Ediție provizorie
HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
17 aprilie 2024(*)
„Soiuri de plante – Acordare a protecției comunitare a soiurilor de plante pentru soiul de cartofi Melrose – Neachitarea în termen a taxei anuale – Anularea protecției – Cerere de restitutio in integrum – Condiții de notificare a deciziilor și a comunicărilor OCSP”
În cauza T‑2/23,
Romagnoli Fratelli SpA, cu sediul în Bologna (Italia), reprezentată de E. Truffo și A. Iurato, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP), reprezentat de M. García‑Moncó Fuente și Á. Martínez López, în calitate de agenți,
pârât,
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnii F. Schalin, președinte, și I. Nõmm (raportor) și doamna G. Steinfatt, judecători,
grefier: domnul V. Di Bucci,
având în vedere faza scrisă a procedurii,
având în vedere că niciuna dintre părți nu a depus, în termen de trei săptămâni de la comunicarea terminării procedurii scrise, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Romagnoli Fratelli SpA, solicită anularea deciziei Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP) din 7 noiembrie 2022 (denumită în continuare „decizia atacată”).
Istoricul cauzei
2 La 10 decembrie 2009, reclamanta a formulat la OCSP o cerere de protecție comunitară a unui soi de plante, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2100/94 al Consiliului din 27 iulie 1994 de instituire a unui sistem de protecție comunitară a soiurilor de plante (JO 1994, L 227, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 15, p. 197). Această cerere a fost înregistrată cu numărul 2009/2240.
3 Soiul de plante pentru care s‑a solicitat protecția comunitară este soiul de cartofi Melrose, aparținând speciei Solanum tuberosum L.
4 Prin decizia OCSP din 20 februarie 2012, protecția comunitară a fost acordată soiului de plante în cauză.
5 La 27 octombrie 2021, o notă de debit referitoare la plata taxei anuale pentru protecția comunitară a soiului de plante în cauză a fost emisă și trimisă reclamantei de OCSP pe spațiul personal al acesteia din urmă, denumit „MyPVR”.
6 Întrucât nota de debit nu a fost plătită în termenul acordat, reclamantei i‑a fost trimisă o solicitare formală la 10 ianuarie 2022, conform articolului 83 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94, prin intermediul spațiului personal MyPVR. În cadrul acestei solicitări, OCSP invita reclamanta să achite suma datorată cu titlu de taxă anuală în termen de o lună pentru a evita anularea protecției comunitare pentru soiul de plante în cauză în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (c) din regulamentul menționat.
7 La 16 februarie 2022, întrucât documentele referitoare la taxa anuală nu au fost descărcate de reclamantă din spațiul personal MyPVR, OCSP i‑a trimis acesteia din urmă o altă solicitare prin e‑mail, fără a prelungi însă termenul de plată.
8 La 21 martie 2022, întrucât taxa anuală nu a fost achitată în termenul acordat, OCSP a anulat protecția comunitară a soiului de plante în cauză. Decizia privind această anulare a fost notificată reclamantei la 22 martie 2022.
9 La 6 mai 2022, reclamanta a depus o cerere de restitutio in integrum, în temeiul articolului 80 din Regulamentul nr. 2100/94, în ceea ce privea termenul de plată a taxei anuale menționate anterior.
10 La 6 mai 2022, reclamanta a efectuat plata taxei anuale neplătite până atunci.
11 Prin decizia atacată, OCSP nu a admis cererea de restitutio in integrum a reclamantei. Cererea menționată a fost respinsă pentru motivul că, pe de o parte, nu îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 80 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94 și, pe de altă parte, reclamanta nu demonstrase că se confruntase cu circumstanțe imprevizibile și că dăduse dovadă de toată prudența necesară pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 80 alineatul (1) din regulamentul menționat.
Concluziile părților
12 Reclamanta solicită în esență Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OCSP la plata cheltuielilor de judecată.
