Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Varhoven administrativen sad (Bulgaria) la 2 iulie 2021 – „DELID” EOOD/Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond „Zemedelie”

(Cauza C-409/21)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Varhoven administrativen sad

Părțile din procedura principală

Reclamantă: „DELID” EOOD

Pârât: Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond „Zemedelie”

Întrebările preliminare

Faptul că o reglementare națională precum articolul 26 din Naredba nr. 9/2015, care stabilește criterii de eligibilitate a solicitantului de finanțare pentru submăsura 4.1 - „Investiții în exploatații agricole” din cadrul măsurii 4 - „Investiții în active fizice” din Programul de dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020, impune prezentarea, înainte de formularea cererii de finanțare, a unui certificat de înregistrare a unei exploatații zootehnice în numele solicitantului ca dovadă a exercitării unei activități zootehnice într-o exploatație organizată de el în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 1307/20131 este compatibil cu articolul 17 din Regulamentul nr. 1305/20132 sau este suficient, pentru obiectivele regulamentului, ca fermierul să dovedească că este pe cale să obțină înregistrarea necesară în numele său a unei exploatații zootehnice?

O condiție prevăzută de o dispoziție națională precum articolul 8 alineatul (1) punctul 2 din Naredba nr. 9 din 21 martie 2015 de punere în aplicare a submăsurii 4.1 - „Investiții în exploatațiile agricole” a măsurii 4 - „Investiții în active fizice” din cadrul Programului de dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020, potrivit căreia, la momentul formulării cererii de ajutor, solicitanții trebuie să dovedească o producție standard minimă a exploatației agricole respective, care nu poate fi mai mică de echivalentul în leva (BGN) a 8 000 de euro, poate fi considerată compatibilă cu obiectivul finanțării în cadrul măsurii „Investiții în active fizice” în sensul articolului 17 din Regulamentul nr. 1305/201[3], cu prioritățile Uniunii în materie de dezvoltare rurală în sensul articolului 5 din Regulamentul nr. 1305/2013 și cu noțiunea de producție standard a unei exploatații în sensul Regulamentului nr. 1242/20083 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a unei tipologii comunitare pentru exploatații agricole, abrogat?

În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, trebuie să se considere că fermierii nou-înregistrați la momentul formulării cererii de ajutor în cadrul măsurii „Investiții în active fizice” trebuie excluși de la sprijinul financiar prevăzut de Regulamentul nr. 1306/20134 ?

____________

1 Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 487).

2 Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 487).

3 Regulamentul (CE) nr. 1242/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a unei tipologii comunitare pentru exploatații agricole (JO 2008, L 335, p. 3).

4 Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European Și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549).