HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
26 septembrie 2014(*)
„Contracte de achiziții publice de servicii – Procedură de cerere de ofertă – Prestarea de servicii de transport aerian neregulat de pasageri și de închiriere de aeronave de tip taxi – Respingerea candidaturii – Articolul 94 litera (b) din Regulamentul financiar – Dreptul la apărare – Articolul 134 alineatul (5) din normele de aplicare a Regulamentului financiar – Acțiune în anulare – Scrisoare prin care se răspunde la o cerere a reclamantelor – Act care nu este supus căilor de atac – Decizie de atribuire – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate – Răspundere extracontractuală”
În cauzele conexate T‑91/12 și T‑280/12,
Flying Holding NV, cu sediul în Wilrijk (Belgia),
Flying Group Lux SA, cu sediul în Luxemburg (Luxemburg),
Flying Service NV, cu sediul în Deurne (Belgia),
reprezentate de C. Doutrelepont și de V. Chapoulaud, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de S. Delaude și de D. Calciu, ulterior de S. Delaude, în calitate de agenți, asistate de V. Vanden Acker, avocat,
pârâtă,
având ca obiect, pe de o parte, o cerere de anulare a deciziilor conținute în scrisorile Comisiei din 15 decembrie 2011 și din 17 ianuarie 2012 prin care au fost respinse candidaturile depuse de reclamante în cadrul procedurii de cerere de ofertă restrânsă privind prestarea de servicii de transport aerian neregulat de pasageri și închirierea de aeronave de tip taxi (JO 2011/S 192‑312059), precum și a deciziei Comisiei din 28 februarie 2012 de atribuire a contractului unei alte societăți și, pe de altă parte, o cerere de daune interese,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din doamna M. E. Martins Ribeiro, președinte, și domnii S. Gervasoni (raportor) și L. Madise, judecători,
grefier: doamna S. Spyropoulos, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 28 februarie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Prin anunțul de participare din 6 octombrie 2011, publicat în suplimentul Jurnalului Oficial al Uniunii Europene (JO 2011/S 192‑312059), Comisia Europeană a lansat cererea de ofertă PMO2/PR/2011/103 privind încheierea unui acord‑cadru intitulat „Prestare de servicii de transport aerian neregulat de pasageri, închiriere de aeronave de tip taxi”. Obiectul acestei cereri de ofertă era de a selecționa un prestator de servicii de transport aerian neregulat care să închirieze aeronave de tip taxi și să asigure transportul președintelui și al celorlalți membri ai Comisiei, al președintelui Parlamentului European, al președintelui Consiliului European, al Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, precum și al persoanelor care îi însoțesc, în principal pe teritoriul Uniunii Europene.
2 Procedura prevăzută de anunțul de participare pentru atribuirea contractului în discuție era procedura restrânsă reglementată la articolul 91 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198), cu modificările ulterioare (denumit în continuare „Regulamentul financiar”), și la articolul 122 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului financiar (JO L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3), cu modificările ulterioare (denumit în continuare „normele de aplicare”). Această procedură este organizată în două etape. Prima etapă constă în a verifica dacă nu sunt îndeplinite criteriile de excludere prevăzute la articolele 93 și 94 din Regulamentul financiar, precum și dacă sunt respectate criteriile de selecție prevăzute de anunțul de participare. Orice operator economic interesat poate participa la această primă etapă a procedurii. Într‑o a doua etapă, numai candidații care îndeplinesc criteriile de selecție și nu se încadrează în vreuna dintre situațiile de excludere sunt invitați să prezinte o ofertă și primesc, în acest scop, caietele de sarcini.
3 Documentele și informațiile care trebuiau transmise candidaților în prima etapă pentru a atesta capacitatea lor tehnică sunt descrise la punctul III.2.3 din anunțul de participare, care are următorul cuprins:
„Informații și formalități necesare pentru evaluarea respectării cerințelor:
[…]
* Securitate și siguranță:
Sub rezerva excluderii ofertei, candidatul trebuie să furnizeze:
– o copie a părții A „Dispoziții generale” din manualul de operare al companiei;
– descriere a planului de intervenție de urgență (ERP), a programului de siguranță aeriană și a programului de siguranță;
– datele exacte complete ale organismului responsabil sau ale organismelor responsabile cu navigabilitatea și cu întreținerea aeronavelor.
* Pentru perioada cuprinsă între 1.1.2007 și data publicării acestui anunț de participare:
– pentru toate aeronavele utilizate de ofertant, o listă exhaustivă a accidentelor și a incidentelor grave survenite, rapoartele corespunzătoare din partea autorităților competente și concluziile disponibile privind cauza probabilă a acestora;
– rapoartele de audit anuale de securitate și de siguranță din partea autorităților competente (obligatoriu) sau din partea unor terțe părți (opțional) și un rezumat al concluziilor și al acțiunilor întreprinse cu privire la acestea;
– o menționare a tuturor inspecțiilor efectuate conform Directivei 2004/36/CE (SAFA).
[…]”
4 La 7 noiembrie 2011, Flying Holding NV a depus în numele celor două filiale ale sale, Flying Group Lux SA și Flying Service NV (denumite în continuare, împreună, „reclamantele”) o cerere de participare la procedura restrânsă în cauză.
5 La 18 noiembrie 2011, Comisia a solicitat reclamantelor să îi furnizeze informații complementare privind, printre altele, capacitatea lor tehnică. Reclamantele au răspuns Comisiei la 28 noiembrie 2011, comunicându‑i mai multe documente.
6 La 2 decembrie 2011, Comisia a solicitat reclamantelor noi informații complementare, amintindu‑le că anunțul de participare impunea furnizarea, sub sancțiunea respingerii candidaturii lor, a datelor exacte complete ale organismului responsabil sau ale organismelor responsabile cu întreținerea aeronavelor și, în ceea ce privește Flying Group Lux, descrierea ERP‑ului său (planului de intervenție de urgență) și a rapoartelor de audit anuale de securitate și de siguranță.
7 Reclamantele au trimis noi documente Comisiei la 6 decembrie 2011, precizând că prezentau doar raportul de audit anual de securitate și de siguranță pentru anul 2011 întrucât Flying Group Lux nu fusese creată decât la sfârșitul lui 2008 și niciun raport anual de securitate și de siguranță nu fusese întocmit de autoritățile aviației civile luxemburgheze pentru 2009 și 2010.
8 Prin scrisoarea din 12 decembrie 2011 adresată Comisiei ca răspuns la mesajul său electronic din 8 decembrie 2011, Direcția aviației civile luxemburgheză a menționat că a efectuat mai multe audituri la Flying Group Lux, printre care mai multe audituri generale, în vederea eliberării unei licențe de transportator aerian (Air Officerʼs Certification, denumită în continuare „AOC”) și a prelungirii acestei licențe, în 2009, în 2010 și în 2011.
9 La 15 decembrie 2011, Comisia a informat reclamantele despre respingerea cererii lor de participare la procedura restrânsă. Aceasta a considerat că dosarul lor de candidatură nu era „exact, onest și complet”. Astfel, reclamantele nu depuseseră toate documentele solicitate în anunțul de participare la rubrica „Securitate și siguranță”, în condițiile în care Comisia fusese informată despre efectuarea unor audituri de securitate și de siguranță în privința Flying Group Lux în 2009 și în 2010. Se arăta de asemenea că comitetul de evaluare a decis respingerea candidaturii reclamantelor în temeiul articolului 94 litera (b) din Regulamentul financiar, care prevede că nu pot fi atribuite contracte candidaților care, în timpul procedurii de achiziționare, se fac vinovați de declarații false în furnizarea informațiilor solicitate de autoritatea contractantă ca o condiție de participare la procedura de achiziționare sau nu au furnizat aceste informații.