13 OCSP solicită în esență Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la admisibilitate
14 OCSP solicită respingerea în totalitate a acțiunii ca inadmisibilă, întrucât nu există niciun temei juridic pentru prezenta acțiune nici în Regulamentul nr. 2100/94, nici în Regulamentul (CE) nr. 874/2009 al Comisiei din 17 septembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 2100/94 privind procedura în fața OCSP (JO 2009, L 251, p. 3). În plus, ținând seama de lipsa unui temei juridic în aceste regulamente, el contestă de asemenea aplicabilitatea articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
15 Reclamanta contestă argumentele OCSP.
16 Potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, orice persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.
17 Articolul 263 al cincilea paragraf TFUE prevede că actele de constituire a organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii pot să prevadă condiții și proceduri speciale privind acțiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotriva actelor acestor organe, oficii sau agenții care sunt destinate să producă efecte juridice față de ele.
18 Potrivit unei jurisprudențe constante, trebuie să se considere că sunt susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare orice dispoziții sau măsuri adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii Europene, indiferent de forma acestora, destinate să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele unei persoane fizice sau juridice, modificând în mod distinct situația sa juridică (a se vedea Hotărârea din 31 ianuarie 2019, International Management Group/Comisia, C‑183/17 P și C‑184/17 P, EU:C:2019:78, punctul 51 și jurisprudența citată).
19 În această privință, este suficient să se arate că, în primul rând, reclamanta este destinatara deciziei atacate și, în al doilea rând, prin decizia menționată, OCSP a enunțat fără ambiguitate poziția sa finală cu privire la cererea de restitutio in integrum în cauză, producând astfel efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantei.
20 Cu toate acestea, OCSP susține că articolul 263 al cincilea paragraf TFUE legitimează capacitatea sa de a se pronunța cu privire la cererile de restitutio in integrum fără posibilitatea formulării unei căi de atac în fața camerei de recurs a OCSP sau în fața Tribunalului, dat fiind că o astfel de cale de atac nu este prevăzută nici de Regulamentul nr. 2100/94, nici de Regulamentul nr. 874/2009, care constituie „condițiile și procedurile speciale” în sensul celui de al cincilea paragraf al articolului menționat. În consecință, el arată că decizia atacată nu poate face obiectul unei acțiuni în fața Tribunalului, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
21 În această privință, trebuie amintit că din articolul 2 TUE rezultă că Uniunea se întemeiază printre altele pe valorile privind egalitatea și statul de drept. Or, existența însăși a unui control jurisdicțional efectiv destinat să asigure respectarea dispozițiilor dreptului Uniunii este inerentă existenței unui asemenea stat de drept (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, CSUE/KF, C‑14/19 P, EU:C:2020:492, punctul 58 și jurisprudența citată).
22 Articolul 19 TUE, care concretizează valoarea statului de drept afirmată la articolul 2 TUE, încredințează instanțelor naționale și Curții de Justiție a Uniunii Europene obligația de a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre, precum și protecția jurisdicțională efectivă a drepturilor conferite justițiabililor de acest drept, Curtea deținând o competență exclusivă pentru interpretarea definitivă a dreptului menționat (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, CSUE/KF, C‑14/19 P, EU:C:2020:492, punctul 59 și jurisprudența citată).
23 În plus, potrivit articolului 256 alineatul (1) prima teză TFUE, Tribunalul are competența să judece în primă instanță acțiunile menționate la articolele 263, 265, 268, 270 și 272 TFUE, cu excepția celor care sunt atribuite unui tribunal specializat, instituit în conformitate cu articolul 257 din același tratat, și a celor rezervate Curții prin Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
24 Astfel, sistemul jurisdicțional al Uniunii este constituit dintr‑un sistem complet de căi de atac și de proceduri, destinat să asigure controlul legalității actelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, CSUE/KF, C‑14/19 P, EU:C:2020:492, punctul 60 și jurisprudența citată).
