Cauza T‑380/10
Wabco Europe și alții
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Înțelegeri – Piețele belgiană, germană, franceză, italiană, olandeză și austriacă ale produselor și accesoriilor pentru baie – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE − Coordonarea unor creșteri de prețuri și schimbul de informații comerciale sensibile – Denaturare a concurenței – Probă – Calcularea cuantumului amenzii – Cooperare pe parcursul procedurii administrative – Comunicarea din 2002 privind cooperarea – Imunitate la amenzi – Reducerea cuantumului amenzii – Valoare adăugată semnificativă – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Principiul neretroactivității”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 16 septembrie 2013
1. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Întindere – Luarea în considerare a orientărilor privind calcularea amenzilor – Limite – Respectarea principiilor generale de drept
(art. 261 TFUE și 263 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31; Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei)
2. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Control jurisdicțional – Limite
[art. 101 alin. (1) TFUE și art. 263 TFUE]
3. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Drepturi fundamentale – Prezumția de nevinovăție – Procedură în materie de concurență – Aplicabilitate
[art. 6 alin. (2) UE; art. 101 alin. (1) TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 48 alin. (1)]
4. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Mijloc de probă – Recurgere la o serie de indicii – Nivelul necesar al forței probante în raport cu fiecare dintre indicii
[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2]
5. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a dovedi durata încălcării – Întinderea sarcinii probei
[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 2]
6. Înțelegeri – Practică concertată – Noțiune – Coordonare și cooperare incompatibile cu obligația fiecărei întreprinderi de a‑și stabili în mod autonom comportamentul pe piață – Schimb de informații între concurenți – Obiect sau efect anticoncurențial – Prezumție – Condiții – Informații referitoare la un produs comercializat pe o piață care nu privesc întreprinderi concurente – Inexistența unei prezumții
[art. 101 alin. (1) TFUE]
7. Înțelegeri – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Noțiune – Înțelegere globală – Criterii – Obiectiv unic – Condiție – Existența unei denaturări a concurenței care afectează fiecare dintre piețele vizate de această încălcare unică
[art. 101 alin. (1) TFUE]
8. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Remedierea unei motivări insuficiente în cursul procedurii administrative – Condiții – Împrejurări excepționale
(art. 296 TFUE)
9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Reducerea amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Condiții – Valoare adăugată semnificativă a elementelor de probă furnizate de întreprinderea în cauză – Întindere – Luarea în considerare a elementului cronologic al cooperării oferite – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Întindere
[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 18 și art. 23 alin. (2); Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei, pct. 20-23]
10. Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare a instanței – Memoriu în apărare – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Expunere sumară a motivelor invocate – Înscrisuri anexate la cererea introductivă sau la memoriul în apărare – Admisibilitate – Condiții
[Statutul Curții de Justiție, art. 21; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]
11. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Neretroactivitatea dispozițiilor penale – Domeniu de aplicare – Amenzi aplicate pentru o încălcare a regulilor de concurență – Includere – Eventuală încălcare din cauza aplicării orientărilor privind calcularea amenzilor unei încălcări anterioare instituirii lor – Caracterul previzibil al modificărilor introduse prin orientări – Lipsa încălcării
[art. 101 alin. (1) TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; art. 49; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicările 98/C 9/03 și 2006/C 210/02 ale Comisiei]
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 28, 140, 186, 195 și 196)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 42-44)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 45 și 46)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 47-52 și 94)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 53)
6. În materia concurenței, furnizarea de informații comerciale sensibile precum schimbul de informații referitoare la creșteri de prețuri viitoare are, atunci când aceste informații sunt adresate unei sau unor întreprinderi concurente, un efect anticoncurențial în sensul modificării comportamentului autonom pe piață al întreprinderilor în cauză. În prezența unor asemenea practici între concurenți, Comisia nu are obligația să demonstreze efectele anticoncurențiale pe piața relevantă dacă ele sunt apte, ținând cont de contextul juridic și economic în care se află, să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurența în cadrul pieței interne.
În schimb, nu se poate prezuma ca un acord sau o practică concertată care constă, în cazul întreprinderilor, în schimbul realizat între ele de informații comerciale sensibile, însă referitoare la un produs comercializat pe o piață pe care acestea nu sunt concurente, să aibă un obiect sau un efect anticoncurențial pe piața respectivă. Astfel, o practică care constă, în privința unei întreprinderi ce își desfășoară activitatea pe cele două piețe distincte de produse, în transmiterea către concurenții săi prezenți pe o primă piață a unor informații comerciale sensibile referitoare la a doua piață, pe care nu sunt prezenți acei concurenți, nu este de natură, în principiu, să influențeze concurența exercitată pe a doua piață.
