în conformitate cu vârsta și maturitatea sa.
(19) Este necesar să se extindă noțiunea de membri de familie, luându‑se în considerare diferitele situații specifice de dependență și atenția specială care trebuie acordată interesului superior al copilului.
[…]
(21) Recunoașterea statutului de refugiat este un act declarativ.”
15 Articolul 2 din Directiva 2011/95 enunță:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
[…]
(d) «refugiat» înseamnă orice resortisant al unei țări terțe care, ca urmare a unei temeri bine fondate de a fi persecutat din cauza rasei sale, a religiei, a naționalității, a opiniilor politice sau a apartenenței la un anumit grup social, se află în afara țării al cărei cetățean este și care nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să solicite protecția respectivei țări sau orice apatrid care, aflându‑se din motivele menționate anterior în afara țării în care avea reședința obișnuită, nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu dorește să se întoarcă în respectiva țară și care nu intră în domeniul de aplicare a articolului 12;
(e) «statut de refugiat» înseamnă recunoașterea, de către un stat membru, a calității de refugiat a oricărui resortisant al unei țări terțe sau a oricărui apatrid;
[…]”
16 Articolul 13 din Directiva 2011/95, intitulat „Acordarea statutului de refugiat”, prevede că „[s]tatele membre acordă statutul de refugiat oricărui resortisant al unei țări terțe sau oricărui apatrid care îndeplinește condițiile necesare pentru a fi considerat refugiat în conformitate cu capitolele II și III”. Aceste capitole privesc evaluarea cererilor de protecție internațională și, respectiv, condițiile pentru a fi considerat refugiat.
Directiva 2013/32/UE
17 Considerentul (33) al Directivei 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60) enunță:
„Interesul superior al copilului ar trebui să fie o prioritate a statelor membre atunci când aplică prezenta directivă, în conformitate cu [Carta drepturilor fundamentale] și cu Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului din 1989. În evaluarea interesului superior al copilului, statele membre ar trebui, în special, să țină seama în mod adecvat de bunăstarea și dezvoltarea socială a minorului, inclusiv de mediul său de proveniență.”
18 Articolul 31 din Directiva 2013/32, intitulat „Procedura de examinare”, prevede la alineatul (7):
„Statele membre pot acorda prioritate examinării unei cereri de protecție internațională în conformitate cu principiile și garanțiile fundamentale din capitolul II, în special:
(a) în cazul în care este probabil ca cererea să fie fondată;
(b) în cazul în care solicitantul este vulnerabil în sensul articolului 22 din Directiva 2013/33/UE [a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională (JO 2013, L 180, p. 96)] sau are nevoie de garanții procedurale speciale, în special minorii neînsoțiți.”
Dreptul neerlandez
19 În temeiul articolului 29 alineatul 2 partea introductivă și litera c) din Vreemdelingenwet 2000 (Legea din 2000 privind străinii), părinții unui resortisant străin care este un minor neînsoțit în sensul articolului 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86 pot primi un permis de ședere temporară cu titlu de azil prevăzut la articolul 28 din această lege dacă, la momentul sosirii resortisantului străin în cauză, aceștia făceau parte din familia sa nucleară și dacă fie au sosit în Țările de Jos concomitent cu resortisantul respectiv, fie s‑au alăturat acestuia din urmă în termen de trei luni de la data la care acestui resortisant i s‑a eliberat un permis de ședere temporară prevăzut la articolul 28 menționat.
Litigiul principal și întrebarea preliminară
20 Fiica lui A și a lui S a ajuns neînsoțită în Țările de Jos, atunci când era încă minoră. La 26 februarie 2014, aceasta a depus o cerere de azil. La 2 iunie 2014, ea a devenit majoră.
21 Prin decizia din 21 octombrie 2014, secretarul de stat i‑a acordat persoanei în cauză un permis de ședere cu titlu de azil cu o perioadă de valabilitate de cinci ani, cu efect de la data depunerii cererii de azil.
22 La 23 decembrie 2014, organizația VluchtelingenWerk Midden‑Nederland a depus în numele fiicei lui A și a lui S o cerere de permis de ședere temporară pentru părinții acesteia, precum și pentru cei trei frați minori ai săi, în scopul reîntregirii familiei.