25 Prin urmare, deși „condiții[le] și proceduri[le] speciale” menționate la articolul 263 al cincilea paragraf TFUE permit, desigur, stabilirea de către o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii a unor condiții și proceduri interne, prealabile unei acțiuni în justiție, care guvernează în special funcționarea unui mecanism de autosupraveghere sau derularea unei proceduri de soluționare amiabilă, aceste condiții și proceduri nu pot să fie interpretate în sensul că autorizează o instituție a Uniunii să scoată de sub competența instanței Uniunii litigii care implică interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, CSUE/KF, C‑14/19 P, EU:C:2020:492, punctul 62 și jurisprudența citată).
26 În plus, din articolul 81 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94 rezultă că, în absența dispozițiilor de procedură din regulamentul menționat sau a dispozițiilor adoptate în temeiul regulamentului respectiv, OCSP aplică principiile codului de procedură general admise în statele membre.
27 În această privință, trebuie să se constate că articolul 263 al patrulea paragraf TFUE – care prevede posibilitatea unei acțiuni împotriva actelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii – reflectă tocmai un astfel de „principi[u al] codului de procedură general [admis] în statele membre” prevăzut la articolul 81 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94. Prin urmare, deși Regulamentul nr. 2100/94 nu prevede în mod explicit nici o cale de atac în fața camerei de recurs a OCSP, nici direct în fața Tribunalului pentru deciziile adoptate de OCSP în urma unei cereri de restitutio in integrum depuse în temeiul articolului 80 din Regulamentul nr. 2100/94, există totuși o cale de atac în temeiul articolului 81 alineatul (1) din regulamentul menționat și al articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
28 În orice caz, trebuie constatat că atribuirea către OCSP a unei competențe exclusive de a interpreta și a aplica Regulamentul nr. 2100/94 și în special articolul 80 din regulamentul menționat încalcă jurisprudența amintită la punctele 21-25 de mai sus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, CSUE/KF, C‑14/19 P, EU:C:2020:492, punctul 64).
29 Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se respingă cauza de inadmisibilitate invocată de OCSP.
Cu privire la fond
30 Acțiunea se întemeiază în esență pe două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94 și, al doilea, pe încălcarea articolului 65 din Regulamentul nr. 874/2009.
Cu privire la admisibilitatea elementelor de probă prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului
31 Trebuie constatat că din dosarul OCSP reiese că anexele 1, 8-12, 14-16 și 23-25, atașate la cererea introductivă, nu au fost prezentate de reclamantă în cursul procedurii administrative în fața OCSP.
32 În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, legalitatea unui act al Uniunii trebuie apreciată în funcție de informațiile de care instituția putea să dispună la momentul la care l‑a adoptat. Așadar, nimeni nu poate invoca în fața instanței Uniunii elemente de fapt care nu au fost expuse în cursul procedurii administrative (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2023, Novasol/ECHA, T‑70/22, nepublicată, EU:T:2023:106, punctul 22 și jurisprudența citată).
33 Așadar, întrucât anexele menționate la punctul 31 de mai sus au fost prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului, acestea nu pot fi luate în considerare în scopul controlului legalității deciziei atacate și, prin urmare, trebuie înlăturate.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94
34 În cadrul primului motiv, reclamanta invocă în esență două critici, referitoare, prima, la forța majoră sau la circumstanțele imprevizibile cauzate de pandemia de COVID-19 care justifică nerespectarea termenului de plată a taxei anuale stabilit de OCSP și, a doua, la interpretarea eronată de către OCSP a elementelor de probă pe care le‑a prezentat aceasta.
35 OCSP contestă argumentele reclamantei.
36 Potrivit articolului 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94, dacă, în pofida tuturor eforturilor depuse în împrejurările respective, solicitantul protecției comunitare a soiurilor de plante sau titularul sau orice altă parte la o procedură inițiată în fața OCSP nu este în măsură să respecte un termen în raport cu acesta din urmă, acesta este, la cerere, repus în drepturile sale dacă această imposibilitate de a se conforma a avut drept consecință directă pierderea unui drept sau a unui mijloc de recurs, în temeiul dispozițiilor din regulamentul menționat.
