Language of document : ECLI:EU:T:2013:143





Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 20 martie 2013 – Andersen/Comisia

(Cauza T‑92/11)

„Ajutoare de stat – Ajutoare acordate de autoritățile daneze în favoarea întreprinderii publice DSB – Contracte de servicii publice pentru prestarea unor servicii de transport feroviar de pasageri între Copenhaga și Ystad – Decizie prin care ajutorul este declarat compatibil cu piața internă în anumite condiții – Aplicare în timp a normelor de drept material”

1.                     Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Interesul de a exercita acțiunea – Necesitatea existenței unui interes născut și actual – Apreciere la momentul introducerii acțiunii – Acțiune care poate aduce un beneficiu reclamantului (art. 263 al patrulea paragraf TFUE) (a se vedea punctele 29 și 30)

2.                     Procedură jurisdicțională – Intervenție – Cerere introductivă având ca obiect susținerea concluziilor uneia dintre părți, însă prin care se dezvoltă o altă argumentare – Admisibilitate – Argumente care modifică cadrul litigiului – Inadmisibilitate [Statutul Curții de Justiție, art. 40 al patrulea paragraf și art. 53; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 116 alin. (3)] (a se vedea punctele 31 și 41)

3.                     Acte ale instituțiilor – Aplicarea în timp – Norme de procedură – Norme de drept substanțial – Distincție – Retroactivitatea unei norme de drept substanțial – Condiții (a se vedea punctele 34-36, 45 și 56)

4.                     Ajutoare acordate de state – Proiecte de ajutoare – Examinarea de către Comisie – Ajutoare notificate fără a fi plătite – Aplicarea normelor de drept material în vigoare la momentul luării deciziei Comisiei (art. 88 CE) (a se vedea punctele 39 și 54)

5.                     Ajutoare acordate de state – Interzicere – Derogări – Obligația Comisiei de a aprecia compatibilitatea unui ajutor în funcție de normele de drept substanțial în vigoare la data plății acestuia – Aplicarea Regulamentului nr. 1370/2007 în privința contractelor de servicii publice de transport încheiate înainte de intrarea în vigoare a regulamentului – Excludere (art. 87 CE; Regulamentul nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului) (a se vedea punctele 40-57)

6.                     Ajutoare acordate de state – Interzicere – Derogări – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Limite (art. 87 CE) (a se vedea punctul 58)

Obiectul

Cerere de anulare în parte a Deciziei 2011/3/UE a Comisiei din 24 februarie 2010 privind contractele de servicii publice de transport încheiate între Ministerul Transporturilor danez și Danske Statsbaner [ajutor de stat C 41/08 (ex NN 35/08)] (JO 2011, L 7, p. 1)

Dispozitivul

1)

Anulează articolul 1 al doilea paragraf din Decizia 2011/3/UE a Comisiei din 24 februarie 2010 privind contractele de servicii publice de transport încheiate între Ministerul Transporturilor danez și Danske Statsbaner [ajutor de stat C 41/08 (ex NN 35/08)].

2)

Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de domnul Jørgen Andersen, cu excepția celor cauzate de intervenții.

3)

Regatul Danemarcei suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de domnul Andersen din cauza intervenției sale.

4)

Danske Statsbaner (DSB) suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de domnul Andersen din cauza intervenției sale.