23 Prin decizia din 27 mai 2015, secretarul de stat a respins această cerere pentru motivul că, la data depunerii acesteia, fiica lui A și a lui S era majoră. Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost declarată nefondată prin decizia din 13 august 2015.
24 La 3 septembrie 2015, A și S au introdus o acțiune împotriva acestei respingeri la rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga, Țările de Jos).
25 În susținerea acțiunii lor, A și S arată că din articolul 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86 rezultă că, pentru a determina dacă o persoană poate fi calificată drept „minor neînsoțit”, în sensul acestei dispoziții, decisivă este data intrării persoanei respective în statul membru în cauză. În schimb, secretarul de stat consideră că data depunerii cererii de reîntregire a familiei este cea determinantă în această privință.
26 Instanța de trimitere arată că Raad van State (Consiliul de Stat, Țările de Jos) a statuat, prin două hotărâri din 23 noiembrie 2015, că faptul că un resortisant străin a împlinit vârsta majoratului după sosirea sa în Țările de Jos poate fi luat în considerare pentru a determina dacă intră în domeniul de aplicare al articolului 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86.
27 Instanța de trimitere consideră, în această privință, că din articolul 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86 rezultă că, în principiu, calitatea de minor neînsoțit trebuie apreciată în raport cu momentul intrării persoanei în cauză pe teritoriul statului membru. Desigur, această dispoziție ar prevedea două excepții de la acest principiu, și anume cea a minorului inițial însoțit care este apoi lăsat neînsoțit și cea a minorului neînsoțit la sosirea sa și care este apoi luat în îngrijire de o persoană adultă responsabilă pentru el. Cu toate acestea, împrejurările speței nu intră sub incidența niciuneia dintre aceste două excepții și niciun element din textul dispoziției respective nu ar confirma ideea că aceasta ar permite alte excepții de la principiul menționat.
28 În aceste condiții, rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„În cadrul reîntregirii familiei în cazul refugiaților, trebuie să se considere că un «minor neînsoțit» în sensul articolului 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva [2003/86] este și un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid cu vârsta sub 18 ani, care intră pe teritoriul unui stat membru fără a fi însoțit de o persoană adultă care să fie responsabilă pentru el prin lege sau prin cutumă și care:
– solicită azil,
– împlinește vârsta de 18 ani în timpul procedurii de azil pe teritoriul statului membru,
– primește drept de azil cu efect retroactiv de la data introducerii cererii și
– solicită ulterior reîntregirea familiei?”
Cu privire la întrebarea preliminară
29 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că trebuie să fie calificat drept „minor”, în sensul acestei dispoziții, un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid cu vârsta sub 18 ani la momentul intrării sale pe teritoriul unui stat membru și al depunerii cererii sale de azil în acest stat, dar care, în cursul procedurii de azil, împlinește vârsta majoratului și căruia, ulterior, i se acordă azil cu efect retroactiv de la data cererii sale.
30 A și S consideră că răspunsul la această întrebare este unul afirmativ, în timp ce guvernul neerlandez și cel polonez, precum și Comisia Europeană susțin teza contrară. Mai precis, guvernul neerlandez susține că revine statelor membre sarcina de a defini care este momentul relevant pentru a determina dacă un refugiat trebuie considerat un minor neînsoțit, în sensul articolului 2 litera (f) din Directiva 2003/86. În schimb, guvernul polonez și Comisia consideră că acest moment poate fi determinat pe baza acestei directive. Potrivit Comisiei, acest moment este cel al depunerii cererii de reîntregire a familiei, în timp ce, pentru guvernul polonez, este cel în care decizia privind această cerere este adoptată.
31 Trebuie amintit că obiectivul Directivei 2003/86 constă, potrivit articolului 1, în stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.
32 În această privință, din considerentul (8) al acestei directive reiese că aceasta prevede pentru refugiați condiții mai favorabile pentru exercitarea acestui drept la reîntregirea familiei, întrucât situația lor necesită o atenție deosebită ca urmare a motivelor care i‑au constrâns să își părăsească țara și care îi împiedică să ducă o viață în familie normală în țara lor.