10 Prin scrisoarea din 20 decembrie 2011 adresată Comisiei, reclamantele au explicat că nefurnizarea rapoartelor solicitate pentru anii 2009 și 2010 rezulta din faptul că acestea au înțeles că anunțul de participare viza audituri specifice de securitate și de siguranță, iar nu audituri generale, care includ o parte privind securitatea și siguranța, care au fost singurele rapoarte întocmite în speță de autoritățile aviației civile luxemburgheze. Pe de altă parte, acestea au invocat instituirea unei noi baze de date de la începutul anului 2011, în care datele privind anii 2009 și 2010 nu fuseseră integrate, fapt din care se putea deduce că nu existau. În sfârșit, acestea au furnizat rapoartele de audit generale „pre‑AOC” pentru anul 2009, „AOC Continuous Oversight Audit” (audit de supraveghere continuă AOC) pentru anul 2010 și „Supraveghere continuă AOC” pentru anul 2011.
11 La 17 ianuarie 2012, Comisia a confirmat decizia sa de respingere a candidaturii reclamantelor. Aceasta a considerat astfel că nu exista nicio ambiguitate în ceea ce privește documentele care trebuiau furnizate.
12 La 18 ianuarie 2012, reclamantele au informat Comisia despre intenția lor de a contesta această decizie la Tribunal și au anunțat depunerea, „în zilele care urmează” a probei că rapoartele solicitate pentru Flying Group Lux nu erau disponibile întrucât nu fuseseră întocmite de autoritatea competentă, Direcția aviației civile luxemburgheză.
13 La 25 ianuarie 2012, Direcția aviației civile luxemburgheză a transmis în scris Flying Group Lux următoarele:
„[Direcția aviației civile luxemburgheză] ține să explice că auditurile generale pre‑AOC, precum și auditurile de prelungire a AOC conțineau capitolele «Quality system, flight safety management și security (siguranță)». Pe de altă parte, începând din anul 2012, Direcția aviației civile [luxemburgheză] va efectua și audituri mai specializate, printre care audituri axate pe securitate, astfel cum s‑a convenit printr‑un program anual de audituri și inspecții între autoritate și operatori.”
14 Direcția aviației civile luxemburgheză a trimis în aceeași zi o scrisoare cu același conținut Comisiei, menționând în plus că precizase Flying Group Lux printr‑o scrisoare din 12 februarie 2010, pe care o includea în anexă, întinderea obiectului auditurilor efectuate.
15 La terminarea primei faze a procedurii restrânse, un singur candidat, Abelag Aviation NV, a fost invitat să depună o ofertă. După analizarea acestei oferte, contractul i‑a fost atribuit la 28 februarie 2012. Anunțul de atribuire a fost publicat în Jurnalul Oficial la 28 aprilie 2012 (JO S 83‑135396, p. 101).
Procedura și concluziile părților
16 Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 23 februarie și la 28 iunie 2012, reclamantele au introdus prezentele acțiuni.
17 Prin Ordonanța din 4 septembrie 2012 a președintelui Camerei a opta, cauzele T‑91/12 și T‑280/12 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii.
18 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a doua, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.
19 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a doua) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, a adresat reclamantelor și Comisiei o întrebare la care să se răspundă oral în cadrul ședinței.
20 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebarea scrisă și la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 28 februarie 2014.
21 În cauza T‑91/12, reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea deciziilor cuprinse în scrisorile Comisiei din 15 decembrie 2011 și din 17 ianuarie 2012 prin care sunt respinse candidaturile lor în cadrul procedurii de cerere de ofertă restrânsă privind contractul în cauză;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
22 În această cauză, Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
23 În cauza T‑280/12, reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea deciziei Comisiei din 28 februarie 2012 prin care contractul în cauză este atribuit unei alte societăți;
– obligarea Comisiei la repararea prejudiciului suferit pentru un cuantum de 1 014 400 de euro, majorat cu dobânzi la o rată de 2,9 % până la data hotărârii care se va pronunța, ulterior cu dobânzi moratorii la o rată de 3 % începând de la această dată și până la plata integrală;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
24 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau, cu titlu subsidiar, ca nefondată;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
25 Reclamantele solicită, pe de o parte, anularea deciziei Comisiei din 15 decembrie 2011 de respingere a candidaturii lor la cererea de ofertă în cauză, a deciziei despre care acestea pretind că este cuprinsă în scrisoarea Comisiei din 17 ianuarie 2012 de confirmare a acestei respingeri, precum și a deciziei Comisiei din 28 februarie 2012 de atribuire a contractului unei alte societăți și, pe de altă parte, acordarea unor daune interese.
A – Cu privire la cererile de anulare (cauzele T‑91/12 și T‑280/12)
1. Cu privire la cererile de anulare a deciziei Comisiei din 15 decembrie 2011 și a deciziei despre care reclamantele pretind că este cuprinsă în scrisoarea din 17 ianuarie 2012 (cauza T‑91/12)
a) Cu privire la cererea de anulare a deciziei Comisiei din 15 decembrie 2011
26 Reclamantele susțin că, prin adoptarea deciziei din 15 decembrie 2011, Comisia a încălcat, în primul rând, articolul 135 alineatul (5) din normele de aplicare și articolul 89 alineatul (1) din Regulamentul financiar, în al doilea rând, dreptul lor la apărare, principiul bunei administrări, precum și articolul 134 alineatul (5) din normele de aplicare și, în al treilea rând, principiul proporționalității.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 89 alineatul (1) din Regulamentul financiar și a articolului 135 alineatul (5) din normele de aplicare
27 Reclamantele invocă încălcarea de către Comisie a articolului 135 din normele de aplicare, în măsura în care aceasta ar fi pretins comunicarea unor informații care depășesc obiectul contractului fără a ține cont de interesele legitime ale operatorilor economici, solicitând depunerea unor documente care provin de la autoritățile luxemburgheze. Prin urmare, Comisia ar fi încălcat și articolul 89 din Regulamentul financiar, care impune respectarea principiilor transparenței, proporționalității, egalității de tratament și nediscriminării.
28 În ceea ce privește primul aspect al acestui motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 135 alineatul (5) din normele de aplicare, trebuie amintit că, în temeiul acestei dispoziții:
„Informațiile solicitate de autoritatea contractantă ca dovadă pentru capacitatea financiară, economică, tehnică și profesională a candidatului sau ofertantului și nivelurile minime de capacitate necesare în conformitate cu alineatul (2) nu pot depăși obiectul contractului și țin seama de interesele legitime ale operatorilor economici în special în ceea ce privește protecția secretelor tehnice și de afaceri ale întreprinderii.”
29 În speță, Comisia a impus în mod efectiv depunerea, în ceea ce privește Flying Group Lux, a unor rapoarte de audit anuale de securitate și de siguranță întocmite de Direcția aviației civile luxemburgheză (a se vedea punctele 6 și 7 de mai sus).
30 Cu toate acestea, este necesar să se arate, pe de o parte, că, potrivit punctului II.1.2 din anunțul de participare, majoritatea zborurilor sunt prevăzute cu plecarea din Bruxelles (Belgia), fără a exclude însă plecări din alte orașe, precum Luxemburg (Luxemburg), care este și sediul unor instituții ale Uniunii, și, pe de altă parte, că societatea candidată Flying Group Lux are sediul în Luxemburg.
31 În aceste condiții, solicitarea unor documente emise de autoritățile luxemburgheze nici nu depășește cerințele contractului, nici nu afectează interesele operatorului vizat, care nu ar fi putut nici să își depună candidatura fără să furnizeze astfel de documente.
32 În ceea ce privește al doilea aspect al prezentului motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 89 alineatul (1) din Regulamentul financiar, care impune respectarea principiilor transparenței, proporționalității, egalității de tratament și nediscriminării, este suficient să se arate că reclamantele se limitează să deducă încălcarea menționată din încălcarea articolului 135 alineatul (5) din normele de aplicare și nu prezintă niciun argument specific în susținerea acestei afirmații.
33 Prin urmare, motivul întemeiat pe încălcarea articolului 89 alineatul (1) din Regulamentul financiar și a articolului 135 alineatul (5) din normele de aplicare trebuie respins.
