Cauza T‑127/04

KME Germany AG și alții

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Concurență – Înțelegeri – Piața tuburilor industriale din cupru – Decizie privind constatarea unei încălcări a articolului 81 CE – Stabilirea prețurilor și repartizarea pieței – Amenzi – Impact concret asupra pieței – Dimensiunea pieței relevante – Durata încălcării – Circumstanțe atenuante – Cooperare”

Sumarul hotărârii

1.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Cadru juridic – Linii directoare adoptate de Comisie

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

2.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Posibilitatea de a face o diferențiere între întreprinderile implicate în aceeași încălcare în funcție de cotele lor pe piața produselor în cauză – Obligația de a demonstra un impact concret al încălcării asupra pieței – Lipsă

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1A]

3.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Impact concret asupra pieței – Obligația de a demonstra impactul concret pentru a califica încălcarea drept foarte gravă – Lipsă

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1A primul paragraf]

4.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Impact concret asupra pieței – Criterii de apreciere

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1A primul paragraf]

5.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Dimensiunea pieței produselor în cauză

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1A]

6.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Durata încălcării – Încălcări de lungă durată – Majorarea cu 10 % din cuantumul de plecare pentru fiecare an

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1B]

7.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3]

8.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Neaplicarea sau reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei, titlul D, și Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei, punctul 3 a șasea liniuță]

9.      Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Luarea în considerare a cooperării întreprinderii incriminate cu Comisia – Distincție între o situație care conferă dreptul la o imunitate la amendă și o altă situație care conferă dreptul la o reducere a cuantumului amenzii

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei]

10.    Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Luarea în considerare a cooperării întreprinderii incriminate cu Comisia – Respectarea principiului egalității de tratament

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 11 și art. 15 alin. (2); Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei, titlul D]

1.      În cadrul controlului legalității amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor comunitare de concurență, revine Tribunalului obligația să verifice dacă puterea de apreciere a Comisiei a fost exercitată potrivit metodei prevăzute de Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO și, în măsura în care ar trebui constatat că s‑a îndepărtat de la acestea, să verifice dacă această îndepărtare este justificată și motivată în mod corespunzător cerințelor legale.

Autolimitarea puterii de apreciere a Comisiei ce rezultă din adoptarea liniilor directoare nu este astfel incompatibilă cu menținerea unei marje de apreciere semnificative a Comisiei. Liniile directoare cuprind diferite elemente de flexibilitate care permit acesteia să își exercite puterea discreționară în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 17, astfel cum au fost interpretate de Curte.

În plus, în domenii precum cel al determinării cuantumului unei amenzi în care Comisia dispune de o marjă de apreciere, de exemplu, în ceea ce privește nivelul majorării în vederea descurajării, controlul legalității acestor aprecieri se limitează la absența unei erori vădite de apreciere.

Pe de altă parte, în principiu, marja de apreciere a Comisiei și limitările aduse acesteia nu aduc atingere exercitării de către instanța comunitară a competenței sale de fond, care o abilitează să elimine, să reducă sau să majoreze cuantumul amenzii aplicate de Comisie.

(a se vedea punctele 34-37)

2.      În cadrul determinării de către Comisie a cuantumurilor de plecare ale amenzilor pentru încălcarea normelor comunitare de concurență, Comisia este în drept să țină cont de ponderea specifică a fiecărei întreprinderi care a luat parte la încălcare și, prin urmare, de impactul real al comportamentului său ilicit asupra concurenței. Chiar în lipsa probelor referitoare la un efect concret al încălcării asupra pieței, Comisia este în drept să opereze un tratament diferențiat în funcție de cotele din piața relevantă deținute. Astfel, întrucât cota de piață a fiecăreia dintre întreprinderile relevante pe piață a făcut obiectul unei practici restrictive, acest fapt constituie un element obiectiv care exprimă în mod corect răspunderea fiecăreia în ceea ce privește nocivitatea potențială a acestei practici pentru jocul normal al concurenței.

