ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
14 octombrie 2021(*)
„Acțiune în anulare – Concurență – Abuz de poziție dominantă – Vânzare online – Decizie de a iniția o investigație – Domeniu de aplicare teritorial al investigației – Excluderea Italiei – Act care nu este supus căilor de atac – Act pregătitor – Inadmisibilitate”
În cauza T‑19/21,
Amazon.com, Inc., cu sediul în Wilmington, Delaware (Statele Unite),
Amazon Services Europe Sàrl, cu sediul în Luxemburg (Luxemburg),
Amazon EU Sàrl, cu sediul în Luxemburg,
Amazon Europe Core Sàrl, cu sediul în Luxemburg,
reprezentate de A. Komninos și G. Tantulli, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de B. Ernst, T. Franchoo, G. Meessen și C. Sjödin, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea în parte a Deciziei C(2020) 7692 final a Comisiei din 10 noiembrie 2020 privind inițierea unei proceduri de aplicare a articolului 102 TFUE în cazul AT.40703 Amazon – Buy Box,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnul H. Kanninen, președinte, domnul M. Jaeger și doamna N. Półtorak (raportoare), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
dă prezenta
Ordonanță
Istoricul cauzei
1 Reclamantele, Amazon.com, Inc., Amazon Services Europe Sàrl, Amazon EU Sàrl și Amazon Europe Core Sàrl (denumite în continuare, împreună, „Amazon”) fac parte din întreprinderea Amazon. Amazon își desfășoară activitatea în special pe internet și efectuează mai ales operațiuni de vânzare cu amănuntul online și de furnizare de diverse servicii online.
2 La 10 noiembrie 2020, Comisia Europeană a adoptat Decizia C(2020) 7692 final privind inițierea procedurii în cazul AT.40703 Amazon – Buy Box (denumită în continuare „decizia atacată”).
3 În opinia Comisiei, anumite practici comerciale ale Amazon ar putea favoriza în mod artificial propriile oferte de vânzare cu amănuntul și ofertele vânzătorilor de pe piața sa care utilizează serviciile logistice și de livrare ale Amazon.
4 Comisia a considerat că, dacă ar fi dovedită, practica în cauză putea fi contrară articolului 102 TFUE.
5 În decizia atacată, Comisia a afirmat că investigația urma să acopere întregul Spațiu Economic European (SEE), cu excepția Italiei, aspect pe care l‑a justificat în comunicatul de presă care a însoțit adoptarea deciziei menționate prin împrejurarea că autoritatea italiană competentă în domeniul concurenței începuse să investigheze probleme parțial similare în luna aprilie a anului 2019, concentrându‑se pe piața italiană.
Procedura și concluziile părților
6 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 ianuarie 2021, Amazon a introdus prezenta acțiune.
7 Prin înscris separat depus la 19 ianuarie 2021, Amazon a formulat o cerere de judecare a cauzei potrivit procedurii accelerate, în temeiul articolului 152 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Prin decizia din 11 februarie 2021, Tribunalul a decis să nu admită această cerere.
8 Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului la 29 martie 2021, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 130 din Regulamentul de procedură. Amazon a depus observații cu privire la această excepție la 14 mai 2021.
9 Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 21 și, respectiv, la 22 aprilie 2021, Republica Italiană și Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato (Autoritatea de Supraveghere a Concurenței și a Pieței, Italia) au formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei.
10 Prin înscrisuri depuse la grefa Tribunalului la 21 aprilie 2021, Chamber of Commerce of the United States of America (Camera de Comerț a Statelor Unite ale Americii) și Computer & Communications Industry Association au formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Amazon.
11 În cererea introductivă, Amazon solicită Tribunalului:
– anularea în parte a deciziei atacate, în condițiile în care exclude Italia din domeniul de aplicare teritorial al investigației;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
12 În excepția de inadmisibilitate, Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă;
– obligarea Amazon la plata cheltuielilor de judecată.
13 În observațiile cu privire la excepția de inadmisibilitate, Amazon solicită Tribunalului respingerea excepției de inadmisibilitate.