37 Din articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94 reiese că restitutio in integrum este supusă îndeplinirii a două condiții cumulative, prima fiind ca persoana în cauză să fi depus toate eforturile necesare în considerarea circumstanțelor speciale și, cea de a doua, ca obstrucționarea persoanei respective să fi avut drept consecință directă pierderea unui drept sau pierderea unei căi de atac [a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 septembrie 2011, Prinz Sobieski zu Schwarzenberg/OAPI – British‑American Tobacco Polska (Romuald Prinz Sobieski zu Schwarzenberg), T‑271/09, nepublicată, EU:T:2011:478, punctul 53 și jurisprudența citată].
38 În plus, respectarea termenelor este de ordine publică, iar restitutio in integrum poate afecta securitatea juridică. În consecință, condițiile de aplicare a restitutio in integrum trebuie interpretate în mod strict [a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța din 9 decembrie 2022, AMO Development/EUIPO (Instrumente medicale), T‑311/22, nepublicată, EU:T:2022:822, punctul 20 și jurisprudența citată].
39 În speță, în cadrul primului motiv, reclamanta contestă în esență aprecierea OCSP în ceea ce privește prima condiție menționată la punctul 37 de mai sus, întrucât a concluzionat că aceasta nu dovedise că, pe de o parte, se confrunta cu circumstanțe imprevizibile și, pe de altă parte, demonstrase că a depus toate eforturile necesare în aceste împrejurări.
40 În primul rând, reclamanta arată că astfel de împrejurări imprevizibile au fost stabilite, pe de o parte, din cauza situației neașteptate a pandemiei de COVID-19, care a condus la absența unicei sale angajate responsabile de corespondența cu OCSP și, pe de altă parte, din cauza atacului cibernetic pe care l‑a suferit.
41 În ceea ce privește pretinsul atac cibernetic suferit de reclamantă, trebuie să se constate că nici acest argument, nici elementele de probă care îl susțin nu au fost prezentate OCSP la momentul cererii de restitutio in integrum. Prin urmare, în lumina jurisprudenței citate la punctul 32 de mai sus, argumentul menționat trebuie înlăturat.
42 În ceea ce privește împrejurările imprevizibile care decurg din pandemia de COVID-19 și care determină absența unicei sale angajate care ar fi fost responsabilă de corespondența cu OCSP, reclamanta a prezentat un element de probă unic, și anume un certificat din 7 iunie 2022 al Confcommercio Ascom Bologna în care se declara că, în perioada cuprinsă între octombrie 2021 și aprilie 2022, personalul său de birou fusese absent 600 de ore din motive de boală cauzată de COVID-19. În plus, în e‑mailul său către OCSP din 7 iunie 2022, reclamanta a precizat că angajata menționată fusese absentă de două ori în cursul celor cinci luni precedente din cauza COVID-19.
43 În această privință, trebuie să se constate că certificatul din 7 iunie 2022 al Confcommercio Ascom Bologna, care atestă numărul total de ore de muncă neefectuate de întregul personal al reclamantei, nu indică nici numărul de ore sau de zile, nici perioada în care unica angajată care ar fi fost responsabilă de corespondența cu OCSP ar fi fost absentă și astfel incapabilă să îndeplinească sarcinile care i‑ar fi fost încredințate, referitoare la corespondența cu OCSP. Prin urmare, trebuie să se arate că reclamanta nu a prezentat elemente de probă care să permită să se demonstreze că angajata menționată fusese absentă și că ea se confruntase astfel cu circumstanțe speciale din cauza pandemiei de COVID-19 care au împiedicat‑o să respecte termenul de plată a taxei anuale.
