HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
14 iulie 2015(*)
„Marcă comunitară – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale Lembergerland – Motiv absolut de refuz – Marcă de vin care cuprinde indicații geografice – Articolul 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”
În cauza T‑55/14,
Genossenschaftskellerei Rosswag‑Mühlhausen eG, cu sediul în Vaihingen‑sur‑l’Enz (Germania), reprezentată de H. Steffan, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de A. Poch, în calitate de agent,
pârât,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 14 noiembrie 2013 (cauza R 566/2013‑1), privind o cerere de înregistrare a semnului verbal Lembergerland ca marcă comunitară,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnul H. Kanninen, președinte, doamna I. Pelikánová și domnul E. Buttigieg (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 ianuarie 2014,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 10 aprilie 2014,
având în vedere că nicio cerere de stabilire a unei ședințe de judecată nu a fost formulată de părți în termenul de o lună de la comunicarea terminării procedurii scrise și hotărând, prin urmare, pe baza raportului judecătorului raportor și în temeiul articolului 135a din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 22 august 2012, reclamanta, Genossenschaftskellerei Rosswag‑Mühlhausen eG, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).
2 Marca a cărei înregistrare s‑a solicitat este semnul verbal Lembergerland.
3 Produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasa 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „băuturi alcoolice (cu excepția berii”.
4 Prin decizia din 30 ianuarie 2013, examinatorul a respins cererea de înregistrare pentru produsele indicate la punctul 3 de mai sus, pentru motivul că marca solicitată era afectată de motivul absolut de refuz vizat la articolul 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009.
5 La 25 martie 2013, reclamanta a formulat o cale de atac la OAPI în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009 împotriva deciziei examinatorului.
6 Prin Decizia din 14 noiembrie 2013, Camera întâi de recurs a OAPI a respins calea de atac (denumită în continuare „decizia atacată”). Aceasta a arătat că marca solicitată conținea indicația geografică Lemberg, protejată în Uniunea Europeană pentru vinuri originare din Africa de Sud în temeiul articolului 8 litera (b) punctul (ii) din Acordul între Comunitatea Europeană și Republica Africa de Sud privind comerțul cu vinuri (JO 2002, L 28, p. 4, Ediție specială, 11/vol. 26, p. 58) (denumit în continuare „Acordul dintre Comunitate și Republica Africa de Sud”), coroborat cu anexa II la acordul menționat, fără ca vinul vizat de marca solicitată să provină totuși din acest loc de origine. Camera de recurs a apreciat că marca solicitată nu constituia un simplu termen fantezist nou în raport cu indicația geografică Lemberg și că, pentru a justifica refuzul înregistrării sale pentru motivul vizat la articolul 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009, era suficient ca aceasta să cuprindă sau să fie compusă din elemente care să permită identificarea cu certitudine a acestei indicații geografice. Ea a considerat, în plus, că faptul că termenul „Lemberg” făcea trimitere la „estate” (domeniu viticol), iar nu la o regiune sau la un teritoriu nu repunea în discuție faptul că era vorba despre o indicație geografică protejată în conformitate cu Acordul dintre Comunitate și Republica Africa de Sud. Aceasta a arătat că referirile făcute de reclamantă la celelalte indicații geografice protejate în temeiul aceluiași acord erau lipsite de relevanță pentru aprecierea, în speță, a cererii de înregistrare. În cele din urmă, camera de recurs a constatat că articolul 6 ter din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 20 martie 1883, cu revizuirile și modificările ulterioare (denumită în continuare „Convenția de la Paris”), nu era aplicabilă în speță, întrucât prevedea doar interdicția de înregistrare ca mărci a emblemelor de stat, a semnelor oficiale de control și a emblemelor organizațiilor interguvernamentale.
Concluziile părților
7 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI să înregistreze marca solicitată;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
8 OAPI solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
9 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă un motiv unic întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009 și susține că în mod eronat camera de recurs a refuzat înregistrarea mărcii solicitate în temeiul acestei dispoziții. Pe de o parte, aceasta arată, în esență, că, întrucât denumirea Lemberg desemnează un singur domeniu viticol, nu poate fi considerată ca reprezentând o indicație geografică, în special în sensul Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului din 29 aprilie 2008 privind organizarea comună a pieței vitivinicole, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999, a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 și a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2392/86 și a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 (JO L 148, p. 1). Pe de altă parte, ea susține că marca solicitată este constituită dintr‑un termen fantezist, care nu concordă cu denumirea Lemberg și nu este, așadar, de natură să inducă în eroare publicul relevant asupra „existenței unei legături între utilizator și organizație” în sensul Convenției de la Paris.
