Language of document : ECLI:EU:T:2022:301

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea extinsă)

18 mai 2022(*)

„Ajutoare de stat – Piața germană a transportului aerian – Împrumut acordat de Germania în favoarea Condor Flugdienst – Decizie care declară ajutorul compatibil cu piața internă – Articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE – Orientări privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate – Dificultăți intrinseci și care nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului – Dificultăți prea grave pentru a fi soluționate de către grup – Risc de perturbare a unui serviciu important”

În cauza T‑577/20,

Ryanair DAC, cu sediul în Swords (Irlanda), reprezentată de E. Vahida, F.‑C. Laprévote, V. Blanc, S. Rating și I.‑G. Metaxas‑Maranghidis, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de L. Flynn și V. Bottka, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Condor Flugdienst GmbH, cu sediul în Neu‑Isenburg (Germania), reprezentată de A. Birnstiel și S. Blazek, avocați,

intervenientă,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă),

compus din domnii A. Kornezov (raportor), președinte, și E. Buttigieg, doamna K. Kowalik‑Bańczyk și domnii G. Hesse și D. Petrlík, judecători,

grefier: domnul I. Pollalis, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 7 decembrie 2021,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Ryanair DAC, solicită anularea Deciziei C(2019) 7429 final a Comisiei din 14 octombrie 2019 privind ajutorul de stat SA.55394 (2019/N) – Germania – Ajutor de salvare în favoarea Condor (JO 2020, C 294, p. 3, denumită în continuare „decizia atacată”).

I.      Istoricul litigiului

2        Intervenienta, Condor Flugdienst GmbH, este o companie aeriană care asigură zboruri charter al cărei sediu se află în Neu‑Isenburg (Germania). Aceasta furnizează servicii de transport aerian în special operatorilor de turism de pe aeroporturile din Frankfurt, Düsseldorf, München și Hamburg (Germania), concentrându‑se pe piața călătoriilor de agrement. La data faptelor aflate la originea prezentului litigiu, intervenienta era deținută în proporție de 100 % de Thomas Cook Group plc (denumit în continuare „grupul Thomas Cook”).

3        La 23 septembrie 2019, grupul Thomas Cook a intrat în lichidare judiciară și și‑a încetat activitatea.

4        În consecință, la 25 septembrie 2019, intervenienta a trebuit să solicite la rândul său deschiderea unei proceduri de insolvență.

5        În aceeași zi, Republica Federală Germania a notificat Comisiei Europene o măsură de ajutor de salvare în favoarea intervenientei, sub forma unui împrumut de 380 de milioane de euro acordat de Kreditanstalt für Wiederaufbau (Banca Publică de Dezvoltare), însoțit de o garanție acordată în proporție de 50 % de landul Hessen (Germania) și de 100 % de statul federal german (denumită în continuare „măsura în cauză”).

6        Măsura în cauză este limitată la o perioadă de șase luni și urmărește menținerea unui transport aerian normal și limitarea consecințelor negative cauzate intervenientei, pasagerilor și personalului său de lichidarea societății‑mamă a acesteia, permițându‑i să își continue activitățile până când va ajunge la un acord cu creditorii săi, iar vânzarea societății va fi efectuată.

7        La 14 octombrie 2019, fără a deschide procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, Comisia a adoptat decizia atacată, prin care a concluzionat că măsura în cauză constituia ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și era compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE și al Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (JO 2014, C 249, p. 1, denumite în continuare „orientările”).

II.    Concluziile părților

8        Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

9        Comisia și intervenienta solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

III. În drept

10      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă cinci motive, întemeiate, primul, pe încălcarea punctului 22 din orientări, al doilea, pe încălcarea punctului 44 litera (b) din acestea, al treilea, pe încălcarea punctului 74 din orientări, al patrulea, pe încălcarea drepturilor sale procedurale și, al cincilea, pe încălcarea obligației de motivare.

A.      Cu privire la admisibilitate

11      Reclamanta arată că are calitate procesuală activă ca „parte în cauză” în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE și ca „persoană interesată” în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 TFUE (JO 2015, L 248, p. 9), ceea ce îi permite să introducă o acțiune în anulare prin care să urmărească protejarea drepturilor sale procedurale împotriva deciziei atacate, adoptată fără deschiderea procedurii formale de investigare.

12      Comisia și intervenienta nu contestă admisibilitatea acțiunii.

13      În această privință trebuie amintit că, în cazul în care, precum în speță, Comisia adoptă o decizie de a nu ridica obiecții în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, aceasta nu numai că declară măsurile în cauză compatibile cu piața internă, ci și refuză în mod implicit să deschidă procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE și la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 octombrie 2011, Austria/Scheucher‑Fleisch și alții, C‑47/10 P, EU:C:2011:698, punctul 42 și jurisprudența citată). Dacă, după examinarea preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea măsurii notificate cu piața internă, este obligată să adopte, în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589, o decizie de deschidere a procedurii formale de investigare prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE și la articolul 6 alineatul (1) din regulament. Potrivit acestei din urmă dispoziții, printr‑o astfel de decizie se solicită statului membru în cauză și celorlalte persoane interesate să își prezinte observațiile într‑un termen stabilit, care în mod normal nu depășește o lună (a se vedea prin analogie Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctul 46).

14      Atunci când procedura formală de investigare nu este deschisă, precum în speță, persoanele interesate, care ar fi putut depune observații în cursul acestei a doua faze, nu au această posibilitate. Pentru a remedia acest lucru, li se recunoaște dreptul de a contesta în fața instanței Uniunii decizia adoptată de Comisie de a nu deschide procedura formală de investigare. Astfel, o acțiune având ca obiect anularea unei decizii întemeiate pe articolul 108 alineatul (3) TFUE formulată de o persoană interesată în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE este admisibilă atunci când autorul acestei acțiuni urmărește protecția drepturilor sale procedurale conferite de această dispoziție (a se vedea Hotărârea din 18 noiembrie 2010, NDSHT/Comisia, C‑322/09 P, EU:C:2010:701, punctul 56 și jurisprudența citată).

15      În plus, în raport cu articolul 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589, o întreprindere concurentă a beneficiarului unei măsuri de ajutor este incontestabil una dintre „persoanele interesate” în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE (a se vedea Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctul 50 și jurisprudența citată).