44 În al doilea rând, reclamanta arată că, ținând seama de dimensiunea sa medie, nu dispunea de mijloace financiare pentru a angaja personal suplimentar în vederea înlocuirii personalului aflat în concediu medical.
45 În această privință, este necesar să se constate că, în cererea sa de restitutio in integrum, reclamanta nu a furnizat alte elemente de probă decât certificatul din 7 iunie 2022 al Confcommercio Ascom Bologna menționat la punctul 42 de mai sus. Prin urmare, în lipsa oricărui element de probă în această privință, simpla constatare referitoare la insuficiența mijloacelor financiare pentru a angaja personal suplimentar nu poate fi suficientă în sine pentru a demonstra că reclamanta s‑a confruntat cu împrejurări imprevizibile și că a depus toate eforturile necesare în aceste împrejurări pentru a respecta termenul de plată a taxei anuale stabilit de OCSP.
46 În plus, este necesar să se constate că reclamanta nu a explicat motivele pentru care nu fuseseră aplicate alte soluții posibile pentru a suplini absența angajatei sale care ar fi fost responsabilă de corespondența cu OCSP. De exemplu, chiar dacă lipsa acestei angajate ar fi fost dovedită, ceea ce nu este cazul în speță, reclamanta nu a explicat și nici nu a susținut în niciun mod cu elemente de probă ce a împiedicat‑o să transmită sarcinile angajatei respective și datele de acces care să îi permită accesul la spațiul personal MyPVR unui alt membru al personalului său pentru o perioadă de aproximativ cinci luni.
47 Pe de altă parte, la 16 februarie 2022, OCSP a adresat reclamantei un e‑mail suplimentar, invitând‑o să consulte spațiul personal MyPVR și împărtășind disponibilitatea sa pentru a furniza orice informație suplimentară referitoare la accesul la MyPVR. Or, chiar presupunând că reclamanta a avut probleme de acces la MyPVR, este necesar să se constate că ea nici nu a reacționat la acest e‑mail, nici nu a solicitat ajutor în această privință. Reclamanta nu a reușit, așadar, să demonstreze că depusese toate eforturile necesare în sensul articolului 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94.
48 În consecință, după ce a luat în considerare elementele de fapt care îi fuseseră furnizate la momentul cererii de restitutio in integrum, OCSP a concluzionat în mod întemeiat că reclamanta nu dovedise că făcuse față unor împrejurări speciale și nici că depusese toate eforturile necesare având în vedere aceste circumstanțe.
49 Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se respingă primul motiv ca fiind nefondat.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 65 din Regulamentul nr. 874/2009
50 În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta pretinde, în primul rând, că nu a primit solicitarea trimisă de OCSP la 10 ianuarie 2022 privind taxa anuală neplătită și reproșează acestuia din urmă că a încălcat articolul 65 din Regulamentul nr. 874/2009, întrucât nu a făcut dovada notificării efective și a primirii acestei solicitări. În al doilea rând, ea contestă, în general, faptul că spațiul personal MyPVR este considerat drept cale oficială de notificare a documentelor sau a deciziilor în sensul Regulamentului nr. 2100/94 și al Regulamentului nr. 874/2009 și, în consecință, ea repune în discuție aplicabilitatea condițiilor generale referitoare la utilizarea sistemelor electronice de comunicații provenite de la OCSP și destinate acestuia din urmă (denumite în continuare „condițiile generale ale MyPVR”), astfel cum sunt definite în decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP.
51 OCSP contestă argumentele reclamantei.
52 În primul rând, este necesar să se examineze dacă spațiul personal MyPVR poate fi considerat drept cale oficială de notificare a documentelor sau a deciziilor în sensul Regulamentelor nr. 2100/94 și nr. 874/2009. În speță, întrucât nota de debit din 27 octombrie 2021 și solicitarea din 10 ianuarie 2022 au fost notificate prin intermediul spațiului personal MyPVR, este necesar să se examineze validitatea acestui spațiu personal drept cale oficială de notificare pentru cele două documente menționate.