10 OAPI contestă argumentele reclamantei.
11 Potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009, se respinge înregistrarea mărcilor de vin care cuprind sau sunt alcătuite din indicații geografice destinate identificării vinurilor, dacă aceste vinuri nu au aceste origini.
12 Protecția indicațiilor geografice în ceea ce privește vinurile își găsește originea, pe de o parte, în reglementările Uniunii, în special cele referitoare la organizarea comună a pieței vitivinicole, și, pe de altă parte, în convenții bilaterale încheiate între Uniune și țările terțe referitoare la comerțul cu vin [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 mai 2010, Abadía Retuerta/OAPI (CUVÉE PALOMAR), T‑237/08, Rep., EU:T:2010:185, punctele 73 și 104-108].
13 Potrivit articolului 8 litera (b) punctul (ii) din Acordul dintre Comunitate și Republica Africa de Sud, sunt protejate în Uniune în ceea ce privește vinurile originare din Africa de Sud indicațiile geografice menționate în anexa II la acesta. Anexa II la acordul menționat, „Lista indicațiilor geografice”, punctul B, „Indicații geografice ale vinurilor originare din Comunitate”, punctul B 2, „Numele regiunilor, districtelor, wards, estates”, punctul B 2.3, „Région côtière” punctul B 2.3.7, „District Tulbagh”, punctul B 2.3.7 litera (b), „Estates”, menționează explicit Lemberg.
14 Camera de recurs a concluzionat astfel, la punctele 13 și 18 din decizia atacată, că Lemberg era o indicație geografică protejată în temeiul acordului respectiv. Arătând că marca solicitată pentru „băuturi alcoolice (cu excepția berii)” din clasa 33 conținea această indicație geografică protejată pentru vinuri fără ca vinul pe care îl desemna să fie totuși originar din locul de proveniență desemnat de indicația geografică menționată, camera de recurs a confirmat decizia examinatorului prin care se refuză, potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009, înregistrarea solicitată pentru produsele din clasa 33.
15 În primul rând, reclamanta contestă această apreciere arătând că termenul „Lemberg” desemnează un singur domeniu viticol și, în consecință, nu poate fi considerat o indicație geografică. Ea se referă în această privință în special la definiția „indicație[i] geografic[e]” cuprinse la articolul 34 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 479/2008.
16 În această privință, trebuie arătat, asemenea camerei de recurs, că Lemberg este o indicație geografică protejată pe teritoriul Uniunii pentru vinuri originare din Africa de Sud în temeiul dispozițiilor Acordului dintre Comunitate și Republica Africa de Sud, invocate la punctul 13 de mai sus. Contrar susținerilor reclamantei, faptul că această denumire face trimitere la un „estate” (domeniu viticol), iar nu la o regiune, o comună sau o circumscripție nu este de natură să repună în discuție faptul că este protejată în mod explicit ca indicație geografică în temeiul acordului menționat.
17 Astfel, după cum arată OAPI, nicio prevedere din acordul însuși nu permite să se considere că domeniile viticole menționate în anexa II la acesta nu ar beneficia de aceeași protecție în temeiul articolului 8 litera (b) punctul (ii) din acord ca și regiunile, circumscripțiile (districts) sau regiunile viticole (wards), pe care acordul le menționează deopotrivă.
18 Pe de altă parte, astfel cum a arătat în mod întemeiat OAPI, în ceea ce privește definiția „indicație[i] geografic[e]”, articolul 3 litera (b) din Acordul dintre Comunitate și Republica Africa de Sud face trimitere la articolul 22 alineatul (1) din Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală, care constituie anexa 1 C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech și aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3) (denumit în continuare „Acordul TRIPS”). Această din urmă dispoziție prevede că, prin indicație geografică, se înțelege „orice indicație care identifică un produs ca fiind originar din teritoriul unei țări terțe membre sau dintr‑o regiune sau o localitate din acest teritoriu, în cazul în care o calitate, o reputație sau vreo altă trăsătură caracteristică a acelui produs poate fi atribuită, în esență, acestei origini geografice”. Niciun element nu permite să se concluzioneze că o „localitate” în sensul acestei dispoziții nu ar putea fi constituită dintr‑un domeniu viticol sau că se impune limitarea unei astfel de „localit[ăți]” la un teritoriu în funcție de dimensiunea sa ori de diviziunea sa administrativă formală.
