HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a doua)

16 septembrie 2013

Cauzele conexate F‑20/12 și F‑43/12

Barbara Wurster

împotriva

Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE)

„Funcție publică – Personalul EIGE – Agent temporar – Procedură de evaluare a aptitudinilor de conducere ale agenților EIGE care au fost repartizați de curând într‑un post de conducere de nivel mediu – Schimbare a repartizării într‑un post care nu este de conducere – Dreptul de a fi ascultat – Domeniul de aplicare al legii – Examinare din oficiu – Substituire a motivelor efectuată din oficiu de instanță”

Obiectul:      Acțiuni introduse în temeiul articolului 270 TFUE, prin care doamna Wurster solicită, în cadrul primei, înregistrată sub numărul de referință F‑20/12 (denumită în continuare „acțiunea F‑20/12”), și în cadrul celei de a doua, înregistrată sub numărul de referință F‑43/12 (denumită în continuare „acțiunea F‑43/12”), în esență, în primul rând, anularea deciziei din 8 septembrie 2011 a directoarei Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (denumit în continuare „EIGE” sau „institutul”) de a o repartiza, începând cu 1 octombrie 2011, în postul de șef de echipă al centrului pentru resurse și documentare, în al doilea rând, anularea deciziei directoarei EIGE (denumită în continuare „directoarea”) din 12 ianuarie 2012 de a nu i se acorda beneficiul indemnizației de conducere pentru perioada 1 iunie 2010-30 septembrie 2011 și, în al treilea rând, plata indemnizației de conducere pentru perioada 1 iunie 2010-30 septembrie 2011, majorată cu dobânzi de întârziere calculate la rata stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru operațiunile de refinanțare, majorată cu două puncte

Decizia:      Anulează decizia directoarei Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați din 8 septembrie 2011 de a o repartiza pe doamna Wurster în postul de șef de echipă al centrului pentru resurse și documentare. Respinge în rest acțiunile. Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de doamna Wurster.

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Interesul de a exercita acțiunea – Apreciere la momentul introducerii acțiunii – Acțiune care își păstrează obiectul în pofida demisiei reclamantului după introducerea acesteia – Menținerea interesului de a exercita acțiunea

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Acțiune introdusă de funcționari – Competență de fond – Recunoaștere a dreptului la indemnizație

[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1)]

3.      Funcționari – Agenți temporari – Evaluare – Raport de evaluare a capacităților de conducere – Întocmire – Obligația de a asculta în mod util persoana interesată – Conținut

(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 14)

4.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Forță majoră – Noțiune – Concedii de vară – Excludere

5.      Acțiune introdusă de funcționari – Motiv întemeiat pe nerespectarea domeniului de aplicare al legii – Constatare din oficiu

6.      Acte ale instituțiilor – Aplicarea în timp – Retroactivitatea unei norme de drept substanțial – Condiții

7.      Acțiune introdusă de funcționari – Interesul de a exercita acțiunea – Motiv dedus din încălcarea unor norme fundamentale de procedură – Competență nediscreționară a administrației – Motiv inoperant

(Statutul funcționarilor, art. 91)

1.      Condițiile de admisibilitate a unei acțiuni, în special lipsa interesului de a exercita acțiunea și respectarea articolelor 90 și 91 din statut, intră în sfera cauzelor de inadmisibilitate de ordine publică ce trebuie verificate din oficiu de către instanță. Interesul de a exercita acțiunea se apreciază în momentul introducerii acțiunii de către reclamant, iar nu atunci când statuează Tribunalul.

Cu siguranță, împrejurarea că un agent temporar și‑a dat demisia ulterior introducerii acțiunii poate conduce la întrebarea dacă acțiunea nu a rămas fără obiect, dar, atunci când o acțiune rămâne fără obiect, această împrejurare nu determină prin ea însăși obligația instanței Uniunii de a nu se pronunța asupra fondului pentru lipsă de obiect. Astfel, chiar în caz de nepronunțare asupra fondului, instanța trebuie să tranșeze problema cheltuielilor de judecată, care depinde în special de problema dacă, atunci când a fost introdusă acțiunea, aceasta era justificată.

(a se vedea punctele 55-57)

Trimitere la:

Curte: 29 iunie 2000, Politi/Fundația Europeană de Formare, C‑154/99 P, punctul 15; 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, punctul 47

Tribunalul Funcției Publice: 23 octombrie 2012, Strack/Comisia, F‑44/05 RENV, punctul 97

2.      În conformitate cu articolul 91 alineatul (1) ultima teză din statut, Tribunalul Funcției Publice este competent să judece în fond în litigiile de natură financiară. Or, această competență de fond autorizează Tribunalul să recunoască existența dreptului de a beneficia de indemnizații.

În această privință, prin analogie cu concluziile în despăgubire, atunci când o persoană solicită Tribunalului să recunoască în folosul său existența unui astfel de drept, ca o consecință a nelegalității unei decizii a cărei adoptare a constituit motivul care a condus administrația la a refuza acestei persoane plata indemnizației în litigiu, ea trebuie ca la începutul procedurii precontencioase să introducă o reclamație într‑un termen de trei luni de la notificarea sau de la luarea la cunoștință a acestei decizii, chiar dacă nu solicită anularea acestui act.