53 Potrivit articolului 79 din Regulamentul nr. 2100/94, OCSP notifică din oficiu toate deciziile și citațiile, precum și notificările și comunicările care implică un termen sau a căror notificare este impusă de alte dispoziții din regulamentul menționat sau de alte dispoziții adoptate în temeiul regulamentului menționat sau la ordinul președintelui OCSP. Notificarea poate fi făcută prin intermediul oficiilor competente pentru soiuri ale statelor membre.
54 Trebuie arătat că în speță, dat fiind că atât nota de debit din 27 octombrie 2021, cât și solicitarea din 10 ianuarie 2022 au stabilit un termen care trebuie respectat de reclamantă, este necesar ca acestea să fie considerate drept „notificări [sau] comunicări care implică un termen” în sensul articolului 79 din Regulamentul nr. 2100/94.
55 Potrivit articolului 64 alineatul (4) din Regulamentul nr. 874/2009, documentele sau copiile acestora care se referă la acțiuni pentru care notificările sunt prevăzute la articolul 79 din Regulamentul nr. 2100/94 se notifică prin mijloace electronice care se stabilesc de către președintele OCSP sau pe cale poștală, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
56 Din modul de redactare a articolului 64 alineatul (4) din Regulamentul nr. 874/2009 reiese că, pe de o parte, comunicările și notificările OCSP care implică un termen în sensul articolului 79 din Regulamentul nr. 2100/94 pot fi notificate prin mijloace electronice și, pe de altă parte, modalitățile notificării menționate prin mijloace electronice sunt stabilite de președintele OCSP.
57 În conformitate cu articolul 64 alineatul (4) din Regulamentul nr. 874/2009, la 20 decembrie 2016, președintele OCSP a adoptat o decizie privind comunicațiile electronice provenite de la OCSP și destinate acestuia din urmă.
58 Articolul 3 primul paragraf din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP prevede că OCSP va pune la dispoziție o platformă de comunicare electronică pe siteul său internet „www.cpvo.europa.eu”, care va permite utilizatorilor să primească, să vizualizeze, să imprime și să înregistreze toate documentele și notificările disponibile prin mijloace electronice transmise de OCSP, precum și răspunsul la notificările și la cererile de dosar și la alte documente. Acest spațiu de comunicare electronică („Spațiu personal”) este un sistem restrâns și va fi numit „MyPVR”.
59 Articolul 3 al patrulea paragraf din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP prevede că, odată finalizată dezvoltarea sa, MyPVR va propune posibilitatea de a primi prin mijloace electronice toate comunicările provenite de la OCSP. Dacă utilizatorul alege această opțiune, OCSP va trimite toate notificările sub formă electronică prin intermediul acestui spațiu personal, în afară de cazul unei imposibilități tehnice.
60 Potrivit articolului 4 primul paragraf din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP, de îndată ce utilizatorul activează opțiunea de a comunica cu OCSP prin mijloace electronice, toate notificările oficiale ale OCSP disponibile în format electronic îi sunt transmise prin intermediul MyPVR. Documentele care conțin acte pentru care articolul 79 din Regulamentul nr. 2100/94 prevede o notificare din oficiu vor fi comunicate prin intermediul MyPVR.
61 Potrivit articolului 6 din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP, condițiile generale de utilizare care figurează pe site‑ul internet al OCSP referitoare la comunicațiile electronice provenite de la OCSP și destinate acestuia din urmă, efectuate prin intermediul MyPVR, vor preciza mai mult demersurile electronice, condițiile aferente acestora și modalitățile tehnice la care sunt supuse notificările și/sau comunicațiile electronice provenite de la OCSP și destinate acestuia din urmă, precum și angajamentele de utilizare la care trebuie să subscrie utilizatorii.