În drept
14 În susținerea excepției de inadmisibilitate, Comisia invocă trei cauze de inadmisibilitate, întemeiate, prima, pe inexistența unui act care să poată face obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE, a doua, pe lipsa interesului de a exercita acțiunea din partea Amazon și, a treia, pe imposibilitatea Tribunalului de a proceda la anularea în parte a deciziei atacate și de a obliga‑o să modifice sfera geografică a investigației pe care a inițiat‑o.
15 Reclamantele consideră în special că împrejurările specifice ale prezentei cauze conferă deciziei atacate caracterul de act atacabil.
16 În temeiul articolului 130 alineatele (1) și (7) din Regulamentul de procedură, la cererea pârâtului, Tribunalul poate să se pronunțe asupra inadmisibilității sau a necompetenței fără a intra în dezbaterea fondului. Întrucât Comisia a solicitat în speță pronunțarea asupra inadmisibilității, Tribunalul, considerând că este suficient de lămurit pe baza înscrisurilor din dosar, decide să se pronunțe fără continuarea procedurii.
17 Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că sunt considerate acte atacabile în sensul articolului 263 TFUE orice dispoziții adoptate de instituțiile Uniunii, indiferent de forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii. Aceste efecte juridice obligatorii trebuie apreciate în raport cu substanța acestui act și în funcție de criterii obiective, precum conținutul acestui act, ținându‑se seama, dacă este cazul, de contextul adoptării acestuia, precum și de competențele instituției autoare a actului (a se vedea Hotărârea din 13 februarie 2014, Ungaria/Comisia, C‑31/13 P, EU:C:2014:70, punctele 54 și 55 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 25 octombrie 2017, România/Comisia, C‑599/15 P, EU:C:2017:801, punctele 47 și 48).
18 Astfel, acțiunea în anulare este deschisă în principiu numai împotriva unei măsuri prin care instituția în cauză își stabilește, la sfârșitul unei proceduri administrative, definitiv poziția. În schimb, nu pot fi calificate drept acte atacabile, printre altele, actele intermediare al căror obiectiv este de a pregăti decizia finală (Hotărârea din 19 ianuarie 2017, Comisia/Total și Elf Aquitaine, C‑351/15 P, EU:C:2017:27, punctul 37).
19 În acest context, deși măsuri de natură pur pregătitoare nu pot, în sine, să facă obiectul unei acțiuni în anulare, eventualele nelegalități care le‑ar afecta pot fi invocate în susținerea acțiunii îndreptate împotriva actului definitiv în elaborarea căruia acestea constituie o etapă pregătitoare, ceea ce garantează o protecție jurisdicțională efectivă și completă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 12).
20 Or, efectele și natura juridică ale deciziei atacate, adoptată în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 și 102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/1348 al Comisiei din 3 august 2015 (JO 2015, L 208, p. 3), trebuie apreciate în lumina funcției acesteia în cadrul procedurii care conduce la adoptarea unei decizii în temeiul capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind aplicarea normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 487/2009 al Consiliului din 25 mai 2009 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri și practici concertate în sectorul transporturilor aeriene (JO 2009, L 148, p. 1) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 13).
21 Această procedură a fost reglementată pentru a permite întreprinderilor în cauză să își facă cunoscut punctul de vedere și să ofere Comisiei clarificări cât mai complete înainte de a adopta o decizie care le afectează interesele. Ea urmărește, așadar, să creeze în favoarea acestora garanții procedurale și, așa cum reiese din cuprinsul articolului 10 din Regulamentul nr. 773/2004, să consacre dreptul lor de a fi audiate de Comisie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 14).
22 Or, o acțiune în anulare îndreptată împotriva declanșării unei proceduri de aplicare a articolului 102 TFUE ar putea obliga instanțele Uniunii să efectueze o apreciere cu privire la chestiuni asupra cărora Comisia nu a avut încă ocazia să se pronunțe și ar avea astfel drept consecință o anticipare a dezbaterilor pe fond și o confuzie între diferitele faze ale procedurilor administrativă și judiciară. Aceasta ar fi, așadar, incompatibilă cu sistemul de repartizare a competențelor între Comisie și instanțele Uniunii și cu cel al căilor de atac, prevăzute de tratat, precum și cu cerințele unei bune administrări a justiției și ale unei desfășurări legale a procedurii administrative a Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 20).
