Language of document :

Ordonanța Tribunalului din 26 octombrie 2017 – Federcaccia della Regione Liguria și alții/Comisia

(Cauza T--570/15)1

[„Mediu – Conservarea păsărilor sălbatice – Specii care pot face obiectul unor acțiuni de vânătoare – Condiții care trebuie respectate de legislațiile naționale privind vânătoarea – Armonizarea criteriilor de aplicare de la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2009/147 /CE – Perioadă de interzicere a activităților de vânătoare în Liguria”]

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamanți: Federcaccia della Regione Liguria (Genova, Italia) și ceilalți 10 reclamanți ale căror nume figurează în anexa la ordonanță (reprezentanți: A. Bruni, P. Balletti și A. Mozzati, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Gattinara și C. Hermes, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 265 TFUE prin care se solicită constatarea faptului că Comisia s-ar fi abținut în mod nelegal să actualizeze anumite date cu privire la Italia, cuprinse în documentul referitor la noțiunile-cheie, stabilit de comitetul ORNIS, prevăzut de Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea pasărilor sălbatice (JO 2010, L 20, p. 7), o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea scrisorii Comisiei din 6 octombrie 2014 în care se arată că prelungirea în Italia a sezonului de vânătoare la anumite specii de păsări nu este în conformitate cu reglementarea europeană și o cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE prin care se solicită repararea prejudiciului pe care reclamanții pretind că l-au suferit ca urmare a neactualizării de către Comisie a datelor cu privire la Italia

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Federcaccia della Regione Liguria și ceilalți 10 reclamanți ale căror nume figurează în anexa la ordonanță la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1     JO C 381, 16.11.2015.