Cauza C‑696/15 P

Republica Cehă

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Transporturi – Directiva 2010/40/UE – Implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier – Articolul 7 – Delegare de competențe în favoarea Comisiei Europene – Limite – Regulamentul delegat (UE) nr. 885/2013 – Furnizarea de servicii de informații referitoare la locuri de parcare sigure și securizate pentru camioane și vehicule comerciale – Regulamentul delegat (UE) nr. 886/2013 – Date și proceduri pentru furnizarea către utilizatori, în mod gratuit, a unor informații minime universale în materie de trafic referitoare la siguranța rutieră – Articolul 290 TFUE – Definire expresă a obiectivelor, a conținutului, a domeniului de aplicare și a duratei delegării de competențe – Element esențial al materiei în cauză – Înființarea unui organism de control”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 26 iulie 2017

1.        Transporturi – Transporturi rutiere – Sisteme de transporturi inteligente – Obligația statelor membre de a implementa aplicații și servicii ale unor astfel de sisteme – Inexistență

(Directiva 2010/40 a Parlamentului European și a Consiliului; Regulamentele nr. 885/2013 și nr. 886/2013 ale Comisiei)

2.        Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Metode – Interpretarea unui regulament de punere în aplicare în raport cu regulamentul de bază

3.        Instituții ale Uniunii Europene – Exercitarea competențelor – Competență de a adopta acte delegate conferită Comisiei – Necesitatea ca legiuitorul Uniunii să definească în mod clar această competență în actul legislativ de bază – Întindere

[art. 290 alin. (1) al doilea paragraf TFUE; Directiva 2010/40 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6 și 7]

4.        Recurs – Motive – Motivare a unei hotărâri, viciată de încălcarea dreptului Uniunii – Dispozitiv întemeiat pentru alte motive de drept – Respingere

[art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

5.        Recurs – Motive – Insuficiența motivării – Motivare implicită a Tribunalului – Admisibilitate – Condiții

[art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

6.        Instituțiile Uniunii Europene – Exercitarea competențelor – Competență de a adopta acte delegate conferită Comisiei – Obligația de a nu modifica elemente esențiale ale actului legislativ de bază – Calificarea elementelor esențiale – Luarea în considerare a caracteristicilor și a particularităților domeniului vizat – Control jurisdicțional –Întindere

[art. 290 alin. (1) al doilea paragraf TFUE]

1.      Regulamentul nr. 885/2013 de completare a Directivei 2010/40 în ceea ce privește furnizarea de servicii de informații referitoare la locuri de parcare sigure și securizate pentru camioane și vehicule comerciale și Regulamentul nr. 886/2013 de completare a directivei menționate în ceea ce privește datele și procedurile pentru furnizarea către utilizatori, în mod gratuit, atunci când este posibil, a unor informații minime universale în materie de trafic referitoare la siguranța rutieră nu conțin nicio dispoziție care să prevadă în sarcina statelor membre o obligație expresă de a implementa aplicațiile și serviciile unor sisteme în materie de transporturi inteligente pe teritoriul lor. Astfel, rezultă fără echivoc din trimiterea la Directiva 2010/40 de la articolul 1 din fiecare dintre regulamentele menționate că acestea obligă statele membre doar să ia măsurile necesare pentru ca specificațiile cuprinse în regulamentele menționate să se aplice serviciilor și aplicațiilor în materie de transporturi inteligente în momentul implementării acestora.

(a se vedea punctele 25 și 30)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 33)

3.      Deși, în temeiul articolului 7 din Directiva 2010/40 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport, Comisia este obligată să adopte specificațiile necesare pentru a asigura compatibilitatea, interoperabilitatea și continuitatea implementării și a utilizării operaționale a sistemelor de transport inteligente, totuși, în conformitate cu articolul 290 TFUE, delegarea de competențe prevăzută la articolul 7 nu poate fi interpretată în sensul că autorizează depășirea de către Comisie a cadrului prevăzut la articolul 6 din directiva menționată, care definește în mod expres nu doar obiectivul specificațiilor, la alineatul (1), ci și conținutul și domeniul lor de aplicare, stabilind în mod expres, în special la alineatul (4), măsurile care ar putea face obiectul acestora.

Astfel, în conformitate cu articolul 290 alineatul (1) al doilea paragraf prima teză TFUE, actele legislative definesc în mod expres nu doar obiectivele, ci și conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării de competențe. Această cerință implică faptul că atribuirea unei competențe delegate urmărește adoptarea unor norme care se înscriu în cadrul de reglementare definit de actul legislativ de bază. În plus, definirea competenței conferite trebuie să fie suficient de precisă, în sensul că aceasta trebuie să precizeze clar limitele acestei competențe și să fie de natură să supună utilizarea acesteia de către Comisie unui control în raport cu criterii obiective stabilite de legiuitorul Uniunii. În această privință, nu se poate susține în mod valabil că singura restricție impusă legiuitorului Uniunii în cadrul reglementării delegării de competențe constă în interdicția de a delega adoptarea unor elemente esențiale ale domeniului în cauză. Desigur, articolul 290 alineatul (1) al doilea paragraf prima teză TFUE permite legiuitorului Uniunii să confere Comisiei o marjă de apreciere pentru a exercita competența care îi este delegată, care poate fi, în funcție de caracteristicile domeniului în cauză, mai mult sau mai puțin extinsă. Totuși, o delegare de competențe în sensul articolului 290 TFUE – și orice marjă de apreciere eventuală pe care aceasta o implică – trebuie să fie încadrată de limite stabilite în actul de bază.

(a se vedea punctele 47-50 și 52)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 56)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 72)

6.      Potrivit articolului 290 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză TFUE elementele esențiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ și nu pot face, prin urmare, obiectul delegării de competențe. Un element are un caracter esențial, în sensul acestei dispoziții, în special dacă adoptarea sa necesită alegeri politice care se numără printre sarcinile proprii ale legiuitorului Uniunii, întrucât implică o evaluare a intereselor divergente în cauză, pe baza unor aprecieri multiple, sau dacă permite ingerințe atât de importante în drepturile fundamentale ale persoanelor vizate încât devine necesară intervenția legiuitorului Uniunii.

În această privință, prin faptul că stipulează explicit că elementele esențiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ și nu pot face, prin urmare, obiectul delegării de competențe, articolul 290 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză TFUE circumscrie latitudinea de care beneficiază legiuitorul Uniunii în cadrul reglementării delegării de competențe. Această dispoziție urmărește astfel să asigure că deciziile privind asemenea elemente sunt rezervate legiuitorului în cauză. Prin urmare, în cazul în care instanța Uniunii nu examinează aspectul dacă un anumit aspect al actului legislativ de bază constituie sau nu constituie un element esențial al acestuia, dar se limitează să facă trimitere la întinderea delegării de competențe prevăzute în acest act legislativ, trebuie să se constate că aceasta încalcă articolul 290 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză TFUE. Astfel, contrar celor impuse de această dispoziție, instanța Uniunii nu s‑a asigurat că adoptarea unor norme privind elemente esențiale ale domeniului în cauză rămânea rezervată legiuitorului Uniunii și nu făcea obiectul delegării de competențe.

(a se vedea punctele 75, 78 și 81-83)