23 Rezultă că, potrivit jurisprudenței, un act în temeiul căruia Comisia inițiază o procedură de aplicare a articolului 102 TFUE nu produce în principiu decât efectele proprii unui act de procedură și nu afectează, în afara situației lor procedurale, situația juridică a reclamanților (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 17, și Ordonanța din 15 martie 2019, Silgan Closures și Silgan Holdings/Comisia, T‑410/18, EU:T:2019:166, punctul 19).
24 În speță, trebuie să se arate însă că reclamantele contestă numai partea din decizia atacată prin intermediul căreia Comisia exclude un stat membru din sfera geografică a procedurii pe care o inițiază, iar nu decizia atacată ca atare. În consecință, trebuie să se verifice dacă, având în vedere principiile amintite la punctele 17-23 de mai sus, această parte a deciziei atacate se limitează de asemenea la a produce efectele proprii unui act de procedură.
25 Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 773/2004, Comisia poate decide inițierea unei proceduri în vederea adoptării unei decizii în temeiul capitolului III din Regulamentul nr. 1/2003 în orice moment, dar cel târziu la data la care emite o comunicare privind obiecțiunile.
26 Astfel, actul prin care Comisia transmite unei întreprinderi intenția sa de a iniția o procedură în vederea adoptării uneia dintre deciziile prevăzute în capitolul III din Regulamentul nr. 1/2003 trebuie să precizeze presupusele încălcări ale articolelor 101 și 102 TFUE, săvârșite de una sau mai multe întreprinderi într‑una sau mai multe perioade, pe una sau mai multe piețe de produse și pe una sau mai multe piețe geografice, la care se referă acest act (Hotărârea din 25 februarie 2021, Slovak Telekom, C‑857/19, EU:C:2021:139, punctul 29).
27 Rezultă că mai multe indicații trebuie să figureze în mod obligatoriu în cadrul unei decizii a Comisiei adoptate în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 773/2004, printre care piața sau piețele geografice care vor face obiectul investigației Comisiei. Astfel, delimitarea acestei sfere geografice nu este decât unul dintre elementele obligatorii ale unei decizii de inițiere a unei proceduri în vederea adoptării uneia dintre deciziile vizate în capitolul III din Regulamentul nr. 1/2003.
28 În consecință, atunci când a luat decizia să inițieze în speță o procedură în vederea adoptării uneia dintre deciziile prevăzute în capitolul III din Regulamentul nr. 1/2003 care nu privește teritoriul Italiei, Comisia s‑a limitat să delimiteze sfera geografică a procedurii menționate, astfel cum este necesar pentru o decizie adoptată în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 773/2004.
29 Amazon arată însă că anumite decizii de ordin procedural pot produce efecte juridice obligatorii și definitive în sensul articolului 263 TFUE, astfel cum a fost interpretat de jurisprudență.
30 Pe de o parte, este vorba despre decizii care, deși constituie etape ale unei proceduri administrative în curs, nu se limitează să creeze condițiile pentru desfășurarea ulterioară a acesteia, ci produc efecte care depășesc cadrul procedural și modifică pe fond drepturile și obligațiile persoanelor interesate. Pe de altă parte, anumite decizii de ordin procedural sunt atacabile prin faptul că aduc atingere unor drepturi procedurale (a se vedea Hotărârea din 15 ianuarie 2003, Philip Morris International/Comisia, T‑377/00, T‑379/00, T‑380/00, T‑260/01 și T‑272/01, EU:T:2003:6, punctele 96, 97 și 99 și jurisprudența citată).
31 În speță însă, excluderea Italiei din sfera geografică a procedurii inițiate de Comisie ca urmare a adoptării deciziei atacate nu modifică pe fond drepturile și obligațiile Amazon și nici nu aduce atingere drepturilor sale procedurale.
32 Astfel, pe de o parte, această delimitare a sferei geografice a investigației inițiate de Comisie are ca obiectiv pregătirea deciziei finale și în această privință poate să evolueze, întrucât Comisia are în continuare posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să modifice sfera geografică a investigației sale, prin extinderea sau prin restrângerea acesteia, pentru a o adapta, dacă este cazul, la elementele pe care ar putea ajunge să le descopere.
33 Numai atunci când Comisia va fi adoptat împotriva Amazon o decizie finală privind încălcarea sau încălcările prezumate ale articolul 102 TFUE și se va pune capăt procedurii în cauză, Comisia se va fi pronunțat definitiv cu privire la întinderea geografică a încălcării prezumate.
