Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Győri Törvényszék (Ungaria) la 6 iulie 2023 – CN/Nemzeti Földügyi Központ

(Cauza C-419/23, Nemzeti Földügyi Központ)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Győri Törvényszék

Părțile din procedura principală

Reclamantă: CN

Pârâtă: Nemzeti Földügyi Központ

Intervenientă: GW

Întrebarea preliminară

Articolul 63 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru care, la data reînscrierii unui drept de uzufruct ca urmare a unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru - după radierea acestui drept de uzufruct înregistrat în mod nelegal, dar definitiv -, nu prevede că este obligatoriu să se examineze dacă înscrierea dreptului de uzufruct a fost efectuată în mod legal?

____________