16      În speță, este incontestabil că există un raport de concurență, chiar dacă limitat, între reclamantă și intervenientă. Astfel, reclamanta a arătat, fără a fi contrazisă, că asigura deservirea aeriană a Germaniei de mai mult de 20 de ani, că în anul 2019 a transportat mai mult de 19 milioane de pasageri dinspre sau către Germania și că deținea aproximativ 9 % din piața germană a transportului aerian de pasageri, ceea ce o făcea a doua cea mai mare companie aeriană din Germania. Reclamanta a subliniat de asemenea că programul său de zboruri pentru vara anului 2020, întocmit înainte de începutul pandemiei de COVID‑19, includea 265 de rute cu plecare de pe 14 aeroporturi din Germania. În plus, în considerentul (7) al deciziei atacate, Comisia a constatat că anumite destinații deservite de intervenientă erau deservite și de reclamantă și că aceste companii aeriene erau concurente în ceea ce privește vânzarea de locuri direct către clienții finali. Prin urmare, deși vânzarea acestor locuri nu reprezintă decât o mică parte din vânzările intervenientei, raportul de concurență dintre ea și reclamantă nu este contestat în ceea ce privește vânzările respective.

17      Reclamanta este, așadar, o parte interesată care are un interes în asigurarea protecției drepturilor procedurale pe care i le conferă articolul 108 alineatul (2) TFUE.

18      Prin urmare, trebuie să se recunoască admisibilitatea acțiunii în măsura în care reclamanta invocă încălcarea drepturilor sale procedurale.

19      În consecință, al patrulea motiv, prin care se urmărește în mod explicit să se obțină respectarea drepturilor procedurale ale reclamantei, este admisibil.

20      În plus, pentru a demonstra încălcarea drepturilor sale procedurale ca urmare a îndoielilor pe care măsura în litigiu ar fi trebuit să le suscite cu privire la compatibilitatea ei cu piața internă, reclamanta are dreptul să invoce argumente care vizează să demonstreze caracterul eronat al constatării la care a ajuns Comisia în privința compatibilității acestei măsuri cu piața internă, ceea ce, a fortiori, este de natură să demonstreze că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli cu ocazia aprecierii compatibilității acestei măsuri cu piața internă. Așadar, Tribunalul este abilitat să examineze argumentele de fond prezentate de reclamantă în cadrul primului, al celui de al doilea și al celui de al treilea motiv, la care aceasta face trimitere în cadrul celui de al patrulea motiv, pentru a verifica dacă sunt de natură să susțină motivul formulat în mod expres de aceasta cu privire la existența unor îndoieli care justifică deschiderea procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iunie 2013, Ryanair/Comisia, C‑287/12 P, nepublicată, EU:C:2013:395, punctele 57-60, și Hotărârea din 6 mai 2019, Scor/Comisia, T‑135/17, nepublicată, EU:T:2019:287, punctul 77).

21      În ceea ce privește al cincilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare, trebuie subliniat că nerespectarea obligației de motivare ține de încălcarea normelor fundamentale de procedură și constituie un motiv de ordine publică pe care instanța Uniunii trebuie să îl invoce din oficiu și care nu se raportează la legalitatea pe fond a deciziei atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 67).

B.      Cu privire la fond

22      Trebuie examinat mai întâi al patrulea motiv.

1.      Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea drepturilor procedurale ale reclamantei

23      În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamanta arată că trei indicii referitoare la conținutul deciziei atacate, care corespund primelor trei motive ale sale, demonstrează, în opinia sa, îndoielile pe care Comisia ar fi trebuit să le aibă în cadrul examinării preliminare a măsurii în cauză.

24      Înainte de a examina ansamblul indiciilor prezentate de reclamantă, trebuie amintite de la bun început principiile care guvernează controlul legalității, în temeiul articolului 263 TFUE, a unei decizii de a nu ridica obiecții.

a)      Principii aplicabile

25      Potrivit jurisprudenței, în cazul în care, în urma unei prime examinări efectuate în cadrul procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE, Comisia nu poate dobândi convingerea că o măsură de ajutor de stat fie nu constituie un „ajutor” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, fie, dacă este calificată drept ajutor, este compatibilă cu Tratatul FUE sau în cazul în care această procedură nu i‑a permis să înlăture toate dificultățile serioase ridicate de aprecierea compatibilității măsurii respective, această instituție are obligația de a iniția procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, fără a dispune în această privință de o marjă de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2005, Italia/Comisia, C‑400/99, EU:C:2005:275, punctul 47). Această obligație este de altfel confirmată în mod expres de dispozițiile coroborate ale articolului 4 alineatul (4) și ale articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, EU:C:2008:757, punctul 113).

26      Articolul 4 din Regulamentul 2015/1589 prevede în această privință că, în cazul în care măsura notificată de statul membru în cauză constituie efectiv un ajutor, prezența sau absența unor „îndoieli” privind compatibilitatea acestei măsuri cu piața internă este cea care permite Comisiei să decidă sau nu să inițieze procedura formală de investigare în urma examinării sale preliminare.

27      Noțiunea de îndoieli prevăzută la articolul 4 alineatele (3) și (4) din Regulamentul 2015/1589 are caracter obiectiv. Existența unor astfel de îndoieli trebuie să fie căutată atât în împrejurările în care a fost adoptat actul atacat, cât și în conținutul acestuia, în mod obiectiv, prin efectuarea unei analize a motivelor deciziei în raport cu elementele de care putea să dispună Comisia atunci când s‑a pronunțat cu privire la compatibilitatea cu piața internă a ajutoarelor în litigiu. Prin urmare, controlul de legalitate pe care Tribunalul îl efectuează cu privire la existența unor îndoieli depășește, prin natura sa, examinarea erorii vădite de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 2009, Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia, C‑431/07 P, EU:C:2009:223, punctul 63, și Hotărârea din 10 iulie 2012, Smurfit Kappa Group/Comisia, T‑304/08, EU:T:2012:351, punctul 80 și jurisprudența citată). Informațiile de care Comisia „putea să dispună” sunt cele care apar ca fiind relevante pentru aprecierea care trebuie efectuată și a căror prezentare ar fi putut să o obțină, la cerere, în cursul fazei preliminare de examinare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, Comisia/Frucona Košice, C‑300/16 P, EU:C:2017:706, punctul 71). Deși poate fi astfel necesar ca Comisia să meargă, dacă este cazul, dincolo de simpla examinare a elementelor de fapt și de drept aduse la cunoștința sa, nu îi revine, în schimb, Comisiei sarcina de a cerceta, din proprie inițiativă și în lipsa oricărui indiciu în acest sens, toate informațiile care ar putea prezenta o legătură cu cauza cu care este sesizată, nici chiar în situația în care asemenea informații s‑ar găsi în domeniul public (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2021, Achemos Grupė și Achema/Comisia, C‑847/19 P, EU:C:2021:343, punctele 49 și 50, și Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Tempus Energy și Tempus Energy Technology, C‑57/19 P, EU:C:2021:663, punctul 45).

