Language of document :

Acțiune introdusă la 25 iunie 2010 - Unilever España şi Unilever/OAPI - Med Trans G. Poulias-S. Brakatselos (MED FRIGO S.A.)

(Cauza T-287/10)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamante: Unilever España S.A. şi Unilever N.V. (Barcelona, Spania) (reprezentant: C. Prat, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: "Med Trans" G. Poulias-S. Brakatselos A.E. (Patra, Grecia)

Concluziile reclamantelor

Anularea Deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) din 20 aprilie 2010 în cauza R 1025/2009-2;

solicitarea adresată diviziei de opoziţie a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) de a continua examinarea probelor şi de a evalua aplicabilitatea articolului 8 alineatul (1) litera (b), a articolului 8 alineatele (4) şi (5) din RMC (Regulamentul privind marca comunitară);

cu titlu subsidiar, modificarea deciziei atacate şi pronunţarea pe fondul cauzei;

obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

Marca comunitară vizată: marca figurativă "MED FRIGO S.A.", pentru produse şi servicii din clasa 39.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: reclamanta.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: înregistrarea nr. 112534 a mărcii spaniole verbale "FRIGO", pentru produse din clasa 30; înregistrarea nr. 123204 a mărcii spaniole verbale "Frigo", pentru produse din clasa 30; înregistrarea nr. 434378 a mărcii spaniole verbale "Frigo", pentru produse din clasa 30; înregistrarea nr. 767539 a mărcii spaniole verbale "Frigo", pentru produse din clasa 30; înregistrarea nr. 2148274 a mărcii spaniole verbale "Frigo", pentru produse din clasa 30; înregistrarea nr. 60893 a mărcii spaniole verbale "FRIGO S.A.", ca "denumirea comercială pentru producerea şi fabricarea de îngheţată şi de produse lactate".

Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziţia.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: încălcarea normei 19 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei, în măsura în care camera de recurs a apreciat în mod eronat că reclamanta nu a adus toate dovezile necesare privind existenţa, valabilitatea şi întinderea protecţiei mărcii sale anterioare în temeiul căreia s-a formulat opoziţia; încălcarea normei 19 alineatul (3) coroborată cu norma 98 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei, în măsura în care camera de recurs a apreciat în mod eronat că traducerile prezentate de reclamantă nu erau suficient de clare şi de bine structurate.

____________