Cu privire la motivele întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantelor, a principiului bunei administrări și a articolului 134 alineatul (5) din normele de aplicare
34 Prin aceste motive, reclamantele reproșează în esență Comisiei că s‑a adresat autorităților luxemburgheze pentru a obține informații pe care le considera necesare [încălcarea articolului 134 alineatul (5) din normele de aplicare] și că ulterior s‑a bazat pe aceste informații, fără să le fi comunicat reclamantelor în prealabil și fără să le fi acordat ocazia să se exprime în privința lor (încălcarea dreptului la apărare și a principiului bunei administrări). Prin urmare, trebuie să se examineze, în primul rând, motivul întemeiat pe încălcarea articolului 134 alineatul (5) din normele de aplicare și, în al doilea rând, motivele întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare și a principiului bunei administrări.
– Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 134 alineatul (5) din normele de aplicare
35 În replică, reclamantele susțin că Comisia a încălcat articolul 134 alineatul (5) din normele de aplicare adresându‑se direct autorităților luxemburgheze pentru a obține informațiile pe care le considera necesare. Astfel, Direcția aviației civile luxemburgheză nu ar fi una dintre autoritățile menționate la alineatul (3) al acestui articol. Reclamantele precizează că acest motiv este admisibil, întrucât se întemeiază pe elemente de drept invocate de Comisie în memoriul său în apărare.
36 Cu titlu introductiv, trebuie să se examineze admisibilitatea motivului contestat de Comisie.
37 Articolul 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se bazează pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procedurii.
38 În speță, este cert că, pe de o parte, Comisia a menționat pentru prima dată în memoriul în apărare articolul 134 alineatul (5) din normele de aplicare pentru a arăta că avea dreptul să se adreseze autorităților aviației civile luxemburgheze pentru a verifica afirmațiile reclamantelor și, pe de altă parte, că reclamantele au invocat pentru prima dată în replică motivul întemeiat pe încălcarea articolului menționat.
39 Rezultă că motivul reclamantelor este întemeiat pe un element de drept, în speță temeiul juridic al consultării autorităților naționale vizate, care a fost invocat în cursul prezentei proceduri. Astfel, prezentul motiv este întemeiat pe încălcarea dispoziției în cauză, iar nu pe nelegalitatea consultării autorităților naționale. Astfel, contrar susținerilor Comisiei, în speță este indiferent dacă această consultare a fost menționată în scrisoarea din 15 decembrie 2011 care face obiectul prezentei acțiuni.
40 Motivul întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 134 alineatul (5) din normele de aplicare trebuie, așadar, respins ca inadmisibil.
41 Cu privire la temeinicia acestui motiv, este necesar să se amintească modul de redactare a dispoziției în cauză:
„În cazul în care autoritățile contractante au îndoieli cu privire la posibilitatea ca ofertanții sau candidații să se afle în una din situațiile de excludere, acestea pot solicita autorităților competente menționate la alineatul (3) orice tip de informație pe care o consideră necesară în legătură cu situația respectivă.”
42 Alineatul (3) al articolului 134 din normele de aplicare prevede că:
„Autoritatea contractantă acceptă ca dovadă satisfăcătoare pe baza căreia candidatul sau ofertantul căruia urmează să i se adjudece contractul nu se află în una din situațiile descrise la articolul 93 alineatul (1) litera (a), (b) sau (e) din Regulamentul financiar un extras recent din cazierul judiciar sau, în absența acestuia, un document echivalent recent emis de o autoritate judiciară sau administrativă din țara de origine sau de proveniență din care să rezulte îndeplinirea cerințelor în cauză. Autoritatea contractantă acceptă ca dovadă satisfăcătoare a faptului că ofertantul sau candidatul nu se află în situația descrisă la articolul 93 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul financiar un certificat recent emis de autoritatea competentă din statul în cauză.
[…]”
43 În speță, după cum susțin în mod întemeiat reclamantele, Direcția aviației civile luxemburgheză nu se numără printre autoritățile prevăzute la articolul 134 alineatul (3) din normele de aplicare, la care face trimitere alineatul (5) al aceluiași articol. Astfel, articolul 134 alineatul (3) din normele de aplicare coroborat cu articolul 93 alineatul (1) din Regulamentul financiar se referă numai la „autoritățile judiciare și administrative” care pot elibera un extras de cazier judiciar sau un document echivalent, precum și la „autoritățile competente” pentru a întocmi un certificat de plată a contribuțiilor la asigurările sociale sau de plată a impozitului (a doua teză).
44 Nu se poate deduce totuși că a fost încălcat articolul 134 alineatul (5) din normele de aplicare, întrucât această dispoziție nu este aplicabilă într‑un caz precum cel din speță, în care Comisia se adresează autorităților naționale pentru a verifica existența unor situații de excludere prevăzute la articolul 94 litera (b) din regulamentul financiar.
45 Astfel, reiese cu claritate din modul de redactare a articolului 134 din normele de aplicare și din termenii alineatului său (5) că acesta din urmă nu se aplică decât în situațiile în care autoritatea contractantă ar avea îndoieli în ceea ce privește existența situațiilor de excludere prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a), (b), (d) și (e) din Regulamentul financiar.
46 Este necesar să se amintească în această privință că articolul 134 alineatul (1) din normele de aplicare prevede că ofertanții și candidații prezintă o declarație pe proprie răspundere, semnată și datată, conform căreia nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la articolul 93 sau 94 din regulamentul financiar (primul paragraf). Acest articol prevede totuși că, pentru anumite proceduri, candidații prezintă certificatele menționate la alineatul (3) (al doilea paragraf).
47 Astfel, chiar dacă articolul 134 alineatul (5) din normele de aplicare menționează în mod general „situații de excludere”, din trimiterea efectuată în alineatul respectiv la alineatul (3) al aceluiași articol și din mențiunea potrivit căreia „autoritățile contractante […] se pot adresa [ele însele] autorităților” menționate la alineatul (3) rezultă că alineatul (5) privește ipoteza în care, candidații neavând obligația de a furniza certificatele la care se referă alineatul (3) privind situațiile de excludere vizate la articolul 93 alineatul (1) literele (a), (b), (d) și (e) din Regulamentul financiar, autoritatea contractantă dorește în orice caz să se asigure că acești candidați nu se află în una dintre situațiile de excludere.
48 În consecință, în măsura în care Comisia dorea în speță să se asigure că reclamantele nu au făcut declarații false în temeiul articolului 94 litera (b) din Regulamentul financiar, iar nu în temeiul articolului 93 alineatul (1) din regulamentul menționat, aceasta nu avea obligația să respecte dispozițiile articolului 134 alineatul (5) din normele de aplicare.
49 Din cele de mai sus rezultă că primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 134 alineatul (5) din normele de aplicare, trebuie respins ca inoperant.
50 Pe de altă parte, în măsura în care reclamantele nu invocă niciun alt motiv de nelegalitate a consultării autorităților naționale de către Comisie, nu se impune verificarea faptului dacă există un alt temei juridic în dispozițiile sau în principiile aplicabile pe care se bazează consultarea menționată.
– Cu privire la motivele întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare și a principiului bunei administrări
51 Reclamantele susțin că dreptul lor la apărare a fost încălcat prin faptul că Comisia a justificat aplicarea articolului 94 litera (b) din Regulamentul financiar și, prin urmare, respingerea candidaturii lor invocând informații obținute de la autoritățile luxemburgheze care nu le‑au fost comunicate pentru a putea să le comenteze înainte de adoptarea deciziei din 15 decembrie 2011.
52 Reclamantele susțin că, prin adoptarea deciziei din 15 decembrie 2011 fără să li se fi oferit ocazia să își exprime punctul de vedere în legătură cu informațiile obținute de la autoritățile luxemburgheze, Comisia a încălcat și principiul bunei administrări.
53 În ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantelor, Comisia a contestat în cadrul ședinței aplicabilitatea sa în speță. Aceasta a susținut că a respectat toate dispozițiile aplicabile în materia contractelor de achiziții publice și că niciuna dintre aceste dispoziții nu o obliga să asculte reclamantele înainte de adoptarea unei decizii precum cea contestată în speță.