28      Îi revine reclamantului sarcina de a dovedi existența unor îndoieli, dovadă pe care o poate face pe baza unui ansamblu de indicii concordante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2018, HH Ferries și alții/Comisia, T‑68/15, EU:T:2018:563, punctul 63 și jurisprudența citată).

29      Din perspectiva acestei jurisprudențe trebuie să se examineze argumentația reclamantei prin care se urmărește stabilirea existenței unor îndoieli care ar fi trebuit să determine Comisia să deschidă procedura oficială de examinare.

b)      Cu privire la indiciul referitor la o încălcare a punctului 22 din orientări

30      Reclamanta susține în esență că Comisia nu a ținut seama de punctul 22 din orientări, ceea ce ar dovedi existența unor îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii în cauză cu piața internă.

31      Punctul 22 din orientări prevede următoarele:

„O întreprindere care face parte dintr‑un grup mai mare de întreprinderi sau care este preluată de acesta nu este, în mod normal, eligibilă pentru ajutor în temeiul prezentelor orientări, cu excepția cazului în care se poate demonstra că dificultățile întreprinderii sunt intrinseci și nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului și că dificultățile sunt prea grave pentru a fi soluționate de către grup. […]”

32      Potrivit reclamantei, punctul 22 din orientări prevede trei condiții distincte și cumulative pentru acordarea unui ajutor pentru salvare unei întreprinderi care face parte dintr‑un grup, și anume, în primul rând, dificultățile acesteia sunt intrinseci, în al doilea rând, acestea nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului și, în al treilea rând, dificultățile respective sunt prea grave pentru a fi soluționate de către grup. Reclamanta consideră că Comisia a efectuat o interpretare juridică eronată a acestui punct apreciind că primele două condiții citate anterior ar constitui o singură condiție care trebuie înțeleasă în sensul că dificultățile beneficiarului sunt intrinseci atunci când nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului.

33      În plus, potrivit reclamantei, niciuna dintre condițiile menționate la punctul 22 din orientări nu ar fi îndeplinită în speță.

34      Comisia și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

35      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că nu se contestă că, la data deciziei atacate, intervenienta, beneficiară a măsurii în cauză, făcea parte dintr‑un grup în sensul punctului 22 din orientări. Prin urmare, este necesar să se examineze dacă Comisia trebuia să aibă îndoieli cu privire la aspectul dacă erau îndeplinite celelalte condiții menționate la punctul 22 amintit.

1)      Cu privire la aspectul dacă dificultățile intervenientei sunt intrinseci și nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului

36      Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 32-34 de mai sus, părțile sunt în dezacord atât în ceea ce privește interpretarea punctului 22 din orientări, cât și în ceea ce privește aplicarea sa în speță.

37      Așadar, trebuie examinate pe rând aceste două aspecte.

i)      Cu privire la interpretarea punctului 22 din orientări

38      În opinia reclamantei, punctul 22 din orientări include în special două condiții distincte și independente una în raport cu cealaltă, și anume, pe de o parte, că dificultățile beneficiarului ajutorului sunt intrinseci și, pe de altă parte, că dificultățile sale nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului. În schimb, potrivit Comisiei și intervenientei, ar fi vorba despre una și aceeași condiție care trebuie interpretată în sensul că dificultățile beneficiarului trebuie considerate ca fiindu‑i intrinseci dacă nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului.

39      Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea Hotărârea din 7 iunie 2005, VEMW și alții, C‑17/03, EU:C:2005:362, punctul 41 și jurisprudența citată).

40      În primul rând, în ceea ce privește formularea punctului 22 din orientări, trebuie amintit că textele de drept al Uniunii sunt redactate în mai multe limbi și că diferitele versiuni lingvistice sunt în egală măsură autentice, astfel încât o interpretare a unei dispoziții de drept al Uniunii implică o comparare a versiunilor lingvistice (Hotărârea din 6 octombrie 1982, Cilfit și alții, 283/81, EU:C:1982:335, punctul 18, și Hotărârea din 6 octombrie 2005, Sumitomo Chemical și Sumika Fine Chemicals/Comisia, T‑22/02 și T‑23/02, EU:T:2005:349, punctul 42).

41      În această privință, mai întâi trebuie arătat că în numeroase versiuni lingvistice sintaxa frazei subordonate „cu excepția cazului în care se poate demonstra că dificultățile întreprinderii sunt intrinseci și nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului și că dificultățile sunt prea grave pentru a fi soluționate de către grup” este structurată în două etape, separate uneori printr‑o virgulă, după cum urmează: „cu excepția cazului în care se poate demonstra că [prima condiție] și că [a doua condiție]”. Repetarea conjuncției subordonatoare „că” indică faptul că este astfel vorba despre două condiții, prima, plasată după primul „că”, referitoare la faptul că dificultățile beneficiarului sunt intrinseci și nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului, iar a doua, plasată după al doilea „că”, referitoare la faptul că dificultățile respective sunt prea grave pentru a fi soluționate de către grup. Prima condiție menționată apare astfel ca una și aceeași condiție. Această structură sintactică se observă între altele în versiunile în limbile cehă, engleză, franceză, croată, italiană, malteză, neerlandeză, poloneză, portugheză, română, slovacă și slovenă.

42      În continuare, trebuie arătat că versiunea în limba germană indică în mod explicit că sunt considerate „intrinseci” dificultățile care nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare în cadrul grupului („wenn es sich bei den Schwierigkeiten des betreffenden Unternehmens nachweislich um Schwierigkeiten des Unternehmens selbst handelt, die nicht auf eine willkürliche Kostenverteilung innerhalb der Gruppe zurückzuführen sind”). Versiunile în limbile greacă și bulgară sunt de asemenea în acest sens.

43      Aceste exemple indică faptul că, potrivit modului de redactare a punctului 22 din orientări în numeroase versiuni lingvistice, dificultățile unui beneficiar trebuie considerate ca fiindu‑i intrinseci în cazul în care nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului.