62 Trebuie să se constate că, contrar celor pretinse de reclamantă, din articolul 3 primul și al patrulea paragraf și din articolul 4 primul paragraf din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP, menționate la punctele 58-60 de mai sus, reiese că toate comunicările și notificările, inclusiv cele care intră sub incidența articolului 79 din Regulamentul nr. 2100/94, pot fi efectuate prin intermediul spațiului personal MyPVR, cu condiția ca utilizatorul să fi activat opțiunea care permite OCSP să comunice cu el prin mijloace electronice.
63 În plus, articolul 6 din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP, menționată la punctul 61 de mai sus, prevede că condițiile generale ale MyPVR vor preciza mai detaliat demersurile electronice, condițiile aferente acestora și modalitățile tehnice la care sunt supuse notificările și/sau comunicațiile electronice provenite de la OCSP. În consecință, nici aplicabilitatea acestor condiții generale nu poate fi repusă în discuție.
64 Pe de altă parte, punctul 4 litera (b) din versiunea 3.0 a condițiilor generale ale MyPVR reafirmă că, atunci când utilizatorul a optat pentru comunicarea electronică, OCSP îi notifică în mod valabil deciziile, comunicările și celelalte documente prin mijloace electronice prin intermediul spațiului personal, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil din motive tehnice sau în cazul în care anumite funcționalități ale spațiului respectiv sunt în curs de dezvoltare. În aceste ipoteze, comunicațiile electronice prin e‑mail sau prin orice alt mijloc de comunicare valabil pot fi admise ca mijloc de notificare autorizat.
65 În consecință, nu poate fi admisă critica referitoare la nelegalitatea spațiului personal MyPVR în măsura în care constituie una dintre căile de notificare oficiale.
66 Cu toate acestea, din articolul 3 al patrulea paragraf și din articolul 4 primul paragraf din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP, precum și din cuprinsul punctului 4 litera (b) din versiunea 3.0 a condițiilor generale ale MyPVR reiese că utilizarea MyPVR drept cale oficială de notificare este supusă condiției ca utilizatorul să fi activat opțiunea care permite OCSP să comunice cu acesta prin mijloace electronice.
67 În această privință, trebuie să se observe că părțile nu contestă că reclamanta optase pentru comunicarea prin mijloace electronice prin intermediul MyPVR, în sensul dispozițiilor menționate la punctul 66 de mai sus. În plus, din anexa C.2 la memoriul în răspuns al OCSP din 19 septembrie 2023 reiese că, la 12 februarie 2021, reclamanta acceptase versiunea 3.0 a condițiilor generale ale MyPVR, confirmând astfel decizia sa de a opta pentru comunicarea prin mijloace electronice.
68 Potrivit punctului 2 din versiunea 3.0 a condițiilor generale ale MyPVR, utilizatorii se angajează să utilizeze spațiul personal pentru a primi printre altele notificări și documente transmise de OCSP. Comunicațiile electronice prin e‑mail nu pot fi admise ca mijloc de comunicare autorizat decât în cazurile în care platforma nu ar fi adecvată. În plus, al doilea paragraf al acestui punct prevede că, utilizând spațiul personal, utilizatorul se angajează să respecte obligațiile prevăzute la primul paragraf al punctului menționat.
69 Prin urmare, nu există nicio îndoială că, utilizând spațiul personal și acceptând condițiile generale ale MyPVR, reclamanta a acceptat să primească comunicări și notificări din partea OCSP prin intermediul spațiului personal MyPVR.
70 Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se respingă critica referitoare la nelegalitatea MyPVR drept cale de notificare oficială în ceea ce o privește pe reclamantă.
71 În al doilea rând, referitor la pretinsa încălcare a articolului 65 din Regulamentul nr. 874/2009 în măsura în care OCSP nu a făcut dovada notificării efective și a primirii solicitării trimise la 10 ianuarie 2022, trebuie precizat că din dosarul OCSP reiese că solicitarea a fost trimisă prin intermediul MyPVR. Prin urmare, articolul 65 din Regulamentul nr. 874/2009, privind notificările pe cale poștală, nu se poate aplica în speță. În această privință, trebuie să se facă trimitere la articolul 64a din Regulamentul nr. 874/2009 privind notificările prin mijloace electronice sau prin alte mijloace tehnice.
