Language of document : ECLI:EU:F:2011:167

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a doua)

29 septembrie 2011


Cauza F‑70/05


Harald Mische

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Numire – Candidat care a reușit la un concurs publicat anterior intrării în vigoare a noului statut, dar finalizat ulterior acesteia – Încadrare în grad în temeiul noilor norme, mai puțin favorabile”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Mische solicită, mai întâi, anularea deciziei Comisiei din 11 noiembrie 2004 privind încadrarea acestuia în gradul A*6 treapta 2, în continuare, repunerea sa în toate drepturile ce rezultă dintr‑o încadrare legală în grad și, în sfârșit, acordarea de daune interese

Decizia:      Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Consiliul, intervenient, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Recrutare – Numire în grad – Introducerea unei noi structuri a carierelor prin Regulamentul nr. 723/2004 – Dispoziții tranzitorii de încadrare în grad

[Statutul funcționarilor, art. 5 alin. (5); anexa XIII, art. 12 alin. (3); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului]

2.      Funcționari – Calitatea de funcționar – Condiții de dobândire

[Statutul funcționarilor, art. 3)

3.      Funcționari – Recrutare – Numire în grad – Introducerea unei noi structuri a carierelor prin Regulamentul nr. 723/2004 – Dispoziții tranzitorii de încadrare în grad

[Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 2 alin. (1) și art. 12 alin. (3); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 1 alin. (1); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului]

4.      Funcționari – Recrutare – Numire în grad – Introducerea unei noi structuri a carierelor prin Regulamentul nr. 723/2004 – Dispoziții tranzitorii de încadrare în grad

[Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 12 alin. (3); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului]

5.      Funcționari – Recrutare – Numire în grad – Introducerea unei noi structuri a carierelor prin Regulamentul nr. 723/2004 – Dispoziții tranzitorii de încadrare în grad

[Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 1 alin. (2) și art. 12 alin. (3); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului]

6.      Funcționari – Recrutare – Numire în grad – Introducerea unei noi structuri a carierelor prin Regulamentul nr. 723/2004– Dispoziții tranzitorii de încadrare în grad

[Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 5 alin. (4); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului]

7.      Funcționari – Recrutare – Numire în grad – Introducerea unei noi structuri a carierelor prin Regulamentul nr. 723/2004 – Dispoziții tranzitorii de încadrare în grad

[Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 12 alin. (3); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului]

1.      Sub sancțiunea împiedicării oricărei evoluții legislative, principiul egalității de tratament nu poate afecta libertatea legiuitorului de a aduce în orice moment normelor statutare modificările pe care le consideră conforme cu interesul serviciului, în lipsa unor drepturi dobândite, chiar dacă aceste dispoziții se dovedesc mai puțin favorabile pentru funcționari decât cele vechi.

În consecință, nu se poate susține în mod valabil că, la articolul 12 alineatul (3) din anexa XIII la statut, legiuitorul ar fi trebuit să ia în considerare publicarea anunțului de concurs pentru a stabili regulile de încadrare aplicabile la numirea candidaților care au reușit la concursuri publicate înainte de 1 mai 2004, data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, dar care au fost înscriși pe o listă de rezervă și au fost recrutați ulterior acestei date, pentru motivul că această publicare ar crea prin ea însăși, în privința carierei, drepturi dobândite în favoarea candidaților.

Astfel, în măsura în care definește noi criterii de încadrare în grad aplicabile cu ocazia recrutării candidaților care au reușit la concursuri publicate înainte de 1 mai 2004, care au fost înscriși pe liste ale candidaților eligibili înainte de 1 mai 2006 și care au fost recrutați între aceste două date, articolul 13 alineatul (1) din anexa XIII la statut este conform cu principiul potrivit căruia, în caz de modificare a unor dispoziții de aplicare generală și, îndeosebi, a dispozițiilor statutare, regula nouă se aplică imediat efectelor viitoare ale situațiilor juridice care sunt născute, fără a fi însă constituite în întregime, sub imperiul regulii anterioare. Or, se consideră că un drept este dobândit numai atunci când faptul generator al acestuia s‑a produs înainte de modificarea legislativă. În ceea ce privește încadrarea în grad a unui candidat care a reușit la un concurs, această încadrare nu poate fi considerată dobândită atât timp cât persoana interesată nu a fost numită în funcție printr‑o decizie care să respecte formalitățile impuse.

De asemenea, legiuitorul putea, fără a încălca principiul egalității, să rețină data recrutării decisă de autoritatea împuternicită să facă numiri, care este un element obiectiv și independent de voința legiuitorului, drept criteriu care să impună, după cum este cazul, aplicarea regulilor de încadrare în grad din vechiul statut sau cele introduse prin reforma statutului. Aceeași concluzie se impune în privința articolului 5 alineatul (5) din statut, care reprezintă o expresie a principiului egalității.