44      În sfârșit, în măsura în care anumite alte versiuni lingvistice sunt mai puțin explicite, trebuie amintit că, în caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text de drept al Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de contextul și de obiectivele reglementării din care face parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 octombrie 1996, Kraaijeveld și alții, C‑72/95, EU:C:1996:404, punctul 28, Hotărârea din 24 februarie 2000, Comisia/Franța, C‑434/97, EU:C:2000:98, punctul 22, și Hotărârea din 7 decembrie 2000, Italia/Comisia, C‑482/98, EU:C:2000:672, punctul 49).

45      În al doilea rând, în ceea ce privește contextul și obiectivele reglementării din care face parte punctul 22 din orientări, trebuie amintit că norma enunțată la acest punct are ca obiectiv printre altele să împiedice ca un grup de întreprinderi să facă statul să suporte costul unei operațiuni de salvare sau de restructurare a uneia dintre întreprinderile care îl compun atunci când această întreprindere este în dificultate, iar grupul este el însuși la originea acestor dificultăți ca urmare a unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 mai 2015, Niki Luftfahrt/Comisia, T‑511/09, EU:T:2015:284, punctul 159).

46      Prin urmare, finalitatea punctului 22 menționat este de a evita ca un grup de întreprinderi să se descarce de costurile, datoriile sau pasivul său asupra unei entități din cadrul grupului făcând ca aceasta să devină astfel eligibilă pentru un ajutor de salvare, în condițiile în care nu ar fi fost eligibilă în alt mod. Cu alte cuvinte, punctul 22 amintit urmărește să se opună eludării normelor privind ajutoarele de stat prin intermediul unor mecanisme create în mod artificial în cadrul unui grup. În schimb, obiectivul acestui punct nu este de a exclude din domeniul de aplicare al ajutoarelor pentru salvare o întreprindere care face parte dintr‑un grup doar pentru motivul că dificultățile sale își au originea în dificultățile întâmpinate de restul grupului sau de o altă societate din cadrul grupului, cu condiția ca dificultățile respective să nu fi fost create în mod artificial sau alocate în mod arbitrar în cadrul grupului.

47      Or, argumentația invocată de reclamantă ar avea drept consecință ignorarea asistenței financiare reciproce în cadrul grupurilor de întreprinderi, descurajând o societate mai performantă dintr‑un grup să vină în ajutorul unei alte societăți din același grup care s‑ar confrunta cu dificultăți financiare, sub sancțiunea de a deveni ea însăși neeligibilă pentru un ajutor de salvare în ipoteza în care aceste dificultăți s‑ar extinde la ea însăși tocmai ca urmare a asistenței reciproce pe care a furnizat‑o.

48      Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că segmentul de frază „cu excepția cazului în care se poate demonstra că dificultățile întreprinderii sunt intrinseci și nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului”, care figurează la punctul 22 din orientări, conține o sigură condiție care trebuie interpretată în sensul că dificultățile unei întreprinderi care face parte dintr‑un grup trebuie să fie considerate ca fiind intrinseci dacă nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului respectiv.

ii)    Aplicarea în speță

49      Reclamanta susține, în primul rând, făcând trimitere la considerentele (19) și (57) ale deciziei atacate, că dificultățile intervenientei nu ar fi intrinseci, ci extrinseci, în sensul că ar fi în întregime imputabile unor cauze care își au originea în organizarea internă a grupului Thomas Cook. Astfel, în pofida dificultăților acestuia din urmă, intervenienta ar fi obținut un rezultat pozitiv înainte de dobânzi și impozite din activitățile sale în perioada 2017-2019. Prin urmare, intervenienta ar fi o companie aeriană profitabilă și competitivă, care ar fi fost desființată de societatea sa mamă. În al doilea rând, reclamanta arată că dificultățile intervenientei ar rezulta dintr‑o alocare arbitrară a costurilor în cadrul grupului. Într‑adevăr, potrivit considerentelor (15) și (57) ale deciziei atacate, o parte semnificativă din lichiditățile încasate de intervenientă în ultimii ani ar fi fost îndreptate către societatea sa mamă prin centralizarea trezoreriei (cashpool) grupului, sistem pe care reclamanta îl califică drept artificial și coercitiv.

50      Din considerentele (15)-(17), (80) și (109) ale deciziei atacate reiese că dificultățile întâmpinate de intervenientă rezultau în principal din intrarea în lichidare a grupului Thomas Cook, care a condus în special la radierea creanțelor cu valori mari deținute de intervenientă față de grupul respectiv în cadrul centralizării trezoreriei acestuia, oprirea finanțării intragrup și pierderea principalului său client, și anume operatorii de turism din grupul Thomas Cook.

51      Primo, trebuie să se precizeze în această privință, după cum au indicat Comisia și intervenienta în ședință, fără a fi contrazise de reclamantă, că centralizarea trezoreriei în cadrul unui grup este o practică curentă și răspândită în cadrul grupurilor de întreprinderi. Această centralizare funcționează ca o bancă intragrup, în sensul că diferitele societăți ale grupului obțin împrumuturi intragrup de la această trezorerie în cazul în care au nevoie de lichidități și depun fonduri în trezoreria comună în cazul unui surplus de lichidități, în schimbul unei creanțe asupra acestei trezorerii, cu dobândă. Sistemul respectiv, care este administrat de o entitate a grupului creată în acest scop, urmărește să faciliteze finanțarea grupului permițând societăților din acest grup să realizeze economii la costurile de finanțare. Astfel, ca regulă generală, fiecare societate din grup poate la un moment dat să beneficieze de sistemul de centralizare prin obținerea unui acces direct la lichiditățile grupului, fiind în același timp chemată să contribuie la această trezorerie în cazul în care dispune de un surplus de lichidități.

52      Secundo, în ceea ce privește în special sistemul de centralizare a trezoreriei grupului Thomas Cook, trebuie arătat, după cum susține intervenienta, fără a fi contrazisă de reclamantă cu privire la acest aspect, că sistemul respectiv era pus în aplicare de mai mulți ani și, prin urmare, era operațional cu mult înainte de apariția dificultăților grupului, așa încât instituirea sa nu avea nicio legătură cu acestea. Astfel, de exemplu, intervenienta ar fi beneficiat de acest sistem în anul 2016 ca urmare a lipsei de lichidități cauzate de o reducere a cererilor de zboruri către Turcia.

53      Tertio, din considerentul (12) al deciziei atacate, care enumeră cauzele aflate la originea dificultăților grupului Thomas Cook, reiese că respectivul sistem de centralizare a trezoreriei nu se afla la originea acestora din urmă. Într‑adevăr, dificultățile în discuție erau rezultatul, printre altele, al unui nivel foarte ridicat de îndatorare legat de achizițiile și de pierderile din exploatare, al unei activități scăzute pe piața britanică agravată de discuțiile privind Brexitul, al unei acoperiri negative din partea presei cu privire la restructurarea grupului și al unor deficite structurale în organizarea acestuia din urmă.