19 O explicație etimologică a unui loc, caracteristicile geografice și istorice ale locurilor, exemplele diferitor locuri care poartă numele Lemberg în Germania, invocate de reclamantă, și remarca privind originile denumirii Lemberg ca referindu‑se la un oraș situat în Ucraina nu sunt de natură să contrazică concluzia potrivit căreia Lemberg este o indicație geografică protejată în temeiul Acordului dintre Comunitate și Republica Africa de Sud, astfel cum reiese de la punctele 16-18 de mai sus.
20 Aceeași este situația în ceea ce privește argumentul pe care reclamanta intenționează să îl întemeieze pe definiția „indicație[i] geografic[e]”, cuprinsă la articolul 34 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 479/2008. Astfel, Lemberg nu este o indicație geografică protejată în aplicarea articolului 36 din Regulamentul nr. 479/2008, ci în temeiul Acordului dintre Comunitate și Republica Africa de Sud, care face trimitere, în ceea ce privește definiția „indicație[i] geografic[e]”, la articolul 22 alineatul (1) din Acordul TRIPS, astfel cum s‑a arătat la punctul 18 de mai sus. În consecință, Regulamentul nr. 479/2008 nu este relevant în speță pentru a aprecia dacă Lemberg trebuie considerată o indicație geografică în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009. În orice caz, definiția „indicație[i] geografic[e]”, cuprinsă la articolul 34 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 479/2008, nu este contradictorie în raport cu cea de la articolul 22 alineatul (1) din Acordul TRIPS, astfel cum susține în mod întemeiat OAPI.
21 În al doilea rând, reclamanta arată că marca solicitată Lembergerland nu corespunde indicației geografice Lemberg, menționată în Acordul dintre Comunitate și Republica Africa de Sud, ci constituie un termen fantezist nou, compus din două cuvinte alese la întâmplare și din treisprezece litere dintre care doar șapte coincid cu indicația geografică menționată. Potrivit reclamantei, marca solicitată are un sens propriu desemnând o „țară de munți și mlaștini” și nu urmărește să genereze „impresia de a proveni din cel mai mic domeniu viticol al provinciei Western Cape, situat în Africa de Sud”.
22 În această privință, trebuie arătat, astfel cum a procedat camera de recurs la punctul 16 din decizia atacată, că, potrivit jurisprudenței, pentru a se aplica motivul de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009, este suficient ca marca solicitată să cuprindă sau să fie alcătuită dintr‑o indicație geografică sau din elemente care permit identificarea cu certitudine a indicației geografice în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea CUVÉE PALOMAR, punctul 12 de mai sus, EU:T:2010:185, punctele 125 și 131).
23 În speță, semnul solicitat Lembergerland este un cuvânt compus care cuprinde în special indicația geografică protejată Lemberg, care este identificabil în mod clar în cadrul acestui semn, fapt care de altfel nu este contestat de reclamantă.
24 În schimb, reclamanta susține, în esență, că marca solicitată, luată în ansamblu, nu este de natură să genereze o confuzie cu indicația geografică în cauză, pentru că ar avea un sens diferit de aceasta (a se vedea punctul 21 de mai sus).
25 Or, după cum a arătat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 17 din decizia atacată, făcând referire la al patrulea considerent al Regulamentului (CE) nr. 3288/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 privind marca comunitară în vederea punerii în aplicare a acordurilor încheiate în cadrul Rundei Uruguay (JO L 349, p. 83, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 185), care a introdus articolul 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146) [devenit articolul 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009], înregistrarea unei mărci trebuie să se respingă dacă aceasta conține sau este alcătuită dintr‑o indicație geografică, indiferent dacă semnul solicitat este de natură să inducă în eroare consumatorul cu privire la proveniența vinurilor pe care acesta le desemnează.
26 Astfel, al patrulea considerent al Regulamentului nr. 3288/94 precizează că articolul 23 alineatul (2) din Acordul TRIPS prevede respingerea înregistrării sau invalidarea mărcilor care conțin sau sunt alcătuite din false indicații geografice pentru vin, indiferent de condiția potrivit căreia ele sunt de natură să inducă în eroare publicul. Prin urmare, motivul de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009 se aplică fără a fi necesar să se cunoască dacă marca a cărei înregistrare se solicită este sau nu este de natură să inducă în eroare publicul sau dacă provoacă un risc de confuzie pentru aceasta în ceea ce privește originea produsului (Hotărârea CUVÉE PALOMAR, punctul 12 de mai sus, EU:T:2010:185, punctele 119 și 120).