34 Pe de altă parte, prin faptul că a decis în decizia atacată că piața geografică la care trebuia să se refere investigația sa este întregul SEE cu excluderea Italiei, Comisia și‑a exercitat puterea discreționară pentru a delimita sfera geografică a investigației sale, care echivalează cu întocmirea unei liste de state din care ar lipsi Italia. În consecință, această excludere a Italiei din sfera investigației inițiate de Comisie este o consecință pur procedurală care decurge din inițierea acestei investigații, astfel încât nu poate transforma decizia atacată într‑un act care afectează situația juridică a Amazon și, prin urmare, în act atacabil.
35 La aceeași concluzie trebuie să se ajungă în ceea ce privește afirmațiile Amazon potrivit cărora decizia atacată, pe de o parte, ar obliga‑o să se apere împotriva a două autorități diferite, autoritatea italiană competentă în domeniul concurenței și Comisia, cu respectarea normelor procedurale, a garanțiilor și, în general, a unor sisteme diferite, și, pe de altă parte, ar putea conduce la o aplicare divergentă a dreptului Uniunii în domeniul concurenței, precum și la impunerea de sancțiuni divergente, ceea ce poate aduce atingere abordării europene uniforme a activităților sale.
36 Astfel, pe de o parte, împrejurarea că Amazon trebuie să se apere în fața a două autorități diferite nu produce efecte care depășesc cadrul procedural și, prin urmare, nu afectează situația sa juridică, după cum s‑a statuat în ceea ce privește normele referitoare la prescripție (a se vedea în acest sens Ordonanța din 15 martie 2019, Silgan Closures și Silgan Holdings/Comisia, T‑410/18, EU:T:2019:166, punctul 26). Pe de altă parte, riscul unor decizii inconsecvente sau al unor sancțiuni divergente, impuse, de la caz la caz, atât de autoritatea italiană competentă în domeniul concurenței, cât și de Comisie, nu ar fi consecința deciziei atacate, ci ar fi o consecință a acestor proceduri administrative sau a deciziilor finale subsecvente. Așa cum se arată la punctul 19 de mai sus, numai la sfârșitul procedurilor inițiate de Comisie și de autoritatea italiană competentă în domeniul concurenței, Amazon va putea invoca eventualele nelegalități care afectează procedurile respective sau deciziile adoptate la finalul lor în susținerea unei acțiuni îndreptate împotriva actului definitiv.
37 În plus, reiese din jurisprudență că o decizie de inițiere a procedurii, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 773/2004, nu are ca efect să priveze destinatarii acesteia de drepturile lor procedurale. Dimpotrivă, această procedură a fost reglementată tocmai pentru a permite întreprinderilor în cauză să își facă cunoscut punctul de vedere și pentru a oferi clarificări cât mai complete Comisiei înainte ca aceasta să adopte o decizie care să le afecteze interesele (Ordonanța din 29 ianuarie 2020, Silgan Closures și Silgan Holdings/Comisia, C‑418/19 P, nepublicată, EU:C:2020:43, punctul 48). Ea urmărește, așadar, să creeze în favoarea acestora garanții procedurale și, după cum reiese din cuprinsul considerentului (32) al Regulamentului nr. 1/2003 și din cuprinsul considerentului (10) al Regulamentului nr. 773/2004, să consacre dreptul întreprinderilor de a fi audiate de Comisie.
38 Rezultă că decizia de a exclude Italia din sfera procedurii inițiate de Comisie ca urmare a adoptării deciziei atacate nu produce decât efectele proprii unui act de procedură și nu afectează, în afara situației sale procedurale, situația juridică a Amazon.
39 Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de susținerile Amazon potrivit cărora decizia atacată, deși de ordin procedural, ar produce efecte juridice și obligatorii întrucât excluderea de pe teritoriul italian a domeniului său de aplicare ar fi privat Amazon de protecția împotriva procedurilor paralele prevăzută la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003.