54      Deși reclamanta afirmă că sistemul de centralizare a trezoreriei grupului Thomas Cook era „artificial, prejudiciabil sau coercitiv”, trebuie să se constate că nu aduce niciun element concret care să poată susține acest argument.

55      Quarto, reclamanta reproșează Comisiei că nu a examinat dacă acordul de centralizare a trezoreriei dintre intervenientă și grupul Thomas Cook a fost încheiat în condiții echitabile și dacă riscurile erau împărțite în părți egale între diferitele societăți ale grupului.

56      Trebuie să se constate însă, în lumina considerentelor (117)-(120) ale deciziei atacate, care rezumă argumentele invocate de reclamantă în cadrul plângerii cu care sesizase Comisia în legătură cu măsura în cauză, că nu denunțase în plângerea menționată vreo aplicare inechitabilă a centralizării trezoreriei grupului. Or, din jurisprudența amintită la punctul 27 de mai sus rezultă că nu revine Comisiei sarcina de a examina din proprie inițiativă și în lipsa oricărui indiciu în acest sens toate informațiile care ar putea prezenta o legătură cu cauza cu care este sesizată, chiar dacă asemenea informații s‑ar afla în domeniul public. Prin urmare, în împrejurări precum cele din speță, rezumate la punctele 52-55 de mai sus, și în lipsa oricărui indiciu concret în sens invers, trebuie să se considere că Comisia nu avea obligația de a investiga suplimentar, din proprie inițiativă, asupra caracterului „echitabil” al sistemului de centralizare a trezoreriei.

57      Quinto, reclamanta se întemeiază pe faptul că, potrivit considerentului (57) al deciziei atacate, lichiditățile intervenientei ar fi fost „epuizate în mod artificial” întrucât aceasta fusese obligată să transfere sume importante de bani către societatea‑mamă care înregistra pierderi. Trebuie arătat însă că fragmentul menționat din considerentul (57) al deciziei atacate nu face decât să rezume observațiile Germaniei cu privire la plângerea depusă la Comisie și deci nu conține aprecierea juridică a Comisiei. Aceasta din urmă figurează în special în considerentul (80) al deciziei atacate. Or, din considerentul respectiv coroborat cu considerentele (15)-(17) ale deciziei atacate rezultă că, în opinia Comisiei, intervenienta era o societate fundamental solidă și viabilă și că dificultățile sale financiare rezultau din cele ale societății sale mamă, iar nu din faptul că grupul ar fi instituit un aranjament artificial prin care se urmărea slăbirea intervenientei.

58      Prin urmare, trebuie să se constate că reclamanta nu a demonstrat existența unor îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii în cauză cu condiția prevăzută la punctul 22 din orientări, conform căreia dificultățile intervenientei trebuie să fie intrinseci și să nu fie rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului.

2)      Cu privire la aspectul dacă dificultățile intervenientei erau prea grave pentru a fi soluționate de către grup

59      Reclamanta arată în esență că Comisia ar fi omis să examineze în decizia atacată dacă grupul Thomas Cook nu era în măsură să soluționeze dificultățile intervenientei, așa cum prevede punctul 22 din orientări. Potrivit reclamantei, intrarea în lichidare a grupului Thomas Cook nu ar însemna în mod necesar că acesta nu era în măsură să soluționeze dificultățile filialei sale, dat fiind că ar fi putut pune în aplicare mai multe măsuri, cum ar fi vânzarea intervenientei sau oprirea sistemului de centralizare a trezoreriei.

60      În primul rând, trebuie arătat că din considerentele (10)-(13) ale deciziei atacate reiese că grupul Thomas Cook, unicul acționar al intervenientei, se afla într‑o situație financiară foarte proastă la momentul adoptării deciziei atacate. Astfel, grupul menționat și‑a încetat activitatea cu efect imediat la 23 septembrie 2019 și ulterior a intrat în lichidare judiciară cu o datorie echivalentă cu aproximativ 1,7 miliarde de lire sterline (GBP) (aproximativ 1,91 miliarde de euro).

61      Trebuie să se constate deci, așa cum a procedat Comisia, că grupul Thomas Cook nu avea capacitatea de a soluționa dificultățile filialei sale întrucât era el însuși în lichidare și își încetase toate activitățile.

62      În al doilea rând, din considerentul (26) al deciziei atacate rezultă că Comisia a luat în considerare ipoteza unei eventuale vânzări a intervenientei, care făcea obiectul unor discuții cu mai mulți investitori interesați încă din luna februarie 2019 și care ar fi putut fi realizată în următoarele trei până la șase luni. Prin urmare, reclamanta nu poate reproșa Comisiei că nu a examinat capacitatea grupului Thomas Cook de a soluționa dificultățile intervenientei, în special prin cesiunea acesteia din urmă. Totuși, întrucât la data adoptării deciziei atacate discuțiile respective nu avuseseră încă un rezultat, Comisia nu își putea întemeia aprecierea pe o soluție viitoare, dar incertă. Având în vedere urgența care însoțește orice ajutor pentru salvare, nimic nu indică nici că Comisia trebuia să aștepte rezultatul acestor discuții înainte de a autoriza ajutorul, dată fiind incertitudinea inerentă oricărei negocieri comerciale în curs.

63      În al treilea rând, în ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia grupul Thomas Cook sau lichidatorul ar fi putut adopta mai multe alte măsuri, precum oprirea sistemului de centralizare a trezoreriei, pentru a soluționa dificultățile intervenientei, este suficient să se menționeze, așa cum a arătat aceasta din urmă în ședință, fără a fi contrazisă în această privință de către reclamantă, că intervenienta, după ce a luat cunoștință de dificultățile financiare ale societății sale mamă, încetase să mai contribuie la acest sistem din proprie inițiativă la 5 februarie 2019.

64      Rezultă din cele ce precedă că reclamanta nu a demonstrat existența unor îndoieli în examinarea de către Comisie a condiției prevăzute la punctul 22 din orientări, potrivit căreia dificultățile unei întreprinderi care face parte dintr‑un grup trebuie să fie prea grave pentru a fi soluționate de către grup.