27 În acest context, trebuie de asemenea respins ca inoperant argumentul reclamantei potrivit căruia înregistrarea mărcii solicitate nu poate fi refuzată, deoarece „nu este de natură să inducă în eroare publicul cu privire la existența unei legături între utilizator și organizație” în sensul articolului 6 ter alineatul (1) litera (c) din Convenția de la Paris. Astfel, după cum a arătat camera de recurs la punctul 23 din decizia atacată, această prevedere nu este aplicabilă în speță, întrucât articolul 6 ter din Convenția de la Paris se referă doar la interdicția de a utiliza ca mărci steme, drapele sau alte embleme de stat ale țărilor Uniunii, semne și sigilii oficiale de control și de garanție adoptate de ele, precum și pe cele ale organizațiilor internaționale interguvernamentale, iar nu protecția indicațiilor geografice.
28 În orice caz, contrar susținerilor reclamantei, literele suplimentare care compun semnul solicitat nu sunt de natură să îi confere un caracter fantezist în raport cu indicația geografică Lemberg, deoarece termenul „Lemberger” este, în limba germană, un adjectiv format pornind de la termenul „Lemberg” și termenul „Land” înseamnă în aceeași limbă „regiune, teritoriu”, fapt care permite să se înțeleagă semnul solicitat ca referindu‑se la o „regiune din Lemberg” sau la un „teritoriu al Lemberg”, după cum a arătat în mod întemeiat OAPI. Astfel, marca solicitată nu are sens propriu și independent care s‑ar distinge în mod semnificativ de cel al indicației geografice Lemberg.
29 În consecință, contrar susținerilor reclamantei, în mod întemeiat camera de recurs a considerat că marca solicitată Lembergerland era constituită din sau cuprindea indicația geografică Lemberg, protejată în temeiul Acordului dintre Comunitate și Republica Africa de Sud pentru vinurile având o asemenea proveniență. Produsele vizate de marca solicitată includ vinul fără ca reclamanta să pretindă că acesta ar fi originar din Lemberg. Prin urmare, în mod întemeiat camera de recurs a considerat că marca solicitată era afectată de motivul absolut de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009.
30 Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de celelalte argumente ale reclamantei.
31 În primul rând, arată reclamanta, camera de recurs nu a ținut seama de înregistrarea mărcii Lembergerland în Germania.
32 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, regimul comunitar al mărcilor este un sistem autonom, constituit dintr‑un ansamblu de norme și care urmărește obiective care îi sunt specifice, aplicarea sa fiind independentă de orice sistem național. OAPI și, atunci când este cazul, instanța Uniunii nu sunt ținute de o decizie care intervine la nivelul unui stat membru al Uniunii prin care se admite caracterul susceptibil de înregistrare a aceluiași semn ca marcă națională. Înregistrările existente în statele membre ale Uniunii nu constituie decât un fapt care poate fi luat în considerare în contextul înregistrării unei mărci comunitare, marca solicitată trebuind să fie apreciată numai în temeiul reglementării Uniunii aplicabile. În consecință, OAPI nu este obligat să înregistreze marca solicitată ca urmare a existenței unei decizii de înregistrare a autorității naționale competente în materie de mărci [a se vedea în acest sens Hotărârea CUVÉE PALOMAR, punctul 12 de mai sus, EU:T:2010:185, punctele 137 și 138 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 16 mai 2013, Restoin/OAPI (EQUIPMENT), T‑356/11, EU:T:2013:253, punctul 74 și jurisprudența citată].
33 În consecință, astfel cum arată OAPI, împrejurarea că marca solicitată a fost înregistrată în Germania nu poate repune în discuție legalitatea deciziei camerei de recurs.
34 În al doilea rând, reclamanta arată că OAPI a încălcat principiul egalității. Aceasta relevă că, în Acordul dintre Comunitate și Republica Africa de Sud, sunt menționate mai multe indicații geografice compuse din sau care conțin elementul „fisch” sau „sonne”, în timp ce există numeroase mărci înregistrate pentru produse din clasa 33 care includ unul dintre aceste două elemente.
