Language of document : ECLI:EU:T:2017:598





Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 12 septembrie 2017 –
Laufen Austria/Comisia

(Cauza T411/10 RENV)

„Concurență – Înțelegeri – Piețele belgiană, germană, franceză, italiană, neerlandeză și austriacă ale produselor și accesoriilor pentru baie – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Amenzi – Obligarea unei societăți‑mamă și a filialei sale la plata în solidar a unei amenzi – Plafon de 10 % din cifra de afaceri – Calcularea plafonului doar în funcție de cifra de afaceri a filialei în perioada încălcării anterioară achiziționării acesteia de către societatea‑mamă”

Procedură jurisdicțională – Hotărâre a Curții care leagă Tribunalul – Condiții – Trimitere spre rejudecare în urma unui recurs – Aspecte de drept soluționate definitiv de Curte în cadrul recursului – Autoritate de lucru judecat – Întindere

(Statutul Curții de Justiție, art. 61; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 215)

(a se vedea punctul 35)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită, pe de o parte, anularea în parte a Deciziei C(2010) 4185 final a Comisiei din 23 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39092 – Produse și accesorii pentru baie) și, pe de altă parte, reducerea amenzii aplicate reclamantei în această decizie

Dispozitivul

1)

Stabilește la 4 788 001 euro partea din amenda aplicată Laufen Austria AG pentru care răspunde individual, având în vedere încălcarea săvârșită în perioada cuprinsă între 12 octombrie 1994 și 28 octombrie 1999.

2)

Laufen Austria și Comisia Europeană suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată aferente procedurilor în fața Tribunalului și în fața Curții.