Language of document :

Recurs introdus la 8 martie 2024 de Crédit agricole SA și Crédit agricole Corporate and Investment Bank împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a zecea extinsă) din 20 decembrie 2023 în cauza T-113/17, Crédit agricole SA și Crédit agricole Corporate and Investment Bank/Comisia Europeană

(Cauza C-191/24 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurente: Crédit agricole SA, Crédit agricole Corporate and Investment Bank (reprezentanți: J.-P. Tran Thiet, M. Powell, Y. Utzschneider, A. Martin, J.-J. Lemonnier, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile

Recurentele solicită Curții:

constatarea faptului că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Comisarul pentru concurență nu și-a încălcat obligația de imparțialitate subiectivă, că Comisia nu și-a încălcat obligația de imparțialitate obiectivă și că pretinsa imparțialitate obiectivă a Comisiei putea să acopere viciul de imparțialitate subiectivă săvârșit de Comisarul său pentru concurență;

constatarea faptului că Tribunalul a denaturat elementele de probă de care dispunea cu privire la schimburile de informații reproșate recurentelor și a concluzionat în mod eronat că acestea intrau sub incidența calificării drept restrângere a concurenței prin obiect;

constatarea faptului că Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept atunci când a constatat existența unui plan de ansamblu care urmărește un obiectiv unic;

constatarea, cu titlu principal, a faptului că Tribunalul și-a exercitat în mod eronat competența de fond; cu titlu subsidiar, că Tribunalul a reținut în mod eronat că Comisia nu a încălcat principiul egalității de tratament la stabilirea cuantumului valorii vânzărilor recurentelor, care determină cuantumul sancțiunii; cu titlu încă mai subsidiar, că Tribunalul nu a ținut seama de toate circumstanțele relevante pentru a se pronunța cu privire la cuantumul amenzii;

în consecință, admiterea prezentului recurs și anularea Hotărârii Tribunalului din 20 decembrie 2023, Crédit agricole și Crédit agricole Corporate and Investment Bank/Comisia (T-113/17);

trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, în altă componență a completului, pentru a se pronunța cu privire la cererea introductivă depusă la 24 mai 2017 de recurente în cauza T-113/17;

obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului formulat, recurentele invocă patru motive.

Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal cu privire la calificarea afirmațiilor Comisarului pentru concurență și la interpretarea obligației de imparțialitate a Comisiei.

Al doilea motiv se întemeiază pe o pretinsă denaturare de către Tribunal a schimburilor comerciale din 13 decembrie 2006 și din 11 ianuarie 2007, care conduce la o calificare eronată a acestor schimburi drept o restrângere a concurenței prin obiect.

Al treilea motiv reproșează Tribunalului erori de drept în cadrul obligației sale de motivare privind existența unui plan sau a mai multor planuri de ansamblu și a unui obiectiv unic referitoare la încălcarea unică și continuă.

Al patrulea motiv este întemeiat pe erori de drept săvârșite de Tribunal cu privire la legalitatea și la proporționalitatea amenzii aplicate recurentelor. Mai întâi, recurentele susțin, cu titlu principal, că Tribunalul s-ar fi pronunțat ultra petita în exercitarea competenței sale de fond. În continuare, acestea afirmă, cu titlu subsidiar, că Tribunalul ar fi răsturnat sarcina probei, ar fi încălcat principiul contradictorialității și nu și-ar fi îndeplinit obligația de motivare. În sfârșit, cu titlu extrem de subsidiar, acestea susțin că Tribunalul nu ar fi ținut seama de toate circumstanțele relevante pentru a se pronunța cu privire la cuantumul amenzii.

____________