35 Trebuie amintit în această privință că deciziile privind înregistrarea unui semn ca marcă comunitară adoptate de camerele de recurs în temeiul Regulamentului nr. 207/2009 sunt emise în exercitarea unei competențe reglementate, iar nu a unei puteri discreționare. În consecință, astfel cum arată în mod întemeiat OAPI, legalitatea deciziilor camerelor de recurs trebuie apreciată doar în temeiul acestui regulament, astfel cum a fost interpretat de instanța Uniunii, și nu în temeiul unei practici decizionale anterioare acestora [a se vedea Hotărârea din 26 aprilie 2007, Alcon/OAPI, C‑412/05 P, Rep., EU:C:2007:252, punctul 65 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 2 mai 2012, Universal Display/OAPI (UniversalPHOLED), T‑435/11, EU:T:2012:210, punctul 37 și jurisprudența citată].
36 Pe de altă parte, respectarea principiului egalității de tratament trebuie să se concilieze cu respectarea principiului legalității (Hotărârea din 10 martie 2011, Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, C‑51/10 P, Rep, EU:C:2011:139, punctul 75). În plus, pentru motive de securitate juridică și de bună administrare, examinarea oricărei cereri de înregistrare trebuie să fie strictă și completă și să aibă loc în fiecare caz concret (Hotărârea Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, citată anterior, EU:C:2011:139, punctul 77).
37 În speță, trebuie arătat, pe de o parte, că respectiva cameră de recurs nu a săvârșit nicio eroare considerând că erau îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 7 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 207/2009, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 29 de mai sus. Pe de altă parte, mărcile comunitare la care se referă reclamanta, fără ca aceasta să prezinte totuși exemple concrete, ar conține eventual indicațiile geografice compuse din sau care cuprind elementul „fisch” sau „sonne”, iar nu „Lemberg”. Or, procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs nu privea indicațiile geografice compuse din sau care cuprind elementul „fisch” sau „sonne”, deopotrivă protejate de Acordul dintre Comunitate și Republica Africa de Sud, astfel cum a subliniat aceasta în mod întemeiat la punctul 20 din decizia atacată. Circumstanțele de fapt nu sunt, așadar, în orice caz, comparabile cu cele din speță.
38 În consecință, reclamanta nu poate invoca în mod util, pentru a infirma concluzia la care a ajuns camera de recurs în decizia atacată, decizii anterioare ale OAPI cu privire la înregistrarea ca mărci comunitare a semnelor care cuprind elementele „fisch” sau „sonne” (a se vedea în acest sens Hotărârea Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, punctul 36 de mai sus, EU:C:2011:139, punctele 78 și 79, și Hotărârea UniversalPHOLED, punctul 35 de mai sus, EU:T:2012:210, punctul 39).
39 În al treilea rând, reclamanta arată că protecția indicației geografice sud‑africane Lemberg nu a împiedicat ca domeniul viticol austriac din St. Magdalena am Lemberg să fie deopotrivă protejat ca indicație geografică de același Acord între Comunitate și Republica Africa de Sud. Aceasta concluzionează că marca ar trebui să poată fi înregistrată potrivit acelorași principii care au permis să se considere că cele două indicații menționate mai sus nu erau în conflict.
40 În această privință, camera de recurs a arătat în mod întemeiat la punctul 21 din decizia atacată că, chiar presupunând că ar exista o omonimie între indicațiile geografice menționate, ar trebui, conform articolului 7 alineatul (4) litera (a) din Acordul dintre Comunitate și Republica Africa de Sud, să se consideră că cele două indicații erau protejate ca urmare a utilizării tradiționale și constante a acestora și ca urmare a faptului că nu erau de natură să inducă în eroare consumatorul. Această apreciere trebuie confirmată. De asemenea, camera de recurs a indicat în mod corect că, în orice caz, această presupusă problemă juridică nu făcea totuși obiectul prezentei proceduri.
41 Rezultă din cele ce precedă că este necesar să se respingă motivul unic și, în consecință, acțiunea în întregime, fără a fi necesar să se pronunțe cu privire la excepția de inadmisibilitate ridicată de OAPI în al doilea capăt de cerere.
Cu privire la cheltuielile de judecată
42 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Genossenschaftskellerei Rosswag‑Mühlhausen eG la plata cheltuielilor de judecată.
Kanninen | Pelikánová | Buttigieg |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 14 iulie 2015.
Semnături