54 Este necesar să se amintească, în această privință, jurisprudența constantă potrivit căreia respectarea dreptului la apărare în orice procedură inițiată împotriva unei persoane și susceptibilă să conducă la un act cauzator de prejudiciu față de aceasta constituie un principiu fundamental de drept al Uniunii, care trebuie respectat chiar și în absența unei reglementări privind procedura în cauză, fie că este vorba, de exemplu, în materia suspendării, de reducerea sau de desființarea unui sprijin financiar din Fondul social european (Hotărârea Curții din 24 octombrie 1996, Comisia/Lisrestal și alții, C‑32/95 P, Rec., p. I‑5373, punctul 21), în cadrul unei proceduri de decădere din drepturile de pensie ale unui membru al Comisiei (Hotărârea Curții din 11 iulie 2006, Comisia/Cresson, C‑432/04, Rec., p. I‑6387, punctul 104) sau în cadrul procedurii de autorizare a produselor fitosanitare (Hotărârea Tribunalului din 9 septembrie 2008, Bayer CropScience și alții/Comisia, T‑75/06, Rep., p. II‑2081, punctul 130).
55 Astfel, împrejurarea că nicio dispoziție din Regulamentul financiar sau din normele de aplicare nu prevede respectarea dreptului la apărare într‑o situație precum cea din prezenta cauză nu implică, în sine, excluderea unei astfel de garații în temeiul principiului general al respectării dreptului la apărare.
56 Comisia a contestat totuși, tot în ședință, aplicabilitatea acestui principiu general în prezenta cauză, pentru motivul că, spre deosebire de cazurile menționate în jurisprudența amintită, decizia din 15 decembrie 2011 nu putea fi calificată drept decizie de sancționare.
57 Este necesar să se considere, în această privință, că, spre deosebire de cele susținute de Comisie, decizia din 15 decembrie 2011 poate fi calificată drept o decizie de aplicare a unei sancțiuni față de reclamante.
58 Astfel, această decizie este întemeiată, cel puțin în parte, după cum reiese din termenii săi și după cum a confirmat Comisia în ședință, pe articolul 94 litera (b) din Regulamentul financiar, conform căruia nu pot fi atribuite contracte candidaților sau ofertanților care, în timpul procedurii de achiziționare, „se fac vinovați” de declarații false în furnizarea informațiilor solicitate de autoritatea contractantă ca o condiție de participare la procedura de achiziționare sau nu au furnizat aceste informații.
59 Astfel, decizia din 15 decembrie 2011 nu este o simplă decizie de respingere a candidaturii reclamantelor la contractul în cauză. Ea constituie o decizie de excludere imediată a reclamantelor din procedură, fără examinarea, în ceea ce le privește, a altor criterii de apreciere a candidaturilor, pentru motivul că acestea s‑au făcut vinovate de declarații false. Astfel, Comisia explică în acest sens că a fost informată că, contrar declarațiilor reclamantelor, auditurile anuale în materie de securitate și de siguranță fuseseră efectuate în 2009 și în 2010 de autoritățile competente și că deci candidatura lor nu era „exactă și onestă” și trebuia să atragă aplicarea articolului 94 litera (b) din Regulamentul financiar.
60 Or, s‑a statuat că măsuri precum excluderea temporară a unui agent economic de la beneficiul unei scheme de ajutor a Uniunii din cauza unor declarații false pot fi calificate drept sancțiuni administrative. Potrivit acestei jurisprudențe, în contextul unei scheme de ajutoare a Uniunii, în care acordarea ajutorului este în mod necesar subordonată condiției ca beneficiarul acestuia să ofere garanții depline de probitate și de încredere, sancțiunea dispusă în cazul nerespectării acestor cerințe, chiar dacă nu are caracter penal, reprezintă un instrument administrativ specific, care este parte integrantă a schemei de ajutoare și care are scopul de a asigura o bună gestionare financiară a fondurilor publice ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 5 iunie 2012, Bonda, C‑489/10, punctele 28-30 și jurisprudența citată).
61 La fel ca în cazul schemelor de ajutor ale Uniunii, dispozițiile care reglementează contractele de achiziții publice atribuite de instituțiile Uniunii au prevăzut, la articolele 93 și 94 din Regulamentul financiar, diferite ipoteze de excludere a participării la procedurile de atribuire a acestor contracte sau a atribuirii lor, pentru a preveni neregulile și a combate frauda și corupția și a promova buna și eficienta gestiune [considerentul (25) al Regulamentului financiar].
62 În plus, articolul 95 din Regulamentul financiar prevede că informații detaliate privind candidații care se găsesc într‑una din situațiile descrise, printre altele, la articolul 94 din regulamentul menționat sunt centralizate într‑o bază de date gestionată de Comisie și că autoritățile care participă la executarea bugetului au acces la această bază de date și țin cont de aceasta la atribuirea contractelor încheiate pentru executarea bugetului.
63 Rezultă că decizia de excludere a reclamantelor din contractul în cauză are natura unei sancțiuni administrative, deși în speță nicio informație privind reclamantele nu ar fi fost inclusă, astfel cum a arătat Comisia în cadrul ședinței, în baza de date la care se referă articolul 95 din Regulamentul financiar.
64 În orice caz, chiar presupunând că nu se poate considera că decizia din 15 decembrie 2011 a aplicat o sancțiune reclamantelor, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței privind principiul respectării dreptului la apărare, acest principiu are un sens general și se aplică, în afara cazului în care o instituție ia în considerare aplicarea unei sancțiuni, oricărei proceduri împotriva unei persoane și susceptibilă să conducă la un act cauzator de prejudiciu față de aceasta (a se vedea punctul 54 de mai sus; a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2012, M., C‑277/11, punctul 85).
65 Or, în prezenta cauză, decizia din 15 decembrie 2011 constituie, dacă nu o decizie de aplicare a unei sancțiuni, cel puțin un act cauzator de prejudiciu față de reclamante, și anume aceasta afectează în mod semnificativ interesele lor, având consecințe economice grave (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 1999, New Europe Consulting și Brown/Comisia, T‑231/97, Rec., p. II‑2403, punctul 43) sau, mai general, consecințe grave asupra situației lor (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului Funcției Publice din 28 septembrie 2011, AZ/Comisia, F‑26/10, punctul 51). Astfel, o decizie precum cea de respingere a candidaturii reclamantelor în special pentru motivul unor declarații false în temeiul articolului 94 litera (b) din Regulamentul financiar poate aduce atingere cel puțin reputației lor și, după cum s‑menționat la punctul 62 de mai sus, poate să aibă consecințe care depășesc sfera contractului în cauză.
66 În plus, este necesar să se considere că decizia din 15 decembrie 2011 nu constituie un simplu răspuns al administrației la actul de candidatură la o cerere de ofertă în vederea atribuirii unui contract de achiziții publice. Aceasta răspunde cererii de informare adresate autorităților luxemburgheze din cauza îndoielilor avute de Comisie în privința veridicității afirmațiilor reclamantelor cuprinse în scrisoarea din 6 decembrie 2011 (a se vedea punctul 7 de mai sus), potrivit cărora nu a fost întocmit niciun raport de audit anual de securitate și de siguranță în ceea ce privește Flying Group Lux pentru anii 2009 și 2010. Comisia a aprofundat astfel examinarea unui element din candidatura reclamantelor și, prin această cerere de informare, a declanșat o acțiune de verificare a afirmațiilor reclamantelor care a condus la adoptarea deciziei din 15 decembrie 2011.
67 Rezultă din tot ceea ce precedă că Comisia trebuia să aplice în speță principiul general al respectării dreptului la apărare.
