Cauza T‑423/10

(publicare în extras)

Redaelli Tecna SpA

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a oțelului pentru precomprimare – Stabilirea prețurilor, împărțirea pieței și schimbul de informații comerciale sensibile – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Cooperare pe parcursul procedurii administrative – Termen rezonabil”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 15 iulie 2015

1.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Ajustarea cuantumului de bază – Norme privind clemența – Obiective urmărite de Comisie prin înlocuirea primei sale comunicări privind imunitatea la amenzi – Luare în considerare de către instanța Uniunii

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicările 96/C 207/04 și 2002/C 45/03 ale Comisiei]

2.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Ajustarea cuantumului de bază – Norme privind clemența – Reducerea amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Condiții – Valoare adăugată semnificativă a elementelor de probă furnizate de întreprinderea în cauză – Criterii de apreciere – Luare în considerare a elementului cronologic al cooperării manifestate

[art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei, pct. 20-23]

3.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Ajustarea cuantumului de bază – Norme privind clemența – Reducerea amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Condiții – Valoare adăugată semnificativă a elementelor de probă furnizate de întreprinderea în cauză – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Întindere

[art. 101 TFUE; Acordul privind SEE, art. 53; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei, pct. 20-23]

1.      În materia concurenței, în Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (2002), Comisia a definit condițiile în care întreprinderile care cooperează cu aceasta în cursul investigării unei înțelegeri pot fi scutite de amendă sau pot beneficia de o reducere a cuantumului amenzii pe care ar fi trebuit să o plătească. Această comunicare a înlocuit o primă Comunicare a Comisiei privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (1996) pentru a‑i permite să își adapteze politica în materie, având în vedere experiența dobândită după cinci ani de aplicare. În special, Comisia a considerat că, deși validitatea principiilor de bază ale Comunicării din 1996 a fost confirmată, experiența a arătat că, dacă reducerile cuantumului acestor amenzi ar fi acordate în condiții crescute de transparență și certitudine, eficacitatea acestei comunicări ar fi consolidată. De asemenea, Comisia a arătat că o legătură mai strânsă între nivelul de reducere a cuantumului amenzilor și importanța contribuției întreprinderii la dovedirea încălcării ar putea în egală măsură să amelioreze această eficacitate.

Tribunalul are obligația să ia în considerare aceste evoluții dorite de Comisie atunci când a înlocuit Comunicarea din 1996 cu Comunicarea din 2002.

(a se vedea punctele 77-79)

2.      În contextul stabilirii cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, potrivit Comunicării privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (Comunicarea privind clemența), trebuie să se facă distincție între două etape.

În primul rând, pentru a putea beneficia de o reducere a cuantumului amenzii, întreprinderea trebuie să furnizeze elemente de probă care au o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei. Astfel, prin constatarea că elementele furnizate de o întreprindere reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei, Comunicarea privind clemența impune o comparație între elementele de probă deținute anterior de Comisie și cele dobândite prin intermediul cooperării din partea solicitantului clemenței.

În al doilea rând, pentru a stabili eventual cota reducerii cuantumului amenzii, trebuie să fie luate în considerare două criterii: data la care elementele de probă au fost comunicate și gradul valorii adăugate semnificative pe care l‑au reprezentat. În această analiză, Comisia poate de asemenea lua în considerare întinderea și continuitatea cooperării oferite de întreprindere ulterior datei contribuției sale.

Astfel, din moment ce elementele de probă furnizate Comisiei au o valoare adăugată semnificativă, iar întreprinderea nu este prima sau a doua întreprindere care a comunicat asemenea elemente, cota maximă a reducerii cuantumului amenzii care ar fi fost altfel aplicată de Comisie va fi de 20 %. Cu cât cooperarea este oferită într‑un stadiu timpuriu și cu cât gradul valorii adăugate este mai important, cu atât va crește cota reducerii, pentru a atinge maximum 20 % din cuantumul pe care, altfel, l‑ar fi aplicat Comisia. Ordinea cronologică și rapiditatea cooperării oferite de membrii cartelului constituie, așadar, elemente fundamentale ale sistemului instituit de Comunicarea privind clemența. Această concluzie este valabilă și în ceea ce privește gradul valorii adăugate aferente diferitor elemente de probă furnizate de o întreprindere în această privință. În acest sens, deși Comisia are obligația de a motiva rațiunile pentru care consideră că elementele furnizate de întreprinderi în cadrul Comunicării privind clemența constituie o contribuție care justifică sau nu justifică o reducere a cuantumului amenzii aplicate, în schimb, întreprinderile care doresc să conteste decizia Comisiei în această privință au obligația de a demonstra că informațiile furnizate în mod voluntar de aceste întreprinderi au fost decisive pentru a‑i permite acesteia să dovedească fondul încălcării și să adopte, așadar, o decizie prin care să aplice amenzi.

Având în vedere rațiunea reducerii, Comisia nu poate face abstracție de utilitatea informației furnizate, care depinde în mod necesar de elementele de probă de care dispune deja. Astfel, atunci când o întreprindere, în cadrul unei cereri de clemență, nu face decât să confirme, într‑un mod mai puțin precis și explicit, unele dintre informațiile deja furnizate de o altă întreprindere în cadrul cooperării, gradul de cooperare a acestei întreprinderi, deși este posibil să nu fie lipsit de o anumită utilitate pentru Comisie, nu poate fi considerat comparabil cu cel al cooperării primei întreprinderi care a furnizat aceste informații. O declarație care se limitează să confirme, într‑o anumită măsură, o declarație de care Comisia dispunea deja nu facilitează, astfel, sarcina Comisiei în mod semnificativ. Prin urmare, aceasta nu poate fi suficientă pentru a justifica o reducere a cuantumului amenzii în temeiul Comunicării privind clemența.

Pe de altă parte, declarația unei întreprinderi acuzate că a participat la o înțelegere, a cărei exactitate este contestată de mai multe alte întreprinderi acuzate, nu poate fi considerată că reprezintă o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite de acestea din urmă dacă nu este susținută de alte elemente de probă.

(a se vedea punctele 86-94)

3.      În materia concurenței, Comisia dispune de o marjă de apreciere în cadrul examinării valorii adăugate semnificative a unor informații care îi sunt furnizate în temeiul Comunicării privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri. Cu toate acestea, instanța Uniunii nu se poate întemeia pe această marjă de apreciere pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat, atât de drept, cât și de fapt, privind aprecierea Comisiei în această privință. Acesta se impune cu atât mai mult în cazurile în care instanței Uniunii i se solicită să aprecieze ea însăși valoarea care trebuie recunoscută elementelor de probă prezentate în cursul procedurii care a determinat constatarea unei încălcări a dreptului concurenței.

(a se vedea punctele 95 și 96)