Language of document :

Acțiune introdusă la 29 februarie 2012 - Cytochroma Development/OAPI - Teva Pharmaceutical Industries (ALPHAREN)

(Cauza T-106/12)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Cytochroma Development, Inc. (St. Michael, Barbados) (reprezentanți: S. Malynicz, Barrister și A. Smith, Solicitor]

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Teva Pharmaceutical Industries Ltd (Ierusalim, Israel)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 2 decembrie 2011 (cauza R 1235/2011-1), şi

obligarea OAPI şi a celeilalte părţi în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: Cytochroma Development, Inc.

Marca comunitară vizată: marca verbală "ALPHAREN" pentru produse din clasa 5 - cererea de înregistrare a unei mărci comunitare nr. 4320297.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

Marca sau semnul invocat: marca verbală maghiară nr. 134972 "ALPHA D3 pentru produse din clasa 5; marca verbală lituaniană nr. 20613 "ALPHA D3" pentru produse din clasa 5; marca verbală letonă nr. M30407 "ALPHA D3" pentru produse din clasa 5.

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziţia.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: încălcarea articolului 1d alineatul (2) din Regulamentul nr. 216/96 al Comisiei, întrucât unul dintre membri camerei care a adoptat decizia originală era deopotrivă membru al camerei care a pronunţat noua decizie; încălcarea articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului şi a articolului 1d alineatul (1) din Regulamentul nr. 216/96 al Comisiei privind măsurile adoptate pentru a se conforma Hotărârii Tribunalului; încălcarea articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte examinarea din oficiu a faptelor într-un cauză care implică motive relative de refuz; încălcarea principiului securităţii juridice, precum şi a articolului 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

____________