65      Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că reclamanta nu a reușit să demonstreze existența unor îndoieli în examinarea cerințelor prevăzute la punctul 22 din orientări care ar fi trebuit să determine Comisia să inițieze procedura formală de investigare.

c)      Cu privire la indiciul referitor la o încălcare a punctului 44 litera (b) din orientări

66      Reclamanta susține în esență că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli cu privire la aspectul dacă măsura în cauză îndeplinea cerințele prevăzute la punctul 44 litera (b) din orientări. Potrivit acesteia, pe de o parte, Comisia nu ar fi demonstrat că intervenienta furniza un serviciu important în sensul punctului menționat și, pe de altă parte, că serviciul respectiv nu ar putea fi asigurat cu ușurință de un concurent.

67      Comisia și intervenienta contestă această argumentație.

68      Cu titlu introductiv, Tribunalul consideră necesar, având în vedere Hotărârea din 22 septembrie 2020, Austria/Comisia (C‑594/18 P, EU:C:2020:742), să arate că din cuprinsul punctului 43 din orientări reiese că, pentru a fi declarată compatibilă cu piața internă în temeiul orientărilor, o măsură de ajutor de stat trebuie să urmărească un obiectiv de interes comun. Potrivit aceluiași punct, această cerință se reflectă în condiția conform căreia o asemenea măsură trebuie să „vize[ze] prevenirea dificultăților sociale sau remedierea disfuncționalității pieței”. Acest lucru este confirmat la punctul 44 din orientările menționate, în temeiul căruia statele membre trebuie să demonstreze că falimentul beneficiarului ar putea să genereze o dificultate socială gravă sau o disfuncționalitate puternică a pieței. Astfel, conținutul acestei cerințe este legat de condiția prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, potrivit căreia măsura de ajutor trebuie să fie destinată să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, după cum au susținut de altfel părțile în ședință.

69      Rezultă că însăși esența cerințelor prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări nu este contrară articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, ceea ce, pe de altă parte, nu pretinde niciuna dintre părți, și că prin impunerea acestei cerințe orientările nu au restrâns în mod nejustificat domeniul de aplicare al dispoziției menționate în ceea ce privește examinarea compatibilității unei măsuri de ajutor de stat, în sensul Hotărârii din 22 septembrie 2020, Austria/Comisia (C‑594/18 P, EU:C:2020:742). În plus, din cuprinsul punctelor 66 și 67 din hotărârea amintită rezultă că faptul că ajutorul avut în vedere permite remedierea unei disfuncționalități a pieței poate constitui un element pertinent pentru a aprecia compatibilitatea acestui ajutor în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE.

70      Punctul 44 litera (b) din orientări prevede că statele membre trebuie să demonstreze că falimentul beneficiarului ar putea să genereze o dificultate socială gravă sau o disfuncționalitate puternică a pieței, în măsura în care „există un risc de perturbare a unui serviciu important care este greu de reprodus și în cazul căruia ar fi dificil ca un concurent să ia locul beneficiarului (de exemplu, un furnizor de infrastructură națională)”.

71      În speță este necesar să se examineze dacă Comisia putea ajunge fără a avea îndoieli la concluzia că serviciul în discuție era „important” și că era greu de reprodus în sensul punctului 44 litera (b) din orientări.

72      În considerentele (81)-(97) ale deciziei atacate, Comisia a ajuns la această concluzie pe baza, în esență, a două elemente, și anume, în primul rând, dificultatea de a organiza repatrierea pasagerilor intervenientei blocați în străinătate de către alte companii aeriene și, în al doilea rând, imposibilitatea acestor companii de a reproduce în termen scurt serviciul furnizat de intervenientă operatorilor de turism și agențiilor de voiaj independente din Germania.

73      Trebuie examinat înainte de toate primul element luat în considerare de Comisie, și anume riscul de perturbare a serviciilor de transport de pasageri furnizate de intervenientă, care ar fi avut drept consecință obligația de a repatria pasagerii blocați în străinătate.

74      În primul rând, trebuie observat că orientările nu conțin o definiție a noțiunii de „serviciu important”.

75      Cu toate acestea, punctul 44 din orientări conține o listă neexhaustivă a împrejurărilor în care Comisia ar aprecia că falimentul beneficiarului ar putea să genereze o dificultate socială gravă sau o disfuncționalitate puternică a pieței. Unele dintre aceste exemple se raportează la riscul unei „dificultăți sociale grave”, în special litera (a), care ia în considerare rata de șomaj, sau litera (g), care face referire la „situații dificile similare justificate în mod corespunzător”. Celelalte exemple se raportează mai degrabă la riscul unei disfuncționalități puternice a pieței. Acesta este cazul ipotezei prevăzute la litera (b), în discuție în prezenta cauză, precum și a celei prevăzute la litera (c), care face referire la ieșirea de pe piață a unei „întreprinderi cu un important rol sistemic într‑o anumită regiune sau într‑un anumit sector”, și a celei prevăzute la litera (d), care vizează riscul de întrerupere a continuității furnizării unui serviciu de interes economic general (SIEG). Rezultă că, pentru ca serviciul să fie considerat „important”, nu este necesar ca întreprinderea care furnizează acest serviciu să aibă un important rol sistemic pentru economia unei regiuni a statului membru în discuție și nici ca acesteia să i se fi încredințat un SIEG, ultimele două ipoteze fiind acoperite de punctul 44 literele (c) și, respectiv, (d) din orientări.

76      În plus, contrar celor susținute de reclamantă, simplul fapt că punctul 44 litera (b) se referă „de exemplu” la „un furnizor de infrastructură națională” nu implică în niciun mod că domeniul de aplicare al acestui punct este limitat la serviciile de importanță națională.

77      În consecință, argumentul reclamantei potrivit căruia un serviciu este „important” numai dacă prezintă importanță pentru întreaga economie a unui stat membru trebuie respins.

78      Pe de altă parte, trebuie de asemenea respins ca lipsit de pertinență și argumentul reclamantei potrivit căruia transportul aerian către destinații turistice nu ar constitui un „serviciu important” în sensul punctului 44 litera (b) din orientări. Astfel, Comisia nu a considerat nicidecum că serviciul în discuție era „important” pentru motivul că deservea destinații turistice.

