Cerere de decizie preliminară introdusă de Sąd Okręgowy w Warszawie (Polonia) la 18 noiembrie 2020 – Procedură penală împotriva YP și alții

(Cauza C-615/20)

Limba de procedură: polona

Instanța de trimitere

Sąd Okręgowy w Warszawie

Părțile din procedura principală

YP și alții

Întrebările preliminare

Dreptul Uniunii Europene - în special articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale (denumită în continuare „carta”) și drepturile pe care acesta le consacră, și anume dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești și dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege – trebuie interpretat în sensul că se opune dispozițiilor de drept național prezentate în detaliu în întrebările a doua și a treia din prezenta trimitere, și anume articolul 80 și articolul 129 din ustawa z dnia 27 lipca 2001 r.– Prawo o ustroju sądów powszechnych (Legea din 27 iulie 2001 privind organizarea instanțelor de drept comun, denumită în continuare „Legea privind organizarea instanțelor de drept comun”) precum și articolului 110 § 2a din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun și articolului 27 § 1 punctul 1a din ustawa z dnia 8 grudnia 2017 r. o Sądzie Najwyższym (Legea din 8 decembrie 2017 privind Curtea Supremă), care permit Izba Dyscyplinarna Sądu Najwyższego (Camera Disciplinară a Curții Supreme) să ridice imunitatea unui judecător și să îl suspende din funcțiile sale și, astfel, să desisteze de facto un judecător de la judecarea cauzelor care i-au fost atribuite, având în vedere în special următoarele:

a) Camera Disciplinară a Curții Supreme nu constituie o „instanță judecătorească” în sensul articolului 47 din cartă, al articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția EDO”) și al articolului 45 alineatul 1 din Konstytucja RP (Constituția Republicii Polone) (Hotărârea [în cauzele conexate] C-585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982);

b) membrii Camerei Disciplinare a Curții Supreme se caracterizează prin legături deosebit de puternice cu puterile legislativă și executivă (Ordonanța din 8 aprilie 2020, Comisia/Polonia C-791/19 R, EU:C:2020:277);

c) Republica Polonă a fost obligată să suspende aplicarea anumitor dispoziții din Legea din 8 decembrie 2017 privind Curtea Supremă cu privire la așa-numita Cameră Disciplinară și să se abțină de la trimiterea cauzelor pendinte în fața camerei respective unui complet de judecată care nu îndeplinește cerințele de independență (Ordonanța din 8 aprilie 2020, Comisia/Polonia C-791/19 R, EU:C:2020:277)?

Dreptul Uniunii Europene – în special articolul 2 TUE și principiul statului de drept, astfel cum este consacrat în acesta, precum și cerințele pentru o protecție jurisdicțională efectivă ce rezultă din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – trebuie interpretat în sensul că „normele care reglementează regimul disciplinar al celor care au misiunea de a judeca” includ, de asemenea, norme privind urmărirea penală sau privarea de libertate (detenția) unui judecător al unei instanțe naționale precum articolul 181 din Constituția Republicii Polone coroborat cu articolul 80 și cu articolul 129 din Legea din 27 iulie 2001 privind organizarea instanțelor de drept comun, conform cărora:

a) urmărirea penală sau privarea de libertate (detenția) unui judecător al unei instanțe naționale, de regulă la cererea procurorului, necesită autorizarea dată de instanța disciplinară competentă;

b) instanța disciplinară – atunci când autorizează urmărirea penală sau privarea de libertate (detenția) a unui judecător al unei instanțe naționale - poate (și în unele cazuri are obligația) să îl suspende pe judecătorul respectiv din exercitarea funcțiilor sale;

c) în cazul suspendării unui judecător al unei instanțe naționale din exercitarea funcțiilor sale, instanța disciplinară are, în același timp, obligația să reducă și remunerația judecătorului, în limitele prevăzute de normele respective, pe durata suspendării?