33 Una dintre aceste condiții mai favorabile privește reîntregirea familiei cu rudele de gradul întâi pe linie ascendentă directă ale refugiatului.
34 Astfel, în timp ce, în temeiul articolului 4 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2003/86, posibilitatea unei astfel de reîntregiri este, în principiu, lăsată la discreția fiecărui stat membru și supusă în special condiției ca rudele de gradul întâi pe linie ascendentă directă să se afle în întreținerea susținătorului reîntregirii și să nu beneficieze de sprijinul familial necesar în țara de origine, articolul 10 alineatul (3) litera (a) din această directivă prevede, prin excepție de la acest principiu, în cazul refugiaților minori neînsoțiți, un drept la o astfel de reîntregire, care nu este supus unei marje de apreciere din partea statelor membre și nici condițiilor stabilite la articolul 4 alineatul (2) litera (a) menționat.
35 Noțiunea „minor neînsoțit”, care, în cadrul Directivei 2003/86, este folosită numai la articolul 10 alineatul (3) litera (a), este definită la articolul 2 partea introductivă și litera (f) din această directivă.
36 Potrivit acestei din urmă dispoziții, „minor neînsoțit” înseamnă, în sensul Directivei 2003/86, „orice resortisant al unei țări terțe sau apatrid cu vârsta sub 18 ani, care intră pe teritoriul unui stat membru fără a fi însoțit de o persoană adultă care să fie responsabilă pentru el prin lege sau cutumă și atâta timp cât nu este efectiv luat în îngrijire de o astfel de persoană, sau orice persoană minoră care este lăsată neînsoțită după intrarea pe teritoriul unui stat membru”.
37 Această dispoziție prevede, așadar, două condiții, și anume ca persoana interesată să fie „minor[ă]” și să fie „neînsoțit[ă]”.
38 Deși, în ceea ce privește această a doua condiție, dispoziția menționată se referă la momentul intrării persoanei interesate pe teritoriul statului membru în cauză, din aceeași dispoziție reiese însă că circumstanțe ulterioare trebuie de asemenea să fie luate în considerare, și aceasta în două situații. Astfel, un minor neînsoțit la momentul intrării sale, care este apoi luat în îngrijire de o persoană adultă responsabilă pentru el prin lege sau cutumă, nu îndeplinește această a doua condiție, în timp ce un minor inițial însoțit, care este apoi lăsat neînsoțit, este considerat neînsoțit și, prin urmare, îndeplinește această condiție.
39 În ceea ce privește prima dintre cele două condiții prevăzute la punctul 37 din prezenta hotărâre, singura în discuție în cauza principală, articolul 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86 indică numai că persoana interesată trebuie să aibă vârsta sub 18 ani, fără a preciza momentul la care trebuie să fie îndeplinită această condiție.
40 Din această ultimă împrejurare nu decurge însă nicidecum că ar reveni fiecărui stat membru sarcina să decidă momentul pe care dorește să îl rețină pentru a aprecia dacă respectiva condiție este îndeplinită.
41 Astfel, trebuie amintit că, în conformitate atât cu cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și cu cea a principiului egalității, o dispoziție a acestui drept care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând cont în special de contextul dispoziției și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză (Hotărârea din 26 iulie 2017, Ouhrami, C‑225/16, EU:C:2017:590, punctul 38 și jurisprudența citată).
42 În această privință, trebuie arătat, în primul rând, că nici articolul 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86, nici articolul 10 alineatul (3) litera (a) din acesta nu conțin o trimitere la dreptul național sau la statele membre, și aceasta spre deosebire de alte dispoziții din aceeași directivă, precum articolul 5 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (2), ceea ce sugerează că, dacă legiuitorul Uniunii ar fi dorit să lase la discreția fiecărui stat membru sarcina de a determina până la ce moment persoana interesată trebuie să fie minor pentru a putea beneficia de dreptul la reîntregirea familiei cu părinții săi, el ar fi prevăzut o astfel de trimitere și în acest context.