79      În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă serviciile prestate de intervenientă erau greu de reprodus în sensul punctului 44 litera (b) din orientări, rezultă din considerentele (82) și (85) ale deciziei atacate că repatrierea imediată a pasagerilor intervenientei blocați în străinătate nu ar fi putut să fie asigurată de alte companii aeriene concurente în termen scurt din cauza apariției concomitente a mai mulți factori, printre care imobilizarea la sol a unui număr total de 669 de aeronave Boeing 737 MAX, ceea ce avea drept consecință reducerea disponibilității pe piață a aeronavelor închiriate cu echipaj, precum și repatrierea concomitentă în curs a 140 000 de pasageri ai Thomas Cook în Regatul Unit, care implica nu mai puțin de 50 de companii aeriene pentru un total de 746 de zboruri către 55 de destinații diferite, pentru o perioadă de două săptămâni. Prin comparație, eventuala repatriere a pasagerilor intervenientei ar fi avut o amploare și o complexitate considerabil mai mari, întrucât ar fi vizat aproximativ 200 000-300 000 de pasageri cu 50-150 de destinații diferite, inclusiv circa 20 000-30 000 de pasageri în aproximativ 30 de destinații îndepărtate, ceea ce ar fi necesitat în jur de 1 000-1 500 de zboruri. În plus, potrivit considerentului (88) al deciziei atacate, capacitatea celor patru aeroporturi germane deservite de intervenientă ar constitui de asemenea o constrângere pentru o eventuală operațiune de repatriere, precizându‑se, cu titlu de comparație, că numai repatrierea pasagerilor Thomas Cook în Regatul Unit ar fi necesitat utilizarea a zece baze aeriene ale Thomas Cook.

80      Cu privire la acest aspect, Tribunalul consideră că Comisia putea fără a avea îndoieli să conchidă în sensul existenței unui risc de perturbare a unui serviciu important care este greu de reprodus, pe baza faptului că ieșirea intervenientei de pe piață ar fi lăsat un număr mare de pasageri blocați în străinătate, unii dintre ei în destinații îndepărtate, și că repatrierea lor cu alte companii aeriene ar fi greu de efectuat din cauza tuturor elementelor susținute în mod concret și precis în decizia atacată. Din cauza acestui risc, ieșirea intervenientei de pe piață putea duce la o disfuncționalitate puternică a pieței.

81      Niciunul dintre argumentele invocate de reclamantă nu este de natură să repună în discuție această concluzie.

82      Primo, argumentul reclamantei potrivit căruia ar exista o supracapacitate aeriană în „sezonul de iarnă” nu poate fi primit. Pe de o parte, este cert că, în sectorul aerian, sezonul de iarnă se desfășoară de la sfârșitul lunii octombrie până la sfârșitul lunii martie, în timp ce operațiunile unei eventuale repatrieri, care urmau să înceapă de la 23 septembrie, nu au avut loc în timpul sezonului respectiv. Pe de altă parte și în orice caz, nu este mai puțin adevărat că la acel moment disponibilitatea aeronavelor era afectată în mod considerabil în special de două evenimente extraordinare care au avut loc în același timp, și anume imobilizarea la sol și problemele de livrare a mai multor sute de aeronave Boeing 737 MAX, precum și repatrierea pe scară largă a pasagerilor Thomas Cook. În această privință trebuie subliniat, astfel cum a procedat Comisia, că repatrierea care ar fi trebuit să fie organizată pentru a repatria pasagerii intervenientei ar fi fost chiar mai amplă decât cea a pasagerilor Thomas Cook, calificată drept „cea mai mare repatriere pe timp de pace”. Datele necontestate citate la punctul 79 de mai sus sunt o dovadă în acest sens.

83      Prin urmare, impactul acestor două evenimente extraordinare și concomitente asupra disponibilității aeronavelor ar fi complicat în mod considerabil eventualele operațiuni de repatriere, care ar fi trebuit să fie efectuate în paralel și în regim de urgență de către alte companii aeriene.

84      În această privință este important de subliniat că punctul 44 litera (b) din orientări nu impune ca reproducerea unui serviciu important să fie imposibilă; este suficient ca ea să fie „grea”.

85      Secundo, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia s‑ar fi bazat în mod eronat numai pe capacitatea celor patru aeroporturi germane deservite de intervenientă, trebuie să se constate că Comisia nu a negat posibilitatea de a recurge, în vederea unei eventuale repatrieri, la capacitățile altor aeroporturi, eventual mai puțin saturate. Limitele în ceea ce privește capacitatea celor patru aeroporturi germane deservite de intervenientă au fost doar menționate de Comisie, în considerentul (88) al deciziei atacate, ca o comparație cu cele zece baze aeriene ale Thomas Cook care fuseseră utilizate pentru repatrierea pasagerilor săi, demonstrând prin aceasta că repatrierea pasagerilor intervenientei ar fi fost mai complicată decât cea a pasagerilor Thomas Cook.

86      Tertio, în ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia Comisia nu ar fi justificat necesitatea unei perioade de șase luni pentru repatrierea pasagerilor intervenientei, trebuie subliniat că Comisia nu a apreciat niciun moment că o astfel de perioadă ar fi fost necesară pentru această repatriere. Perioada de șase luni corespunde în realitate duratei măsurii în cauză. Or, după cum indică în mod întemeiat Comisia, durata măsurii în cauză nu este în niciun mod legată de timpul care ar fi fost necesar pentru o eventuală repatriere. De altfel, perioada de șase luni urmărește, așa cum indică punctul 60 din orientări, să permită beneficiarului să își reconstituie lichiditățile.

87      În aceste condiții, trebuie să se concluzioneze că amploarea, complexitatea și urgența operațiunilor de repatriere care ar fi trebuit să fie efectuate în împrejurări marcate de producerea concomitentă a unor evenimente extraordinare justifică în sine concluzia potrivit căreia ieșirea intervenientei de pe piață ar fi implicat un risc de perturbare a unui serviciu important care ar fi fost greu de reprodus în împrejurările specifice ale speței.

88      În consecință, argumentele reclamantei care contestă al doilea element reținut de Comisie, și anume riscul de perturbare a serviciilor furnizate de intervenientă operatorilor de turism și agențiilor de voiaj independente din Germania, sunt inoperante.

89      Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se considere că nici al doilea indiciu nu revelează existența unor îndoieli.

d)      Cu privire la indiciul referitor la o încălcare a punctului 74 din orientări

90      Reclamanta susține în esență că Comisia ar fi efectuat o examinare incompletă și insuficientă a condiției „pentru prima și ultima dată” a ajutorului, prevăzută la punctul 74 din orientări, în măsura în care s‑ar fi limitat la a menționa că intervenienta și entitățile aflate sub controlul său nu beneficiaseră de un ajutor pentru salvare, de un ajutor de restructurare sau de un sprijin temporar pentru restructurare în ultimii zece ani, în condițiile în care ar fi trebuit să verifice de asemenea dacă grupul Thomas Cook însuși nu beneficiase de astfel de ajutoare.