72 Articolul 64a alineatul (1) din Regulamentul nr. 874/2009 prevede că notificarea prin mijloace electronice se efectuează prin transmiterea unei copii digitale a documentului de notificat. Notificarea este considerată a fi avut loc la data la care comunicarea a fost primită de către destinatar. Președintele OCSP stabilește detaliile privind notificarea prin mijloace electronice. Potrivit articolului 64a alineatul (3) din același regulament, președintele OCSP stabilește detaliile privind notificarea prin orice alte mijloace tehnice de comunicare.
73 Astfel cum s‑a procedat la punctele 67-69 de mai sus, trebuie amintit din nou că reclamanta a acceptat să primească comunicările și notificările OCSP prin intermediul MyPVR. În acest sens, trebuie amintit de asemenea că, potrivit articolului 4 primul paragraf din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP, de îndată ce utilizatorul a activat opțiunea de a comunica cu OCSP prin mijloace electronice, toate notificările oficiale ale OCSP disponibile în format electronic, inclusiv documentele care conțin acte pentru care este prevăzută o notificare în temeiul articolului 79 din Regulamentul nr. 2100/94, îi sunt notificate prin intermediul MyPVR. Prin urmare, MyPVR ar trebui considerată drept singura cale oficială de comunicare a notificărilor oficiale, inclusiv cele prevăzute la articolul 79 din Regulamentul nr. 2100/94.
74 În consecință, în temeiul articolului 4 primul paragraf din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP, OCSP a notificat reclamantei prin intermediul MyPVR, în primul rând, la 27 octombrie 2021, o notă de debit privind plata taxei anuale, urmată, la 28 octombrie 2021, de un e‑mail automat, și, în al doilea rând, la 10 ianuarie 2022, solicitarea în cauză prin care o invita să achite taxa neplătită în conformitate cu articolul 83 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94, urmată, la 11 ianuarie 2022, de un e‑mail automat.
75 În ceea ce privește notificarea efectivă a solicitării din 10 ianuarie 2022, articolul 4 al patrulea paragraf din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP precizează că se consideră că o decizie sau orice alt document a fost notificat la expirarea celei de a șaptea zile care urmează celei în cursul căreia a fost trimis un mesaj electronic utilizatorului pentru a‑l avertiza că OCSP a încărcat în spațiul personal copia digitală a deciziei sau a documentului. În speță, rezultă că trebuie să se considere că solicitarea din 10 ianuarie 2022 a fost notificată la 18 ianuarie 2022, la șapte zile după 11 ianuarie 2022, data trimiterii e‑mailului automat prin care reclamanta era informată cu privire la încărcarea documentului în cauză în spațiul personal MyPVR.
76 În plus, conform articolului 4 al cincilea paragraf din decizia din 20 decembrie 2016 a președintelui OCSP, în cazul în care un utilizator nu reușește să consulte o decizie sau orice alt document, el trebuie să informeze fără întârziere OCSP cu privire la aceasta. Trebuie să se constate că în speță reclamanta nu a informat OCSP cu privire la vreo problemă de acces la documentele în cauză.
77 În consecință, nu se poate reproșa OCSP că nu a notificat solicitarea din 10 ianuarie 2022. În lipsa unei probe contrare din partea reclamantei, se consideră că solicitarea în cauză a fost primită de aceasta din urmă la 18 ianuarie 2022. Astfel, și această critică trebuie respinsă ca fiind nefondată.
78 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se respingă al doilea motiv și, în consecință, acțiunea în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
79 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
80 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OCSP.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Romagnoli Fratelli SpA la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 aprilie 2024.
Semnături