Dreptul Uniunii Europene - în special dispozițiile menționate în a doua întrebare – trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării unui stat membru precum articolul 110 § 2a din Legea privind organizarea instanțelor de drept comun și articolul 27 § 1 punctul 1a din Legea din 8 decembrie 2017 privind Curtea Supremă, potrivit căreia cauzele referitoare la autorizarea urmăririi penale sau a privării de libertate (detenției) unui judecător al unei instanțe naționale sunt de competența exclusivă, atât în primă, cât și în a doua instanță, a unui organ precum Camera Disciplinară, având în vedere în special (în mod individual sau cumulativ) că:

a) constituirea Camerei Disciplinare a coincis cu o modificare a regulilor de numire a membrilor unui organ precum Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, denumit în continuare „KRS”), care participă la procesul de numire a judecătorilor și la solicitarea căruia au fost numiți toți membrii Camerei Disciplinare;

b) legiuitorul național a exclus posibilitatea repartizării la Camera Disciplinară a judecătorilor unei instanțe naționale de ultim grad de jurisdicție precum Sąd Najwyższy (Curtea Supremă), în structura căreia își desfășoară activitatea această cameră și, prin urmare, numai noii membri numiți la solicitarea KRS, în compunerea modificată, pot face parte din Camera Disciplinară;

c) în cadrul Sąd Najwyższy (Curtea Supremă), Camera Disciplinară este caracterizată de un grad de autonomie deosebit de ridicat;

d) în hotărârile pronunțate în temeiul Hotărârii din 19 noiembrie 2019, A.K. și alții (Independența Camerei Disciplinare a Curții Supreme) (C-585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982), Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) a confirmat că KRS, în compunerea modificată, nu este un organ independent de puterile legislativă și executivă și că Camera Disciplinară nu constituie o „instanță judecătorească” în sensul articolului 47 din cartă, al articolului 6 din Convenția EDO și al articolului 45 alineatul 1 din Constituția Republicii Polone;

e) o cerere de autorizare pentru urmărirea penală sau privarea de libertate (detenția) unui judecător al unei instanțe naționale provine, de regulă, de la un procuror al cărui superior ierarhic este un organ al puterii executive precum ministrul justiției, care poate emite instrucțiuni obligatorii procurorilor cu privire la conținutul actelor de procedură și, în același timp, astfel cum a declarat Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) în hotărârile menționate la punctul 2d, membrii Camerei Disciplinare și ai KRS, în compunerea modificată, au legături deosebit de puternice cu puterile legislativă și executivă - prin urmare, Camera Disciplinară nu poate fi considerată un terț față de părțile din procedură;

f) Republica Polonă a fost obligată să suspende aplicarea anumitor dispoziții referitoare la Camera Disciplinară din Legea din 8 decembrie 2017 privind Curtea Supremă și să se abțină de la trimiterea cauzelor pendinte în fața acestei camere unui complet care nu îndeplinește cerințele de independență, în conformitate cu Ordonanța din 8 aprilie 2020, Comisia/Polonia (C-791/19 R, EU:C:2020:277)?

În cazul în care este autorizată urmărirea penală a unui judecător al unei instanțe naționale, iar acesta este suspendat din funcțiile sale, cu o reducere simultană a remunerației sale pe durata suspendării, dreptul Uniunii Europene - în special dispozițiile menționate la a doua întrebare și principiile supremației și cooperării loiale, menționate la articolul 4 alineatul (3) TUE, și securității juridice - trebuie interpretat în sensul că se opune conferirii unei forței obligatorii unei asemenea autorizații, în special în ceea ce privește suspendarea unui judecător din funcțiile sale, dacă a fost emisă de un organ precum Camera Disciplinară, astfel încât:

a) toate organele statului (inclusiv instanța de trimitere din al cărei complet face parte judecătorul vizat de autorizație, precum și organele competente în materie de desemnare și de modificare a compunerii instanței naționale) au obligația să nu ia în considerare această autorizație și să permită judecătorului instanței naționale vizat de autorizație să facă parte din completul de judecată al acestei instanțe;

b) instanța în compunerea căreia se află un judecător vizat de autorizația respectivă este o instanță constituită în prealabil prin lege sau o instanță independentă și imparțială și, prin urmare, poate, în calitate de „instanță judecătorească”, să se pronunțe cu privire la aspecte referitoare la aplicarea sau interpretarea dreptului Uniunii?

____________