68 Această considerație nu este repusă în discuție de argumentul Comisiei, formulat în ședință, potrivit căruia împrejurarea că scrisoarea autorităților luxemburgheze din 12 decembrie 2011 a fost comunicată reclamantelor în vederea asigurării respectării dreptului la apărare ar fi încălcat articolul 99 din Regulamentul financiar și articolul 148 din normele de aplicare, care prevăd, în esență, că, în timpul derulării procedurii de achiziționare, toate contactele dintre autoritatea contractantă și candidați trebuie să îndeplinească acele condiții care garantează transparența și tratamentul egal. Potrivit Comisiei, comunicarea scrisorii Direcției aviației civile luxemburgheze către reclamante le‑ar fi dat posibilitatea să își completeze candidatura și le‑ar fi privilegiat astfel în defavoarea altor candidați.
69 Este suficient să amintim, în această privință, că, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul egalității de tratament nu permite ca situații comparabile să fie tratate în mod diferit sau ca situații diferite să fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea Curții din 25 noiembrie 1986, Klensch și alții, 201/85 și 202/85, Rec., p. 3477, punctul 9, și Hotărârea Tribunalului din 17 martie 2005, AFCon Management Consultants și alții/Comisia, T‑160/03, Rec., p. II‑981, punctul 91).
70 Or, în speță, reclamantele, în plus față de calitatea lor de candidat în vederea participării la procedura restrânsă în cauză, toți ceilalți candidați declarați având această calitate, se aflau într‑o situație care le individualiza și care nu poate fi considerată comparabilă cu cea a altor candidați, întrucât Comisia a făcut verificări numai cu privire la acestea (a se vedea punctul 66 de mai sus). Comunicarea de către Comisie reclamantelor a scrisorii trimise de autoritățile luxemburgheze în cadrul acestei verificări nu ar fi încălcat astfel principiul egalității de tratament.
71 Cu toate acestea, nu se poate deduce din cele menționate anterior că necomunicarea de către Comisie reclamantelor a scrisorii autorităților aviației civile luxemburgheze, neregularitate care afectează dreptul la apărare, atrage anularea deciziei din 15 decembrie 2011.
72 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, revine instanței sarcina de a verifica, atunci când consideră că există o asemenea neregularitate, dacă, în raport cu circumstanțele de fapt și de drept specifice speței, procedura în cauză ar fi putut avea un rezultat diferit dacă reclamantele și‑ar fi putut asigura mai bine apărarea în lipsa acestei neregularități (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 1 octombrie 2009, Foshan Shunde Yongjian Housewares & Hardware/Consiliul, C‑141/08 P, Rep., p. I‑9147, punctele 81, 88, 92, 94 și 107; a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 10 septembrie 2013, G. și R., C‑383/13 PPU, punctul 40).
73 În consecință, este necesar să se examineze dacă, în ipoteza în care Comisia ar fi oferit ocazia reclamantelor să își prezinte observațiile privind scrisoarea Direcției aviației civile luxemburgheze din 12 decembrie 2011, aceasta ar fi luat aceeași decizie de excludere în temeiul unor declarații false în sensul articolului 94 litera (b) din Regulamentul financiar.
74 Pe de o parte, rezultă din înscrisurile din dosar că Comisia considera în mod întemeiat, având în vedere scrisoarea autorităților luxemburgheze menționată mai sus, că declarațiile reclamantelor erau inexacte. Astfel, acestea au afirmat în scrisoarea lor din 6 decembrie 2011 că nu a fost întocmit niciun raport de audit de securitate și de siguranță în ceea ce privește Flying Group Lux pentru anii 2009 și 2010, în timp ce Direcția aviației civile luxemburgheză a menționat în scrisoarea din 12 decembrie 2011 că rapoarte generale privind eliberarea și prelungirea AOC fuseseră întocmite pentru acești ani și conțineau capitolele „securitate” și „siguranță”. De altfel, reclamantele au recunoscut, în scrisoarea din 20 decembrie 2011, trimisă ca răspuns la decizia din 15 decembrie 2011 prin care erau acuzate că au făcut declarații false, că rapoartele generale menționate conțineau date privind evaluarea securității și a siguranței companiei aeriene în cauză, contrar susținerilor lor din actele prezentate (a se vedea punctul 80 de mai sus), întrucât acestea au menționat că au trimis în anexa la această scrisoare rapoartele generale „evidențiind aspectele legate de securitate și de siguranță” (a se vedea de asemenea punctele 81-87 de mai sus).
75 Pe de altă parte, în cazul în care, precum în speță, comunicarea unor informații inexacte este demonstrată, Comisia nu are o altă opțiune decât să pună în aplicare articolul 94 litera (b) din Regulamentul financiar, respingând candidatura în cauză. Astfel, după cum a subliniat Comisia în mod întemeiat în ședință, noțiunea „declarații false” vizează atât declarațiile în mod intenționat eronate, cât și pe cele care sunt eronate prin neglijență și nu presupune, prin urmare, aprecierea justificărilor inexactității odată ce aceasta este stabilită.
76 În aceste condiții, chiar dacă reclamantelor le‑ar fi fost comunicată scrisoarea autorităților luxemburgheze din 12 decembrie 2011 și ar fi explicat că declarația lor privind inexistența rapoartelor solicitate se datora unei neînțelegeri, astfel cum au procedat ulterior în scrisoarea din 20 decembrie 2011, Comisia nu ar fi putut constata decât că această declarație era în continuare inexactă, după cum a subliniat la rândul său în ședință.
77 Acest lucru este demonstrat de altfel de scrisoarea Comisiei din 17 ianuarie 2012, trimisă ca răspuns la scrisoarea menționată a reclamantelor din 20 decembrie 2011. Astfel, Comisia examinează în aceasta argumentarea reclamantelor privind existența unei neînțelegeri numai în sensul că poate justifica caracterul incomplet al candidaturii lor, considerând astfel implicit, după cum a arătat în cadrul ședinței ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal, că această argumentare nu putea justifica și a fortiori nu putea repune în discuție constatarea unor declarații false.
78 Rezultă că, deși reclamantelor nu le‑a fost acordată posibilitatea de a‑și prezenta observațiile înainte de adoptarea deciziei din 15 decembrie 2011, această împrejurare nu este, în raport cu caracteristicile particulare ale litigiului, de natură să justifice anularea acestei decizii. Prin urmare, motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare trebuie respins.
79 În aceste condiții, nici motivul întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări, care are la bază aceeași argumentare precum cea invocată în susținerea motivului întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, nu poate fi admis. Astfel, principiul bunei administrări, așa cum este invocat de reclamante, se confundă cu dreptul de a fi ascultat, care ține de principiul respectării dreptului la apărare.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității
80 Potrivit reclamantelor, decizia din 15 decembrie 2011 încalcă principiul proporționalității prin faptul că le interzice să participe la procedura restrânsă în cauză, deși toate informațiile relevante și cu legătură directă cu obiectul contractului ar fi fost transmise în tip util Comisiei. Astfel, reclamantele nu ar fi fost în măsură să depună rapoartele de audit anual de securitate și de siguranță impuse de anunțul de participare pentru anii 2009 și 2010, întrucât aceste rapoarte nu fuseseră întocmite de autoritățile luxemburgheze, iar rapoartele „pre‑AOC” și „AOC Continuous Oversight Audit” nu corespundeau celor impuse de anunțul de participare. Acestea precizează că Comisia ar fi fost informată printr‑o scrisoare din 25 ianuarie 2012 de la autoritățile luxemburgheze că rapoartele menționate de acordare și de prelungire a AOC nu corespundeau celor impuse de anunțul de participare, întrucât nu conțineau decât anumite informații privind siguranța, și că rapoartele specifice privind securitatea nu s‑ar întocmi decât începând din 2012. Pe de altă parte, raportul „pre‑AOC” nu ar avea ca obiect specific evaluarea securității și a siguranței operatorului, iar din raportul „AOC Continuous Oversight Audit” ar rezulta că auditul anual pentru 2009 nu fusese finalizat și că auditul anual pentru 2010 nu începuse.