(a se vedea punctele 78 și 79)
7. În materia concurenței, există o încălcare unică atunci când acordurile sau practicile concertate care privesc bunuri, servicii sau teritorii distincte se înscriu într‑un plan de ansamblu pus în aplicare în mod conștient de întreprinderi în vederea realizării unui obiectiv anticoncurențial unic. Cu toate acestea, constatarea unei asemenea încălcări nu este de natură să determine dispariția condiției prealabile privind existența unei denaturări a concurenței care afectează fiecare dintre piețele produselor vizate de această încălcare unică.
(a se vedea punctul 92)
8. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 107 și 110)
9. În materia concurenței, în Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri, Comisia a definit condițiile în care întreprinderile care cooperează cu aceasta în cursul investigării unei înțelegeri pot fi scutite de amendă sau pot beneficia de o reducere a cuantumului amenzii pe care ar fi trebuit să o plătească.
Este inerent logicii acestei comunicări că efectul avut în vedere este de a crea un climat de incertitudine în cadrul înțelegerilor, prin încurajarea de a le dezvălui Comisiei. Această incertitudine rezultă tocmai din faptul că participanții la înțelegere știu că numai unul dintre ei va putea beneficia de imunitatea la amenzi prin denunțarea celorlalți participanți la încălcare, expunându‑i astfel riscului de a li se aplica amenzi. În cadrul acestui sistem și potrivit aceleiași logici, se presupune că întreprinderile care se oferă cel mai rapid să coopereze beneficiază de reduceri mai importante ale amenzilor care le‑ar fi aplicate în caz contrar decât cele acordate întreprinderilor mai puțin rapide în cooperare. Ordinea cronologică și rapiditatea cooperării oferite de membrii cartelului constituie, prin urmare, elemente fundamentale ale sistemului instituit de această comunicare privind cooperarea.
În această privință, deși Comisia are obligația de a motiva rațiunile pentru care consideră că elementele furnizate de întreprinderi în cadrul unei comunicări privind cooperarea constituie o contribuție care justifică sau nu justifică o reducere a cuantumului amenzii aplicate, în schimb, întreprinderile care doresc să conteste decizia Comisiei în această privință au obligația de a demonstra că informațiile furnizate în mod voluntar de aceste întreprinderi au fost determinante pentru a‑i permite să dovedească fondul încălcării și să adopte, așadar, o decizie prin care să aplice amenzi. Având în vedere rațiunea unei reduceri, Comisia nu poate face abstracție de utilitatea informației furnizate, care depinde în mod necesar de elementele de probă de care dispune deja.
Atunci când o întreprindere, în cadrul cooperării, nu face decât să confirme, într‑un mod mai puțin precis și explicit, unele dintre informațiile deja furnizate de o altă întreprindere în cadrul cooperării, gradul de cooperare a acestei întreprinderi, deși este posibil să nu fie lipsit de o anumită utilitate pentru Comisie, nu poate fi considerat comparabil cu cel al cooperării primei întreprinderi care a furnizat aceste informații. O declarație care se limitează să confirme, într‑o anumită măsură, o declarație de care Comisia dispunea deja nu facilitează sarcina Comisiei în mod semnificativ. Prin urmare, aceasta nu poate fi suficientă pentru a justifica o reducere a cuantumului amenzii în temeiul cooperării. Pe de altă parte, colaborarea la investigație a unei întreprinderi care nu a depășit nivelul care rezulta din obligațiile ce reveneau întreprinderilor în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 nu justifică o reducere a amenzii.
În sfârșit, chiar dacă ar trebui să se rețină că Comisia ar dispune de o marjă de apreciere în cadrul examinării valorii adăugate semnificative a unor informații care îi sunt furnizate în temeiul Comunicării privind cooperarea, nu este mai puțin adevărat că Tribunalul nu poate să se întemeieze pe această marjă de apreciere pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat, atât de drept, cât și de fapt, privind aprecierea Comisiei în această privință.
(a se vedea punctele 142 și 147-153)
10. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 162 și 163)
11. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 175-179)