43 În continuare, articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 impune statelor membre o obligație pozitivă precisă, căreia îi corespunde un drept definit în mod clar. Articolul amintit le impune obligația, în ipoteza determinată de această dispoziție, să autorizeze reîntregirea familiei cu rudele de gradul întâi pe linie ascendentă directă ale susținătorului reîntregirii fără a dispune de o marjă de apreciere.
44 În sfârșit, Directiva 2003/86 urmărește, în general, nu doar obiectivul de a favoriza reîntregirea familiei și de a acorda o protecție resortisanților unor țări terțe, în special minorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2012, O și alții, C‑356/11 și C‑357/11, EU:C:2012:776, punctul 69), ci articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta urmărește în mod specific să garanteze o protecție mai mare refugiaților care au calitatea de minori neînsoțiți.
45 În aceste condiții, deși Directiva 2003/86 nu determină în mod expres până la ce moment un refugiat trebuie să fie minor pentru a putea beneficia de dreptul la reîntregirea familiei prevăzut la articolul 10 alineatul (3) litera (a), din finalitatea acestei dispoziții și din faptul că aceasta nu lasă nicio marjă de manevră statelor membre, precum și din absența oricărei trimiteri la dreptul național în această privință rezultă însă că determinarea acestui moment nu poate fi lăsată la aprecierea fiecărui stat membru.
46 De asemenea, trebuie să se adauge că situația în discuție în litigiul principal nu este, în această privință, comparabilă cu cea, invocată de guvernul neerlandez, care stă la baza Hotărârii din 17 iulie 2014, Noorzia (C‑338/13, EU:C:2014:2092), și în care era în discuție articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86, care prevede că, „[p]entru a asigura o mai bună integrare și pentru a preveni căsătoriile forțate, statele membre pot solicita ca susținătorul reîntregirii și soțul/soția sa să aibă o vârstă minimă, care nu poate fi mai mare de 21 de ani, înainte ca soțul/soția să se poată alătura susținătorului reîntregirii”.
47 Astfel, spre deosebire de articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86, articolul 4 alineatul (5) din aceasta prezintă un caracter facultativ și, în plus, lasă în mod explicit statelor membre o marjă de manevră pentru a determina care este vârsta minimă a susținătorului reîntregirii și a soțului acestuia pe care doresc, dacă este cazul, să o rețină în scopul legitim de a asigura o mai bună integrare și de a preveni căsătoriile forțate. Prin urmare, diferențele care rezultă din faptul că fiecare stat membru este liber să definească data la care autoritățile sale trebuie să se raporteze pentru a determina dacă este îndeplinită condiția referitoare la vârstă sunt perfect conciliabile cu natura și obiectivul articolului 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86, spre deosebire de articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta.
48 În ceea ce privește, mai precis, întrebarea prin care se urmărește să se identifice care este, în definitiv, momentul la care trebuie apreciată vârsta unui refugiat pentru ca acesta să poată fi considerat minor și să poată beneficia astfel de dreptul la reîntregirea familiei prevăzut la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86, trebuie să se răspundă la această întrebare în lumina textului, a economiei și a obiectivului acestei directive, ținând seama de contextul normativ în care aceasta se înscrie, precum și de principiile generale ale dreptului Uniunii.
49 În această privință, din cuprinsul punctelor 38 și 39 din prezenta hotărâre rezultă că nici textul articolului 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86, nici cel al articolului 10 alineatul (3) litera (a) din această directivă nu permit, prin ele însele, să se răspundă la întrebarea menționată.
50 În ceea ce privește economia Directivei 2003/86, trebuie să se arate că, în temeiul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din directivă, aceasta nu se aplică atunci când susținătorul reîntregirii este un resortisant al unei țări terțe care solicită recunoașterea statutului de refugiat și a cărui cerere nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive. Articolul 9 alineatul (1) din directiva menționată precizează, la rândul său, că capitolul V din aceasta, din care face parte articolul 10 alineatul (3) litera (a), se aplică reîntregirii familiei refugiaților recunoscuți ca atare de statele membre.