81 Este necesar să se arate, cu titlu introductiv, după cum au recunoscut reclamantele înseși în scrisoarea din 20 decembrie 2011, trimisă ca răspuns la decizia din 15 decembrie 2011, că rapoartele „pre‑AOC” și „AOC Continuous Oversight Audit” conțineau date privind evaluarea securității și a siguranței companiei aeriene în cauză (a se vedea punctul 74 de mai sus), fapt din care se poate deduce că rapoartele menționate corespundeau cerințelor din anunțul de participare, în situația în care autoritățile luxemburgheze nu întocmiseră rapoarte specifice în materie de securitate și de siguranță pentru anii 2009 și 2010.
82 Argumentele invocate în cadrul prezentei proceduri nu permit repunerea în discuție a acestei considerații.
83 În primul rând, raportul „pre‑AOC” nu are ca obiect principal evaluarea securității și a siguranței operatorului. Reclamantele au explicat astfel în replică, fără a fi contrazise de Comisie, că raportul „pre‑AOC” se întocmește în cursul etapei preparatorii a eliberării AOC și că inspecția „pre‑AOC” este efectuată în vederea verificării capacității operatorului de a planifica, de a pregăti și de a conduce operațiunile.
84 Cu toate acestea, din raportul menționat, care este inclus în anexa la scrisoarea reclamantelor din 20 decembrie 2011, rezultă că mai multe elemente care fac obiectul unui control privesc securitatea și siguranța companiei aeriene care face obiectul controlului. Aceasta este situația în ceea ce privește capacitățile personalului navigant, în special ale piloților, sau datele privind procedurile de urgență. Este prevăzută în mod expres chiar o rubrică „Securitate”. Astfel, după cum subliniază în mod temeinic Comisia, obiectul controlului prealabil eliberării unei licențe de transport aerian este de a verifica dacă transportatorul respectiv dispune de capacități profesionale și de organizarea necesară pentru a asigura securitatea și siguranța aeronavelor vizate. Ar rezulta în mod efectiv din legislația Uniunii, citată de altfel de Direcția aviației civile luxemburgheză în scrisorile trimise reclamantelor drept temei juridic al efectuării auditului în cauză, că în aviația civilă este necesară asigurarea în permanență a unui nivel ridicat și unitar de protecție a cetățenilor europeni, prin adoptarea unor norme de siguranță comune [considerentul (1) al Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008, privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 și a Directivei 2004/36/CE (JO L 79, p. 1); a se vedea de asemenea al doilea considerent al Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului din 16 decembrie 1991 privind armonizarea cerințelor tehnice și a procedurilor administrative în domeniul aviației civile (JO L 373, p. 4, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 93)].
85 În al doilea rând, reclamantele fac o apreciere eronată atunci când afirmă că, în raportul „AOC Continuous Oversight Audit” din 2010, inspectorii Direcției aviației civile luxemburgheze au constatat că auditul anual pentru 2009 nu fusese finalizat și că auditul pentru 2010 nu începuse. Astfel, din acest raport rezultă că, după cum arată Comisia, mențiunea potrivit căreia „auditul 2009 nu a fost finalizat, iar auditul 2010 nu a început” figurează în partea intitulată „Quality System” (sistem calitate) și privește, prin urmare, evaluarea capitolului „Calitate”, în timp ce capitolul „Flight Safety” (siguranță aeriană) a făcut efectiv obiectul unui audit, după cum atestă diferitele comentarii care figurează în această rubrică.
86 În al treilea rând, afirmațiile reclamantelor întemeiate pe scrisoarea din 25 ianuarie 2012 trimisă de autoritățile luxemburgheze Comisiei nu pot fi luate în considerare având în vedere jurisprudența constantă potrivit căreia instanța Uniunii apreciază legalitatea unui act în funcție de elementele de fapt și de drept care existau la data adoptării actului și în special de informațiile de care instituția putea să dispună la momentul la care l‑a adoptat (Hotărârea Curții din 7 februarie 1979, Franța/Comisia, 15/76 și 16/76, Rec., p. 321, punctul 7; a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 11 septembrie 2003, Belgia/Comisia, C‑197/99 P, Rec., p. I‑8461, punctul 86).
87 În orice caz, din termenii scrisorii autorităților luxemburgheze din 25 ianuarie 2012 rezultă că afirmația reclamantelor potrivit căreia rapoartele „pre‑AOC” și „AOC Continuous Oversight Audit” ar conține numai informații privind siguranța aeriană trebuie respinsă. Astfel, această scrisoare face referire expresă la „securitatea” aeriană indicând că „auditurile generale pre‑AOC, precum și auditurile de prelungire a AOC efectuate de [Direcția aviației civile] cuprind capitolele Quality system, flight safety, management și security (siguranță)”. În măsura în care sunt menționați atât termenul „siguranță”, cât și termenul „securitate”, din mențiunea „siguranță” care figurează între paranteze după termenul „securitate” nu se poate deduce că numai capitolul „siguranță” face obiectul unei verificări. Această interpretare este confirmată de scrisoarea inclusă în anexa la scrisoarea din 25 ianuarie 2012, care explică conținutul inspecției pentru prelungirea AOC făcând expres și distinct trimitere la controlul siguranței și la controlul securității. Această interpretare nu este repusă în discuție de anunțul din scrisoarea din 25 ianuarie 2012 privind efectuarea unor audituri specializate axate pe securitate începând din 2012, din care se poate deduce numai că nu existau rapoarte specifice în materie de securitate înainte de 2012, însă nu că rapoartele generale privind AOC nu conțineau niciun capitol specific având ca obiect securitatea.
88 În plus, dat fiind că reclamantele erau companii aeriene și deci profesioniști din sectorul aerian, acestea cunoșteau obiectul controalelor efectuate în vederea obținerii certificatului care să le permită zborul, și anume AOC. Acest lucru este atestat de altfel de scrisorile care le‑au fost trimise de Direcția aviației civile luxemburgheză înainte de efectuarea controalelor privind prelungirea AOC, pe care acestea le comunică în anexa la scrisoarea din 20 decembrie 2011 și care indică diferitele capitole ale acestor controale și, în special, capitolele „Flight safety management” (gestionarea siguranței zborurilor) și „Security”.
89 Din cele de mai sus rezultă că, prin faptul că nu a transmis Comisiei rapoartele „pre‑AOC” din 2009 și „AOC Continuous Oversight Audit” din 2010 ca răspuns la scrisoarea din 2 decembrie 2011, reclamantele nu i‑au comunicat toate informațiile relevante în timp util.
90 În aceste condiții, respingând candidatura reclamantelor, Comisiei nu i se poate reproșa că nu a utilizat mijloace apte să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în materia contractelor de achiziții publice și că a depășit ceea ce este necesar pentru a le atinge (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 12 mai 2011, Luxemburg/Parlamentul și Consiliul, C‑176/09, Rep., p. I‑3727, punctul 61 și jurisprudența citată).
91 În consecință, motivul întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității trebuie respins.
92 Având în vedere cele de mai sus, cererea în anulare a deciziei din 15 decembrie 2015 trebuie respinsă.
b) Cu privire la cerere de anulare a deciziei care ar fi cuprinsă în scrisoarea Comisiei din 17 ianuarie 2012
93 Fără a ridica în mod formal o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură, Comisia susține că reclamantele nu au interes să acționeze împotriva deciziei din 17 ianuarie 2012, a cărei anulare nu le‑ar putea aduce niciun beneficiu, întrucât numai decizia din 15 decembrie 2011 constituie decizia de respingere a candidaturii lor.
94 În ședință, Comisia a precizat, ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal, că ea contesta și faptul că scrisoarea din 17 ianuarie 2012 ar fi un act atacabil. Potrivit Comisiei, această scrisoare nu constituie o decizie în sensul jurisprudenței, în măsura în care nu modifică situația juridică a reclamantelor stabilită deja prin decizia din 15 decembrie 2011. Obiectul scrisorii din 17 ianuarie 2012 ar fi doar de a răspunde la scrisoarea reclamantelor din 20 decembrie 2011, prin care se invocă o neînțelegere, respingând această afirmație.