(a se vedea punctele 63, 64, 67, 127 și 128)

Trimitere la:

Curte: 17 decembrie 1981, Bellardi‑Ricci și alții/Comisia, 178/80, punctul 19; 6 octombrie 1982, Williams/Curtea de Conturi, 9/81, punctul 21; 4 martie 2010, Angé Serrano și alții/Parlamentul European, C‑496/08 P, punctul 84

Tribunalul de Primă Instanță: 5 noiembrie 2003, Cougnon/Curtea de Justiție, T‑240/01, punctul 70; 29 noiembrie 2006, Campoli/Comisia, T‑135/05, punctul 105; 11 iulie 2007, Konidaris/Comisia, T‑93/03, punctul 110, și Centeno Mediavilla și alții/Comisia, T‑58/05, punctele 51, 53, 61, 81, 86, 113 și 124

Tribunalul Funcției Publice: 19 iunie 2007, Davis și alții/Consiliul, F‑54/06, punctul 81

2.      Din articolul 3 din statut rezultă că numirea unui funcționar își găsește în mod necesar originea într‑un act unilateral al autorității împuternicite să facă numiri și că acel candidat care a reușit la un concurs poate să revendice calitatea de funcționar și, în consecință, să solicite să beneficieze de dispozițiile statutare numai după ce a făcut obiectul unei astfel de decizii.

În consecință, în măsura în care candidații care au reușit la concursuri și sunt înscriși pe liste de candidați eligibili nu au, în această calitate, niciun drept dobândit de a fi numiți, ci numai o vocație în acest sens, dreptul lor la o încadrare într‑un anumit grad, a fortiori, nu poate fi considerat ca fiind constituit atât timp cât ei nu au făcut obiectul unei decizii de numire care să respecte formalitățile impuse.

(a se vedea punctele 65 și 66)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Centeno Mediavilla și alții/Comisia, citată anterior, punctele 53-55, punctele 53-55

Tribunalul Funcției Publice: 8 iulie 2010, Lesniak/Comisia, F‑67/06, punctul 106; 28 octombrie 2010, Sørensen/Comisia, F‑85/05, punctul 92

3.      Din principiul potrivit căruia legalitatea unui act se apreciază în funcție de elementele de fapt și de drept care există în momentul adoptării acestuia rezultă că încadrarea în grad a unui candidat care a reușit la un concurs, a fost înscris pe o listă de rezervă și este recrutat ulterior intrării în vigoare a Regulamentului nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți nu putea fi stabilită în mod legal decât în conformitate cu criteriile în vigoare la acea dată. Or, aceste noi criterii erau prevăzute, în perioada tranzitorie cuprinsă între 1 mai 2004 și 30 aprilie 2006, la articolul 12 alineatul (3) din anexa XIII la statut.

În această privință, un funcționar nu se poate prevala de faptul că gradele anterioare reformei statutului ar fi continuat să existe în perioada tranzitorie sub noua denumire prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din anexa XIII la statut. Astfel, această dispoziție, interpretată în lumina articolului 1 alineatul (1) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, a avut ca unic obiect să schimbe, în aceeași perioadă, denumirea gradelor deținute de persoanele care aveau la 30 aprilie 2004 calitatea de funcționar sau de agent temporar și care urmau să o păstreze ulterior acestei date, dar nu a avut ca obiect menținerea vechilor grade, sub această nouă denumire, în favoarea acelora care nu se aflau în această situație.

(a se vedea punctele 70 și 71)

4.      Candidatul care a reușit la un concurs, recrutat după data de 1 mai 2004, data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți nu poate pretinde că este victima unei discriminări în raport cu candidații care au reușit la concursuri similare celor la care el a reușit și care au fost recrutați anterior acestei date, aceștia din urmă neputând fi considerați ca aflându‑se în aceeași situație juridică precum el.

În această privință, împrejurarea că o instituție ar fi putut, cu încălcarea principiului nediscriminării, să încetinească derularea unui concurs pentru a recruta cu prioritate candidații care au reușit la alte concursuri la o dată anterioară nu poate afecta legalitatea deciziei de recrutare a persoanei interesate. Astfel, chiar dacă s‑ar presupune că unele concursuri și recrutări ar fi putut fi tratate cu prioritate, respectarea principiului egalității de tratament a funcționarilor trebuie să se concilieze cu respectarea principiului legalității, conform căruia nimeni nu poate invoca, în beneficiul său, o nelegalitate care ar fi fost săvârșită în beneficiul unei alte persoane.

