Cauza T‑532/08

Norilsk Nickel Harjavalta Oy și Umicore SA/NV

împotriva

Comisiei Europene

„Acțiune în anulare – Mediu și protecția sănătății umane – Clasificarea, ambalarea și etichetarea anumitor compuși ai carbonatului de nichel drept substanțe periculoase – Directiva 2008/58/CE – Directiva 67/548/CEE – Regulamentul (CE) nr. 790/2009 – Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 – Adaptarea concluziilor – Aplicarea în timp a articolului 263 al patrulea paragraf TFUE – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate”

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Posibilitatea de a fonda o acțiune introdusă anterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona pe articolul 263 al patrulea paragraf TFUE – Inexistență

(art. 230 al patrulea și al cincilea paragraf CE și art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

2.      Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Acte pregătitoare – Excludere

(art. 230 CE)

3.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Posibilitatea de a fi vizat individual printr‑un act cu caracter general – Condiții – Acte care privesc proceduri de evaluare a riscurilor și de clasificare a substanțelor periculoase

(art. 230 al patrulea paragraf CE)

1.      Tratatul FUE nu prevede nicio dispoziție tranzitorie specifică prin care să se reglementeze aplicabilitatea articolului 263 al patrulea paragraf TFUE în cazul procedurilor judiciare în curs la data de 1 decembrie 2009. În ce privește în special aspectul aplicabilității în timp a normelor care stabilesc condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în anulare introduse de un particular la instanța Uniunii, pe de o parte, potrivit principiului tempus regit actum, admisibilitatea unei acțiuni trebuie apreciată în temeiul normelor în vigoare la data la care a fost introdusă și, pe de altă parte, condițiile de admisibilitate a acțiunii trebuie apreciate în momentul introducerii sale, și anume în momentul depunerii cererii introductive, a cărei regularizare nu este posibilă decât în cazul în care are loc anterior expirării termenului de introducere a acțiunii. În consecință, în cazul în care, în momentul introducerii unei acțiuni în anulare, și anume în momentul depunerii atât a cererii de sesizare a instanței, cât și a cererii de adaptare a concluziilor și a motivelor de anulare, condițiile de admisibilitate a acesteia erau reglementate la articolul 230 CE, aspectul admisibilității prezentei acțiuni trebuie apreciat în temeiul acestui articol.

(a se vedea punctele 69, 70 și 72)

2.      Un act intermediar sau pregătitor nu este susceptibil de a face obiectul unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 230 CE, întrucât nu ar produce efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamanților, modificând în mod distinct situația lor juridică. Astfel, eventualele nelegalități care afectează un astfel de act pregătitor trebuie invocate în susținerea unei acțiuni îndreptate împotriva actului definitiv pentru care actul pregătitor constituie o etapă a elaborării. În consecință, legalitatea acestei decizii nu poate fi repusă în discuție decât în mod incidental, în susținerea unei acțiuni îndreptate împotriva actelor care au pus capăt procedurii.

(a se vedea punctele 93 și 94)

3.      Alte subiecte decât destinatarii unui act nu pot pretinde că sunt vizate individual, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, decât dacă acest act le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează într‑un mod analog celui în care ar fi individualizat destinatarul actului. Totuși, posibilitatea de a determina, cu mai mare sau cu mai mică precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică o măsură nu presupune în niciun caz faptul că aceste subiecte trebuie să fie considerate ca fiind vizate în mod individual de această măsură, în cazul în care este cert că această aplicare se realizează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite în actul în cauză. Astfel, deși faptul că o persoană intervine în procesul de adoptare a unui act al Uniunii poate fi de natură să o individualizeze în raport cu actul în cauză în cazul în care reglementarea Uniunii a prevăzut garanții procedurale în beneficiul acestei persoane, nu aceasta este situația reclamanților care invocă participarea lor activă la procedura de evaluare a riscurilor anumitor substanțe, prevăzută la articolele 6-10 din Regulamentul nr. 793/93 privind evaluarea și controlul riscurilor prezentate de substanțele existente, neaplicabile în cazul procedurii – diferită de cea anterioară – de clasificare a unei substanțe ca substanță periculoasă în sensul Directivei 67/548 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase și al Regulamentului nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548 și 1999/45, precum și de modificare a Regulamentului nr. 1907/2006.

(a se vedea punctele 97-99, 103, 108 și 109)