95 Trebuie amintită în această privință jurisprudența constantă potrivit căreia constituie acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, Rec., p. 2639, punctul 9, și Hotărârea Tribunalului din 16 iulie 1998, Regione Toscana/Comisia, T‑81/97, Rec., p. II‑2889, punctul 21).
96 În speță, nu se poate considera că scrisoarea Comisiei din 17 ianuarie 2012 modifică în mod distinct situația juridică a reclamantelor. Numai decizia Comisiei din 15 decembrie 2011, care a respins candidatura lor în cadrul contractului în cauză, produce un astfel de efect.
97 Astfel, scrisoarea din 17 ianuarie 2012 conține numai elemente de natură pur informativă și elemente explicative ale deciziei de respingere a candidaturii reclamantelor. Astfel, Comisia reamintește numai desfășurarea procedurii prealabile trimiterii acestei scrisori, inclusiv a scrisorii din 20 decembrie 2011 (primul‑al cincilea paragraf), și informează reclamantele despre rapoartele de audit existente în materie de securitate aeriană europeană și internațională (al șaselea paragraf), precum și despre lipsa unei cereri de clarificare a punctului din anunțul de participare respectiv din partea altor candidați (al nouălea paragraf). Pe de altă parte, Comisia explică în aceasta mai întâi motivele respingerii candidaturii reclamantelor indicând, pe de o parte, că nu putea să persiste nicio îndoială în ceea ce privește natura rapoartelor solicitate (al șaptelea paragraf), apoi faptul că reclamantele ar fi putut depune rapoartele solicitate, astfel cum a procedat Flying Group Belgium (al optulea paragraf), și, în sfârșit, că nici ipoteza unei neînțelegeri de bună‑credință nu putea fi admisă, astfel încât comisia de evaluare a confirmat decizia de respingere a candidaturii lor (al zecelea paragraf).
98 În plus, chiar presupunând că, în lipsa unei proceduri formale de reexaminare prevăzute de dispozițiile aplicabile, reexaminarea efectuată ca răspuns la o cerere în acest sens ar putea reprezenta un act care este supus căilor de atac, o asemenea reexaminare nu a avut loc în speță.
99 Astfel, contrar susținerilor reclamantelor, scrisoarea din 17 ianuarie 2012 nu reprezintă o veritabilă reexaminare a deciziei din 15 decembrie 2011, pe care Comisia ar fi efectuat‑o la cererea reclamantelor, și nu poate fi analizată ca fiind o decizie nouă, supusă căilor de atac.
100 Scrisoarea reclamantelor din 20 decembrie 2011 poate în mod cert să fie interpretată în sensul că contestă respingerea candidaturii lor în cadrul contractului în cauză și că solicită reexaminarea acestei respingeri. După ce a explicat pretinsa neînțelegere privind cerința din anunțul de participare referitoare la depunerea rapoartelor anuale de securitate și de siguranță emise de autoritățile competente (al doilea, al cincilea și al șaselea paragraf), reclamantele și‑au exprimat în fapt preocuparea față de respingerea candidaturii lor și față de acuzația de declarații false (al nouălea paragraf) și solicită serviciilor Comisiei o întrevedere (a zecelea paragraf), exprimând speranța că scrisoarea lor ar încuraja Comisia să le perceapă drept un partener de încredere pentru contractul în cauză (al unsprezecelea paragraf).
101 Cu toate acestea, rezultă atât din termenii scrisorii din 17 ianuarie 2012, prin care se răspunde la scrisoarea reclamantelor din 20 decembrie 2011, cât și din contextul în care aceasta a fost redactată că Comisia nu a efectuat o reexaminare a deciziei din 15 decembrie 2011.
102 Comisia a precizat astfel, în ședință, că scrisoarea reclamantelor din 20 decembrie 2011 și anexele sale nu fuseseră supuse comitetului de evaluare. Menționarea acestui comitet la sfârșitul scrisorii din 17 ianuarie 2012 era, așadar, pur formală. De altfel nu rezultă din această scrisoare niciun element de analiză a anexelor vizate mai sus, Comisia mulțumindu‑se să răspundă la afirmația reclamantelor privind existența unei neînțelegeri în ceea ce privește rapoartele care trebuiau comunicate, ceea ce nu permite să se considere, în sine, că scrisoarea în cauză a fost adoptată în urma unei reexaminări a situației lor (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 9 septembrie 2009, Brinkʼs Security Luxemburg/Comisia, T‑437/05, Rep., p. II‑3233, punctele 65 și 66, și Ordonanța Tribunalului din 8 martie 2012, Octapharma Pharmazeutika/EMA, T‑573/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 57).
103 În consecință, cererea de anulare a scrisorii Comisiei din 17 ianuarie 2012 trebuie declarată inadmisibilă, fără a fi necesară pronunțarea asupra interesului reclamantelor de a acționa împotriva acestei scrisori, contestat de asemenea de Comisie.
2. Cu privire la cererea de anulare a deciziei Comisiei din 28 februarie 2012 (cauza T‑280/12)
104 Deoarece condițiile de admisibilitate a unei acțiuni, în special lipsa interesului de a exercita acțiunea, fac parte dintre cauzele de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică, Tribunalul trebuie să verifice din oficiu dacă reclamantele au în speță calitate procesuală activă într‑o acțiune împotriva deciziei din 28 februarie 2012 (Hotărârea Curții din 2 mai 2006, Regione Siciliana/Comisia, C‑417/04 P, Rec., p. I‑3881, punctul 36, și Hotărârea Tribunalului din 14 aprilie 2005, Sniace/Comisia, T‑88/01, Rec., p. II‑1165, punctul 53).
105 În temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, orice persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual. Prin urmare, întrucât este cert că destinatarul deciziei de atribuire din 28 februarie 2012 este adjudecatarul contactului în cauză, iar nu reclamantele, trebuie să se verifice dacă acestea din urmă sunt vizate în mod direct și individual de această decizie.
106 Întrucât părțile au prezentat, în înscrisurile lor, argumente care privesc doar aspectul interesului reclamantelor de a introduce o acțiune împotriva deciziei din 28 februarie 2012, Tribunalul le‑a întrebat în scris care sunt concluziile, relevante în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei menționate, care trebuie desprinse din Hotărârea din 20 martie 2013, Nexans France/Entreprise commune Fusion for Energy (T‑415/10, punctele 54-58), în care s‑a pronunțat asupra afectării directe a unui candidat care nu a fost selectat printr‑o decizie de atribuire a unui contract.
107 În această privință, trebuie amintit că o persoană fizică sau juridică nu poate fi vizată în mod direct de un act, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, decât cu condiția ca acesta să producă în mod direct efecte asupra situației sale juridice (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 5 mai 1998, Dreyfus/Comisia, C‑386/96 P, Rec., p. I‑2309, punctele 43 și 45, și Hotărârea Tribunalului din 26 septembrie 2000, Starway/Consiliul, T‑80/97, Rec., p. II‑3099, punctul 61).
108 Or, s‑a statuat în repetate rânduri că, atunci când oferta unui candidat este respinsă anterior etapei care precedă decizia de atribuire a contractului, astfel încât aceasta nu este comparată cu celelalte oferte, admisibilitatea acțiunii introduse de ofertantul în cauză împotriva deciziei de atribuire a contractului este subordonată condiției anulării deciziei de respingere a ofertei sale (Hotărârea Tribunalului din 13 septembrie 2011, Dredging International și Ondernemingen Jan de Nul/EMSA, T‑8/09, Rep., p. II‑6123, punctele 134 și 135, și Hotărârea din 22 mai 2012, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑17/09, nepublicată în Repertoriu, punctele 118 și 119).
109 Astfel, doar dacă această ultimă decizie este anulată, decizia de atribuire a contractului poate să producă efecte directe asupra situației juridice a ofertantului a cărui ofertă a fost respinsă anterior etapei care precedă decizia de atribuire a contractului. În schimb, atunci când cererea de anulare a deciziei de respingere a ofertei este respinsă, decizia de atribuire a contractului nu poate avea consecințe juridice pentru ofertantul a cărui ofertă a fost respinsă anterior etapei care precedă decizia de atribuire. În această situație, decizia de respingere a ofertei se opune ca ofertantul în cauză să fie afectat direct de decizia de atribuire a contractului altui ofertant (a se vedea în acest sens Hotărârea Nexans France/Entreprise commune Fusion for Energy, punctul 106 de mai sus, punctul 56).
