ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a treia)

22 noiembrie 2012

Cauza F‑84/11

Barthel și alții

împotriva

Curții de Justiție a Uniunii Europene

„Funcție publică – Funcționari – Remunerație – Refuz de a acorda reclamaților o indemnizație pentru serviciu continuu sau în ture – Decizie de confirmare – Acțiune în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care doamna Barthel, doamna Reiffers și domnul Massez au introdus prezenta acțiune prin care se solicită, în primul rând, anularea deciziei din 17 mai 2011 prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins reclamația acestora îndreptată împotriva deciziei implicite de respingere a cererii acestora din 14 iulie 2010 prin care solicitaseră să beneficieze ex nunc de indemnizația pentru serviciu continuu sau în ture. În al doilea rând, reclamanții solicită obligarea Curții la plata către fiecare dintre aceștia a sumei de 10 700,76 euro în temeiul prejudiciului material și a sumei de 3 000 de euro în temeiul prejudiciului moral

Decizia: Respinge acțiunea formulată de doamna Barthel, de doamna Reiffers și de domnul Massez în parte ca vădit inadmisibilă și în parte ca vădit neîntemeiată. Curtea suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți.

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Termene – Caracter de ordine publică – Cerere care vizează reexaminarea unei decizii a administrației, devenită definitivă – Lipsa unui fapt nou de natură să determine repunerea în termen – Inadmisibilitate – Cerere privind o despăgubire cu caracter periodic – Irelevanță

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari – Decizie care lezează – Obligația administrației de a menționa căile și termenele de exercitare a acțiunii – Inexistență

3.      Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Lipsa unui răspuns explicit la o cerere în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut – Nelegalitate – Condiție

(Statutul funcționarilor, art. 90)

1.      Caracterul periodic al unei despăgubiri nu constituie un motiv suficient care să permită unui funcționar, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, să adreseze autorității împuternicite să facă numiri o nouă cerere prin care să solicite ca autoritatea menționată să revină asupra deciziei luate, care, între timp, a devenit definitivă, pentru motivul că reglementează în mod diferit efectele în timp ale deciziei menționate, respectiv acestea nu sunt retroactive, ci exclusiv pentru viitor.

Astfel, nu este permis unui funcționar să înlăture termenele prevăzute la articolele 90 și 91 din statut prin punerea în discuție indirect, prin intermediul unei cereri, a unei decizii anterioare pe care nu a contestat‑o în termen. Numai existența unor fapte noi și esențiale poate justifica eventuala reexaminare a unei decizii devenite definitivă.

Pe de altă parte, nu este interzis ca autoritatea împuternicită să facă numiri să adopte o nouă decizie ulterior deciziei inițiale care nu a făcut obiectul unei acțiuni în termen și care a devenit astfel definitivă. Astfel, autoritatea respectivă poate lua oricând o nouă decizie pentru viitor – sub rezerva respectării drepturilor dobândite, dacă este cazul –, astfel cum are dreptul de a‑și confirma decizia inițială. Or, în această ultimă ipoteză, întrucât noua decizie este pur confirmativă în raport cu decizia inițială rămasă definitivă, ea nu poate fi contestată în mod valabil în instanță.

(a se vedea punctele 25-27)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 11 iulie 1997, Chauvin/Comisia, T‑16/97, punctul 37 și jurisprudența citată

Tribunalul Funcției Publice: 12 septembrie 2011, Cervelli/Comisia, F‑98/10

2.      Până în prezent, nu există în dreptul Uniunii o obligație generală a instituțiilor de a informa funcționarii și agenții destinatari ai actelor lor în legătură cu căile de atac disponibile, nici de a indica termenele aplicabile în care acestea pot fi exercitate. De asemenea, în ceea ce privește articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, modul de redactare a acestei dispoziții nu impune instituțiilor obligația specifică de a indica funcționarilor și celorlalți agenți aflați în serviciul acestora căile de atac și termenele aferente, prevăzute de statut.

(a se vedea punctele 35 și 36)

Trimitere la:

Curte: 27 noiembrie 2007, Diy‑Mar Insaat Sanayi ve Ticaret și Akar/Comisia, C‑163/07 P, punctul 41 și jurisprudența citată

3.      Existența unui prejudiciu care ar putea decurge din alegerea autorității împuternicite să facă numiri de a recurge la o respingere implicită mai degrabă decât la o respingere explicită a unei cereri prezentate de un funcționar în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut depinde în mod necesar de aspectul dacă respingerea menționată este sau nu este nelegală, din moment ce respingerea implicită este prevăzută ca atare la articolul 90 alineatul (2) din statut.

(a se vedea punctul 40)