HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
14 noiembrie 2013
Cauza T‑455/11 P
Oficiul European de Poliție (Europol)
împotriva
Andreas Kalmár
„Recurs – Funcție publică – Personalul Europol – Contract pe durată determinată – Concediere – Obligație de motivare – Dreptul la apărare – Despăgubire pecuniară”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 26 mai 2011, Kalmár/Europol (F‑83/09), prin care se urmărește anularea în parte a acestei hotărâri
Decizia: Respinge recursul. Oficiul European de Poliție (Europol) suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de domnul Andreas Kalmár în cadrul prezentei proceduri.
Sumarul hotărârii
1. Recurs – Motive – Încălcarea interdicției de a statua ultra petita – Recalificare de către Tribunalul Funcției Publice a motivelor invocate de reclamant – Încălcarea dreptului la apărare – Motive nefondate
2. Funcționari – Agenți ai Europol – Decizie care afectează situația administrativă a unui agent – Reziliere anticipată a unui contract pe perioadă determinată – Puterea de apreciere a administrației – Limite – Control jurisdicțional
[Statutul personalului Europol, art. 94 alin. (1) lit. (b)]
3. Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Decizie explicită de respingere a reclamației – Calificare juridică – Pertinență
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
4. Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor – Inadmisibilitate – Control al aprecierii faptelor exercitat de Tribunal – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare
[art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1)]
5. Recurs – Motive – Neidentificarea erorii de drept invocate – Inadmisibilitate
[art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 138 alin. (1) primul paragraf lit. (c)]
6. Recurs – Motive – Motivare insuficientă – Conținutul obligației de motivare
[Statutul Curții de Justiție, art. 36, și anexa I, art. 7 alin. (1)]
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 26-29)
2. Deși administrația dispune de o largă putere de apreciere în privința unei decizii de reziliere anticipată a unui contract pe perioadă determinată, controlul respectării garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în procedurile administrative prezintă o importanță fundamentală. Printre aceste garanții se înscrie în special obligația administrației competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale cauzei.
(a se vedea punctul 33)
Trimitere la:
Tribunal 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, Rep., p. II‑2841, punctul 163 și jurisprudența citată
3. Concluziile îndreptate împotriva respingerii unei reclamații au ca efect sesizarea instanței în privința actului împotriva căruia a fost prezentată reclamația și sunt, ca atare, lipsite de conținut autonom. În măsura în care o decizie de respingere a unei reclamații a adus precizări privind criticile reținute în final împotriva unui funcționar, identificarea concretă a criticilor formulate împotriva acestuia trebuie să rezulte din coroborarea deciziilor inițiale cu decizia de respingere a reclamației.
Problema dacă decizia de respingere a reclamației constituie un act care lezează este pertinentă numai în cazul în care acțiunea îndreptată împotriva deciziilor inițiale este respinsă ca tardivă. Într‑un astfel de caz, calificarea deciziei de respingere a reclamației poate determina redeschiderea termenului de introducere a acțiunii în justiție.
(a se vedea punctele 41 și 42)
Trimitere la:
Tribunal 12 decembrie 2002, Morello/Comisia, T‑338/00 și T‑376/00, RecFP, p. I‑A‑301 și II‑1457, punctele 34 și 35; Tribunal 10 iunie 2004, Eveillard/Comisia, T‑258/01, RecFP, p. I‑A‑167 și II‑747, punctul 31; Tribunal 14 octombrie 2004, Sandini/Curtea de Justiție, T‑389/02, RecFP, p. I‑A‑295 și II‑1339, punctul 49; Tribunal 6 aprilie 2006, Camós Grau/Comisia, T‑309/03, Rec., p. II‑1173, punctul 43 și jurisprudența citată
4. Prima instanță este singura competentă, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea acestor fapte de către prima instanță nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă care i‑au fost prezentate, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Tribunalului. O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.
Tribunalul Funcției Publice poate, fără a săvârși o denaturare a faptelor, să concluzioneze că o instituție nu a efectuat o examinare completă și circumstanțiată a elementelor de fapt pertinente și care nu sunt neglijabile, în cadrul unei decizii de concediere, atunci când instituția a făcut referire în detaliu la un element negativ din comportamentul din trecut al unui funcționar și când nu a procedat la fel în privința elementelor pozitive care decurg din dosarul personal.
(a se vedea punctele 64 și 66)
Trimitere la:
Tribunal 8 septembrie 2008, Kerstens/Comisia, T‑222/07 P, RepFP, p. I‑B‑1-37 și II‑B‑1-267, punctele 60-62 și jurisprudența citată
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 75)
Trimitere la:
Tribunal ETF/Landgren, citată anterior, punctul 140
6. Obligația de motivare a hotărârilor, care revine Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 36 din Statutul Curții de Justiție și al articolului 7 alineatul (1) din anexa I la statutul menționat, impune ca acesta să își motiveze hotărârile pentru a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul Funcției Publice nu le‑a admis argumentele, iar Tribunalului să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul jurisdicțional.
(a se vedea punctul 76)
Trimitere la:
Curte 16 iulie 2009, Comisia/Schneider Electric, C‑440/07 P, Rep., p. I‑6413, punctul 135 și jurisprudența citată