110 Prin urmare, în cazul în care, precum în prezenta cauză, candidatura reclamantelor a fost respinsă în prima etapă a procedurii restrânse, doar dacă reclamantele demonstrează că respectiva lor candidatură a fost respinsă în mod greșit pot dovedi că aveau vocația ca oferta lor sa să fie comparată cu oferta celorlalți candidați și, prin urmare, că decizia de atribuire a contractului unui alt candidat produce în mod direct efecte asupra situației lor juridice (a se vedea în acest sens Hotărârea Nexans France/Entreprise commune Fusion for Energy, punctul 106 de mai sus, punctul 57).
111 În consecință, în speță, întrucât cererea de anulare a deciziei Comisiei din 15 decembrie 2011 de respingere a candidaturii lor pentru contractul în cauză a fost respinsă, nu se poate considera că reclamantele sunt direct afectate de decizia de atribuire din 28 februarie 2012. Cererea de anulare a acestei din urmă decizii trebuie, prin urmare, să fie respinsă ca inadmisibilă, fără a mai fi necesară pronunțarea asupra interesului reclamantelor de a introduce o acțiune împotriva deciziei menționate, care este contestat de Comisie.
B – Cu privire la cererea de daune interese (cauza T‑280/12)
112 În ceea ce privește pretinsa nelegalitate săvârșită de Comisie, reclamantele susțin că această primă condiție pentru angajarea răspunderii instituțiilor este îndeplinită în speță, ținând cont de nelegalitățile suficient de importante care viciază atât deciziile de respingere, cât și decizia de atribuire a contractului în cauză. În această privință, reclamantele fac trimitere la înscrisurile lor în cauza T‑91/12, precum și în prezenta cauză, menționând în special asimilarea nelegală a rapoartelor „pre‑AOC” și „AOC Continuous Oversight Audit” rapoartelor de audit anual de securitate și de siguranță prevăzute în anunțul de concurs, refuzul nelegal de a ține cont de rapoartele transmise în anexa la scrisoarea din 20 decembrie 2011, care ar încălca articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și încălcarea articolului 89 din Regulamentul financiar și a articolului 123 alineatul (1) al treilea paragraf din normele de aplicare. Reclamantele menționează în plus că refuzul Comisiei de a le comunica decizia de atribuire a contractului constituie și un comportament ilicit în raport cu normele fundamentale de procedură pe care trebuie să le respecte și cu dispozițiile din Carta drepturilor fundamentale care garantează o cale de atac efectivă și accesul la documentele instituțiilor.
113 În ceea ce privește caracterul real al prejudiciului, reclamantele susțin că acestea au pierdut orice șansă de a participa la procedura restrânsă și de a le fi atribuit contractul, ceea ce ar constitui un prejudiciu material reparabil. Ținând cont de dimensiunea lor, însă și de costurile și de beneficiile aferente, acestea estimează valoarea prejudiciului la 1 014 400 euro, și anume 8 % din valoarea totală a contractului în cauză pentru cei patru ani de executare a contractului, acest procent reprezentând partea din cifra de afaceri care ar fi constituit executarea contractului. Pe de altă parte, reclamantele consideră că acest cuantum trebuie majorat cu dobânzi compensatorii la o rată de 2,9 % și cu dobânzi moratorii la o rată de 3 %.
114 În ceea ce privește legătura de cauzalitate, reclamantele consideră că prejudiciul invocat rezultă în mod direct din deciziile ilegale adoptate de Comisie în cadrul contractului în cauză.
115 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, pentru conduita ilicită a organelor sale este supusă întrunirii mai multor condiții cumulative, și anume nelegalitatea conduitei imputate instituției, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita respectivă și prejudiciul invocat. În cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, cererea de despăgubire trebuie să fie respinsă în totalitate, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 15 octombrie 2013, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑457/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 226 și jurisprudența citată).
116 În susținerea cererii de daune interese, reclamantele invocă, în ceea ce privește condițiile privind eroarea, nelegalitatea deciziei Comisiei din 15 decembrie 2011, reiterând faptul că, prin adoptarea acestei decizii, Comisia a încălcat articolul 89 alineatul (1) din Regulamentul financiar, articolul 134 alineatul (5) și articolul 135 alineatul (5) din normele de aplicare, precum și principiul proporționalității, în special asimilând în mod nelegal rapoartele „pre‑AOC” și „AOC Continuous Oversight Audit” rapoartelor de audit anual de securitate și de siguranță prevăzute în anunțul de participare.
117 Întrucât toate aceste motive și argumente au fost respinse (a se vedea punctele 33, 49, 81 și 91 de mai sus), cererea de despăgubiri a reclamantelor trebuie respinsă din cauză că este întemeiată pe aceste pretinse nelegalități.
118 În ceea ce privește celelalte nelegalități invocate de reclamante, trebuie amintită jurisprudența constantă potrivit căreia prejudiciul pretins trebuie să fie rezultatul direct al comportamentului imputat, acesta din urmă trebuind să constituie cauza determinantă a prejudiciului. Astfel, instituțiile Uniunii nu au obligația să repare orice consecință prejudiciabilă, chiar îndepărtată, a unei situații nelegale (a se vedea Hotărârea Curții din 4 octombrie 1979, Dumortier frères și alții/Consiliul, 64/76, 113/76, 167/78, 239/78, 27/79, 28/79 și 45/79, Rec., p. 3091, punctul 21, și Hotărârea Tribunalului din 10 mai 2006, Galileo International Technology și alții/Comisia, T‑279/03, Rec., p. II‑1291, punctul 130 și jurisprudența citată). Astfel, chiar în cazul unei eventuale contribuții a instituțiilor la prejudiciul pentru care se solicită despăgubirea, contribuția menționată ar putea fi prea îndepărtată în temeiul unei răspunderi care revine altor persoane, eventual reclamanților (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, Rec., p. I‑2259, punctele 59 și 61).
119 În speță, reiese din analiza deciziei din 15 decembrie 2011 că reclamantele au răspuns la o cerere de informații a Comisiei prin declarații inexacte (a se vedea punctul 74 de mai sus). Or, chiar aceste declarații inexacte au determinat, pe de o parte, respingerea candidaturii lor și le‑au împiedicat astfel să depună o ofertă și, pe de altă parte și drept consecință, neatribuirea contractului în cauză acestora. Astfel, Comisia nu avea altă opțiune, în cazul unor declarații inexacte, indiferent dacă acestea erau în mod intenționat eronate sau erau eronate prin neglijența reclamantelor, decât să pună în aplicare articolul 94 litera (b) din Regulamentul financiar, respingând candidatura reclamantelor (a se vedea punctul 75 de mai sus).
120 În consecință, reclamantele, prin comportamentul lor, determină inexistența unei legături de cauzalitate între nelegalitățile și prejudiciile invocate, astfel încât nici neregularitatea care afectează dreptul lor la apărare, nici pretinsele nelegalități care ar afecta scrisoarea din 17 ianuarie 2012 și decizia din 28 februarie 2012, nici pretinsul refuz nelegal al Comisiei de a le comunica această din urmă decizie nu pot fi considerate cauza determinată a prejudiciilor menționate.
121 Rezultă că, întrucât cel puțin una dintre condițiile de angajare a răspunderii nu este îndeplinită pentru fiecare dintre motivele invocate, cererea de daune interese trebuie respinsă.
122 Prin urmare, prezentele acțiuni trebuie respinse în integralitatea lor.
Cu privire la cheltuielile de judecată
123 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
124 Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunile.
2) Obligă Flying Holding NV, Flying Group Lux SA și Flying Service NV la plata cheltuielilor de judecată.
Martins Ribeiro | Gervasoni | Madise |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 26 septembrie 2014.
Semnături