Cauza T‑195/08

Antwerpse Bouwwerken NV

împotriva

Comisiei Europene

„Contracte de achiziții publice – Procedură comunitară de cerere de ofertă – Construirea unei săli pentru producerea de materiale de referință – Respingerea ofertei unui candidat – Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Admisibilitate – Interpretarea unei condiții prevăzute în caietul de sarcini – Conformitatea unei oferte cu condițiile prevăzute în caietul de sarcini – Exercitarea competenței de a solicita precizări privind ofertele – Acțiune în despăgubire”

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Acte pregătitoare – Excludere

(art. 230 CE)

2.      Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Persoane fizice sau juridice

(art. 230 al patrulea paragraf CE)

3.      Contracte de achiziții publice ale Comunităților Europene – Încheierea unui contract în urma unei cereri de ofertă – Puterea de apreciere a instituțiilor – Control jurisdicțional – Limite

4.      Contracte de achiziții publice ale Comunităților Europene – Încheierea unui contract în urma unei cereri de ofertă – Obligația unei instituții de a‑și exercita posibilitatea de a lua contact cu un ofertant după deschiderea ofertelor – Condiție

[Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei, art. 148 alin. (3)]

5.      Contracte de achiziții publice ale Comunităților Europene – Procedură de cerere de ofertă

[Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 89 alin. (1) și art. 100 alin. (2) al doilea paragraf; Directiva 2004/18 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2]

6.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Lipsa uneia dintre condiții – Respingerea în întregime a acțiunii în despăgubire

(art. 288 al doilea paragraf CE)

1.      În ceea ce privește măsurile intermediare de evaluare a ofertelor prezentate având drept obiectiv pregătirea deciziei de atribuire a unui contract de achiziții publice, a cărei elaborare are loc în mai multe etape în cadrul unei proceduri interne, rapoartele de evaluare nu pot fi vizate ele însele de o acțiune în anulare. O astfel de acțiune nu poate fi îndreptată decât împotriva măsurii prin care se stabilește în mod definitiv poziția Comisiei la finalizarea acestei proceduri interne.

(a se vedea punctul 28)

2.      O acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care această persoană are un interes să obțină anularea actului atacat. Un astfel de interes presupune ca anularea actului atacat să poată avea, în sine, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus‑o.

(a se vedea punctul 33)

3.      Comisia dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește elementele care trebuie luate în considerare în vederea adoptării unei decizii de a atribui un contract de achiziții publice prin cerere de ofertă. Aceasta deține de asemenea o largă putere de apreciere pentru a stabili atât conținutul, cât și punerea în aplicare a normelor aplicabile atribuirii unui contract de achiziții publice prin cerere de ofertă. Mai mult, chiar dacă o autoritate contractantă este obligată să redacteze în mod precis și clar condițiile unei cereri de ofertă, aceasta nu este obligată să aibă în vedere toate situațiile posibile, oricât de rare ar fi acestea, susceptibile să apară în practică. O condiție prevăzută în caietul de sarcini trebuie interpretată în funcție de obiectul său, de sistemul și de modul său de formulare. În caz de îndoială, autoritatea contractantă vizată poate să evalueze aplicabilitatea unei astfel de condiții prin realizarea unei examinări pentru fiecare caz în parte, ținând cont de toate elementele pertinente. Având în vedere larga putere de apreciere a Comisiei, controlul jurisdicțional trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură și a celor privind motivarea, precum și la verificarea exactității materiale a faptelor, a lipsei unei erori vădite de apreciere și a lipsei unui abuz de putere. În cadrul unui astfel de control, revine instanței comunitare sarcina de a stabili în special dacă interpretarea unei condiții prevăzute în caietul de sarcini, interpretare reținută de Comisie în calitate de autoritate contractantă, este sau nu este corectă.

(a se vedea punctele 49-53)

4.      Articolul 148 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2342/2002 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului financiar conferă instituțiilor posibilitatea de a avea inițiativa unui contact cu candidatul în cazul în care o ofertă ar necesita cereri de clarificare sau dacă este vorba despre corectarea unor erori materiale în redactarea unei oferte. Rezultă că această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că, în împrejurările excepționale și limitate pe care le prevede, impune instituțiilor o obligație de a contacta candidații.

Situația nu poate fi diferită decât în cazul în care, în temeiul principiilor generale de drept, această posibilitate a putut să dea naștere unei obligații a Comisiei de a contacta un candidat. Aceasta este situația în special atunci când textul unei oferte este redactat în mod ambiguu, iar împrejurările cauzei, despre care Comisia are cunoștință, arată că este probabil ca ambiguitatea să poată fi explicată în mod simplu și să poată fi ușor îndepărtată. În principiu, într‑un astfel de caz, este contrar principiului bunei administrări ca această ofertă să fie respinsă de Comisie fără ca aceasta să își exercite posibilitatea de a solicita precizări. A i se recunoaște, în asemenea împrejurări, o putere discreționară absolută ar fi contrar principiului egalității de tratament.

Mai mult, principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor comunitare să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându‑se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite.

Cu toate acestea, este de asemenea esențial ca, în interesul securității juridice, Comisia să fie în măsură să se asigure cu precizie cu privire la conținutul unei oferte prezentate în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă și în special cu privire la conformitatea acesteia cu condițiile prevăzute în caietul de sarcini. Astfel, atunci când o ofertă este ambiguă, iar Comisia nu are posibilitatea de a stabili, în mod rapid și eficient, care este efectiv obiectul ofertei menționate, aceasta nu are altă posibilitate decât să o respingă.

Revine, în definitiv, instanței comunitare sarcina de a stabili dacă răspunsurile unui candidat la o cerere de clarificări prezentată de autoritatea contractantă pot fi calificate drept precizări cu privire la conținutul ofertei respectivului candidat sau dacă răspunsurile menționate depășesc acest cadru și modifică substanța ofertei în raport cu condițiile prevăzute în caietul de sarcini.

(a se vedea punctele 54-59)

5.      Principiul transparenței, menționat atât de articolul 89 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, cât și de articolul 2 din Directiva 2004/18 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, trebuie conciliat cu protecția interesului public, a intereselor comerciale legitime ale unor întreprinderi publice sau private și a concurenței loiale, care justifică posibilitatea prevăzută la articolul 100 alineatul (2) al doilea paragraf din regulamentul financiar de a omite comunicarea anumitor elemente unui candidat respins, atunci când o astfel de omisiune este necesară pentru a asigura respectarea acestor cerințe.

(a se vedea punctul 84)

6.      Temeinicia unei acțiuni în despăgubire introduse pe baza articolului 288 al doilea paragraf CE este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituției, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita invocată și prejudiciul pretins. În cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, acțiunea trebuie să fie respinsă în totalitate, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții.

(a se vedea punctul 91)