51 Deși posibilitatea ca un solicitant de azil să depună o cerere de reîntregire a familiei în temeiul Directivei 2003/86 este astfel supusă condiției ca cererea sa de azil să fi făcut deja obiectul unei decizii definitive pozitive, trebuie să se constate totuși că această condiție se explică cu ușurință prin faptul că, înainte de adoptarea unei asemenea decizii, este imposibil să se știe cu certitudine dacă persoana interesată îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, ceea ce condiționează, la rândul său, dreptul de a obține reîntregirea familiei.
52 În acest context, trebuie amintit că statutul de refugiat trebuie să fie acordat unei persoane atunci când aceasta îndeplinește standardele minime stabilite de dreptul Uniunii. În temeiul articolului 13 din Directiva 2011/95, statele membre acordă acest statut oricărui resortisant al unei țări terțe sau oricărui apatrid care îndeplinește condițiile necesare pentru a fi considerat refugiat în conformitate cu capitolele II și III din această directivă, fără a dispune de o putere discreționară în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2015, H. T., C‑373/13, EU:C:2015:413, punctul 63).
53 Considerentul (21) al Directivei 2011/95 precizează, pe de altă parte, că recunoașterea statutului de refugiat este un act declarativ.
54 Astfel, după depunerea unei cereri de protecție internațională în conformitate cu capitolul II din Directiva 2011/95, orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid care îndeplinește condițiile materiale prevăzute în capitolul III din această directivă beneficiază de un drept subiectiv la recunoașterea statutului de refugiat, iar aceasta chiar înainte ca o decizie formală să fi fost adoptată în această privință.
55 În acest context, a condiționa dreptul la reîntregirea familiei prevăzut la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 de momentul în care autoritatea națională competentă adoptă în mod formal decizia de recunoaștere a statutului de refugiat al persoanei interesate și, prin urmare, de celeritatea, mai mare sau mai mică, cu care cererea de protecție internațională este examinată de către această autoritate ar pune în discuție efectul util al acestei dispoziții și ar fi contrar nu doar obiectivului acestei directive, care constă în favorizarea reîntregirii familiei și în acordarea, în această privință, a unei protecții speciale refugiaților, în special minorilor neînsoțiți, ci și principiilor egalității de tratament și securității juridice.
56 Astfel, o asemenea interpretare ar avea drept consecință faptul că doi refugiați minori neînsoțiți de aceeași vârstă care au introdus în același moment o cerere de protecție internațională ar putea, în ceea ce privește dreptul la reîntregirea familiei, să fie tratați în mod diferit în funcție de durata examinării acestor cereri, asupra căreia nu au în general nicio influență și care, dincolo de complexitatea situațiilor respective, poate depinde atât de volumul de lucru al autorităților competente, cât și de alegerile politice efectuate de statele membre în ceea ce privește efectivele puse la dispoziția acestor autorități și cazurile care trebuie examinate cu prioritate.
57 În plus, având în vedere faptul că durata unei proceduri de azil poate fi semnificativă și că, în special în perioadele de aflux mare de solicitanți de protecție internațională, termenele prevăzute în această privință de dreptul Uniunii sunt adesea depășite, a condiționa dreptul la reîntregirea familiei de momentul în care această procedură este încheiată ar putea priva o mare parte a refugiaților care au depus cererea de protecție internațională în calitate de minori neînsoțiți de beneficiul acestui drept și de protecția pe care articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 este destinat să le‑o confere.
58 În fond, în loc să încurajeze autoritățile naționale să examineze cu prioritate cererile de protecție internațională depuse de minori neînsoțiți pentru a ține seama de vulnerabilitatea lor specifică, posibilitate care este în prezent oferită în mod expres de articolul 31 alineatul (7) litera (b) din Directiva 2013/32, o astfel de interpretare ar putea avea efectul invers, opunându‑se obiectivului urmărit atât de această directivă, cât și de Directivele 2003/86 și 2011/95, de a se asigura că, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din carta drepturilor fundamentale, interesul superior al copilului este o prioritate a statelor membre atunci când aplică aceste directive.