91      Comisia și intervenienta contestă această argumentație.

92      Punctul 74 din orientări prevede că, „[î]n cazul în care un grup de întreprinderi a primit un ajutor pentru salvare, un ajutor de restructurare sau un sprijin temporar pentru restructurare, Comisia nu va autoriza, în mod normal, niciun nou ajutor pentru salvare sau de restructurare pentru grup ca atare sau pentru vreo entitate care face parte din grup, cu excepția cazului în care au trecut 10 ani de la acordarea ajutorului sau de la încheierea perioadei de restructurare sau de la oprirea punerii în aplicare a planului de restructurare, luându‑se în considerare evenimentul cel mai recent”.

93      În speță, este suficient să se constate că reclamanta nu prezintă, după cum în mod expres a recunoscut în ședință, niciun element susceptibil să demonstreze că grupul Thomas Cook ar fi beneficiat de vreun ajutor pentru salvare, de un ajutor de restructurare sau de un sprijin temporar pentru restructurare în ultimii zece ani.

94      Așadar, în împrejurările speței, în lipsa oricărui indiciu în acest sens și în lumina jurisprudenței citate la punctul 27 de mai sus, nu se poate reproșa Comisiei că a efectuat o examinare incompletă și insuficientă a condiției „pentru prima și ultima dată” a ajutorului, prevăzută la punctul 74 din orientări.

95      În consecință, reclamanta nu a reușit să demonstreze că indiciul referitor la o încălcare a punctului 74 din orientări ar fi trebuit să determine Comisia să aibă îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii în cauză cu piața internă.

96      Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se considere că reclamanta nu a demonstrat existența unor îndoieli de natură să justifice inițierea procedurii formale de investigare.

97      Prin urmare, al patrulea motiv al acțiunii trebuie respins.

2.      Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

98      Prin intermediul celui de al cincilea motiv, reclamanta susține în esență că decizia atacată este afectată de nemotivare sau de o contradicție în motivare.

99      Comisia și intervenienta contestă această argumentație.

100    Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să expună în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente, să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă cerințele impuse de articolul 296 menționat trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 8 septembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑279/08 P, EU:C:2011:551, punctul 125 și jurisprudența citată).

101    În primul rând, reclamanta arată că motivarea prevăzută în considerentul (80) al deciziei atacate este contradictorie în măsura în care Comisia a afirmat, pe de o parte, că nevoia urgentă de lichidități a intervenientei rezulta, printre altele, din mecanisme financiare aplicabile anterior în cadrul grupului Thomas Cook și, pe de altă parte, a concluzionat că dificultățile intervenientei nu erau rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului.

102    Interpretarea considerentelor (12), (15)-(17), (80) și (109) ale deciziei atacate permite să se înțeleagă însă motivele pentru care Comisia a considerat în special că centralizarea trezoreriei grupului nu constituia o asemenea alocare arbitrară. Așa cum rezultă din cuprinsul punctelor 52-57 de mai sus, motivarea deciziei atacate nu este afectată de nicio contradicție cu privire la acest aspect.

103    În al doilea rând, potrivit reclamantei, decizia atacată ar fi afectată de nemotivare cu privire la aspectul dacă dificultățile intervenientei erau prea grave pentru a fi soluționate de către grup, după cum prevede punctul 22 din orientări.

104    În această privință, așa cum s‑a arătat la punctele 60-63 de mai sus, din considerentele (12) și (13) ale deciziei atacate reiese că grupul Thomas Cook își încetase activitățile cu efect imediat și intrase în lichidare judiciară la 23 septembrie 2019. În plus, în considerentul (17) al deciziei menționate, Comisia a subliniat că societatea‑mamă nu era în mod vădit în măsură să sprijine intervenienta și reprezenta mai degrabă o povară pentru ea. Aceste considerente ale deciziei atacate indică astfel în mod clar și neechivoc motivele pentru care Comisia a apreciat că era îndeplinită condiția sus‑amintită prevăzută la punctul 22 din orientări.

105    În al treilea rând, reclamanta susține că decizia atacată nu indică motivele pentru care serviciile intervenientei trebuiau considerate importante și nu puteau fi reproduse de alte companii aeriene, în sensul punctului 44 litera (b) din orientări.

106    Cu toate acestea, trebuie să se constate că considerentele (81)-(95) ale deciziei atacate conțin o expunere detaliată a motivelor care au determinat Comisia să aprecieze că erau îndeplinite condițiile prevăzute la punctul 44 litera (b) din orientări. Comisia și‑a întemeiat această concluzie în special pe amploarea și complexitatea eventualelor operațiuni de repatriere în împrejurări marcate de evenimente extraordinare care au avut loc în același timp, ceea ce ar fi complicat organizarea unor astfel de operațiuni de către alte companii aeriene. Prin urmare, trebuie să se considere că motivarea deciziei atacate este suficientă în această privință.

107    În al patrulea rând, potrivit reclamantei, Comisia ar fi omis să indice motivul pentru care a considerat că în speță era îndeplinită condiția „pentru prima și ultima dată” a ajutorului prevăzută la punctul 74 din orientări.

108    În această privință trebuie arătat, pe de o parte, că, în considerentul (112) al deciziei atacate, Comisia a indicat că nici intervenienta și nicio entitate controlată de ea nu primise un ajutor pentru salvare, un ajutor de restructurare sau un sprijin temporar pentru restructurare în ultimii zece ani. Pe de altă parte, în lipsa oricărui indiciu care să arate că grupul Thomas Cook ar fi beneficiat de vreun ajutor în cei zece ani care au precedat acordarea măsurii în cauză, nu era de competența Comisiei să furnizeze o motivare mai detaliată cu privire la acest aspect. În aceste condiții, Comisia a prezentat suficient motivele pentru care a considerat că în speță era îndeplinită condiția „pentru prima și ultima dată” a ajutorului.

109    În consecință, al cincilea motiv al acțiunii trebuie respins ca nefondat.

110    Ținând seama de considerațiile care precedă, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

IV.    Cu privire la cheltuielile de judecată

111    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele ale Comisiei, conform concluziilor acesteia din urmă.

112    Intervenienta suportă propriile cheltuieli de judecată, în conformitate cu articolul 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Ryanair DAC să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)      Condor Flugdienst GmbH suportă propriile cheltuieli de judecată.

Kornezov

Buttigieg

Kowalik‑Bańczyk

Hesse

 

      Petrlík

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 18 mai 2022.

Semnături


*      Limba de procedură: engleza.