(a se vedea punctele 61 și 62)

3.      În cadrul aprecierii gravității unei încălcări a normelor comunitare de concurență pentru a determina cuantumul de plecare al amenzii aplicate unei întreprinderi, deși Comisia nu aduce dovada că o înțelegere a avut un impact concret asupra pieței, acest fapt nu are vreun efect în privința calificării încălcării drept foarte gravă și, prin urmare, în privința cuantumului amenzii. În acest sens, din sistemul comunitar al sancțiunilor pentru încălcarea normelor de concurență, astfel cum a fost reglementat prin Regulamentul nr. 17 și interpretat în jurisprudență, rezultă că înțelegerile merită, din cauza propriei naturi, cele mai severe amenzi. Eventualul lor impact concret asupra pieței, în special problema măsurii în care limitarea concurenței a determinat majorarea prețului de piață comparativ cu cel care ar fi fost prevăzut în ipoteza inexistenței cartelului, nu este un criteriu determinant pentru stabilirea nivelului amenzilor.

În plus, din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO rezultă că acordurile sau practicile concertate care urmăresc în special stabilirea prețurilor și repartizarea clientelei pot fi calificate, pentru simplul motiv al naturii proprii, ca fiind foarte grave, fără să fie necesar ca astfel de comportamente să fie caracterizate de un impact sau de o dimensiune geografică deosebită. Această concluzie este susținută de faptul că, deși descrierea încălcărilor grave menționează în mod expres impactul asupra pieței și efectele asupra unor zone întinse din piața comună, în schimb, cea a încălcărilor foarte grave nu menționează nicio cerință cu privire la un impact concret asupra pieței și nici cu privire la producerea unor efecte într‑o zonă geografică determinată.

(a se vedea punctele 63-65)

4.      Impactul real al unei înțelegeri asupra pieței trebuie considerat a fi suficient demonstrat în cazul în care Comisia poate furniza indicii concrete și credibile privind faptul că este probabil, în măsură rezonabilă, ca înțelegerea să fi avut un impact asupra pieței.

Este legitim să se deducă de către Comisie că încălcarea a avut un impact concret asupra pieței pe baza unor indicii precum faptul că prețurile au scăzut în perioada în care acordul coluziv a fost puțin respectat și au crescut semnificativ în alte perioade, punerea în aplicare a unui sistem de schimb de date cu privire la volumul vânzărilor și la nivelul prețurilor, importanța cotei de piață deținute de toți membrii înțelegerii și relativa stabilitate a cotelor de piață ale participanților la înțelegere pe toată durata încălcării.

Pe de altă parte, faptul că acordurile nu au fost întotdeauna respectate de membrii înțelegerii nu este suficient pentru a exclude un impact asupra pieței.

(a se vedea punctele 68-71)

5.      În cadrul aprecierii gravității unei încălcări a normelor comunitare de concurență pentru a determina cuantumul de plecare al amenzii aplicate unei întreprinderi, Comisia poate, fără a fi obligată în acest sens, să aibă în vedere dimensiunea pieței afectate. În acest scop, Comisia poate lua în considerare cifra de afaceri aferentă pieței relevante. Niciun motiv întemeiat nu impune ca această cifră de afaceri să fie calculată prin excluderea anumitor costuri de producție. Astfel, în toate sectoarele industriale există costuri inerente produsului final pe care fabricantul nu le poate controla, dar care constituie totuși un element esențial în ansamblul activităților sale și care, prin urmare, nu poate fi exclus din cifra sa de afaceri la momentul stabilirii cuantumului de plecare al amenzii. Faptul că prețul unei materii prime constituie o parte importantă din prețul final al produsului finit sau că riscul fluctuațiilor prețului este mult mai ridicat pentru o materie primă decât pentru alte materii prime nu infirmă această concluzie.

(a se vedea punctele 86 și 91)

6.      Rezultă din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO că, între aprecierea gravității și cea a duratei încălcării, Comisia nu a stabilit nici o suprapunere, nici vreo interdependență. Posibilitatea pe care și‑a rezervat‑o aceasta de a majora amenda pentru fiecare an de încălcare, ajungându‑se, în ceea ce privește încălcările de lungă durată, până la 10 % din cuantumul reținut pentru gravitatea încălcării, nu o obligă în niciun mod să stabilească acest nivel în funcție de intensitatea activităților înțelegerii sau de intensitatea efectelor acesteia, mai precis de gravitatea încălcării. Astfel, revine acesteia obligația de a alege, în cadrul marjei sale de apreciere, nivelul majorării pe care înțelege să îl aplice pentru durata încălcării.