59 Pe de altă parte, interpretarea menționată ar face absolut imprevizibilă cunoașterea de către un minor neînsoțit care a depus o cerere de protecție internațională a aspectului dacă va beneficia de dreptul la reîntregirea familiei cu părinții săi, ceea ce ar putea dăuna securității juridice.
60 În schimb, a reține data de depunere a cererii de protecție internațională ca fiind cea care trebuie să fie avută în vedere pentru a aprecia vârsta unui refugiat în scopul aplicării articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 permite garantarea unui tratament identic și previzibil pentru toți solicitanții care se află din punct de vedere cronologic în aceeași situație, asigurând faptul că admiterea cererii de reîntregire a familiei depinde în principal de circumstanțe imputabile solicitantului, iar nu administrației, cum ar fi durata examinării cererii de protecție internațională sau a cererii de reîntregire a familiei (a se vedea prin analogie Hotărârea din 17 iulie 2014, Noorzia, C‑338/13, EU:C:2014:2092, punctul 17).
61 Desigur, în măsura în care, astfel cum au arătat guvernul neerlandez și Comisia, ar fi incompatibil cu obiectivul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 ca un refugiat care avea statutul de minor neînsoțit în momentul cererii sale, dar care a devenit major în cursul procedurii să poată invoca beneficiul acestei dispoziții fără nicio limitare în timp pentru a obține reîntregirea familiei, cererea sa care urmărește o astfel de obținere trebuie să intervină într‑un termen rezonabil. În vederea determinării unui astfel de termen rezonabil, soluția reținută de legiuitorul Uniunii în contextul asemănător al articolului 12 alineatul (1) al treilea paragraf din această directivă are valoare indicativă, astfel încât trebuie să se considere că cererea de reîntregire a familiei formulată în temeiul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din directiva respectivă trebuie, în principiu, să fie depusă într‑un termen de trei luni calculat de la data la care „minorului” în cauză i‑a fost recunoscută calitatea de refugiat.
62 În ceea ce privește celelalte date care au fost propuse în cadrul prezentei proceduri pentru a aprecia dacă un refugiat poate fi considerat minor, trebuie să se constate, pe de o parte, că data intrării pe teritoriul unui stat membru nu poate, în principiu, să fie reținută ca fiind determinantă în această privință, având în vedere legătura intrinsecă care există între dreptul la reîntregirea familiei prevăzut la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 și statutul de refugiat, a cărui recunoaștere depinde de depunerea unei cereri de protecție internațională de către persoana interesată.
63 În ceea ce privește, pe de altă parte, data de depunere a cererii de reîntregire a familiei și data deciziei cu privire la aceasta, este suficient să se amintească că rezultă în special din cuprinsul punctului 55 din prezenta hotărâre că dreptul la reîntregirea familiei prevăzut la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 nu poate să depindă de momentul în care autoritatea națională competentă adoptă în mod formal decizia de recunoaștere a statutului de refugiat al susținătorului reîntregirii. Or, tocmai aceasta ar fi situația dacă ar fi reținută ca decisivă una dintre aceste date, având în vedere că, după cum s‑a arătat la punctele 50 și 51 din prezenta hotărâre, susținătorul reîntregirii nu poate depune o cerere de reîntregire a familiei decât după adoptarea deciziei de recunoaștere a statutului său de refugiat.
64 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86 coroborat cu articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta trebuie interpretat în sensul că trebuie să fie calificat drept „minor”, în sensul acestei dispoziții, un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid cu vârsta sub 18 ani la momentul intrării sale pe teritoriul unui stat membru și al depunerii cererii sale de azil în acest stat, dar care, în cursul procedurii de azil, împlinește vârsta majoratului și căruia i se recunoaște, ulterior, statutul de refugiat.
Cu privire la cheltuielile de judecată
65 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
Articolul 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei coroborat cu articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta trebuie interpretat în sensul că trebuie să fie calificat drept „minor”, în sensul acestei dispoziții, un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid cu vârsta sub 18 ani la momentul intrării sale pe teritoriul unui stat membru și al depunerii cererii sale de azil în acest stat, dar care, în cursul procedurii de azil, împlinește vârsta majoratului și căruia i se recunoaște, ulterior, statutul de refugiat.
Semnături