Language of document : ECLI:EU:T:2007:138





Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță (Camera a doua) din 15 mai 2007 – Black & Decker/OAPI – Atlas Copco (Reprezentarea tridimensională a unui instrument electric galben și negru și a altor instrumente similare)

(Cauzele conexate T‑239/05, T‑240/05, T‑245/05-T‑247/05, T‑255/05, T‑274/05-T‑280/05)

„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Termen al procedurii de opoziție – Transmitere prin fax – Admisibilitate – Indicare exactă a mărcii anterioare – Norma 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95”

1.                     Marcă comunitară – Proceduri aflate pe rolul organelor Oficiului – Transmitere a comunicărilor către Oficiu [Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, art. 1 norma 80 alin. (2)] (a se vedea punctele 59-64)

2.                     Marcă comunitară – Observații ale terților și opoziție – Examinare a opoziției – Obligația persoanei care formulează opoziția de a indica exact marca anterioară [Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 42 alin. (1), Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, art. 1 norma 18 alin. (1)] (a se vedea punctul 102)

Obiectul

Treisprezece acțiuni formulate împotriva Deciziilor Camerei întâi de recurs a OAPI din 19 aprilie (R 727/2004-1, R 729/2004-1, R 723/2004-1, R 730/2004-1 și R 724/2004-1), din 27 aprilie (R 722/2004-1) și din 3 mai 2005 (R 788/2004-1, R 789/2004-1, R 790/2004-1, R 791/2004-1, R 792/2004-1, R 793/2004-1 și R 794/2004-1) cu privire la proceduri de opoziție între Atlas Copco AB și The Black & Decker Corporation

Date privind cauza

Persoana care solicită înregistrarea mărcii comunitare:

The Black & Decker Corporation

Marca comunitară vizată:

Mărci figurative în culorile galben și negru reprezentând instrumente electrice, reprezentări tridimensionale a două instrumente electrice în culorile galben și negru și o reprezentare privind juxtapunerea a două culori galben și negru pentru produse din clasa 7

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției:

Atlas Copco AB

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției:

Mărci și semne neînregistrate, utilizate în comerț în toate statele membre pentru a desemna instrumente electrice

Decizia diviziei de opoziție:

Respinge opozițiile ca inadmisibile

Decizia camerei de recurs:

Anulează deciziile atacate și trimite cauzele la divizia de opoziție spre soluționare


Dispozitivul

1)

Respinge acțiunile.

2)

Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.