Language of document :

Acțiune introdusă la 25 august 2009 - Häfele/OAPI - Topcom Europe (Topcom)

(Cauza T-366/09)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Häfele GmbH & Co. KG (Nagold, Germania) (reprezentant: J. Dönch, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Topcom Europe NV (Heverlee, Belgia)

Concluziile reclamantei

Anularea Deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 5 iunie 2009 în cauza R 1500/2008-2;

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta

Marca comunitară vizată: marca verbală "Topcom" pentru produse din clasele 7, 9 și 11

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca verbală comunitară "TOPCOM" pentru produse din clasa 9; marca verbală "TOPCOM" înregistrată în Benelux pentru produse din clasa 9

Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziția

Decizia camerei de recurs: admite recursul, admite opoziția și anulează decizia diviziei de opoziție

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009] prin faptul că în mod greșit s-a considerat de către camera de recurs că exista un risc de confuzie între mărcile în cauză, întrucât produsele respective nu sunt nici similare, nici complementare.

____________