40 În această privință, rezultă din jurisprudență că, având în vedere că, în temeiul articolului 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia inițiază o procedură împotriva uneia sau mai multor întreprinderi ca urmare a unei presupuse încălcări a articolelor 101 sau 102 TFUE, autoritățile de concurență ale statelor membre sunt private de competența lor de a investiga aceleași întreprinderi pentru aceleași comportamente pretins anticoncurențiale, intervenite pe aceeași piață sau pe aceleași piețe geografice și de produse în aceeași perioadă sau în aceleași perioade (Hotărârea din 25 februarie 2021, Slovak Telekom, C‑857/19, EU:C:2021:139, punctul 30).
41 Această privare de competență a autorităților naționale de concurență se justifică prin obiectivul urmărit de Regulamentul nr. 1/2003, care vizează să asigure aplicarea eficientă a normelor de concurență ale Uniunii, împuternicind autoritățile de concurență ale statelor membre să aplice această legislație în paralel cu Comisia. Cu toate acestea, aplicarea în paralel a normelor menționate nu poate avea loc în detrimentul întreprinderilor. Astfel, privarea de competență a autorităților naționale de concurență permite protejarea întreprinderilor împotriva unor investigații paralele din partea acestor autorități și a Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 februarie 2021, Slovak Telekom, C‑857/19, EU:C:2021:139, punctul 32 și jurisprudența citată).
42 Pe de altă parte, în temeiul articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, atunci când autoritățile de concurență ale statelor membre hotărăsc în privința unor acorduri, decizii sau practici prevăzute la articolele 101 sau 102 TFUE care fac deja obiectul unei decizii a Comisiei, ele nu pot lua decizii contrare deciziei adoptate de Comisie.
43 Or, protecția prevăzută la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 privește ipoteza a două proceduri paralele, în cazul în care Comisia decide să inițieze o procedură de investigație, iar nu pe cea a unei cereri de inițiere a unei proceduri pe o anumită piață pentru a beneficia de această protecție.
44 În orice caz, reiese din jurisprudența citată la punctul 41 de mai sus că obiectivul urmărit de articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, care prevede o normă de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2012, Toshiba Corporation și alții, C‑17/10, EU:C:2012:72, punctul 70), este de a proteja întreprinderile împotriva unor investigații paralele din partea autorităților naționale de concurență și a Comisiei, privându‑le pe primele de competența de a aplica articolele 101 și 102 TFUE în raport cu faptele care fac obiectul procedurii inițiate de Comisie. În acest mod, articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 are ca efect protejarea întreprinderilor de investigații paralele din partea acestor diferite autorități (a se vedea în acest sens Ordonanța din 15 martie 2019, Silgan Closures și Silgan Holdings/Comisia, T‑410/18, EU:T:2019:166, punctul 20 și jurisprudența citată).
45 Această protecție împotriva investigațiilor paralele prevăzută de jurisprudență nu implică însă niciun drept în beneficiul unei întreprinderi ca o cauză să fie examinată integral de Comisie. În această privință trebuie amintit că, în temeiul articolelor 4 și 5 din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia și autoritățile de concurență ale statelor membre dispun de competențe paralele pentru aplicarea articolelor 101 și 102 TFUE și că economia Regulamentului nr. 1/2003 se bazează pe o cooperare strânsă între acestea (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2014, Si.mobil/Comisia, T‑201/11, EU:T:2014:1096, punctul 36 și jurisprudența citată).
46 Or, nici Regulamentul nr. 1/2003, nici Comunicarea Comisiei privind cooperarea în cadrul rețelei autorităților de concurență (JO 2004, C 101, p. 43, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 111) nu prevăd o normă de repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile de concurență ale statelor membre.
47 În această privință, Tribunalul a statuat deja că nu se poate considera că articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, care permite unei autorități de concurență să suspende sau să închidă o cauză pentru motivul că o altă autoritate se ocupă sau s‑a ocupat de aceasta, și considerentul (18) al acestuia, din care reiese că „obiectivul [este] ca fiecare cauză să fie tratată de o singură autoritate”, stabilesc un criteriu de atribuire sau de repartizare a cauzelor ori a competențelor între Comisie și autoritatea sau autoritățile naționale vizate eventual de respectiva cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2014, Si.mobil/Comisia, T‑201/11, EU:T:2014:1096, punctul 38).