(a se vedea punctele 72 și 73)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Centeno Mediavilla și alții/Comisia, citată anterior, punctele 154 și 155

5.      Din interpretarea dispozițiilor coroborate ale articolului 1 alineatul (2) din anexa XIII la statut și ale articolului 12 alineatul (3) din aceeași anexă rezultă că termenul „recrutați” care este cuprins în această din urmă dispoziție are un sens precis și trebuie înțeles ca privind funcționarii intrați în serviciu, în această calitate, între 1 mai 2004 și 30 aprilie 2006 într‑un post devenit accesibil ulterior înscrierii lor, anterior datei de 1 mai 2006, pe o listă de candidați eligibili întocmită în urma unui concurs publicat în temeiul vechiului statut.

Rezultă că, în vederea încadrării în grad a unui nou funcționar, articolul 12 alineatul (3) din anexa XIII la statut nu ia în considerare împrejurarea că persoana interesată ar fi fost anterior agent temporar sau agent auxiliar. În această privință, în lipsa unei dispoziții speciale care să privească un aspect special din statut, agenții temporari sau auxiliari care au reușit la concursuri generale nu au dobândit un drept la un tratament special și trebuie, în consecință, să fie asimilați cu candidații din exterior care au reușit la astfel de concursuri.

În consecință, nu poate fi privită ca discriminatorie acordarea unui funcționar, în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din anexa XIII la statut, a unei încadrări într‑un grad inferior celui pe care îl avea în calitate de agent netitular, chiar dacă va fi repartizat în continuare în același post ca acela pe care l‑a ocupat anterior datei de 1 mai 2004 și va exercita funcții identice sau chiar mai importante decât în trecut.

(a se vedea punctele 75, 76, 78 și 80)

6.      Împrejurarea că legiuitorul s‑a asigurat, la adoptarea articolului 5 alineatul (4) din anexa XIII din statut, ca acei candidați care au reușit la un concurs având ca obiect sau ca efect să permită trecerea într‑o categorie superioară să poată fi numiți, în mod excepțional, în calitate de funcționari stagiari, în gradul pe care îl dețineau în vechea categorie nu are ca rezultat să se efectueze în favoarea acestora o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu agenții temporari, care au reușit la un concurs general, recrutați ca funcționari în categoria din care făceau parte. Astfel, acești din urmă agenți temporari nu se află în aceeași situație precum candidații care au reușit la un concurs având ca obiect sau ca efect să permită trecerea într‑o categorie superioară și, așadar, o promovare decisivă în carieră.

În plus, interpretarea extensivă a respectivului articol 5 alineatul (4) astfel încât să nu se țină seama de intercalarea, între contractul de agent temporar și numirea ca funcționar stagiar, a unei perioade de activitate ca agent auxiliar ar fi de natură să aducă atingere egalității de tratament dintre candidații care au reușit la un același concurs general, care se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă și trebuie să poată beneficia de același tratament, în special în ceea ce privește încadrarea în grad, fără a aduce atingere libertății legiuitorului Uniunii de a aduce în orice moment normelor statutare modificările pe care le consideră conforme cu interesul serviciului.

(a se vedea punctul 85)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Lesniak/Comisia, citată anterior, punctele 60 și 61 și jurisprudența citată; Sørensen/Comisia, citată anterior, punctele 53 și 54

7.      Un funcționar nu se poate prevala de principiul protecției încrederii legitime pentru a se opune legalității unei noi dispoziții de reglementare, în special într‑un domeniu în care legiuitorul dispune de o largă putere de apreciere. În plus, nimeni nu poate invoca o încălcare a acestui principiu în lipsa unor asigurări precise pe care i le‑ar fi furnizat administrația, aceste asigurări trebuind să fie conforme cu normele aplicabile.

Un fost agent auxiliar numit funcționar stagiar după 1 mai 2004, data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, după ce a participat la un concurs publicat anterior acestei date, nu se poate prevala, în lipsa unei aluzii la reforma statutară în anunțul de concurs, de asigurările unei instituții, de natură să suscite în persoana acestuia speranțe legitime privind menținerea vechilor criterii statutare privind încadrarea în grad a funcționarilor. Astfel, încrederea legitimă necesită o promisiune expresă, tăcerea nefiind suficientă.

(a se vedea punctele 133, 134, 136 și 137)

Trimitere la:

Curte: 22 decembrie 2008, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, C‑443/07 P, punctul 91

Tribunalul de Primă Instanță: 11 iulie 2002, Wasmeier/Comisia, T‑381/00, punctul 106; 4 mai 2005, Castets/Comisia, T‑398/03, punctul 34; 23 februarie 2006, Cementbouw Handel & Industrie/Comisia, T‑282/02, punctul 77; Centeno Mediavilla și alții/Comisia, citată anterior, punctul 95; 4 februarie 2009, Omya/Comisia, T‑145/06, punctul 117