HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

12 martie 2014

Cauza T‑373/13 P

Geoffroy Alsteens

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Funcție publică – Agenți temporari – Prelungirea contractului – Inadmisibilitate vădită a acțiunii în primă instanță – Dreptul de a fi ascultat – Caracterul separabil al actului adițional prin care se prelungește contractul”

Obiectul:      Recurs formulat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 8 mai 2013, Alsteens/Comisia (F‑87/12), și prin care se solicită anularea acestei ordonanțe

Decizia:      Anulează Ordonanța Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 8 mai 2013, Alsteens/Comisia Europeană (F‑87/12). Trimite cauza Tribunalului Funcției Publice spre rejudecare. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul hotărârii

1.      Recurs – Recurs incident – Obiect – Necesitatea de a se întemeia pe motive diferite de cele invocate în cererea de recurs

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 143 alin. (2)]

2.      Procedură jurisdicțională – Decizie adoptată prin ordonanță motivată – Condiții – Respectarea dreptului la apărare – Conținut

(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 76)

3.      Procedură jurisdicțională – Decizie adoptată prin ordonanță motivată – Condiții – Acțiune vădit inadmisibilă sau vădit nefondată – Posibilitatea de a declara acțiunea inadmisibilă chiar și după terminarea procedurii scrise

(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 76)

4.      Acțiune introdusă de funcționari – Obiect – Anulare în parte – Contract de agent temporar – Caracterul separabil al dispoziției privind durata contractului de muncă – Admisibilitate

(art. 266 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 91)

1.      Nu pot fi calificate drept recurs incident în sensul articolului 143 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului concluziile în anulare întemeiate pe un motiv care a fost invocat deja de recurent în cererea sa de recurs. Astfel, aplicarea acestei dispoziții presupune ca concluziile în anulare prezentate în memoriul în răspuns să se întemeieze pe un motiv diferit de cele invocate în cererea de recurs.

(a se vedea punctul 28)

2.      Deși este adevărat că respingerea unei acțiuni în temeiul articolului 76 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice nu presupune ca tribunalul respectiv să fi permis în prealabil părților să își exprime poziția cu privire la motivele de respingere pe care urmează să le constate, aplicarea articolului menționat este limitată la cazurile în care astfel de motive sunt vădite.

Această limitare este consecința faptului că, în general, respectarea dreptului la apărare, de care ține dreptul de a fi ascultat, implică dreptul părților la un proces de a‑și putea exprima poziția cu privire la faptele și la înscrisurile pe care urmează să se întemeieze o decizie judecătorească, precum și de a discuta dovezile și observațiile prezentate instanței și motivele pe care aceasta intenționează să își întemeieze decizia. În vederea îndeplinirii cerințelor privind dreptul la un proces echitabil, este important ca părțile să poată discuta în contradictoriu atât elementele de fapt, cât și elementele de drept care sunt decisive pentru rezultatul procedurii.

(a se vedea punctele 34 și 35)

Trimitere la:

Curte 19 februarie 2009, Gorostiaga Atxalandabaso/Parlamentul, C‑308/07 P, Rep., p. I‑1059, punctul 36 și jurisprudența citată

Tribunal 12 mai 2010, Bui Van/Comisia, T‑491/08 P, punctul 84 și jurisprudența citată

3.      O acțiune poate fi respinsă ca inadmisibilă chiar și după ce s‑a finalizat procedura scrisă.

(a se vedea punctul 38)

Trimitere la:

Tribunal 8 septembrie 2008, Kerstens/Comisia, T‑222/07 P, RepFP, p. I‑B‑1‑37 și II‑B‑1‑267, punctele 32-34; Tribunal 23 martie 2010, Marcuccio/Comisia, T‑16/09 P, punctul 53

4.      Anularea în parte a unui act de drept al Uniunii nu este posibilă decât dacă elementele a căror anulare se solicită pot fi separate de restul actului. Această cerință nu este îndeplinită atunci când anularea în parte a unui act ar avea ca efect modificarea substanței acestuia.

În ceea ce privește o decizie de prelungire a unui contract de agent temporar, care nu schimbă celelalte stipulații ale contractului, o cerere de anulare prin care se urmărește limitarea duratei contractului nu poate modifica substanța deciziei în litigiu, din moment ce, în cazul anulării în parte a deciziei de stabilire a noii durate a contractului, această durată va urma să fi stabilită de instituția responsabilă care va fi obligată în conformitate cu articolul 266 TFUE să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii instanței Uniunii care a condus la această anulare.

(a se vedea punctele 46, 47 și 50)

Trimitere la:

Curte 31 martie 1998, Franța și alții/Comisia, C‑68/94 și C‑30/95, Rec., p. I‑1375, punctele 256-258; Curte 24 mai 2005, Franța/Parlamentul și Consiliul, C‑244/03, Rec., p. I‑4021, punctele 12-14; Curte 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, punctul 38

Tribunal 10 martie 1992, SIV și alții/Comisia, T‑68/89, T‑77/89 și T‑78/89, Rec., p. II‑1403, punctul 320