48 Pe de altă parte, în ceea ce privește Comunicarea Comisiei privind cooperarea în cadrul rețelei autorităților de concurență, punctul 4 al acesteia precizează că consultările și schimburile în cadrul rețelei sunt o problemă între autoritățile care acționează în interesul public, iar la punctul 31 se adaugă că aceasta nu conferă întreprinderilor implicate dreptul individual în temeiul căruia o anumită cauză este instrumentată de anumite autorități. Pe un plan mai general, nici Regulamentul nr. 1/2003, nici comunicarea menționată nu creează pentru o întreprindere vreun drept sau vreo așteptare referitoare la examinarea cauzei sale de către o anumită autoritate de concurență (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2014, Si.mobil//Comisia, T‑201/11, EU:T:2014:1096, punctul 39 și jurisprudența citată).
49 Rezultă că Amazon nu este îndreptățită să susțină că prin partea contestată a deciziei atacate ar fi fost privată de protecția prevăzută la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, în măsura în care acest efect protector nu implică obligația Comisiei de a iniția o procedură pentru a priva autoritățile naționale de concurență de competența de a aplica articolele 101 și 102 TFUE.
50 De altfel, chiar dacă s‑ar presupune că autoritatea italiană competentă în domeniul concurenței, încălcând protecția împotriva procedurilor paralele prevăzută de articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, desfășoară o procedură privind aceeași sferă geografică și aceleași încălcări prezumate ale normelor de concurență precum cea inițiată de Comisie, Amazon ar fi întotdeauna în măsură să conteste această împrejurare în fața instanțelor naționale invocând în special necompetența autorității respective. Presupunând de asemenea că se produc nereguli în cursul procedurii desfășurate de Comisie, acestea din urmă ar putea, dacă este cazul, să fie contestate în cadrul acțiunii îndreptate împotriva deciziei finale a Comisiei.
51 Din aprecierile care precedă rezultă că partea contestată a deciziei atacate, în măsura în care exclude Italia din domeniul de aplicare teritorial al investigației, constituie un act pregătitor care nu produce efecte juridice față de Amazon în sensul articolului 263 TFUE, astfel încât excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie trebuie admisă, și că, prin urmare, acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă, fără a fi necesar să se examineze celelalte două cauze de inadmisibilitate invocate de Comisie.
52 Conform articolului 144 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, atunci când pârâtul a depus o excepție de inadmisibilitate sau de necompetență, precum cea prevăzută la articolul 130 alineatul (1), pronunțarea asupra cererii de intervenție nu are loc decât după respingerea excepției sau unirea acesteia cu fondul. În speță, întrucât acțiunea este respinsă ca inadmisibilă în totalitate, nu este necesară pronunțarea cu privire la cererile de intervenție menționate la punctele 9 și 10 de mai sus.
Cu privire la cheltuielile de judecată
53 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
54 În plus, în aplicarea articolului 144 alineatul (10) din Regulamentul de procedură, dacă, precum în speță, judecata în cauza principală se finalizează înainte de pronunțarea cu privire la cererea de intervenție, autorul cererii de intervenție și părțile principale suportă, fiecare, propriile cheltuieli de judecată aferente cererii de intervenție. Dat fiind că cererile de intervenție nu au fost notificate reclamantelor și Comisiei și că, prin urmare, acestea nu au fost puse în situația de a angaja cheltuieli de judecată, trebuie să se considere că Republica Italiană, Autoritatea de Supraveghere a Concurenței și a Pieței, Camera de Comerț a Statelor Unite ale Americii și Computer & Communications Industry Association vor suporta fiecare propriile cheltuieli de judecată în această privință.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
dispune:
1) Respinge acțiunea.
2) Constată că nu este necesar să se pronunțe cu privire la cererile de intervenție formulate de Republica Italiană, de Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato (Autoritatea de Supraveghere a Concurenței și a Pieței, Italia), de Chamber of Commerce of the United States of America (Camera de Comerț a Statelor Unite ale Americii) și de Computer & Communications Industry Association.
3) Amazon.com, Inc., Amazon Services Europe Sàrl, Amazon EU Sàrl și Amazon Europe Core Sàrl vor suporta, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.
4) Republica Italiană, Autoritatea de Supraveghere a Concurenței și a Pieței, Camera de Comerț a Statelor Unite ale Americii și Computer & Communications Industry Association vor suporta propriile cheltuieli de judecată aferente cererilor de intervenție.
Luxemburg, 14 octombrie 2021.