(a se vedea punctele 61 și 63)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 30 noiembrie 1993, Viena/Parlamentul European, T‑15/93, punctul 41; 19 iunie 2007, Asturias Cuerno/Comisia, T‑473/04, punctul 23 și jurisprudența citată

3.      Orice persoană care face obiectul unui raport de evaluare care poate produce consecințe asupra carierei sale trebuie să aibă posibilitatea de a‑și pronunța observațiile înainte ca raportul menționat să devină definitiv, chiar în absența unei dispoziții explicite. Situația este aceeași în cazul unui raport de evaluare a capacităților de conducere ale unui agent temporar, întocmit în temeiul dispozițiilor interne ale unei agenții a Uniunii.

În această privință, împrejurarea că persoana interesată a participat la un interviu în cadrul procedurii prevăzute la articolul 14 din Regimul aplicabil celorlalți agenți nu poate dispensa agenția de obligația de a organiza o întâlnire în cadrul procedurii de evaluare a capacităților de conducere. Trimiterea unui document în această privință nu poate înlocui organizarea unei întâlniri. Astfel, în timp ce procedura prevăzută la articolul 14 menționat urmărește aprecierea în ansamblu a capacității persoanei vizate de a îndeplini sarcinile asociate funcției sale, precum și a eficienței și conduitei sale în serviciul care trebuie să îi fie atribuit, procedura de evaluare a capacităților de conducere urmărește numai verificarea capacităților de conducere ale persoanei vizate.

Pe de altă parte, pentru ca un viciu de procedură să determine anularea unui act, este necesar ca lipsa acestui viciu să fi putut conduce la un rezultat diferit. Această condiție este îndeplinită în cazul unui raport de evaluare a capacităților de conducere, raportul menționat fiind întemeiat pe judecăți de valoare subiective și, prin urmare, susceptibile prin natura lor de a fi modificate.

(a se vedea punctele 75, 77-79 și 82)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 13 decembrie 2005, Cwik/Comisia, T‑155/03, T‑157/03 și T‑331/03, punctul 156; 25 octombrie 2006, Carius/Comisia, T‑173/04, punctul 71; 25 octombrie 2007, Lo Giudice/Comisia, T‑27/05, punctul 49

Tribunalul Funcției Publice: 13 septembrie 2011, Nastvogel/Consiliul, F‑4/10, punctele 90 și 94

4.      Forța majoră presupune îndeplinirea a trei condiții, și anume caracter involuntar, imprevizibil și inevitabil al pretinsului eveniment, ceea ce nu poate fi cazul concediilor de vară.

(a se vedea punctul 80)

5.      Întrucât un motiv întemeiat pe nerespectarea domeniului de aplicare al legii este de ordine publică, Tribunalul Funcției Publice are obligația de a‑l invoca din oficiu deoarece și‑ar încălca rolul de instanță de control al legalității dacă s‑ar abține să invoce, chiar în lipsa unei contestații din partea părților cu privire la acest aspect, faptul că decizia contestată în fața sa a fost adoptată în temeiul unei norme care nu poate fi aplicată în speță. Invocarea din oficiu a unui motiv de ordine publică are ca obiect respectarea unei norme care, datorită importanței sale, nu poate fi supusă diligenței părților sau calității înscrisurilor lor și, prin urmare, împrejurarea că un reclamant nu furnizează un cadru factual și juridic suficient de precis nu se opune ca Tribunalul să examineze din oficiu un motiv de ordine publică întemeiat pe nerespectarea domeniului de aplicare al legii.

(a se vedea punctele 84 și 88)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 15 iulie 1994, Browet și alții/Comisia, T‑576/93-T‑582/93, punctul 35

Tribunalul Funcției Publice: 29 septembrie 2011, Kimman/Comisia, F‑74/10, punctul 44, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalul Uniunii Europene, cauza T‑644/11 P

6.      Principiul securității raporturilor juridice se opune, ca regulă generală, stabilirii punctului de pornire a efectelor în timp ale unui act de aplicabilitate generală la o dată anterioară publicării sale și, în mod excepțional, situația poate fi diferită atunci când obiectivul ce trebuie atins o impune și atunci când încrederea legitimă a persoanelor interesate este respectată în mod corespunzător. În plus, un astfel de efect trebuie să rezulte în mod clar din modul de redactare, din finalitatea sau din economia dispozițiilor în cauză.

Cu siguranță, orice normă nouă nu se aplică numai situațiilor care urmează să ia naștere, ci și efectelor viitoare ale situațiilor deja născute, dar care nu sunt constituite în întregime, sub imperiul vechii norme. În orice caz, situațiile care nu sunt constituite în întregime vizează cazul unor persoane care, la data la care o normă a fost abrogată sau modificată, nu îndeplineau decât parțial condițiile impuse pentru ca această normă să le fie aplicată.

(a se vedea punctele 93, 95 și 96)

Trimitere la:

Curte: 10 februarie 1982, Bout, 21/81, punctul 13; 11 iulie 1991, Crispoltoni, C‑368/89, punctul 17

Tribunalul Funcției Publice: 13 iunie 2012, Guittet/Comisia, F‑31/10, punctele 47 și 50 și jurisprudența citată; 13 iunie 2012, BL/Comisia, F‑63/10, punctul 58

7.      În cazul în care este acordată o indemnizație fără un temei juridic valabil, indiferent de temeinicia motivelor invocate de un reclamant care urmărește să obțină plata indemnizației menționate, o administrație nu poate efectua, în executarea unei hotărâri, plata indemnizației întrucât o astfel de plată ar fi nelegală.

(a se vedea punctul 99)

Trimitere la:

Curte: 20 mai 1987, Souna/Comisia, 432/85, punctul 20

Tribunalul Funcției Publice: 4 februarie 2010, Wiame/Comisia, F‑15/08, punctul 27; 26 septembrie 2011, Pino/Comisia, F‑31/06, punctul 112