(a se vedea punctele 101 și 103)

7.      La stabilirea cuantumului amenzilor, Comisia trebuie să se conformeze propriilor linii directoare. Cu toate acestea, în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu se arată că fiecare dintre circumstanțele atenuante enumerate la punctul 3 din liniile directoare menționate trebuie luată întotdeauna în considerare de către Comisie în mod separat și aceasta nu este obligată să acorde în mod automat o reducere suplimentară în acest temei, caracterul adecvat al unei eventuale reduceri a amenzii în temeiul circumstanțelor atenuante trebuind să fie apreciat din punct de vedere global, ținând seama de ansamblul circumstanțelor pertinente.

Astfel, adoptarea respectivelor linii directoare nu a lipsit de relevanță jurisprudența potrivit căreia Comisia dispune de o putere de apreciere care îi permite să ia sau să nu ia în considerare anumite elemente atunci când stabilește, în special în funcție de circumstanțele din speță, cuantumul amenzilor pe care intenționează să le aplice. Astfel, în lipsa din liniile directoare a unei dispoziții imperative privind circumstanțele atenuante care pot fi avute în vedere, Comisia a păstrat o anumită marjă pentru a aprecia în mod global importanța unei eventuale reduceri a cuantumului amenzilor în temeiul circumstanțelor atenuante.

(a se vedea punctele 114 și 115)

8.      Există un paradox inerent Comunicării privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri din 1996, în sensul că o întreprindere care face obiectul titlului D din respectiva comunicare și care furnizează informații noi Comisiei riscă să fie sancționată mai sever decât dacă nu ar fi transmis aceste informații Comisiei. Punctul 3 a șasea liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, potrivit căruia o cooperare efectivă a întreprinderii în cadrul procedurilor, în afara sferei de aplicare a Comunicării privind cooperarea din 1996, poate constitui o circumstanță atenuantă, permite remedierea acestui paradox. În temeiul punctului 3 a șasea liniuță din liniile directoare, Comisia poate astfel decide să nu majoreze cuantumul amenzii aplicate unei întreprinderi aferent unei anumite perioade ale încălcării pentru care întreprinderea respectivă a fost cea dintâi care a furnizat informații noi în cadrul Comunicării privind cooperarea din 1996.

(a se vedea punctele 126, 127 și 148)

9.      Logica imunității la amenzi presupune ca numai unul dintre membrii unei înțelegeri să poată beneficia de aceasta, dat fiind că efectul urmărit este acela de a crea un climat de incertitudine în cadrul înțelegerilor prin încurajarea de a dezvălui Comisiei existența acestora. Or, această incertitudine rezultă tocmai din faptul că participanții la înțelegere știu că numai unul dintre ei va putea beneficia de imunitate la amendă prin denunțarea celorlalți participanți la încălcare, expunându‑i astfel riscului de a li se aplica amenzi mai severe.

Într‑o situație în care Comisia cunoaște că există o înțelegere, dar nu dispune de anumite elemente esențiale pentru a putea stabili întreaga durată a acestei încălcări, este cu precădere de dorit să se recurgă la un astfel de mecanism, mai ales pentru a evita ca acești contravenienți să se pună de acord cu privire la disimularea elementelor respective.

O astfel de situație este diferită de situația în care Comisia deține deja probe, dar urmărește să le completeze. În această ultimă ipoteză, acordarea unei reduceri de amendă contravenienților în locul unei imunități la amendă în favoarea unei singure întreprinderi se justifică prin faptul că obiectivul nu mai este acela de a dezvălui o împrejurare de natură să determine o majorare a amenzii aplicate, ci de a obține cât mai multe probe posibil pentru a consolida capacitatea Comisiei de a stabili situația de fapt în discuție.

(a se vedea punctele 130-132)

10.    În cadrul unei politici de clemență, Comisiei îi este permis să acorde întreprinderilor care cooperează spontan cu ea reduceri ale cuantumului amenzii mai mari decât cele acordate întreprinderilor care nu cooperează în același mod.

În vederea aplicării titlului D din Comunicarea privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri din 1996, Comisia poate, așadar, fără a încălca principiul egalității de tratament, să ia în considerare faptul că o întreprindere a început să coopereze cu ea doar ca răspuns la o cerere de informații adresată în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17.

(a se vedea punctele 142, 143 și 147)